Sunteți pe pagina 1din 19

Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (judecător M.

Țurcanu)
Dosarul nr. 2a-3021/18
02-2a-17568-15082018

DECIZIE
01 iulie 2021 mun. Chişinău

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ


al Curţii de Apel Chișinău

în componenţă:
Preşedintele şedinţei, judecătorul: Nelea Budăi
Judecători: Iurie Cotruță și Viorica Mihaila
Grefierul: Maricica Lungu

Examinând în ședința de judecată publică apelul declarat de reprezentantul lui


Dediu Adrian şi Dediu Maria, avocatul Alexandru Savva și cererile de alăturare la
apel depuse de Maria Dediu, Adrian Dediu și SRL „Autosim Grup”,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL ,,Cornul
Belşugului” către Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr.51/378
COOP, Dediu Adrian, Dediu Maria şi Dediu Iaroslav, intervenienţi accesorii I.P. ”
Agenţia Servicii Publice”, Primăria mun. Chişinău, Consiliul municipal Chişinău,
notarii privaţi Gladîş Oleg şi Petcu Elena, SRL "Autosim-Grup”, SRL "Legal
Manager” şi SRL "Cornul Belşugului & Co”, privind recunoaşterea raportului de
subsecvenţă dintre actele administrative şi actele juridice civile, constatarea
nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare,
împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 03 iulie 2018,

