Sunteți pe pagina 1din 26

Ministerul sanatatii al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicina și Farmacie “Nicolae Testimițanu”

FACULTATEA MEDICINA NR 1

Disciplina de igiena

REFERAT

FROFILAXIA MALADIILOR CAUZATE DE DEFICITUL SAU


SURPLUSUL DE FLUOR

Onica Iulia

Anul II, grupa_M2214

Medicina Nr 1

Conducatorul stiintific:

Mesina Victor

Conferentiar universitar

Chisinau,2023
Cuprins

1. Fluorul.................................................................................................................................3
2. Rolurile fluorului.................................................................................................................3
3. Carenţa de fluor..................................................................................................................5
4. Terapia de remineralizare..................................................................................................6
5. Fluorizarea apei potabile....................................................................................................6
6. Fluorizarea sarii..................................................................................................................6
7. Fluorizarea laptelui.............................................................................................................6
8. Fluorizarea zaharului..........................................................................................................7
9. Toxicitatea excesului de fluor.............................................................................................8
10. Fluoroza dentară................................................................................................................9
11. Concluzia...........................................................................................................................10
12. Bibliografia........................................................................................................................11
1.Fluorul

Fluorul reprezinta un microelement mineral care se localizeaza in organismul uman aproape


exclusiv la nivelul tendoanelor, oaselor si a dintilor (sub forma de florurat de calciu sau de
fluoroapatita). Studiile nu au reusit sa stabileasca daca fluorul are un rol indispensabil vietii,
deoarece nu s-a putut realiza o dieta care sa fie complet lipsita de acest mineral.

2.Rolurile fluorului

Poate cel mai cunoscut rol pe care il are fluorul este acela de protectie impotriva cariilor
dentare, aceasta actiune manifestandu-se chiar si la concentratii reduse. De asemenea, fluorul
participa la mentinerea structurii oaselor, fara a influenta insa procesul de crestere in sine.

In vederea prevenirii aparitiei cariilor dentare si pentru promovarea unei dentitii sanatoase este
recomandata fluorizarea apei (proces cunoscut si sub numele de fluorurare), care consta in
suplimentarea cu fluor a apei potabile in cazurile in care concentratia fluorului in apa este sub
0,5 mg/litru. Astfel, expertii sunt de parere ca riscul de cariere a dintilor se reduce cu 50-60%.

Sursele alimentare de fluor

Alimentele contin in general cantitati mici de fluor (0,02-0,07 mg/kg), cu exceptia pestelui de
apa sarata (pestele oceanic) si a altor produse marine, dar si a frunzelor si mugurilor arborelui
de ceai.

Sursa cea mai importanta de fluor o reprezinta apa plata potabila. Maximul acceptat de fluor
este in acest caz de 1mg/litru. Apa ofera aproximativ 2/3 din necesarul de fluor, restul
provenind din alimente. Fluorul este răspândit în natura care ne înconjoară: în apa de băut, în
regiunile unde se adaugă în rezervoare, dar şi în alimente şi băuturi.

Alimentele conţin cantităţi mici de fluor, doar peştele oceanic şi unele elemente marine fiind
mai "bogate" din acest punct de vedere. Apa aduce cea mai mare cantitate de fluor, oferind
aproximativ 2/3 din necesarul de fluor al organismului. Alte alimente care conţin fluor ar fi
caisele, carnea de vită şi cea de porc, cartofii.

De asemenea, fluorul se găseşte în pastele de dinţi în diferite cantităţi, în funcţie de


producători, şi în apele de gură. Pastele de dinţi destinate copiilor trebuie să conţină maximum
0,03% fluor, iar cele pentru adulţi maximum 15%. Majoritatea alimentelor sunt sărace în fluor
(0.05 mg/100
g). Cele mai bogate surse de fluor sunt: sardinele în conservă (0.2-0.4 mg), ceaiul (0.1-0.6
mg/100 ml), sucul de grapefruit (0.02-0.28 mg/100 ml), peştele (0.01-0.17 mg/100g) şi carnea
de pasăre (0.06-0.1 mg/100g). Fluorul obţinut din alimente contribuie la aproximativ un sfert
din doza zilnică adecvată şi restul trebuie obţinut din alte surse (apă, pastă de dinţi, apă de gură
etc.).

Medicul dentist poate efectua o manoperă prin care va introduce fluorul în structura smalţului,
manoperă care se numeşte fluorizare, dând astfel smalţului un plus de rezistenţă în faţa
agenţilor nocivi. Adulţii cărora li s-a făcut în copilărie un astfel de tratament prezintă un procent
mai mic de carii şi afecţiuni ale smalţului. Fluorul mineralizează suplimentar smalţul şi întăreşte
suprafaţa acestuia.

