Audiția muzicală activă

Cursul 12 extins -Metodele noi de educație: Montessori, Martenot, Kabalevski și

Suzuki. Folosirea ambientului și a muzicii propriu-zise ca resurse pentru educația
muzicală.

Audiția = resursă nouă importantă pentru educația muzicală, trebuie să fie activă (să
antreneze elevii în diferite activități, dezvoltând fantezia, imaginația, abilitățile și intereesul).
Pedagogia a conturat în timp moduri (soluții) diferite de folosire a audiției în funcție de
obiective. Spre exemplu, pedagogia franceză a muzicii folosește terminologie diferită în
funcție de natura surselor sonore:
-ascultare (ecouter) = sunet vorbit, ambiental (și cu zgomote);
-audiție muzicală (audition) = muzica vocal –instrumentală.
S-au făcut remarcate în scoala activă patru viziuni de folosire a audiției ca resursă a
educației moderne, adaptate la obiectivele propuse.
A.Metode noi de educație prin audiția muzicală –Maria Montessori.
Maria Montessori (1870-1952), medic pediatru în Italia
Montessori a cercetat educarea copiilor cu dizabilități psihice, iar rezultatele au dus la
formularea unor procedee eficiente și pentru elevii normali. Metoda Montessori a fost preluată
de ceilalți profesori și pentru educarea auzului (discernământul auditiv) copiilor normali.
Educația montessoriană are la bază 2 idei:
 folosirea mediului sonor (ambientului) ca material didactic în învățare în general;
 respectarea perioadelor de interes senzorial ale copilului și provocarea lui la
acțiunile corespunzătoare.
Obs. Sunt perioade în care copilul foarte mic este interesat de exersarea exclusivă a unor
simțuri (perioada de colorat –favorabilă desenatului; perioada pentru sonorități –favorabilă
activității muzicale, ș.a.) Este recomandată exersarea prin joc, fiind atractivă.
Metoda Montessori constă în convertirea mediului înconjurător în mediu educogen.
== Se folosesc în premieră în ed. muzicală obiecte din diferite materiale, care sunt analizate
senzorial (apel la simțuri: formă; culoare; sunet; greutate; asperitate; temperatură) precum:
-corpuri geometrice din diferite materiale colorate;
-forme geometrice din elemente combinate de lego;
-materiale și obiecte pentru cunoașterea tactilă;
-materiale și obiecte pentru dezvoltarea simțului auditiv;
-clopoței muzicali pentru dezvoltarea auzului muzical.
Cu funcție de dictee muzicale pot fi ghicitori care solicită identificarea unor sunete și
zgomote din mediul înconjurător. În timp, pot fi diversificate ghicitorile, cu solicitări care se
referă și la alți parametri. Exemplu:
-identificarea numărului de bătăi într-un obiect sonor;
-sensul unor intervale / registrul;
-timbruri de obiecte și de instrumente.
Prin exerciții repetate, folsind metoda Montessori în compararea sonorităților s-a ajuns la
recunoașterea de către copii a înălțimii absolute a clopoțeilor (acordați egal temperat, adică
în distanțe de semitonuri) = similar dicteului melodic.
 Metoda Montessori pentru inițiere muzicală
-se formează 2 grupe de surse: -7 clopoței cu numele notelor (do ..si) așezați treptat pe un
portativ de lemn;
-clopoței neinscripționați așezați pe o masă;
-se fac diferite exerciții de identificare a sunetelor clopoțeilor (comparare, inițial câte doi,
până la grupuri de sunete).
=== rezultatul este dezvoltarea sporită a auzului muzical (pentru copiii normali dar și
aceia cu dizabilități)
Metoda asigură formarea bazei aperceptive a ed. muzicale pentru etapa notației muzicale.
Metoda Montessori a propus tot în premieră „educația tăcerii”. În momentul potrivit
ca perioadă de interes senzorial i se solicită copilului să tacă și să mediteze într-o biserică
miniaturală = educația tăcerii.
Alternarea activităților, de la intensități muzicale - la liniște (pauză) reprezintă soluția foarte
potrivită educării copilului prin cele mai simple și naturale materiale didactice (sunetul /
zgomotul / tăcerea) întălnite în mediul ambiant.
Se remarcă printre aspectele pozitive ale metodei:
-că domină senzorialul potrivit copiilor (dar se limitează la identificarea de sunete /durate /
intensități/ timbruri/ pauze);
-convertirea mediului înconjurător în material didactic pentru educare.

B.Educația muzicală prin metoda lui Maurice Martenot.

