Proiect interjudetean ”DEZVOLTAREA SOCIO-EMOTIONALA A COPILULUI

PRESCOLAR - CONDITIE A REUSITEI SCOLARE”

a) Repere teoretice privind dezvoltarea emotionala si sociala a copiilor prescolari

1. Educatia bazata pe competente. Comportamentele de varsta prescolara.(teorie)

2. Dezvoltarea socio-emotionala a copiilor prescolari(teorie).
3. Abilitatile emotionale
b) Aplicatii

 “Schimba masca” – joc pentru dezvoltarea inteligentei emotionale;

Obiective: -sa constientizeze fluctuatiile starilor emotionale;

-sa accepte schimbarea starilor negative cu cele pozitive;
Materiale: un panou cu masti ce infatiseaza tristete, furie, bucurie, iubire, fericire, multumire,
sfiala, curaj; cartoane, materiale refolosibile, foarfeci, autocolant, sabloane, aracet.
Mod de desfasurare: Timp de trei minute copiii privesc cu atentie maxima fizionomiile unor
masti care reprezinta starile emotionale de o mare diversitate: tristete, furie, bucurie, iubire,
fericire, multumire, sfiala, curaj, etc. Si in perechi isi exprima parerile, impresiile personale.
In ateliere de lucru deja pregatite copiii isi confectioneaza cate o masca cu fizionomia aleasa si
descriu starea emotionala pe care o exprima si experienta de viata traita de ei intr-un anumit
context. La un semnal se transforma in statui timp de un minut.
La comanda “Schimba perechea”, copiii schimba intre ei mastile rostind: “Schimb tristetea cu
bucuria” sau “Schimb frica cu curajul”.
La final copiii prezinta raspunsurile personalizate la intrebarile:
Cand au trait cele mai frumoase sentimente?
Ce stari emotionale nu ar dori sa mai traiasca? (ex. furie, tristete, umilinta)

 Joc-exercitiu;

Obiectiv: -să identifice emoţiile de bază şi emoţiile complexe ca (mândria, jena, ruşinea,
vinovăţia);
- să dea exemple de sitaţii în care a trăit aceeaşi emoţie ca şi personajul din imagine;
Materiale: cartonaşe care ilustrează emoţii;
Mod de desfăşurare: Copiii vor extrage dintr-o pălărie câte o imagine. Vor trebui să descrie
imaginea şi să spună cum se simte personajul. (trist, furios, speriat, vesel, mândru, jenat, ruşinat,
vinovat).
Fiecare copil poate să exemplifice cu o situaţie din viaţa lui în care s-a simţit la fel ca personajul
din imaginea aleasă.
 Vesel Trist Speriat Furios Ruşinat Mândru

 „Oglinda, oglinjoara ce vad eu?” –joc;

Obiectiv:- să recunoască emoţiile de bază pe baza compomentei nonverbale: expresia facială şi

postura
Descrierea activităţii: Educatoarea va ţine în mână o oglindă şi uitându-se la ea va spune
“Oglindă oglinjoară cevăd eu?”
Imediat va exprima nonverbal o emoţie iar apoi va spune”Văd o educatoare veselă, uitându-se
la mine”.
Pe rând fiecare copil va lua oglinga , va privi în ea şi va repeta cu ajutorul educatoarei cuvintele
“Oglindă oglinjoară ce văd eu?”
Fiecare copil va fi încurajat să mimeze o anumită emoţie după care (cu ajutorul educatoarei dacă
este nevoie )va răspăunde folosind proproziţia “Văd pe veselul (numele copilului) uitându-se la
mine”.
Jocul se termină după ce fiecare copil a mimat o emoţie.

 „Cartea emotiilor”, joc-exercitiu;

Obiective:
-să numească emoţiile de bază pe care el le trăieşte în diverse situaţii
-să identifice emoţiile altor persoane în diverse situaţii
-să identifice emoţiile de bază (bucurie, tristeţe, furie, frică)
Materiale: creioane, hârtie, lipici, fotografii ale fiecărui copil
Descrierea activităţii
Educatoarea confecţionează cu copiii o carte pentru fiecare emoţie “cartea bucuriei, cartea
tristeţii, cartea fricii, cartea furiei”
În “Catea Bucuriei” se pot lipi fotografii de-ale copilului în care el exprimă emoţia de bucurie în
anumite contexte, imagini cu personajele preferate din desene animate care trăiesc emoţia de
bucurie în anumite contexte.
O altă abordare ar fi să se conceapă o carte care să ilustreze toate emoţiile de baza (feţe care
exprimă emoţiile de bază şi pentru fiecare copil educatoarea să noteze contextele pe care el le
menţionează ca fiind asociete emoţiei respective).

 “Emotiile statuilor” , joc-exercitiu;

Clasa se împarte în trei grupuri : grupul statuilor, grupul sculptorilor şi grupul observatorilor. Se
aleg trei elevi voluntari care vor putea avea trei roluri: de sculptor, de statuie şi de observator.
Elevul care şi-a ales rolul de sculptor alege o carte cu o emoţie şi alege doi colegi din celelalte
două grupuri (al statuilor şi al observatorilor) pentru a desfăşura jocul împreună. Elevul sculptor
va încerca să „modeleze” statuia în funcţie de emoţia pe care va trebui să o reprezinte,
modelându-i expresia facială, postura. Elevul observator va nota toate modalităţile prin care
sculptorul încearcă să exprime emoţia. Ceilalţi colegi vor identifica emoţia exprimată de elevul
cu rolul de statuie. Jocul se poate relua până când toţi elevii ajung să joace rolul grupei din care
fac parte.

