Capitolul II.

Regimul Juridic la Persoanele

Fizice Autorizate

2.1 Concept si cadru legislativ de reglementare

În conformitate cu legea, o persoană fizică autorizată (PFA) este o persoană autorizată de
a desfășura orice formă de activitate economică autorizată prin lege, în principal prin
utilizarea forței de muncă. Regimul PFA reglementează interacțiunea dintre această persoană
alte tipuri de întreprinderi, precum și înregistrarea și radierea acestei forme de activitate. În
forma sa actuală, un PFA poate angaja o terță parte în calitate de angajator prin intermediul
unui contract de muncă individual încheiat în condițiile legii1.
De asemenea, PFA răspunde pentru datoriile sale cu privire la activele relevante, dacă
acestea au fost stabilite, și, în plus, cu privire la toate activele sale. Procedura simplificată
prevăzută în Legea 85/2006 (astfel cum a fost modificată prin Legea 85/2014 privind
insolvența) privind apariția insolvenței este, de asemenea, aplicabilă, deoarece legea de
organizare însăși face distincție între persoanele fizice în funcție de calitățile
întreprinzătorului sau absența acestei calități.
În prezent, PFA-urile au apărut ca subiect al procedurilor de insolvență, deoarece această
distincție în ceea ce privește statutul de comerciant a dispărut (Legea 85/2014). În acest
context, distincția dintre PFA-uri și întreprinderile individuale este estompată și, de fapt,
acestea rămân o singură formă de organizare comercială. În special, un PFA poate avea cinci
tipuri diferite de activități (astfel cum sunt definite în Legea CAEN), în scopul activităților
sale și poate angaja până la trei angajați în calitate de angajatori și își poate desfășura
activitățile profesionale în temeiul unui contract de muncă individual 2.
Există, de asemenea, limitări semnificative în dispozițiile privind persoanele fizice
autorizate. Astfel de forme de desfășurare a activităților juridice nu pot fi multiplicate: în
consecință, o persoană poate avea un singur certificat de înregistrare a statutului juridic al
PFA.
În conformitate cu art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008, persoanele fizice pot fi
autorizate să desfășoare activități economice și pot fi înregistrate și autorizate ca P.F.A. dacă
au capacitate deplină de exercițiu. În acest context juridic, este clar că persoanele fizice care
sunt limitate (minori între 14 și 18 ani) sau incapabile (minorul sub 14 ani și interzis de
puterea judecătorească) nu pot obține acest statut.
Un subiect juridic care a fost în centrul atenției în dispozițiile anterioare și este încă
relevantă chiar și în actualul Cod civil este problema dobândirii deplinei capacități de
exercițiu de către minori prin căsătorie. Până la intrarea în vigoare a C. civ., capacitatea
juridică deplină era recunoscută doar pentru femeile care se căsătoreau înainte de vârsta de 18
ani.
În prezent, legiuitorul nu se mai referă doar la femeile care se căsătoresc sub 18 ani, ci
vizează fără distincție minorii („femei sau bărbați”). Astfel, în conformitate cu art. 39 alin. (1)
cod civil „prin căsătorie, minorii dobândesc capacitate deplină de exercițiu”. Totuși, așa cum
1
O.U.G. nr. 44/2008 (modificată prin Legea nr. 182 din 17 octombrie 2016), art.17.
2
Art. 16, 17 din O.U.G. nr. 44/2008 (modificată prin Legea nr. 182 din 17 octombrie 2016).
am subliniat în contextul dispozițiilor anterioare, capacitatea juridică deplină dobândită de un
minor ca urmare a căsătoriei este recunoscută numai pentru tranzacțiile de drept civil.
Recunoașterea capacității depline a minorilor căsătoriți urmărește, pe de o parte, să asigure
egalitatea între soți și, pe de altă parte, pentru a se asigura că minorii căsătoriți pot reprezenta
în mod legal interesele copiilor născuți în timpul căsătoriei.
Cu toate acestea, dacă un minor căsătorit dorește să desfășoare o activitate economică,
conform prevederilor O.U.G. nr. 44/2008 acesta nu poate avea prioritate asupra prevederii
cuprinse în art. 39 alin. (1) Cod că are capacitate civilă deplină pentru că este căsătorit.
Dispozițiile legilor speciale trebuie să fie interpretate cu strictețe și, în toate cazurile, trebuie
să aibă prioritate în conformitate cu principiul specialia generalibus derogant 3.
Ar fi discutabil dacă, în sensul art. 40 Cod civil., instanța de tutelă ar putea recunoaște un
minor în vârstă de 16 ani ca fiind capabil să desfășoare activitate economică. Prin urmare,
instanța de tutelă poate considera că activitatea economică este un motiv legitim pentru a
recunoaște capacitatea de acțiune preconizată a unui minor de 16 ani.
Excepțiile se aplică persoanelor puse sub tutelă în conformitate cu articolul 178 și
următoarele din Codul civil. Aceste persoane, deși au discernământ, nu sunt în măsură să își
protejeze interesele din cauza bolii, a handicapului sau a vârstei înaintate. La cererea
persoanei reprezentate, a soțului, a rudei sau a persoanelor specificate în art. 111 cod civil
instanța de tutelă desemnează un curator care să reprezinte interesele persoanei incapabile
pentru unul dintre motivele expuse. Teoretic, o persoană aflată sub curatelă nu este incapabilă
în cea ce privește exercitarea activității economice. Prevederile legale nu reglementează
incapacitatea persoanelor aflate sub curatelă de a desfășura activități economice. În practică,
este mai dificil pentru o persoană aflată în această situație să desfășoare activități comerciale
