Franța

Așezare și frontiere

Franța metropolitană se află la una dintre extremitățile vestice ale Europei. Are ieșire la Marea
Nordului către nord, la Canalul Mânecii către nord-vest, la Oceanul Atlantic către vest și la
Marea Mediterană către sud-est. Se învecinează cu Belgia și Luxemburg la nord-est, cu
Germania și Elveția la est, cu Italia și cu Monaco la sud-est, cu Spania și cu Andorra la sud-vest.

Suprafața Franței metropolitane este de 552.000 km²[9], cu o densitate de aproximativ un

locuitor pe hectar. Luând în calcul și totalitatea teritoriilor de peste mări, Franța are o suprafață
totală de 675.000 km².

Prin intermediul teritoriilor de peste mări, Franța deține, astfel, și frontiere terestre cu Brazilia,
cu Surinam și cu Regatul Țărilor de Jos prin partea franceză a insulei Saint-Martin.

Franța este a 42-a țară din lume ca mărime a suprafeței terestre și a treia cea mai mare țară din
Europa, după Rusia și Ucraina, deși, dacă se iau în calcul teritoriile de peste mări, este mai
întinsă ca Ucraina, fiind, totodată, și cea mai întinsă țară a Uniunii Europene.
Politică și administrație

Franța este o democrație liberală, iar forma de guvernământ este republica. Fundamentele
organizării politice și administrative actuale a Franței au fost fixate în 1958 prin constituția
celei de a Cincea Republici. Conform primului articol, „Franța este o republică indivizibilă, laică,
democratică și socială”. Începând cu 2003, același articol afirmă în plus și că „organizarea sa
este descentralizată
Apartenența la organizații internaționale

Franța este unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene, ai spațiului Schengen și ai zonei
euro. În același timp, este unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al
Națiunilor Unite. În sfârșit, Franța este stat membru al mai multor organizații internaționale,
precum: NATO, Organizația Mondială a Comerțului, OECD, G8, G20, Organizația Internațională
a Francofoniei
Demografie

Conform INSEE, la 1 ianuarie 2014, 66 milioane de oameni trăiau în Franța (cu excepția
comunităților de peste mări și Noii Caledonii), dintre care 63,7 de milioane în metropolă și 2,1
milioane în departamentele de peste mări (inclusiv Mayotte).[ Dacă sunt incluși și cei 600.000
de locuitori din comunitățile de peste mări și din Noua Caledonie, populația întregului teritoriu
francez atinge 66,6 milioane de locuitori, adică circa 1% din populația mondială.Recensăminte
naționale generale se organizau la intervale regulate începând cu 1801, dar, din ianuarie 2004,
se efectuează anual recensăminte în comunele cu peste 10.000 de locuitori, cu excepția
comunităților de peste mări, și la fiecare cinci ani în rest.
Limba

Franceza este limba vorbită majoritar în Franța și este, oficial, „limba republicii” - conform legii
constituționale din 1992. Franța este a doua cea mai populată țară vorbitoare de franceză din
lume, după Republica Democrată Congo,dar prima ca vorbitori de franceză. Franța duce o
politică lingvistică activă în favoarea limbii franceze. Aceasta se poate vedea, între altele, la
nivelul Organizației Internaționale a Francofoniei, din care Franța face parte, după cum face
parte și din Adunarea Parlamentară a Francofoniei
Religia

Începând cu legea din 9 decembrie 1905, bisericile sunt strict separate față de stat în Franța:
„Republica nu recunoaște, nu salarizează și nu subvenționează niciun cult religios […]” cu excepția
regiuni Alsacia-Mosela, unde sunt recunoscute cultul catolic, două culte protestante și cultul
mozaic. Religia catolică este și ea recunoscută în anumite teritorii și departamente de peste mări.
Noțiunea de laicitate și reglementările ce derivă din ea sunt încă subiect de dezbatere, cum a fost
cazul în 2003-2004, cu legea privind însemnele religioase în școlile publice.