4. Abilitatile sociale

 „Cercul prieteniei”- joc;

Obiective: - sa traiasca stari emotionale diferite: curiozitate, curaj, neliniste, bucuri a reusitei;
-sa aleaga cu responsabilitate doi colagi care ar putea deveni prieteni;
-sa motiveze alegerea denumind cel putin trei calitati: curaj, simplitate, sinceritate,
etc.
Materiale: ecusoane cu cifre, cercuri colorate de diametrul 70 cm, cate un ghem pentru fiecare
cerc format.
Mod de desfasurare: copiii primesc ecusoane de la 1 la 3. Cei care poarta ecusonul cu cifra 3,
vor primi cate un cerc si un ghem de ata.
La un semnal copiii vor rostogoli ghemul catre unul din colegii preferati care poarta ecusonul cu
1 sau 2. Acesta va rostogoli ghemul la alt coleg preferat de el pe care il prefera in grupul celor trei
prieteni. Acesta va strange ghemul pana va ajunge la cel de-al doilea copil, acesta va prelua
ghemul si il va strange pana ajunge in cercul prietenilor. Pe rand vor rosti „ Prietenii mei sunt
Ioana si Gabi.”
Ghemele se pot intersecta si se vor incurca starnind amuzament.
Castiga intrecerea echipa care a reusit sa se formeze si sa se aseze in cercul colorat.
Pe rand isi vor povesti experienta completandu-se, amuzandu-se, retraind emotiile prin care au
trecut: nerabdare, neliniste, curiozitate, furie, neincredere, curaj, bucurie, fericire, dezamagire,
dorinta de a invinge.

 „Ghidul meu, prietenul meu” – joc;

Obiective: -sa-si construiasca un comportament pozitiv si sa-l respecte pe tot parcursul zilei;
-sa decopere sentimentele declansate de propriile performante obtinute prin
perseverenta si control.
Materiale: tabel compartimentat cu 7 casute pe orizontala, cate una pentru fiecare zi a saptamanii
si cate un buzunar cu buburuze si buline negre, o oglinda.
Mod de desfasurare:

 „Copacul prieteniei”-joc;

Obiective: - să stabilească relaţii de prietenie cu un copil

-să denumească care sunt criteriile personale de alegerea a prietenilor
Materiale necesare: creioane colorate, foi
Descrierea activităţii: educatoarea le va spune copiilor că azi vor desena copacul prieteniei.
Pentru început, copiii vor desena un copac. Apoi copiii vor desena în coroana copacului doi
dintre colegii cu care îi place să se joace la grădiniţă.
Recomandări: În timp ce copii vor desena, educatoarea va trece pe la fiecare şi îi va întreba pe
cine au hotărât să deseneze şi de ce le place să se joace cu persoana respectivă. Apoi copiii vor fi
împărţiţi pe grupe de câte 4. În cadrul grupului fiecare îşi va prezenta desenul, va spune cine sunt
colegii şi de ce îi place să se joace cu ei. Pentru a vorbi pe rând educatoarea va da fiecărui grup
câte o jucărie care va fi dată celui care vorbeşte, urmând apoi să o înmâneze altui copil. La sfârşit
se va face o expoziţie şi copiii vor putea vedea desenele colegilor.

 „Ghidul prieteniei” –joc;

Scopul: operaţionalizarea conceptului de prietenie;

Desfăşurare :
Elevii sunt rugaţi să conceapă în grupuri de câte 4-5 persoane un ghid al prieteniei. Se poate porni
de la o poveste imaginară în care ei ar trebui să ajute o preadolescentă sau un preadolescent
extraterestru, care sunt începători în iniţierea şi menţinerea relaţiilor de prietenie pe pământ, să
înţeleagă cum se comportă oamenii când sunt prieteni unii cu ceilalţi. Pentru elevii cu talent la
desen acest ghid poate fi făcut prin intermediul benzilor desenate.
Puncte de discuţie:
• Ce înseamnă să fii prieten cu cineva?
• Cum iniţiem o relaţie de prietenie?
• Cum ne alegem prietenii?
• Ce comportamente trebuie să avem pentru a menţine o relaţie de prietenie?
• Cum solicităm ajutorul unui prieten atunci când avem nevoie?
• Ce aşteptări avem de la un prieten?
• Ce credeţi că aşteaptă un prieten de la noi?

 Poveste;
Obiective:
-să identifice consecinţele emoţionale ale comportamentelor personajelor
-să manifeste comportamente adecvate de integrare în jocul unui alt copil(ex să vină cu o idee de
joc)

Materiale necesare: povestea de mai jos

Desfăşurarea activităţii: educatoarea va aşeza copiii în cerc şi le va citi următoarea poveste:

„Într-o zi Ţupi era la grădiniţă şi dorea să se joace cu soldaţii. În ziua aceea era foarte distrat.
A râs toată dimineaţa. El s-a uitat în jur şi a văzut că doi dintre colegii lui se jucau deja cu
soldaţii. Jucăriile erau gata aranjate de război. Ţupi îşi dorea foarte mult să intre în jocul lor.
Atunci el s-a gândit să facă o glumă şi să strice jucăriile colegilor, aşa că a mers şi a dat cu
piciorul în ele şi a început să râdă. Colegii lui însă s-au supărat foarte tare pe el şi i-ai zis:
- Ţupi, de ce faci asta? Era jocul nostru? Tu ştii cât ne-am chinuit să aranjăm soldaţii? Du-te de
aici, nu vrem să ne mai jucăm cu tine. Nu mai eşti pretenul nostru! Ţupi s-a întristat foarte tare.
El nu dorea să-i supere pe colegi ci doar să se distreze. El şi-a dat seama însă că a făcut un
comportament greşit şi colegii lui s-au supărat pe el.”

Aspecte de discutat cu copiii: educatoarea va relua cu copiii povestea ţinând cont de următoarele
aspecte:
Ce a vrut Ţupi să facă?
Cum a făcut el asta?
Cum s-au simţi colegii când şi-au văzut jocul stricat?
De ce credeţi că Ţupi s-a comportat aşa?
De ce credeţi că au spus colegii lui Ţupi cuvintele acelea?
Cum s-a simţit Ţupi atunci?
Ce ar putea să facă Ţupi acum ca să repare greşeala?
Cum altfel putea Ţupi să intre în jocul lor dacă dorea să se joace cu ei?
În concluzie, educatoarea va sublinia faptul că uneori glumele noastre chiar dacă ne distrează pe
noi s-ar putea să-i supere pe ceilalţi. Atunci e important să ne cerem scuze şi să nu mai repetăm
acel comportament deoarece prietenii se vor supăra şi nu se vor mai juca cu noi.