sau alte activități economice, chiar dacă actele (faptele) juridice se încheie de către curator,
pentru și în numele persoanei aflate sub curatelă.
2.2 Aspecte privind constituirea patrimoniului de afectațiune.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Codul civil, o persoană fizică sau juridică este proprietarul
bunurilor, inclusiv al tuturor drepturilor si obligațiilor care îi aparțin și care pot fi evaluate în
bani.
Cu alte cuvinte, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor unei persoane
care pot fi evaluate în bani. Este important de reținut că numai drepturile si obligațiile care pot
avea valoare economică sunt incluse în patrimoniu, nu și drepturile și obligațiile
nepatrimoniale4.
Patrimoniul de afectațiune este partea patrimoniului care cuprinde totalitatea drepturilor și
obligațiilor legate de realizarea unei activități. Deși noțiunea de patrimoniu de afectațiune
există de mult timp în doctrină, abia recent a fost consacrată în mod expres prin O.U.G. nr.
44/2008. Această reglementare răstoarnă teoria clasică a unicității patrimoniului , permițând
unei persoane care desfășoară o activitate să influențeze în mod voluntar o parte a
patrimoniului sau a activității, astfel încât creanțele care apar ca urmare a desfășurării
activității respective să fie acoperite doar de acea parte a patrimoniului fără ca alți creditori
individuali să își poată realiza creanțele cu privire la această parte a patrimoniului.
Stabilirea patrimoniului de afectațiune modul în care specialistul răspunde de obligațiile
care decurg din desfășurarea activității economice. Prin urmare, legea stabilește ordinea de
prioritate în procedurile de executare a proprietății profesionale, stabilită de art. 20, art. 26 și
art. 31 din OUG nr. 44/2008, precum și conform prevederilor art. 2.324 alin. (4) din Codul
3
A se vedea S. Angheni, Drept comercial. Profesioniștii-comercianți, op. Cit. p. 11-12
4
de exemplu, drepturile de dreptul la nume
civil. Prin urmare, numai creditorii cu creanțe de natură economică (a se vedea articolul 20
din OUG nr. 44/2008) vor fi mulțumiți de bunurile aparținând patrimoniului în cauză și în
cazul în care creanța acestora nu poate fi realizată în totalitate, vor proceda la executarea
bunurilor aparținând patrimoniului personal al debitorului.
În calitate de persoană fizică, inviolabilitatea bunurilor personale ale comerciantului
trebuie abordată din mai multe perspective: comerciantul, creditorul, familia comerciantului
și, în cele din urmă, statul.
În circumstanțe dificile, comercianții și familiile acestora au un interes direct în a se
asigura că bunurile lor personale, sau părți ale acestora, sunt la adăpost de urmărirea penală
din partea creditorilor profesioniști.
Cu toate acestea, spre deosebire de dreptul francez, dreptul românesc nu recunoaște
validitatea unei astfel de declarații de intenție și, prin urmare, bunurile personale, care fac
parte din patrimoniul personal, nu pot fi protejate printr-o declarație unilaterală de neevaluare.
Această interdicție este prevăzută la articolul 627 din Codul civil, coroborat cu articolul 2327
alineatul (1) din Codul civil5.
În mod evident, crearea proprietății transferate a fost concepută ca un mijloc de limitare a
răspunderii comerciantului, persoană fizică, pentru obligațiile sale comerciale. În realitate,
această structură juridică nu a reușit să elimine caracterul inechitabil al răspunderii prin toate
activele comerciantului, inclusiv activele personale și activele transferate.
Prin lege, comercianții care sunt persoane fizice au dreptul de a aloca o parte din activele
lor în oricare dintre formele de activitate economică prevăzute de lege, în scopul desfășurării
unei activități economice care implică activele alocate. Opțiunea de a crea un capital alocat
poate fi exercitată la începutul activității, simultan cu cererea de înregistrare în registrul
comerțului și de licență de activitate, sau ulterior, prin prezentarea unei declarații în acest sens
și a documentelor care dovedesc că a fost efectuată plata sau că sunt proprietari.
Ca o consecință a creării activelor transferate, comerciantul renunță la dreptul creditorului
personal de a urmări toate activele și se limitează la un privilegiu general asupra activelor
personale, chiar dacă activele acestor active nu sunt suficiente pentru a satisface creanța.
Astfel, creditorii personali nu pot emite creanțe asupra activelor succesiunii; aceasta este o
restricție legală care nu poate fi ridicată nici măcar prin voința proprietarului succesiunii.
Restricțiile privind dreptul de executare asupra activelor transferate nu se aplică
creditorilor profesioniști ai comercianților.
Creditorul specializat poate depăși limitele activelor specializate și poate urmări bunurile
personale ale debitorului, invocând absența activelor transferate. În astfel de cazuri, creditorii
personali ai entității pot solicita beneficiul consultării împotriva creditorului specializat până
când vor dovedi că au urmărit toate activele datorate de entitate.
Prin urmare, în ceea ce privește obligațiile profesionale, vânzătorul își păstrează
răspunderea nelimitată față de creditorii profesioniști. Răspunderea nelimitată este de natură
accesorie, vânzătorul având posibilitatea de a pretinde beneficiul discuției în caz de încălcare
a ordinii juridice, de preferință în urmărirea bunurilor sale specifice.
Prin urmare, din punct de vedere juridic, comercianții nu își pot proteja activele personale
