Didactica educației

fizice și psihomotorii
Prof. dr. Marcu Daniela
SĂ NE CUNOAȘTEM MAI BINE!

Joc didactic
 Introducere
Prezentul curs este destinat studenților din anul II înscriși în programul de
Conversie profesională Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar din cadrul Facultații
de Psihologie și Științele educație.

În învăţământul preşcolar, educatorii sunt responsabili de realizarea

activităţilor de educaţie fizică şi sport cu copiii. De asemenea, ne amintim de disciplinele
“Muzică şi mişcare” şi “Joc şi mişcare” din învăţământul primar, care se desfășoară sub
indrumarea profesorilor învățători. Aşadar, pe lângă cunoaşterea recomandărilor
programei de specialitate, este deosebit de important ca educatorii/ învăţătorii să
manifeste abilităţi de planificare şi să deţină metodele şi mijloacele necesare atingerii
obiectivelor specifice domeniului Educaţiei Fizice şi Sportului. Mişcarea, activitatea de
educaţie fizică şi sport, realizată de un personal instruit corespunzător, de persoane
competente, duce la creşterea calităţii vieţii copiilor şi la o naţiune mai sănătoasă, din
punct de vedere fizic şi psihic.
Locul educației fizice în curriculum național

● Analizată din perspectiva procesului de învățământ, Educația fizică, reprezintă activitatea

sistematică de practicare a exercițiilor fizice, introdusă în planul cadru și desfășurată în
unitățile de învățământ. Educația fizică școlară este subordonată prin obiective și conținut
realizării finalităților actuale ale învățământului obligatoriu.

● Conform Legii Învățământului, Curriculumul naţional reprezintă ”ansamblul

experiențelor de învățare prin care unitățile de învățământ asigură realizarea idealului
educațional și a finalităților învățământului, astfel încât să ofere fiecărui elev şanse egale
pentru dezvoltarea personală şi profesională, pentru inserţia socială.

https://www.youtube.com/watch?v=ZtWrqdFsPQQ&t=15s
 Tipuri de curriculum

Curriculum nucleu
- disciplinele de
studiu şi numărul de
ore aferente
prevăzute în acest
curriculum
reprezintă trunchiul
comun
Curriculum la Curriculum
decizia școlii (CDS) diferențiat
se referă la autonomia de Prin care se creeaza
care dispune unitatea de conditii optime de
învăţământ. Astfel, se pot orientare a elevilor către
aloca un număr de ore o pre-specializare. Prin
suplimentar disciplinelor acest curriculum se
de învăţământ regăsite în acorda ore suplimentare
cadrul curriculumului anumitor discipline care
nucleu sau putem contribuie la definirea
identifica discipline noi unui traseu de instruire al
de studiu elevilor

https://www.youtube.com/watch?v=nRiyM4PFhfk
De reținut!
În fiecare an, prin ordin de ministru, se
aprobă planurile-cadru de învățământ.
Consultarea anuală a acestor documente
permite profesorului de educație fizică și
sport o planificare justă a conținutului
instruirii în funcție de numărul de ore de care
dispune
 Particularitățile Educației fizice ca
disciplină de învățământ
Se desfășoară în conformitate cu prevederile curriculumului național, ilustrate la
nivelul documentelor oficiale pe care le respectă;

Are caracter preponderent formativ, vizând pregătirea subiecților pentru viață și

punând accent pe dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea calităților motrice
de bază, favorizarea transferului deprinderilor motrice dobândite în lecție în viața
de zi cu zi, ca și pe dezvoltarea trăsăturilor de personalitate;

Are un caracter competitiv, ilustrat atat prin mijloacele folosite, cât și prin
participarea elevilor la competițiile sportive școlare;

Educaţia fizică urmăreşte totodată aspecte de ordin preventiv şi corectiv (de

exemplu, corectarea posturii corporale în poziţia aşezat în bancă, postura
corporală corectă în deplasare). (C. Ciolcă, 2012)