constată

La 15 iulie 2016, SRL ,,Cornul Belşugului” s-a adresat cu cerere de chemare


în judecată către Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr.51/378 COOP,
Dediu Adrian, Dediu Maria, intervenienţi accesorii Oficiul Cadastral Teritorial
Chişinău, Primăria mun. Chişinău, Consiliul municipal Chişinău, privind
recunoaşterea raportului de subsecvenţă dintre actele administrative şi actele
juridice civile, constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 4.11.2007 intervenientul
accesoriu, OCT Chișinău a eliberat pârâtului nr. 1 (APLP nr. 51/378 COOP)
certificatul nr. 14386 privind indicii construcției comerciale din str. *****.
Afirmă că, la 02.06.2009 Primăria mun. Chișinău a emis procesul-verbal nr.
635 privind recepția finală a pavilionului comercial din *****.
Reiterează că, la 12.08.2009 pârâtul nr. 1 (APLP nr. 51/378 COOP- în calitate
de vânzător) a încheiat cu pârâtul nr. 2 (Dediu Adrian-avînd calitatea de
cumpărător) contractul nr. 25191 privind vânzarea-cumpărarea bunului imobil cu
suprafața totală de *****. din str. *****, mun. Chișinău.
Notează că, conform pct. 2 al respectivului contract din 12.08.2009, bunul
imobil supus vânzării ar aparține vânzătorului în temeiul procesului-verbal de
recepție finală nr. 635 din 02.06.2009 și certificatul nr. 14386 din 14.11.2007.
Susține că, la 18.09.2009 pîrîtul nr. 2 (Dediu Adrian- în calitate de vânzător) a
încheiat cu pârâtul nr. 3 (Dediu Maria- având calitatea de cumpărător contractul nr.
9/10399 privind vânzarea-cumpărarea bunului imobil cu suprafața totală de *****.
din str. *****, mun. Chișinău.
Comunică că, la 26.10.2015 Curtea de Apel Chișinău, examinând cauza nr.
3a-2066/14 intentată la acțiunea de contencios administrativ a reclamantului, a
recunoscut ca fiind ilegale o serie de acte administrative având ca obiect bunul
imobil din str. *****, mun. Chișinău, astfel fiind anulate: certificatul nr. 14386 din
14.11.2007, eliberat de OCT Chișinău, privind indicii construcției comerciale din
str. *****; precum și procesul-verbal nr. 635 din 02.06.2009 privind recepția-
finală a pavilionului comercial din *****.
Specifică că, la 23.03.2016 decizia Curții de Apel Chișinău nr. 3a-2066/14 din
26.10.2015 a devenit irevocabilă, în efectul încheierii Curții Supreme de Justiție nr.
3ra-173/16.
În calitate de temeiuri de drept incidente speței reclamantul a indicat art.art.
20, 46, 53, 120 din Constituția R.Moldova; art. art. 219, 220 Cod civil, art. 16
CPC. Totodată, reclamantul a indicat că, prin prisma circumstanțelor de drept și de
fapt invocate, solicită instanței de drept comun aplicarea principiului resoluto iure
dantis, resolvitur ius accipientis, și recunoașterera raportului de subsecvență
(caracterului subsecvent) dintre procesul-verbal de recepție finală nr. 635 din
02.06.2009, certificatul nr. 14386 din 14.11.2007- pe de o parte și contractele nr.
25191 (de vînzare-cumpărare a imobilului) din 14.08.2009 și nr. 9/10399 (de
vînzare-cumpărare a gheretei) din 18.09.2009- pe de altă parte.
Invocă că, respectiva constatare rezultă din regula anulării actului subsecvent
ca urmare a anulării actului inițial, în împrejurarea legăturii lor juridice. Or,
reieșind din faptul că la încheierea contractului din 14.08.2009 pîrîtul nr. 1 și-a
arogat calitatea de proprietar în temeiul unor acte administrative declarate ilegale și
anulate prin hotărîrea irevocabilă a instanței de judecată (decizia CAC din
26.10.2015), apare ca fiind obligatorie declararea nulității respectivei convenții de
vînzare-cumpărare a bunului imobil, încheiată între APLP nr. 51/378 COOP și
Dediu Adrian.
Relevă că, pe cale de consecință, reclamantul pretinde instanței de judecată și
constatarea nulității contractului nr. 9/10399 din 18.09.2009, încheiat între pîrîții
nr. 2 și nr. 3 (Dediu Adrina și Dediud Maria).
La acest capitol reclamantul menționează că, pretenția dată este înaintată în
virtutea retroactivității efectelor nulității (instituită prin art. 219 Cod civil), cît și a
principiului nemo plus iuis ad allium transferre potest, quam ipse habe (nemo dat
quod non habet), în sensul că dacă prin anularea actului inițial se desființează
dreptul transmițătorului din actul juridic subsecvent, înseamnă că acesta a transmis
un drept pe care nu îl avea, deci nici subdobînditorii nu pot deveni titularii acestui
drept.
Consideră reclamantul că, admiterea prezentei acțiuni este imperioasă în
contextul în care acesta constituie mijlocul de asigurare efectivă a retroactivității
efectelor nulității, și-implicit de protecție efectivă a drepturilor reclamantului
născute din decizia Curții de Apel Chișinbău din 26.10.2015. În caz contrar, actul
de justiție, realizat la 26.10.2015, ar dobîndi un vădit caracter declarativ și
ineficient sub aspectul accesului liber la justiție, fiind astfel încălcat în mod
flagrant dreptul reclamantului la un proces echitabil, în modul consacrat la art.6 al
CEDO.
Solicită reclamantul SRL”Cornul Belșugului prin cererea din 15.07.2016
recunoașterea raportului de subsecvență dintre procesul-verbal de recepție finală
nr. 635 din 02.06.2009, certificatul nr. 14386 din 14.11.2007- pe de o parte și
contractele nr. 25191 (de vînzare-cumpărare a a imobilului) din 14.08.2009 și nr.
9/10399 (de vînzare-cumpărare a gheretei) din 18.09.2009- pe de altă
parte; constatarea nulității contractului nr. 25191 din 14.08.2009 încheiat între
Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/378 COOP și Dediu Adrian
privind vînzarea-cumpărarea bunului imobil din str. *****, mun. Chișinău;
constatarea nulității contractului nr. 9/10399 din 18.09.2009 încheiat între Dediu
Adrian și Dediu Maria privind vînzarea-cumpărarea bunului imobil din str. *****,
mun. Chișinău.
La data de 02.06.2017 reprezentantul reclamantului, avocatul Leșan Nicolae
a depus cererea de concretizare și completare a temeiurilor, (Vol.II, f.d. 39), în care
suplimentar la părțile indicate în cererea de bază a atras în calitate de
copârât pe Dediu Iaroslav, iar în calitate de intervenienți accesoriu suplimentar a
atras notarul public Gladîș Oleg și notarul public Petcu Elena, pretențiile fiind
indicate aceleași ca și în cerere de chemare în judecată inițială.
Totodată, reprezentantul reclamantului, avocatul N.Leșan a indicat că,
pornind de la faptul că, potrivit certificatului din Registrul Bunurilor Imobile
0100119117, dreptul de proprietate asupra construcției din str. ***** (obiect al
contractelor de vînzare- cumpărare din 14.08.2009 și 18.09.2009) este înregistrat
după Dediu Maria Zinovie și Dediu Iaroslav Ion, se impune completarea listei de
pîrîți indicați în acțiune.
Menționează că, astfel, reclamantul opune pretențiile acțiunii din 15.07.2016
atît celor 3 subiecți indicați anterior (APLP nr. 51/378 COOP, Dediud Adrian,
Dediu Maria), cît și lui Dediu Iaroslv, copîrît. De asemenea, în contextul în care
pretențiile 2 și 3 din acțiunea reclamantului au ca obiect contractele încheiate între
pîrîți și autentificate notarial de notarii: Gladîș Oleg (contractul nr. 25191 din
14.08.2009), Petcu Elena (contractul nr. 9/10399 din 18.09.2009), se impune
introducerea în proces a acestora în calitate de intervenienți accesorii de partea
pîrîților.
Suplimentar a indicat că, reclamantul este, încă din momentul fondării,
