1.

Importanța grăsimilor alimentare

- sunt principalele surse de acizi graşi şi au rol vital în menţinerea sănătăţii pielii şi a părului
- la absorbţia vitaminelor liposolubile
- eliminarea bilei (funcţia exocrină a pancreasului)
- îmbunătăţesc calităţile gustative ale hranei şi provoacă senzaţia de saturaţie
- în protejarea organismului de şocuri -
- menţinerea temperaturii şi funcţionarea normală a celulelor.

2.Tehnologia de obținere a grăsimilor animale

Grăsimile alimentare animale se obțin din țesut gras, iar untura de pește din ficat. -Untura de porc folosește ca
materie primă slănina și osânza, pentru seul topit se folosește seul crud de la rinichi și uneori maniamentele
externe și interne

Grăsimea de pasăre (untura) se obține din țesutul gras din regiunea viscerală. Materia primă primă trebuie
recoltată în cel mai scurt timp de la tăierea animalului și introdusă în procesul de fabricație, altfel este posibilă
instalarea proceselor de râncezire.

Obținerea grăsimilor presupune parcurgerea următoarelor operațiuni: sortarea și pregătirea materiei prime;
extragerea grăsimii; rafinarea; răcirea; ambalarea

Țesuturile grase provenite de la animale sacrificate se sortează pe calități, se curăță de resturile de carne, de
sânge, se spală și se mărunțesc pentru a ușura topirea și favoriza creșterea randamentului
Extracția grăsimii din țesutul adipos se face prin topire, deci cu ajutorul temperaturii ridicate, urmată de fierbere-
presare. Există două sisteme de fabricație și anume: sitemul discontinuu și sistemul continuu

3. Enumerați tipurile de grăsimi animale

lichide - uleiul de peşte solide- seul de bovine, ovine

- ulei de balenă, focă - untura de porc, de pasăre (găină, rață, gâscă)

- ulei de copite

4. Calitatea grăsimilor alimentare

Calitatea grăsimilor alimentare poate fi apreciată din două puncte de vedere:

- prin analiza corespondenței dintre proprietățile organoleptice și fizico-chimice reale cu cele standardizate și
implicit confirmarea naturii și originii grăsimilor;

- prin starea de prospețime și nivelul degradărilor din timpul păstrarii.

Proprietățile organoleptice au o importanță aparte pentru aprecierea calității grăsimii.

Ele permit evaluarea aplicarii corecte a tehnologiei de obținere și a procesului de rafinare,

identificarea proceselor de râncezire

Culoarea se finalizează prin operațiunile de rafinare, iar grăsimile de calitate au culori cât mai deschise sau cât
mai slab nuanțate.
 Mirosul și gustul. Grăsimile de calitate nu trebuie să transmită mirosul și gustul propriu produselor alimentare sau
preparatelor culinare.

5. Importanța alimentației pentru creșterea animalelor

In practica creșterii animalelor, dintre toți factorii de mediu externi, alimentația influențează cel mai mult
organismul animal. Astfel, într-o succesiune schematică, importanța alimentației se reflectă în biologia
organismului animal astfel: -Influențează direct asupra funcției de reproducție;

-favorizează creșterea și dezvoltarea organismelor, (realizează precocitatea lor) și în anumite limite poate fi
dirijată creșterea tineretului în direcția dorită;

-poate spori rezistența la boli și a capacității de adaptare la condițiile de mediu;

-poate reprezenta un factor de influență al producțiilor animale sub aspect calitativ și cantitativ;

-determină în mare măsură prețul de cost al produselor și productivitatea animalelor

6. Particularitățile aparatului digestiv al animalelor domestic

Tubul digestiv are in componenta o porțiune ingestivă (gura, faringe, esofag), o portiune digestivă (stomac,
intestin subtire si o parte din intestinul gros) și o portiune ejectiva (rectul).
Cavitatea bucala este primul segment al tubului digestiv. Comunica cu exteriorul prin orificiul bucal (delimitat de
buze) si apoi cu faringele prin orificiul bucofaringian. Este delimitata de obraji, bolta palatina si podeaua bucala.

In interiorul cavității bucale se găsesc dinții și limba, cu rol important în prehensiunea (prinderea), masticația și
deglutiția furajelor. In cavitatea bucală se varsă saliva, produs al glandelor salivare ( glandele parotida,
submaxilara și sublinguala ).

Faringele este un organ musculos, comun aparatului respirator si digestiv, făcând legatura dintre fosele nazale și
laringe, precum și dintre cavitatea bucală și esofag.

Esofagul este un tub musculos care stabileste comunicarea dintre faringe și stomac, în care se deschide printr-un
orificiu ( cardia). La păsări porțiunea cervicală prezintă o dilatație numită gușă.

