Sunteți pe pagina 1din 1

Ghid de discuție cu părinții după urmărirea unei sesiuni de citire cu voce tare

Îndrumați părinții să asculte povestea, dar, în același timp, să urmărească reacția copilului lor la
lectură (mișcări, gesturi, mimică dacă este vizibilă și interacțiuni cu cartea și cu cititorul sau
colegii). Purtați discuția pe marginea acestor întrebări:

● Cum vi s-a părut povestea / cartea? Cât de familiar sunteți cu astfel de cărți?

● Cum a fost poziționat / așezat copilul dvs? Cât de bine a putut vedea cartea?

● S-a uitat la carte? A privit altundeva (unde?) Ce v-a comunicat fața/ mimica lui?

● S-a mișcat copilul în sală / s-a îndepărtat de cititor? S-a întors la cititor?

● Ce făcea copilul cu mâinile? A dat pagina / atins cartea / mângâiat o pagină / o ilustrație?

● Ce a spus / a întrebat copilul? A râs de ceva? Alte sunete?

● Dacă a vorbit copilul, cui i s-a adresat? (cititorul / altcuiva / a murmurat ceva ca pentru sine)

● Dacă a vorbit copilul, a făcut-o înainte, în timpul sau după lectură?

● Ați văzut ceva surprinzător? Ce anume?

Când nu participă la observație pentru prima dată, rugați-i să urmărească cititorul cu atenție.
Purtați discuția pe marginea acestor întrebări:

Ce ați observat la cititor?

● Cum s-a așezat?

● Cum a mânuit cartea?

● Ce ați observat referitor la vocea / mimica / gesturile sale?

● Ce fel de interacțiune a inițiat cu copiii?

● Ce le-a spus copiilor / întrebat pe copii și când a spus acele lucruri / a pus întrebări?

● A fost ceva surprinzător în ceea ce ați văzut / auzit?

● V-ați gândi să citiți astfel pentru copilul dvs. / pentru un grup de copii? Cât de ușor ar fi să faceți
acest lucru? Dacă nu este ușor, ce fel de sprijin ați dori să primiți de la mine / noi?

S-ar putea să vă placă și