proprietarul construcției din str. *****, mun. Chișinău. Acest fapt a fost stabilit
irevocabil de către instanța de judecată și se confirmă prin decizia Curții de Apel
Chișinău din 26.10.2015.
La 14.11.2007 OCT Chișinău a eliberat pârâtului APLP-51/378 COOP
certificatul nr. 14386 privind indicii construcției comerciale din str. *****. Ambele
acte administrative, atît certificatul OCT din 14.11.2007, cât și procesul-verbal de
recepție finală din 02.06.2009 au fost anulate prin decizia Curții de Apel Chișinău
din 26.10.2015.
La 14.08.2009, pîrîtul nr. 1 (APLP nr. 51/378 COOP), prezentându-se
proprietar al bunului imobil cu suprafața totală de *****. din str. *****, mun.
Chișinău, în temeiul procesului-verbal de recepție finală nr. 635 din 02.06.2009 și
certificatului nr. 14386 din 14.11.2007, a vîndut respectivul bun pîrîtului Dediu
Adrian. La 18.09.2009 (adică peste doar circa 1 lună) pîrîtul Dediu Adrian a vîndut
același bun mamei acestuia-Dediu Maria, fiind încheiat contractul nr. 9/10399 de
vînzare-cumpărare a gheretei.
Reiterează că, astfel, bunul imobil proprietate privată a reclamantului a fost
vândut de către APLP nr. 51/378 COOP la 14.08.2009 în temeiul unor acte anulate
de către instanța de judecată, Curtea de Apel Chișinău stabilind în mod irevocabil
faptul că din a.1995 pînă actualmente dreptul de proprietate asupra construcției din
str. ***** aparține reclamantului. Or, acesta nu a înstrăinat niciodată bunul imobil
privat. În virtutea art. 12 alin. (1) Cod civil, Curtea de Apel Chișinău a anulat la
26.10.2015 actele pe care pîrîtul APLP nr. 51/378 COOP le-a declarat, la
14.08.2009 notarului Gladîș Oleg și pîrîtului-cumpărător Dediu Adrian, ca fiind
temeiul dreptului său de proprietate asupra construcției din str. *****, și în virtutea
cărora notarul a operat autentificarea contractului de vînzare-cumpărare nr. 25191.
Reprezentantul reclamantului, avocatul N. Leșan a mai indicat că, în virtutea
normei legale (art. 11 lit. b) și c) Cod civil), precum și prin prisma coroborării
acestora cu art. 12 alin. (2) Cod civil, reclamantul a înaintat la 15.07.2016 acțiune,
întru apărarea dreptului de proprietate asupra bunului imobil din str. *****.
Notează că, Codul civil a instituit la art. 206 alin.(2), o condiție esențială de
valabilitate a actului juridic: Obiectul actului juridic trebuie să fie licit (norma
imperativă (”trebuie”). Această condiție cere ca acțiunea sau inacțiunea autorului
actului juridic să fie în concordanță cu legea. Raportînd norma respectivă la speța
în cauză reclamantul reiterează următoarele circumstanțe: A)-Actul emis de o
autoritate publică, ce încalcă drepturile și interesele civile ocrotite de lege ale unei
persoane fizice sau juridice va fi declarat de către instanța de judecată nul din
momentul adoptării lui (art. 12 alin. (1) Cod civil); B)-Certificatul OCT din
14.11.2017 și procesul-verbal de recepție finală din 02.06.2009 au fost anulate prin
decizia Curții de Apel Chișinău din 26.10.2015. Așadar, prin prisma
circumstanțelor A și B, obligația asumată de pîrîtul APLP nr. 51/378 COOP prin
contractul din 14.08.2009- de a transmite pîrîtului Dediu Adrian bunul imobil din
str. *****, mun. Chișinău, -este ilicită, întrucît APLP nr. 51/378 COOP nu deținea
dreptul de proprietate asupra construcției respective, astfel încît să poată dispune
de acesta.
Reclamantul invocă prevederile art. 753 Cod civil și art. 315 Cod civil și
afirmă, că doar proprietarul poate exercita atributul dispoziției în privința bunului
obiect al proprietății. La caz, însă vînzătorul în contractul din 14.08.2009 nu este
reclamantul, ci APLP nr. 51/378 COOP, adică un pretins proprietar. Aceste
circumstanțe au fost stabilite deplin prin decizia Curții de Apel Chișinău din
26.10.2015 și esențial fiind faptul că dreptul de proprietate al reclamantului asupra
construcției din str. ***** este continuu din momentul dobîndirii acestuia, pînă
actualmente.
Consideră că, prin urmare, sunt ilicite obiectele tuturor actelor juridice de
dispoziție efectuate în privința respectivului bun imobil în perioada a.1995-2017.
Susține reclamantul că, în circumstanța în care pîrîtul APLP nr. 51/378
COOP nu avea nici un drept la 14.08.2009 de a dispune în privința bunului litigios,
întrucît acesta se afla în proprietatea reclamantului, APLP nr. 51/378 COOP nu își
putea asuma prin contractul din 14.08.2009, obligația de a transmite pîrîtului
Dediu Adrian dreptul de proprietate asupra bunului din str. *****.
Mai indică reclamantul că, nulitatea absolută a contractului din 14.08.2009
intervine la caz în efectul art.art. 206, 315, 753 Cod civil, iar interesul
reclamantului de a solicita aplicarea respectivei sancțiuni este conformă
prevederilor art. 217 alin. (1) Cod civil.
Specifică că, scopul intentării prezentei acțiuni de către reclamant constă în
apărarea dreptului său de proprietate asupra bunului imobil (construcție) din str.
*****. Iar acest interes este unul recunoscut de lege-art. 46 al Constituției. De
asemenea, respectivul interes este indisolubil legat de cauza nulității invocate în
privința contractului din 14.08.2009, or o ipotetică acceptare a valabilității
contractului respectiv-ar implica stingerea dreptului de proprietate al
reclamantului, în virtutea pretinselor drepturi ale noului dobînditor.
Consideră reclamantul că sunt întrunite toate condițiile aplicării sancțiunii
nulității actului juridic în privința contractului din 14.08.2009. Iar nulitatea
contractului din 18.09.2009 intervine în virtutea art. 219 Cod civil.
Notează că, pretenția reclamantului privind constatarea nulității contractului
nr. 9/10399 din 18.09.2009, încheiat între pîrîții nr. 2 și nr. 3 (Dediu Adrian și
Dediu Maria) urmează a fi admisă de către instanța de judecată în virtutea aplicării
principiului retroactivității efectelor nulității (instituită prin art. 219 Cod civil), cît
și a principiului nemo plus iuis ad allium transfere potest, quam ipse habel (nemo
dat quod non habet), în sensul că dacă prin anularea actului inițial se desființează
dreptul transmițătorului, subdobânditorii nu pot deveni titularii acestui drept.
Mai menționează reclamantul că, interesul său este generat de dreptul de
proprietate deținut asupra bunului imobil din str. ***** protecția unui drept
fundamental fiind garantată în mod special –art. 46 al Constituției RM, precum și
prin alte prevederile similare din :-dreptul intern-art. 316 Cod civil; -dreptul
comunitar-art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Prin încheierea protocolară din 21.02.2018 au fost atrași în proces SRL
”Cornul Belșugului & Co” în calitate de intervenient accesoriu din partea
reclamantului, SRL ,,Legal Manager” în calitate de intervenient accesoriu de partea
reclamantului și SRL ”Autosim-Grup” în calitate de intervenient accesoriu de
partea pîrîtului.
Prin hotărârea din 03 iulie 2018 a Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, a fost
admisă acţiunea. A fost recunoscut raportul de subsecvenţă dintre procesul-verbal
de recepţie finală nr.635 din 02 iunie 2009 şi certificatul nr.14386 din 14 noiembrie
2007, pe o parte, şi contractele de vânzare-cumpărare a pavilionului comercial
nr.25191 din 14 august 2009, autentificat de notarul privat Gladîş Oleg, şi cel de
vânzare-cumpărare a gheretei nr.9/10399 din 18 septembrie 2009, autentificat de
