Universitatea ”Dunarea de Jos”, Galati

Facultatea de Istorie, Filosofie, Teologie

VASILIADA – modalitate de manifestare a iubirii și a

ajutorării aproapelui

Pr. Lector dr. Costel Toma

Student,
Bujor Florina
Master SOAS, Anul I

Galati, 2024

1
 VASILIADA – modalitate de manifestare a iubirii și a

ajutorării aproapelui

„Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e

nimic mult, când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu este puţin, când oamenii iubesc mult.”1

“Puterea milosteniei curăţă petele sufletului , mai bine decât curăţă apa petele
trupului.”2

Aceste cuvinte de mai sus au fost ale persoanei pe care am ales-o ca temă, mai
exact Vasile din Cezareea Capadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare.

Sfântul Vasile, episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanți părinți
ai Bisericii Ortodoxe și este considerat unul dintre cei mai mari teologi creștini. S-a născut în
Pont în jurul anului 329 și a murit în Cezarea în ziua de 1 Ianuarie 379. El provine dintr-o
familie creștină binecunoscută în acea perioadă: tatăl său Sf. Vasile cel Bătrân (un renumit
învățător în Pont), mama sa Emilia (fiică de mucenic), iar sora sa Macrina și fratele său
Grigore din Nyssa au devenit deasemenea sfinți.

Bunătatea sufletească şi trăirea milosteniei, ştiinţa sa teologică, talentul său de

predicator, geniul său de organizator al monahismului şi virtuţile sale de filantrop şi ascet, l-
au ridicat pe sfântul Vasile pe scaunul Mitropoliei Cezareei Capadociei, la anul 370, după
moartea bătrânului Eusebiu. Ajuns în acel loc bisericesc, el a desăvârşit opera sa de ajutorare
prin înfiinţarea unei întregi cetăţi a carităţii creştine. Ea era aşezată lângă Cezareea şi
cuprindea: un azil pentru bătrâni, un spital, o leprozerie, care era primul ospiciu pentru
primirea leproşilor de când era lumea, un xenodohion – casă de primire pentru călători, un
orfelinat cu scoală de meserii pentru copiii crescuţi, pe lângă aceasta, diferite ateliere de lucru
pentru nevoile atâtor aşezăminte, chiar şi pentru lucruri de artă. În apropierea aşezămintelor

1
P.S.B., vol. 17, Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, Editura I.B.M.B.O.R, Bucureşti 1986, pag. 2
apud Mîţu,V. Biserca şi asistenţa socială. Lucrare de licenţă nepublicată. Universitatea Piteşti.

