Enigma Otiliei este un roman realist, balzacian, obiectiv scris de George

Calinescu in anul 1938. Realismul este un curent literar care a aparut in Franta
in secolul XIX si care incearca sa redea realitatea prin diferite metode.
George Calinescu in acest roman reconstruiește societatea începutului de
secol XX, punând accent pe relațiile dintre categoriile sociale și pe psihologia
personajelor. Fiind un roman realist naratorul se foloseste de metodele
specifice romanelor realiste, precum: tehnica detaliului semnificativ, simetria
incipit-final, naratiuniea obiectiva, tipologia personajelor si
pluriperspectivismul.
Titlul romanului este alcatuit din doua substantive “Enigma” si “Otiliei”
care face referire la faptul ca Otilia este personajul principal in jurul careia se
invarte acest roman si ca este o enigma pentru ceilalti participanti la actiune.
Acest roman are mai multe teme literare, precum: iubirea, destinul lui
Felix si mostenirea care este o tema realista preluata de narator de la Honore
de Balzac si care face referire la faptul ca personajele din roman doresc sa puna
mana pe averea lui Costache Giurgiuveanu.
O scena semnificativa este chiar in primul capitol unde naratorul il
prezinta pe Felix, un tanar care a venit de la Iasi la Bucuresti pentru a locui
impreuna cu unchiul sau, Costache Giurgiuveanu. El este primit in casa unde ii
vede pe Pascalopol, pe Otilia si pe familia Tulea jucand table. In aceasta scena
este prezentata tema literara destinul orfanului.
O alta scena semnificativa este atunci cand Costache face un atac de cord
si este nevoit sa stea in pat iar Stanica Ratiu o trimite de acasa pe Otilia,
moment in care familia Tulea ii cotrobaie casa lui Costache sperand sa gaseasca
ascunzatoarea unde tine banii. In cele din urma Stanica gaseste banii sub
salteaua lui Costache, acesta dandu-si duhul. Stanica dispare urmand ca el sa
divorteze de Olimpia si sa isi deschida o firma de avocatura. In aceasta scena
este prezentata tema literara mostenirea.
Naratorul este obiectiv, ceea ce inseamna ca actiunea romanului este
narata la persoana a treia, naratorul nefiind implicat in actiune, el fiind
omniprezent si omniscient. Perspectiva narativa fiind si ea tot obiectiva.
Perspectiva adoptata de majoritatea scriitorilor realisti deoarece ei pot crea o
lume narativa mai credibila.
 Actiunea romanului este una complexa, plasata in timp si spatiu, anul
1909 in Bucuresti, strada Antim, ea avand mai multe fire narative si mai multe
personaje. Ea este realizata dupa metoda balzaciana care presupune descrierea
in detaliu a decorul caselor, punand in evidenta caracterul persoanelor care
locuiesc acolo si este redata prin tehnica detaliului, in care naratorul incearca
sa redea credibil viata la oras.
Relatia dintre incipit-final este una de simetrie, deoarece incepe cu
descrierea locului unde se va petrece actiunea, casa lui Costache Giurgiuveanu
si se incheie tot cu casa lui. Simetrie data de replica lui Costache de la inceputul
romanului: “Aici nu sta nimeni”, replica folosita si de Felix pentru incheierea
romanului.
Personajele care iau parte la acest roman sunt complexe, avand fiecare
tipologia ei, tipologie intalnita doar la scriitorii realisti. Tipologiile acestui roman
fiind: Stanica Ratiu – arivist, Costache Giurgiuveanu – avar, Aurica Tulea – fata
batrana, Simion Tulea – dementul, Titi Tulea – retardatul, Aglae Tulea – baba
absoluta, Felix Sima – ambitiosul, Leonida Pascalopol – aristocrat rafinat si
personajul principal Otilia Marculescu – cocheta.
Ca tehnici moderne de constructie a personajelor sunt prezente si
comportamentismul si pluriperspectivismul. Otilia de exemplu este
caracterizata direct de catre narrator si indirect cu ajutorul personajelor prin
intermediul tehnicilor moderne de constructie precum pluriperspectivism care
face referire la faptul ca Otilia este privita si analizata de toate personajele
actiunii.
Concluzie
Construit realist, din toate punctele de vedere, cu acțiune plasată în spațiul
urban, urmărind o tematică socială, romanul „Enigma Otiliei” este un roman
obiectiv, realist, balzacian. Nuanța balzaciană este dată de utilizarea tehnicii
detaliului semnificativ, tema literară moștenirea, tipologizarea personajelor, în
timp ce nuanța modernistă este dată de comportamentism și de
pluriperspectivism.