Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Un biomaterial este un material esential care este utilizat si adaptat pentru aplicatii
medicale. Biomateriale sub forma de implanturi (proteze) si a dispozitivelor medicale
(stimulatoare cardiace, inimi artificiale, tuburi de sange, etc.) sunt utilizate pe scara larga pentru
a inlocui si/sau restabili functia tesuturilor traumatizate/degenerate sau a organelor, si de a
imbunatati astfel calitatea vietii pacientilor. Prima cerinta pentru alegerea biomaterialului este
acceptarea acestuia de catre organismul uman. Un biomaterial utilizat pentru un implant sau
proteza trebuie sa posede anumite proprietati importante pentru utilizarea pe termen lung in
organism, fara respingere. Cele mai comune clase de materiale utilizate ca materiale biomedicale
sunt metalele, polimerii, materialele ceramice si compozite. Aceste patru clase sunt folosite
individual si in combinatie pentru a forma cea mai mare parte a dispozitivelor de implantare
disponibile astazi. Unele aplicatii ale biomaterialelor:
Inlocuirea articulatiilor
Placi osoase
Ciment osos
Ligamente artificiale si tendoane
Proteze ale vaselor de sange
Valve cardiace
Dispozitive de regenerare a pielii
Implanturi cohleare
Lentile de contact
Fig.2 Articulatii artificiale ale soldului. Material: otel inoxidabil, titan si aliajele sale.
Provocarea: prevenirea uzurii pe perioada lunga (10-15 ani)
Fig.3 Grefe vasculare. Materiale: poliuretan, Teflon. Provocarea: Mentinerea intergitatii
mecanice, compatibilitate pe termen lung al sangelui (evitarea formarii cheagurilor de
sange)
CLASIFICAREA BIOMATERIALELOR
Stiinta materialelor biomedicale implica un studiu al compozitiei si a proprietatilor
materialelor si modul in care acestea interactioneaza cu mediul in care acestea sunt amplasate.
Cele mai frecvente clase de materiale utilizate ca materiale biomedicale sunt metalele, polimerii,
materialele ceramic si materialele compozite. Aceste patru clase sunt folosite individual si in
combinatie pentru a forma cea mai mare parte a dispozitivelor de implantare disponibile astazi.
B. Materiale ceramice.
Materialele ceramice sunt materiale policristaline. Principalele caracteristici ale
materialelor ceramice sunt duritatea si fragilitatea, o rezistenta si rigiditate mare, rezistenta la
coroziune si uzura, densitate scazuta. Aceste materiale de obicei sunt izolatoare electrice si
termice. Ceramicele sunt utilizate in mai multe domenii diferite, cum ar fi stomatologia,
ortopedia, si ca senzori medicali. In general, aceste biomateriale au fost utilizate mai putin intens
decat metalele sau polimerii.
Materialele ceramice au devenit o clasa diversa de biomateriale, inclusiv in prezent fiind
trei tipuri de baza: bioinerte, bioactive si bioresorbabile. Alumina (Al2O3), Zirconia (ZrO2) si
carbonul pirolitic sunt denumite bioinerte. Biosticla se poate considera bioactiva. Fosfatul de
calciu este clasificat ca bioresorbabil. Bionert se refera la un material care isi pastreaza structura
sa in organism dupa implantare si nu induce reactii imunologice a organismului.
Alumina (Al2O3). Reprezinta primul material ceramic utilizat pe scara larga din punct de
vedere clinic. Este folosit in proteze de sold si implanturi dentare, datorita combinatiei sale
de rezistenta excelenta la coroziune, biocompatibilitate buna, o rezistenta buna la uzura.
Zirconia (ZrO2). Zirconia este un biomaterial cu un viitor luminos, din cauza rezistentei
mecanice. Are mai multe avantaje fata de alte materiale ceramice, datorita mecanismelor de
transformare care opereaza in microstructura lor. Aplicatia principala in utilizarea clinica
este la inlocuirea totala a soldului si protetica dentara.
Carbonul pirolitic. Carbonul este un element versatil si exista intr-o varietate de forme. Spre
deosebire de metale, polimeri si alte ceramice, aceste materiale carbonice sunt foarte
rezistente la oboseala. Cu toate acestea, fragilitatea si rezistenta la tractiune scazuta limiteaza
utilizarea acestora in aplicatii majore.
Materialele bioactive se refera la materialele care formeaza legaturi chimice directe cu
osul sau chiar cu tesuturile moi ale unui organism viu.
Biosticla&Sticla ceramica. Acest material a fost utilizat pe scara larga pentru umplerea
defectelor osoase. Porozitatea biosticlei este benefica pentru resorbtie si bioactivitate. Reactia
de interfata a fost interpretata ca un proces chimic, care include o usoara solubilitate a sticlei
ceramice si o reactie in stare solida intre cristalele stabile din sticla ceramica si os.
Bioresorsabile se refera la materiale care degradeaza (prin procesul hidrolitic) in
organism, in timp ce acestea sunt inlocuite cu regenerarea tisulara naturala, produsele secundare
chimice ale materialelor degradante sunt absorbite si eliberate prin procesele metabolice ale
organismului.
Fosfatul de calciu. Faze diferite ale acestui material sunt utilizate in functie de faptul daca se
doreste un material resorbabil sau bioactiv. Fosfatul de calciu (CaP) este disponibil in diferite
forme fizice. Una dintre caracteristicile principale ale acestora este porozitatea lor.