Educaţia fizică este considerată a fi cel mai reprezentativ tip de activitate motrică
formativă
 Finalităţile educaţiei fizice

dezvoltare fizică armonioasă;

indici superiori ai calităţilor motrice (viteză, forţă, rezistenţă,
coordonare, mobilitate şi supleţe) şi ai psihomotricităţii (schemă
corporală, lateralitate, ideomotricitate, inteligenţă motrică etc);

un sistem larg de deprinderi şi priceperi motrice (de bază: mers,

alergare, săritură şi utilitar-aplicative: aruncare-prindere, târâre,
căţărare, escaladare, transport de obiecte);

capacitatea psihică (intelectuală, afectivă, morală, volitivă) crescută;

integrarea în mediul natural şi social. ( Predoiu R. 2019)
Beneficiile activităţii de educaţie fizică
Beneficiile activităţii de educaţie fizică
(R. Predoiu, 2016)
Imbunătățirea coordonării Plămânii ventileaza o cantitate mai mare
mișcărilor de aer/minut

O bună capacitate a sistemului imunitar

de a răspunde la o agresiune microbiană

Scade masa totală de țesut adipos

Creșterea cantității de sânge pe care o

poate împinge inima, se mărește
cantitatea de sânge existent în vase

Dezvoltarea proceselor intelectuale

Dezvoltarea capacității de comunicare

Dezvoltarea capacitatea musculară,

articulară, cardio-pulmonară
Verificare!

1. Curriculum național asigură condițiile unei

pregătiri unitare tuturor elevilor, dar în același timp,
oferă posibilitatea unităților de învățământ să
particularizeze traseele de instruire în funcție de
aptitudinile și interesele elevilor. În acest context,
câte tipuri de curriculum deosebim?

2. Educaţia fizică are un caracter competitiv? Dacă

da, de ce?

3. Menționați 3 finalități ale educației fizice?

4. Menționați 5 efecte benefice ale practicării

exercițiilor fizice
 Documente oficiale în educația fizică
școlară
În educația fizică școlară există următoarele documente cu caracter obligatoriu,
care stau la baza desfășurării activității:

Planul cadru de învățământ

01

02 Programa școlară

03 Sistemul Național Școlar de Evaluare la disciplina

Educație fizică și sport
 Planul cadru de învățământ
Planul cadru de învățământ este documentul în care se prevăd obiectele/disciplinele
de studiu și volumul de ore/săptămână alocate în funcție de tipul de curriculum

Planul- cadru este un document reglator esenţial: pe de o parte, din perspectiva

opţiunilor de politică educaţională pe care le reflectă şi le aplică în sistemul de
educaţie, pe de altă parte, din perspectiva structurării, în acord cu aceste opţiuni, a
resurselor de timp ale procesului de predare- învăţare. În mod corespunzător,
generarea planului-cadru de învăţământ nu este un proces arbitrar; Acest proces se
raportează la un profil de formare al absolventului, din perspectiva a ce trebuie să
ştie, să ştie să facă şi să se manifeste atitudinal la finalul unui nivel de studiu.

În România, la învățământul primar, sunt prevăzute 2 lecții de Educație fizică, in

curriculum nucleu, pentru toate clasele, 1 lecție de Joc și mișcare la clasele a III-a și
a IV-a
ORDIN nr. 3.371 din 12 martie 2013 - privind aprobarea planurilor-cadru de invatamant
pentru invatamantul primar si a Metodologiei privind aplicarea planurilor-cadru
deinvatamant pentru invatamantul primar
 Programa de educație fizică
Este un document elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale ce cuprinde competenţele,
conţinuturile şi standardele de performanţă pe care trebuie să le realizeze elevii din diferite cicluri
de învăţământ. Programa este obligatorie pentru toate unităţile de învăţământ de stat sau
particulare acreditate.

Clasele 0 – a II-a
OMEN Nr. 3418/19.03.2013

Educație fizică

Clasele a III-a – a IV-a

OMEN Nr. 5003/02.12.2014

Programe școlare Joc și mișcare

în vigoare OMEN 5003/ 02.12.2014

Învățământ preșcolar
OMEN
Nr.4694/02.08.2019
De reținut!
Activitatea, în cazul învăţământului
preşcolar, se desfăşoară în concordanţă cu
programa elaborată de M.E.N, intitulată
Curriculum pentru Educaţia timpurie din anul
2019. Educaţia fizică este responsabilă de
realizarea obiectivelor domeniului
„Dezvoltarea fizică, a sănătății şi igienei
personale”.
 Caractericiticile programelor școlare
Principalele caracteristici ale programelor sunt următoarele (Gh.
Cârstea, 2000; M.Stănescu, 2012):

Prin competențele prevăzute de acestea se asigură o bază unitară de

pregătire pentru toți elevii;

