Capitolul II.

Regimul Juridic la Persoanele

Fizice Autorizate

2.1 Concept si cadru legislativ de reglementare

În conformitate cu legea, o persoană fizică autorizată (PFA) este o persoană autorizată de
a desfășura orice formă de activitate economică autorizată prin lege, în principal prin
utilizarea forței de muncă. Regimul PFA reglementează interacțiunea dintre această persoană
alte tipuri de întreprinderi, precum și înregistrarea și radierea acestei forme de activitate. În
forma sa actuală, un PFA poate angaja o terță parte în calitate de angajator prin intermediul
unui contract de muncă individual încheiat în condițiile legii1.
De asemenea, PFA răspunde pentru datoriile sale cu privire la activele relevante, dacă
acestea au fost stabilite, și, în plus, cu privire la toate activele sale. Procedura simplificată
prevăzută în Legea 85/2006 (astfel cum a fost modificată prin Legea 85/2014 privind
insolvența) privind apariția insolvenței este, de asemenea, aplicabilă, deoarece legea de
organizare însăși face distincție între persoanele fizice în funcție de calitățile
întreprinzătorului sau absența acestei calități.
În prezent, PFA-urile au apărut ca subiect al procedurilor de insolvență, deoarece această
distincție în ceea ce privește statutul de comerciant a dispărut (Legea 85/2014). În acest
context, distincția dintre PFA-uri și întreprinderile individuale este estompată și, de fapt,
acestea rămân o singură formă de organizare comercială. În special, un PFA poate avea cinci
tipuri diferite de activități (astfel cum sunt definite în Legea CAEN), în scopul activităților
sale și poate angaja până la trei angajați în calitate de angajatori și își poate desfășura
activitățile profesionale în temeiul unui contract de muncă individual 2.
Există, de asemenea, limitări semnificative în dispozițiile privind persoanele fizice
autorizate. Astfel de forme de desfășurare a activităților juridice nu pot fi multiplicate: în
consecință, o persoană poate avea un singur certificat de înregistrare a statutului juridic al
PFA.
În conformitate cu art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008, persoanele fizice pot fi
autorizate să desfășoare activități economice și pot fi înregistrate și autorizate ca P.F.A. dacă
au capacitate deplină de exercițiu. În acest context juridic, este clar că persoanele fizice care
sunt limitate (minori între 14 și 18 ani) sau incapabile (minorul sub 14 ani și interzis de
puterea judecătorească) nu pot obține acest statut.
Un subiect juridic care a fost în centrul atenției în dispozițiile anterioare și este încă
relevantă chiar și în actualul Cod civil este problema dobândirii deplinei capacități de
exercițiu de către minori prin căsătorie. Până la intrarea în vigoare a C. civ., capacitatea
juridică deplină era recunoscută doar pentru femeile care se căsătoreau înainte de vârsta de 18
ani.
În prezent, legiuitorul nu se mai referă doar la femeile care se căsătoresc sub 18 ani, ci
vizează fără distincție minorii („femei sau bărbați”). Astfel, în conformitate cu art. 39 alin. (1)
1
O.U.G. nr. 44/2008 (modificată prin Legea nr. 182 din 17 octombrie 2016), art.17.
2
Art. 16, 17 din O.U.G. nr. 44/2008 (modificată prin Legea nr. 182 din 17 octombrie 2016).
cod civil „prin căsătorie, minorii dobândesc capacitate deplină de exercițiu”. Totuși, așa cum
am subliniat în contextul dispozițiilor anterioare, capacitatea juridică deplină dobândită de un
minor ca urmare a căsătoriei este recunoscută numai pentru tranzacțiile de drept civil.
Recunoașterea capacității depline a minorilor căsătoriți urmărește, pe de o parte, să asigure
egalitatea între soți și, pe de altă parte, pentru a se asigura că minorii căsătoriți pot reprezenta
în mod legal interesele copiilor născuți în timpul căsătoriei.
Cu toate acestea, dacă un minor căsătorit dorește să desfășoare o activitate economică,
conform prevederilor O.U.G. nr. 44/2008 acesta nu poate avea prioritate asupra prevederii
cuprinse în art. 39 alin. (1) Cod că are capacitate civilă deplină pentru că este căsătorit.
Dispozițiile legilor speciale trebuie să fie interpretate cu strictețe și, în toate cazurile, trebuie
să aibă prioritate în conformitate cu principiul specialia generalibus derogant 3.
Ar fi discutabil dacă, în sensul art. 40 Cod civil., instanța de tutelă ar putea recunoaște un
minor în vârstă de 16 ani ca fiind capabil să desfășoare activitate economică. Prin urmare,
instanța de tutelă poate considera că activitatea economică este un motiv legitim pentru a
recunoaște capacitatea de acțiune preconizată a unui minor de 16 ani.
Excepțiile se aplică persoanelor puse sub tutelă în conformitate cu articolul 178 și
următoarele din Codul civil. Aceste persoane, deși au discernământ, nu sunt în măsură să își
protejeze interesele din cauza bolii, a handicapului sau a vârstei înaintate. La cererea
persoanei reprezentate, a soțului, a rudei sau a persoanelor specificate în art. 111 cod civil
instanța de tutelă desemnează un curator care să reprezinte interesele persoanei incapabile
pentru unul dintre motivele expuse. Teoretic, o persoană aflată sub curatelă nu este incapabilă
în cea ce privește exercitarea activității economice. Prevederile legale nu reglementează
incapacitatea persoanelor aflate sub curatelă de a desfășura activități economice. În practică,
este mai dificil pentru o persoană aflată în această situație să desfășoare activități comerciale
sau alte activități economice, chiar dacă actele (faptele) juridice se încheie de către curator,
pentru și în numele persoanei aflate sub curatelă.
2.2 Aspecte privind constituirea patrimoniului de afectațiune.

