Resurse noi în educația muzicală

Cursul 11 -Resurse noi în educația muzicală. Jocul muzical dramatizat. Teorii cu

efect în educația muzicală

A.Jocul muzical dramatizat ca ideal ludic

Odată cu evoluția învățământului s-au schimbat și formele de organizare a activității
specifice educației muzicale. Activitatea din școli (formală) este organizată pe perioade
(respectiv: an școlar; semestre; săptămâni cu 18/20 ore la ciclul primar; zile; ore de 50 de
minute care formează lecții).
Lecția este structurată în secvențe de dimensiuni diferite, unde se realizează:
 predarea =prezentarea teoretică și demonstrarea aplicativă pt. formarea de deprinderi
(activ. cadrului didactic);
 învățarea =repetarea, aplicarea celor însușite în activități variate (de către elev);
 evaluarea =verificarea pregătirii teoretice și practice.
Evaluarea se consideră:
-predictivă (inițială) = realizată la începutul anului / ciclului;
-continuă (pe parcurs) = în timpul semestrului;
-sumativă (finală) = sfârșitul anului/ semestrului / capitolului.
Așadar, lecția reprezintă o formă de organizare pentru asimilarea temelor din programă, în
care sunt planificate activități de predare –învățare –evaluare.
Lecția clasică herbartiană implică momente (secvențe). Prin adaptarea la obiectivele
propuse, lecția a fost clasificată mai divers (după ponderea celor 3 tipuri clasice) în lecție de:
-transmitere și însușire de cunoștințe;
-formare a priceperilor și deprinderilor;
-consolidare;
-sistematizare și recapitulare;
-evaluare (verificare) a pregătirii teoretice / practice;
-mixtă (cuprinde mai mult tipuri).
Deși urmăresc aceeași finalitate, în diferite metodici momentele lecției alternează ușor variat.
Exemplu:
Ana Motora Ionescu Ion Șerfezi