Au un caracter dinamic, în sensul că se schimbă conform comenzii

sociale;

Continutul permite multă autonomie locală, în funcție de ofertele unității

de învățământ și opțiunile elevilor;

Îmbină caracterul concentric al instruirii cu caracterul linear;

Sunt obligatorii pentru toate unitățile de învățământ, în ceea ce privește

obiectivele pe care și le propun
 Structura programelor școlare
( Învățământ primar)

Competențe
generale Conținuturi

Competențe
Notă de specifice și Sugestii
prezentare exemple de
activități de metodologice
învățare
 Sistemul Național Școlar de Evaluare la
disciplina Educație Fizică și Sport

● Un document definitoriu al educației fizice școlare îl reprezintă ”

Sistemul Național Școlar de Evaluare la disciplina Educație Fizică și
Sport în învățământul primar.

● Este un document eliberat de minister care vizează, în primul rând,

determinarea efectelor aplicării programelor școlare la nivelul a două
componente ale modelului de educație fizică: calitățile motrice și
depinderi motrice specifice ramurilor sportive
II - Verificare!

5. Ce documente, cu caracter obligatoriu,

stau la baza desfășurării activității?

6. Care este structura programei școlare

pentru disciplina Joc și mișcare?
Deprinderile motrice

Componente ale activităţii

voluntare a omului care, prin
exersare, ating un randament înalt
pe baza perfecţionării indicilor de
execuţie (viteză, coordonare,
precizie, uşurinţă, automatizare).
 Caracteristicile deprinderilor motrice
-după ce se
consolidează
(fixează) prin repetări
multiple, deprinderile
-sunt elemente ale -se perfecţionează
motrice se execută cu
activităţii voluntare a (consolidează) în timp
indici superiori de
omului neuniform
precizie, stabilitate,
cursivitate,
expresivitate, -au o structură
coordonare motrică fixă,
elementele
-unele elemente ale
-sunt unice şi înlănţuindu-se în
deprinderilor sau
ireversibile, deci nici o acelaşi sens, orice
chiar aceasta în
deprindere motrică nu schimbare a
întregime poate
seamănă cu o altă conţinutului
ajunge la faza de
deprindere motrică deprinderii conducând
automatizare
la formarea, dacă
este posibil, a unei noi
deprinderi
● Etapele metodice ale formării deprinderilor motrice
1 Etapa iniţierii în bazele tehnicii de execuţie a
deprinderii motrice cu următoarele obiective: formarea
unei reprezentări clare asupra deprinderii respective,
formarea ritmului general de execuţie, preîntâmpinarea
sau corectarea greşelilor tipice de execuţie Predomină
volumul efortului fizic

2 Etapa consolidării, a fixării cu urmatoarele

obiective: formarea tehnicii de execuţie,
exersarea deprinderii în concordantă cu
caracteristicile spatiale, temporale si dinamice
optime, prioritate acordată corectării greşelilor
individuale de execuţie. În această etapă creşte
rolul intensităţii efortului fizic.

Etapa perfecţionării cu următoarele principale

3
obiective: sporirea variantelor de execuţie a fiecărei
deprinderi, desăvârşirea procedeelor tehnice
specifice, exersarea deprinderii cu precădere în
condiţii cât mai variate şi apropiate de cele întâlnite
în practică
 Deprinderi motrice
elementare
După nivelul
automatizării

Deprinderi motrice
complexe

Deprinderi de locomoție
Tipuri de deprinderi
motrice
Deprinderi de
manipulare
După finalitatea folosirii

Deprinderi de stabilitate

Deprinderi motrice
specifice ramurilor și
probelor sportive
Deprinderile de locomoție
DE BAZĂ
01 Mersul
.

02 Alergarea

03 Săriturile
https://www.youtube.com
/watch?v=asVsVrp2olg&l
ist=PLazHyTtnwyORcbJt
Ecnp3P99gINcH3lFm
Deprinderile de locomoție
COMBINATE
Tracţiunea şi
Târârea împingerea

