MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII

UNIVERSITATEA ”STEFAN CEL MARE ”

SUCEAVA
FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE
ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA: ADMINISTRATIE PUBLICA

CONSTITUȚIA DIN 1991

CONSTITUȚIA DIN 1991

Evenimentele premergătoare adoptării Constituţiei din 1991

Revoluţia română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi
demonstraţii, care au schimbat regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu.
Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul controversat şi
execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale Elena. Înainte de revoluţia română, toate
celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie; România a fost
singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă. Lunga perioadă
de dictatură şi abuzuri s-a încheiat la 22 decembrie 1989, prin victoria Revoluţiei
Române începute la 16 decembrie 1989 la Timişoara, dictatorul fiind acuzat de
genocid şi executat împreună cu soţia sa.
 În cazul revoluţiei, voinţa poporului a fost exprimată în Comunicatul
Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989.1 Aspiraţiile celor
care au înfăptuit revoluţia, s-a concentrat în mod neechivoc pe ideea instituirii unei
democraţii reale, a reaşezării instituţiilor statului pe temelia promovării valorilor
statului de drept, precum şi pe o nouă concepţie cu privire la drepturile omului şi la
libertăţile cetăţeneşti, ca şi la mecanismele juridice de garantare a acestora. Primul act
important al puterii este Decretul-lege nr.2 din 27 decembrie 1989 privind
constituirea, organizarea si funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi
consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale 2.

Adoptarea Constituţiei
În legătură cu adoptarea actualei Constituţii a României, s-a considerat
că ar fi fost mai bine ca, după evenimentele din decembrie 1989, să fi fost repusă
Constituţia din 1923, cum s-a procedat prin Decretul-lege nr.1626 din 31 august
1944, fiindcă Constituţia din 1923 a fost considerată cea mai democratică din istoria
constituţională a României.
Constituţia adoptată în 1991, a fost creată pentru a se consacra trecerea
de la sistemul comunist la organizarea de tip democratic a acestuia după 1989. În
acest sens Parlamentul, ales democratic în anul 1990, s-a constituit ca Adunare
Constituantă şi a numit o comisie specială pentru elaborarea proiectului de
Constituţie. Constituţia a fost adoptată de Parlament în 21 noiembrie şi aprobată prin
referendum popular în data de 8 decembrie 1991. Elaborată într-o concepţie modernă,
Constituţia României este legea fundamentală a statului român, formată din norme
juridice, învestite cu forţă juridică supremă şi care reglementează acele relaţii sociale
fundamentale care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii
politce a cetăţenilor, reinstaurând democraţia parlamentară şi pluralismul politic în
România după o întrerupere de aproape jumătate de secol.

Criticile aduse noii Constituţii

Deşi se recunoaste unanim necesitatea respectării Constituţiei, ca fiind o
cerinţă de bază a afirmării statului de drept spre care tinde societatea noastră, încă de
la adoptarea acesteia au fost numeroase criticile care i s-au adus. Cele mai frecvente
critici care se aduc Constituţiei din 1991 se referă la ignorarea tradiţiilor
constituţionale româneşti (mai ales cele din perioada interbelică), la imobilismul şi
rigiditatea excesivă privind posibilităţile de modificare şi revizuire a textului
constituţional, la evitarea folosirii denumirii de "puteri ale statului", înlocuită cu
"autorităţi publice", şi lipsa de reglementare a principiului separaţiei puterilor în stat.
Contestări există chiar şi cu privire la introducerea noilor instituţii - Curtea
Constituţională, Avocatul Poporului, considerate ca fiind străine specificului

