Continutul regiunii orale– organ dentar, limba

Dinţii

Principalele roluri ale dinţilor sunt în masticaţie (fărămiţarea alimentelor), articularea

sunetelor şi în fizionomiei.
Sunt situaţi la nivelul celor două arcade alveolodentare, suparioară şi inferioară. Arcada
superioară se găseşte la nivelul procesului alveolar al maxilei şi prezintă opt alveole dentare, a
căror formă şi mărime depinde de numărul şi aspectul rădăcinii dinţilor pe care îi conţin. Ele
sunt compartimentate prin septuri interradiculare. Arcada inferioară este formată din procesul
alveolar al mandibulei; are aceleaşi aspecte anatomice cu cea superioară. (fig.9.104).
Există mai multe tipuri de dinţi:
- temporari, deciduali sau prima dentiţie, în număr de 20;
- permanenţi sau a două dentiţie, în număr de 32. Dispoziţia dinţilor permanenţi pentru fiecare
hemiarcadă, dinspre medial spre lateral, este următoarea:
- doi incisivi, medial şi lateral (secţionează alimentele);
- un canin (sfâşie alimentele);
- doi premolari, primul şi al doilea (triturează alimentele);
- trei molari, primul, al doilea şi al treilea sau „molarul de minte” (fărămiţează alimentele).
(fig.9.105).
Din punct de vedere structural macroscopic, un dinte este compus din:
- coroană – porţiunea extraalveolară; este acoperită cu smalţ;
- rădăcina – porţiunea intraalveolară; acoperită de ciment;
- colul – porţiunea dintre rădăcină şi coroană; corespunde joncţiunii smalţ – ciment;
- cavitatea dintelui sau pulpară – porţiunea internă învelită de dentină sau ivoriu; conţine
pulpa corespunzător coroanei dintelui. Se prelungeşte în rădăcină sub forma unui canal, care
se deschide în alveole prin gaura apexului rădăcinii dintelui.
Fiecărui dinte i se descriu mai multe feţe:
- vestibulară sau externă, în raport cu vestibulul cavităţii bucale;
- linguală sau internă, orientată spre cavitatea bucală propriu-zisă;
- ocluzală, superioară, în contact cu omonima dinţilor de pe arcada opusă;
- aproximală, de contact cu feţele corespunzătoare ale dinţilor vecini; faţa mezială este mai
apropiată liniei mediane, în timp ce faţa distală este mai îndepărtată.
Dinţii sunt susţinuţi prin parodonţiu, care reprezintă totalitatea ţesuturilor din jurul dintelui.
Parodonţiul este format de gingie, periodonţiu, ciment radicular şi alveolele dentare.
Gingia este componentă a mucoasei bucale, care înveleşte alveola şi coletul dintelui şi care, în
spaţiul interdental, formează papila gingivală sau interdentală.
Periodonţiul cuprinde ligamentele care susţin articulaţia dento-alveolară (un tip
particular de articulaţie - gomfoza).
Cimentul radicular este de natură osoasă şi fixează dintele prin ancorarea fibrelor
periodontale.
Alveolele (os alveolar) sunt structuri dento-osoase de suport; în cadrul unei alveole,
rădăcinile dinţilor multiradiculari sunt separate prin septuri interradiculare.
 Vascularizaţia şi inervaţia dinţilor
Arterele provin din artera maxilară. Arcada superioară este irigată de artera alveolară
superioară posterioară şi de arterele alveolare superioare anterioare. Arcada inferioară este
vascularizată de arterele alveolare superioare anterioare. Aceste artere emit ramuri dentale şi
peridentale destinate pulpei şi structurilor osoase şi conjunctivale ale parodonţiului şi gingiei.
Venele sunt satelite arterelor şi sunt colectate de plexul pterigoidian, apoi de venele
maxilare.
Limfa arcadei superioare drenează în nodurile submandibulare, iar cea a arcadei
inferioare în nodurile submentale.
Inervaţia este realizată prin ramuri ale nervilor maxilar şi mandibular. Arcada dentară
superioară este inervată de ramuri alveolare superioare posterioare (molari), ramura alveolară
superioară mijlocie (premolari) şi ramuri alveolare superioare anterioare (frontali). Arcada
dentară inferioară este inervată de nervul alveolar inferior. Gingia primeşte inervaţie prin
ramuri gingivale ale nervilor alveolari superiori, iar parodonţiul de ramuri peridentale ale
nervilor alveolari corespunzători.