Franța este o țară de veche tradiție catolică, dar în care ponderea bisericii a scăzut considerabil.
Doar 51% până la 64 dintre persoanele întrebate se declară catolice în sondajele publicate în
2007, și o mare parte se declară agnostică, atee sau fără religie. În plus, sunt prezente și alte
religii în proporții mai puțin importante, în special: iudaismul din Antichitate, diferite ramuri
protestante din vremea Reformei și islamul de la sosirea în Franța a imigranților din Maghreb și
din Orientul Mijlociu în secolul al XX-lea. De asemenea, pe teritoriul național, sunt prezente
diverse culte creștine
Economia

Economia Franței este o economie socială de piață, bazată pe proprietatea privată. Există o
puternică intervenție a statului în economie, începută după al Doilea Război Mondial, deși ea a
început să fie contestată după anii 1980. Economia franceză este, în principal, una axată pe
servicii.

În studiul publicat de INSSE, valoarea patrimoniului național a fost evaluată la 12.513 miliarde
de euro în 2007.În 2010, numai patrimoniul francezilor atinsese la sfârșitul anului anterior o
cifră de aproape 11.000 miliarde de euro, adică de opt ori totalul veniturilor; rata de
economisire a atins nivelul excepțional de circa 16% din venituri.
În ciuda menținerii la nivel înalt a agriculturii și a industriei, economia franceză este astăzi în
principal o economie a serviciilor. Acest sector este din ce în ce mai autonom și devine
principalul motor al creșterii economice naționale.
Agricultura și industria agroalimentară

Ca și alte țări industrializate, Franța a cunoscut fenomenul exodului rural și scăderea gradului
de angajare în agricultură;[b 21] acesta din urmă rămâne mai important decât în alte țări ale
Europei de Vest: agricultura implica 3% din forța de muncă activă în 2006, față de 2,5% în
Germania și 1,3% în Regatul Unit.[b 22] Agricultura franceză a fost considerabil modernizată și
mecanizată în a doua jumătate a secolului al XX-lea,[b 23] în special datorită implementării
programelor inițiate prin Politica Agricolă Comună(fr).
Industria

Franța este a patra putere industrială a lumii. În ciuda polarizării către sectorul serviciilor, la nivelul
economiei naționale, întreprinderile industriale reprezentau în 2006 71,4% din PIB și 79% din exporturi.
[b 29]

Industria se caracterizează prin evoluții contrastante: pe lângă industrii moderne și dinamice, care fac din
Franța unul din liderii mondiali în numeroase domenii (industria automobilelor, aeronautică, aerospațială,
agro-alimentară, electronică, energetică nucleară, farmaceutică, cosmetică, a produselor de lux),[b 30]
numeroase industrii tradiționale (minerit, industria textilă, industria lemnului, a încălțămintei, a
construcțiilor navale, siderurgia) sunt în curs de reducere a efectivelor și a cifrei de afaceri,[b 31]
obligând întregi regiuni (în special Nord-Pas-de-Calais și Lorena) la o dureroasă reconversie economică.[b
32] Unei perioade de descentralizare industrială(fr) din anii 1960, care a permis dezvoltarea a numeroase
orașe din vestul și din sudul țării,[b 33] i-a urmat o perioadă de creștere slabă a producției industriale,[b
34] care se explică îndeosebi prin delocalizări către țările în care forța de muncă este mai ieftină.
Energie

După dispariția completă a producției franceze pe bază de cărbune, în 2005, petrolul, gazele
naturale și, mai ales, electricitatea sunt principalele forme de energie consumate în Franța.[b
31] Dacă Franța nu mai produce țiței decât marginal,[172] cele treisprezece rafinării în
funcțiune pe teritoriul țării permit satisfacerea a peste 90% din cererea națională.[b 31] Grupul
francez Total, care deține concesiuni în întreaga lume este a șasea companie mondială și a
cincea din domeniu.[173] Ponderea în consumul energetic a gazelor naturale a crescut din anii
1970,[b 31] dar 97% din gaz este importat, în special din Rusia, Algeria și din Marea Nordului.[b
31] În schimb, Franța produce mai multă energie electrică decât consumă,[I 15] mai ales,
datorită celor 59 de reactori nucleari[174] (al doilea parc nuclear din lume după cel american),
[175] care, în 2008, produceau peste 76% din energia electrică a țării,[I 15] dar al cărui impact
asupra mediului este subiect de controverse.[176] În ce privește sursele de energie
regenerabilă, rolul lor în producția franceză de electricitate este în creștere și, în 2008, depășise
13%,[I 15] datorită, în mare parte. energiei hidroelectrice.
Comerț și artizanat