1
Monitorul Oficial nr.1din 22 decembrie 1989
2
Monitorul Oficial nr.4 din 27 decembrie 1989
2
constituţional românesc. Constituţia României din 1991 a fost deseori criticată mai
ales de Eleodor Focşeneanu, care în lucrările sale încerca să demonstreze caracterul
ilegal al proclamării republicii, şi a subliniat deficienţele legii fundamentale. Chiar a
afirmat că din cauza nerespectării anumitor procedee şi formalităţi, Constituţia din
1991 nu este în vigoare. Credea că Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională şi-a
depăşit atribuţiile legale prin instituirea implicită a funcţiei de preşedinte al
României, iar forma de guvernământ nu a fost votată prin referendum explicit, ci
implicit (cetăţenii nu au avut posibilitatea de a se exprima separat asupra formei de
guvernământ: monarhie sau republică). Tot el afirma că: „Constituţia din 1991 se
caracterizează prin ruptura totală cu tradiţia constituţională democratică românească
şi lipsa unei concepţii unitare, ea fiind rezultatul unei alăturări de texte luate în mod
separat din mai multe constituţii europene şi chiar din Convenţia europeană a
drepturilor omului din 3 septembrie 1953 şi, în consecinţă, deşi unele din ele au un
conţinut acceptabil în sine, absenţa unei legături coerente a dus la un rezultat
mediocru3.” Critica lui viza şi Frontul Salvării Naţionale, afirmând că din lipsa
concurenţei şi cu ajutorul unor partide mai mici, „a impus legile pe care le dorea şi
chiar Constituţia, realizând un fel de dictatură a majorităţii parlamentare 4.” Era de
părere că ar fi fost optim repunerea în vigoare a Constituţiei din 1923.
Ideile lui Focşeneanu au fost combătute şi a fost subliniată necesitatea
adoptării unei noi constituţii după 1989, respectiv cea din 1991. În conţinutul
Constituţiei din 1991 era necesar să se reflecte exigenţele realităţilor de acum şi nu
cele care au determinat adoptarea Constituţiei din 1923. Constituţia din 1991 a
reformulat sistemul constituţional românesc, reflectând realităţile statale şi juridice
din prezent, ceea ce Constituţia din 1923 nu putea face. Totodată Constituţia din 1991
cuprinde o declaraţie de drepturi şi libertăţi care este de esenţa oricărei constituţii.
Dezvoltarea instituţiei drepturilor fundamentale s-a realizat după ce Adunarea
Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia universală a drepturilor
omului, la 10 decembrie 1948, cu ani buni după adoptarea Constituţiei din 1923. Ar fi
fost greu să se readucă în actualitate reglementări constituţionale vechi de aproape
şapte decenii. Cu toate acestea Constituţia din 1991 a valorificat numeroase dispoziţii
ale Constituţiei din 1923. „Pe cale de consecinţă, Constituţia din 1923 nu poate fi
repusă în vigoare întrucât realităţile pe care le-a consacrat în urmă cu aproape şapte
decenii erau altele decât cele de astăzi5.”

