Sunteți pe pagina 1din 20

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău (sediul Rîșcani) (jud.

Igor Barbacaru)
Dosarul nr. 3a-582/23 (2-22001300-02-3a-04052023)

Republica Moldova
Curtea de Apel Chişinău
DECIZIE
7 noiembrie 2023 mun. Chişinău

Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al


Curţii de Apel Chişinău
Având în componenţa sa:
Preşedintele şedinţei, judecătorul Mîra Ghenadie
Judecătorii Dașchevici Grigore şi Bostan Angela
Grefier Ciubatîi Elena

Judecînd în şedinţă publică, cererea de apel declarată de SA Magazinul Universal Central


„UNIC” asupra hotărârii Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 31.01.2023, adoptată la
acțiunea în contencios administrativ depusă de SA Magazinul Universal Central „UNIC”
împotriva Primăriei mun.Chișinău, Primarul mun.Chișinău, cu privire la obligarea emiterii
actului administrativ favorabil solicitat,
C O N S T A T Ă:

Obiectul acțiunii, circumstanţele cauzei.


La data de 04.01.2022, SA Magazinul Universal Central „UNIC”, sa depus acțiunea în
contencios administrativ împotriva Primăriei mun. Chișinău și Primarului mun. Chișinău, prin
care a solicitat obligarea Primarului mun. Chișinău, privind eliberarea Certificatului de urbanism
pentru proiectare, conform cererii nr. 2301AP din 21.09.2021, depuse în adresa Primăriei mun.
Chișinău, prin care s-a solicitat :
- Reconstrucția Centrului Comercial UNIC (nr. cadastral *****) cu extinderea din contul
parcării (din str. *****) tip construcție S+D+P+1E, cu parcare la subsol;
- Reconstrucția și extinderea Centrului Comercial UNIC (nr. cadastral *****) cu proiectarea
unei parcări subterane și spații comerciale de tip construcție 2S din contul scuarului din fața
Centrului Comercial UNIC.
În motivarea acțiunii reclamantul a invocat, la data de 21.09.2021 a depus la Primăria mun.
Chișinău cererea, înregistrată sub nr. 2301AP, prin care a solicitat eliberarea certificatului de
urbanism pentru:
1) reconstrucţia Centrului Comercial UNIC (nr. cadastral *****) cu extinderea din contul
parcării (din partea str. *****) tip construcţie S+D+P+1E, cu parcare la subsol;
2) reconstrucţia şi extinderea Centrului Comercial UNIC (nr. *****) cu proiectarea unei
parcări subterane şi spaţii comerciale tip construcţie 2S din contul scuarului din faţa Centrului
Comercial UNIC.
La data de 18.10.2021, SA Magazinul Universal Central „UNIC” a recepţionat de la
Primăria mun. Chişinău, răspunsul nr. R21/2301AP din 13.10.2021 prin care a fost respinsă
cererea de eliberare a certificatului de urbanism pentru proiectare.
Ulterior, la 11.11.2021, SA Magazinul Universal Central „UNIC” a expediat către Primăria
mun. Chişinău, prin intermediul oficiului poștal, cererea prealabilă nr. 88 din 10.11.2021, prin
care a solicitat emiterea eliberarea certificatului de urbanism (emiterea actului administrativ) aşa
cum s-a solicitat prin cererea nr. 2301AP din 21.09.2021.
La 06.12.2021, SA Magazinul Universal Central „UNIC” a recepţionat răspunsul nr. 03-
111/7000 de la Primăria mun. Chişinău, prin care a fost informat că prin scrisoare anterioară nr.
R21-2301 autoritatea publică pîrîtă s-a expus arupra refuzului eliberării certificatului de
urbanism, iar în caz de dezacord urmează a se adresa în instanţa de contencios administrativ.
Partea reclamantă nu este de acord cu respingerea cererii de eliberare a certificatului de
urbanism pentru proiectare din următoarele considerente.
Notează că, terenul cu nr. cadastral ***** a fost repartizat SA Magazinul Universal Central
„UNIC” prin decizia Primăriei municipiului Chişinău nr. 21/36-20 din 24 iulie 1997,
materializată prin titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. ***** din
02.04.2008.
Totodată comunică că, pentru folosinţa acestor terenuri, prin Decizia Consiliului municipal
Chişinău nr. 44/28 din 18 aprilie 2006, a fost impusă plata unei taxe anuale de arendă, stabilite de
Consiliul municipal Chişinău. Legalitatea deciziei menţionate a fost confirmată printr-o hotărâre
judecătoreasca definitivă şi irevocabilă - Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 14 august 2008.
Pentru acest fapt, până în prezent, S SA Magazinul Universal Central „UNIC” continuă să achite,
iar Primăria mun. Chişinău să primească, taxa anuală de arendă (plata pentru folosinţa) a
terenurilor vizat - terenul cu nr. cadastral *****.
Astfel, din cele invocate mai sus constată, că SA Magazinul Universal Central „UNIC” are
un drept real imobiliar pe acest teren de a edifica.
Într-u confirmarea celor spuse mai sus, menţionează că conform art. 654 alin. (1) din Codul
Civil al RM, superficie este dreptul real imobiliar de a poseda şi folosi terenul altuia în vederea
edificării şi exploatării unei construcţii a superficiarului, deasupra şi sub acest teren, sau a
exploatării unei construcţii existente a superficiarului. Acest drept este alienabil, se transmite
prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune.
Iar, art. 28 alin (1) din Legea nr. 133 din 15.11.2018 privind modernizarea Codului Civil şi
modificarea unor acte legislative stipulează următoarele: prin efectul Legii nr. 133/2018, din 1
martie 2019, se instituie drept de superficie asupra terenului care aparţine statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale (indiferent că face parte din domeniul public sau privat) în folosul
proprietarului bunului imobil înregistrat separat în capitolul B (cu excepţia construcţiilor
provizorii) şi al proprietarului bunului imobil înregistrat separat în capitolul C al registrului
bunurilor imobile dacă proprietarul bunului imobil respectiv, la data de 1 martie 2019, se află în
una dintre următoarele situaţii: a) are un drept de locaţiune asuprea terenului cu drept de
construire; b) are un drept de concesiune asupra terenului; c) are un drept de folosinţă asupra
terenului pe baza parteneriatului public-privat; d) are un drept de posesie sau folosinţă asupra
terenului, altul decât cele prevăzute la lit.a)-c); e) nu are niciun drept asupra terenului.
Potrivit aliniatului 2, al aceluiaşi articol de mai sus menţionează că, superficiarul care deţine
superficie legală în temeiul alin. (1) lit. d) sau e) este obligat să achite în bugetul de stat sau, după
caz, în bugetul local o redevenţă anuală în mărime egală cu chiria pentru locaţiunea terenului
statului, prevăzută de legea anuală a bugetului de stat.
Aşadar, din cele menţionate supra, se deduce faptul că SA Magazinul Universal Central
„UNIC” are un drept de superficie legală pe acest teren, mai mult ca atât SA Magazinul
Universal Central „UNIC” achită şi o plata pentru folosirea acestui teren.
Cu referire la faptul că în Registrul bunurilor imobile nu este înregistrat acest drept real
imobiliar reclamantul menționează că, la fel Legea nr. 133 din 15.11.2018 privind modernizarea
Codului Civil şi modificarea unor acte legislative la art. 30 reglementeaza că, dreptul de
superficie prevăzut la art. 26-28 se naşte deplin fără înregistrarea lui în Registrul bunurilor
imobile.
Astfel, conform celor menţionate supra nu poate exista nici un dubiu că SA Magazinul
Universal Central „UNIC” are un drept real de a construi pe terenul cu nr. cadastral *****.
Cu referire la faptul că pe terenul menționat este aplicat sechestru, SA Magazinul Universal
Central „UNIC” indică că Primăria mun. Chişinău, cunoaşte foarte bine de către cine a fost
aplicat şi în ce condiţii a fost aplicat sechestrul. În acest context, reclamantul subliniază că, la
data de 26.07.2017 Judecătoria Chişinău, sediul Centru, a emis hotărârea nr. 3-2009/16 prin care
a hotărât: „Se obligă Consiliul Municipal Chişinău să transmită ca rezultat al privatizării în
proprietatea SA Magazinul Universal Central „UNIC” cu încheierea contractului de vânzare-
cumpărare a terenului cu nr. cadastral *****, situat în mun. Chişinău,*****. Se obligă Consiliul
Municipal Chişinău de a încheia cu SA Magazinul Universal Central „UNIC”, contractul de
locaţiune a terenului cu nr. cadastral ***** situat mun. Chişinău,*****.”
Prin Decizia Curţii de Apel Chişinău nr. 3a-1787/18 din 29.01.2019 a fost menţinută
hotărârea primei instanţe. Iar, la data de 31.07.2020 Curtea Supremă de Justiţia prin Decizia nr.
3ra-4/20 a menţinut atât decizia Curţii de Apel Chişinău 3a-1787/18 din 29.01.2019, cât şi
Hotărârea Judecătoriei Chişinău nr. 3-2009/16 din 26.07.2017.
Drept urmare, odată cu intrarea în vigoare a hotărârii judecătoreşti menţionate supra, SA
Magazinul Universal Central „UNIC” de facto a devenit proprietar a terenului cu nr. cadastral
*****, iar organele autorităţilor publice locale cunoscând despre hotărârea respectivă, de fiecare
dată evită să execute hotărârea judecătorească.
Astfel, SA Magazinul Universal Central „UNIC” pentru a executa hotărârea respectivă s-a
