Fantana dintre Plopi

(Hanu Ancutei – Mihai Sadoveanu)

Povestirea se confunda uneori cu naratiunea, din perspectiva identitatii semantice a verbului: “a

povesti”, “a nara”.

Povestirea este o naratiune subiectivizata, in care atentia nu se focalizeaza asupra personajului ci

asupra atmosferei, ori asupra intamplarilor.

Faptele sunt relatate d.p.d.v. al unui narator care este martor sau participant la
evenimentul povestit.

Principalele caracteristici ale povestirii:

1. oralitatea: naratiunea se face la persoana I; se creaza aparenta de dialog intre narrator si

receptor (aparenta de interpelare a lectorilor);
2. ceremonialul: dialogul este intretinut de un sistem de conventii (pretextul care
declanseaza povestirea, formulele de adresare ect.);
3. atmosfera: contextual stimuleaza si alimenteaza asteptarea, sunt regizate tensiunea,
suspansul etc.

Povestirea “Fantana dintre plopi” face parte din romanul lui M. Sadoveanu “Hanu Ancutei”,
realizat prin tehnica povestirii “in rama” (prin procedeul insertiei, se include o povestire in
interiorul alteia) sau a povestirii in povestire (un personaj al naratiunii principale intrerupe firul
actiunii printr-o istorisire proprie, preluand astfel rolul de narator).
“Capodopera idilicului jovial si a subtilitatii barbare” dupa cum sustinea G. Calinescu, “Hanu
Ancutei” se constituie din noua povestiri (“Iapa lui Voda”, “Haralambie”, “Balaurul”, “Fantana
dintre Plopi”, “Cealalta Ancuta”, “Judet al sarmanilor”, “Negustor lipscan”, “Orb sarac”,
“Istorisirea Zahariei fantanarul”), spuse de naratori diferiti, a zecea povestire fiind cea care le
incadreaza pe cele noua, adica “rama”.
In spatiul protector al hanului, “ca o cetate, cu ziduri groase si cu portile ferecate”, poposesc
calatori din Moldova si din afara ei, dornici nu doar sa se odihneasca si sa se ospateze din
bucatele alese ale Ancutei, ci si sa povesteasca intamplari deosebite, pe care le-au trait direct sau
la care au fost martori.
In acest cadru legendar, oamenii se pretuiesc dupa ……… , dupa rostirea memorabila a unei
istorisiri iesite din comun: “Cine le spune mai frumos, acela are lauda mai mare.“ Timpul, omul
si locul se contopesc intr-o unitate de viata, in care reconstituirea devine un muzeu viu al istoriei
unui popor, istoria este traita ca varsta de aur.
Tehnica narativa din povestirea “Fantana dintre plopi” pastreaza regulile traditionale ale
geniului: alcatuirea instantelor narative si a atmosferei specifice, introducerea in scena a
personajului narator, principala modalitate de expunere este naratiunea care se imbina cu
dialogul si cu secventele descriptive, faptele sunt relatate din perspectiva personajului narator in
atentia cititorului se aduce un singur fapt (o trista veste de iubire care a avut rol de initiere pentru
tanarul de alta data) iar interesul se concentreaza asupra situatiei.
“Fantana dintre plopi” este a patra povestire din ………. are ca tema iubirea tragica a capitanului
de mazili Niculai Isac, devenit acum personaj – narator. Acesta evoca o intamplare trista, traita in
tinerete. Astfel, intr-o toamna, Niculai Isac pe drumurile sale prin tinutul Sucevei, face un popas
la Hanu Ancutei, pentru a se ospata si pentru a se odihni.