Prezentarea Constituţiei din 1991

Constituţia din 1991 reprezintă cadrul legislativ fundamental pentru
organizarea şi funcţionarea statului şi societăţii româneşti pe baze democratice. Ea
consacră reinstaurarea democraţiei constituţionale în România, creând premisele
pentru afirmarea unui regim politic pluralist. Desigur, Constituţia adoptată la sfârşitul
3
Eleodor Focşeneanu, Istoria constituţională a României 1859-1991, Editura Humanitas, Bucureşti, Ediţia a
II-a revizuită, p. 156
4
Eleodor Focşeneanu, Op. cit., p. 144
5
Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Constituţiile Române-Texte. Note. Prezentare comparativă-Ediţia a III-a,
Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1995, p. 237
3
anului 1991, la doi ani de la Revoluţie, reflectă condiţiile în care a fost elaborată,
precum şi ideile, concepţiile forţelor majoritare din Adunarea Constituantă, care au
adoptat-o la 21 noiembrie 1991, validate de rezultatele referendumului din 8
decembrie al aceluiaşi an. Conţinutul normativ al Constituţiei este structurat din
punct de vedere juridic în 152 de articole care sunt grupate în şapte titluri, unele
având capitole şi secţiuni.
Primul titlu, denumit Principii generale, cuprinde norme referitoare la
structura unitară a statului, la forma sa republicană de guvernământ. Primul articol
sintetizează elementele definitorii ale statului, ca apoi în următoarele trei articole să
se reglementeze, pe rând, suveranitatea, teritoriul şi populaţia. În legătură cu
teritoriul, acesta este organizat administrativ în comune, oraşe şi judeţe. În acest titlul
există dispoziţii privitoare la partidele politice şi la sindicate, la dobândirea şi
pierderea cetăţeniei române. Articolul şase, intitulat Dreptul la identitate, garantează
drepturile minorităţilor6. Constituţia exprimă apartenenţa obiectivă şi subiectivă a
statului român la comunitatea internaţională, precum şi dorinţa de a se integra
armonios în aceasta, prin dezvoltarea relaţiilor paşnice. Legea fundamentală
identifică simbolurile naţionale şi precizează modalitatea legislativă de a stabili
sigiliul şi stema ţării. Drapelul, ca semn distinctiv al statului român, a fost stabilit de
articolul 124 al Constituţiei din 1866, prevăzut şi în Constituţia din 1923. Legea
nr.10/1990 a proclamat ziua de 1. Decembrie, ca ziua naţională a României, iar prin
Decretul-lege nr.40/1990 s-a aprobat imnul de stat: „Deşteaptă-te române” („Un
răsunet”), versurile fiind scrise de Andrei Mureşanu, muzica de Anton Pann.
Totodată este precizat în articolul 13 şi 14 limba oficială şi capitala ţării.
Cel de-al doilea titlu consacră drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului care include drepturile şi libertăţile sociale economice, drepturile şi libertăţile
social politice şi îndatoririle fundamentale. Astfel îndatoririle devin garanţii ale
drepturilor, deoarece pentru a avea, trebuie mai întâi să creezi, să produci. Acest titlu
este împărţit în patru capitole. Primul capitol precizează egalitatea în drepturi,
drepturile cetăţenilor români, străini precum şi drepturile apatrizilor. Este reglementat
extrădarea şi expulzarea, stabilind că cetăţeanului român nu i se pot aplica aceste
măsuri grave. În privinţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului, în
articolul douăzeci se precizează, că se acordă prioritate reglementărilor internaţionale,
în cazul unor neconcordanţe între ele şi reglementările interne. Orice persoană se
poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale
legitime.7 Constituţia nu apără orice interese, ci numai pe acelea care se întemeiază pe
drept, cutumă, în general pe izvoarele de drept. Cel de-al doilea capitol prezintă şi
explică drepturile şi libertăţile fundamentale. Inventarul acestor drepturi începe cu
reglementarea şi garantarea a trei drepturi fundamentale: dreptul la viaţă (cel mai
natural drept al omului), dreptul la integritatea fizică şi psihică. Drepturile şi
6
Problema minorităţilor este complexă şi greu solubilă, mai ales în ceea ce priveşte definirea lor.
„Termenul de minoritate desemnează un grup numeric inferior restului populaţiei unui stat, ai cărui membri care au
