Sunteți pe pagina 1din 1

UN NOU PROIECT INTERNAȚIONAL PENTRU COLEGIUL TEHNIC ”GEORGE

BARIȚIU” BAIA MARE


Colegiul Tehnic ”George Barițiu” (director prof. Popescu Simona, director adjunct Sălăgean
Gabriela Laura-coordonator proiect) este în acest an școlar promotorul implementării unui tip
nou de proiect în domeniul educației, finanțat prin granturile SEE 2014-2021, în cadrul
programului de educaţie, burse, ucenicie şi antreprenoriatul tinerilor, în România.
Astfel, în perioada 04.04.2022 - 08.04.2022, opt cadre didactice însoțite de trei reprezentanți
ai agentului economic partener, SC Onedin SRL, (administrator Leș Gavril), au participat la o
mobilitate internațională în Lisabona (Portugalia), în cadrul proiectului de cooperare și
mobilitate în domeniul învățământului profesional și tehnic (ÎPT), intitulat ” Eficientizarea
stagiilor de practică în corelație cu cerințele europene a muncii” NR. 2020-EY-PCVET-0007.
Pe parcursul celor cinci zile, participanții s-au familiarizat cu modul de desfășurare a stagiilor
de pregătire practică în cadrul școlii partenere ”Instituto de Educação Técnica” (INETE- cea
mai mare instituție de profil din Lisabona), unde au asistat la activități practice demonstrative
prin care și-au însușit mijloace și metode moderne de a forma competențele profesionale ale
elevilor și strategii de a crește atractivitatea dezvoltării unei cariere în domeniului Electronică
și automatizări.
De asemenea, schimbul de bune practici s-a realizat prin intermediul vizitelor la trei companii
partenere din regiunea Lisabonei (FORALLPHONES, RD automacao industrial, IDMIND)
în cadrul cărora elevii portughezi realizau stagiile de pregătire practică.
Formarea și dezvoltarea personală și profesională a participanților a fost încununată de
îmbunătățirea competențelor de comunicare în limba engleză, prin cursul premergător vizitei
și prin exersarea cu ușurință a acesteia pe parcursul întregii mobilități. Deasemenea s-au
elaborat CDL-urile pentru anul 1,2 și 3 profesională disponibile pe site-ul proiectului
https://ctgbbm.wixsite.com/website
Colegiul Tehnic ”George Barițiu” prin implementare cu succes a acestui nou tip de
proiecte, alături de cele din programul ERASMUS+ , asigură creșterea calității pregătirii
profesionale a elevilor săi și își consolidează cooperarea cu agenții economici parteneri, cu
scopul de a forma tineri performanți, care să răspundă cerințelor pieței muncii în contextul
globalizării acesteia.

S-ar putea să vă placă și