Drept comunitar

Franța
-Stat membru european-

Franța, oficial Republica Franceză, este

o republică constituțională unitară având un regim semi-
prezidențial, mare parte din teritoriul său și din populație fiind situată
în Europa de Vest, dar care cuprinde și mai multe regiuni și
teritorii răspândite în toată lumea. Capitala sa este orașul Paris, limba
oficială este franceza iar moneda națională este euro.

Vecini
Franța metropolitană se află la una dintre extremitățile vestice
ale Europei. Are ieșire la Marea Nordului către nord, la Canalul
Mânecii către nord-vest, la Oceanul Atlantic către vest și la Marea
Mediterană către sud-est. Se învecinează cu Belgia și Luxemburg la
nord-est, cu Germania și Elveția la est, cu Italia și cu Monaco la sud-est,
cu Spania și cu Andorra la sud-vest.

Populația
Conform INSEE, la 1 ianuarie 2019, 66 milioane de oameni
trăiau în Franța (cu excepția comunităților de peste mări și Noii
Caledonii), dintre care 63,7 de milioane în metropolă și 2,1 milioane în
departamentele de peste mări (inclusiv Mayotte) Dacă sunt incluși și cei
600.000 de locuitori din comunitățile de peste mări (Polinezia
Franceză, Saint-Pierre-et-Miquelon, Wallis și Futuna, Saint-
Martin și Saint-Barthélemy) și din Noua Caledonie, populația întregului
teritoriu francez atinge 66,6 milioane de locuitori, adică circa 1%
din populația mondială.

Regimul politic
Franța este o democrație liberală, iar forma de guvernământ
este republica. Fundamentele organizării politice și administrative
actuale a Franței au fost fixate în 1958 prin constituția celei de a Cincea
Republici.
Franța este o republică semi-prezidențială în care șeful de guvern
(primul ministru) este numit de președintele ales direct ca șef de stat.
Teritoriul Franței are 18 regiuni administrative – 13 regiuni metropolitane
(teritoriul de pe continentul Europa) și 5 regiuni de peste mări. Toate
cele 5 regiuni de peste mări, precum și Saint-Martin (teritoriu francez din
Caraibe) sunt considerate parte din UE, cu statutul de regiuni
ultraperiferice. Orașul Strasbourg este unul din cele trei sedii oficiale ale
instituțiilor europene, alături de orașele Luxemburg și Bruxelles.

Economie
În 2020, cele mai importante sectoare ale economiei Franței
erau: administrația publică, apărarea, educația, sănătatea și asistența
socială (23,4 %); comerțul cu ridicata și cu amănuntul, transporturile,
serviciile de cazare și alimentație publică (16,4 %) și activitățile
specializate, științifice și tehnice; serviciile administrative și de sprijin
(14,2 %).

54 % din exporturile Franței se efectuează în UE (Germania 15 %, Italia

8 %, Belgia și Spania câte 7 %). În afara UE, 8 % din exporturi se
realizează către Statele Unite și 6 % către Regatul Unit.

Importurile Italiei provin în proporție de 66 % din celelalte state membre

ale UE (Germania 17 %, Belgia 10 % și Țările de Jos 9 %). Printre
importurile din afara UE, se remarcă cele din China (7 %) și din Statele
Unite (5 %).
Franța este a doua putere economică europeană și a cincea putere
economică mondială. Economia sa de tip capitalist o face să fie unul
dintre liderii mondiali în sectoarele agroalimentar, aeronautic,
al automobilelor, al produselor de lux, al turismului și în cel al energiei
nucleare, aceasta în ciuda unor politici de intervenționism destul de
puternice.

Aderarea la UE
Franța, stat membru al UE din 1958, membru al zonei euro din 1999,
membru al spațiului Schengen din 1995.
Pacea în Europa și începuturile cooperării
Dorind să pună capăt conflictelor frecvente și sângeroase care au
culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial, politicienii europeni încep
procesul de construire a entității pe care o cunoaștem astăzi sub numele
de Uniunea Europeană.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, înființată în 1951, este

primul pas către asigurarea unei păci durabile. În 1957, Tratatul de la
Roma instituie Comunitatea Economică Europeană (CEE) și marchează
începutul noii ere a cele mai strânse cooperări întâlnite până atunci în
Europa. În aceeași perioadă debutează însă și un Război Rece, care
împarte continentul timp de peste 40 de ani.

8 mai 1945 – sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa

Se încheie al Doilea Război Mondial în Europa. Continentul este
devastat. Milioane de persoane au murit, altele au fost rănite sau au
trebuit să-și părăsească țara. Șase milioane de evrei au fost uciși în
Holocaust.

4 aprilie 1949 – Este creată NATO

Se înființează Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), o
alianță interguvernamentală pentru securitate între Statele Unite,
Canada, Franța și 9 țări vest-europene. Până în 2020, NATO ajunge să
numere 30 de membri, din care 21 de țări membre ale UE.

5 mai 1949 – Este creat Consiliul Europei

10 țări din Europa Occidentală înființează Consiliul Europei pentru a
promova democrația și a proteja drepturile omului și statul de drept.
Convenția europeană a drepturilor omului intră în vigoare la 3
septembrie 1953.

9 mai 1950 – Un plan pentru o nouă cooperare politică în Europa

Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, prezintă un

plan pentru o cooperare mai strânsă. El propune unirea industriilor
cărbunelui și oțelului din Europa de Vest. Ziua de 9 mai va deveni
ulterior data la care Uniunea Europeană sărbătorește „Ziua Europei”.

18 aprilie 1951 – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului

Pe baza planului Schuman, șase țări semnează un tratat prin care
stabilesc să gestioneze în comun industria cărbunelui și pe cea a
oțelului. Astfel, niciuna dintre țări nu poate fabrica singură arme de
război pe care să le folosească împotriva celorlalte, cum s-a întâmplat în
trecut. Cele șase țări sunt Germania, Franța, Italia, Țările de Jos, Belgia
și Luxemburg. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului ia ființă
în 1952.

Bugete și finanțare
Toată lumea câștigă de pe urma apartenenței la UE, beneficiind de
călătorii fără frontiere, de apeluri telefonice din străinătate la prețuri
accesibile sau de un răspuns european coordonat la pandemia de
COVID-19 și la consecințele acesteia. Făcând parte din piața unică,
statele membre ale UE pot să abordeze împreună provocările migrației,
să combată terorismul și schimbările climatice și să le ofere cetățenilor
lor drumuri mai bune, servicii publice modernizate și acces la tratamente
medicale de ultimă oră.

Alocarea cheltuielilor către statele membre este, prin definiție,

imperfectă, deoarece nu reflectă avantajele participării la proiectul nostru
european comun sau valoarea adăugată a bugetului UE. Beneficiile
contabile prezentate mai sus acoperă doar o mică parte din avantajele
globale ale apartenenței la UE. Cheltuielile care par să fie direcționate
doar către un stat membru pot aduce beneficii mai multor state sau chiar
tuturor, date fiind efectele de propagare ale cheltuielilor UE, sau pot viza
un bun public european care necesită finanțare partajată.

Sumele cu care contribuie Franța la bugetul UE sunt direcționate către

finanțarea de programe și proiecte în toate țările UE (construcții de
drumuri, granturi pentru cercetători, protecția mediului etc.)

Bibliografie:

- https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/country-
profiles/france_ro

- https://ec.europa.eu/info/strategy/eu-budget/long-term-eu-budget/2021-
2027_ro
- https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/history-
eu_ro

- https://ec.europa.eu/budget/financial-transparency-system/index.html

- https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/key-facts-
and-figures/life-eu_ro.