Chiar dacă se cunoaşte foarte bine rolul acestuia în prevenirea cariilor, florul nu este considerat
de către cercetători un element esenţial pentru că nu este necesar pentru menţinerea vieţii.

Cariile dentare pot produce multe alte afecţiuni grave şi astfel fluorul poate fi totuşi considerat
un mineral esential. Prezenţa acestui mineral în salivă inhibă enzimele bacteriene şi astfel
previne formarea de acizi ce pot produce carii dentare.

În natură fluorul se întâlneşte numai sub formă de compuşi. Cantitatea totală în scoarţa
terestră este 6,5x10-2 % (după masă). Fluorul ocupă locul 12 din toate elementele chimice, iar
compuşii lui se depistează în diferite roci şi minerale.

Compuşii fluorului se asimilează în diferite sectoare ale tractului digestiv. Însă cantitatea
maximală este asimilată în intestinul subţire. Căile de bază de pătrundere a compuşilor fluorului
în organismul uman sunt: din apa potabilă în tractul digestiv şi aerogenă, în cazul intoxicaţiilor
industriale. Ingestia fluorului este urmată de următoarele faze metabolice: adsorbţie,
distribuţia şi difuziunea în organism, excreţia. Cea mai mare parte a fluorului după ce a fost
ingerată este absorbită la nivelul tractului digestiv, de unde va trece în circulaţia sanguină şi va
fi distribuită în diverse ţesuturi.

Cantitatea de fluor absorbită variază în funcţie de:

-doza de fluor ingerată;

-momentul ingestiei;

-durata consumului de fluor;

-solubilitatea elementelor fluorate

Doza cariopreventivă - reprezintă cantitatea de F care administrată pc cale generală, are efect
cariopreventiv maxim, iar riscul de apariţie a fluorozei este minim. Valoarea acesteia este de 2
mg/zi fluor.
Doza cariostatică - este dată de cantitatea de F ce poate opri evoluţia proceselor carioase.
Efectul cariostatic - se referă la acţiunea fluorului de a întrerupe evoluşia proceselor carioase.

Efectul cariopreventiv - semnifică fenomenul de prevenire a producerii leziunilor carioase.

Bilanţul fluorului la copii este pozitiv - organismul reţine circa 45% din fluorul ingerat şi excretă
circa 55%. La vârsta adultă există un bilanţ echilibrat, ceea ce face ca fluorul absorbit în urma
circuitului metabolic să fie excretat în totalitate. În condiţii patologice bilanţul poate fi negativ,
ceea ce înseamnă că rezervele de fluor din organism vor fi mobilizate. Natura produsului
ingerat - Compuşii foarte solubili (NaF, H2SiF, Na2PO3F) sunt absorbiţi rapid şi aproape total.
Compuşii foarte greu solubili (CaF2) sau puţin solubili (MgF2, AlF3) sunt mai puţin absorbiţi.

Doza zilnică adecvată de fluor – mg/zi

3.Carenţa de fluor

Deficitul de fluor se poate manifesta clinic prin cresterea frecventei de aparitie a cariilor si
scaderea rezistentei oaselor. Fluorul are efect cariopreventiv prin cresterea rezistentei dintilor
la agresiuni externe si prin prevenirea actiunii nocive a altor factori asupra smaltului.
Efectul de protectie impotriva cariilor al fluorului se datoreaza fluoroapatitei dar si actiunii sale
bactericide (fluorul distruge bacteriile ce se formeaza in cavitatea bucala ca rezultat al
degradarii enzimatice si fermentarii resturilor alimentare).

Desi fluorul este folosit pentru creşterea masei osoase a coloanei vertebrale (doze
farmacologice), studiile nu au putut arăta că florul din apă şi alimente poate preveni
osteoporoza. A fost totuşi observată o incidenţă mai scăzută a fracturilor în cazul persoanelor
de peste 65 de ani din comunităţile în care apa era fluorizată.

Politica europeană în ceea ce priveşte fluorizarea apei este de a lăsa populaţia să decidă şi
astfel în peste 90% din Europa Occidentală nu se fluorizează apa.

4.Terapia de remineralizare

• Prevenirea cariei prin metode de fluorizare dozate.