5. Instrumente de evaluare

b) Dezvoltarea socio-emotionala a copiilor de 3-7 ani in contextul gradinitei

1. Identificarea cauzelor unei emotii- Autoreglarea emotionala

 Tehnica broscutei testoase TUPI

Broasca Ţestoasă Ţupi stă în carapace şi se gândeşte

Broasca Ţestoasă Ţupi este o broască minunată. Ei îi place sa se joace cu prietenii în lacul de la
grădiniţă. Uneori se întâmplă ca unele lucruri să nu îi iasă lui Ţupi aşa cum îşi doreşte ea şi atunci
se înfurie.
Când Ţupi se înfurie, loveşte, dă din picioare şi ţipă la prietenii ei. De fiecare dată când Ţupi se
comportă aşa, prietenii ei se supără şi nu mai doresc să se joace cu ea.

Cu timpul Ţupi a observat că broscuţa, crocodilul şi ceilalţi prieteni apropiaţi nu mai vin să se
joace cu ea sau pleacă când ea vine pe lac. Din acel moment Ţupi a încercat să înveţe un nou mod
de a gândi ca o broască ţestoasă când este supărata sau furioasă.
1. Spune STOP şi se opreşte din ceea ce face în acel moment.
2. se ascunde în carapace (îşi încrucişează mâinile la piept, îşi pune bărbia în piept, îşi lipeşte
picioarele unele de altele şi închide ochii) şi inspiră adânc de 3 ori pentru a se calma.
3. se gândeşte la o soluţie sau la un mod mai bun de a se comporta când este furioasă.
De când Ţupi a învăţat să se comporte altfel la furie prietenii ei s-au întors la locul de joacă. Ei
sunt fericiţi când ea se joacă drăguţ cu ei. Prietenilor le place când Ţupi le vorbeşte frumos şi cere
ajutorul educatoarei atunci când este supărată.

Paşi în gestionarea furiei - tehnica broscuţei ţestoase

I. Recunoaşterea stării de furie: copiii vor fi învăţaţi să identifice stările de furie pe baza
expresiilor emoţionale (expresiile feţei, gesturi).
II. Stoparea activităţii din momentul respectiv (debutul accesului de furie): copiii vor fi
învăţaţi că imediat după identificarea expresiilor emoţionale faciale şi corporale specifice
accesului de furie, ei trebuie să spună “STOP” şi să se oprească din activitatea pe care o
desfăşoară în momentul respectiv. Dacă cei mici nu reuşesc să spună singuri “STOP” vor fi
ajutaţi de către educatoare. În acest caz educatoarele vor spune în locul copiilor “STOP” şi îi vor
ajuta să îşi întrerupă activitatea desfăşurată în momentul respectiv.

III.“Ascunderea în carapace” Copiii vor fi învăţaţi de educatoare să îşi încrucişeze mâinile la

piept, să îşi pună bărbia în piept, să îşi lipească picioarele unele de altele şi să închidă ochii. După
aceea copiii trebuie să respire profund de trei ori şi să îşi spună (sau dacă nu au vocabularul
suficient dezvoltat să spună educatoarea în locul lor) frazele „mă pot linişti şi pot găsi o
soluţie mai bună”. În această poziţie copilul va fi încurajat să se gândească la alte soluţii prin
care se poate rezolva situaţia care a dus la apariţia accesului de furie. Iniţial, când copilul învaţă
tehnica sau e prea mic să formuleze singur frazele, educatoarea îl va ajuta să găsească alte soluţii
de exprimare emoţională sau de rezolvare a situaţiei care a dus la apariţia furiei. De exemplu,
educatoarea îi poate prezenta câteva alternative pe care le va discuta cu copilul şi în final vor
alege împreună soluţia cea mai potrivită. Când copiii vor avea limbajul suficient dezvoltat pentru
a formula singuri soluţiile găsite sau după utilizarea îndelungată a acestei tehnici, educatoarea va
avea rolul de a-i recompensa pentru realizarea cu succes a fiecărei etape, pentru ca ulterior cei
mici să poată implementa tehnica broscuţei fără ajutor sau îndrumare.
IV. “Ieşirea din carapace” după ce a fost restabilită starea de calm şi au fost găsite soluţii
alternative de exprimare emoţională, în afară de accesul de furie. După ce copilul împreună cu
educatoarea a ales soluţia potrivită, el îşi poate relua poziţia normală a corpului şi poate
implementa soluţia găsită.

Tehnica aceasta poate fi introdusă copiilor de către o păpuşă-broscuţă. După familiarizarea

copiilor cu broscuţa, aceasta le povesteşte cum a reuşit ea să se liniştească odată, când a fost
nervoasă la grădiniţă, descriind cei patru paşi. În final, educatoarele îi pot invita pe cei mici să
încerce şi ei tehnica broscuţei pentru a se calma. Pentru etapa de ascundere în carapace, copiii îşi
vor lipi mâinile cât mai aproape de corp, îşi vor strânge picioarele şi îşi vor lăsa capul în jos,
imitând cât mai bine ascunderea broscuţei în carapace. Aceste gesturi sunt necesare în aplicarea
tehnicii de către copii, deoarece aşezarea mâinilor pe lângă corp previne apariţia mişcărilor
agitate din timpul acceselor de furie. Această tehnică poate fi implementată iniţial cu ajutorul
păpuşilor, al cartonaşelor colorate ce reprezintă cele patru etape, a diverselor povestioare cu
broscuţa ţestoasă care se ascunde în carapace în diverse situaţii. Pentru învăţarea acestei tehnici şi
aplicarea ei ori de câte ori este nevoie, copiii trebuie lăudaţi sau recompensaţi pentru fiecare etapă
realizată cu succes în funcţie de amploarea comportamentului îndeplinit.