O societate comercială își poate crea propriile patrimonii de afectațiune, în limitele legii.
Deși, așa cum s-a menționat în literatura de specialitate, Legea societăților comerciale
31/1990 nu prevede în mod expres posibilitatea ca o societate cu personalitate juridică să își
divizeze patrimoniul, nu credem că acest lucru conduce la concluzia că o societate comercială
poate să își creeze un patrimoniu de afectațiune numai sub forma masei patrimoniale
fiduciare. Dimpotrivă, pentru a ajunge la această concluzie, legea specială trebuie să se abată
de la dispozițiile art. 31 alin. (1) și (2) din Codul civil, care stipulează că atât patrimoniul
persoanei fizice, cât și patrimoniul persoanei juridice pot face obiectul unei diviziuni. Astfel,
dacă persoana juridică are calitatea de legatar universal sau cu titlu universal, ca urmare a
acceptării moștenirii, patrimoniul acesteia va fi divizat în două mase patrimoniale, în temeiul
art. 1114 alin. (2) și art. 1156 alin. (1) C.civ. În cazul în care o entitate comercială are calitatea
de asociat într-o societate simplă, patrimoniul acelei societăți vor fi împărțite deoarece
contribuțiile asociaților constituie bunuri investite ale căror proprietari sunt corpul colectiv de
asociați. Cu toate acestea, articolul 206 alineatul (1) din Codul civil prevede că persoanele
juridice pot avea toate drepturile și obligațiile civile, cu excepția celor care, prin natura lor sau
prin lege, nu pot fi atribuite decât persoanelor fizice. Este clar că activele societății nu pot fi
divizată ca urmare a căsătoriei în cadrul sistemului de proprietate de drept comun, sau pentru
exercitarea unei profesii, respectiv prin constituirea unui patrimoniu de afectațiune în temeiul
O.U.G. nr. 44/2008 (drept care potrivit legii aparține numai persoanelor fizice).