Maurice Martenot (1898-1980), compozitor francez, a inventat instrumentul
electronic denumit „unde Martenot” folosit de numeroși compozitori în creațiile lor.
Totodată, acesta s-a remarcat prin publicații pe domeniul didacticii muzicii. Menționăm
lucrarea „Formation et developpement musical”, cu rol de îndrumar metodic al cadrelor
didactice, care curprinde în caietul „Methode Martenot” demonstrații pe suportul unor
manuale interactive, solicitând elevii în activități muzicale, în care mediul ambiental are un
rol important (susținând astfel principiile școlii active). Obs. Majoritatea programelor școlare
actuale (din diverse țări) fac trimiteri la lucrările metodice ale lui Martenot.
În concepția lui Martenot audiția muzicală are importanță egală cu interpretarea
(vocală și instrumentală), fapt susținut și prezentat detaliat și în capitolul intitulat „Audiția”.
Obiectivele educației muzicale -stabilite de Martenot în lucrarea didactică recunoscută-
vizează în special formarea interesului elevilor pentru audierea și practicarea muzicii. În
acest sens, muzicianul metodician enumeră ca obiective ale școlii actuale:
-să-l facă pe elev să iubească muzica;
-să-i ofere mijloace pentru ca deprinderile dobândite să-i fie utile în societate;
-să favorizeze stările sufletești pozitive;
-să transmită cunoștințele teoretice sub formă de joc;
-să formeze un auditoriu sensibil la calitatea muzicii;
-să pregătească muzical și psihic elevul instrumentist.
Ideea de bază a lucrării este însușirea muzicii prin joc, încurajarea mișcărilor cu ritm
precis, acordarea vocii prin glissando (alunecare până la un sunet precis), improvizații
melodico- ritmice și audiție, repaus mental. Procedeele de audiție Martenot au ca scop:
 * să crească interesul elevului față de orice sursă sonoră (sunet / zgomot), tip de formație
instr, sau gen muzical;
* să educe puterea de concentrare;
* să dezvolte audiția interioară (= capacit. de a auzi muzica în interiorul ființei) –
asemănător citirii în gând.
Primul capitol (intitulat „Trezirea facultăților muzicale ale copiilor”) are ca idei centrale:
folosirea ambientului muzical în scopul creșterii interesului pentru mediul sonor și adaptarea
la diverse viteze de desfășurare a activităților ludice, cu obligația de a folosi momente de
tăcere. Al treilea capitol („Relaxarea”) susține în educație alternarea perceperii sonorităților
cu momente de pauză. Se propun jocuri de respirație (inspir –expir) alternate cu mișcări
corporale de elan și repaus, schimbări de tempo, exerciții de dicție, momente de tăcere.
Muzicianul recomandă pentru audiere: încăperi slab luminate, ochi închiși, poziție
corporală relaxată și intensitate minimă a muzicii. Condițiile audierii la Martenot și
susținerea pauzei muzicale (chiar a meditației –în mediul laic) se aseamănă cu cele propuse
de Montessori (educația tăcerii –practicată în biserică). Majoritatea metodelor școlii active
sunt solicitante pentru copii, ele respectând dorința de acțiune a copiilor, energia lor, fără a
cultiva trăirea muzicală asigurată prin relaxare, meditație (în tăcere sau audiție în piano), pe
care le o au în vedere cei doi metodicieni.
În educație, Martenot adaugă activităților de audiere / practicare a muzicii și implicarea
vizualului (scris –citit muzical) prin folosirea unor planșe teoretice asociate audierii unor
fragmente edificatoare. După ce desenul melodic / sau ritmic îi devine familiar elevului se
face explicarea planșelor.

C. Metoda de audiere și de intonare propusă de Kabalevski.

Dimitri Borisevici Kabalevski (1904 -1987), compozitor, pianist și dirijor rus
Muzicianul Kabalevski a propus în educația muzicală audierea și interpretarea unor lucrări
care fac parte dintr-un grup restrâns de genuri (care „se pot emancipa în genuri complexe”
care reprezintă diverse stiluri și structuri).
Metoda de audiere și intonare Kabalevski propune educația prin „tematism”, astfel că
programa nu mai este organizată pe 2 direcții de bază (înălțime /durată) ci pe teme
interdisciplinare, precum: muzica raportată la natură/ dans/ literatură/ sau la arte plastice;
muzica cu program și fără program; imaginea muzicală; dramaturgia muzicală; muzica
națională; creația academică și cea de divertisment.
Repertoriul propus –pentru a cuprinde temele interdisciplinare de mai sus- cuprinde doar:
cântece propriu-zise; marșuri și lucrări pentru dans, toate acestea find genuri specifice
popoarelor sovietice. Astfel, în concepția lui Kabalevski, cântecul de leagăn se leagă firesc de
cântecul popular, acesta de romanță, iar aceasta de lied sau arie din operă, asigurând astfel
familiarizarea cu mai multe genuri. Totodată, Marșul trece de la cântecul de marș, la cel de
paradă, cel sportiv, ostășesc, la cel de nuntă, apoi funebru și marșul solemn, astfel că includ
capodopere din creațiile clasice și romantice ale diferitor compozitori. Dansul parcurge
perioade diferite de stil, de la sec. XVI –XVIII (menuet francez, pavana spaniolă ș.a.) la sec
XIX (valsul austriac), iar muzicianul recomandă în audieri și dansurile contemporane.
 Specificul metodei Kabalevski (ce propune 3 genuri de bază) a fost prezentat prin
analogie cu „Povestea celor trei balene” scrisă de muzician, idee provenind dintr-un basm
rusesc (în care Pământul se sprijină pe spatele a 3 balene). Atractivă pentru copii și respectând
ideea de tematism, povestea asigură o audiție activă (receptivă prin sonor și activă prin
dans).