de urmărirea creditorilor profesioniști.
5
Articolul 2329 din Codul civil recunoaște indisponibilitatea și inalienabilitatea bunurilor numai prin acord și
intenție, cu excepția dispozițiilor legale unilaterale, și chiar și în aceste cazuri excepționale, inalienabilitatea se
aplică numai persoanei care dobândește bunul.
 Această situație este nepotrivită și nedreaptă. Aceasta deoarece, în primul rând, creditorii
personali, o altă categorie de creditori ai comerciantului, trebuie să se limiteze la urmărirea
activelor bunului din care provine creanța, ceea ce contravine principiului egalității
creditorilor. Pe de altă parte, bunurile personale ale unui profesionist autorizat nu pot fi atinse
de creditorii acestui profesionist.
2.3 Particularității ale Persoanei Fizice Autorizate.
2.3.1 Forța de muncă a Persoanei Fizice Autorizate.
Persoanele fizice autorizate utilizează în principal forța de muncă și competențele
profesionale proprii pentru a-și desfășura activitățile, dar pot, de asemenea, să angajeze terți în
baza unor contracte de muncă individuale. Prin modificările instituite de legea de aprobare a
O.U.G. nr. 44/2008, limitează numărul de persoane pe care un P.F.A. le poate angaja în cadrul
unui contract de muncă individual la maximum trei. În același timp, un P.F.A. poate combina
statutul de persoană fizică autorizată cu statutul de angajat al unei terțe părți care lucrează în
același domeniu și în alte domenii autorizate de P.F.A.
Motivul pentru limitarea numărului de persoane angajate de P.F.A. este acela că, prin
definiție, un P.F.A. își utilizează în mod normal forța de muncă și competențele profesionale
pentru a desfășura activități economice autorizate, singură și, în mod excepțional, împreună cu
alte persoane. În plus, un P.F.A. nu poate deține simultan statutul de întreprinzător al unei
întreprinderi individuale, dar își poate schimba statutul juridic (O.U.G. nr. 44/2008, articolul
19).
De asemenea, ar trebui să se atragă atenția asupra art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 44 din
2008 în conformitate cu care un P.F.A. poate coopera cu alte persoane fizice sau juridice
autorizate ca P.F.A., cu întreprinzători ai societăților private, cu reprezentanți ai
întreprinderilor familiale sau cu alte persoane fizice sau juridice pentru realizarea de activități
economice, fără a le afecta statutul juridic de P.F.A. Cu toate acestea, în conformitate cu
articolul 17 alineatul (3) din O.U.G. nr. 44/2008 6, un P.F.A. nu este considerată a fi angajatul
unui terț cu care cooperează în sensul articolului 16, chiar dacă această cooperare este
exclusivă.
Deși formularea legiuitorului nu este atât de clară, trebuie totuși să se țină cont de două
aspecte decisive.
Primul aspect se referă la existența așa-numitei Persoană fizică autorizată (P.F.A.) care
sunt proprietari de întreprinderi economice și, din acest punct de vedere, este posibil să se
vorbească despre natura angajaților care au contracte de muncă cu alte persoane fizice
autorizate.
Cel de-al doilea aspect se referă la entitatea economică P.F.A. are regim juridic propriu
stabilit prin O.U.G. nr. 44/2008 si care poate încheia un contract de cooperare cu o alta
întreprindere economică/comercială7.
6
dispoziție introdusă prin O.U.G. nr. 46/2011
7
A se vedea Curtea Constituțională prin Decizia nr 425/2019 (M.Of. nr. 477 din 25 septembrie 2019), a respins
excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr 44/20008, reținând că din conținutul
dispoziției legale invocate rezultă că „o persoană fizică poate avea concomitent relații contractuale cu terțe
persoane fizice sau juridice, cu alte P.F.A., întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, în calitate de
persoană fizică autorizată sau salariat. Coroborând dispozițiile legale, Curtea constată că acestea permit ca o
persoană fizică să desfășoare activități pentru care este autorizată să poată cumula calitatea de angajator (P.F.A.),
de colaborator (P.F.A.), respectiv salariat (persoană fizică), în funcție de relațiile contractuale pe care le încheie
cu terțele persoane”. Așadar, dispoziția legală analizată permite unei persoane fizice să poate cumula calitatea de
Persoană fizică autorizată (P.F.A.) cu calitatea de salariat, existând două raporturi contractuale distincte cu regim
 Persoanele fizice care sunt proprietari ai întreprinderii economice P.F.A. beneficiază de
drepturile prevăzute în Codul muncii, sunt membri ai sistemului public de pensii și au dreptul
la alte prestații sociale, de sănătate și de asigurări de șomaj (O.U.G. nr. 44/2008, articolul 18).
În același timp, soții/soțiile persoanelor fizice autorizate sau ale întreprinzătorilor individuali
se bucură de aceleași drepturi în temeiul articolului 21 1, dacă au un contract de asigurare
socială în cadrul sistemului de asigurări de șomaj.
Persoanele fizice autorizate își desfășoară activitățile pe propriul risc în scopul obținerii de
profit sau exclusiv în scopul obținerii de venituri (dacă activitatea economică nu este
permanentă).
Riscul este inerent oricărei afaceri, iar comercianții profesioniști ar trebui să ia toate
măsurile de precauție pentru a elimina sau minimiza riscul. În acest scop, este important să se
includă în contracte clauze care să permită modificări (ajustări) ale contractului în funcție de
evenimente sau circumstanțe care pot apărea, cum ar fi concurența din partea unor terți sau
fluctuațiile cursului de schimb, inclusiv ale monedei de plată.

