Sunteți pe pagina 1din 11

FRANȚA

Cruceru Laura-Cristina.
Franța,informații-poziție geografică
CUPRINS
1. Localizare Geografică
2.Resurse Naturale
3. Resurse Umane
4. Forța de muncă
5. Principalii poli urbani
6.Elemente Bio-Pedo-Geografice
7. Caracteristicile dezvoltării economice
Dezvoltarea economică în Franța
• Economia Franței este o combinație de multe întreprinderi private (peste 2,5 milioane companii înregistrate) și de importante
(dar în scădere) intervenții ale guvernului care păstrează o influență puternică asupra anumitor sectoare economice fiind
principalul acționar la numeroase societăți considerate drept strategice (cale ferată, electricitate, contrucții de aeronave, etc.).
Totuși guvernul a început să își relaxeze controlul asupra anumitor sectoare și a început să vândă o parte din acțiunile sale la
anumite companii cum ar fi France Télécom, Air France, precum și numeroase societăți din domeniul asigurărilor, finanțelor și
din industria apărării.

• Franța este membră din G8, grupul celor mai industrializate națiuni, fiind considerată în 2005 ca cea de a șasea economie
mondială după Statele Unite, Japonia, Germania, China și Regatul Unit. Franța este una dintre cele 11 țări din Uniunea
Europeană care a lansat moneda Euro la 1 ianuarie 1999, aceasta înlocuind complet Francul Francez la începutul anului 2002.

• Conform Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, în anul 2004 Franța a fost cel de al 5-lea exportator mondial și
cel de al patrulea importator mondial de bunuri fabricate. În 2003 Franța a fost cel de al doilea recipient de investiții străine
direct dintre țările OCDE cu 47 miliarde dolari înaintea Statelor Unite, Japoiniei, Regatului Unit sau Germaniei, iar companiile
franceze au investit în același an 57,3 miliarde dolari, Franța fiind astfel al doilea cel mai important investitor direct dintre țările
OECD, după Statele Unite. În 2005 raportul OCDE asupra țărilor G7 clasa Franța pe primul loc în ceea ce privește productivitatea
(măsurată ca PIB per oră lucrată).[1] În 2004, PIB-ul per oră lucrată în Franța era de 47,7 dolari, mai mult decât în Statele
Unite(46,3$), Germania (42,1$), Regatul Unit (39,6$) sau Japonia (32,5$).[2]
Elemente bio-pedo-georafice
• Vegetaţia şi fauna Franţei
• Datorită întinderii sale considerabile, în Franța se întâlnește o vegetație
variată. Situate mai ales în munții Alpi, Jura şi Vosgi, pădurile de foioase (fag,
stejar) și de conifere, ocupă peste un sfert din teritoriul Franței. În landele
nisipoase din S-V se dezvoltă păduri de pin, iar în insula Corsica este dominant
maquisul mediteranean. Fauna este relativ bogată : păsări (flamingo, egrete,
fluierari - în Camargue ), urși (în Pirinei), vulturi, marmote, ibex. În afara faunei
autohtone mai întâlnim capra neagră, cerbul sika (japonez), muflonul
corsican. Acestea trăiesc în pădurile Franței, dar și în parcuri și rezervații
naturale cum ar fi : Parcul La Vanoise, Parcul Pyrenees Orientales și Port Cros.
În Franța există 21 de rezervații naționale de vânătoare ( Chambord, Burrus,
Les Bauget), 9 rezervații cinegetice de interes național şi 25 de rezervații
speciale sau particulare, între care Camargue si Les Sept Isles si 32 de
rezervații forestiere de stat.
FORȚA DE MUNCĂ