“Super-premiul broscuţei”: La sfârşitul unei zile în care copilul a reuşit să facă faţă cu bine
acceselor de furie el va primi o diplomă ce arata modul în care a reuşit să îşi controleze furia.
Această diplomă va fi dusă acasă şi semnată de către părinţi care astfel vor fi familiarizaţi cu
tehnica broscuţei ţestoase.

Colierul “Puterea broscuţei”: se acordă o broscuţă ataşată unui colier copilului care a reuşit să
rămână calm într-o situaţie supărătoare.
Cutiuţa magică cu broscuţe. Educatoarea are o colecţie de broscuţe mici din plastic (sau din
pompoane verzi) şi ori de câte ori observă un copil care rămâne calm într-o situaţie supărătoare
este pusă câte o broscuţă în cutiuţa magică. Când cutiuţa e plină, copiii vor avea o sărbătoare a
broscuţei.

Puzzle-ul broscuţa: Educatoarea trebuie să obţină părţi dintr-un puzzle care compun o broscuţă
ţestoasă. De fiecare dată când un copil face faţă cu bine unei situaţii supărătoare, aplicând tehnica
broscuţei şi nemanifestând accese de furie, o bucată din broscuţa pe care e trecut numele
copilului va fi lipită pe perete. Astfel se va completa încet-încet puzzle-ul cu broscuţa şi când
acesta e gata, copiii pot avea o petrecere a broscuţei.

Păpuşica-broscuţă: Educatoarea desemnează ca şi copil al zilei pe acela care a reuşit cel mai
bine în decursul unei zile să facă faţă acceselor de furie şi îl recompensează cu o broscuţă de pluş
pe care o poate duce acasă. Aceasta modalitate reprezintă o nouă ocazie de a familiariza părinţii
cu utilitatea tehnicii broscuţei ţestoase, informându-i despre situaţiile în care copilul lor a aplicat
cu succes tehnica broscuţei ţestoase. Această tehnică de reglare emoţională poate fi prezentată cu
succes copiilor de orice vârstă şi în orice situaţie în care aceştia manifestă accese de furie.

Oferiţi copiilor modelul menţinerii calmului.

Învăţaţi copilul paşii controlului emoţional şi al calmarii (“gândind ca o broască”)
 Pasul1:recunoaşterea emoţiilor
 Pasul 2: Spune Stop şi oprirea activităţii
 Pasul 3: retragerea în carapace şi respiraţie profundă de trei ori.
 Pasul 4: ieşirea din carapace când se calmează şi căutarea unei soluţii.

Ajutaţi copilul să se gândească la o soluţie posibilă:

• Solicitarea ajutorului ”Am nevoie de ajutor!”
• Folosirea formulelor adecvate de adresare a unei cereri ”te rog, mulţumesc”
• Ignorarea
• Implicarea adecvată în joc prin dezvoltarea jocului copiilor (vine cu o idee nouă de
joc)
• Exprimarea emoţiilor în cuvinte - spune, “te rog, opreşte-te nu-mi place”
 Împărţirea jucăriilor.

 „Ursul imblanzit” – poveste;

