Universitatea Hyperion

Facultatea de Arte
Regie de Film și TV
Anul 2 Semestrul 1
Mihai Laurențiu Gabriel

„Enigma Otiliei”, „Felix și Otilia” – de la roman la film și

analiză estetică

Filmul „Felix și Otilia”, regizat de Iulian Mihu în anul 1972 este o adaptare a
cărții „Enigma Otiliei”, scrisă de George Călinescu în anul 1938.

Felix și Otilia este un film notoriu pentru valoarea lui în cinematografia

românească, dar și pentru faptul că nu respectă cu exactitate construcția
romanului și felul cum este povestită acțiunea.

Scenariul scrisde Ioan Grigorescu este mai degrabă inspirat de romanul Enigma
Otiliei, prin faptul că filmul este interpretarea regizorului asupra textului literar,
dar și prin faptul că titlul filmului este „Felix și Otilia” este inspirat de cele două
personaje. Protagonistul și fata de care se îndrăgostește.
Filmul utilizează pentru prima dată procedeul Graphys Color care este o metodă
de prelucrare a peliculei color ce oferă imagini niște efecte vizuale deosebite.
În loc de a ilustra atmosfera Bucureștiului de la începutul secolului XX,
regizorul Iulian Mihu preferă să ilustreze o atmosferă melancolică a spațiilor
demodate de interior ale caselor Giurgiuveanu și Tulea.
Filmul în mare parte corespunde cu corespunde cu cartea, dar unul din felurile
prin care filmul schimbă construcția romanului este faptul că nu respectă
cronologia originală a unelor evenimentelor din carte. Nu numai că schimbă
cronologia, dar elimină unele scene din carte și adaugă altele. Filmul scoate și
multe dialoguri și detalii din carte. De exemplu, în film nu regăsim nicio
referință la moartea mamei lui Felix și nici nu știm că Otilia pleacă la Paris cu
Pascalopol.
Filmul se încheie cu începutul unde vedem o fotografie sepia cu Felix și Otilia
alături de muzica lui Anatol Vieru. Altă diferență dintre carte și film este că în
secvența de final pe trenul de răniți, nu aflăm ce se întâmplă cu Otilia.

În film montajul are o compoziție paralelă deoarece linia epică urmărește relația
dintre Felix și Otilia și încercările lui Stănică Rațiu de a face rost de banii,
inclusiv banii lui Moș Costache.
Majoritatea secvențelor sunt filmate în interior, iar locațiile unde sunt filmate
secvențele de exterior sunt destul de limitate spre deosebire de roman unde este
descris mediul citadin al Bucureștiului de dinaintea primului război mondial.
Lipsesc multe scene de exterior precum plimbările lui Felix prin Cotroceni.
Scenografia este bogată și indispensabilă, dar este în opinia mea un mix de
frumusețe și urâțenie. Deși avem niște interioare de epocă și haine luxoase,
pereții casei sunt plini de igrasie ce a ce este un pic ironic.
Imaginea în schimb are o cromatică foarte vibrantă, mai ales în puținele secvențe
de exterior. Culorile vibrante pot fi o consecință a procedeului de prelucrare a
peliculei numit Graphys Color.
Jocul actoricesc al lui Gheorghe Dinică este cel mai convingător din punctul
meu de vedere, acesta arată în film o mare varietate de emoții de la tristețe la
fericire și face aceste treceri sunt foarte netede și subtile.
Radu Boruzescu este ajutat de înfățisare, dar vocea dublată nu-mi oferă
convingere și implicare. Lucruri pe care Julieta Szony le are.
Un lucru pe care îl găsesc remarcabil este faptul că personajele din familia
Tulea, Aglae, Aurica și Titi arată foarte asemenătător din punct de vedere al
aspectului feței. Chiar dacă interpreții nu au nicio legătură de sânge, alegerea
acestora a făcut legătura familiară a personajelor foarte credibilă.

În concluzie, filmul „Felix și Otilia” nu respectă în totalitate structura romanului,

dar asta nu înseamnă că filmul nu oferă o interpretare regizorală proprie.