IMAGINE INFORMAȚII
• Franța este a doua putere economică europeană
și a cincea putere economică mondială. Economia
sa de tip capitalist o face să fie unul dintre liderii
mondiali în sectoarele agroalimentar, aeronautic,
al automobilelor, al produselor de lux(fr), al
turismului(fr) și în cel al energiei nucleare(fr),
aceasta în ciuda unor politici de
intervenționism(fr) destul de puterniceDin cauza
forței de muncă de la noi din țară,dar și a salariilor
mici care există aici .Foarte mulți dintre români
aleg un loc de muncă din Franța.Franța dispune
de locuri de muncă în- agricultură,sere,muncitori
necalificați în construcții, etc.
• Capitala-Paris
• Limba oficiala-franceza
• Stat membru al UE de la -1 ianuarie 1958
• Moneda – francul francez , existent de la 5 decembrie 1360
• Suprafață- 551 208 km patrati
• Populatie -56,472,076
CONCLUZII
Într-un efort de a menține pacea, Aliații au format Națiunile Unite, care a luat ființă oficial pe 24 octombrie 1945, și a adoptat
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948 ca un standard comun pentru toate țările membre. Marile puteri care
învingătoare în război—Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică, China, Regatul Unit și Franța—au devenit membri
permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU. Cei cinci membri permanenți rămân aceeași și în prezent, deși au fost două
schimbări de locuri, între Republica China și Republica Populară Chineză , în 1971, și între Uniunea Sovietică și statul ei succesor,
Federaţia Rusă, după destrămarea Uniunii Sovietice. Alianța dintre Aliații Occidentali și Uniunea Sovietică a început să se
deterioreze chiar înainte de terminarea războiului.

Diviziunea postbelică a lumii a fost formalizată de către două alianțe militare internaționale, NATO (în frunte cu Statele Unite)
și Pactul de la Varşovia (controlat de URSS); lunga perioadă de tensiuni politice și de competiție militară între acestea, Războiul
Rece, avea să fie însoțită de o cursă a înarmărilor și războaie prin intermediari.

Estimările numărului total de victime ale războiului sunt diferite, deoarece multe decese au rămas neînregistrate. Cele mai
multe sugerează că au murit aproximativ 60 de milioane de oameni în război, dintre care aproximativ 20 de milioane de militari
și 40 de milioane de civili. Mulți dintre civili au murit din cauza genocidelor deliberate, a masacrelor, bombardamentelor masive,
a bolilor și foametei.

În concluzie, acest subiect este oricum prea amplu si nici azi nu se ştie exact tot despre interesele de la mijlocul lui, aşa ca
doar am scris câteva idei.
INFORMATIA A FOST PRELUATA DE PE SITE-UL WIX.COM
Resurse naturale
• Franța se numără printre cele mai puternice state din lume, cu o economie clasată pe locul 6 în
statele Regatului Unit,a Germaniei,a Chinei,a Japoniei și a Statelor Unite.Comerțul și agricultura
alimentează o mare parte a economiei sale, țara având suprafețe întinse de teren arabil care susțin
toate tipurile de activități agricole,de la culturile alimentare până la producția de lemn.
• Unele dintre resursele naturale găsite în Franța sunt următoarele-
• Cărbunele- a reprezentat o sursă esențială care a jucat un rol semnificativ în valul de revoluție
industrială care a trecut peste țările europene,inclusiv în Franța.
• Gaz Natural –a fost descoperit pentru prima dată în regiunea sud-vestică a Franței numită Lacq.
• Uraniu
• Energie Hidroelectrică
• Energie Eoliană
• Minereu de fier
• Energie termică și solară
Localizare geografică
• Franța Populația actuală RESURSE UMANE
• 66 136 769

• Astăzi Anul acesta


• Creșterea populației Astăzi
• 595
• modificări în fiecare 115.925 sec. Creșterea populației Anul
acesta
• 242 821
• nașteri Astăzi
• 1 888
• modificări în fiecare 36.532 sec. nașteri Anul acesta
• 770 527
• [x]
• decese Astăzi
• 1 293
• modificări în fiecare 53.342 sec. decese Anul acesta
• 527 706
• [x]
• sursă : [1]
• Statistici de astăzi, de la miezul nopții 00:00.
• schimbari statistice pentru anul curent, de la 1 ianuarie
• Populație = nașteri** - decese

• Franța Hartă populație


• densitate oraș [2] • Densitatea populației [3] • Legendă
(Click pe marcator pentru a ascunde)

S-ar putea să vă placă și