adresat executorului judecătoresc Doroftei Igor, pentru a putea fi executa silit această hotărârea.
În cadrul procedurii de executare, executorul judecătoresc Doroftei Igor la solicitarea SA
Magazinul Universal Central „UNIC”, a emis încheierea nr. R064-678/2021 din 16.02.2021 prin
care a dispus :
1) A aplicat sechestru, pe terenul aferent SA Magazinul Universal Central „UNIC”, cu nr.
cadastrale *****, *****, din *****, în scopul asigurării executării documentului executoriu nr.
3-2006/2016 din 26.06.2017 emis de Judecătoria Chişinău, sediul Centru.
2) A aplicat sechestru, pe terenul aferent SA Magazinul Universal Central „UNIC”, cu nr.
cadastrale *****, *****, din *****, în scopul asigurării executării documentului executoriu nr.
3-2006/2016 din 26.06.2017 emis de Judecătoria Chişinău, sediul Centru.
3) A interzice Primăriei Chişinău, Consiliului Municipal Chişinău şi subdiviziunilor acestora
întocmirea oricăror acte în privinţa bunului imobil nominalizat, decât în favoarea creditorului
urmăritor.
Deci, în opinia reclamantului argumentul precum acest teren este aplicat sechestru nu poate
fi o dovadă a refuzului de eliberare a certificatului de urbanism, deoarece Primăria mun.
Chişinău cunoaşte foarte bine despre aceste sechestru doar că evită să confirme acest fapt şi de
fapt eliberarea certificatului de urbanism nu este altceva decât eliberarea unui act în favoarea
creditorului SA Magazinul Universal Central „UNIC”, iar solicitarea SA Magazinul Universal
Central „UNIC” cu privire la eliberarea certificatului de urbanism nu contravine încheierii
dispuse de executorul Doroftei Igor.
Hotărîrea instanţei de fond ce constituie obiectul apelului.
Prin hotărârea Judecătoriei Chişinău (sediul Rîşcani) din 31.01.2023, acţiunea în
contencios administrativ, înaintată de către SA Magazinul Universal Central „UNIC”
împotriva Primăriei mun.Chișinău, Primarul mun.Chișinău, cu privire la obligarea emiterii
actului administrativ favorabil - Certificatul de urbanism pentru proiectare conform cererii
nr. 2301 AP din 21.09.2021 depuse în adresa Primăriei mun. Chişinău, prin care s-a solicitat:
Reconstrucţia Centrului Comercial UNIC (nr. cadastral *****) cu extinderea din contul
parcării (din str. *****) tip construcţie S+D+P+1E, cu parcare la subsol; Reconstrucţia şi
extinderea Centrului Comercial UNIC (nr. cadastral *****) cu proiectarea unei parcări
subterane şi spaţii comerciale de tip construcţie 2S din contul scuarului din faţa Centrului
Comercial UNIC, s-a respins ca fiind neîntemeiată.
Verificarea admisibilității apelului;
Invocând ilegalitatea hotărârii instanței de fond, la 22.02.2023, SA Magazinul Universal
Central „UNIC” a declarat apel asupra hotărârii Judecătoriei Chișinău (sediul Rîşcani) din
31.01.2023 .
În conformitate cu prevederile art. 232 alin. (1) Cod administrativ, apelul se depune la
instanţa de judecată care a emis hotărîrea contestată în termen de 30 de zile de la pronunţarea
dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu stabileşte un termen mai mic. Instanţa de judecată care a
emis hotărîrea contestată transmite neîntîrziat apelul împreună cu dosarul judiciar, după
motivarea hotărîrii, instanţei de apel.
Din materialele cauzei rezultă că, la caz hotărîrea instanţei de fond a fost pronunţată public
la 31.01.2023, iar cererea de apel a fost depusă la 22.02.2023, prin urmare Completul judiciar
constată că, apelul declarat a fost depus în interiorul termenului legal.
Potrivit art. 232 alin. (2) Cod administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanţa de
apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărîrii motivate. Dacă se depune împreună
cu apelul, motivarea apelului se depune la instanţa de judecată care a emis hotărîrea contestată.
În speță, hotărîrea motivată a fost notificată părții apelante la 26.04.2023, iar motivarea
apelului a fost depusă la 24.05.2023, adică cu respectarea prevederilor art. 232 alin. (2) Cod
administrativ.
Argumentele apelantului vis-a-vis de pretinsa ilegalitate a hotărîrii atacate cu apel.
În susținerea apelului, SA Magazinul Universal Central „UNIC” a reiterat argumentele de
fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată. A solicitat admiterea apelului, casarea
hotărârii Judecătoriei Chişinău (sediul Rîşcani) din 31.01.2023, cu emiterea unei noi decizii prin
care acțiunea depusă să fie admisă în modul în care a fost formulată.
Argumentele părții intimate vis-avis de apelul declarat:
Prin referința depusă, partea intimată Primăria mun.Chișinău, Primarul mun.Chișinău a
solicitat respingerea apelului declarat de SA Magazinul Universal Central „UNIC”, cu
menținerea hotărîrii Judecătoriei Chișinău (sediul Rîşcani) din 31.01.2023 ca fiind legală și
întemeiată.
Argumentele participanţilor invocate în cadrul judecării apelului:
Reprezentanții părții apelante SA Magazinul Universal Central „UNIC”, Traista Alexandru
și administratorul Sidorov Leonid, în ședința instanței de apel au susținut integral argumentele
indicate în motivarea apelului, au solicitat admiterea acestuia în sensul formulat.
Reprezentantul părții intimate Primăriei mun.Chișinău, Primarul mun.Chișinău, Tofan Alina,
în ședința instanței de apel a pledat pentru respingerea apelului declarat de SA Magazinul
Universal Central „UNIC”, cu menținerea hotărîrii primei instanțe ca fiind legală și întemeiată.
Audiind participanții prezenți la proces, studiind materialele dosarului şi înscrisurile
administrate, verificând argumentele expuse în cererea de apel, Completul specializat în
examinarea cauzelor de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău conchide că
apelul declarat de SA Magazinul Universal Central „UNIC” este întemeiat, motiv din care
urmează a fi admis cu casarea hotărîrii Judecătoriei Chişinău (sediul Rîşcani) din
31.01.2023, din următoarele considerente.
Aprecierea instanţei de apel a argumentelor părţilor şi cadrului legal aplicabil speţei:
În conformitate cu prevederile art. 195 Cod administrativ, procedura acţiunii în
contenciosul administrativ se desfăşoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar
se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepţia art.169–171.
Potrivit dispoziţiilor art.219 alin.(1), (3) Cod administrativ, (1) Instanța de judecată este
obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor legal admisibile, nefiind
legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de solicitare a probelor înaintate de
participanți. (3) Instanța de judecată nu are dreptul să depășească limitele pretențiilor din
acțiune, însă, totodată, nu este legată de textul cererilor formulate de participanții la proces.
În conformitate cu prevederile art. 240 alin. (1) lit. c) Cod administrativ, examinînd
cererea de apel, instanţa de apel adoptă una dintre următoarele decizii- casează integral
hotărîrea primei instanțe și emite o nouă decizie.
Potrivit dispozițiilor art. 386 alin. (1) Cod de procedură civilă, hotărîrea primei instanţe
se casează sau se modifică de instanţa de apel dacă:
a) circumstanţele importante pentru soluţionarea cauzei nu au fost constatate şi elucidate pe
deplin;
b) circumstanţele importante pentru soluţionarea cauzei, pe care prima instanţă le
consideră constatate, nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente;
c) concluziile primei instanţe, expuse în hotărîre, sînt în contradicţie cu circumstanţele
cauzei;
d) normele de drept material sau normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate
eronat.
Conform art. 239 Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să fie
legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărârea numai pe circumstanţele constatate
nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată.
În temeiul art.240 alin.(1) Cod de procedură civilă, la deliberarea hotărîrii, instanţa
judecătorească apreciază probele, determină circumstanţele care au importanţă pentru
soluţionarea cauzelor, care au fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi,
legea aplicabilă soluţionării cauzei şi admisibilitatea acţiunii.
Hotărârea este întemeiată, dacă în ea sunt expuse toate circumstanţele care au importanţă la
soluţionarea cauzei şi care au fost verificate în şedinţa de judecată multilateral, complet, fiind
elucidate probele privind circumstanţele constatate ale cauzei.
Prevederile legale enunţate impun în mod expres, obligația instanţei de apel să verifice
circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu
au fost stabilite şi este obligată să verifice legalitatea hotărârii în întregul ei şi să se pronunţe
asupra tuturor motivelor invocate în apel.
Respectiv, conform practicii CEDO instanţa de apel, potrivit regulilor unui proces echitabil