3
A se vedea S. Angheni, Drept comercial. Profesioniștii-comercianți, op. Cit. p. 11-12
Întrucât legiuitorul român nu precizează modul de delimitare a bunurilor care fac parte din
patrimoniu, doctrina, inspirată de modelul francez, prevede că bunurile afectate sunt cele care
sunt necesare sau utile pentru activitatea întreprinderii. Astfel, bunurile care sunt în mod
inerent necesare pentru desfășurarea activității (precum aparatura medicală pentru un medic
dentist, un program de legislație pentru un notar sau pentru un avocat), iar în categoria
bunurilor utile vor include bunurile de natură mixtă, compatibile atât pentru uz personal, cât și
pentru uz profesional (un automobil, o imprimantă, un calculator). Bineînțeles, bunurile
personale nu pot fi incluse în patrimoniul de afectațiune. Acest lucru se datorează faptului că
sunt excluse litigiile dintre creditorii personali și creditorii care decurg din activitatea
întreprinderii. Prin urmare, un bun poate intra în componența unui singur patrimoniu de
afectațiune, acest lucru se datorează faptului că orice soluție contrară ar însemna o renunțare
parțială la efectele divizării patrimoniului.

Aspectul pasiv al patrimoniului de afectațiune cuprinde nu numai obligațiile asumate de

proprietar după anunțarea alocării, ci și obligațiile asumate anterior pentru achiziționarea
activelor care fac parte din componentă diviziunii patrimoniale.

Calificarea utilitaristă a bunurilor afectate are implicații și în ceea ce privește

dezmembrămintele dreptului de proprietate transferate în patrimoniul de afectațiune. În acest
context, deși nu există norme care să interzică transferul nudei proprietăți asupra unui bun în
masa patrimonială destinată exploatării unei întreprinderi, este greu de imaginat cum dreptul
de nudă proprietate ar putea fi necesar sau util pentru desfășurarea activității, deoarece nu
implică dreptul de folosință asupra proprietății pe care se desfășoară. Prin urmare,
transferurile de proprietate absolută pot fi foarte ușor contestate de creditorii individuali.

Dreptul de folosință este definit la articolul 749 din Codul civil ca fiind dreptul de a folosi
lucrul altuia și de a culege fructele naturale și industriale ale acestora exclusiv pentru nevoile
proprii și ale familiei sale. Bunurile care fac obiectul dreptului de folosință pot fi mobile sau
imobile, caz în care este vorba de un drept de abitație, definit de art. 750 C.civ. ca dreptul de a
locui în locuința nudului proprietar împreună cu soțul/soția și copiii săi (chiar dacă nu erau
căsătoriți sau nu aveau copii la momentul stabilirii locuinței), precum și cu părinții ori alte
persoane aflate în întreținere. Prin urmare, a concluzionăm că drepturile de utilizare și de
ședere nu pot fi incluse în masa patrimonială destinată exercitării unei profesii sau pentru
desfășurarea unei activități comerciale.

Întreprinzătorii economici și persoanele care exercită profesii autorizate, cum ar fi

persoanele care desfășoară activități independente, pot constitui o masă patrimonială de
afectațiune, care să înglobeze drepturile și obligațiile profesionale, printr-un act unilateral
(declarație) sau printr-o manifestare de voință în acest sens, exprimată în cadrul unei convenții
bilaterale sub forma unei clauze. Divizarea activelor în scopul exploatării unei întreprinderi
poate, în condițiile prevăzute de lege, să rezulte și din dobândirea de către o persoană a
activelor transferate printr-un act în timpul vieții sale sau după decesul său. Actul juridic care
prevede această împărțire a proprietății se încheie sub forma unui act special sau, în cazul în
care sunt afectate drepturi de proprietate la distanță, sub forma unui formular aprobat.

Necesitatea unei forme de publicare în legătură cu constituirea sau transferul

intrapatrimonial este o extindere a rolului fundamental al intenției titularului de a trasa o linie
de demarcație între gajul creditorilor săi personali și gajul creditorilor profesioniști, ceea ce
poate cauza cu ușurință prejudicii titularului.

Dacă bunul transferat este un imobil, declarația de afectațiune va îmbrăca forma autentică,
urmând ca publicitatea transferului să se realizeze prin înscrierea în cartea funciară.
 Desigur, în funcție de ocupația autorizată de proprietarul imobilului în cauză în scopul
exercitării acelei ocupații, pot fi necesare anumite proceduri formale, cum ar fi înscrierea
masei patrimoniale în Registrul electronic al evidenței patrimoniului de afectațiune al
avocaților, prevăzut de art. 180 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, republicat16, dacă
titularul este avocat.