Escaladarea
Ridicarea şi
transportul de
greutăţi

Căţărarea
 Deprinderi motrice

de manipulare:
a) De tip propulsie: lansare, rostogolire, azvârlire, lovire
b) De tip absorbție: prindere cu o mână, cu două mâini

de stabilitate:
a) De tip axial
b) Posturi statice sau dinamice
c) Starturi, schimbări de direcție
 Metodica dezvoltării calităţilor motrice
Calitǎţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferǎ individului
posibilitatea executǎrii diferitelor acte motrice, legate atât de activitatea sa
zilnicǎ, cât şi de cea sportivǎ. (G. Dințică, G. Grigore., 2012)Î
În procesul de învǎţǎmânt un loc important în cadrul preocupǎrilor profesorului
de specialitate îl ocupǎ gǎsirea şi utilizarea în pregǎtire a celor mai eficiente
metode şi mijloace care sǎ asigure dezvoltarea acestor calitǎţi
Se recomandǎ ca programarea dezvoltǎrii lor sǎ se facǎ cu pondere diferitǎ în
funcţie de conţinutul lecţiilor, materialele sportive existente, condiţiile de anotimp,
fondul motric al elevilor într-o anumitǎ etapǎ.
Dezvoltarea calitǎţilor motrice reprezintǎ unul din principalele obiective ale
procesului de pregǎtire a şcolarilor mici, realizatǎ concomitent cu formarea
priceperilor şi deprinderilor motrice.
Calitǎţile motrice au un caracter nativ al cǎrui nivel de manifestare iniţialǎ depinde
de fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor ulterioarǎ ca de altfel şi formarea
deprinderilor motrice, se realizeazǎ odata cu evoluţia procesului de creştere şi
dezvoltare, ele fiind influenţate de specificul activitǎţilor desfǎşurate, condiţiile de
viaţǎ, ereditatea, mediul geografic şi climateric şi activitǎţile desfǎşurate în mediul
şcolar.
Calitățile motrice

Mobilitate și
Rezistența stabilitate
Capacități articulară
Viteza coordinative
Forța
 Locul calitǎţilor motrice în lecţia de educaţie
fizicǎ

● Alǎturi de deprinderile motrice, calitǎţile motrice sunt obiective

primordiale ale conţinutului lecţiei de educatie fizicǎ. Indiferent de condiţii
materiale (sala, aparaturi, materiale) sau atmosferice (ploaie, zǎpadǎ, ceaţǎ,
frig), educarea calitǎţilor motrice este primordialǎ, esenţialǎ.

● Este indicat ca în lecţia de educaţie fizicǎ, calitǎţile motrice sǎ nu fie

aşezate la întamplare. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calitǎţilor motrice în
lecţia de educaţie fizicǎ trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv
pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optimǎ şi asigurarea
revenirii organismului.

● Dezvoltarea vitezei şi a capacităţilor coordinative se va plasa dupa

veriga a III-a a lecţiei (influenţarea selectivǎ a aparatului locomotor), iar forţa
şi rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului dupǎ efort.
1. Viteza

Gh.Cârstea (1999) aprecia că viteza este “capacitatea de a

executa acte sau acţiuni motrice, cu întreg corpul sau numai cu
anumite segmente ale acestuia, într-un timp cât mai scurt, deci cu
rapiditate maximă, în funcţie de condiţiile existente.“

R.Manno, în 1992, înţelege viteza ca fiind „aptitudinea de a

realiza acţiuni motrice într-un timp minim”.
De reținut!
În lecţia de educaţie fizică se
recomandă abordarea vitezei ca
primă temă, pentru a beneficia de
toate resursele elevului în această
direcţie.
1.1 Forme de manifestare

Viteza de reacţie Capacitatea cu care organismul rǎspunde la anumite

semnale; timpul scurs de la apariţia stimulului (vizual,
● auditiv) pânǎ la declanşarea reacţiei de rǎspuns
Viteza de execuţie Reprezintă rapiditatea cu care se efectuează o
mişcare, sau timpul scurs de la începutul până la
sfârşitul mişcării
Viteza de repetiţie Reprezintă frecvenţa cea
mai înaltă cu care se pot repeta mişcările
într-un timp cât mai scurt.