5.Fluorizarea apei potabile

Toate studiile remarcabile si consistente asupra fluorizarii apei potabile au demonstrat o redu-
cere substantiala a prevalentei cariei dentare, cu aproximativ 40-49% pentru dentitia
temporara si cu 50-59% pentru dentitia permanenta, iar in cazul cariilor radiculare la populatia
varstnica cu 7%. Raportul O.M.S. din 2003 arata ca fluorizarea apei era practicata in 60 ţari [12].
Romania nu beneficiaza de tehnologia de fluorizare a apei la nivel centralizat.

6.Fluorizarea sarii

Reprezinta, dupa fluorizarea apei potabile, cel mai important sistem comunitar de furnizare a
fluorurilor, insa fata de fluoriza- rea apei respecta principiul etic al libertatii alegerii acestei
metode. A fost folosita extensiv, cu rezultate excelente in urmatoarele tari: Elvetia (din 1955),
Franta (din 1986), Germania, Spania si multe tari sud-americane (Costa Rica, Jamaica, Mexic,
etc).

7.Fluorizarea laptelui

Strategiile de fluorizare ale laptelui prin pro- grame scolare au fost folosite in urmatoarele tari:
Bulgaria (laptele este preparat proaspat, ambalat si etichetat in sticlute de plastic, apoi
distribuit copiilor in cantitate de 200 ml /zi, 5 ppm F), Chile, China, Rusia, Ungaria.
8.Fluorizarea zaharului

Desi nu este inca folosita, O.M.S. este preocupata de posibilitatea introducerii acestei metode de
preventie a cariei dentare. Cercetarile efectuate in vitro auaratat ca F adaugat in concentratie de
peste 1 ppm reduce demineralizarea smaltului, la o concentratie de pana la 5 ppm neaparand
nici un efect asupra pH-ului placii bacteriene. Concluzia este ca in concentratii mici, F nu
actioneaza asupra metabolismului placii bacteriene de producere al acizilor, ci este direct
implicat in dinamica proce- sului de de- si remineralizare.

In Republica Moldova este cunoscut faptul, ca sunt zone endemice unde continutul fluorului in
apa potabila depaseste valorile maximal admisibile (1,5 mg./l), acestea sunt raioanele: Falesti,
Glodeni, Ungheni cite 7,0- 10 mg./l,

Nisporeni 3-5 mg./l, Straseni , Calaraşi cite 3-4 mg./l , Ciadir- Lunga, Taraclia,

Basarabeasca 2-4 mg./l /7/. Impactul apei este mai pronuntat in mediul rural, unde populatia
preponderent se alimenteaza cu apa din fintini de mina, cele mai putin protejate de poluare.

Doza maximă admisă de fluor – mg/zi

Excesul de fluor apare destul de rar, insa conduce la o afectiune cu manifestari importante.
Afectiunea se numeste fluoroza si se datoreaza unui exces de fluor in apa potabila sau
consumului exagerat de suplimente nutritive cu un bogat continut in fluor. Primele manifestari
sunt la nivelul dintilor, care vor capata un aspect patat (prin aparitia unor pete alb-galbui pe
suprafata smaltului) si vor deveni friabili (adica se vor sparge usor). La concentratii exagerate,
dintii pot deveni chiar maronii, iar in plus pot aparea si complicatii osoase de tipul
osteosclerozei si osteoporozei. In acest caz vor aparea excrescente osoase (numite medical
exostoze), calcificari ale ligamentelor (cu afectarea functiei si mobilitatii), dar si cresterea
friabilitatii osoase. Excesul de fluor apare destul de rar, insa conduce la o afectiune cu
manifestari importante.

Afectiunea se numeste fluoroza si se datoreaza unui exces de fluor in apa potabila sau
consumului exagerat de suplimente nutritive cu un bogat continut in fluor. Primele manifestari
sunt la nivelul dintilor, care vor capata un aspect patat (prin aparitia unor pete alb-galbui pe
suprafata smaltului) si vor deveni friabili (adica se vor sparge usor). La concentratii exagerate,
dintii pot deveni chiar maronii, iar in plus pot aparea si complicatii osoase de tipul
osteosclerozei si osteoporozei. In acest caz vor aparea excrescente osoase (numite medical
exostoze), calcificari ale ligamentelor (cu afectarea functiei si mobilitatii), dar si cresterea
friabilitatii osoase. Consumul de cantităţi ridicate de flor pe perioade îndelungate poate
produce şi fluoroză scheletică, afecţiune ce produce creşterea masei osoase, dureri articulare,
osificarea cartilagiilor, imobilitate, descompunerea ţesutului muscular, comprimarea maduvei
spinării. Aceste simptome pot să apară la doze zilnice cuprinse în intervalul 10-25 mg.

