ACTIVITĂȚILE PRACTICE ÎN FUNCȚIE DE PARTICULARITĂŢILE DE

VÎRSTĂ ALE ELEVILOR

Abordarea activităților practice în cadrul disciplinei Științe ale Naturii, prin prisma
priceperilor și deprinderilor, este esențială pentru a adapta învățarea la particularitățile de
vârstă ale elevilor. Aceste activități nu numai că stimulează curiozitatea și interesul pentru
știință, dar și contribuie la dezvoltarea competențelor esențiale, cum ar fi observarea,
experimentarea, clasificarea și predicția.
Iată cum pot fi structurate activitățile practice în funcție de particularitățile de vârstă ale
elevilor în învățământul primar:
Clasa Pregătitoare și Clasa I:
Focus: Explorarea senzorială și observația directă.
Activități: Examinarea diferitelor materiale naturale (pietre, frunze, sol), observarea
schimbărilor zilnice în mediul înconjurător, creșterea unei plante în clasă.
Dezvoltarea: Încurajarea curiozității naturale și familiarizarea cu concepte științifice de
bază prin observație și descriere simplă.
Clasa a II-a și a III-a:
Focus: Experimentarea simplă și clasificarea.
Activități: Realizarea de experimente simple cu apă, aer, lumina și umbra; clasificarea
plantelor și animalelor pe baza unor caracteristici simple; măsurători simple de lungime și
timp.
Dezvoltarea: Învățarea prin descoperire, încurajarea gândirii critice prin observații mai
structurate și experimente ghidate.
Clasa a IV-a:
Focus: Utilizarea instrumentelor științifice și realizarea de predicții.
Activități: Utilizarea lupelor pentru a explora detalii fine ale plantelor și insectelor,
construirea unui anemometru sau a unui pluviometru simplu, predicția vremii bazată pe
observații.
Dezvoltarea: Introducerea noțiunilor de ipoteză și testare, îmbunătățirea preciziei în
observații și măsurători, dezvoltarea abilităților de raportare și prezentare a datelor.
În toate nivelurile de vârstă:
Diversificarea activităților: Asigurarea unei game largi de activități care să acopere
diferite aspecte ale științelor naturii, de la biologie la fizică și chimie.
Adaptarea la nevoile elevilor: Ajustarea dificultății activităților și a suportului oferit de
către profesor în funcție de capacitatea de înțelegere și nivelul de dezvoltare al fiecărui elev.
 Implicarea activă: Încurajarea elevilor să fie parte activă în procesul de învățare, să pună
întrebări și să exploreze răspunsuri prin activități practice.
Reflecție și discuție: Încurajarea discuțiilor în clasă despre observațiile și descoperirile
făcute în timpul activităților practice pentru a consolida învățarea și a dezvolta competențe de
comunicare.
mplementând activități practice adaptate particularităților de vârstă ale elevilor, se poate
maximiza eficacitatea procesului de învățare și se pot dezvolta competențe fundamentale
pentru înțelegerea științei.
Activitățile practice în predarea Științelor Naturii (ȘN) joacă un rol esențial în
dezvoltarea competențelor elevilor, contribuind la îmbogățirea spiritului de observare și
cercetare științifică, precum și la îmbunătățirea capacităților lor de analiză și sinteză. Conform
lui Vulcu Bujor, aceste activități practice, fie că sunt desfășurate în clasă, în laborator sau în
afara școlii, permit elevilor să aplice în mod concret cunoștințele teoretice dobândite, sub
îndrumarea atentă a profesorului, pentru a consolida aceste cunoștințe și a dezvolta abilități și
deprinderi specifice. Astfel, procesul de învățare devine nu doar mai interactiv și mai
angajant, ci și mai eficient în formarea unei înțelegeri profunde și durabile a conceptelor
științifice.
Deprinderile în cadrul Științelor Naturii (ȘN) acoperă un spectru larg de competențe, de
la metode și tehnici de investigație științifică, la deprinderi practice specifice, desfășurate atât
în mediul de laborator, cât și în clasă sau în natură. Aceste deprinderi sunt esențiale pentru
formarea unui fundament solid în înțelegerea și aplicarea conceptelor științifice.
În mediul controlat al clasei sau laboratorului, elevii își dezvoltă competențe precum
utilizarea eficientă a referințelor bibliografice pentru extragerea și prelucrarea datelor,
transpunerea cartografică și interpretarea datelor pentru întocmirea de hărți, realizarea de
aplicatii practice și lucrări de cercetare bazate pe resurse bibliografice. Această fază inițială de
documentare și investigare în spațiul controlat este esențială pentru pregătirea investigațiilor
ulterioare în mediul natural.
Pe teren, în natură sau în orizontul apropiat, deprinderile se extind la observarea directă
și analiza fenomenelor naturale și antropice, utilizând instrumente specifice pentru
cartografierea acestor fenomene. Elevii învață să recunoască și să măsoare variabilele
științifice relevante, precum temperatura, umiditatea, presiunea aerului, suprafetele, distanțele
și vitezele, contribuind astfel la înțelegerea profundă a ciclului apei în natură și a altor procese
fundamentale.
 Aceste competențe și deprinderi sunt cruciale pentru formarea unui cercetător junior,
capabil să combine cunoștințele teoretice cu investigația practică, pentru a extrage concluzii
valide și a prezenta rezultatele într-o manieră științifică. Prin activitățile desfășurate, atât în
mediul de laborator, cât și în natură, elevii își dezvoltă nu doar cunoștințele și abilitățile
științifice, ci și aprecierea pentru investigația științifică și curiozitatea pentru explorarea lumii
naturale.