notarul privat Petcu Elena, pe altă parte. A fost constatată nulitatea absolută a
contractului de vânzare-cumpărare a pavilionului comercial din str. Salcâmilor 22,
mun.Chişinău, încheiat între Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate
nr.51/378 COOP şi Dediu Adrian, autentificat de notarul privat Gladîş Oleg,
înregistrat la nr.25191 la data de 14 august 2009. S-a constatat nulitatea absolută a
contractului de vânzare-cumpărare a gheretei, pavilion comercial din str.
Salcâmilor 22, mun.Chişinău, încheiat între Dediu Adrian şi Dediu Maria,
autentificat de notarul privat Petcu Elena, înregistrat la nr.9/10399 la data de 18
septembrie 2009.
La 10 iulie 2018, reprezentantul lui Dediu Adrian şi Dediu Maria, avocatul
Alexandru Savva a depus cerere de apel solicitând admiterea apelului, repunerea în
termen, scutirea de la plata taxei de stat, casarea integrală a hotărârii instanței de
fond cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii.
În motivarea cererii de apel a menționat că, în baza contractului de vînzare-
cumpărare a gheretei nr. 9/10399 din 18.09.2009 încheiat între Adrian Dediu şi
Maria și autentificat de biroul notarului privat Elena Petcu, ultima a devenit
proprietara imobilului din str. *****. Imobilul dat reprezintă un pavilion comercial
care a fost construit de Direcţia exploatare a locuinţelor (DEL) a Ministerului
Transportului, care gestiona căminele aflate la balanţa sa din str. Salcîmilor mun.
Chişinău. După ce căminele au fost supuse privatizării şi înfiinţate Asociaţiile
Proprietarilor de Locuinţe Privatizate, de la balanţa DEL la balanţa APLP au fost
transmise mijloacele fixe.
Susține că, prin decizia Comisiei cu privire la primirea-predarea
întreprinderii-subdiviziunii din 20 decembrie 2002, la balanţa APLP nr. 51/378 a
fost transmis pavilionul comercial în stare deteriorată, iar la 24 decembrie 2002 a
fost întocmit actul de primire-predare a întreprinderii-subdiviziunii aprobat de
Pretura sec. Botanica mun. Chişinău. Careva alte acte asupra pavilionului nu au
fost transmise succesorilor de drepturi.
Afirmă că, la 20 martie 2007 între APLP nr. 51/378 şi Adrian Dediu a fost
încheiat pe un termen de 3 ani contractul de locaţiune a pavilionului comercial din
str. ***** în stare deteriorată şi care necesita reconstrucţie.
Specifică că, în temeiul contractului de locaţiune din 20 martie 2007, Adrian
Dediu şi-a asumat obligaţia de a reconstrui imobilul pe cont propriu şi de a perfecta
actele pentru recepţia lui. La 10 aprilie 2008, între APLP nr. 51/378, ca beneficiar,
şi Adrian Dediu, ca investitor, a fost semnat contractul de colaborare conform
căruia părţile si-au unit forţele şi mijloacele în scopul reconstrucţiei şi recepţiei
finale a pavilionului din str. *****. Conform acestuia APLP nr. 51/378 a pus la
dispoziţia lui Adrian Dediu pavilionul comercial în stare avariată şi documentele
privind dreptul juridic asupra acestuia, iar Adrian Dediu s-a obligat să finanţeze din
cont propriu reconstrucţia prin achiziţionarea materialelor şi serviciilor, iar după
finalizarea lucrărilor şi darea în exploatare a obiectului, pavilionul urma a fi
înstrăinat investitorului în baza deciziei adunării generale a APLP nr. 51/378.
Comunică că, în perioada anilor 2007-2008 Adrian Dediu din cont propriu a
reconstruit neautorizat pavilionul comercial din str. *****, iar serviciile executate
de Adrian Dediu au fost recepţionate de beneficiarul APLP nr. 51/378 în baza
actului din 05 noiembrie 2008.
Invederează că, pentru comiterea contravenţiei administrative prevăzute de
art. 149/2 CCA, exprimate prin executarea lucrărilor de reconstruire în lipsa
autorizaţiei de construire, prin decizia Inspecţiei de Stat în Construcţii din 31
octombrie 2008 Adrian Dediu a fost sancţionat cu amendă în mărime de 300 lei,
care a fost achitată la 03 noiembrie 2008.
Relevă că, la 25 noiembrie 2008 Adrian Dediu a înaintat un demers Primăriei
mun. Chişinău prin care a solicitat perfectarea certificatului de urbanism privind
stabilirea regimului urban, fiind anexat acordul beneficiarului APLP nr. 51/378. Ca
urmare, Direcția Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului
mun. Chişinău a eliberat la 19 ianuarie 2009 certificatul de urbanism privind
stabilirea regimului urban nr. 41/09, în care a fost prevăzută sintagma „fără drept
de înregistrare OCT Chișinău.
Invocă că, la 14.08.2009 APLP 51/378 COOP în calitate de Vînzător şi Dediu
Adrian în calitate de Cumpărător a fost încheiat contract de vînzare-cumpărare a
pavilionului comercial din str. *****, autentificat de notarul O. Gladîş, cu nr.
25191.
Susține că, la 18.09.2009 între Dediu Adrian în calitate de Vînzător şi Dediu
Maria în calitate de Cumpărător a fost încheiat contractul de vînzare-cumpărare a
gheretei a pavilionului comercial din str. *****, autentificat de notarul privat Elena
Petcu, cu nr. 10399.
Afirmă că, la 16.12.2010 de Curtea de Apel Chişinău a fost emisă o hotărîre
prin care a fost admisă acţiunea depusă de Maria Dediu și Adrian Dediu către
Consiliul Municipal Chişinău, Primăria mun. Chişinău, şi OCT Chişinău, filială a
ÎS „Cadastru cu privire la declararea nulităţii actului administrativ, fiind anulată
sintagma „fără drept de înregistrare la OCT Chişinău” din certificatul Direcţiei
Generale Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului mun. Chişinău nr.
41/09 din 19.01.2009 privind stabilirea regimului urban, eliberat pentru
examinarea posibilităţii legiferării pavilionului comercial din str. *****, lucrările
de construcţie şi reconstrucţie a cărui au fost executate neautorizat; recunoscut
ilegal refuzul nr.52/768 din 01.07.2010 a Direcţiei Autorizare şi Disciplină în
Construcţii a Primăriei mun. Chişinău şi anulată sintagma „fără drept de
înregistrare la OCT Chişinău” din procesul-verbal nr. 635 din 02.06.2009 de
recepţie finală a pavilionului comercial din str. *****; anulată clauza „fără drept de
înregistrare la OCT Chişinău” din contractul nr. 25191 de vînzare-cumpărare a
pavilionului comercial cu suprafaţa de 224,1 mp, suprafaţa la sol 262,3 m.p. din
str. ***** încheiat la 14.08.2009 între APLP nr. 51/378 şi Dediu Adrian; hotărîrea
constituind temei pentru OCT Chişinău de a înregistra în registrul bunurilor
imobile pavilionul comercial din str. ***** şi dreptul de proprietate al Mariei
Dediu asupra acestui imobil.
Specifică că, prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 13.04.2011, recursul
declarat de Consiliul municipal Chişinău, Primăria mun. Chișinău, a fost respins,
fiind menţinută fără modificări hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din
16.12.2010. Hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 16.12.2010 a fost înregistrată la
oficiul Cadastral la 08.06.2011.
Invederează că, prin hotărîrea judecătoriei Botanica, Chişinău din 05.07.2013
cererea depusă de SRL „Legal Manager” către Dediu Adrian și SRL „Autosim
Grup” privind încasarea prejudiciului material (s-a invocat deteriorarea
pavilionului), s-a respins, fiind menținută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din
05.12.2013, încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 03.09.2014.
Invocă că, prin hotărîrea din 16.12.2013 a judecătoriei Botanica Chişinău s-a
respins cererea de chemare în judecată depusă de Legal Manager” (în care s-a