Dimensiunea porilor ideala pentru bioceramica este similara cu cea a osului spongios. Cele
mai importante dezavantaje la utilizarea ceramicii si a sticlei ca implant sunt fragilitatea si
proprietatile slabe de tractiune. Printre ceramicele biomedicale alumina are cele mai buna
proprietati mecanice, dar proprietatile sale de tractiune sunt inca sub cele ale biomaterialelor
metalice.
Tabel 2. Aplicatii pentru bioceramice in organismul uman
Material Aplicatii
Alumina Inlocuirea totala a articulatiei, componentelor
acetabulare si femurale, ancore ortodontice,
implanturi dentare, distantiere vertebrale
Zirconia Proteze de sold, genunchi, proteze dentare,
tendoane si ligamente, restaurari pentru boli
paradontale, agenti de umplere osoasa dupa o
interventie chirurgicala a tumorii
Carbon pirolitic Valve cardiace
Biosticla Implanturi dentare, implanturi ureche, valve
cardiace, placi osoase, suruburi, tije
intramedulare.
Fosfat de calciu Tratament piele, implanturi dentare,
reconstructie maxilar, ortopedie, chirurgie
faciala, urechi, nas.
Fig.5 Valva cardiaca din carbon pirolitic
C.Polimeri
Polimerii sunt cei mai utilizati pe scara larga ca materiale in aplicatii biomedicale.
Polimerii sunt materiale organice care formeaza lanturi mari alcatuite din mai multe unitati
repetitive. Utilizarile pentru materialele polimerice sunt mai diverse decat pentru implanturile
metalice. In majoritatea aplicatiilor, polimerii au putine sau nici o concurenta din alte tipuri de
materiale. Proprietatile unice ale acestora sunt: flexibilitatea, rezistenta la atac biochimic,
biocompatibilitate buna, densitatea mica, disponibilitatea intr-o mare varietate de compozitii cu
proprietati fizice si mecanice adecvate, pot fi usor fabricate in produse cu forma dorita. Printre
principalele tipuri de biopolimeri utilizati in medicina se numara: PMMA, nylon, polietelena,
acidul lactic, polipropilena, politetrafluoretilena, cauciucul.
PMMA (Poli metil metacrilat). Este un polimer dur si fragil, care pare a fi nepotrivit pentru
majoritatea aplicatiilor clinice, dar are multe caracteristici importante. Acesta poate fi
preparat in conditii ambiante, astfel incat sa poata fi manipulat in sala de operatie sau clinica
dentara, explicand utilizarea sa in proteze dentare si a cimentului osos.
Exemple de aplicatii curente includ: grefe vasculare, valve cardiace, inimi artificiale,
implanturi mamare, lentile de contact, lentile intraoculare, dializori si unitati de plasmafereza,
acoperiri pentru capsule si pastille farmaceutice, catetere, stimulator cardiac, vase de sange
artificiale, piele artificiala, pompe implantabile.
APLICATIILE BIOMATERIALELOR
I. Ortopedie. Unul dintre domeniile de aplicare cele mai proeminent pentru biomateriale este
implantarea dispozitivelor ortopedice. Atat osteoartrita si artrita reumatoida afecteaza
structura articulatiilor liber mobile, cum ar fi soldul, genunchiul, umarul, glezna si cotul. Este
posibila inlocuirea acestor articulatii cu proteze de la aparitia anesteziei, antisepsiei si
antibioticilor. Exista o varietate de metale, polimeri si materiale ceramice pentru aceste
scopuri.
II. Aplicatii cardiovasculare. In sistemul cardiovascular sau circulator pot aparea probleme cu
valvele sau arterele inimii, ambele putand fi tratate cu succes cu implanturi. Valvele inimii
sufera modificari structurale care impiedica valva sa se deschida de deplin sau sa se inchida
complet, iar valva bolnava poate fi inlocuita cu o varietate de biomateriale. Arterele, in
special arterele coronare si vasele de la nivelul membrelor inferioare, devin blocate de
grasimi si este posibill ca in unele cazuri sa se inlocuiasca segmentele cu artere artificiale.
III. Oftalmologie. Tesuturile ochiului pot suferi de mai multe boli, ceea ce duce la reducerea
vederii si in cele din urma la orbire. Cataracte, de exemplu, cauzeaza opacitatea cristalinului.
Acest lucru poate fi inlocuit cu o lentila sintetica din polimer intraocular. Materialele pentru
lentilele de contact sunt de asemenea considerate biomateriale pentru ca intra in contact cu
tesutul ochiului. Ca si in cazul lentilelor intraoculare si ele sunt folosite pentru a pastra si de a
restabili vederea.
IV. Aplicatii in stomatologie. In interiorul cavitatii bucale, atat dintele cat si tesuturile de sprijin
gingivale pot fi usor distruse de catre bolile bacteriale. Cariile dentare, demineralizarea sau
bolile paradontale pot duce la pierderea dintilor. Structurile dentare in integritatea lor pot fi
inlocuite sau restaurate printr-o varietate de materiale metalice sau nemetalice.
Studentii vor identifica implanturile din laborator (material didactic) si posibile aplicatii ale
acestora.
Temă:
3) Care sunt principalele avantaje ale materialelor metalice în vederea utilizării lor în aplicații
biomedicale?
4) Ce dezavantaje pot prezenta aliajele de titan la utlizarea acestora pe termen lung în organismul
uman?