ION DE LIVIU REBREANU-1920

Romanul ‘’Ion’’ este primul scris de Liviu Rebreanu(1920), scris pe parcursul a

unsprezece ani. Acesta este realist, obiectiv, cu tematica sociala si traditionala,
fiind considerat reprezentativ pentru literatura romana din perioada interbelica.
O prima trasatura a realismului prezenta in text este perspectiva narativa
obiectiva. Aceasta este obiectiva, naratorul fiind heterodiegetic, omniscient si
omniprezent. Omniscienta se remarca prin faptul ca naratorul stie mai multe
decat personajele, dirijand evolutia acestora ca un regizor universal. ‘’Viziunea
dindarat’’ apare prin punctul de focalizare zero, relatarea textului realizandu-se la
persoana a III-a : ‘’Vasile Baciu ii vedea suferinta’’ , ‘’Ana ramase in mijlocul
drumului’’. De asemenea naratorul este neimplicat, creditabil si detasat.
O alta trasatura a realismului ce permite incadrarea operei in acest curent
literar este prezenta tipologiilor de personaje. Ion, personaj principal, rotund, cu o
capacitate surprinzatoare de a cuceri prin gesturile si faptele sale. Acesta este
tipul taranului sarac care penduleaza intre doua patimi : averea si iubirea. Vasile
Baciu, personaj secundar, tipul omului bogat dar nemultumit, antagonistul lui Ion.
Ana, fiica lui Vasile Baciu, personaj secundar, tipul femeii bogate dar urate,
reprezinta statutul femeii in societatea rurala a epocii respective. Florica, personaj
secundar, intruchipeaza o alta latura a feminitatii : era frumoasa dar saraca. Atat
Ana, cat si Florica reprezinta cele doua patimi ale lui Ion : averea si iubirea.
Zaharia Herdelea este tipul invatatorului, din satul Pripas. Acesta reprezinta
ipostaza intelectualitatii, grijuliu, cu o familie numeroasa.
Tema romanului este problematica pamantului particularizata in confruntarea
devastatoare dintre doua patimi puternice : iubirea pentru o femeie si iubirea
pentru pamant. De asemenea apar teme suplimentare precum iubirea si destinul.
O prima scena relevanta pentru tema textului este scena nuntii lui Ion, la care
acesta danseaza cu Florica. Conform traditiei la nunta trebuie sa aiba loc dansul
mirilor, insa cum Ana era insarcinata, lucul acesteia a fost luat de Florica. Cuprins
de dragostea pentru Florica, Ion o ia la dans, spre uimirea tuturor celor prezenti la
nunta si ii marturiseste acesteia iubirea sa vesnica. Ana, cuprinsa de invidie si
furie, incepe sa planga. Intre cei doi are loc un joc de priviri, Ion ironizand-o pe
Ana prin gesturile sale. Nepasandu-i de suferinta sotiei, singurul lucru de care este
interesat Ion este cati bani s-au stans la nunta. Aceasta scena evidentiaza obsesia
personajului principal pentru avere, casatorindu-se doar din interes, dar si iubirea
pe care i-o poarta Floricai. Totusi Ion se afla la propria nunta, unde mireasa ii este
Ana.
O alta secenta semnificativa pentru tema este scena sarutarii pamantului. Dupa
o asteptare indelungata, Ion primeste in sfarsit pamanturile lui Vasile Baciu cu
acte in regula. Acesta merge sa le vada pentru prima data primavara. Ajuns in fata
pamantului acesta il saruta ‘’cu voluptate’’,’’si-n sarutarea asta grabita simti un
fior rece, ametitor’’. Acest fior, alaturi de lutul negru de pe mainile taranului
precum unor manusi de doliu, prefigureaza sfarsitul tragic. Aceasta scena
ilustreaza patima taranului pentru pamantul primit cu greu dar si tema destinului.
Un element de structura si compozitie reprezentativ pentru tema este
conflictul. Conflictul principal al romanului este dat de lupta pentru pamant in
satul traditional. Drama lui Ion este drama taranului sarac si lacom. Acesta refuza
sa isi acepte conditia de saracie si este pus sa aleaga intre doua patimi puternice :
iubirea pentru Florica sau iubirea pentru averea Anei. De asemenea se remarca si
conflictul exterior dintre Ion si Vasile Baciu, acesta fiind constient de interesele lui
Ion, nu isi doreste sa isi marite fata cu un om ca el. Dorinta obsesiva a lui Ion de a
avea pamant si iubirea lui patimasa ii ofera unicitate.