invocat pretinsa calitate de bună-credinţă), menţinută fiind prin Decizia din
08.04.2014 a Curții de Apel Chişinău, încheierea Curţii Supreme de Justiţie din
01.10.2014.
Notează că, prin hotărîrea din 02.12.2014 a judecătoriei Botanica, Chişinău s-
a respins cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”Cornul Belşugului” către
Adrian Dediu, Maria Dediu, Iaroslav Dediu, SRL „Autosim Grup”, APLP nr.
51/378 cu privire la declararea nulităţii actelor juridice (contractul de vînzare-
cumpărare nr. 25191 din 14.08.2009 încheiat între APLP 51/378 calitate de
Vînzător şi Dediu Adrian în calitate de Cumpărător şi contractul de vînzare-
cumpărare nr. 10399 din 18.09.2009 încheiat între Dediu Adrian în calitate de
Vînzător şi Dediu Maria în calitate de Cumpărător, irevocabilă.
Comunică că, în acelaşi timp, prin ordonanţa Procurorului Procuraturii
Anticorupţie din 13.06.2013 a fost refuzată pornirea urmării penale împotriva
persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul Primăriei municipiului Chişinău pe
pretinsele fapte de falsificare a anumitor acte ce vizează imobilul din str.
Salcîmilor 22, mun. Chişinău.
Relevă că, prin ordonanţa Procurorului ierarhic Procuraturii Anticorupţie din
02.07.2013 a fost respinsă plîngerea lui Adrian Dediu menținută ordonanţa
Procurorului Procuraturii Anticorupţie din 13.06.2013.
Afirmă că, prin încheierea judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău nr. 10-288/13
din 22.07.2013 a fost dispusă respingerea plîngerii lui Adrian Dediu cu privire la
anularea ordonanţelor Procurorului Procuraturii Anticorupţie din 13.06.2013 şi a
Procurorului ierarhic Procuraturii Anticorupţie din 02.07.2013.
Susține că, prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 04.12.2013 a fost
dispusă inadmisibilitatea recursului în anulare declarat Adrian Dediu împotriva
încheierii judecătorului de instrucţie al judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din
22.07.2013.
Solicită ca la solutionarea cauzei, instanța să țină cont de constatările de fapt
și de drept stabilite printr-o hotarâre judecătorească irevocabila, și anume prin
hotarârea din 02.12.2014 a Judecatoriei Botanica, Chișinau prin care s-a respins
cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Cornul Belșugului” către Adrian
Dediu, Maria Dediu, Iaroslav Dediu, SRL „Autosim Grup”, APLP nr. 51/378 cu
privire la declararea nulitatii actelor juridice (contractul de vânzare-cumparare nr.
25191 din 14.08.2009, încheiat între APLP 51/378 COOP în calitate de Vânzator și
Dediu Adrian în calitate de Cumpărător și contractul de vânzare-cumpărare nr.
10399 din 18.09.2009, încheiat între Dediu Adrian în calitate de vânzător și Dediu
Maria în calitate de Cumpărător, corespunzător.
La fel, reprezentantul pârâților, avocatul A. Savva, a indicat că, contractul de
vînzare-cumpărare nr. 25191 din 14.08.2009 încheiat între APLP 51/378 COOP și
Dediu Adrian, și contractul de vînzare-cumpărare nr. 10399 din 18.09.2009
încheiat între Dediu Adrian și Dediu Maria, nu contravin nici unei norme
imperative.
La 02 august 2018 (prin oficiul poştal), Adrian Dediu şi SRL “Autosim
Grup”, în persoana administratorului Adrian Dediu au declarat apel împotriva
hotărârii instanţei de fond, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a
hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a
acţiunii.
Prin încheierea din 16 august 2018 a Curţii de Apel Chişinău, nu s-a dat curs
cererilor de apel, iar apelanţilor fiindu-le fixat termen până la 31 octombrie 2018
pentru înlăturarea neajunsurilor apelului.
Prin încheierea din 01 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, apelul
declarat de Adrian Dediu şi SRL “Autosim Grup” împotriva hotărârii din 03 iulie
2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul central) a fost restituit în legătură cu
neîndeplinirea indicațiilor instanței de apel.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 12 decembrie 2018, s-a restituit
recursul declarat de către SRL ”Autosim Grup” împotriva încheierii Curții de Apel
Chișinău din 01 noiembrie 2018 (f.d. 20-23, vol. III).
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 15 mai 2019 s-a respins ca
inadmisibilă cererea de revizuire declarată de către SRL ”Autosim Grup”, în cauza
civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SRL "Cornul
Belşugului” către Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr.51/378
COOP, Dediu Adrian, Dediu Maria şi Dediu Iaroslav, intervenienţi accesorii I.P. ”
Agenţia Servicii Publice”, Primăria mun. Chişinău, Consiliul municipal Chişinău,
notarii privaţi Gladîş Oleg şi Petcu Elena, SRL "Autosim-Grup”, SRL "Legal
Manager” şi SRL "Cornul Belşugului & Co”, privind recunoaşterea raportului de
subsecvenţă dintre actele administrative şi actele juridice civile, constatarea
nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare (f.d. 68-72, vol. III).
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 11 decembrie 2019, s-a restituit
recursul declarat de către Dediu Adrian împotriva încheierii din 01 noiembrie 2018
a Curții de Apel Chișinău, ca fiind depus în afara termenului legal (f.d.169-173,
vol. III).
La 29 octombrie 2019, Dediu Maria a depus cerere de alăturare la apelul
depus de Dediu Adrian (f.d. 241 vol. II).
La 17 aprilie 2019 SRL ”Autosim Grup” a depus cerere de alăturare la apelul
depus de Dediu Maria și Adrian Dediu (f.d. 81 vol. III).
La 15 octombrie 2019, Dediu Adrian și SRL ”Autosim Grup” au depus cerere
de alăturare la apelul depus de Dediu Maria (f.d. 127, 128 vol. III).
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 28 octombrie 2019, s-a respins
ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Dediu Adrian împotriva încheierii
din 11 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, ca fiind depusă în afara
termenului legal (f.d. 6-10, vol. IV).
Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 10 martie 2020, s-a
respins ca neîntemeiată cererea lui Dediu Adrian privind emiterea unei hotărâri
suplimentare, pe cauza civilă la cererea de chemare în judecată a SRL ”Cornul
Belşugului” către Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr.51/378
COOP, Dediu Adrian, Dediu Maria și Dediu Iaroslav, intervenienţi accesorii
I.P.”Agenţia Servicii Publice”, Primăria mun.Chişinău, Consiliul municipal
Chişinău, notarii privaţi Gladîş Olegși și Petcu Elena, SRL ”Autosim-Grup”, SRL
”Legal Manager” și SRL ”Cornul Belşugului & Co” privind recunoaşterea
raportului de subsecvenţă dintre actele administrative și actele juridice civile,
constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare (f.d. 194-198, vol. III).
La 02 iunie 2021, reprezentantul lui Dediu Adrian, avocatul Alexandru Savva
a depus cerere de apel motivată solicitând admiterea apelului, casarea integrală a
hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a
acţiunii.
În motivarea cererii de apel a invocate circumstanțele în fapt și în drept
indicate în cererea de apel depusă la 10 iulie 2018, în interesele lui Dediu Adrian şi
Dediu Maria.
În conformitate cu prevederile art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a
apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea
nu prevede altfel.
În această ordine de idei, Colegiul civil conchide că potrivit materialelor