2.3.2 Răspunderea Persoanei Fizice Autorizate

Răspunderea pentru obligațiile asumate de persoanele reale cărora le-a fost delegată
autorizația este nelimitată (ultra vires hereditates8).
În cazul în care P.F.A. a construit o proprietate afectată, aceasta va fi răspunzătoare în
primul rând pentru acea proprietate și, de asemenea, pentru activele proprii care nu sunt
afectate de activitatea economică (articolul 20 din O.U.G. nr. 44/2008). Răspunderea
nelimitată este specifică comercianților care sunt persoane fizice.
În astfel de cazuri, creditorii care decurg din acte și tranzacții juridice ale persoanelor
fizice autorizate au același statut și sunt în concurență cu alți creditori ai persoanelor fizice
autorizate. Ca regulă generală, "creditorii comerciali" nu pot beneficia de garanțiile legale ale
obligațiilor preferențiale.
O altă dispoziție importantă privind statutul juridic al persoanei fizice certificate este
articolul 20 alineatul (2), potrivit căruia, în caz de insolvență, se aplică procedura simplificată
prevăzută în Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Prin intermediul unei acțiuni declarative, o parte interesată care dovedește că are un interes
legitim poate solicita stabilirea unui statut profesional.
O Persoană Fizică Autorizată poate răspunde: financiar, fiscal, contractual, civil și penal.
Un P.F.A răspunde financiar pentru obligațiile sale, inclusiv pentru plățile fiscale, datorii
comerciale și alte obligații financiare.
Răspunderea fiscala constă în respectarea legislației fiscale și să plătească impozitele si
taxele la termen, nerespectarea acestor obligații poate atrage sancțiuni și penalități.
Atunci când încheie contracte cu clienți, furnizori sau alte părți, PFA are responsabilitatea
de a respecta condițiile stipulate în contracte. Încălcarea unui contract poate duce la
răspundere legală și la plata de daune.