cetăţenia acestui stat au caracteristici etnice, religioase, lingvistice diferite de restul populaţiei şi sunt animaţi de voinţa
de a-şi păstra cultura, tradiţiile, religia sau limba.”-M.J. Deschenes- studiu prezentat Comisiei drepturilor omului în
1985.
7
Conform art.21, alineatul 1 din Constituţia României din 1991
4
libertăţile sunt înşirate în cele 28 articole, între care drepturi care protejează
integritatea, intimitatea persoanei, drepturi privind libera exprimare, învăţătura,
dreptul de vot şi de a fi ales. Aceste drepturi au la bază Declaraţia universală a
drepturilor omului din 1948. Capitolul al treilea întruneşte îndatoririle fundamentale
a cetăţenilor, fidelitatea faţă de ţară, apărarea ţării, contribuţiile financiare, precum şi
exercitarea drepturilor şi a libertăţilor. Ultimul capitol, cel de-al patrulea, este
dedicat în întregime Ombudsman-ului, numit Avocatul Poporului 8. Această instituţie
este unipersonală. Conform art.55 alineatul 1 din Constituţia României, este numit de
Senat pentru patru ani (după revizuire mandatul s-a prelungit cu un an, astfel durata
activităţii sale este de cinci ani). Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu
sau la cererea persoanelor lezate, în condiţiile stabilite de legi. Instituţia are dreptul să
facă anchete, să audieze şi să ia declaraţii de la conducătorii autorităţilor
administraţiei publice sau servicii publice, aflate sub autoritatea acestor autorităţi ori
de la orice alt funcţionar care poate furniza informaţii utile rezolvării cererilor.
Avocatul Poporului nu poate îndeplini nici o funcţie publică sau privată. 9
Titlul trei conţine reglementări referitoare la Parlament, Preşedintele
României, Guvern, Administraţia Publică şi Autoritatea Judecătorească. Este de
evidenţiat că legiuitorul a utilizat termenul de “autoritate" pentru a înlocui
consacratul termen de "putere". Acest titlu conţine şase capitole, dintre care anumite
au şi secţiuni, precum capitolele care vizează funcţionarea şi atribuţiile:
Parlamentului-având trei secţiuni-, Administraţiei publice-cu două secţiuni- şi
Autoritatea Judecătorească-cu trei secţiuni-. Acest titlu prezintă rolul, modul de
funcţionare a acestor instituţii, precum şi raporturile dintre ele. Parlamentul este
organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a
ţării,10fiind format dinCamera Deputaţilor şi Senat având un mandat de patru ani, care
se prelungeşte prin lege organică în caz de război sau catastrofă. Preşedintele
României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii
şi al integrităţii teritoriale a ţării, 11mandatul lui fiind de patru ani (cinci ani după
revizuire). Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament,
asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a
administraţiei publice12. Guvernul este condus de primul-ministru, care nu poate fi
revocat de preşedinte. Administraţia publică cuprinde Administraţia publică
centrală de specialitate precum şi Administraţia publică locală. În legătură cu
Autoritatea Judecătorească art.124, alineatul 1 din Constituţie precizează
următoarele: Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, potrivit
legii. Preşedintele şi ceilalţi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi pe o
perioadă de 6 ani. Ei pot fi reinvestiţi în funcţie. Promovarea, transferarea şi
8
Instituţia Ombudsman-ului poartă diferite denumiri: Mediator, Defensor del Pueblo, Provedor de
Justicia, Parliamentary Commissioner. Conferinţa Internaţională de la Canberra, din 1988 a caracterizat poziţia
instituţiei Ombudsman-ului ca o instituţie democratică, concepută să acţioneze într-un spirit democratic, cu un guvern
cooperant şi oficialităţi amabile.
9
Conform art.55, alineatul 2 din Constituţia României din 1991 ● (art.58 după revizuirea din 2003)
10
Conform art.58, alineatul 1 din Constituţia României din 1991 ●(art.61 după revizuire)
11
Conform art.80, alineatul 1 din Constituţia României din 1991
12
Conform art.101, alineatul 1 din Constituţia României din 1991 ●(art.102 după revizuire)
5
sancţionarea judecătorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii,
în condiţiile legii.

