Sunteți pe pagina 1din 4

S2gr3_Mechiș Cristina-Alina

Aplicația 1:
Diseminați într-un grup profesional noul Profil de formare al absolventului de învățământ
Preșcolar. Identificați și notați cel puțin trei indicatori comportamentali specifici unor domenii
de dezvoltare la alegere, pe baza cărora puteți aduce argumente părinților despre importanța
continuității în grădiniță a educației începute în familie.

Profilul de formare al absolventului de învățământ preșcolar este construit ”pornind de la


reperele fundamentale de dezvoltare din educația timpurie, pentru învățământul preșcolar. Încă
din anul 2023(art. 89, alin.(2) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023) se află în
dezbatere publică noul Profil de formare al absolventului, document adresat atât dezvoltatorilor
de curriculum, cât și actorilor educaționali (profesori, elevi, părinți/tutori), unităților de
învățământ și comunității în ansamblu. La baza profilului de formare al absolventului din
învățământul preuniversitar se află un set de principii care ”promovează dezvoltarea integrală a
persoanei care manifestă respect pentru sine, pentru cei din jur și pentru mediul înconjurător,
reprezintă fundamentul pentru cultivarea unei atitudini de implicare și responsabilitate la nivel
personal, local, național și global, sunt integrate în toate experiențele de învățare ale elevului, atât
la nivelul clasei, cât și în afara acesteia, prin interacțiunile sale zilnice”,Curriculumul pentru
educaţia timpurie a copilului de la naștere până la 7 ani se fundamentează pe un set de finalităţi
formulate în documentul de politici educaţionale Reperele fundamentale în învăţarea și
dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani (RFÎDTC, aprobat prin O.M. nr.
3851/2010), având la bază domeniile de dezvoltare și indicatorii comportamentali asociați
acestora, care prefigureazăformarea ulterioară de competențe-cheie, constituindu-se în referențial
pentru dezvoltarea și învățarea în copilăria timpurie. De asemenea, se pune accent și pe atributele
care sprijină copilul în propria dezvoltare, acestea având asociați descriptori specifici
Domenii de dezvoltare Indicatori comportamentali
Dezvoltarea limbajului, Povestește un eveniment sau o poveste cunoscută, respectând succesiunea
a comunicării și a evenimentelor.
premiselor citirii și Utilizează în vorbire acordul de gen, număr, persoană și timp.
scrierii Utilizează în vorbire propoziții dezvoltate și fraze.
Stă și ascultă, în momente de lectură, fără să deranjeze, rămâne până la
finalul ei.
Recunoaște litere mari/mici de tipar și le pune în corespondență cu sunetul
asociat.
Înțelege conceptul de scriere pentru comunicarea unei informații, a unui
mesaj (etichetează lucrările, scrie scurte mesaje de felicitare etc.).
Experimentează scrisul cu o varietate de instrumente de scris (creion, pensulă,
computer etc.).

Dezvoltare cognitivă și Grupează obiecte care întrunesc două criterii concomitent.


cunoașterea lumii Lucrează în grup pentru soluționarea unei probleme, utilizând strategiile
dezvoltate de grup.
Numără cu ușurință până la 10/20.
Creează, copiază și construiește forme (cerc, pătrat, triunghi etc.).
Descrie și compară nevoile de bază ale ființelor vii.
Descrie timpul probabil și ilustrează o anumită stare a vremii (utilizează semne
convenționale pentru ape, ploaie, munți, ninsoare, anotimpuri, zile ale
săptămânii etc.).
Capacități și atitudini în Formulează întrebări referitoare la schimbările din jur.
învățare Exprimă dorința de a învăța să realizeze anumite acțiuni de autoservire, să
confecționeze obiecte, jucării sau să găsească informații despre subiecte de
care este interesat.
Face planul unei activități (din 3-4 pași) și îl pune în practică.
Se concentrează la o activitate 20 de minute, fară supervizare.
Găsește forme și mijloace noi de exprimare a gândurilor și emoțiilor (prin
muzică, desen, dans, joc simbolic).
Utilizează sau combină materiale și strategii în modalități noi pentru a explora
sau rezolva probleme.
Își extinde informațiile despre mediul înconjurător și crește respectul față de
ființe și mediu.
S2gr3_Mechiș Cristina-Alina

Aplicația 2

Identificați acțiuni concrete pe care le poate face un părinte, pentru a-l ajuta pe copil să
vorbească și să se comporte cu adulții și copiii pe care îi va întâlni în grădiniță. Completați lista
dată mai jos cu cel puțin alte două exemple care au la bază nevoi observate în experiența dvs.

concretă.

1.Prezența în saptămâna de acomodare alături de copil la grădiniță.

2.Vizionarea/studierea unor materiale video sau letrice transmise de educatoare-în legătură cu


acomodarea copiilor la grădiniță.

3.Explicarea pe înțelesul copilului a acțiunii de mers la grădiniță.(sincer și corect,fără să mintă


copilul);
S2gr3_Mechiș Cristina-Alina

Aplicația 3

Citiți cu atenție exemplul de propunere de scrisoare săptămânală pe care o educatoare ar


putea să o trimită familiilor copiilor cu care lucrează. Scopul acesteia este obținerea de
feedback din partea părinților privind învățarea și progresul copiilor.
Creați un template de scrisoare sau un alt instrument prin care să obțineți feedback, potrivit
grupului de părinți cu care lucrați.

Stimați părinți și bunici,

Am creat acest grup de Facebook pentru a putea viziona activitatea copilului


dumneavoastră la grădiniță.
Veți putrea vedea fotografii din timpul activităților zilnice pe care
copilul/nepotul le-a desfășurat în cadrul grupei noastre (la sfârșitul fiecărei zile).Vă
rog să vizualizați împreună cu copilul pozele și rugați-l să vă povestească ce
reprezintă. Apreciați-i efortul și abilitățile. Răspundeţi apoi la întrebările
de mai jos. Observațiile dumneavoastră sunt de mare ajutor în parteneriatul
familie-grădiniță.
1. Ce activități v-au atras atenția în mod deosebit? De ce?
2. Ce activități au fost pe placul copilului dvs?De ce?
3. Ce progrese considerați că a făcut copilul dumneavoastră?

VĂ MULȚUMESC!!!

Data, Semnătura,
25.09.2023 Doamna educatoare Cristina

S-ar putea să vă placă și