I. Moment organizatoric Activități introductive

II. Verificarea cunoștințelor /deprinderilor/ Verificarea lecției anterioare
repertoriului
III. -------------------- Pregătirea aperceptivă pentru lecția nouă
IV. Comunicarea noilor cunoștințe Studierea problemei muzicale noi
V. Momentul aplicațiilor practice Studierea cântecului nou
VI. Fixarea Consolidarea lecției noi
VII. Concluzii / Tema pentru acasă Încheierea
 În învățământul actual, uneori tipurile de lecții se clasifică la rândul lor în variante
diferite în funcție de elementele adăugate (modificate) față de lecția clasică (după metode de
bază, finalitate, tipuri de solicitări...ș.a.) În lecția clasică se lucrează cu colectivul de elevi
numit clasă. Colectivul de elevi poate fi organizat pe activități:
-frontale = toată clasa (lucrări, audiții);
-pe grupe omogene / eterogene ca nivel (ateliere tematice);
-individuale.
Deși prin evoluție s-a ajuns la învățământul activ, s-a constatat că variatele modele de
lecție (respectiv de educație) serveau unui sistem reproductiv == s-a propus înlocuirea lecției
clasice herbartiene cu activități liber dimensionate de natură ludică. Astfel, se cere:
-noua formă de organizare (nu doar pe lecții și clase) ci care să conțină deopotrivă activități
individuale, pe grupe și frontale.
Activitatea ludică trebuia să cuprindă activități fizice și intelectuale care fac plăcere.
Înlocuind lecția clasică herbartiană cu jocuri, școala activă urmărește dezvoltarea creativității
și a interesului. În joc se simulau activități neimpuse.
S-au conturat diferite modele de astfel de activități ludice:
 jocuri froebeliene (propuse de Froebel) = cântece în care textul aducea o succesiune de
operații (numărat) și gesturi (imită activități); Exemplu: Bate vântul frunzele /
numărătorile (Gh. Breazul)/ Țăranul e pe câmp;
 jocuri senzoriale (Montessori) = vizau perfecționarea laturii senzoriale (înălțime /
durată / timbru);
 jocuri didactice muzicale (Chevais, Martenot, Dalcroze) = urmăreau alfabetizarea.
Simulând o situație se învață cântecul (un model) apoi se schimbă rolurile, iar scenariul
de joc se repetă păstrând interesul == acestea vizează însușirea unor teme din programă
În educația muzicală următoarele tipuri de jocuri asigură simularea de situații noi:
-jocuri pe suport muzical;
-jocuri cu mișcări de dans sau libere;
-jocuri didactice;
-jocuri de creație (invențiuni melodice, ritmice, timbrale, dinamice, de forme);
-jocuri muzicale dramatizate.
Dramaturgia muzicală (cfm Iosif Csire) = creația în care sunt asociate mai multe
arte (muzică, literatură, coregrafie, scenografie, regie). În dramaturgia muzicală pentru copii
scenariul și muzica sunt realizate de profesioniști, dar interpretarea este asigurată de elevi.
Obs. S-au creat și lucrări de proporții mai mici, în care scenariul poate fi mimat și muzica
interpretată de către copii. Exemple:
-mici cantate- Repetiție pentru concert de W.A. Mozart (voci egale, pian, solo copil);
-piese corale pentru copii –colecția Celor mai frumoase glasuri de Alexandru Pașcanu, lucrări
pentru copii de Liviu Comes ș.a.)
Jocul muzical dramatizat = reprezintă o creație (concept) realizată exclusiv de
elevi, spre deosebire de creația cultă pentru elevi.
Elevii, îndrumați de profesor, sunt grupați într-un „atelier de creație” în care, folosind o
tematică potrivită vârstei, vor creea un scenariu adaptând texte cu muzică vocală,
instrumentală, regie, decoruri, costume.
 Structura jocului dramatizat este inspirată din lirica tradițională (uvertură, tablouri cu
arii, coruri, dansuri, recitative..ș.a..) sau poate fi complet diferită. Jocul este dinamic,
modificabil, antrenând colegii și publicul. În concept sunt conturate categorii estetice
precum: comicul; tragicul; grațiosul; grotescul; ridicolul.
În afara tematicii, jocul mai urmărește uneori și dezvoltarea cunoștințelor prin
întreceri, dezvoltarea empatiei, a interesului (prin glume muzicale).
Obs. Realizarea unui joc muzical dramatizat necesită pregătirea profesorului care coordonează
activitatea cu temă integratoare. Jocul dramatizat reprezintă idealul ludic. Imitând activitatea
adulților –în mod original- prin joc sunt dezvoltate: imaginația, creativitatea, spontaneitatea,
personalitatea elevilor.

B.Teorii ereditariste, ambientaliste și dublu-determinante în educația muzicală.

Audiția muzicală reprezintă o resursă materială a educației muzicale, fiind obligatorie