In timp ce se plimba pe malul raului Moldova, intalneste un grup de tigani, in care il remarca pe
batranul Hasanache si pe frumoasa tigancusa Marga. Capitanul le da celor doi cate un ban de
argint, dupa care, a doua zi, fata il cauta, pentru a ii arata pantofi pe care si ia cumparat cu banii
primiti.
Cei doi tineri petrec o noapte la fantana dintre plopi, unde promit ca se vor intalni in continuare,
dar a doua intalnire are un final tragic. Fata demasca planul tiganilor de a-l omora si de a ii lua
banii si ………. , capitanul avertizat reusind sa fuga calare, desi in incaierare isi pierde un ochi.
Tigancusa va plati pentru tradarea neamului sau fiind aruncata in fantana.
Neculai Isac, acum “un om ajuns la carunteala”, dar care “se tinea drept si sprinten pe cal”, a fost
un tanar lipsit de experienta vietii, nechibzuit, “un om buiac si ticalos”, cum se
autocaracterizeaza.
Fantana dintre plopi devine in povestire un suprapersonaj si chiar daca “s-a daramat ca toate ale
lumii”, Isac poate vedea cu ochii mintii si-l ajuta sa revada si trecutul.
Povestirea este construita ca o sceneta, aducand in fata lectorilor o intamplare care antreneaza
personaje putine. Placerea ascultarii se naste din aura nostalgica in care este invaluita, precum si
din parfumul evocarii.
Desi deznodamantul este tragic, “Fantana dintre plopi” trebuie perceputa ca o pleduarie pentru
iubire, curaj, generozitate, sacrificiu, valori umane ce pot fi identificate in opera lui Mihail
Sadoveanu.
In ceea ce priveste relatia dintre instantele comunicarii narative, tehnica povestirii “in rama”
presupune duplicarea instantei narative. Astfel, exista un povestitor al naratiunii cadru, care
asista ca martor la seara de la han si care devine ascultator al fiecarei naratiuni rostite de ceilalti
naratori. Aceasta voce, care nareaza la persoana I, este purtatorul de cuvant al autorului (instante
intradiegetice), care sunt personaje in naratiunea cadru, devin si ascultatori iar in povestirile pe
care ei le relateaza au roluri diferite de narator – martor, personaj - narator.
Capitanul Neculai Isac devine din personaj ascultator, personaj narator, in momentul in care
povesteste tragica intamplare traita in tinerete. Acesta relateaza la persoana I din perspectiva
tanarului nestiutor, dar prezentarea faptelor este insotita de o analiza a acestora din perspectiva
maturului.
Relatia dintre personajul – narator si ascultatori (legatura stransa, in dialog utilizandu-se atat
persoana I cat si persoana a II-a) naratorul se adreseaza ascultatorilor, le solicita atentia
implicandu-i in actul naratiei: “domnilor si fratilor ascultati ce mi sa intamplat …” iar ascultatorii
cu care noi lectorii ne identificam, intervin, in final, cu intrebari si cu comentarii.
In ceeace priveste spatiul si cadrul povestirii – cadru, magia spunerii, a evocarii, a reprezentarii
este amplificata de valuarea mitica a spatiului, a hanului, vazut ca o cetate ca un centrum mundi,
in care oamenii se simt ocrotiti dar, si de caracterul magic al timpului povestirii (cele trei niveluri
ale timpului narativ sunt: timpul povestirii, adica al naratorului anonim, care evoca toamna aurie;
timpul povestit, al toamnei aurii cand se povestesc intamplarile; timpul evocat, al “celeilalte
Ancute “).
Asadar autorul foloseste procedeul insertiei sau al povestirii in urma, iar cele doua planuri ale
naratiunii alterneaza. Naratorul creaza atmosfera propice povestirii, evocarii, iar relatia directa
dintre narator si ascultator se realizeaza printr-un veritabil ceremonial, precum si prin adresarea
directa (relatarea se face la pers I , perspectiva fiind actoriala).
Naratiunii si evocarii li se adauga descrierea, care accentueaza atmosfera de legenda, si dialogul,
care pune in evidenta oralitatea exprimarii: constructii exclamative si interogative (“Nu esti
domnia ta prietenul meu Neculai Isac, capitan de mazili?“), interjectii, constructii in vocativ (“…
asculta ce mi s-a intamplat …”) limbaj popular (“singur ca un cuc“), arhaic (“mazili”) regional
(“buiac”, “imas”) etc.

*INSTANTELE COMUNICARII NARATIVE:

1) Autor: *creeaza opera; *isi alege modalitatile de exprimare, tehnicile narative, persoanele
narative carora le atribuie roluri, precum si naratorul, care este purtatorul sau de cuvant; *este o
instanta extradiegetica; *se adreseaza lectorilor concret; *lui i se subordoneaza celelalte instante
narative.
2) Narator: *voce a autorului; *instanta intradiegetica; *in enuntarea de mesaje; *lui i se
subordoneaza personajele; *in proza obiectiva: obiectiv, impartial, omniscient, omniprezent,
nareaza la pers a III-a (pictoriala), heterodiegetic; *in proza subiectiva: subiectiv, stie atat cat stie
personajul, nareaza la pers I (perspectiva actoriala) homodiegetic.
3) Personaje: principale, secundare, episodice; pozitive, negative; rotunde, complexe, mobile;
statice, plate, unilaterale; protagoniste, auto……...; suprapersonaje, personaje lirice; marete;
grotesti; fantastice, realiste, romantice, istorice, alegorice, etc.