Limba

Limba are roluri în masticaţie, deglutiţie, fonaţie şi în perceperea gustului. Este situată în
cavitatea bucală, între bolta palatină şi faţa linguală a arcadelor dentare.
Configuraţie externă
Limba are forma unui con turtit superoinferior, cu vârful anterior. Prezintă o extremitate
posterioară – rădăcina şi o extremitate anterioară – corpul, care se termină printr-un vârf.
Corpul este flancat de două margini. Partea superioară a limbii sau dosul priveşte spre peretele
superior al cavităţii bucale. Această faţă este divizată de şanţul terminal, de forma literei V,
deschis anterior, într-o porţiune anterioară (aprox. 2/3 anterioare) presulcală (bucală) şi o
porţiune posterioară, retrosulcală (faringiană). Şanţul terminal delimitează corpul limbii de
rădăcina acesteia. La nivelul părţii presulcale găsim pe linia mediană un şanţ. Acest şanţ
median se termină posterior la nivelul găurii oarbe, situată pe şanţul terminal. Faţa inferioară
corespunde planşeului cavităţii bucale. (fig.9.106, 9.107).
Mucoasa limbii
Cele 2/3 anterioare ale feţei dorsale sunt acoperite cu o mucoasă de tip senzorial,
specializată în perceperea gusturilor. Pe suprafaţă, anterior şanţului terminal, prezintă
numeroase proeminenţe, numite papile linguale:
- filiforme şi conice – pe faţa bucală;
- fungiforme – pe toată suprafaţa presulcală;
- circumvalate sau caliciforme – anterioare şi paralele şanţului terminal; formează „V”-ul
lingual;
- foliate – pe margini şi în extremitatea posterioară a părţii presulcale.
Partea postsulcală a dosului şi faţa inferioară a limbii sunt învelite de o mucoasă
mobilă, care se continuă cu mucoasa planşeului bucal, a vălului palatin şi a orofaringelui. Pe
linia mediană prezintă frâul limbii, flancat de plicile fimbriate, vestigii mucoase.
Muşchii limbii
Sunt intrinseci, proprii şi extrinseci, scheletici. Musculatura intrinsecă are originea şi inserţia
pe scheletul fibros al limbii.(fig.9.108).
Scheletul fibros este alcătuit de un sept fibros mediosagital, întins între vârful limbii şi osul
hioid şi de aponevroza linguală, rezultată prin îngroşarea mucoasei de pe dosul limbii.
Musculatura intrinsecă
Muşchiul longitudinal superior – pe faţa dorsală sub aponevroză, uneşte rădăcina cu vîrful
limbii;
Muşchiul longitudinal inferior – pe faţa inferioară, cu aceeaşi dispoziţie;
Muşchiul transvers – dispus orizontal între muşchii longitudinali, de la sept la marginea
limbii.
Muşchii intrinseci modifică dimensiunile limbii: astfel, muşchii longitudinali scurtează limba
şi o recurbează superior sau inferior, muşchiul transvers o alungeşte şi o îngustează, iar
muşchiul vertical o turteşte.
Musculatura extrinsecă are originea pe oasele vecine şi inserţia la nivelul scheletului fibros
lingual.
Muşchiul genioglos – de pe spina mentală a mandibulei. La inserţie fibrele sale se intrică cu
cele ale muşchiului constrictor superior al faringelui. Menţine limba aplicată pe planşeul bucal
şi o proiectează în afara gurii.
Muşchiul hioglos – de pe corpul şi coarnele hioidului. Este antagonist al muşchiului de mai
sus, trage limba posteroinferior.
Muşchiul stiloglos – de pe procesul stiloid al temporalului. Fibrele sale se intrică cu cele ale
muşchiului hioglos. Trage limba posterosuperior.
Muşchiul condroglos – de pe cornul mic al hioidului. Are acţiune identică cu a muşchiului
hioglos.
Muschiul palatoglos - de pe aponevroza palatină pe marginile rădăcinii limbii. Contracţia sa
apropie arcul palatoglos de linia mediană, fiind un sfincter al istmului faringian.
Cu excepţia muşchiului palatoglos, inervat de plexul faringian prin fibre vagale, toţi muşchii
intrinseci şi extrinseci primesc inervaţie de la nervul hipoglos.
Vascularizaţia şi inervaţia limbii
Principala sursă de vascularizaţie arterială a limbii este reprezentată de artera linguală.
Aceasta emite ramuri dorsale pentru rădăcina limbii şi artera profundă pentru corp. O sursă
secundară de vascularizaţie a rădăcinii este oferită de artera maxilară, prin arterele faringiană
ascendentă şi palatină descendentă. Prin anastomozarea celor două artere profunde ale limbii
se formează la nivelul vârfului limbii arcul ranin.
Venele dorsale, vena profundă, vena sublinguală şi venele ranine se varsă în vena facială,
afluent al venei jugulare.
Drenajul limfatic al limbii urmează următoarele căi: vârful în nodulii submentali, marginile
în nodulii submandibulari şi de aici în nodulul jugulodigastric (se găseşte la intersecţia venei
jugulare interne cu pântecul posterior al digastricului), care colectează şi limfa de la nivelul
rădăcinii; din teritoriul central al limbii drenajul este asigurat de nodulii mandibulari. De la
toate aceste staţii intermediare limfa este colactată, în final, de nodulii cervicali profunzi
superiori. (fig.9.109).
Limba primeşte inervaţie motorie, senzitivă şi senzorială. Inervaţia motorie este asigurată de
ramurile nervilor hipoglos şi glosofaringian; cea senzitivă de nervii mandibular (prin nervul
lingual), glosofaringian şi vag (nervul laringeu superior). Receptorii gustativi situaţi anterior
şanţului terminal sunt inervaţi de nervul intermediar al lui Wrisberg (VII bis), în timp ce
receptori de la nivelul şanţului şi cei postsulcali sunt deserviţi de nervul glosofaringian.