ENIGMA OTILIEI DE GEORGE CALINESCU-1938

‘’Enigma Otiliei’’ este cel de al doilea dintre cele patru romane scrise de George
Calinescu, un roman realist. Opera este de tip balzacian, cu elemente moderniste,
apartinand prozei interbelice, 1938.
O prima trasatura a realismului prezenta in opera este perspectiva narativa
obiectiva.aceasta este obiectiva, naratorul fiind heterodiegetic, omniscient si
omniprezent. Omniscienta se remarca prin faptul ca naratorul stie mai multe decat
personajele, dirijand evolutia acestora. ‘’Viziunea dindarat’’ apare prin punctul de
focalizare zero, iar relatarea textului se realizeaza la persoana a III-a : ‘’Aglae ii
ordona sa divorteze’’, ‘’Canta admirabil la pian’’. Perspectiva naratorului este
completata de cea a personajului narator Felix prin intermediul caruia sunt
introduse in scena si celelalte personaje.
O alta trasatura realista prezenta in roman este data de tipologiile de personaje.
Costache Giurgiuveanu este tipul omului zgarcit, care alearga dupa bogatie. Aglae,
sora lui Costache, este ‘’baba absoluta’’. Stanica Ratiu este tipul arivistului, om
fara demnitate si foarte vorbaret. Otilia este tipul femeii inteligente si independenta
care poate lua decizii de una singura, iar Felix este tipul indragostitului naiv, dar si
a intelectualului in devenire. Pascalopol este tipul gentlemanului, om foarte bogat
si generos.
Tema textului este mentalitatea societatii burgheze bucurestene cu privire la bani
si familie. De asemenea apar teme suplimentare precum tema iubirii si a initierii.
O prima scena semnificativa pentru tema romanului este primul capitol. Felix nu
avea o camera pregatita, asadar Otilia se ofera sa ii lase camera ei pana cand a lui
va fi gata, asadar tanarul va innopta in camera fetei. Felix este uimit de dezordinea
din camera fetei cauzata de comportamentul ei tumultos : ‘’cutii de pudra
numeroase(unele desfacute), flacoane de apa aruncate in dezordinea de pe masa de
toaleta, toate dovedind graba cu care Otilia le manuia’’. Fiind o fire jucausa, Otilia
reuseste sa il faca pe Felix sa se indragosteasca de ea, insa acesta este dezamagit de
atractia pentru fata din cauza ca nu o putea intelege si a schimbarilor sale bruste de
atitudini. Aceasta scena reflecta viziunea realista prin tehnica detaliului
semnificativ dar si faptul ca Otilia este caracterizata de mediul in care traieste,
avand un caracter exuberant si uneori superficial.
 O alta secventa relevanta pentru tema este seara in care Otilia se strecoara in
camera lui Felix. Aceasta vine in camera tanarului si il roaga sa o lase sa ramana in
patul lui si sa petreaca noaptea impreuna, ca barbat si femeie, fara sa se
casatoreasca. Felix insa nu profita de fata. A doua dimineata acesta afla ca Otilia a
plecat cu Pascalopol la Paris, ulterior casatorindu-se. Schimbarile bruste de
comportament ale Otiliei il dezamagesc pe tanar. Desi Felix era trist, isi continu
drumul spre cariera sa. Cu toate acestea, esecul in dragoste il maturizeaza pet anar.
Felix este lucid si rational si isi da seama ca intr-o societate degradata iubirea nu
mai este un sentiment pur, ci doar o afacere pentru supravietuire si nu o implinire a
vietii de familie si a iubirii. Felix insusi ajunge sa se casatoreasca si intra intr-un
cerc de persoane influente prin sotia sa.
Un element reprezentativ pentru tema romanului este simetria dintre incipit si
final. In inceputul romanului Otilia era descrisa ca o fata tanara, frumoasa,
generoasa si copilaroasa, iar in final aceasta este sotia unui conte, schimbata de
otilia cea tanara, asa cum reiese din fotografia pe care Pascalopol i-a trimis-o lui
Felix. In ochii lui Felix, Otilia nu mai era frumoasa de care el s-a indragostit, ci
doar o femeie matura si senzuala. In conceptia tanarului ‘’aceasta o data cu
trecerea timpului, isi pierduse din sclipirea ei’’ fapt ce confirma si viziunea fetei
despre femei : ‘’Noi nu traim decat patru-cinci ani.’’