pornind de la aprecierea rolului determinant al concluziilor sale, are obligaţia să examineze
efectiv problemele esenţiale care îi sunt supuse aprecierii şi să nu se limiteze doar la însuşirea
motivelor și concluziilor date de instanţa inferioară. (Hirro Balani c. Spaniei, nr.18064/91 din
09.12.1994 §27; Georgiadis v. Greciei nr.21522/93 din 29.05.1997 §43).
Completul specializat în examinarea cauzelor de contencios administrativ al Curţii de Apel
Chişinău, analizând legalitatea hotărârii pronunţate în raport cu prevederile art.225 Cod
administrativ; art. 239 - 241 CPC, concluzionează că hotărârea instanţei de fond este adoptată cu
aprecierea eronată a normelor materiale în coroborare cu circumstanţele faptice ale cauzei,
motiv din care urmează a fi casată cu emiterea unei noi decizii de admitere integrală a acțiunii
înaintate de SA Magazinul Universal Central „UNIC” .
Materialul probatoriu administrat de instanţa de fond, denotă următoarea situaţie;
În fapt:
Materialele cauzei atestă că, prin cererea din 21.09.2021, SA Magazinul Universal Central
„UNIC” a solicitat Primarului mun.Chișinău: eliberarea certificatului de urbanism pentru
proiectare pentru imobilul/terenul cu nr. cadastral *****, situat în municipiul Chişinău
strada*****.
În respectiva cerere a menționat că, certificatul de urbanism pentru proiectare este necesar
pentru proiectarea:
1. reconstrucţiei Centrului Comercial UNIC (nr. cadastral *****) cu extinderea din contul
parcării (din partea str. *****) tip construcţie S+D+P+1E, cu parcare la subsol;
2. reconstrucţia și extinderea Centrului Comercial UNIC (nr. *****) cu proiectarea unei
parcări subterane şi spaţii comerciale tip construcţie 2S din contul scuarului din fata Centrului
Comercial UNIC. Suprafaţa imobilului/terenului pentru care se solicită certificatul de urbanism
pentru proiectare este de construcţia 1 - 1530 m2, construcţia 2 - 3700 m2 (f.d.7).
Prin răspunsul nr.21/2301AP din 13.10.2021, autoritatea publică pîrîtă a adus la cunoștință
reclamantului că, în conformitate cu prevederile art. 53 din Legea nr. 121 din 04.05.2007, privind
administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, actele în al căror temei proprietarii de bunuri
privatizate sau de întreprinderi private deţin în posesie şi în folosinţă terenuri aferente lor, cu
excepţia contractelor de arendă, se anulează.
Reieşind din prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 163 din 09.07.2010, privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţie, cu modificările şi completările ulterioare, certificatul de
urbanism pentru proiectare se emite în baza cererii proprietarilor. Totodată, actualmente în
Registrul bunurilor imobile nu sunt înregistrate careva drepturi reale imobiliare asupra terenului
respectiv pe numele S.A. „UNIC”.
De asemenea, conform informaţiei din Registrul bunurilor imobile, asupra terenului cu nr.
cadastral ***** este aplicat sechestru prin încheierea executorului judecătoresc. Luând în
consideraţie cele menţionate, autoritatea publică a conchis că certificatul de urbanism pentru
proiectare nu poate fi eliberat (f.d.8).
Nefiind de acord cu răspunsul din 13.10.2021, SA Magazinul Universal Central „UNIC”, la
11.11.2021, a expediat în adresa Primăriei mun.Chișinău, Primarul mun.Chișinău, cerere
prealabilă prin care a solicitat: eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare conform
cererii nr.2301AP din 21.09.2021, prin care s-a solicitat: reconstrucţia Centrului Comercial
UNIC (nr. cadastral *****) cu extinderea din contul parcării (din partea str. *****) tip
construcţie S+D+P+1E, cu parcare la subsol; reconstrucţia şi extinderea Centrului Comercial
UNIC (nr. *****) cu proiectarea unei parcări subterane şi spaţii comerciale tip construcţie 2S din
contul scuarului din faţa Centrului Comercial UNIC (f.d.9-14).
Ca urmare a examinării cererii prealabile din 11.11.2021, prin răspunsul Viceprimarului
mun.Chișinău nr. 03-111/7000 din 01.12.2021, SA Magazinul Universal Central „UNIC” a fost
informat că cererea prealabilă nu poate fi satisfăcută (f.d.15).
Manifestînd dezacordul cu răspunsurile menționate supra, la 04.01.2022, SA Magazinul
Universal Central „UNIC” a sesizat instanța de contencios administrativ cu prezenta acțiune.
Admisibilitatea acțiunii:
Prevederi relevante ale Codului administrative sunt următoarele:
Articolul 20. Acţiunea în contencios administrativ
Dacă printr-o activitate administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate stabilită
prin lege, acest drept poate fi revendicat printr-o acţiune în contencios administrativ, cu privire
la care decid instanţele de judecată competente pentru examinarea procedurii de contencios
administrativ, conform prezentului cod
Articolul 191. Competenţa jurisdicţională pentru acţiunea în contencios administrativ
(1) Cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2) şi (3), judecătoriile soluţionează în fond toate
acţiunile în contencios administrativ.
Articolul 196. Competenţa teritorială pentru acţiunea în contencios administrativ
(1) Acţiunea în contencios administrativ se depune la instanţa de judecată în a cărei rază
teritorială îşi are sediul autoritatea publică care a desfăşurat activitatea administrativă
contestată, daca legea nu prevede altfel.
Ținînd cont de obiectul acțiunii și avînd în vedere prevederile art.191 alin.(1) Cod
administrativ, examinarea prezentei cauze ține de competența Judecătoriei Chișinău, sediul
Râșcani, or obiectul acesteia nu se regăsesc în excepțiile de la alin.(2) și (3) a art.191 Cod
administrativ.
Astfel, acțiunea în contencios administrativ a fost înaintată de reclamant cu respectarea
competenței jurisdicționale și teritoriale.
Articolul 17. Dreptul vătămat
Drept vătămat este orice drept sau libertate stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce
atingere prin activitate administrativă.
Articolul 39. Accesul liber la justiţie
(1) Controlul judecătoresc al activităţii administrative este garantat şi nu poate fi îngrădit.
(2) Orice persoană care revendică un drept vătămat de către o autoritate publică în sensul
art.17 sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanţei de
judecată competente.
Articolul 189. Înaintarea acţiunii în contencios administrativ
(1) Orice persoană care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea
administrativă a unei autorităţi publice poate înainta o acţiune în contencios administrativ.
Articolul 10. Actul administrativ individual
(1) Actul administrativ individual este orice dispoziţie, decizie sau altă măsură oficială
întreprinsă de autoritatea publică pentru reglementarea unui caz individual în domeniul
dreptului public, cu scopul de a produce nemijlocit efecte juridice, prin naşterea, modificarea
sau stingerea raporturilor juridice de drept public.
Articolul 208. Respectarea procedurii prealabile
(1) Până la înaintarea acţiunii în contencios administrativ se va respecta procedura
prealabilă, cu excepţiile prevăzute de lege.
(3) Dacă procedura prealabilă nu este prevăzută de lege, acţiunea în obligare se admite
numai în cazul în care reclamantul a depus anterior la autoritatea publică competentă o cerere
de emitere a actului administrativ individual.
După cum rezultă din materialele cauzei elucidate anterior, urmează că, pînă la înaintarea
acţiunii în contencios administrativ, SA Magazinul Universal Central „UNIC” a respectat
procedura de inițiere a acțiunii în contencios administrative prin depunerea anterior la autoritatea
publică competentă o cerere de emitere a actului administrativ individual, și ulterior răspunsul
contestîndu-l cu cerere prealabilă.
Prin răspunsul Viceprimarului mun.Chișinău nr. 03-111/7000 din 01.12.2021, cererea
prealabilă depusă de SA Magazinul Universal Central „UNIC” a fost respinsă ca fiind
neîntemeiată.
Articolul 209. Termenul de înaintare a acţiunii în contencios administrativ
(1) Acţiunea în contestare şi acţiunea în obligare se înaintează în decurs de 30 de zile, dacă
legea nu prevede altfel. Acest termen începe să curgă de la:
a) data comunicării sau notificării deciziei cu privire la cererea prealabilă sau data
expirării termenului prevăzut de prezentul cod pentru soluţionarea acesteia;
Astfel, coroborând prevederile normelor legale citate anterior, cu circumstanțele de fapt ale
cauzei, Completul judiciar statuează că, acțiunea înaintată de SA Magazinul Universal Central
„UNIC” la 04.01.2022, a fost depusă în instanța de contencios administrativ în termen, cît și cu
respectarea procedurii prealabile, din care motive, instanța de fond corect a conchis asupra
admisibilității acțiunii și a reținut spre examinare fondul cerințelor formulate în acțiune.
Referitor la fondul acțiunii.
Prevederi relevante ale Codului administrative sunt următoarele:
Articolul 206. Felurile acţiunilor în contencios administrativ
(1) O acţiune în contencios administrativ poate fi depusă pentru:
b) obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ individual (acţiune în
obligare);
Articolul 224. Hotărîrile instanţei de judecată
(1) Examinînd acţiunea în contencios administrativ în fond, instanţa de judecată adoptă una
dintre următoarele hotărîri:
b) în baza unei acţiuni în obligare, anulează în tot sau în parte actul administrativ
individual de respingere a solicitării sau o eventuală decizie adoptată în procedura prealabilă şi
obligă autoritatea publică să emită un act administrativ individual, dacă revendicarea pretenţiei
reclamantului de emitere a actului este întemeiată;
Articolul 225. Limitele controlului judecătoresc
(1) Instanţa de judecată nu este competentă să se pronunţe asupra oportunităţii unui act
administrativ.
(2) Verificarea exercitării de către autoritatea publică a dreptului discreţionar se limitează
la faptul dacă autoritatea publică:
a) şi-a exercitat dreptul discreţionar;
b) a luat în considerare toate faptele relevante;
c) a respectat limitele legale ale dreptului discreţionar;
d) şi-a exercitat dreptul discreţionar conform scopului acordat prin lege.
Articolul 219. Asigurarea protecţiei efective a drepturilor
(1) Instanţa de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor
probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declaraţiile făcute, nici de cererile de solicitare
a probelor înaintate de participanţi.
Astfel încât, reieșind din analiza cerințelor formulate, rezultă că, acțiunea reclamantului
este una în obligare.
Prin hotărârea Judecătoriei Chişinău (sediul Rîşcani) din 31.01.2023, acţiunea în contencios
administrativ, înaintată de către SA Magazinul Universal Central „UNIC” împotriva Primăriei
mun.Chișinău, Primarul mun.Chișinău, cu privire la obligarea emiterii actului administrativ
favorabil - Certificatul de urbanism pentru proiectare conform cererii nr. 2301 AP din
21.09.2021 depuse în adresa Primăriei mun. Chişinău, prin care s-a solicitat: Reconstrucţia
Centrului Comercial UNIC (nr. cadastral *****) cu extinderea din contul parcării (din str.
*****) tip construcţie S+D+P+1E, cu parcare la subsol; Reconstrucţia şi extinderea Centrului
Comercial UNIC (nr. cadastral *****) cu proiectarea unei parcări subterane şi spaţii comerciale
de tip construcţie 2S din contul scuarului din faţa Centrului Comercial UNIC, s-a respins ca fiind
neîntemeiată.
Judecând cauza în ordine de apel, Completul specializat în examinarea cauzelor de
contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău conchide că soluția fondului este una
neîntemeiată, urmînd a fi casată, din considerentele ce vor fi expuse încontinuare.
LEGISLAȚIA PERTINENTĂ.
Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, nr. 163 din 09.07.2010
(în vigoare la data inițierii procedurii administrative):
Articolul 1. Obiectul, scopul şi sfera de reglementare a prezentei legi
(1) Obiectul prezentei legi îl constituie reglementarea modului de autorizare, avizare şi
verificare a lucrărilor de proiectare, executare sau desfiinţare a construcţiilor şi amenajărilor în
conformitate cu documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului prin aplicarea sistemului
de documente normative în construcţii în scopul asigurării transparenţei şi publicităţii la emiterea
actelor administrative şi al creării unor condiţii favorabile mediului de afaceri.
(2) Prevederile prezentei legi sînt obligatorii pentru autorizarea executării construcţiilor de
orice gen, categorie, destinaţie şi tip de proprietate, cu excepţia obiectelor cu caracter militar sau
secret, care se autorizează în mod special.
Articolul 2. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:
certificat de urbanism pentru proiectare – act cu caracter reglementator, eliberat de către
emitent, prin care se fac cunoscute solicitantului (beneficiarului) prescripţiile şi elementele ce
caracterizează regimul juridic, economic, tehnic şi arhitectural-urbanistic al unui imobil/teren,
stabilite prin documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului, şi care permite elaborarea
documentaţiei de proiect;
emitent – autoritatea executivă a administraţiei publice locale;
solicitant (beneficiar) – persoană fizică sau juridică care intenţionează să desfăşoare
activităţi ce cad sub incidenţa prezentei legi;
Articolul 3. Depunerea documentelor pentru obţinerea certificatului de urbanism pentru
proiectare
(1) Certificatul de urbanism pentru proiectare (anexa nr.1) se elaborează şi se emite de către
primarul unităţii administrativ-teritoriale în baza cererii proprietarilor (anexa nr.11), în care se
indică locul amplasării imobilului/terenului şi la care se anexează, în original şi în copii,
următoarele documente:
b) buletinul de identitate (pentru persoană fizică) sau certificatul de înregistrare (pentru
persoană juridică);
c) raportul de expertiză tehnică, în caz de reconstruire, restaurare, modificare sau
consolidare a imobilului existent, elaborat de către experţi tehnici atestaţi;
(2) Solicitarea altor documente decît cele prevăzute la alin.(1) nu se admite.
(3) În cazul în care nu au fost anexate toate documentele prevăzute la alin.(1), cererea este
admisă şi înregistrată, însă emitentul poate suspenda examinarea pe un termen de pînă la 30 de
zile, cu înştiinţarea obligatorie a solicitantului. Suspendarea termenului devine nulă din ziua în
care solicitantul a prezentat toate documentele necesare.
(4) După verificarea copiilor de pe documentele prevăzute la alin.(1), originalele se restituie
solicitantului (beneficiarului).
(5) Dovada privind achitarea plăţii se prezintă în momentul eliberării certificatului de
urbanism pentru proiectare.
Articolul 5. Termenul de elaborare şi eliberare a certificatului de urbanism pentru proiectare
şi valabilitatea acestuia
(1) Certificatul de urbanism pentru proiectare se elaborează şi se eliberează solicitantului
(beneficiarului) în cel mult 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
(2) În cazul elaborării certificatului de urbanism pentru proiectare în condiţiile art.4 alin.(6),
termenul de emitere nu va depăşi 30 de zile lucrătoare.
(3) Termenul de valabilitate a certificatului de urbanism pentru proiectare reprezintă durata
elaborării documentaţiei de proiect, care nu poate depăşi 24 de luni de la data emiterii
certificatului.
Articolul 21. Dispoziţii generale privind emiterea certificatelor de urbanism şi autorizaţiei
de construire/desfiinţare
(1) Certificatele de urbanism şi autorizaţia de construire/desfiinţare se emit de către primarii
municipiilor, oraşelor, comunelor şi satelor pentru construcţii (lucrări de construcţie/desfiinţare)
de orice destinaţie şi tip de proprietate.
Articolul 22. Semnatarii certificatelor de urbanism şi ai autorizaţiilor de
construire/desfiinţare
(1) Certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire/desfiinţare se semnează de primar
sau, după caz, preşedintele raionului, de secretarul consiliului local şi de arhitectul-şef.
Inițial, Completul judiciar specializat evidențiază faptul că, legalitatea și temeinicia unui act
administrativ, vizează mai multe aspecte, între care respectarea competenței, respectarea
procedurii și respectarea întocmai a cadrului legal ce guvernează raportul juridic litigios.
Astfel, în cadrul soluționării unei acțiuni în obligare, instanța specializată urmează să
verifice legalitatea și temeinicia procedurii administrative desfășurate de autoritatea publică în
cadrul soluționării unei cererei cu privire la emiterea unui act administrative individual, sub
următoarele aspecte: respectarea competenței, respectarea procedurii și respectarea dispozițiilor
legale care se referă la temeinicia cererii cu privier la emiterea actului administrative individual
solicitat.
La caz cererea reclamantului SA Magazinul Universal Central „UNIC” adresată Primăriei
mun.Chișinău, Primarul mun.Chișinău, a fost îndreptată spre emiterea actului administrativ
favorabil - Certificatul de urbanism pentru proiectare conform cererii nr. 2301 AP din
21.09.2021 prin care s-a solicitat: Reconstrucţia Centrului Comercial UNIC (nr. cadastral
*****) cu extinderea din contul parcării (din str. *****) tip construcţie S+D+P+1E, cu parcare la
subsol; Reconstrucţia şi extinderea Centrului Comercial UNIC (nr. cadastral *****) cu
proiectarea unei parcări subterane şi spaţii comerciale de tip construcţie 2S din contul scuarului
din faţa Centrului Comercial UNIC, s-a respins ca fiind neîntemeiată.
După cum rezultă din cadrul legal citat anterior, Primarul mun.Chișinău este competent să
examineze cererile de eliberare a certificatul de urbanism pentru proiectare, astfel că, prima