Cel de-al patrulea titlu priveşte economia şi finanţele şi cuprinde norme

referioare la economie, proprietate, sistemul fiscal, bugetul public naţional,
impozitele şi taxele, Curtea de Conturi. În România controlul financiar este exercitat
de Ministerul Finanţelor Publice13, de Corpul de control al primului-ministru şi de
Curtea de Conturi. Curtea de Conturi este o instituţie supremă de control financiar în
domeniul gestionării resurselor financiare ale statului, de sorginte parlamentară şi
care are atribuţii de control, de jurisdicţie şi de informare a Parlamentului asupra
modului de desfăşurare a activităţii sale.

Titlul cinci priveşte modul de organizare şi funcţionare al Curţii

Constituţionale. Această instituţie garantează supremaţia Constituţiei, prin vegherea
asupra constituţionalităţii legilor, tratatelor. Soluţionează conflicte juridice de natură
constituţională, veghează la respectarea procedurii în ceea ce priveşte alegerea şi
suspendarea Preşedintelui. Curtea Constituţională este compus din nouă judecători,
dintre care trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei judecători de
Preşedinte, cu un mandat de nouă ani. Deciziile pe care le ia această instituţie sunt
obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Titlul şase se referă la revizuirea Constituţiei stipulând procedura revizuirii şi
limitele sale, conturând caracterul rigid al Constituţiei. Ca aşezământ scris şi
sistematic, este rigidă, în sensul că ea admite revizuirea, dar numai printr-un sistem
tehnic prestabilit, vizând iniţiativa revizuirii. 14 Articolul 148 se referea la o serie de
domenii, care nu puteau forma obiectul revizuirii: caracterul naţional, independent,
unitar şi indivizibil, forma republicană de guvernământ, integritatea teritorului,
independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială a statului. Totodată se
specifică, că nici o revizuire nu poate fi făcută, dacă are ca rezultat suprimarea
drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor ori a garanţiilor acestora. Între
interdicţiile de revizuire a fost inclusă şi forma republicană, lucru care a fost criticată.
Deţinătorul puterii supreme în stat este poporul, care învesteşte celelalte autorităţi cu
exerciţiul puterii în sectoarele de activitate proprii. El e singurul care poate decide
forma de guvernământ, la un moment dat al etapei istorice de dezvoltare politică şi
social-economică. Profesorul Vasile Gionea afirma: “Nu poate un Parlament, de o
anumită factură şi orientare politică, să stabilească restricţii legislative pentru
Parlamentele viitoare.”

Titlul şapte conţine dispoziţii finale şi tranzitorii, privind intrarea în vigoare a

Constituţiei, conflictul temporal de legi, instituţiile existente şi viitoare.

13
Ministerul Finanţelor Publice exercită un control preventiv asupra modului de formare, de
administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului, preluat de la Curtea de Conturi în anul 1999, prin
Legea nr.99/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.236 din 27 mai 1999, precum şi unul
specializat prin Garda financiară şi Direcţia generală a controlului financiar de stat.
14
Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Tratat, vol.II, Editura Europa Nova, Bucureşti,
1996, p.99
6
 Revizuirea Constituţiei din 1991

“Viaţa politică românească a suferit mutaţii substanţiale, iar instituţiile politice

