■Inversiunea este o figură de stil care constă în răsturnarea topicii normale a unei propoziții sau fraze.

Modificarea topicii urmărește scoaterea în evidență a unui anumit cuvânt sau a unei anumite propoziții.

Exemplu: Suavă urnă cu cenușă de plăceri. (V. Voiculescu – Ecce homo)

Și pe la prânz, gângav și mohorât / Nici orologiul turlei nu știe ceasu-i cât. (T. Arghezi)

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:

Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
Ș-ale valurilor mândre generații spumegate
Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc. (Gr. Alexandrescu – Umbra lui Mircea – la Cozia)

■Metafora este figura de stil care transferă sensul propriu al unui cuvânt în sens figurat, asemănător
obiectului respectiv, realizată ca o comparaţie subînţeleasă, căreia îi lipsesc termenii specifici (ca,
precum), astfel că se mai numeşte şi comparaţie prescurtată. Altfel spus, termenul care trebuie comparat
este înlocuit cu însușirile lui, astfel încât se realizează o concentrare care oferă expresivitate mesajului
poetic.
Exemplu: „Şi-n urmă-i corbii croncănind/ Aleargă stol” (George Coşbuc - „Moartea lui Fulger”) -
metaforă care sugerează moartea.

Explicarea unei metafore

Toată floarea cea vestită a întregului Apus,

Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună. (M. Eminescu – Scrisoarea III)

În exemplul de mai sus metafora uragan înseamnă război distrugător. Dacă ar fi să imaginăm o
comparație pentru acest exemplu, ea ar suna astfel: războiul distrugător ca și uraganul. Din dorința de
maximizare a expresivității, termenul care trebuie comparat – război distrugător și elementul de
legătură – ca și sunt eliminate, rămânând doar însușirea termenului, uraganul – metafora. Înțelegem
această metaforă datorită contextului, din informațiile exprimate anterior de autor: toată Europa creștină
se pregătea să facă față armatelor (a ridica = a strânge, a aduna oaste) Imperiului Otoman (semilună =
simbolul Imperiului Otoman).

Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă

Prin care trece albă regina nopții moartă. (M. Eminescu – Melancolie)

S-aşteptăm să se prefacă mustul fără preţ în vin

Şi cotnarul amintirii în pahare să ne toarne. (I. Pillat – În cramă)

■Motiv literar - situaţie cu caracter de generalitate, personaj, obiect sau număr simbolic, maximă sau
formulă care se repetă în momente variate ale aceleiaşi opere sau în creaţii diferite, îmbogăţindu-se de
fiecare dată cu noi sensuri; unitate structurală minimală, relevând o situaţie tipică şi având semnificaţii
simbolice. Prin repetare în aceeași operă, devine laitmotiv.
Motivele literare pot fi: folclorice (motivul transhumantei) şi livreşti (motivul florii albastre).

■Oximoronul este figura de stil semantică prin care se asociază, ingenios şi surprinzător, în aceeaşi
sintagmă, două cuvinte exprimând noţiuni contradictorii.
Exemplu: “Suferinţă, tu, dureros de dulce” - Mihai Eminescu - “Odă (în metru antic) ”

■Metonimia (gr. = „înlocuiea unui nume cu altul”) este figură de stil prin care un termen este înlocuit
cu alt termen cu care se află în relație oarecare. Prin metonimie pot fi înlocuite: efectul cu cauza, cauza cu

1
efectul, opera cu autorul, autorul cu opera, conținutul cu cel care conține etc. Se înrudește cu metafora și
cu aluzia.

Exemple de metonimie:

Pâinea fierul o rodește,

Tot cu fierul o păstrăm. (C. Bolliac)

La noi sunt lacrimi multe. (O.Goga)

Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi se-adună

Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună. (M. Eminescu – Scrisoarea III)

Gradația – figura de stil care constă într-o trecere treptată, crescătoare sau descrescătoare, de la
o idee la alta, prin care se urmărește evidențierea unei idei sau nuanțarea exprimării.
Figura de stil reprezintă o înlănțuire de cuvinte sau expresii, conform puterii de reprezentare sau a
expresivității lor. Poate fi de 2 feluri: ascendentă, care poate ajunge la un punct culminant,
și descendentă.
Gradația ascendentă constă într-o enumerare progresivă și începe de la cuvintele cele mai slabe la cele
mai tari.
Gradația este descendentă atunci când imaginea unui obiect evoluează de la dimensiunea ei firească la
una din ce în ce mai redusă sau când termenii enumerării își diminuează treptat valoarea, ca expresie a
imaginii sau ideii.

Exemple de gradație:
Fulger negru… trăsnet lung
Dus pe aripi de furtună,
Zguduind pământul tună,
Zările de-abia-i ajung…
Parcă zboară,
Parcă-noată.
Scuipă foc, înghite drum,
Și-ntr-un valvârtej de fum
Taie-n lung pădurea toată…

A trecut…
Dinspre câmpie,
Vuiet greu de fierărie
Se destramă în tăcere…
Scade-n depărtare…
Piere… (G. Topîrceanu – Acceleratul)

Mă uit la vulturul din zare

Cum zboară puternic și lin,
Acum e cât corbul de mare,
Cât pumnul abia, cât albina,
Și-n urmă-l înghite lumina
Din largul senin. (G. Coșbuc – Pierde-vară)

Țintise ochii pe lumina candelei, doar o adormi; lumina părea că se face din ce în ce mai mică, până
rămânea cât o scânteie, apoi cât un fir de praf în bătaia soarelui, apoi se topea cu totul. O clipă de
liniște și boierul iar tresărea, aprindea din nou lumina candelei, care se prefăcea, pe rând, într-o
scânteie, într-un fir de praf și-n urmă se topea. (E. Gârleanu)