dimensiune a legalității actului administrativ contestat, care se circumscrie respectării
competenței, nu este afectată de vicii.
Referitor la respectarea procedurii stabilite de lege, Completul reiterează, că potrivit art. 29
Codul administrativ, autorităţile publice şi instanţele de judecată competente trebuie să îşi
exercite atribuţiile legale în mod imparţial, indiferent de propriile convingeri sau interesele
persoanelor care le reprezintă.
Conform art. 32 Codul administrativ, procedura administrativă se structurează astfel încît
participanţii să poată înţelege fiecare etapă a procedurii. Dacă este necesară contribuţia unui
participant, acestuia i se comunică neîntîrziat, într-un limbaj clar şi uşor de înţeles, acţiunile care
trebuie întreprinse. În condiţiile legii, autorităţile publice trebuie să asigure participarea
neîngrădită la procedura administrativă a persoanelor interesate.
Potrivit art. 60 Cod administrativ, termenul general în care o procedură administrativă
trebuie finalizată este de 30 de zile, dacă legea nu prevede altfel.
Potrivit art. 5 alin. (1) al Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, nr. 163
din 09.07.2010, certificatul de urbanism pentru proiectare se elaborează şi se eliberează
solicitantului (beneficiarului) în cel mult 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
În speță, prin cererea din 21.09.2021, SA Magazinul Universal Central „UNIC” a solicitat
Primarului mun.Chișinău: eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare pentru
imobilul/terenul cu nr. cadastral *****, situat în municipiul Chişinău strada*****. Iar prin
răspunsul nr.21/2301AP din 13.10.2021, autoritatea publică pîrîtă a respins cererea.
Drept urmare, Completul judiciar atestă că de către autoritatea publică pîrîtă au fost
respectate termenele procedurii administrative.
Cu referire la legalitatea materială a refuzului formulat de autoritatea publică pârâtă și care
la fel este obect al prezentei acțiuni , Completul judiciar reține că, terenul cu nr. cadastral *****
a fost repartizat în folosință Magazinului Universal Central „UNIC” S.A. prin decizia Primăriei
municipiului Chişinău nr. 21/36-20 din 24 iulie 1997, în temeiul acesteia fiind eliberat titlul de
autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. ***** din 13 aprilie 2000. Scopul repartizării
terenului fiind indicat „obiecte comerciale”. (f.d.51)
Potrivit extrasului din Registrul bunurilor imobile se atestă că, SA Magazinul Universal
Central „UNIC” este proprietarul construcției nr. *****, iar tarenul cu nr. cadastral ***** este
înregistrat după municipiul Chișinău. (f.d.53)
Potrivit extrasului menționat se mai atestă că, terenul cu nr cadastral ***** este grevat, tipul
grevării folosință, în favoarea SA Magazinul Universal Central „UNIC”, în temeiul titlului de
autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. ***** din 13 aprilie 2000. (f.d.53-55)
Prin Decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 44/28 din 18 aprilie 2006, „Cu privire la
stabilirea plății anuale pentru folosirea terenurilor proprietate municipală”, a fost stabilită plata
pentru folosirea terenurilor aferente obiectivelor privatizate sau private conform anexei, la pct. 1
fiind indicat SA Magazinul Universal Central „UNIC” (pentru terenul cu s 1,39 ha-83678 lei/an
și pentru terenul cu s.0,32 ha-19264 lei/an). (f.d.16-18, 20-22)
Completul judiciar reține că, prin hotărîrea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) nr.3-
2009/16 din 26.06.2017, a fost obligat Consiliul municipal Chișinău să transmită, ca rezultat al
privatizării, în proprietatea SA Magazinul Universal Central ,,UNIC”, cu încheierea
contractului de vânzare-cumpărare, terenul cu nr. cadastral ***** și a fost obligat Consiliul
municipal Chișinău să încheie cu SA Magazinul Universal Central ,,UNIC” contractul de
locațiune a terenului cu nr. cadastral *****. (f.d.23-34)
Prin Decizia Curții de Apel Chișinău nr. 3a-1787/18 din 29.01.2019, a fost respins apelul
declarat de reprezentantul Consiliului municipal Chișinău și Primăriei municipiului Chișinău,
Tofan Tudor, fiind menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 26 iunie 2017
(f.d.35-36)
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 31.07.2020, a fost respins recursul depus de către
Consiliul municipal Chișinău, reprezentat de către Tudor Tofan. S-a menținut decizia din 29
ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău și hotărârea din 26 iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Centru, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de
către Societatea pe acțiuni Magazinul Universal Central ,,UNIC” împotriva Consiliului
municipal Chișinău cu privire la constatarea neexaminării în termen a cererii, obligarea
examinării cererilor, cu transmiterea în rezultatul privatizării a terenului în proprietate și
obligarea semnării contractului de vânzare-cumpărare și încheierii contractului de locațiune.
(f.d.37-50)
În continuare Completul judiciar specializat va reține că, într-adevăr la 28.10.2020 de către
executorul judecătoresc Doroftei Igor a fost intentată procedura de executare a documentului
executoriu nr.3-2009/2016 din 26.06.2017 emis de Judecătoria Chișinău sediul Centru.
Dat fiind faptul că, Consiliul municipal Chișinău în termenul stabilit nu a executat benevol
hotărîrea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) nr.3-2009/16 din 26.06.2017, SA Magazinul
Universal Central „UNIC” a solicitat aplicarea măsurilor de asigurare a executării documentului
executoriu.
Drept urmare, la cererea creditorului procedurii de executare SA Magazinul Universal
Central „UNIC” - prin încheierea executorului judecătoresc Doroftei Igor din 16.02.2021, s-a
dispus a aplica sechestru pe terenul aferent SA Magazinul Universal Central „UNIC”, cu nr.
cadastrale ***** și ***** din bd. Ștetan cel Mare și Sfînt 8, în scopul asigurării executării
documentului executoriu - hotărîrea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) nr.3-2009/16
din 26.06.2017. S-a interzis Primariei mun. Chișinău și Consiliului municipal Chișinău
întocmirea oricăror acte în privința bunului imobil nominalizat, decât în favoarea creditorului
urmăritor. (f.d.52) Restricția menționată a fost notată în registrul bunurilor imobile. (f.d.55)
Prin cererea din 21.09.2021, SA Magazinul Universal Central „UNIC” a solicitat
Primarului mun.Chișinău: eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare pentru
imobilul/terenul cu nr. cadastral *****, situat în municipiul Chişinău strada***** – astfel
solcitând obligarea autorității publice competente să emită un act administrative individual
favorabil.
În respectiva cerere a menționat că, certificatul de urbanism pentru proiectare este necesar
pentru proiectarea:
1. reconstrucţiei Centrului Comercial UNIC (nr. cadastral *****) cu extinderea din contul
parcării (din partea str. *****) tip construcţie S+D+P+1E, cu parcare la subsol;
2. reconstrucţia și extinderea Centrului Comercial UNIC (nr. *****) cu proiectarea unei
parcări subterane şi spaţii comerciale tip construcţie 2S din contul scuarului din fata Centrului
Comercial UNIC. Suprafaţa imobilului/terenului pentru care se solicită certificatul de urbanism
pentru proiectare este de construcţia 1 - 1530 m2, construcţia 2 - 3700 m2 (f.d.7).
Prin răspunsul nr.21/2301AP din 13.10.2021, autoritatea publică pîrîtă a adus la cunoștință
reclamantului că, în conformitate cu prevederile art. 53 din Legea nr. 121 din 04.05.2007, privind
administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, actele în al căror temei proprietarii de bunuri
privatizate sau de întreprinderi private deţin în posesie şi în folosinţă terenuri aferente lor, cu
excepţia contractelor de arendă, se anulează.
Reieşind din prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 163 din 09.07.2010, privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţie, cu modificările şi completările ulterioare, certificatul de
urbanism pentru proiectare se emite în baza cererii proprietarilor. Totodată, actualmente în
Registrul bunurilor imobile nu sunt înregistrate careva drepturi reale imobiliare asupra terenului
respectiv pe numele S.A. „UNIC”.
De asemenea, conform informaţiei din Registrul bunurilor imobile, asupra terenului cu nr.
cadastral ***** este aplicat sechestru prin încheierea executorului judecătoresc. Luând în
consideraţie cele menţionate, autoritatea publică a conchis că certificatul de urbanism pentru
proiectare nu poate fi eliberat (f.d.8).
Respectiv din analiza răspunsului formulat de Primarul mun.Chișinău: pentru a refuza
satisfacerea cereri formulate de solicitant cu privire la emiterea actului administrativ favorabil,