Viteza de deplasare Succesiunea unor mişcǎri ciclice

efectuate în mod constant
1.2 Metode de dezvoltare a vitezei
Metode pentru dezvoltarea
vitezei de reacţie
vMetoda repetǎrilor: reacţii
la stimuli cunoscuţi la obiecte
în mişcare, alegerea reacţiilor
în functie de valoarea
stimulilor
vMetoda întrecerii, a jocului
vMetoda senzorio-motricǎ,
pentru dezvoltarea capacitǎţii
perceperii timpului şi ritmului
https://www.youtube.com/watch?v=P0r7s5unMb4&t=103s
Metode pentru dezvoltarea
vitezei de execuţie
ü metoda repetǎrilor în
tempo maximal, pe parţi
(fracţionatǎ);
ü metoda repetǎrilor
globale;
ü metoda jocului;
ü metoda întrecerii.
Metode pentru
dezvoltarea vitezei de
repetiţie
o metoda repetǎrilor
în tempo maximal
o metoda repetǎrilor
în tempouri alternative
(maximal-submaximal)
o metoda întrecerii.
 1.3 MIJLOACE UTILIZATE PENTRU DEZVOLTAREA VITEZEI
(G. Dințică, G. Grigore., 2012)

Ê Alergare de viteză cu tragerea partenerului de mână apoi schimbarea locurilor;

Ê Alergare în tempo variat: accelerare, alergare din inerţie, accelerare, alergare din inerţie;
Ê Alergare cu schimbarea ritmului conform bătăii din palme;
Ê Alergare în zig-zag cu atingerea cu mâna a unor semne desenate pe sol la o distanţă de 2m unul de
celălalt;
Ê Elevii aşezaţi în linie pe un rând sunt numerotaţi în grupe de câte 8 (sau alt număr în funcţie de efectivul
clasei, în aşa fel încât să fie grupe egale). Profesorul dă comanda ,,cerc”, ,,triunghi”, ,,linie”, etc. La
comanda respectivă elevii (pe grupe) trebuie să se grupeze cât mai repede şi mai corect în formaţia
anunţată de către profesor. După ce profesorul stabileşte care grupă a câştigat întrecerea respectivă
clasa se aliniază din nou în linie pe un rând. Câştigă grupa care a fost desemnată de cele mai multe ori
câştigătoare;
Ê Pe perechi, stând faţă în faţă (la distanţă de 1,5-2m) fiecare elev ţine un baston lateral dreapta în poziţie
verticală cu un capăt sprijinit pe sol celălalt capăt ţinut cu mâna dreaptă. La semnalul profesorului se
dă drumul la baston se alergă pentru al prinde pe cel al partenerului înainte să cadă. Indicaţie : nu se
împinge bastonul, ci se încearcă să rămână în echilibru.
Ê Elevii dispuşi în formaţie de cerc fiecare având un număr, profesorul (sau un alt elev) stă în mijlocul
cercului ţinând un baston în poziţie verticală cu un capăt sprijinit pe sol celălalt capăt ţinut cu mâna.
Profesorul strigă un număr şi în acelaşi timp dă drumul la baston. Elevul căruia îi corespunde numărul
respectiv trebuie să prindă bastonul înainte ca acesta să cadă.
Ê Pe perechi stând faţă în faţă, un elev ţine un baston (orizontal) de capete. Celălalt elev stă cu măinile
deasupra bastonului la distanţă de 20cm. Când doreşte primul elev dă drumul la baston iar celălalt
trebuie să îl prindă înainte să cadă.
2. Rezistența
Rezistenţa este definită în literatura de specialitate ca fiind
capacitatea psihofizică a organismului executantului de a face faţă
oboselii specifice activităţii depuse A.Dragnea (2000), J.Weineck
(1992).

R.Manno (1992) înţelegea prin rezistenţă “aptitudinea motrică ce

permite omului să facă faţă oboselii în eforturile de lungă durată.“
De reținut!
În lecţia de educaţie fizică se
recomandă abordarea rezistenței
ca a doua temă, in cazul lecțiilor cu
doua teme.
 2.1 Forme de manifestare
ü În funcţie de ponderea participării musculaturii corpului, rezistenţa
este generală, locală şi regională;
ü În funcţie de specificitatea ramurii de sport sau a altui tip de activitate
motrică, rezistenţa este generală şi specifică;
ü După sursele de energie care se consumă, rezistenţa este anaerobă
şi aerobă;
ü În funcţie de durata efortului rezistenţa este scurtă (45”-2´), medie
(2-8´) şi lungă (peste 8´);
ü După modul de combinare cu alte calităţi motrice, în funcţie de
solicitările diferite impuse de efortul specific există rezistenţă-forţă,
rezistenţă-detentă, rezistenţă-viteză; tipuri în care celelalte calităţi
motrice se suprapun pe fondul de rezistenţă.
2.2 Metode de dezvoltare a rezistenței
01Metoda eforturilor
02Metoda eforturilor
repetate (repetarea progresive (bazatǎ pe
relativǎ a aceluiasi variaţia intensitǎţii
efort) efortului)