D. Specificul metodei de inițiere instrumentală a lui Shin-Ichi Suzuki

Shin-Ichi Suzuki (1898 -1998), violonist și pedagog japonez
Metoda lui Suzuki de predare a viorii are la bază ideea folosirii în educație a limbii materne
(deci tot a mediului ambiant de formare). Muzicianul afirma că educația muzicală devine
eficientă dacă începe din primele zile de viață, iar la 2-3 ani se face inițierea instrumentală.
Studiul viorii (instrument potrivit specificului japonez) urmărește dezvoltarea
concentrării, a memoriei și sensibilității. Inițial metoda Suzuki se rezuma la educația prin
studiul viorii, însă în prezent unele procedee ale acesteia sunt folosite în educația vocală și
implică inițierea la instumente din categorii diferite (coarde, suflători, percuție, claviatură).
În mediul ambiant copilul aude permanent cuvinte din limba maternă cu un specific
intonațional. După însușirea acestora copilul e capabil să vobească, să citească și să scrie. Prin
asociere cu învățarea specificului intonațional al limbii, Suzuki a formulat metoda sa pentru
educația muzicală, care acordă pentru prima dată importanță și deci întâietate audiției.
Prin adoptarea ei s-a schimbat învățarea muzicii, audierea devenind fundamentală.
Metoda este structurată în 10 caiete pentru educația instrumentală, având ca reguli:
* selecționarea pentru audiere doar a lucrărilor pentru vioară;
* repertoriul cuprinde lucrări cu sonorități japoneze și creații ale perioadelor: Baroc,
Clasicism, Romantism;
* repertoriul trebuie audiat de copil începând din primele luni de viață;
* audierea să se realizeze continuu, însoțind copilul în timpul diferitelor activități curente,
(întrucât audiția repetată nu-l plictisește);
* repertoriul să cuprindă puține lucări, iar la elevii avansați o singură parte din lucrările
ample (un concert de vioară);
*repertoriul să fie audiat zilnic, după un orar indicat de muzician;
(Obs. Suzuki considera că timpul de învățare a unei lucrări se reduce de la 2 luni la 2
săptămâni, dacă piesa e audiată zilnic, în 5-6 reprize a câte 5-10 minute).
* piesa trebuie audiată cu luni de zile înaintea studierii ei tehnice (memorarea inconștientă);
* melodia se audiază continuu anterior inițierii instrumentale;
* după ce piesele din primele 3 cărți au fost memorate tehnic doar auditiv, se va face citirea
notelor –din a patra carte- concomitent cu memorarea prin audiere (ce necesită concentrarea
pentru tehnica de obținere a sunetelor).
Procedee de audiere pentru cunoașterea oral –intuitivă a repertoriului:
- audierea se face continuu (ex: mamele japoneze prind caseta de spatele copilului);
- audierea timbrului viorii și repertoriului se face prin lucrări interpretate de mamă
(copilul asistă la lecții date mamei de către profesor, iar apoi inițierea copilului în
tehnica viorii va fi făcută de mamă);
- copilul asistă acasă la exercițiile făcute de mamă;
 - prima lecție de vioară (cu prinderea viorii/ a arcușului/ reverența de concert) este dată
de mamă. (Cu aceste minime deprinderi va participa elevul la concertul de reverențe);
- în timpul audițiilor i se acordă copilului libertate de mișcare (atenția lui auditivă
funcționează în orice poziție);
- se organizează săptămânal acasă concerte, în fața familiei (încurajând interpretarea);
- asistarea cu părinții la lecțiile colegilor de clasă;
- în audierea la clasă se va evidenția structura piesei (facilitează memorarea ei logică);
- începând cu citirea lucrării, audiția va fi însoțită de partitură (memorarea vizuală);
- evaluarea are în vedere timpul în care s-a asimilat repertoriul din cele 10 caiete.
Obs. Evaluarea finală se face la Institutul de educare a talentului din Japonia, în etape
(înregistrarea repertoriului interpretat la vioară/ audierea de către profesori a casetelor/
acordarea unui calificativ/ casetele sunt înapoiate elevilor cu observații de remediere). În
cadrul metodei Suzuki, repertoriul este fix, fiind organizat evolutiv în 10 caiete de studiu.