În cazul în care entitatea este un comerciant persoană fizică, declarația de constituire a

patrimoniului de afectațiune trebuie să fie depusă la registrul comerțului, împreună cu dovada
plății sau, în unele cazuri, dovada proprietății activelor transferate.

Compoziția patrimoniului de afectațiune destinat exploatării unei întreprinderi poate varia

în funcție de performanța întreprinderii. De asemenea, în limitele legii, proprietarul activelor
poate modifica conținutul diviziunilor sale patrimoniale prin intermediul transferului
intrapatrimonial.

Având în vedere că există o universalitate juridică, în contextul divizării patrimoniale va

opera de drept subrogația reală cu titlu universal, bunul înstrăinat fiind înlocuit cu un alt bun
în cadrul aceleiași mase patrimoniale. În acest context, declarația de cesiune este o cerință de
opozabilitate față de terți și nu constituie un obstacol în calea aplicării subrogației în zonele
îndepărtate.

Titularul patrimoniului de afectațiune pot beneficia de venituri din activități comerciale și

nu sunt supuși acelorași restricții prevăzute de Legea societăților comerciale. Astfel,
profesioniștii sunt liberi să decidă cât de mult din venitul lor ar trebui să fie alocate în masa
patrimonială personală.

Mișcările în activele profesioniștilor în cauză vor fi suportate exclusiv de creditorii ale

căror creanțe se referă la împărțirea acestor active, fără excepție pentru garanțiile specializate
care ar justifica continuarea deținerii activelor din alte mase patrimoniale. Desigur, nimic nu
împiedică o persoană juridică să aibă atât statutul de creditor profesional, cât și statutul de
creditor personal, caz în care poate urmări atât bunurile morale, cât și cele personale, dar în
limita cerințelor respective.

Protecția oferită de lege prin constituirea unui gaj profesional asupra activelor
profesionale ale unei întreprinderi înseamnă, de asemenea, că este imposibil să se garanteze
datoriile care apar în legătură cu activele întreprinderii cu bunuri personale. Instituirea unei
garanții care să afecteze etanșeitatea bunurilor transferate în mod profesional echivalează cu o
renunțare pe termen limitat la efectul declarației de transfer sau legea nu prevede o astfel de
posibilitate.