03 04
Metoda eforturilor Metoda antrenamentului
variabile (modificarea cu intervale (o metodǎ
vitezei de parcurgere a de bazǎ în dezvoltarea
anumitor porţiuni din rezistenţei)
cadrul alergǎrii de
duratǎ)
2.3 Mijloace utilizate pentru dezvoltarea
calităţii motrice rezistența

● Alergare în tempo variat şi contratimp ¼ şi 4/4. Ex.:

100m 2/4- 100m 1/4,
● Alergare pe teren variat;
● Alergare pe intervale;
● Alergare în tempo ¼- 2/4 printre 5-7 jaloane, aşezate
la o distanţă de 10m unul de celălalt. Creşte tempoul în
funcţie de vârsta copiilor;
3. FORŢA

● A.Dragnea (2000) înţelege forţa ca fiind “capacitatea de

a realiza eforturi de învingere, menţinere sau cedare în raport cu o
rezistenţă externă sau internă, prin contracţia uneia sau mai
multor grupe musculare.“

● În 1999, Gh.Cârstea definea forţa ca fiind “capacitatea

organismului de a învinge o rezistenţă internă sau externă prin
intermediul contracţiei musculare.“, în timp ce în 1992, R.Manno
considera forţa drept “capacitatea motrică care permite omului să
învingă o rezistenţă, să I se opună printr-un efort intens al
musculaturii.“
3.1. Forme de manifestare

Forţa generalǎ – Forţa specificǎ – forţa Forţa absolutǎ (maxima) –

capacitatea organismului de a anumitor grupe musculare forţa cea mai mare pe care
învinge o rezistenţǎ pe baza specificate de specificul unei sistemul neuromuscular o
principalelor grupe musculare; activitǎţi profesionale sau poate dezvolta în situaţia
sportive; contracţiei maxime voluntare;

Forţa explozivǎ – În regim de rezistenţǎ –

capacitatea de a manifesta capacitatea organismului de Forţa dinamicǎ
valori mari de forţa în cea a efectua contracţii
mai micǎ unitate de timp musculare în cadrul unor
(Joselini) eforturi de lungǎ duratǎ;

https://www.youtube.com/watch?v=Gs80L65pwzQ&t=236s
 3.2 Mijloace utilizate pentru dezvoltarea
calităţii motrice forţă
v Stând: ridicare pe vârfuri şi trecere pe călcâie prin rulare pe talpă;
v Genuflexiuni pe ambele picioare şi pe un picior cu sprijin;
v Sărituri pe piciorul drept (4 timpi), sărituri pe piciorul stâng (4 timpi);
v Stând: sărituri drepte cu bătaia palmelor înainte, la spate, deasupra capului, pe coapse;
v Stând: 2 sărituri drepte, apoi săritură cu depărtarea picioarelor în aer şi aterizare în stând;
v Sărituri pe şi peste obstacole aşezate la diferite înălţimi;
v ghemuit cu palmele pe sol: deplasare înainte şi înapoi cu ajutorul braţelor şi picioarelor;
v Lupta în careu- Elevii sunt împărţiţi în două echipe egale. La semnalul profesorului toţi elevii
aleargă spre un careu desenat pe sol, în care poate intra jumătate din numărul jucătorilor şi
caută să ocupe loc în el, prin împingerea adversarului. După 1-2 min. profesorul fluieră încetarea
jocului şi apreciază care echipă a reuşit să aibă mai mulţi jucători în careu;
v Lupta cocoşilor- Elevii aşezaţi câte doi faţă în faţă, stând într-un picior: sărituri variate
lovind adversarul cu umărul şi urmărindu-se dezechilibrarea acestuia;
v Complex de exerciţii efectuate cu greutatea proprie 1 (dezvoltarea forţei generale):
- genuflexiuni (3 x 15rep., pauză = 30”- 1’);
- ridicări ale trunchiului din culcat dorsal (3 x 15rep., p = 30”- 1’);
- ridicări ale trunchiului din culcat facial (3 x 15rep., p = 30”- 1’);
- sărituri uşoare pe loc (3 x 20”, p = 30”-1’);
- sărituri cu genunchii la piept, pe loc (3 x 10 rep, p = 30”-1’);
- flotări (din stând pe genunchi şi sprijin înainte pe palme): (3 x 10rep., p = 30”- 1’);
 4. Capacităţi coordinative

● După TUDOR V. (1999), capacitatea de coordonare poate fi definită a o

calitate psihomotrică care are la bază corelaţia între sistemul nervos
central şi musculatura scheletică în timpul efectuării unei mişcări.

