MUZICA ÎN EPOCA MODERNĂ

ELABORAT:
BEȘELEA ANA-MARIA
 PERIODIZAREA MUZICII în Epoca Modernă
1) Renașterea- 1580-1650 apogeul manifestat prin accentul pus
pe elementul laic.
2) Clasicismul muzical – cuprinde 2 etape mari:
• preclasicismul (barocul), o etapă de pregătire a clasicismului
situată între anii 1650-1700;
• clasicismul vienez, împărţit la rândul său de specialişti în 3
perioade:
1700-1760; 1760-1800; 1800-1830 (perioada de trecere spre
romantism)
3) Romantismul muzical – 1830-1890 este împărţit de
muzicologi în: romantismul pur, curentul şcolilor naţionale şi curentul
 Muzica Renașterii

Muzica din timpul Renașterii corespunde "vârstei de aur" a polifoniei. Genurile cele mai frecvente
sunt "messele", "motettele", madrigalul și cântecele cu acompaniament instrumental.

Se stabilesc contacte între muzicienii de diverse naționalități, centrul de atracție fiind, și în acest
domeniu, Italia. Se dezvoltă muzica monodică și se face trecerea către genul muzicii de operă.
 Muzica Renașterii
.Din punct de vedere teoretic, importante sunt scrierile compozitorulu Johannes Tinctoris, în care
prezintă și susține tendințele înnoitoare în muzică. Unul din cei mai importanți compozitori ai
acestei epoci este Giovanni Pierluigi da Palestrina , care cu a sa "Missa de Beata Virgine"
marchază trecerea spre baroc.
.Astfel compozitorul spaniol Tomás Luis De Victoria este cel mai important reprezentant al
școlii de muzică din Roma, în timp ce italianul Andrea Gabrieli conduce "Die Münchner
Hofkapelle". Cu Giovanni Gabrieli și Claudio Monteverdi se dezvoltă muzica monodică și
se face trecerea către genul muzicii de operă.

Tomás Luis De Victoria

Giovanni Pierluigi da Palestrina Andrea Gabrieli
 Barocul (preclasicismul)
muzical
Derivând din francezul baroque = bizar, ciudat, perioada defineşte în istoria
artelor sfârşitul Renaşterii şi mijlocul sec. al XVIII-lea.
În muzică, barocul a dus la apariţia unor forme şi genuri noi, caracterizate
printr-o mare libertate de expresie şi inventivitate.
Din acest punct de vedere, muzica acestei perioade reuşeşte să ofere prima
sinteză în cultura muzicală vocal-instrumentală, turnând în forme noi atât
experienţa muzicii vocale (omofonia liturgică a cântecului gregorian, cântecul
popular şi coralul protestant), cât şi experienţa muzicii instrumentale culte şi
populare practicate în perioada renascentistă
 Fazele Barocului
1) Faza iniţială, caracterizată prin înlocuirea treptată a muzicii corale polifonice cu
omofonia cântecului solistic. Apar genuri vocale noi (opera, oratoriul şi cantata) și
instrumentale (concertul, sonata şi suita).
Reprezentanţii cei mai cunoscuţi ai acestei perioade sunt Claudio Monteverdi, Antonio
Cesti, Giovani Gabrielli,etc.
 Fazele Barocului
2) Faza de mijloc corespunde înfloririi muzicii de operă, a baletului de curte şi a operei balet.
Aici se înscriu cu creaţii reprezentative Fr. Couperin, J.B. Lully, H. Purcell. De asemenea, şi
muzica instrumentală cunoaşte un drum ascendent, reprezentanţii de seamă ai acestei perioade
fiind Cuhnau,Vivaldi,Vitalli, Scarlatti, Corelli.

Jean-Baptiste Lully Domenico Scarlatti

Vivaldi
 Fazele Barocului
2) Ultima fază se desfăşoară cu aproximaţie între anii 1710-1750 şi desemnează marea sinteză
creatoare realizată de G.Fr. Haendel şi J.S. Bach. În această perioadă s-a cristalizat şi a fost
teoretizată gândirea muzicală bazată pe tonalitate, sistemul tonal cu modurile major şi minor. De
asemenea, s-a dezvoltat şi sistematizat teoria muzicală, polifonia şi armonia în cadrul sistemului
tonal.

Ca o concluzie, putem afirma că

epoca preclasică (barocă) pune în
muzică bazele evoluţiei sale
ulterioare, depăşindu-se cadrul
bisericesc, elementul laic devenind
fundamental.
Johan Sebastian Bach
G. Fr. Handel
 Clasicismul muzical

Termenul desemnează în egală măsură o noţiune estetică şi o

epocă istorică culturală. Ca noţiune estetic-muzicală, clasicismul
se referă la perfecţiunea prin sobrietate, echilibru, soliditate şi
simplitatea limbajului muzical.

Istoric vorbind, perioada este delimitată de anii 1750 şi 1830,

prefigurată fiind de baroc (preclasicism). Ceea ce aduce nou
clasicismul faţă de baroc este stabilirea unor genuri clasice în
domeniul sonatei (acum are 3 părţi, cu allegro de sonată
specific), al simfoniei (are 4 părţi), al cvartetului (în 4 părţi).