cauzei, la data de 03 iulie 2018, Judecătoria Chișinău, sediul Centru a pronunțat
dispozitivul hotărârii, astfel, instanţa de apel conchide apelul declarat la data de 10
iulie 2018, ca fiind depus în termenul legal.
În ședința instanței de apel reprezentantul lui Dediu Adrian şi Dediu Maria,
avocatul Alexandru Savva a susținut cererea de apel depusă solicitând admiterea
integral a acesteia. Totodată a solicitat și admiterea cererilor de alăturare la apel
depuse.
Reprezentantul intimatului SRL ”Cornul Belşugului”, avocatul Leșan
Nicolae în ședința instanței de apel a solicitat respingerea cererii de apel și cererilor
de alăturare și menținerea hotărârii primei instanțe.
În ședința instanței de apel intimații Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe
Privatizate nr.51/378 COOP, Dediu Iaroslav, I.P.”Agenţia Servicii Publice”,
Primăria mun.Chişinău, Consiliul municipal Chişinău, notarii privaţi Gladîş Olegși
și Petcu Elena, SRL ”Autosim-Grup”, SRL ”Legal Manager” și SRL ”Cornul
Belşugului & Co” fiind citați în mod legal despre data și ora ședinței de judecată
nu s-au prezentat, nu au solicitat examinarea cauzei în lipsa sa. Întru a nu admite
tergiversarea examinării cauzei, în temeiul art.379 alin.(2) CPC, instanța a
considerat posibilă examinarea cauzei în lipsa acestora.
Audiind părțile, studiind cererea de apel şi materialele cauzei, Colegiul civil
consideră că apelul declarat de reprezentantul lui Dediu Adrian şi Dediu Maria,
avocatul Alexandru Savva și cererile de alăturare la apel depuse de Maria Dediu,
Adrian Dediu și SRL „Autosim Grup” urmează a fi respinse, cu menținerea
hotărârii instanţei de fond din următoarele considerente.
În conformitate art. 385 lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa de apel, după
ce judecă apelul, este în drept: să respingă apelul şi să menţină hotărîrea primei
instanţe.
Conform prevederilor art.118 alin.(1) CPC, fiecare parte trebuie să
dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor
sale dacă legea nu dispune altfel.
Articolul 130 alin.(1) CPC statuează că instanţa judecătorească apreciază
probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multe aspectual, completă,
nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi
interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.
În temeiul art.240 alin.(1) CPC, la deliberarea hotărârii, instanţa
judecătorească apreciază probele, determină circumstanţele care au importanţă
pentru soluţionarea pricinilor, care au fost sau nu stabilite, caracterul raportului
juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării pricinii şi admisibilitatea acţiunii.
Potrivit dispoziţiilor art.373 alin.(1), (2), (3), (5) CPC, instanţa de apel
verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate,
legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea
circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă.
În limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile
juridice stabilite în hotărîrea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost
stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea cauzei, apreciază probele din
dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la
proces.
În cazul în care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi,
instanţa de apel se pronunţă în fond, numai în temeiul celor invocate în primă
instanţă.
Concomitent, instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor
motivelor invocate în apel.
Astfel, prevederile legale enunţate în mod expres obligă instanţa de apel să
verifice circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe,
precum şi cele care nu au fost stabilite şi este obligată să se pronunţe asupra tuturor
motivelor invocate în apel.
Din conţinutul celor relatate Colegiul reţine că sarcina instanţei de apel
derivă reieşind din dispoziţiile art.373 alin.(1), (2), (3), (5) CPC, în condiţiile în
care instanţa de fond a soluţionat fondul cauzei, cu expunerea argumentelor în
vederea admiterii sau respingerii acţiunii în raport cu concluziile reţinute de către
aceasta.
Totodată, Colegiul judiciar consideră necesar să menționeze că nu va
formula un răspuns detaliat pentru fiecare argument al apelanților, ci va analiza
doar motivele decisive pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea Gard Ruiz
vs Spania (Marea Cameră), 21 ianuarie 1999, parag.26, Moreira Fereira vs
Portugalia (nr.2) (Marea Cameră), 11 iulie 2017, parag.84,98).
În conformitate cu materialele cauzei se atestă faptul că, potrivit contractului
de vînzare-cumpărare a pavilionului comercial din *****, autentificat de notarul
privat Gladîș Oleg, înregistrat la nr.25191 la data de 14 august 2009,
Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr.51/378 COOP în calitate de
”Vînzător” a vîndut lui Dediu Adrian, în calitate de ”Cumpărător”, pavilionul
comercial (fără drept de înregistrare la OCT Chișinău), cu suprafața totală de
*****., cu suprafața la sol de 262,3 m.p., ce se află în ***** (f.d. 132, vol.II)
Colegiul civil reține că, potrivit pct.2 din contractul nr.25191, autentificat la
data de 14 august 2009, pavilionul comercial aparține ”Vînzătorului”
(Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr.51/378 COOP) în
baza Procesului-verbal de recepție finală nr.635 din 02.06.2009 și Certificatului
nr.14386 din 14.11.2007, -acte administrative, care au fost anulate ulterior prin act
judecătoresc irevocabil.
Totodată potrivit contractului de vînzare-cumpărare a gheretei, autentificat
de notarul privat Elena Petcu, înregistrat la nr. 9/10399 la data de 18 septembrie
2009, Dediu Adrian, în calitate de ”Vînzător” a vîndut lui Dediu Maria, în calitate
de ”Cumpărător”, pavilionul comercial cu suprafața totală de *****., cu suprafața
la sol de 262,3 m.p., ce se află în mun.Chișinău, str. Salcîmilor nr.22
(f.d.16, vol.II). Este important de reținut, că potrivit pct.3 din contractul
menționat, bunul ce se înstrăinează îi aparține proprietarului în baza Contractului
nr.25191, autentificat de notarul privat Gladîș Oleg, la 14.08.2009.
Prin Decizia Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2015, s-a admis
apelul declarat de către SRL ”Cornul Belșugului”, s-a anulat Certificatul nr.14386
din 14.11.2007, eliberat de către OCT Chișinău, privind indicii construcției
comerciale din str.Salcîmilor,22, mun.Chișinău; procesul-verbal de recepție finală
nr.635 din 02.06.2009 a Pavilionului comercial din *****. (f.d.29-34, Vol.I)
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 23 martie 2016, recursul
declarant de SRL ”Autosim Grup”, Adrian Dediu, Maria Dediu, Iaroslav Dediu s-
a considerat inadmisibil (f.d. 35-39, vol.I).
Sub acest aspect, Colegiul civil reține că instanța ierarhic inferioară just a
reținut prevederile art.123 alin.(2) CPC, potrivit căruia, faptele stabilite printr-o
hotărîre judecătorească irevocabilă într-o cauză civilă soluționată anterior în
instanță de drept comun sau în instanță specializată sînt obligatorii pentru instanța
care judecă pricina și nu se cer a fi dovedite din nou și nici nu pot fi contestate la
judecarea unei alte cauze civile la care participă aceleași persoane.
Corespunzător, în conformitate cu norma de drept indicată, hotărârea
irevocabilă din data de 26 octombrie 2015, se bucură de autoritatea lucrului
