UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

Realizați un eseu de aproximativ 300 de cuvinte prin care să argumentați

punctul dumneavoastră de vedere în legătură cu relația dintre educația
nonformală și cea formală.

Student:Militaru (Dobrescu ) Andreea Ermina

Specializarea: Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

Anul III

Bucureṣti
2022
 Plecând de la premisa că trebuie să mergi la școală pentru a avea cei ‘7
ani de acasă’, așa cum se spune în mod popular, consider că educația înseamnă
mult mai mult decât a merge la școală. Desigur că, școala ca și instituție are un rol
extrem de important și anume acela de a pregăti copilul pentru a deveni un adult
responsabil. De mici, am fost învățați să privim școala ca pe cea mai vitală
experiență a noastră, deoarece numai prin școală poți ajunge ‘om mare’, așa cum
ne spuneau părinții de cele mai multe ori ‘dacă nu înveți, nu o să ajungi la facultate
și nici un loc de muncă bun nu vei avea’. Din punctul meu de vedere educația
reprezintă un cumul de procese de învățare, de dezvoltare și dobândire a unor
abilități și valori, motiv pentru care nu trebuie confundată cu școala. Cu toate
acestea pentru ca o educație să fie una calitativă ea necesită să aibă loc sub
îndrumarea unor educatori, profesori sau tutore.
Părerea mea este că profesorii și educatorii din instituțiile de învățământ
reprezintă ‘pionii’ principali în dirijarea educației prin intermediul materiilor și
modalitățile de predare și furnizare a informațiilor. De altfel există multe feluri
diferite de educație.
Educația nonformală se desfășoară de regulă în afara instituțiilor de
învățământ și este uneori numită educație de bază pentru adulți ori de alfabetizare
pentru adulți. În educația nonformală, o persoană care nu este, de pildă, la școală
poate învăța abilitățile de bază prin studiu individual, cum mai auzim uneori că ‘s-a
educat singur’.
Educația formală se realizează de obicei în instituții specializate, de obicei
în școală și se bazează pe o programă și o politică educațională de învățământ. Aici
o persoană poate învăța abilitățile de bază academice. Trebuie menționat și faptul
că educația formală începe din învățământul preșcolar, respectiv școala primară și
continuă cu școala generală după care liceul. Învățământul superior este de regulă
la universitate. În general educația formală este într-o continuă dezvoltare și
evoluție și trebuie să respecte diverse metode pedagogice.
În primul rând ar fi ideal ca cele două forme de educație formală și
nonformală să conlucreze împreună, ținându-se cont de caracteristicile lor, de
avantajele dar și limitele, deopotrivă, pentru ca în final efectele educative asupra
dezvoltării elevilor, dar și a performanțelor școlare să aibă rezultatul dorit/așteptat.
Acest obiectiv nu ar putea fi posibil, fără o strategie adecvată, stabilită în prealabil
care să vizeze beneficiile educaționale ale fiecăreia dintre cele două forme de
educație. Așa cum am vorbit mai sus, fără educație formală nu se poate contura
personalitatea copilului, elevului și, nici cultura sa generală care, este necesară
pentru dezvoltarea adultului responsabil și funcțional în societate. Prin urmare,
rolul educației formale este clar definit și decisiv în sistemul de învățământ, însă nu
putem ignora și rolul educației nonformale indiferent de ce considerate avem în
vedere. Cele două forme nu ar trebui contrapuse, ci ar trebui să aibă scopuri
comune și să se completeze fiecare.
În al doilea rând, oricât de indispensabilă ar fi educația formală prin
diversitatea ei, este aproape imposibil ca ea să acopere întreaga problematică
educativă. Și, tocmai din această perspectivă, educației nonformale i se poate
atribui un rol de complementare, care prin specificul său, să poată suplini ceea ce
educația formală nu poate acoperi din varii motive.
Astfel, cum ne putem da seama, această funcție complementară a educației
nonformale nu se realizează de la sine, ci prin indermediul celor care gestionează
educația nonformală, care este necesar să fie foarte bine pregătiți și informați cu
privire la valorile pe care educația formală încearcă să le promoveze. După cum
bine știm, educația formală are și ea limitele ei, iar una dintre ele este aceea că are
tendința de a promova memorarea masivă a noțiunilor și cunoștințelor, ceea ce
predispune către rutină. Aici poate interveni educația nonformală, care prin
activități desfășurate în afara sistemului formal contribuie la îmbunătățirea
procesului de înțelegere a unor teme ori subiecte pe care educația formală le-a avut
în vedere, dar asupra cărora nu a insistat.
În concluzie, consider că cele două forme ale educației contribuie la
eficientizarea formării personalității tinerilor care pun bazele dezvoltării unei
societăți ‘educate’. Învățarea continuă prin mijloace proprii coroborat cu multe din
influențele specifice educației formale confirmă ceea ce spuneam că, între cele
două forme de educație trebuie să existe relații de interdependență, interconectare
și complementaritate.