autoritatea publică sesizată a reținut de fapt trei temeiuri:
 În conformitate cu prevederile art. 53 din Legea nr. 121 din 04.05.2007, privind
administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, actele în al căror temei proprietarii de bunuri
privatizate sau de întreprinderi private deţin în posesie şi în folosinţă terenuri aferente lor, cu
excepţia contractelor de arendă, se anulează.
 Lipsa confirmării deținerii dreptului de proprietate asupra terenului, fiind reținut că
actualmente în Registrul bunurilor imobile nu sunt înregistrate careva drepturi reale imobiliare
asupra terenului respectiv pe numele S.A. „UNIC”;
 Aplicare asupra terenului cu nr. cadastral ***** a sechestrului prin încheierea
executorului judecătoresc;
Nefiind de acord cu răspunsul din 13.10.2021, SA Magazinul Universal Central „UNIC”, la
11.11.2021, a expediat în adresa Primăriei mun.Chișinău, Primarul mun.Chișinău, cerere
prealabilă prin care a solicitat: eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare conform
cererii nr.2301AP din 21.09.2021, prin care s-a solicitat: reconstrucţia Centrului Comercial
UNIC (nr. cadastral *****) cu extinderea din contul parcării (din partea str. *****) tip
construcţie S+D+P+1E, cu parcare la subsol; reconstrucţia şi extinderea Centrului Comercial
UNIC (nr. *****) cu proiectarea unei parcări subterane şi spaţii comerciale tip construcţie 2S din
contul scuarului din faţa Centrului Comercial UNIC (f.d.9-14).
Ca urmare a examinării cererii prealabile din 11.11.2021, prin răspunsul Viceprimarului
mun.Chișinău nr. 03-111/7000 din 01.12.2021, SA Magazinul Universal Central „UNIC” a fost
informat că cererea prealabilă nu poate fi satisfăcută (f.d.15).
Completul specializat în examinarea cauzelor de contencios administrativ al Curții de apel
Chișinău reiterează că, prin hotărîrea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) nr.3-2009/16 din
26.06.2017, a fost obligat Consiliul municipal Chișinău să transmită, ca rezultat al privatizării, în
proprietatea SA Magazinul Universal Central ,,UNIC”, cu încheierea contractului de
vânzare-cumpărare, terenul cu nr. cadastral ***** și a fost obligat Consiliul municipal
Chișinău să încheie cu SA Magazinul Universal Central ,,UNIC” contractul de locațiune a
terenului cu nr. cadastral *****. (f.d.23-34)
Potrivit articolului 20 din Constituţie, orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din
partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile
şi interesele sale legitime.
În jurisprudența sa Curtea Europeană a statuat că accesul la justiţie semnifică nu doar
posibilitatea juridică efectivă de a te adresa unui organ de plină jurisdicţie pentru soluţionarea
unei contestaţii şi obţinerea unei satisfacţii, ci şi dreptul de a cere executarea hotărârii obţinute.
Art. 120 din Constituția RM, prevede expres că, este obligatorie respectarea sentinţelor şi a
altor hotărîri definitive ale instanţelor judecătoreşti, precum şi colaborarea solicitată de
acestea în timpul procesului, al executării sentinţelor şi a altor hotărîri judecătoreşti
definitive.
Conform art. 16 CPC, (1) Hotărîrile, încheierile, ordonanţele şi deciziile judecătoreşti
definitive, precum şi dispoziţiile, cererile, delegaţiile, citaţiile, alte adresări legale ale instanţei
judecătoreşti, sînt obligatorii pentru toate autorităţile publice, asociaţiile obşteşti, persoanele
oficiale, organizaţiile şi persoanele fizice şi se execută cu stricteţe pe întreg teritoriul Republicii
Moldova.
Art. 3 din Codul administrativ prevede că, legislaţia administrativă are drept scop
reglementarea procedurii de înfăptuire a activităţii administrative şi a controlului judecătoresc
asupra acesteia, în vederea asigurării respectării drepturilor şi a libertăţilor prevăzute de lege ale
persoanelor fizice şi juridice, ţinîndu-se cont de interesul public şi de regulile statului de drept.
Potrivit art. 21 alin. (1) Cod administrativ, autorităţile publice şi instanţele de judecată
competente trebuie să acţioneze în conformitate cu legea şi alte acte normative.
Conform art. 24 alin. (1) Cod administrativ, participanţii la procedura administrativă şi
procedura de contencios administrativ trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi îndeplinească
obligaţiile cu bună-credinţă, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanţi.
În conformitate cu prevederile art. 34 Cod administrativ, autorităţile publice au obligaţia
să contribuie şi să colaboreze în vederea realizării competenţelor ce le revin potrivit legii.
Instanța de apel remarcă că, deși prin hotărîrea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) nr.3-
2009/16 din 26.06.2017, Consiliul municipal Chișinău deși a fost obligat să transmită, ca rezultat
al privatizării, în proprietatea SA Magazinul Universal Central ,,UNIC”, cu încheierea
contractului de vânzare-cumpărare, terenul cu nr. cadastral *****, precum și a fost obligat
să încheie cu SA Magazinul Universal Central ,,UNIC” contractul de locațiune a terenului cu nr.
cadastral *****, autoritatea publică locală nu a executat documentul executoriu, considerent din
care SA Magazinul Universal Central ,,UNIC” a fost în imposibilitate de a înregistra dreptul de
proprietate asupra terenului cu nr.cadastral *****.
În condițiile expuse, este irelevant argumentul autorității publice pîrîte/intimate precum că,
certificatul de urbanism pentru proiectare se emite în baza cererii proprietarilor, iar actualmente
în Registrul bunurilor imobile nu sunt înregistrate careva drepturi reale imobiliare asupra
terenului respectiv pe numele SA Magazinul Universal Central ,,UNIC”.
Or, în situația în care există o hotărîre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care
Consiliul municipal Chișinău a fost obligat să transmită, ca rezultat al privatizării, în proprietatea
SA Magazinul Universal Central ,,UNIC”, cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare,
terenul cu nr. cadastral *****, în temeiul art.120 din Constituția RM, Consiliul municipal
Chișinău este obligatat să respecte hotărîrea definitivă a instanţei judecătoreşti, precum şi este
obligat să o execute.
Potrivit art. 509 alin. (2) Cod civil, dreptul de proprietate se poate dobîndi, în condiţiile legii,
prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum şi prin hotărîre
judecătorească atunci cînd aceasta este translativă de proprietateca efect al dobîndirii cu bună-
credinţă.
Astfel, din analiza circumstanțelor detaliate mai sus, Completul specializat în examinarea
cauzelor de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău va concluziona că pornind de la
dispozițiile hotărîrii instanței reclamantul deține un drept de proprietate materializat prin faptul
că instanța „a obligat Consiliul municipal Chișinău să transmită, ca rezultat al privatizării, în
proprietatea SA Magazinul Universal Central ,,UNIC”, cu încheierea contractului de vânzare-
cumpărare, terenul cu nr. cadastral *****”, iar pentru finalizarea procedurii de întabularee a
acestuia în Registru sunt necesare anumite acțiuni impuse prin hotărîrea judecătorească
menționată (încheierea contractului de vînzare cumpărare)– pe care autoritatea publică Consiliul
municipal Chișinău se eschivează să le execute întocmai.
Respectiv, faptul că dreptul de proprietate recunoscut reclamantului prin actul judecătoresc
definitiv și irevocabil, nu poate fi realizat pe deplin de reclamant inclusiv prin intabularea
acestuia în modul stabilit în Registrul bunurilor imobile, nu-i poate fi imputat ultimului, atâta
timp cât materialele cauzei atestă că însăși Consiliul municipal Chișinău împiedică înregistrarea
acestui drept al SA Magazinul Universal Central ,,UNIC” prin neexecutarea hotărîrii Judecătoriei
Chișinău (sediul Centru) nr.3-2009/16 din 26.06.2017, în condițiile în care, pentru a înregistra
dreptul de proprietate asupra terenului litigios, Consiliul municipal Chișinău urmează să încheie
contractul de vînzare cumpărare a acestuia cu SA Magazinul Universal Central „UNIC”. Astfel,
inacțiunea autorității publice locale nu poate fi imputată și pusă pe seama SA Magazinul
Universal Central „UNIC” și nu poate fi reținută ca o circumstanță obiectivă ce ar condiționa
nerealizarea dreptului de a dispune de acest bun de către proprietar.
Devine absolut ilegal motivul reținut în acest sens de autoritatea publică pârâtă, or aceasta
din urmă nu poate dispune limitarea exercitării drepturilor SA Magazinul Universal Central
„UNIC” de a solicita și de a i se elibera certificatul de urbanism solicitat prin cererea înregistrată
cu nr. 2301 AP la la 21.09.2021.
Completul judiciar remarcă că, art. 1 din Protocolul nr. 1 – „Dreptul de proprietate” prevede
că, „1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu
poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute
de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Conceptul „bunuri” din prima parte a art. 1 din Protocolul nr. 1 este unul autonom, care
include atât „bunurile actuale”, cât și activele, inclusiv creanțele, despre care reclamantul poate
susține că are cel puțin o „așteptare legitimă”. „Bunurile” includ drepturi „in rem” și „in
personam”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a statuat că, în anumite
circumstanțe, o „așteptare legitimă” de a obține un activ poate beneficia, de asemenea, de
protecția oferită de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Pentru ca o „așteptare” să fie „legitimă”, aceasta trebuie să aibă o natură mai concretă decât
o simplă speranță și să se bazeze pe o prevedere legală sau pe un act juridic, precum o
hotărâre judecătorească, care să aibă legătură cu dreptul patrimonial în cauză [Kopecký
împotriva Slovaciei (MC), pct. 49-50; Centro Europa 7 S.R.L. și di Stefano împotriva Italiei
(MC), pct. 173; Saghinadze și alții împotriva Georgiei, pct. 103; Ceni împotriva Italiei, pct. 39;
Béláné Nagy împotriva Hungary (MC), pct. 75].
În anumite cauze, Curtea a considerat că închirierea este un drept patrimonial care atrage
protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 [Stretch împotriva Regatului Unit, pct. 32-35; Bruncrona
împotriva Finlandei, pct. 79; Bosphorus Hava Yolları Turizm ve Ticaret Anonim Şirketi
împotriva Irlandei (MC), pct. 140]. În Di Marco împotriva Italiei, pct. 48-53, Curtea a
considerat că așteptarea legitimă a reclamantului în legătură cu drepturi patrimoniale,
cum ar fi exploatarea terenului și activitățile comerciale aferente, era suficient de
importantă pentru a constitui un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
În condițiile speței, este cert faptul că, SA Magazinul Universal Central „UNIC”, în temeiul
hotărîrii Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) nr.3-2009/16 din 26.06.2017 a obținut o speranță
legitimă concretă, care rezultă dintr-un act judecătoresc definitiv și irevocabil prin care acesta
devine titularul dreptului de proprietate supra terenului cu nr. cadastral *****. Respectiv, se
atestă a fi respectate prevederile art. 3 alin. (1) al Legii privind autorizarea executării lucrărilor
de construcţie, nr. 163 din 09.07.2010, care prevede că, certificatul de urbanism pentru
proiectare (anexa nr.1) se elaborează şi se emite de către primarul unităţii administrativ-
teritoriale în baza cererii proprietarilor (anexa nr.11), (…).
În ce privește al doilea argument invocat de autoritatea publică pîrîtă în vederea respingerii
solicitării eliberării certificatul de urbanism pentru proiectare, precum că, conform informaţiei
din Registrul bunurilor imobile, asupra terenului cu nr. cadastral ***** este aplicat sechestru
prin încheierea executorului judecătoresc, Completul judiciar nu neagă acest fapt, însă la acest
aspect urmează a fi precizat faptul că acest sechestru a fost aplicat anume pentru a conserva
dreptul de proprietate al SA Magazinul Universal Central „UNIC” inclusiv asupra terenului cu
nr. cadastral *****.
Completul judiciar menționează că, CtEDO în jurisprudența sa a reținut că, obligațiile
pozitive ale statului au fost invocate în mod extensiv în cadrul procedurii de executare silită atât
împotriva debitorilor de stat, cât și a debitorilor privați. Aceasta înseamnă, în special, că statele
au obligația pozitivă de a organiza un sistem de executare a hotărârilor care să fie efectiv atât în
drept, cât și în practică și să se asigure că procedurile prevăzute de legislație pentru
executarea hotărârilor definitive sunt respectate fără întârzieri nejustificate (Fuklev
împotriva Ucrainei, pct. 91).
În cazul în care un reclamant se plânge cu privire la imposibilitatea de a executa o hotărâre
în instanță în favoarea sa, amploarea obligațiilor statului în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1
variază în funcție de măsura în care debitorul este statul sau o persoană fizică [Anokhin
împotriva Rusiei (dec.); Liseytseva și Maslov împotriva Rusiei, pct. 183].
În cazul în care debitorul este statul, jurisprudența Curții insistă în mod normal ca statul
să respecte hotărârea instanței respective, în totalitate și la timp [Anokhin împotriva Rusiei
(dec.); Burdov împotriva Rusiei, pct. 33-42].
O întârziere extrem de lungă în executarea unei hotărâri cu caracter obligatoriu poate, prin
urmare, să încalce Convenția [Immobiliare Saffi împotriva Italiei (MC), pct. 63; Hornsby
împotriva Greciei, pct. 40; Burdov împotriva Rusiei (nr. 2), pct. 65; De Luca împotriva Italiei,
pct. 66].
Autoritatea statului pârât care a fost notificată în mod corespunzător cu privire la hotărâre
trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a o respecta [Burdov împotriva Rusiei (nr. 2), pct.
69].
Astfel, instanța de apel reiterează că, anume din considerentul că, Consiliul municipal
Chișinău nu a executat hotărîrea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) nr.3-2009/16 din
26.06.2017, prin încheierea executorului judecătoresc Doroftei Igor din 16.02.2021, s-a dispus a
aplica sechestru pe terenul aferent SA Magazinul Universal Central „UNIC”, cu nr. cadastrale
***** și ***** din bd. Ștetan cel Mare și Sfînt 8, în scopul asigurării executării documentului
executoriu - hotărîrea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) nr.3-2009/16 din 26.06.2017.
S-a interzis Primariei mun. Chișinău și Consiliului municipal Chișinău întocmirea oricăror acte
în privința bunului imobil nominalizat, decât în favoarea creditorului urmăritor.
Deși executorul judecătoresc a interzis Primariei mun. Chișinău și Consiliului municipal
Chișinău întocmirea oricăror acte în privința bunului imobil nominalizat, indicînd expres decât
în favoarea creditorului urmăritor (în speță SA Magazinul Universal Central „UNIC”), și
în această situație, autoritatea publică pîrîtă a făcut o interpretare în defavoarea SA Magazinul
Universal Central „UNIC”, contrar prevederilor art. 24 alin. (1) Cod administrativ, care prevede
că, participanţii la procedura administrativă şi procedura de contencios administrativ trebuie să
îşi exercite drepturile şi să îşi îndeplinească obligaţiile cu bună-credinţă, fără a încălca
drepturile procesuale ale altor participanţi.
Deasemenea, prin soluția sa de a respinge cererea reclamantei cu privire la eliberarea
Certificatului de urbanism pentru proiectare, conform cererii nr. 2301AP din 21.09.2021, în baza
motivelor invocate de autoritate, autoritatea publică pîrîtă atentează la securitatea raporturilor
juridice, or în temeiul prevederilor art. 30 alin. (2) Cod administrativ, autorităţile publice nu pot
întreprinde măsuri care să afecteze situaţiile juridice definitive sau drepturile dobîndite, decît în
situaţii în care, în condiţiile stabilite de lege, acest lucru este absolut necesar pentru interesul
public.
În ce privește al treilea argument invocat de autoritatea publică pîrîtă în vederea respingerii
solicitării eliberării certificatul de urbanism pentru proiectare, precum că, „în conformitate cu
prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 121 din 04.05.2007, privind administrarea şi
deetatizarea proprietăţii publice, actele în al căror temei proprietarii de bunuri privatizate sau
de întreprinderi private deţin în posesie şi în folosinţă terenuri aferente lor, cu excepţia
contractelor de arendă, se anulează”, Completul judiciar deasemenea îl va respinge ca fiind
neîntemeiat, din următoarele considerente.
Potrivit art. 123 alin. (2) CPC, faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă
într-o cauză civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sînt
obligatorii pentru instanţa care judecă cauza şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi
contestate la judecarea unei alte cauze civile la care participă aceleaşi persoane.
În acest context se reține că, și în cadrul examinării acțiunii în contencios administrativ
depuse de SA Magazinul Universal Central „UNIC” împotriva Consiliului municipal Chișinău
cu privire la constatarea neexaminării în termen a cererii, obligarea examinării cererilor, cu
transmiterea în rezultatul privatizării a terenului în proprietate și obligarea semnării contractului
de vânzare-cumpărare și încheierii contractului de locațiune, soluționate prin hotărîrea
Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) nr.3-2009/16 din 26.06.2017, menținute prin decizia
Curții de Apel Chișinău din 29 ianuarie 2019 și decizia Curții Supreme de Justiție din 31
iulie 2020, Consiliului municipal Chișinău a invocat prevederile art.53 alin. (2) din Legea
privind administrarea şi deetatizarea proprietății publice nr. 121-XVI din 04 mai 2007, indicînd