Începând cu anii 1970, sectorul comerțului a fost bulversat de explozia marilor magazine de
retail, care atrăgeau două treimi din cheltuielile alimentare în Franța, în 2008.[j 10] Ca urmare,
numeroase magazine mici au dispărut, deși în 2009 se constata o mică revenire a lor în zonele
centrale ale orașelor, în special .[j 11] Puterea deținută de câteva mari companii — Carrefour, de
exemplu, este a doua companie mondială din sector[173] — le permite acestora să impună,
într-o oarecare măsură, prețul producătorilor, tinzând pe acea piață spre un monopson
Turismul

Franța este țara cea mai vizitată din lume de turiști străini, cu peste 82 de milioane de vizite primite
în 2007,[177] dar numai a treia din lume după achizițiile de pachete turistice internaționale.[ah][177]
Sectorul turistic reprezenta, în 2005, aproape 900.000 de angajați direcți, și cel puțin tot atâția
angajați indirecți.[b 14] Peste 1,3 miliarde de nopți de cazare au fost efectuate de turiști în Franța, în
2007,[177] din care o parte în cele 3,178 milioane de case de vacanță din țară.[I 16] Motivele
acestui tip de turism sunt diverse: este vorba atât despre turismul cultural (îndreptat, în special,
către Paris),[b 15] cel balnear (în special pe Coasta de Azur[b 15]), cel natural,[b 15] turismul de
afaceri (Parisul este principala destinație mondială pentru acest tip de turism[b 15]), de recreere
(Disneyland Paris este de departe cel mai frecventat parc de distracții din Europa[178]) și de
practicarea sporturilor de iarnă (în special, în Alpii de Nord(fr)[c 3]). Atracțiile turistice cele mai
vizitate sunt, în marea lor majoritate, situate în Île-de-France (Disneyland Paris, Muzeul Luvru, Turnul
Eiffel, Palatul de la Versailles );[179] dar și câteva obiective din provincie atrag și ele numeroși turiști,
cum ar fi castelele din Valea Loarei, mont Saint-Michel, Rocamadour, Castelul Haut-Kœnigsbourg(fr),
muzeul Unterlinden(fr) din Colmar, Centrul Pompidou-Metz(fr) sau parcul Futuroscope
Locul Franței în economia mondială

În 2009, Franța era a cincea putere economică mondială după PIB nominal[186] sau a noua în
termenii parității puterii de cumpărare.[187] Ea este pe locul al patrulea în lume, în 2010, după
numărul de întreprinderi clasate în primele 500 din lume.[188]

Economia franceză este foarte deschisă,[a 20] mai ales către partenerii europeni (65% din
exporturile franceze[189]). Această situație se leagă, parțial, de epuizarea sau de insuficiența
resurselor miniere și energetice, care o obligă să importe,[d 8] și de dimensiunile relativ reduse ale
țării. Ea se explică, însă, și prin importanța exporturilor. Conform unui studiu efectuat de firma de
audit KPMG și publicat în 2006, „Franța oferă, în general, costuri de implantare mai reduse ca
marii săi vecini europeni, nu doar în energie, transporturi și pe piața imobiliară, dar și pe cea a
forței de muncă.”[a 21] Cu o cotă din piața mondială de circa 8%, Franța este al doilea exportator
de produse agroalimentare realizate intern, datorită, în special, exporturilor de alcool.[a 22]