La o grădina zoologică dintr-un oraş din altă ţară îşi ducea zilele un urs foarte mare şi arătos.
Cuşca lui era foarte mică, pentru că, văzându-l cum arată, tuturor îngrijitorilor le era frică de el.
Se temeau şi pentru că ursul era aproape tot timpul foarte agitat şi nervos. Răcnea,lovea cu labele
şi încerca mereu să atace, aşa că lumea stătea tot mai departe de el. Chiar şi pe cei mai prietenoşi
îngrijitori care voiau să se apropie de el oferindu-i mâncare, ursul îi speria cu câte un răget sau cu
câte o pocnitură de labă în gratiile cuştii. Foarte curând, absolut nimeni nu se mai apropia de
cuşca ursului care era atât de mânios. Ca să-l hrănească îi aruncau mâncarea şi plecau cât mai
repede. Ursul era mânios şi pentru că nu i se dădea mâncarea pe care şi-ar fi dorit-o el, iar cuşca
fiind atât de mică, se tot învârtea pe loc şi făcea mare gălăgie. Dacă treceau pe acolo turişti
vizitatori, se ţineau departe de cuşcă pentru că ursul dădea semne clare că doreşte să fie lăsat in
pace şi să nu vină nimeni în apropierea lui.
Trebuie să ştim totuşi că ceea ce arăta ursul prin purtarea lui pe de o parte, şi ceea ce simţea
el în sufletul său pe de altă parte, erau două lucruri foarte diferite. De fapt, bietul urs era cât se
poate de trist. Nu-i plăcea cuşca aceea strâmtă, nu-i plăcea că era departe de pădurea de brad şi
nu-i plăcea că nu mai erau şi alţi urşi în jurul său. I se urâse de plictiseală şi de singurătate. Faptul
că lucrurile stăteau aşa, l-a făcut pe urs să simtă un gol mare şi întunecat în sufletul său. Însă
decât să-i lase pe cei din jur să vadă cât de trist era, el se purta de parcă ar fi fost tot timpul
mânios. Nu-şi dădea seama că, procedând aşa, tocmai ceea ce l-ar fi făcut să se simtă mai bine
rămânea departe de el. Administratorul grădinii bineînţeles că l-ar fi pus cu plăcere într-un spaţiu
mai larg, cu brazi, unde trăiau şi alte animale din pădurile de munte. Dar din cauza acceselor sale
de furie, se temeau că ar fi periculos pentru viaţa celorlalte animale sau a vizitatorilor care erau
destul de numeroşi. Este de înţeles că astfel viaţa bietului urs era din ce în ce mai grea, iar el era
în aparenţă din ce în ce mai mânios.
S-a întâmplat că îngrijitorul care trebuia să se ocupe de el, a avut nişte probleme familiale
şi, ca să fie sigur că ursul cel nervos nu va face rău nimănui pe perioada cât urma el să plece în
concediu, a mutat cuşca ursului într-un loc dosnic şi părăsit, unde nimeni nu-l mai putea vizita.
Ursul a ajuns absolut singur.
Într-o zi, pentru că la grădina zoologică erau aduse din ce în ce mai multe animale,
administratorul şef a angajat şi o îngrijitoare care era specialistă în înţelegerea animalelor. La
început, timp de câteva zile ea a vizitat toată grădina, ca să vadă toate animalele. Aşa s-a
întâmplat că a ajuns şi la bietul urs. L-a privit cu mare atenţie cum răgea şi se repezea cu labele
spre gratiile cuştii ca şi cum ar fi vrut să o atace. Apoi l-a privit cum i-a întors spatele şi s-a
prefăcut că doarme, refuzând să ia de la îngrijitoare mâncarea pe care i-o oferea. Se părea că
aceasta îngrijitoare nu era deloc la fel cu ceilalţi, care atunci când veneau la urs îi curăţau cuşca,
îi aruncau ceva de mâncare şi apoi plecau cât puteau de repede. Ea înţelegea altfel încercările de
atac pe care le arăta ursul şi ştia ce se ascunde în spatele lor. Îngrijitoarea a început să-l viziteze
regulat, să-i vorbească liniştit, arătându-i că îşi dă seama de tristeţea lui şi de faptul că şi-ar dori
să-l ajute. Pe de altă parte, ursul cel mare, deşi dădea adevărate spectacole de furie, răgind şi
muşcând gratiile, a înţeles că această îngrijitoare nouă l-ar putea ajuta să scape de tristeţea lui.
Aşa că rând pe rând a învăţat chiar unele obiceiuri noi şi a devenit mai ascultător şi mai liniştit.
Timpul a trecut şi a sosit ziua fericită când ursul a fost mutat în spaţiul mult mai larg şi plin
de brazi, rezervat animalelor din pădurile de munte. Acolo putea să se plimbe printre trunchiuri
de copaci împreună cu alţi urşi, să stea întins la soare, iar păsările îi cântau de parcă ar fi fost într-
o pădure adevărată. La început a avut unele greutăţi, mai ales să îşi facă prieteni, dar îngrijitoarea
aceea pricepută, care ştia că el învaţă uşor şi repede, l-a ajutat până ce a fost primit de către urşii
care erau acolo de mai multă vreme. Ceilalţi îngrijitori de animale erau foarte uimiţi de
schimbările care se petrecuseră cu ursul cel fioros şi preziceau că în curând ursul va redeveni cel
dinainte, fiinţa aceea sălbatică şi înfricoşătoare pe care o ştiau toţi. Dar îngrijitoarea era sigură că
acest lucru nu se putea întâmpla pentru că, plină de răbdare, ea îl ajutase pe urs să înţeleagă altfel
viaţa şi să-şi exprime printr-o purtare mai potrivită şi pe înţelesul tuturor sentimentele pe care le
avea. Ursul a simţit într-o zi că golul acela întunecat din sufletul lui dispăruse.
De atunci, de câte ori ursul o vedea trecând pe îngrijitoarea cea înţeleaptă, făcea tot felul de
ghiduşii, mormăind vesel, spre bucuria turiştilor vizitatori.
- Cum se comporta ursul?
- De ce se comporta el aşa?
- Cum se simţea el? (copiii trebuie să identifice ambele emoţii - trist şi furios)
 - De ce se simţea el aşa?
- A reuşit el să fie mutat într-un loc mai frumos atâta timp cât s-a comportat aşa?
- Cum se comportau îngrijitorii cu el?
- Ce a făcut noul îngrijitor?
- Ce a făcut ursul?
- Cum se simţea el?
- A reuşit el să fie mutat într-un loc mai frumos dacă şi-a schimbat comportamentul?
- A fost greu să-şi schimbe comportamentul?
- Cine l-a ajutat?
Toţi ne comportăm câteodată ca şi ursul din poveste. Voi când v-aţi comportat aşa?

De accentuat ideea că ursul a reuşit să îşi schimbe comportamentul în condiţiile în care a

lăsat-o pe îngrijitoare să îl ajute.

 „Veveritele Masa, Dasa si Sasa”- poveste;

Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa trăiau odinioară în Marile