2.3 Particularității ale Persoanei Fizice Autorizate.

2.3.1 Forța de muncă a Persoanei Fizice Autorizate.
Persoanele fizice autorizate utilizează în principal forța de muncă și competențele
profesionale proprii pentru a-și desfășura activitățile, dar pot, de asemenea, să angajeze terți în
baza unor contracte de muncă individuale. Prin modificările instituite de legea de aprobare a
O.U.G. nr. 44/2008, limitează numărul de persoane pe care un P.F.A. le poate angaja în cadrul
unui contract de muncă individual la maximum trei. În același timp, un P.F.A. poate combina
statutul de persoană fizică autorizată cu statutul de angajat al unei terțe părți care lucrează în
același domeniu și în alte domenii autorizate de P.F.A.
 Motivul pentru limitarea numărului de persoane angajate de P.F.A. este acela că, prin
definiție, un P.F.A. își utilizează în mod normal forța de muncă și competențele profesionale
pentru a desfășura activități economice autorizate, singură și, în mod excepțional, împreună cu
alte persoane. În plus, un P.F.A. nu poate deține simultan statutul de întreprinzător al unei
întreprinderi individuale, dar își poate schimba statutul juridic (O.U.G. nr. 44/2008, articolul
19).
De asemenea, ar trebui să se atragă atenția asupra art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 44 din
2008 în conformitate cu care un P.F.A. poate coopera cu alte persoane fizice sau juridice
autorizate ca P.F.A., cu întreprinzători ai societăților private, cu reprezentanți ai
întreprinderilor familiale sau cu alte persoane fizice sau juridice pentru realizarea de activități
economice, fără a le afecta statutul juridic de P.F.A. Cu toate acestea, în conformitate cu
articolul 17 alineatul (3) din O.U.G. nr. 44/2008 4, un P.F.A. nu este considerată a fi angajatul
unui terț cu care cooperează în sensul articolului 16, chiar dacă această cooperare este
exclusivă.
Deși formularea legiuitorului nu este atât de clară, trebuie totuși să se țină cont de două
aspecte decisive.
Primul aspect se referă la existența așa-numitei Persoană fizică autorizată (P.F.A.) care
sunt proprietari de întreprinderi economice și, din acest punct de vedere, este posibil să se
vorbească despre natura angajaților care au contracte de muncă cu alte persoane fizice
autorizate.
Cel de-al doilea aspect se referă la entitatea economică P.F.A. are regim juridic propriu
stabilit prin O.U.G. nr. 44/2008 si care poate încheia un contract de cooperare cu o alta
întreprindere economică/comercială5.
Persoanele fizice care sunt proprietari ai întreprinderii economice P.F.A. beneficiază de
drepturile prevăzute în Codul muncii, sunt membri ai sistemului public de pensii și au dreptul
la alte prestații sociale, de sănătate și de asigurări de șomaj (O.U.G. nr. 44/2008, articolul 18).
În același timp, soții/soțiile persoanelor fizice autorizate sau ale întreprinzătorilor individuali
se bucură de aceleași drepturi în temeiul articolului 21 1, dacă au un contract de asigurare
socială în cadrul sistemului de asigurări de șomaj.
Persoanele fizice autorizate își desfășoară activitățile pe propriul risc în scopul obținerii de
profit sau exclusiv în scopul obținerii de venituri (dacă activitatea economică nu este
permanentă).
Riscul este inerent oricărei afaceri, iar comercianții profesioniști ar trebui să ia toate
măsurile de precauție pentru a elimina sau minimiza riscul. În acest scop, este important să se
includă în contracte clauze care să permită modificări (ajustări) ale contractului în funcție de
evenimente sau circumstanțe care pot apărea, cum ar fi concurența din partea unor terți sau
fluctuațiile cursului de schimb, inclusiv ale monedei de plată.
4
dispoziție introdusă prin O.U.G. nr. 46/2011
5
A se vedea Curtea Constituțională prin Decizia nr 425/2019 (M.Of. nr. 477 din 25 septembrie 2019), a respins
excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr 44/20008, reținând că din conținutul
dispoziției legale invocate rezultă că „o persoană fizică poate avea concomitent relații contractuale cu terțe
persoane fizice sau juridice, cu alte P.F.A., întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, în calitate de
persoană fizică autorizată sau salariat. Coroborând dispozițiile legale, Curtea constată că acestea permit ca o
persoană fizică să desfășoare activități pentru care este autorizată să poată cumula calitatea de angajator (P.F.A.),
de colaborator (P.F.A.), respectiv salariat (persoană fizică), în funcție de relațiile contractuale pe care le încheie
cu terțele persoane”. Așadar, dispoziția legală analizată permite unei persoane fizice să poate cumula calitatea de
Persoană fizică autorizată (P.F.A.) cu calitatea de salariat, existând două raporturi contractuale distincte cu regim
juridic diferit aplicabil, pe de o parte P.F.A. – ca operator economic de sine stătător, înregistrat în registrul
comerțului și salariatul care-și desfășoară activitatea pe baza contractului individual de muncă
 2.3.2 Răspunderea Persoanei Fizice Autorizate

