Barocul muzical

Barocul muzical a fost un curent din muzica clasică

europeană ce s-a manifestat aproximativ între anii 1600 și
1750.Barocul a format o punte de legătură între renaștere și
clasicism. Termenul de "baroc" derivă din cuvântul portughez
barroco ce înseamnă "perlă deformată", o descriere negativă a
muzicii puternic ornamentate din această perioadă.

Muzica barocă reprezintă o porțiune importantă din istoria

muzicii clasice iar astăzi este frecvent studiată, interpretată și
ascultată. Printre cei mai importanți compozitori din această
perioadă se numără Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich
Händel, Antonio Vivaldi, Alessandro Scarlatti, Domenico Scarlatti,
Georg Philipp Telemann, Arcangelo Corelli, Tomaso Albinoni,
Claudio Monteverdi, Jean-Philippe Rameau, Johann Pachelbel și
Henry Purcell.

În perioada barocă a fost creată tonalitatea. În această

perioadă compozitorii și interpreții au folosit ornamentare
muzicală mult mai elaborată, au realizat modificări în notația
muzicală și au dezvoltat noi tehnici de interpretare instrumentală.
Muzica barocă a dezvoltat dimensiunea, diversitatea și
complexitatea ansamblurilor instrumentale. Tot în această
perioadă s-au dezvoltat genuri muzicale precum opera, cantata,
oratoriul, concertul, sonata si liturghia. Mare parte dintre
conceptele și termenii muzicali din această perioadă sunt utilizate
și astăzi

Istoria barocului in muzica

Barocul este divizat în trei perioade importante: timpuriu,
mijlociu și târziu. Deși se suprapun în timp, sunt datate
convențional din 1580 până în 1630, din 1630 până în 1680 și din
1680 până în 1730.

Barocul timpuriu (1580-1630)

Camerata Florentină (un grup de umaniști, muzicieni, poeți
și intelectuali de la sfârșitul renascentismului florentin) a discutat
și ghidat tendințele din artă, în special în muzică și în arta
dramatică. În ceea ce privește muzica, și-a bazat idealurile pe o
percepție a dramei muzicale clasice (în special din Grecia Antică)
care punea accent pe discurs și oratoriu. Prin urmare, au respins
utilizarea polifoniei și muzicii instrumentale a contemporanilor și
au discutat tehnici muzicale din Grecia Antică precum monodia,
ce însemna un cântăreț solo acompaniat de o khitara.

Prin incorporarea unor noi aspecte compoziționale, Claudio

Monteverdi a promovat și mai mult trecerea de la renascentism la
baroc. A dezvoltat două stiluri individuale de compoziție -
polifonia renascentistă și noua tehnică barocă de basso continuo.

Barocul mijlociu (1630-1680)

Stilul palatului și sistemul manierelor și artelor de la curte pe
care Ludovic al XIV-lea le-a impus au devenit model pentru restul
Europei. Ascensiunea patronajului bisericii și de stat a dus la
creșterea comenzilor pentru muzică publică organizată iar
disponibilitatea tot mai ușoară a instrumentelor muzicale a dus la
creșterea cererii pentru muzică de cameră.

Barocul mijlociu din Italia este marcat de ascensiunea

genurilor cantată, oratoriu și operă în stilul bel-canto din 1630.
Acest stil, unul dintre cei mai importanți contribuitori al dezvoltării
muzicii din baroc, dar mai târziu și din perioada clasică, a fost
generat de un nou concept de melodie și armonie care au pus
statutul muzicii pe un picior de egalitate cu cel al cuvintelor, care
inițial erau considerate prioritare. Monodia din perioada barocului
timpuriu a fost înlocuită de un stil melodic mult mai simplu și mai
elaborat. Aceste melodii erau construite din idei simple și
cadențat delimitate adesea bazate pe forme de dans stilizate
precum sarabanda sau courante. De asemenea, și armoniile erau
mai simple decât în barocul timpuriu iar liniile bas de
acompaniament erau mai integrate în melodie.

Barocul târziu (1680-1750)

Delimitarea barocului mijlociu de cel târziu se află în
dezbatere. Datele de începere a barocului târziu variază între
1680 și 1720. Acest lucru se datorează faptului că nu a fost o
tranziție sincronizată deoarece stilurile naționale au trecut prin
schimbări în ritmuri diferite și la momente diferite. În general
Italia este considerată ca fiind prima țară care a făcut trecerea la
stilul baroc târziu. Principalul criteriu de tranziție este abordarea
totală tonalității ca principiu structural.

Formele care s-au dezvoltat în barocul mijlociu au înflorit și

au devenit tot mai diverse. Concertele, suitele, sonatele, concerto
grosso, oratoriile, opera și baletele s-au bucurat de succes în
toate țările.

NSTRUMENTE
Instrumente tipice :
Instrumente cu coarde
Instrumente de suflat din lemn
Instrumente de suflat din lemn

Instrumente cu claviatură
INSTRUMENTE CU COARDE
Violino piccolo
Vioară
Viola da gamba
Violă
Viola d'amore
Viola pomposa
Vioară tenor
Violoncel
Contrabas
Lăută
Teorbă
Arciliuto
Mandolină
Chitară
Harpă

NSTRUMENTE DE LEMN
Chalumeau
Flaut
Dulcian
Musette de cour
Oboi
Fluier
Fagot
INSTRUMENTE DE SUFLAT DIN
LEMN
Cornet
Corn natural
Trompetă
Tromba da tirarsi
Trombon

INSTRUMENTE CU CLAVIATURA
Clavicord
Fortepiano (o versiune mai veche a pianului)
Clavecin
Orgă
Opere celebre

Johann Sebastian Bach, Antonio Vivaldi şi Georg Friedrich Handel

sunt compozitorii cei mai de seamă ai stilului muzical baroc.
Cele mai cunoscute opere sunt :
"Arta Fugii" de Bach
"Inspiratie Armonica" de Vivaldi "Ziua Judecatii" de Georg Philipp
Telemann
"Dido si Aeneas" de Henry Purcell
"Suita Muica Apelor" de Handel
"Concerti grossi" de Arcangelo Corelli
"Sonate pentru clavecin" de Domenico Scarlatti
"Le Bourgeois gentilhomme" de Jean-Baptiste Lully

COMPOZITORI
Muzica barocă reprezintă o porțiune importantă din istoria muzicii
clasice iar astăzi este frecvent studiată, interpretată și ascultată.
Printre cei mai importanți compozitori din această perioadă se
numără Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Antonio
Vivaldi, Alessandro Scarlatti, Domenico Scarlatti, Georg Philipp
Telemann, Arcangelo Corelli, Tomaso Albinoni, Claudio
Monteverdi, Jean-Philippe Rameau, Johann Pachelbel și Henry
Purcell.

Bibliografie:

ro.wikipedia.org

wikiwand.com

britanica.com