Calitatea apei

Apa este un lichid incolor, inodor și fără gust care e esențial tuturor
formelor de viață și care este un
solvent excelent pentru o diversitate mare de substanțe. Apa este un
compus chimic al oxigenului și
hidrogenului numit oxid de hidrogen, și are formula chimică H2O.
Termenul de apă potabilă se referă la apa destinată consumului uman și
care nu trebuie să pună în
pericol sănătatea consumatorilor. Apa chimic pură nu există în natură.
Ea exista doar din punct de vedere
științific, se obține numai în laborator, prin procedee fizico-chimice, și
nu este folosită pentru consum.
Ținând seama de actele normative aplicabile apei potabile, se disting mai
multe tipuri de apă: apa de
la robinet, apa de masă îmbuteliată, apa minerală naturală plată, apa
minerală naturală carbogazoasă, apa
minerală naturală carbogazificată, apa de izvor și apa alcalină.
Pentru ca apa să fie potabilă, ea trebuie să se încadreze în anumite valori,
stabilite prin reglementări
legale. Astfel, criteriile de potabilitate sunt definite printr-o serie de
parametri organoleptici, fizico-chimici și
microbiologici. Parametri de calitate ai apei sunt:
- Parametri organoleptici :
Gustul – se disting diferite tipuri în funcție de substanțele ce se găsesc în
apă:
- sărat (clorură de sodiu sau sulfat de sodiu)
- amar ( sulfat de magneziu sau clorură de magneziu)
- dulceag (sulfat de calciu), acidulat (bioxid de carbon)
- acru (bicromat sau clorură de fier).
Mirosul – descompunerea unor microorganisme (alge, protozoare) sau
prezența unor substanțe
chimice (fenoli, crezoli).
- Parametrii microbiologici:
Prezența bacteriilor - bacili coli (bacilul febrei tifoide)
- bacterii saprofite (contaminarea cu dejecții animale)
- bacterii patogene (produc boli hidrice: bacteria febrei tifoide și bacilul
dizenteriei. - Parametrii fizici:
Culoare: se determină prin comparații cu soluții etalon de clorură de
platină și potasiu sau clorură de
cobalt.
Temperatura: variază în funcție de proveniența apei (subterană sau de
suprafață) și de anotimp.
Conductivitatea: se referă la cantitatea de substanțe minerale dizolvate în
apă și reprezintă
proprietatea apei de a conduce curentul electric, în funcție de cantitatea
de ioni pe care îi conține.
- Cu cât apa conține mai multe minerale, cu atât are o conductivitate mai
mare și îi oferă o
încărcătură electrică măsurabilă. Limita maximă admisă legal pentru
conductivitatea apei este de 2500 de
µS/cm (microSiemen pe centimetru). Apa minerală este singura care
face excepție.
Turbiditatea: reflectă opacitatea sau lipsa de transparență a apei,
provocată de particule foarte fine
de natură organică sau anorganică (argilă, nisip, rugină etc.), care nu pot
fi individualizate cu ochiul liber, nu
se depun în timp și care, aflate în stare de suspensie, difuzează și reflectă
lumina.
- Măsurarea turbidității presupune măsurarea concentrației apei,
comparându-i transparența cu un
preparat etalon. Totuși, este important să nu confundăm turbiditatea cu
culoarea apei. Dacă în cazul
turbidității particulele rămân solide, culoarea apei se datorează
substanțelor care se dizolvă în apă. În România, limita legală pentru apa
potabilă este de cinci unități de turbiditate.
- Parametrii chimici:
Duritatea: prezența în apă a sărurilor mai ales de calciu și de magneziu,
formează duritatea apei.
Carbonații acizi (de calciu, de magneziu și, uneori, de fier) dizolvați în
apă, prin fierbere, se descompun;
carbonații neutri rezultați, fiind insolubili, pot fi îndepărtați din apă.
- Duritatea apei se exprimă în grade de duritate, un grad de duritate
reprezentând duritatea cauzată
prin dizolvarea a 10 mg CaO într-un litru de apă. Conținutul celorlalte
săruri se calculează pe baza cantității
echivalente de CaO; de exemplu 10 mg CaO sunt echivalente cu 7,14
mg MgO sau cu 24,3 mg CaSO4.
- Duritatea apelor în natură variază în limite foarte largi; de exemplu apa
de ploaie are duritatea 0,5-
15°, apa de râu 4-14°, iar unele ape calcaroase pot avea duritatea până la
60°. Apele cu o duritate peste 30°
sunt considerate foarte dure.
Reziduul fix: (mm/L) totalitatea substanțelor solide minerale și organice
aflate în apă și se obține prin
încălzirea apei până la 105°C, când se realizează evaporarea completă.
Ph-ul: abreviere pentru hidrogenul potential și exprimă cantitativ
aciditatea unei substanțe, pe baza
concentrației ionilor de hidrogen.
- Variază de la 0 la 14, 7.0 fiind considerată neutră. Cu cât valoarea pH-
ului este mai ridicată, cu atât
fluidul analizat, în cazul nostru apa, este mai alcalin și bogat în oxigen.
Pe de altă parte, cu cât valoarea pH-
ului este mai mică, cu atât apa este mai acidă.
- Pentru a fi considerată potabilă, apa trebuie să aibă o valoare cuprinsă
între 6.5 și 9.5. Ambele
depășiri de parametri au consecințe imediate asupra organismului.
Nitrații și nitriții: nitrații există natural în apă și fac parte din ciclul
azotului. Însă din cauza folosirii îngrășămintelor chimice, apa din zonele
exploatate agricol poate conține proporții mai mari din acești
compuși.
- În momentul în care sunt ingerați, aproximativ 5% se transformă, prin
intermediul bacteriilor din
salivă și tractului gastrointestinal, în nitriți, compuși care în anumite
cantități pot fi toxici pentru organismul
uman. Cei mai vulnerabili la efectele nitraților sunt femeile gravide și
sugarii, deci este benefic pentru ei ca
apa pe care o consumă să fie testată în prealabil.
- Nitrații sunt admiși în apa potabilă în concentrație de până la 50 mg/l,
azotiții de până la 0.5 mg/l,
iar amoniacul – până la 0,5mg/l.
Substante organice: teste verifică și prezența de Fe, Ca, Mn, Mg, Cl,
CO2, H2S, Cu si Zn