Răspunderea pentru obligațiile asumate de persoanele fizice cărora le-a fost delegată
autorizația este nelimitată (ultra vires hereditates6).
Titularul PFA este responsabil pentru obligațiile asumate în timpul funcționării
întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectațiune. În cazul în care aceste
active nu sunt suficiente pentru a satisface creanța, pot fi urmărite și alte active ale
debitorului7. În conformitate cu articolul 2.324 alineatul (4) din Codul civil, Bunurile care fac
obiectul unei divizări de active dedicate exercitării unei profesii recunoscute de lege pot fi
urmărite numai de creditorii ale căror creanțe sunt legate de această profesie. Acești creditori
nu pot urmări alte active ale debitorului.
În caz de insolvență, PFA va urma procedura simplificată prevăzută în Legea 85/2014
privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările ulterioare.
Părțile interesate pot face dovada calității de profesionist în cadrul procedurii de insolvență
sau, separat, în cadrul unei proceduri declarative, dacă își justifică interesele legitime 8.
2.3.3 Încetarea activității Persoanei Fizice Autorizate
P.F.A. își încetează activitatea și este radiată din registrul comerțului în următoarele
cazuri9:
a) prin voința acesteia;
b) prin deces;
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori
printr-o mențiune în registrul comerțului.
În cazul în care o persoană înregistrată ca PFA nu mai dorește să funcționeze ca atare,
aceasta poate decide să o dizolve. Dizolvarea trebuie să fie înregistrată la Oficiul Registrului
Comerțului și trebuie prezentate următoarele documente:

- Cererea de înregistrare.

- Documentul care atesta motivul radierii, daca este cazul.

- Certificatul de înregistrare si certificatul constatator de autorizare (original)
Cererile de înregistrare, documentele cerute de lege, cererile și numerele de înregistrare
sunt trimise de către solicitant direct la ONRC prin poștă, cu scrisoare cu valoare declarata si
confirmare de primire sau prin mijloace electronice. O semnătură electronică calificată se
atașează, se aplică sau se asociază în mod logic cererilor trimise în format electronic prin
intermediul portalurilor de servicii online sau prin e-mail.

În cazul în cazul în care documentele sunt transmise prin poșta se va atașa Cartea de
identitate a solicitantului trebuie să fie însoțită de o copie certificată ca fiind autentică de către
titular.

6
Expresie latină cu sensul că moștenitorul, in cazul acceptării pure si simple a moștenirii, este obligat la plata
datoriilor si sarcinilor acesteia, nu numai cu bunurile din activul succesoral, ci si cu propriile sale bunuri, in cazul
când pasivul moștenirii depășește activul.
7
Art. 20 alin. (1) din O.U.G nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfășurarea activităților economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.
8
Art. 20 alin. (2)-(3) din O.U.G nr. 44 din 16 aprilie 2008.
9
Art. 21 din O.U.G nr. 44 din 16 aprilie 2008.
 În contextul relației cu ANAF, art. 90 din Codul de procedură fiscală prevede că, la
încetarea calității de persoană impozabilă, persoanele fizice sau juridice înregistrate fiscal prin
intermediul unei declarații de înregistrare fiscală pot solicita anularea înregistrării fiscale prin
depunerea unei declarații de anulare. Declarația trebuie depusă în termen de 30 de zile de la
încetarea calității de persoană impozabilă și trebuie să fie însoțită de certificatul de
înregistrare fiscală pentru a fi anulată. Înregistrarea fiscală poate fi anulată din oficiu în cazul
în care autoritățile fiscale confirmă că sunt îndeplinite condițiile de anulare a înregistrării, iar
declarația de anulare nu este depusă.

Radierea înregistrării fiscale se efectuează din oficiu de către Administrația fiscală

centrală în cazul decesului unei persoane fizice sau, în cazul în care o persoană juridică
încetează să mai existe în conformitate cu legea.

Conform procedurii actuale, ONRC transmite automat această tranzacție către ANAF,
astfel încât creditul fiscal este aplicat fără ca persoana în cauză să fie nevoită să depună o
declarație la ANAF. Cu toate acestea, PFA este obligată să depună o singură declarație fiscală
în care să menționeze venitul recalculat în termen de 30 de zile de la evenimentul în cauză.

Art. 120 alin. (5) din Codul fiscal prevede: „Contribuabilii care realezează venituri din
activități independente si/sau din activități agricole, silvicultura si piscicultura pentru care
impozitul se determina in sistem real si care in cursul anului fiscal își încetează activitatea,
precum si cei care intra in suspendare temporara a activității, potrivit legislației in materie, au
obligația de a depune la organul fiscal competent declarația unica privind impozitul pe venit si
contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, in termen de 30 de zile de la data producerii
evenimentului”.