Stomacul este organul de baza al tubului digestiv si are formatul unei cavitati musculare cu doua orificii, cardia
spre esofag si pilor spre intestinul subtire.

In structura stomacului intra 2-3 straturi de muschi, o seroasa la exterior ( perimetrul visceral ) si o mucoasa in
interior, cu mai multe tipuri de glande, dintre care cele fundice secretă pepsina si acidul clorhidric.

La speciile de animale domestice, stomacul apare sub forme variate.

*La rumegatoare

Stomacul este precedat de trei dilatatii, cunoscute sub numele de prestomace (rumen, retea si foios,
care formeaza complexul gastric). Prestomacele rumegatoarelor sunt lipsite de glande și întrec cu mult
capacitatea stomacului.
*La păsări

Stomacul este format din două compartimente, denumite stomac glandular și stomac muscular
sau triturator. Stomacul tritulator ( pipota ) are mucoasa acoperită de o cuticulă, în cavitatea pipotei găsindu-se în
permanență o cantitate de pietricele care intervin în triturarea grăunțelor

7. Fiziologia aparatului digestive

Digestia

Pentru ca substantele nutritive să poată fi absorbite și asimilate de către organism, este necesară scindarea lor în
substanțe cu moleculă simplă.

Totalitatea transformarilor fizice și chimice suferite de către substanțele nutritive din hrana în tubul digestiv,
poarta denumirea de digestie.

in funcție de segmentele tubului digestiv în care are loc, digestia cuprinde următoarele etape: digestia bucală,
digestia gastrică și digestia intestinală.

Digestia bucala

In cavitatea bucală datorită dinților, limbii și salivei, are loc o digestie mecanică și una chimică.

Digestia mecanică constă în masticație (fărămițarea alimentelor cu ajutorul dinților) și insalivație (inmuierea lor cu
saliva, produsă de glandele salivare).

Digestia chimică se datorează unui ferment din salivă, ptialina, care acționează asupra glucidelor, pe care le
scindează până la nivel de maltoză
Digestia gastrica

In stomac, hrana suferă o acțiune mecanico-fizică și o alta chimică.

Digestia mecanică constă în continuarea procesului de mărunțire, omogenizare și amestecarea cu sucul

gastric

Digestia chimică este determinată de acțiunea sucului gastric, care este un amestec de apă, substanțe organice,
anorganice ( HCl, NaCl, SO4), fermenți, mucus

Digestia intestinală

-Digestia mecanică din intestinul subțire se datorește mișcărilor speciale ale intestinelor, în vederea amestecării și
imbibării hranei cu sucuri intestinale

- Digestia chimică este datorată sucului pancreatic și bilei de pe o parte și sucului enteric, de pe altă parte

8. Nutreturi utilizatae în alimentația animalelor domestice și caracteristicile lor nutritive

-Nutreţurile sunt produse şi subproduse de origine vegetală, animală, minerală şi de sinteză care prin conţinutul
lor participă la asigurarea cerinţelor de hrană ale animalelor.

-Nu se consideră nutreţuri acele produse şi subproduse care, deşi conţin substanţe nutritive, conţin principii toxici
care afectează starea de sănătate a animalelor.
-Tot în categoria de nutreţuri intră şi unele produse de sinteză, ca ureea, aminoacizii de sinteză, vitamine,
preparate hormonale, enzime, antioxidanţi, care deşi utilizate în cantităţi mici au importanţă nutriţională
deosebită.

-Totalitatea nutreţurilor care intră în alimentaţia unei specii constituie baza furajeră a acelei specii.

9. Rolul enegetic al nutrețurilor

Substanțele nutritive din nutrețuri sunt utilizate de către animale pentru satisfacerea necesarului de energie și
substanțe nutritive

Energia brută- constituie energia chimică potențială pe care un nutreț o conține la un moment dat

Energia digestibilă –sau energia părții digestibile

10. Compoziția chimică brută a nutrețurilor

-Apa Conţinutul nutreţurilor în apă este foarte variabil, fiind influenţat de numeroşi factori ca: specia de plante,
soiul, faza de vegetaţie, partea de plantă utilizată ca nutreţ, tehnologia de conservare etc Proporţia de apă
variază în nutreţuri între 10-96%, fiind mai ridicată în nutreţurile verzi (75-85%), rădăcinoase şi tuberculifere, (70-
90%), în reziduurile industriale apoase, (80-95%) şi mai scăzută în nutreţurile conservate prin uscare, (12-14%)
respectiv în grăunţe, seminţe, reziduuri industriale uscate, făinurianimal