judecat, astfel încât faptele şi concluziile instanţei referitor la raporturile juridico-
civile între părţile litigante, drepturile şi obligaţiile acestora precum şi faptele
constate prin aceste acte judecătoresști sunt degrevate de la probațiune şi sunt
obligatorii pentru instanţa care judecă o altă cauză.
În speță potrivit constatărilor din Decizia irevocabilă a Curții de Apel
Chișinău din 26 octombrie 2015, urmează a reține următoarele fapte, ca fiind
stabilite: pct.20. SRL ”Cornul Belșugului” a devenit proprietar a bunului imobil
din str. Salcîmilor,22, mun.Chișinău încă din anul 1995, fapt confirmat prin
procesul-verbal nr.17/941224 din 24.12.1994 cu privire la rezultatele licitației și
contractul de vînzare nr. 30 din 17.01.1995, prin care a fost vîndut la licitație setul
nr.17 Magazinul autogestionar pentru vînzarea cu amănuntul nr.6, cumpărător
Duminică Ana-reprezentant Compania Fiduciară ”Europa Trust”. Pct.24. Prin
urmare SRL ”Cornul Belșugului” a respectat totalmente procedura de privatizare a
bunurilor imobile din *****și str. ***** fapt confirmat prin procesul-verbal de
vînzare la licitație, contractul de vînzare-cumpărare; actele de evaluare, actele de
estimare a partimoniului, permisul de înregistrare a întreprinderii și anume a SRL
”Cornul Belșugului”. Pct.30. Colegiul civil a constatat în baza actelor prezentate
faptul că SC Magazinul ”Cornul Belșugului” SRL este titular al dreptului de
proprietate asupra construcției situate mun. Chișinău, str. Salcîmilor,22 și este
succesorul în drepturi a ÎS ”Magazinul autogestiune pe arendă nr.6” și deține cu
titlu de proprietate bunul imobil amplasat în str. Salcîmilor,22 încă din momentul
fondării-anul 1995, acesta fiind inclus în capitalul social al întreprinderii. Date
despre înstrăinări a construcției din str. Salcîmilor,22, mun.Chișinău nu s-au
prezentat instanței.
În circumstanțele enunțate, Colegiul civil reține ca întemeiată concluzia
primei instanțe, care a conchis că reclamantul SRL ”Cornul Belșugului” este, încă
din momentul fondării, proprietarul construcției din str. *****, mun. Chișinău, iar
ambele acte administrative, pe care s-a întemeiat ”dreptul de proprietate al
Vînzătorului”, (și în virtutea cărora notarul a operat autentificarea contractului de
vînzare-cumpărare nr. 25191 din data de 14 august 2009)- Certificatul nr.14386
din 14.11.2007, cît și Procesul-verbal de recepție finală nr.635 din 02.06.2009 au
fost anulate prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26.10.2015.
Astfel la 14.08.2009, pârâtul APLP nr. 51/378 COOP, prezentându-se
proprietar al bunului imobil cu suprafața totală de *****. din str. *****, mun.
Chișinău, în temeiul procesului-verbal de recepție finală nr. 635 din 02.06.2009 și
certificatului nr. 14386 din 14.11.2007, a vîndut respectivul bun pîrîtului Dediu
Adrian. La data de 18.09.2009, adică peste doar circa 1 lună, pîrîtul Dediu Adrian
a vîndut același bun mamei acestuia-Dediu Maria, fiind încheiat contractul nr.
9/10399 de vînzare-cumpărare a gheretei.
Conform art. 199 alin. (1) şi (2) Codul civil, (în vigoare până la 01 martie
2019), consimţămînt este manifestarea, exteriorizată, de voinţă a persoanei de a
încheia un act juridic. Consimţămîntul este valabil dacă provine de la o persoană
cu discernămînt, este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu este
viciat.
În conformitate cu prevederile art.217 Codul civil, (în vigoare până la 01
martie 2019), nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană
care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată o invocă din oficiu.
Nulitatea absolută nu poate fi înlăturată prin confirmarea de către părţi a actului
lovit de nulitate. Acţiunea în constatare a nulităţii absolute este imprescriptibilă.
Potrivit art. 219 alin.(1) Cod civil (în vigoare până la 01 martie 2019), actul
juridic nul încetează cu efect retroactiv din momentul încheierii.
În baza art. 220 alin. (1) din Codul civil (în vigoare până la 01 martie 2019),
actul juridic sau clauza care contravin normelor imperative sunt nule dacă legea nu
prevede altfel.
Corespunzător, în circumstanțele în care materialele cauzei denotă cu
certitudine că bunul imobil proprietate privată a reclamantului a fost vîndut de
către APLP nr. 51/378 COOP la 14.08.2009 în temeiul unor acte anulate de către
instanța de judecată, Curtea de Apel Chișinău stabilind în mod irevocabil faptul că
din a.1995 pînă în prezent dreptul de proprietate asupra construcției din str. *****
aparține reclamantului SRL ”Cornul Belșugului” instanța de fond just a
recunoscut raportul de subsecvenţă dintre procesul-verbal de recepţie finală nr.635
din 02 iunie 2009 şi certificatul nr.14386 din 14 noiembrie 2007, pe o parte, şi
contractele de vânzare-cumpărare a pavilionului comercial nr.25191 din 14 august
2009, autentificat de notarul privat Gladîş Oleg, şi cel de vânzare-cumpărare a
gheretei nr.9/10399 din 18 septembrie 2009, autentificat de notarul privat Petcu
Elena, pe altă parte și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-
cumpărare a pavilionului comercial din str. Salcâmilor 22, mun.Chişinău, încheiat
între Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr.51/378 COOP şi Dediu
Adrian, autentificat de notarul privat Gladîş Oleg, înregistrat la nr.25191 la data de
14 august 2009.
Totodată, în mod subsecvent, instanța de fond în mod just a admis și
pretenția cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a
gheretei, pavilion comercial din str. Salcâmilor 22, mun.Chişinău, încheiat între
Dediu Adrian şi Dediu Maria, autentificat de notarul privat Petcu Elena, înregistrat
la nr.9/10399 la data de 18 septembrie 2009.
Conform art. 1 din protocolul 1 al CEDO, orice persoană fizică sau juridică
are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa
decît pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de
principiile generale ale dreptului internaţional.
Conform art.46 din Constituţia Republicii Moldova, dreptul la proprietate
privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate. Nimeni nu poate fi
expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu
dreapta şi prealabila despăgubire. Averea dobîndită licit nu poate fi confiscată,
caracterul licit al dobîndirii se prezumă.
Potrivit art.315 Codul civil (în vigoare până la 01 martie 2019), proprietarul
are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului. Dreptul de
proprietate este perpetuu. Dreptul de proprietate poate fi limitat prin lege sau de
drepturile unui terţ.
În temeiul art.316 Codul civil (în vigoare până la 01 martie 2019),
proprietatea este, în condiţiile legii, inviolabilă.
În conformitate cu art.316 al.(2) din Codul civil (în vigoare până la 01 martie
2019), dreptul de proprietate este garantat, nimeni nu poate fi silit a ceda
proprietatea sa, afară numai pentru o cauză de utilitate publică pentru o dreaptă şi
prealabilă despăgubire.
Totodată Colegiul civil reține că reprezentantul apelanților a invocat faptul
că hotărîrea judecătorească irevocabilă, în a cărui temei Maria Dediu a
dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului- Hotărârea din 16.12.2010
a Curții de Apel Chișinău ar urma să producă efecte juridice pe motiv că nu este
contestată de reclamant, nu este casată.
În acest sens, instanța de apel reține că prin Hotărîrea din 16.12.2010