2
Idem.

2
Sf.Vasile şi-a mutat reşedinţa episcopală pentru a putea fi aproape de toţi credincioşii şi nu
numai.

Cu dreptate s-a spus că Cezareea, în timpul Sfântului Vasile, ajunsese mai

degrabă un oraş al asistenţei sociale. Acolo, în acele aşezăminte botezate „Vasiliade", fiecare
boala, fiecare durere şi fiecare nenorocire îşi avea apartamentele sale şi îngrijitorii săi speciali.
Oamenii valizi de munca erau repartizaţi la diferite ateliere, muncind după puterile şi
priceperea lor. În fruntea fiecărei ramuri de muncă era pus câte un reprezentant al Bisericii.
În acest oraş denumit Vasiliade copiii erau educaţi de profesori bine instruiţi,
bătrânii erau îngrijiţi şi asistaţi de călugări şi călugăriţe, văduvele aveau o locuinţă şi puteau
să lucreze ajutându-i pe ceilalţi. Chiar şi străinii care erau în trecere primeau alimente şi erau
adăpostiţi peste noapte. Tot în acea comunitate locuiau şi medicii, infirmierii şi toţi cei care
ajutau la funcţionarea întregului complex şi aveau grijă ca beneficiarii să fie trataţi
corespunzător.
Vasiliada era o adevărată minune a iubirii evangelice. Descrierea pe care i-o
face Sf. Grigorie de Nazianz este cât se poate de sugestivă: „Ieşi puţin afară din oraş şi
priveşte acel nou oraş, monumentul evlaviei, tezaurul comun al tuturor, în care se adună nu
numai prisosurile bogaţilor, dar, din îndemnul lui Vasile, se depun în el chiar unele din cele
de neapărată trebuinţă, pentru că acolo sunt ferite de molii şi apărate de hoţi, neatinse de
pizmă şi scutite de stricare prin învechire; priveşte locaşul în care boala se suferă cu
răbdare. În comparaţie cu acest edificiu, ce însemnătate pot avea pentru noi: Teba, cu cele 7
porţi ale sale sau Teba din Egipt, zidurile Babilonului cele mari şi frumoase, care acum nu
mai există, cavoul lui Mausol din Caria, piramidele, Colosul de aramă (din Rodos) sau
templele cele mari şi frumoase care acum nu mai există şi multe altele, pe care lumea le
admiră şi despre care ne vorbeşte istoria, dar care n-au adus alt folos celor ce l-au zidit,
decât doar puţină glorie? După părerea mea, minune mai mare nu este decât calea ce duce la
cer. Ochii noştri sunt scutiţi acum de priveliştea tristă şi plină de înduioşare a oamenilor
morţi înainte de moarte, adică cu multe din membrele corpului lor moarte, din care cauză
erau alungaţi din oraşe, din case, din piaţă, de la băi, din mijlocul celor mai iubiţi ai lor, bieţi
oameni cunoscuţi mai degrabă după nume, decât după figură; nu-i mai vedem în cete sau
grupaţi în tabere, nu atât compătimiţi pentru boală, cât mai degrabă urâţi; nişte bieţi artişti,
care cântă melodii ce-ţi sfâşie inima, dacă le-a mai rămas măcar vocea! Şi Vasile este acela
care ne-a convins pe toţi că, fiind oameni, să nu dispreţuim pe oamenii aceştia şi să nu

3
necinstim pe Hristos, singurul cap al nostru, al tuturor, prin neomenia ce-am arătat-o faţă de
dânşii. Apoi el nu se purta într-un fel în oraş şi altul în ţară sau prin împrejurimi, ci,
dimpotrivă, el impunea tuturor conducătorilor poporului una şi aceeaşi purtare, anume:
dragostea şi mărinimia faţă de cei nenorociţi; şi în vreme ce alţii se îngrijeau de bucătari
meşteri şi mese îmbelşugate, de prăjituri şi tot felul de capodopere gastronomice, de trăsuri
elegante şi de îmbrăcăminte cât mai luxoasă şi mai moale, Vasile n-avea altă grijă decât de
vindecarea bolnavilor şi a rănilor şi imita pe Hristos, care nu numai cu vorba, ci şi cu fapta a
vindecat lepra”3
Prin urmare, nimeni să nu uite pe cei săraci, bolnavi și lipsiți. Aşa după cum
Sf. Vasile a înfăptuit trăirea carității creștine, să ne silim, fiecare dintre noi, dezbrăcați de
egoism, de patimi și lăcomie să venim în ajutorul fraților lipsiți și nemângâiați, în măsura
puterilor noastre fără a face niciun fel de discriminare pe bază de rasă, religie, sex, etc.

3
Sf. Grigorie de Nazianz, „Cuvântarea XLIII”. Apologia sau cuvântarea în care arată motivele care l-au
îndemnat să fugă de preoţie şi „Elogiul Sfântului Vasile” (trad. Nicolae Donos), Huşi, 1931, p. 183-184;

4
 Bibliografie

 Sf. Grigorie de Nazianz,(1931). „Cuvântarea XLIII”. Apologia

sau cuvântarea în care arată motivele care l-au îndemnat să fugă de preoţie şi „Elogiul
Sfântului Vasile” (trad. Nicolae Donos), Huşi,

 P.S.B., vol. 17, Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, Editura

I.B.M.B.O.R, Bucureşti 1986, pag. 2 apud Mîţu,V. Biserca şi asistenţa socială.
Lucrare de licenţă nepublicată. Universitatea Piteşti.