• Coordonarea este considerată o calitate complexa, definita de

majoritatea autorilor ca fiind: capacitatea individului de a-şi folosi cu
precizie, sigurantă, cursivitate şi promtitudine corpul şi
segmentele in mișcare (G. Dințică, Note de curs)

• R.Manno, 1982, citat de A.Dragnea, S.Mate-Teodorescu,2002, consideră

capacităţile coordinative formate din capacitatea de învăţare,
capacitatea de dirijare şi control a mişcării şi capacitatea de adaptare şi
transformare a mişcării
Clasificarea capacităţilor de coordonare
(Blume, citatde R.Manno,1982, V.Tudor,
1999)
 Mijloace utilizate pentru dezvoltarea
capacităţilor coordinative
Exerciţii pe banca de gimnastică
● Mers în echilibru pe bancă cu opriri şi porniri la diferite semnale; mers pe vârfuri cu întoarcere
180°, deplasare cu pas încrucişat, mers în patru labe, etc.
● Mers (alergare) aruncând şi prinzând o minge;
● Mers pe banca de gimnastică ( înainte şi înapoi) pe vârfuri, cu braţele întinse lateral;
• Mers pe banca de gimnastică întoarsă ( înainte şi înapoi) pe vârfuri, cu braţele întinse lateral;
Exerciţii cu coarda
º Sărituri pe două picioare pe loc şi cu deplasare înainte;
º Sărituri pe un picior, pe loc şi cu deplasare înainte;
º Sărituri drepte cu picioarele încrucişate;
Exerciţii cu mingea
î stând cu o minge în mâini: aruncarea şi prinderea ei deasupra capului. Când mingea este în aer,
executanţii ridică alternativ câte un picior;
î elevii execută dribling, la semnalul profesorului, aruncă mingea în sus şi execută o săritură cu
întoarcere 180°, prinzând mingea înainte ca aceasta să atingă solul;
î stând, fiecare elev cu câte o minge: rostogolirea ei pe sol, sărituri peste ea, culegerea ei şi
continuarea exerciţiului;

https://www.youtube.com/watch?v=SyRDoBkaaKc&ab_channel=Marius-AndreiTudor
III- Verificare!

7.Precizaţi două exerciţii/ jocuri de mişcare

pentru dezvoltarea forţei.

8. Rezistenţa – este prima sau a doua temă

de activitate/ lecţie (în cazul lecţiilor cu
două teme)?

9.Precizați formele de manifestare a vitezei.

 Tema de control 1

1. Mijloace de instruire pentru dezvoltarea calităților motrice

( Viteza, Forța, Capacități coordinative, Rezistența) – 1 mijloc de instruire/
exercitiu pentru fiecare calitate motrică

2. Mijloace de instruire utilizate în vederea

formării deprinderilor de locomoție, stabilitate și de manipulare - 3 mijloace
de instruire/ exerciții

Atentie!
Fiecare joc de miscare/ exercitiu trebuie sa contina: obiective, numar de
participanti, resurse materiale, descriere.
Bibliografie
v Stănescu, M. (2012). Didactica educaţiei
fizice. Ed. Universitară, Bucureşti.
v Dragnea A. şi colab. (2006). Educaţie fizică şi sport –
teorie şi didactică. Ed. Fest, Bucureşti.
v Horghidan, V., Mitrache, G., Tüdös Ş. (2001). Psihologie
normală şi patologică. Ed. Globus, Bucureşti.
v Predoiu, R. (2012). Optimizarea performanţei sportive – mesajul
subliminal, elemente de psihomotricitate, harta mentală. Teză de
doctorat, Universitatea din Bucureşti
v Predoiu, R. (2016). Psihologia sportului. Maximizarea performanţei
sportive. Ed. Polirom, Bucureşti
v Grigore Gh., Dințică G., Metodica dezvoltării calităţilor motrice la copiii
de
7 – 11 ani, Ed.Discobolul , Bucureşti.