că: „titlurile de autentificare a dreptului deținătorului de teren (titlurile de autentificare a
dreptului deținătorului de teren nr. ***** din 13 aprilie 2000 și nr. ***** din 10 decembrie
1997 au fost declarate nule în baza prevederilor Legii nr. 121-XVI din 04 mai 2007 privind
administrarea și deetatizarea proprietății publice și că, la momentul actual, transmiterea în
proprietate sau locațiune a proprietății publice a administrației publice locale se efectuează
conform art. 77 alin.(5) din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația
publică locală.” În acest sens, Curtea Supremă de Justiție, în decizia sa din 31 iulie 2020, făcînd
trimitere la prevederile art. art. 2, art. 53 alin. (1) și (5) din Legea nr. 121-XVI din 04 mai 2007,
precum și la prevederile pct. 2, 3, 4, 7, 13-17 al Regulamentului cu privire la vînzarea-
cumpărarea şi locaţiunea/arenda terenurilor aferente, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1428
din 16 decembrie 2008 (care a fost emisă în scopul executării prevederilor art.7 alin.(3) lit.f1) şi
art.53 al Legii nr.121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii
publice), a reținut că:
„SA Magazinul Universal Central „UNIC” a depus la solicitare toate actele indicate la pct.
14 din Regulament enunțat şi solicitate de către Consiliul municipal Chișinău, iar la depunerea
acestora, ultimul nu a avut vreo obiecție, indicând că, a recepționat setul de acte sus-indicat.
Mai mult ca atât, se reține că, terenul a cărui privatizare se solicită nu face parte din
terenurile indicate la pct. 4 din Regulament.
Conform deciziei Consiliului mun. Chișinău nr. 4/15 din 13 mai 2014 despre delimitarea
terenurilor proprietate municipală din sectorul Centru, terenul respectiv face parte din domeniul
privat.
De asemenea, conform răspunsului Agenției Relații Funciare și Cadastru din 15 iunie 2017,
în opinia acesteia, terenul cu suprafața de 1,384 ha, nr. cadastral ***** face parte din domeniul
privat.
(...).
Prin urmare, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios
administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții
Supreme de Justiție consideră că, SA Magazinul Universal Central „UNIC” întrunește
cerințele pentru a putea beneficia de dreptul de a solicita privatizarea terenului respectiv,
Consiliul municipal Chișinău neaducând vreun motiv întemeiat, care ar demonstra contrariul.
În contextul celor expuse, instanțele judecătorești temeinic și legal au obligat Consiliul
municipal Chișinău să transmită, ca rezultat al privatizării, în proprietatea SA Magazinul
Universal Central ,,UNIC”, cu încheierea contractului de vânzarecumpărare, terenul cu nr.
cadastral *****. Or, scopul contenciosului administrativ ca instituție juridică este
contracararea abuzurilor autorităților publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii,
ordonarea activității autorităților publice și asigurarea ordinii de drept.
(…).
De asemenea, nu poate fi reținut nici argumentul invocat de către recurent precum că,
titlurile de autentificare a dreptului deținătorului de teren nr. ***** din 13 aprilie 2000 și nr.
***** din 10 decembrie 1997 au fost anulate în baza prevederilor Legii nr. 121-XVI din 04
mai 2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, iar la momentul actual,
transmiterea în proprietate sau locațiune a proprietății publice a administrației publice locale
se efectuează conform art. 77 alin. (5) din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind
administrația publică locală. Or, din materialele dosarului rezultă că, prin efectul Legii
menționate a fost anulat doar titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren nr. *****
din 13 aprilie 2000, iar conform prevederilor legislației în vigoare, terenurile aferente
construcțiilor private se înstrăinează în baza legii, fără a fi organizată licitație publică. (…).”
Drept urmare, instanța de apel odată în plus subliniază că, prin hotărîrea Judecătoriei
Chișinău (sediul Centru) nr.3-2009/16 din 26.06.2017, Consiliul municipal Chișinău deși a fost
obligat să transmită, ca rezultat al privatizării, în proprietatea SA Magazinul Universal
Central ,,UNIC”, cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare, terenul cu nr.
cadastral *****.
Astfel încât, cercetând în detaliu starea de fapt și de drept ale acțiunii de contencios
administrativ în obligare, în baza tuturor probelor legal admisibile, Completul judiciar
specializat concluzionează că argumentele reținute de autoritatea publică pârâtă -Primăria
mun.Chișinău, Primarul mun.Chișinău în răspunsul din 13.10.2021 și în răspunsul la cererea
prealabilă în vederea respingerii solicitării SA Magazinul Universal Central ,,UNIC” cu privire la
eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare, nu sunt pertinente legal, acestea nu pot fi
reținute ca o bază legală obiectivă pentru neacordarea dreptului reclamantuluui la eliberarea
actului administrativ pretins, pe cale de consecință fiind apreciate de Completul judiciar ca fiind
neîntemeiate și nefondate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă a reiterat că, orice
ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 trebuie să îndeplinească cerința de
legalitate [Vistiņš și Perepjolkins împotriva Letoniei (MC), pct. 95; Béláné Nagy împotriva
Ungariei (MC), pct. 112]. Expresia „în condițiile prevăzute de lege”, referitoare la orice ingerință
în dreptul la respectarea „bunurilor”, trebuie interpretată în același mod precum expresia
„prevăzută de lege” de la art. 8 în ceea ce privește ingerința în drepturile protejate de această
dispoziție sau „prevăzute de lege”, în legătură cu ingerințele în drepturile protejate în temeiul art.
9, 10 și 11 din Convenție.
Circumstanţele descrise supra permit completului specializat pentru examinarea acţiunilor în
contencios administrativ să conchidă că, prima instanţă, a interpretat şi a aplicat eronat
prevederile legii, motiv din care hotărîrea Judecătoriei Chişinău (sediul Râșcani) din 31.01.2023,
nu poate fi menţinută ca legală şi întemeiată.
În această ordine de idei, Completul specializat pentru examinarea acţiunilor în contencios
administrativ al Curţii de Apel Chișinău conducându-se de prevederile art. 224 alin. (1) lit. b) din
Codul administrativ, concluzionează că acțiunea în contencios administrative în obligare
formulată de SA Magazinul Universal Central „UNIC” este întemeiată.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că normele de drept material au fost
aplicate şi interpretate eronat în prezentul caz, iar concluziile instanței de fond sunt în
contradictoriu cu starea de fapt și de drept ce rezultă din materialele cauzei - Completul
specializat pentru examinarea acţiunilor în contencios administrativ al Curţii de Apel Chișinău
concluzionează a admite apelul depus de SA Magazinul Universal Central „UNIC”, a casa
integral hotărîrea Judecătoriei Chişinău (sediul Râșcani) din 31.01.2023 şi a emite o decizie nouă
prin care va admite acțiunea formulată de SA Magazinul Universal Central „UNIC” și va obliga
Primarul mun. Chișinău să emită actul administrativ favorabil - Certificatul de urbanism pentru
proiectare conform cererii depuse de SA Magazinul Universal Central „UNIC” în adresa
Primăriei mun. Chişinău la 21.09.2021, înregistrată cu nr. 2301 AP.
Cercetând cu maximă diligență materialele prezentate, Colegiul notează că dosarul nu
conţine vre-un element susceptibil să o facă să ajungă la o altă concluzie în prezenta cauză.
În conformitate cu prevederile art. 240 alin (1) lit. c) Cod administrativ, art. 389-390 CPC,
Completul de Contencios Administrativ din cadrul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios
Administrativ al Curţii de Apel Chişinău

DECIDE:

Apelul declarat de SA Magazinul Universal Central „UNIC”, se admite.


Se casează hotărîrea Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 31.01.2023, și se emite o
decizie nouă potrivit căreia:
Acțiunea în contencios administrativ depusă de SA Magazinul Universal Central „UNIC”
împotriva Primăriei mun.Chișinău, Primarul mun.Chișinău, cu privire la obligarea emiterii
actului administrativ favorabil solicitat, se admite.
Se obligă Primarul mun. Chișinău să emită actul administrativ favorabil - Certificatul de
urbanism pentru proiectare conform cererii depuse de SA Magazinul Universal Central
„UNIC” în adresa Primăriei mun. Chişinău la 21.09.2021, înregistrată cu nr. 2301 AP.
Decizia este executorie de la emitere, însă poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă
de Justiţie.
Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiţie în termen de două luni.
Președintele completului,
Judecătorul Mîra Ghenadie

Judecătorii Dașchevici
Grigore

Bostan Angela

S-ar putea să vă placă și