a Curții de Apel Chișinău pe cauza civilă la acțiunea Mariei Dediu și Adrian
Dediu către Consiliul mun.Chișinău, Primăria mun.Chișinău, OCT Chișinău
și APLP nr. 51/378 privind recunoașterea ilegal refuzul și obligarea înregistrării
dreptului, s-a hotărît de a anula sintagma ”fără drept de înregistrare la OCT
Chișinău” dintr-un șir de acte administrative, printre care: Certificatul Direcției
generale arhitectură, urbanism și relații funciare a Consiliului mun.Chișinău
nr.41/09 din 19.01.2009 privind stabilirea regimului urban (act care, prin pct.33
din Decizia Curții de Apel Chișinău din 26.10.2015 s-a constatat, că nu are absolut
nici o tangență cu adresa str. *****, mun.Chișinău); Procesul-verbal nr.635 din
02.062009 de recepție finală (act, care a fost anulat ulterior prin Decizia Curții de
Apel Chișinău din 26.10.2015); s-a anulat clauza ”fără drept de înregistrare la
OCT Chișinău” din contractul nr.25191 de vînzare-cumpărare a pavilionului
comercial (declarat nul prin prezenta hotărîre); s-a dispus că hotărârea constituie
temei pentru OCT Chișinău să înregistreze în registrul bunurilor imobile pavilionul
comercial din str. *****, mun.Chișinău și dreptul de proprietate al Mariei
Dediu asupra acestui imobil.(Vol.I, f.d. 63-66).
În acest sens, instanța de apel constată că SRL ”Cornul Belșugului” n-a fost
parte a acelui litigiu, nefiind aplicabile în speță prevederile art.123 CPC, prin
urmare respectiva hotărâre nu-i este opozabilă.
Succesiv, Colegiul civil reține că în cererea de apel depusă reprezentantul
apelanților a invocat faptul că instanța de fond prin prisma art.123 nu a reținut
hotarârea irevocabilă din 02.12.2014 a Judecatoriei Botanica, Chișinau prin care s-
a respins cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Cornul Belșugului” către
Adrian Dediu, Maria Dediu, Iaroslav Dediu, SRL „Autosim Grup”, APLP nr.
51/378 cu privire la declararea nulitatii actelor juridice (contractul de vânzare-
cumparare nr. 25191 din 14.08.2009, încheiat între APLP 51/378 COOP în calitate
de Vânzator și Dediu Adrian în calitate de Cumpărător și contractul de vânzare-
cumpărare nr. 10399 din 18.09.2009, încheiat între Dediu Adrian în calitate de
vânzător și Dediu Maria în calitate de cumpărător, corespunzător.
Sub acest aspect, Colegiul civil reține că SRL ”Cornul Belșugului” în
calitate de temei de fapt al acțiunii, care se examinează în prezentul proces, a
invocat alte circumstanțe, diferite decît cele invocate în procesul de soluționare a
cauzei civile nr.2-1915/12, așa precum: constatările făcute în baza Deciziei Curții
de Apel Chișinău din 26.10.2015 în partea ce ține de dreptul de proprietate
al SRL ”Cornul Belșugului” asupra bunului imobil din *****, și soluția dată
de către Curte pe marginea cauzei, prin care a anulat Certificatul nr.14386
din 14.11.2007, eliberat de către OCT Chișinău, și Procesul-verbal de recepție
finală nr.635 din 02.06.2009, care au și constituit drept de proprietate a APLP nr.
51/378 COOP asupra pavilionului, conform primului contract contestat,
invocînd și prevederile art. 12 Cod civil, raportate la art. 11 lit.b), c) Cod civil.
În consecință circumstanțe de fapt și de drept invocate în litigiile enunțate
sunt diferite, considerente din care nu poate fi invocată puterea lucrului judecat.
Astfel, se resping afirmațiile apelanților, precum că instanța de fond a emis o
hotărâre ilegală și neîntemeiată urmând a fi casată, or în speță s-a constatat că
instanța de fond a apreciat probele, a determinat circumstanţele care au importanţă
pentru soluţionarea cauzei, care au fost stabilite, caracterul raportului juridic dintre
părţi, legea aplicabilă soluţionării cauzei şi admisibilitatea acţiunii și în final a emis
o hotărîre corectă.
Astfel, instanţa de apel, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza
Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25
februarie 1995, nr.26561/1995, unde Comisia a menţionat că „... art. 6 § 1 al
Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de
recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat
împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de
succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în apel, mai
mult că acestea nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată la caz a
normelor de drept material sau procedural de către instanţe.
Conform art. 82 CPC, cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi
din cheltuielile de judecare a pricinii.
În acest sens, Colegiul consideră oportun de a relata prevederile art. 94 alin.
(1) CPC, care reglementează că instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut
procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de
judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se
compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar
pîrîtului - proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului.
În speţă, Colegiul civil reţine că partea care a avut câștig de cauză nu a
solicitat încasarea cărorva cheltuieli de judecată.
Luînd în considerație cele expuse, Colegiul civil ajunge la concluzia de a
respinge cererea de apel depusă de reprezentantul lui Dediu Adrian şi Dediu Maria,
avocatul Alexandru Savva și cererile de alăturare la apel depuse de Maria Dediu,
Adrian Dediu și SRL „Autosim Grup”, a menține hotărârea Judecătoriei Chișinău,
sediul Centru din 03 iulie 2021, emisă în cauza civilă, la cererea de chemare în
judecată depusă de SRL ,,Cornul Belşugului” către Asociaţia Proprietarilor de
Locuinţe Privatizate nr.51/378 COOP, Dediu Adrian, Dediu Maria şi Dediu
Iaroslav, intervenienţi accesorii I.P. ” Agenţia Servicii Publice”, Primăria mun.
Chişinău, Consiliul municipal Chişinău, notarii privaţi Gladîş Oleg şi Petcu Elena,
SRL "Autosim-Grup”, SRL "Legal Manager” şi SRL "Cornul Belşugului & Co”,
privind recunoaşterea raportului de subsecvenţă dintre actele administrative şi
actele juridice civile, constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare.
În conformitate cu prevederile art.385 lit. a), art.390 CPC, Colegiul Civil,
comercial și de contencios administrativ,

d e c i d e:

Se respinge cererea de apel depusă de reprezentantul lui Dediu Adrian şi


Dediu Maria, avocatul Alexandru Savva și cererile de alăturare la apel depuse de
Maria Dediu, Adrian Dediu și SRL „Autosim Grup”.
Se menține hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 03 iulie 2021,
emisă în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de SRL ,,Cornul
Belşugului” către Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr.51/378
COOP, Dediu Adrian, Dediu Maria şi Dediu Iaroslav, intervenienţi accesorii I.P. ”
Agenţia Servicii Publice”, Primăria mun. Chişinău, Consiliul municipal Chişinău,
notarii privaţi Gladîş Oleg şi Petcu Elena, SRL "Autosim-Grup”, SRL "Legal
Manager” şi SRL "Cornul Belşugului & Co”, privind recunoaşterea raportului de
subsecvenţă dintre actele administrative şi actele juridice civile, constatarea
nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare.
Decizia este definitivă, dar cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiţie
în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.

Președintele ședinței,
Judecătorul Nelea Budăi

Judecătorii Iurie Cotruță

Viorica Mihaila

S-ar putea să vă placă și