Păduri, împărţind o locuinţă într-un copac bătrân şi trainic. În
fiecare toamnă, cozile lor deveneau tot mai stufoase şi blăniţele
lor tot mai dese: atunci ştiau că a sosit momentul să pornească
ţopăind prin Marile Păduri, în căutare de alune pe care să le
mănânce în timpul iernii celei grele. Cum nu era destul loc în
căsuţa lor ca să încapă toate proviziile pe care le adunau,
ascundeau mare parte din alune într-o scorbură de copac de pe
partea cealaltă a pajiştii. Scorbura părea pustie şi nelocuită, aşa că
era un depozit excelent pentru proviziile adunate.
Intr-o zi friguroasă de iarnă, Maşa, Daşa şi Saşa se treziră flămânde, cu lumina soarelui
palidă ca o lămâie pătrunzând în cămăruţa lor. Se dezmeticiră bine, căscară şi se strecurară din
căminul lor cald în frigul necruţător al dimineţii.
„Mi-e atât de foame, încât cred că aş fi în stare să mănânc un copac întreg plin de alune”,
spune Maşa plescăind demonstrativ.
„Mi-e atât de foame, încât aş mânca un cal”, spune şi Daşa ţopăind de ici colo.
„Nu vorbi prostii: veveriţele nu ar mânca niciodată un cal - doar suntem vegetariene”, spune
imediat Saşa. „Şi mai ales, nu vom mânca nimic dacă tot stăm aici gândindu-ne la ce am putea
mânca”, continuă ea. „Hai să ne mişcăm!”
Acestea fiind spuse, Maşa, Daşa şi Saşa porniră de-a lungul pajiştii înzăpezite înspre
copacul lor cu hrană. Ajungând ele cam la jumătatea drumului, se opriră îngrozite de o privelişte
teribilă: niciodată nu le mai fusese dat să vadă ceva atât de uriaş, de groaznic, de ameninţător...
Îşi dădură seama că drumul le era blocat de cel mai mare perete de zăpadă pe care l-au văzut
vreodată: părea că ajunge până-n cer, fără început şi cu siguranţă fără capăt. Problema cea mai
mare era fireşte, că cealaltă parte a zidului le părea de neatins.
Şi ce credeţi că au făcut ele atunci? Ce vă trece prin minte că ar fi putut face ele? O să vă
dau un indiciu: au avut fiecare o reacţie diferită şi prin urmare, fiecare a făcut altceva.
Maşa era deja furioasă. Se gândea: Nu suport să văd zidul ăsta de zăpadă în faţa ochilor!
NU ar trebui să se afle aici, nici n-a fost aici înainte. Nu suport să nu obţin ceea ce doresc.
TREBUIE să ajung la alunele acelea! Le merit şi ar trebui să le am. Oricine a pus zidul ăsta aici
în calea mea ar trebui să fie distrus. La ce se va mai ajunge aici pe pajiştea noastră dacă fiecare
face după cum îl taie capul? Nu e drept ca zidul ăsta să fi apărut aici!” În timp ce Maşa gândea
astfel, se tot învârtea în cerc până ce ameţi, apoi începu să lovească peretele cu lăbuţele şi cu
capul, provocându-şi ditamai durerea de cap.
Daşa se deprimă, gândind: „Este groaznic şi oribil că peretele ăsta a apărut aici. Este cea
mai groaznică treabă care mi s-ar fi putut întâmpla! N-o să mai ajung niciodată la alunele acelea.
Adică ...ce spun eu, probabil că nu voi mai ajunge vreodată să mănânc. Peretele va rămâne aici
pentru totdeauna, eu voi muri de foame şi totul e din vina mea. Ce prostie din partea mea să
ascund alunele de partea cealaltă a pajiştii! Ar fi trebuit să-mi dau seama că aşa ceva urma să se
întâmple!” Daşa era aşa de supărată pe ea însăşi, încât se aşeză în zăpadă în faţa peretelui,
plângând şi smiorcăindu-se: „Nu-s bună de nimic! Chiar că nu-s bună de nimic!”
Saşa începu să-şi spună: „Hmmm, un perete, cât de ciudat! Mi-ar plăcea să nu fie aici,
pentru că mi-e foame şi aş vrea să mănânc nişte alune, dar la urma-urmei e deja aici şi nu văd de
ce nu ar trebui să fie aici doar pentru că mie nu-mi place. E ghinion şi nu-mi convine să am
peretele ăsta între mine şi alune, dar bosumflându-mă din cauza asta nu îl voi face să dispară şi
cred că treburile ar putea sta şi mai prost, de fapt.”
Astfel Saşa decise să accepte că există peretele mai degrabă decât să se încăpăţâneze în
dorinţa ei ca acesta să dispară, aşa cum făcuse Maşa sau să facă din prezenţa lui o catastrofă aşa
cum reacţionase Daşa. Ca urmare, ea nici nu s-a ales cu o durere de cap ca Maşa, de la lovitura
dată în zid, nici cu degerături ca Daşa, din cauza şezutului în zăpadă. Era singura în stare să se
gândească la ceea ce ar fi făcut în situaţia dată. Câte soluţii ai putea să găseşti pentru această
problemă?
1. Să aştepţi până ce soarele va topi zăpada.
2. Să sapi o groapă pe sub perete.
3. Să sapi o gaură prin perete.
4. Să te caţeri de cealaltă parte a peretelui.
5. Să încerci să ocoleşti peretele.
6. Să cauţi alune altundeva.
7. Să te întorci acasă să verifici dacă nu am mai rămas ceva resturi de mâncare pe
acolo.
8. Să te muţi în regiuni mai însorite, fără zăpadă.
9. Să faci un foc pentru a topi peretele de zăpadă.
10. Să începi să mănânci zăpada.
11. Să adormi la loc, ca să vezi dacă nu cumva totul e doar un vis.
12. Să chemi alte veveriţe ca să te ajute să sapi o gaură în perete.

Atunci Saşa le vorbi Maşei şi Daşei: „Continuând în felul acesta, nu faceţi decât să
înrăutăţiţi situaţia! Nu vedeţi că furia sau supărarea vă împiedică să găsiţi o soluţie la problemă?!
Terminaţi şi ajutaţi la săpat!”
Aşadar, Maşa nu a mai lovit peretele şi Daşa s-a oprit din plâns şi cu toate au început să
sape în zidul de zăpadă. În timp ce săpau, chiţcăiau un cântec de lucru de-al veveriţelor şi aproape
că începea să le facă plăcere munca aceasta. Maşa uită de furia ei, Daşa uită de supărare şi Saşa
rămase cu mintea trează şi gata de a găsi soluţia cea mai potrivită. Nu peste mult timp, erau deja
de cealaltă parte a peretelui, îmbulzindu-se spre copacul unde ascunseseră alunele.
„Poate totuşi nu vom muri de foame astăzi”, spuse Daşa.
 „Da, dar sper să învăţaţi o lecţie din întâmplarea asta”, zise la rândul ei Saşa. „Pentru
veveriţe furioase sau care se supără, nici alunele nu se scutură! Aşa că dacă vreţi mâncare, staţi
calme şi raţionale!”

Discuţii
Discutaţi modul de reacţie a celor trei veveriţe faţă de aceeaşi situaţie
Ce au gândit?
Cum s-au simţit?
Ce au făcut?