juridic diferit aplicabil, pe de o parte P.F.A. – ca operator economic de sine stătător, înregistrat în registrul
comerțului și salariatul care-și desfășoară activitatea pe baza contractului individual de muncă
8
Expresie latina cu sensul ca moștenitorul, in cazul acceptării pure si simple a moștenirii, este obligat la plata
datoriilor si sarcinilor acesteia, nu numai cu bunurile din activul succesoral, ci si cu propriile sale bunuri, in cazul
când pasivul moștenirii depășește activul.
 PFA poate fi responsabilă în fața terților pentru orice daune sau prejudicii cauzate în
cursul desfășurării activității sale. De exemplu, dacă un client suferă daune din cauza unui
serviciu defectuos, PFA poate fi obligată să plătească daune pentru recuperarea prejudiciilor.
P.F.A poare răspunde penal În cazul în care a încălcat legea penală, aceasta poate fi
supusă răspunderii penale, inclusiv amenzi sau pedepse privative de libertate, în funcție de
gravitatea încălcării.
Persoana Fizică Autorizată nu răspunde penal ca persoana juridică, ci ca persoană fizică.
2.3.3 Încetarea activității Persoanei Fizice Autorizate
P.F.A. își încetează activitatea și este radiată din registrul comerțului în următoarele
cazuri9:
a) prin voința acesteia;
b) prin deces;
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori
printr-o mențiune în registrul comerțului.
În cazul în care o persoană înregistrată ca PFA nu mai dorește să funcționeze ca atare,
aceasta poate decide să o dizolve. Dizolvarea trebuie să fie înregistrată la Oficiul Registrului
Comerțului și trebuie prezentate următoarele documente:

- Cererea de înregistrare.

- Documentul care atesta motivul radierii, daca este cazul.

- Certificatul de înregistrare si certificatul constatator de autorizare (original)
Cererile de înregistrare, documentele cerute de lege, cererile și numerele de înregistrare
sunt trimise de către solicitant direct la ONRC prin poștă, cu scrisoare cu valoare declarata si
confirmare de primire sau prin mijloace electronice. O semnătură electronică calificată se
atașează, se aplică sau se asociază în mod logic cererilor trimise în format electronic prin
intermediul portalurilor de servicii online sau prin e-mail.

În cazul în cazul în care documentele sunt transmise prin poșta se va atașa Cartea de
identitate a solicitantului trebuie să fie însoțită de o copie certificată ca fiind autentică de către
titular.

În contextul relației cu ANAF, art. 90 din Codul de procedură fiscală prevede că, la
încetarea calității de persoană impozabilă, persoanele fizice sau juridice înregistrate fiscal prin
intermediul unei declarații de înregistrare fiscală pot solicita anularea înregistrării fiscale prin
depunerea unei declarații de anulare. Declarația trebuie depusă în termen de 30 de zile de la
încetarea calității de persoană impozabilă și trebuie să fie însoțită de certificatul de
înregistrare fiscală pentru a fi anulată. Înregistrarea fiscală poate fi anulată din oficiu în cazul
în care autoritățile fiscale confirmă că sunt îndeplinite condițiile de anulare a înregistrării, iar
declarația de anulare nu este depusă.

Radierea înregistrării fiscale se efectuează din oficiu de către Administrația fiscală

centrală în cazul decesului unei persoane fizice sau, în cazul în care o persoană juridică
încetează să mai existe în conformitate cu legea.
9
Art. 21 din O.U.G nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele
fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.
 Conform procedurii actuale, ONRC transmite automat această tranzacție către ANAF,
astfel încât creditul fiscal este aplicat fără ca persoana în cauză să fie nevoită să depună o
declarație la ANAF. Cu toate acestea, PFA este obligată să depună o singură declarație fiscală
în care să menționeze venitul recalculat în termen de 30 de zile de la evenimentul în cauză.

Art. 120 alin. (5) din Codul fiscal prevede: „Contribuabilii care realezează venituri din
activități independente si/sau din activități agricole, silvicultura si piscicultura pentru care
impozitul se determina in sistem real si care in cursul anului fiscal își încetează activitatea,
precum si cei care intra in suspendare temporara a activității, potrivit legislației in materie, au
obligația de a depune la organul fiscal competent declarația unica privind impozitul pe venit si
contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, in termen de 30 de zile de la data producerii
evenimentului”.