în școala activă (indiferent dacă se audiază o interpretare live sau o înregistrare). Mediul
ambiental muzical constituie „baza aperceptivă” a educației, formând experiența cognitivă
anterioară învățării. În scopul unei învățări eficiente sunt analizați factorii care facilitează
educabilitatea (= capacitatea psihicului uman de a se modela informațional prin educație).
Educarea implică acțiuni -formale (planificate, școlare);
-informale (facultative);
-nonformale (spontane).
Modelarea structurală și informațională a elevului are la bază trei factori:
-natura (ereditatea);
-mediul (în care viețuiește = ambientul);
-educația (intenționată, organizată în școală).
În timp, raportarea la acești factori a generat 3 teorii (fiecare susținând supremația unuia
dintre factori):
-teoriile ereditariste;
-teoriile ambientaliste;
-teoriile dublei determinări (ereditate și mediu) și triplei determinări (ereditate –
mediu –educație).
În timp, cele 3 teorii au influențat școala și s-au afirmat -în cadrul pedagogiei europene-
în următoarea ordine:
 în perioada Antică și Medievală teoria dublei determinări a metodei (educației) și
mediului.
În Antichitate metoda era considerată drept „panaceu universal”. În Evul Mediu metoda
punitivă (bătaia) era o soluție pentru „educarea” caracterului. Kant spunea că „se ajunge om
numai prin educație”. Helvetius susținea că: „diferențele dintre oameni sunt dobândite prin
metodă, nu sunt moștenite”.
 în sec. XVIII –XIX teoria ereditaristă.
Schopenhauer considera că natura ereditară este definitorie în dezvoltarea elevului, iar ea nu
pooate fi modificată de mediu sau prin educare. Darwin spunea că este importantă pentru
succes moștenirea genetică bună, căci asigură omului adaptabilitatea, deci inteligența.
 Teoria ereditaristă s-a afirmat în domenii diferite, precum: medical (bolile moștenite);
psihologic (procese psihice moștenite) și pedagogic (deprinderi din capacități moștenite).
=== rezultatul negativ al acesteia a fost afirmarea unor teorii pedagogice ale
scepticismului. Exemple: muzicienii provin din familii de muzicieni / muzica să fie deprinsă
doar de elevii cu auz absolut.
=== rezultatul pozitiv. Exemplu: Rousseau afirma că există o individualitate a omului
(ereditatea nu este transmisă fidel) = idee potrivită școlii active.
 în sec XX teoria ambientalistă = are în vedere mediul socio-cultural de viață.
Școala activă din sec XX susține cunoașterea directă, nemijlocită a realității și respinge
învățarea limitată la manuale == fapt ce dă importanță factorului ambiental pentru educație.
Astfel, în învățământul modern, obiectivele, locația, temele, metodele, trebuiesc organizate
potrivit mediului natural. Conform teoriei au apărut campusuri școlare (cu grădini și cu
animale) și școli dotate (cu laboratoare, săli de sport, de concert și ambient atractiv, motivant).
Muzicoterapia
În practica școlară, în audiție se apelează la resurse -din ambient (intuitive);
-directe (concerte live);
-indirecte (înregistrări).
Deopotrivă sunetele muzicale (cu înălțimi = frecvențe precise) și zgomotele (frecvențe
imprecise) constituie resurse sonore folosite în medicină și în pedagogia muzicii.
La începutul sec XX, în Germania a apărut muzicopsihologia = știință ce analiza influența
muzicii clasico-romantice asupra psihicului. La mijlocul sec. XX (1945) a apărut
muzicoterapia, odată ce s-a confirmat influența benefică a muzicii asupra echilibrului psihic și
în ameliorarea bolilor. Totodată, ca metode eficiente în terapia bolilor dar și în educație apar:
terapia prin joc, mișcare, muzică, socializare, creație, art-terapia (implicații în activ artistice),
ergoterapia (implicată în activitățile de muncă, precum: grădinărit, îngrijirea animalelor, ș.a.).
La sfârșitul sec XX, Ion Barbu Iamandescu a stabilit parte din efectele muzicii asupra
psihicului, ce duc la eficiența învățării muzicii, dar și la vindecare, respectiv:
-efect cathartic (reducerea oboselii și schimbarea stării psihice);
-amplificarea unor stări (creșterea intensității unei stări pozitive sau negative)-ex: bucurie;
-ajută comunicarea;
-crește emoțiile estetice.
Obs. Muzicoterapia a început să fie folosită și de persoane sănătoase. Deoarece se practică
empiric (deseori auto-muzicoterapie), se încearcă stabilirea tipului de muzicoterapie potrivit
situației persoanei și a obiectivului urmărit.
Conform terapeutului Christoph Schwabe, se folosesc procedee de muzicoterapie:
* receptive = implică audiția muzicală funcțională (repertoriul creat /sau ales special
pentru obiectivul respectiv) === muzicoterapia receptivă;
* active = antrenarea persoanei (sau grupului) în crearea și interpretarea muzicii, sau
în activități care combină muzică cu dans (dans terapie) === muzicoterapie activă.
Ex: comentarea muzicii audiate, asocierea muz. cu mișcarea, cu desenul, creația literară, ș.a.
Muzicoterapia, știință complexă, servește medicina dar și muzica (prin creație și
interpretare), precum și pedagogia muzicii, constituind în prezent element de educație
obligatoriu în programele școlare, implicat sub forma audițiilor muz. (receptive sau active).