 Poveste (autoreglarea emotionala)

Broscuţa ţestoasă Tobias a învăţat cum să nu mai fie furioasă

Într-o zi, Tobias s-a gândit că şi-ar dori să se joace cu ceilalţi prieteni ai lui, Pufi şi Ami. El a
pornit în căutarea lor şi i-a găsit lângă lac. Pufi şi Ami se jucau cu mingea, dar broscuţa noastră
vroia să se joace alt joc.
Eu propun să ne jucăm altceva ! Ce ziceţi să ne jucăm de-a super-eroii ?
Păi asta ne-am jucat şi ieri, a spus pisicuţa Pufi.
Dacă vrei, poţi să te joci cu mingea împreună cu noi, a zis căţeluşa Ami.
N-am niciun chef de jocurile voastre. Dacă nu vreţi să ne jucăm, atunci eu plec.
,,Lasă că le arăt eu lor ! ‘’ s-a gândit broscuţa şi a sărit într-o baltă, astfel încât toţi ceilalţi au fost
murdăriţi de noroi. ,,Dacă nu vor să se joace cu mine, atunci nu mai sunt prietenii mei ‘’. Tobias
s-a îndepărtat cu gândul de a mai găsi o modalitate să-şi pedepsească prietenii pentru că nu au
vrut să se joace de-a super-eroii.
Cum mergea broscuţa prin pădure bosumflată şi bombănind că nu are prieteni, s-a întâlnit cu
Vulpoiul cel Înţelept.Vulpoiul s-a uitat atent la broscuţă şi i-a spus :
Văd că eşti furios. Ce s-a întâmplat ?
Nimic, a spus broscuţa pe un ton nepoliticos.
Ei, dar ceva tot s-a întâmplat. Dacă nu s-a întâmplat nimic, atunci cum de eşti furios?
Păi... aveţi dreptate, domnule Vulpoi. Am vrut să mă joc cu prietenii mei, dar ei nu au vrut să fim
super-eroi. Au vrut să se joace cu mingea. Şi i-am împroşcat cu noroi.
Şi asta este ceea ce-şi doreşti: să nu mai fie prietenii tăi?
După ce s-a gândit bine, Tobias a spus:
Eu vreau să fim în continuare prieteni.
Vulpoiul cel înţelept s-a uitat la Tobias cu atenţie:
- Hai să-ţi spun un secret. Nu am fost întotdeauna aşa înţelept. Am învăţat şi eu multe lucruri de
la o broască ţestoasă.
- O broască ţestoasă?! A întrebat Tobias mirat.
- Da, era o broască ţestoasă foarte bătrână şi înţeleaptă. Şi eram furios ca şi tine pe prietenii mei şi
ea mi-a spus cum aş putea să fac să nu mă supăr pe ei.
- Oauu! ... a strigat Tobias încântat. Şi eu vreau să ştiu.
- Atunci când simţi că te înfurii respiră adânc de trei ori... Acum facem împreună! (inspiră
profund de trei ori). În timp ce respiri, îţi imagnezi că aerul îţi ajunge până în vârful degetelor şi
picioarelor.
- Doar atât? A întrebat broscuţa Tobias nerăbdător.
- Stai, nu te grăbi! Acum imaginează-ţi că intri în carapace...
- Asta e uşor, a spus broscuţa cu mândrie.
- Acum gândeşte-te la motivul pentru care te-ai supărat...
- M-am gândit că sunt răi şi nu mai sunt prietenii mei pentru că nu vor să se joace ce vreau eu.
- Acum gândeşte-te ce ai putea să faci ca să nu se supere pe tine? (înlocuirea monologului
negativ).
Tobias s-a gândit o vreme, după care, bucuros, a anunţat că a găsit răspunsul:
- Ştiu. Cred că aş putea să le spun că eu prefer să mă joc cu altceva. Doar am şi alţi prieteni.
- Bravo! Sunt mândru de tine, a spus Vulpoiul. De acum înainte să nu uiţi să fii şi tu o broscuţă
înţeleaptă.
- Mulţumesc, domnule Vulpoi! Aşa am să fac.
Tobias a pornit înapoi către lac, cu gândul să-şi ceară scuze pentru modul în care s-a comportat şi
ca de acum înainte să încerce să fie un prieten adevărat.

2. Gestionarea furiei

 „Te alungam, furie” – joc exercitiu;


„Nu ţine în tine furia, jignirea sau durerea” (Leo Buscaglia)
Obiective:
- Să conştientizeze consecinţele furiei;
- Să descrie trăirile interioare determinate de furie;
- Să numească cel puţin două motive care provoacă furia si tot atâtea soluţii de înlăturare a
acesteia.
Materiale:buline mari sau cercuri roşii si albastre.
Scenariul: Se observă comportamentul copiilor timp de 3-4 zile.Se reţine pe o bulină roşie
numele copiilor care fac crize de furie, iar pe o bulină albastră numele celor care prin
comportamentul lor reuşesc să înfurie alţi copii.
La sfârşitul fiecărei zile copiii vor fi rugaţi să precizeze motivul pentru care au manifestat un
anumit comportament.
Aceşti copii se vor grupa in cele două cercuri corespunzătoare culorilor de pe buline.
Copiii care au rămas în afara celor două cercuri se vor grupa într-un semicerc.
„De ce aţi ajuns pe bulina roşie sau albastră?Cum credeţi voi că s-au simţit colegii voştri?Ce
sfaturi le puteţi da?
Ce părere aveţi despre voi?Dar voi, colegii lor?
Ce întrebari doriţi să le adresaţi?”
Vor veni cu explicaţii, soluţii, păreri personale şi păreri ale grupului, sfaturi, întrebări, provocări.
La un semnal cercurile sunt aruncaterostind cu toţii.”Te alungăm, furie!”
În grupă se instalează liniştea, ordinea şi încrederea în toţi copiii.
Concluzile vor fi formulate de fiecare grup ajutat de educatoare prin întrebări.
Acest exerciţiu se termină cu întrebarea: Ce am învăţat din aceasta experienţa?