şi procedurile constituţionale trebuie adaptate realităţilor prezentului.” ( conf.univ.dr.
Emil Boc)
Conform Constituţiei revizuirea poate fi iniţiată de Preşedintele României la
propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al
senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot, care să
provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării şi din fiecare judeţ şi municipiul
Bucureşti cel puţin de 20.000 de semnături. Legea de revizuire este adoptată de
Parlament, separat în cele două camere ale Parlamentului, cu o majoritate calificată.
Pentru adoptarea definitivă a legii, acesta trebuie aprobată prin referendum.
Proiectul de revizuire a Constituţiei adoptat în Parlament a fost supus unui
referendum pe 18 şi 19 octombrie 2003. Prezenţa la vot a fost de 55,7%, iar 89,7%
din participanţi au votat pentru modificarea Constituţiei. Totuşi, procentele au fost
contestate de organizaţiile de monitorizare, ce au raportat abuzuri (folosirea
neconstituţională a urnelor volante şi permiterea unor cetăţeni a vota de mai multe
ori). Nici una dintre aceste reclamaţii nu a putut fi dovedită, însă. Constituţia
revizuită a intrat în vigoare pe 29 octombrie 2003. Mai mult de jumătate din articole
au suferit modificări mai mici sau mai mari. Cele mai importante schimbări sunt:
 Gratuitatea învăţământului de stat nu mai este garantată necondiţionat (ci
numai conform legii).
 Minorităţile naţionale au dreptul de a folosi limba maternă în administraţie şi
justiţie.
 Proprietatea privată este garantată şi ocrotită de lege.
 Mandatul Preşedintelui este de 5 ani.
 Obligativitatea stagiului militar se stabileşte prin lege organică.
 Imunitatea parlamentară este limitată.
 După aderarea României la Uniunea Europeană cetăţenii ţărilor membre ale
UE vor avea dreptul de a alege şi de a fi aleşi în scrutinul local (dacă sunt
rezidenţi ai localităţii respective).
 Intrarea în Uniunea Europeană şi NATO nu va fi votată prin referendum, ci de
către Parlament.

În urma revizuirii s-a schimbat şi întinderea Constituţiei, ajungând la 156

articole şi opt titluri. Schimbări au fost introduse în fiecare titlu, schimbând sau
introducând articole sau alineate noi. Titlul şase conţine reglementări privind
integrarea euroatlantică, titlul şapte revizuirea Constituţiei, iar ultimul capitol
(capitolul opt) conţine dispoziţiile finale şi tranzitorii. O schimbare majoră în forma
Constituţiei o reprezintă introducerea capitolului şapte, privind integrarea în UE şi
7
NATO, care nu apărea în Constituţia din 1991 înainte de revizuire. Dacă înainte nu
era precizat explicit principiul separtaţiei puterilor în stat, după 2003 articolul 1 în
alineatul 4 din Constituţie formulează clar acest principiu.
Constituţia României din 1991 a adus un număr important de elemente noi,
calitativ diferite, faţă de constituţiile anterioare. Astfel, printre contribuţiile actualei
Constituţii se înscrie consacrarea largă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşi,
recunoaşterea superiorităţii dreptului internaţional, crearea unui mecanism de control
al constituţionalităţii legilor, eficient şi cât se poate de modern, repunerea în drepturi
a unor instituţii tradiţionale precum Consiliul Legislativ, înfiinţarea unor noi instituţii
-similare celor din unele state democratice- având ca scop asigurarea protecţiei
drepturilor cetăţeneşti, cum este instituţia Avocatul Poporului.15
În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este
obligatorie.

Bibliografie

1. Constantin Doldur -Ziua Constituţiei-publicaţie apărută pe pagina oficială a

Curţii Constituţionale
2. Constituţia României din 1991
3. Constituţia României din 1991-revizuită în 2003 prin Legea de revizuire din
2003
4. Eleodor Focşeneanu -Istoria constituţională a României 1859-1991, Editura
Humanitas, Bucureşti, Ediţia a II-a revizuită, 1998
5. Ioan Muraru, Gheorghe Iancu -Constituţiile Române-Texte. Note. Prezentare
comparativă- Ediţia a III-a, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti,
1995
6. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Simina Tănăsescu, Marian Enache,
Gheorghe Iancu -Interpretarea Constituţiei-Doctrină şi practică, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2002

15
Prof.univ.dr. Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Revizuirea Constituţiei-Istoric. Drept comparat.
Documente. Opinii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p.95
8
7. Mihaela Georgescu -Constituţia în România- studiu prezentat în Direcţia
pentru informare parlamentară
8. Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin
Vasilescu, Ioan Vida – Constituţia României-comentată şi adnotată, Regia
Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1992
9. Prof.univ.dr. Victor Duculescu, Georgeta Duculescu -Revizuirea Constituţiei-
Istoric. Drept comparat. Documente. Opinii, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2002