Excesul de fluor poate creşte riscul de dezvoltare a 23 de tipuri diferite de cancer, reduce IQ-ul
copiilor şi performanţa la şcoală, afectează glanda pineală şi creşte stresul oxidativ în întregul
organism.

9.Toxicitatea excesului de fluor

De-a lungul deceniilor s-au adunat dovezi potrivit cărora fluorul este atât toxic, cât şi
carcinogenic pentru oameni. O analiză a statisticilor din 1978 şi până în 1992 a arătat că
americanii care au trăit în zone cu fluorizare “optimă” a apei aveau un risc de dezvoltare a
cancerului în 23 de locuri ale corpului. Acest lucru a fost susţinut şi de o cercetare realizată în
Japonia, prin care s-a arătat că fluorizarea apei creşte în mod semnificativ riscul cancerului
uterin şi de ficat.

Recent, un studiu de la Harvard a arătat că o expunere în copilărie la nivele ridicate de fluor
poate creşte cu până la 546% riscul apariţiei osteosarcomului la bărbaţi (Tumoare malignă a
ţesutului osos – n.r). În ciuda acestor dovezi, medicina a negat în continuare legătura cancerului
cu fluorul în mare parte datorită faptului că nu exista nici un mecanism evident pentru a dovedi
acest lucru.

Însă o nouă cercetare realizată în China a descoperit în sfârşit veriga care lipsea. Se pare că
excesul de fluor perturbă puternic sistemul antioxidant intern al corpului şi abilitatea de a
rezista la stresul oxidativ. Fluorul – un pro-oxidant potent.
10.Fluoroza dentară

Fluoroza este o afectiune endemica, ca urmare a intoxicatiei cronice de origine alimentara sau
prin expunere profesionala la compusi ai fluorului. Se caracterizeaza prin leziuni dentare si
osoase, tulburari respiratorii si generale. Fluoroza dintilor duce la modificarea compozitiei
chimice a smaltului dentar, provocata de excesul de consum al fluorului. Multiple referinte
bibliografice au constatat ca patogenia fluorozei endemice nu este inca elucidata pe deplin.

Conform unor date, fluoroza apare ca rezultat al actiunii fluorului asupra calciului, magneziului,
manganului si altor elemente ale tesuturilor dure dentare, provocind dereglarea activitatii
biologice ale acestor elemente si in consecinta duce la afectarea smaltului in proces de formare.
Se formeaza astfel un smalt hipomineralizat, poros. Primele semene de alterare ale smaltului
sunt niste linii fine albe, localizate initial pe suprafetele dentare vestibulare. In formele severe
smaltul devine alb- cretos, cu mici depresiuni care ulterior se unesc si formeaza suprafete
neregulate de aspect maroniu.
Concluzie

Fluorul, se gaseste in organismul uman ca elementsub forma de urme, el este singurul ancorat
anorganic şi apare nemijlocit in reţeaua de apatităa ţesuturilor dure, oase şi dinţi in proporţie
de90% şirestul in muschi, creier, sange, piele, păr, unghii.

Organismul uman ia acest element din plante şi apa de băut, poate fi asimilat în mod direct

din ceai, peşte oceanic, şi oricare alt alimentpregătit în apă fluorurată. Resorbtia se face
aproape in totalitate la nivelul intestinului subţire.

Fluorul protejează dinţii, contribuie la dezvoltarea şicreşterea structurilor osoase la copii şi


întăreşte smalţul.

Carenţa lui, care provoacă caria dentară,afectează chiar mai mult populaţia, decât în cazul
excesului.

La acest factor de risce expusă în primul rînd populaţia din oraşe ce se alimentează cu apă din
apeductele din rîuri.

Fluorul devine periculos când este ingerat în cantităţi mari timp îndelungat.

Prea mult fluor la o vârstă fragedă poate provoca fluoroza dentară.

Aceasta nu apare după formareacompletă a dinţilor.

Copiii cu vȃrste ȋntre trei luni și opt ani sunt cei mai vulnerabilibilila dezvoltarea acestei
afecțiuni, ȋnsǎ odatǎ ce „dinții de lapte" au cǎzut, nu mai este pericol de a dezvolta fluoroza
dentară.
Bibliografi

1. BAHNAREL, I., OSTROFEŢ, Gh., CIOBANU, E [et al.]. Igiena generală : Manual
2. Asevschi V. Igiena mediului. Manual
3.

S-ar putea să vă placă și