 „Ascunderea in carapace”, - joc;

 Copiii vor fi învăţaţi de educatoare să îşi încrucişeze mâinile la piept, să îşi pună bărbia în piept,
să îşi lipească picioarele unele de altele şi să închidă ochii. După aceea copiii trebuie să respire
profund de trei ori şi să îşi spună (sau dacă nu au vocabularul suficient dezvoltat să spună
educatoarea în locul lor) frazele „mă pot linişti şi pot găsi o soluţie mai bună”. În această
poziţie copilul va fi încurajat să se gândească la alte soluţii prin care se poate rezolva situaţia care
a dus la apariţia accesului de furie. Iniţial, când copilul învaţă tehnica sau e prea mic să formuleze
singur frazele, educatoarea îl va ajuta să găsească alte soluţii de exprimare emoţională sau de
rezolvare a situaţiei care a dus la apariţia furiei. De exemplu, educatoarea îi poate prezenta câteva
alternative pe care le va discuta cu copilul şi în final vor alege împreună soluţia cea mai potrivită.
Când copiii vor avea limbajul suficient dezvoltat pentru a formula singuri soluţiile găsite sau
după utilizarea îndelungată a acestei tehnici, educatoarea va avea rolul de a-i recompensa pentru
realizarea cu succes a fiecărei etape, pentru ca ulterior cei mici să poată implementa tehnica
broscuţei fără ajutor sau îndrumare

 „Povestea vulpoiului”- poveste;

Obiectiv: să înveţe modalităţi adecvate de a-şi controla emoţia de furie;

Dragi copii!
Ştiţi cine sunt eu? Eu sunt vulpoiul cel isteţ! Oare nu se vede dacă vă uitaţi la mine? Am o figură
isteaţă, sunt rapid ca o săgeată şi cunosc multe şmecherii! De exemplu, când sunt într-o situaţie
dificilă, în mod sigur ştiu cum să ies din ea! Dar lucrurile nu au stat aşa întotdeauna! Când eram
mic nu ştiam că fac parte din familia vulpilor viclene. De multe ori când eram supărat, trist sau
când nu-mi ieşea ceva şi îmi era teamă, nu mai ştiam ce să fac.
În situaţii dificile mă pierdeam, aşa că am hotărât să-l vizitez pe bătrânul vulpoi viclean. El a
văzut imediat că ceva nu era în regulă cu mine. I-am povestit problemele mele, că mă înfurii
foarte uşor şi atunci reacţionez violent sau că mă gândesc adesea că ceilalţi vor să mă înşele.
Bătrânul vulpoi m-a privit intens în ochi şi a tăcut. De aceea nu m-am simţit în largul meu şi m-
am supărat. După o vreme bătrânul vulpoi m-a întrebat: „Câţi ochi are o vulpe?” „Ce întrebare
prostească” m-am gândit eu şi am răspuns nesigur „Normal că doi!”. Dar eu nu ştiam ce vrea
vulpoiul. „Sunt mereu aceiaşi doi ochi?” „Normal!”. Deveneam tot mai neliniştit. „Nu”, a răspuns
bătrânul vulpoi „tu ai doi ochi care râd, doi ochi care plâng, doi ochi furioşi, doi ochi îndărătnici,
doi ochi concentraţi şi încă mulţi alţi ochi. Dar uneori e greu să deosebeşti între doi ochi
concentraţi sau doi ochi obosiţi şi serioşi, de aceea putem face multe greşeli!”. Atunci bătrânul
vulpoi a început să râdă şi eu am văzut cum aceeaşi doi ochi nu mai sunt aceeaşi. „Şi cum să
învăţăm să-i deosebim?” am întrebat eu. „Cu ajutorul expresiilor vulpeşti” a răspuns el. „Cu ce?”.
Îmi mai aduc aminte că atunci m-am gândit că bătrânul vulpoi a luat-o razna.
„Vulpile viclene cunosc cele mai bune expresii vulpeşti. Ele şi le spun mereu sau şi le derulează
în minte, ca un fel de karaoke al gândurilor!”
„Poţi să-mi spui o expresie vulpească?” am întrebat eu.
„Da, de exemplu: Stai calm! Mă pun în locul celorlalţi! Dacă mă enervez nu o să le placă! Când
mă aflu într-o situaţie dificilă trebuie să spun expresia corectă! Dacă mai înainte ai fi spus
„Trebuie să mă pun în locul celorlalţi!” ţi-ai fi dat seama că eu te priveam într-un anumit fel
pentru că eram concentrat, nu pentru că eram furios pe tine. Eram tăcut pentru că mă gândeam.
Dacă ai fi făcut asta, nu ai fi devenit nesigur şi nervos, ci ai fi rămas calm.” Am început să
înţeleg.
Am mai vorbit o vreme despre cele mai bune expresii vulpeşti şi le-am reţinut. Mai târziu ele mi-
au fost de multe ori de ajutor şi mi-am spus: „Acum chiar că sunt o vulpe şireată!” În continuare
o să vă dezvălui cele mai importante şi mai isteţe expresii vulpeşti. În mod sigur o să le învăţaţi şi
voi la fel de repede ca şi mine şi veţi face parte din familia vulpilor şirete pe care nimic nu le
poate descuraja.

Instrucţiuni de inducere a calmului

1. Influenţarea verbală directă

STOP FURIEI!

trebuie să rămân CALM

2. Influenţarea verbală indirectă prin amânare planificată

Mai întâi GÂNDEŞTE, apoi ACŢIONEAZĂ!

 Numără încet până la ZECE şi o să vezi că totul o să fie bine!

Instrucţiuni de reflectare

Raportarea la alte persoane

Trebuie să mă pun în locul CELUILALT!

Vorbesc cu ceilalţi calm şi liniştit!

Raportarea la propria persoană

Mă gândesc dacă m-am comportat corect!

Nu mă îndărătnicesc, ci mă gândesc de ce m-am enervat!

Instrucţiuni pentru orientarea spre viitor

Comportament agresiv controlat cu consecinţe reale

Celorlalţi le place dacă nu mă enervez!

 Dacă nu mă comport agresiv, nu am probleme!

Planuri generale pe baza experienţei

O NOUĂ situaţie, o NOUĂ şansă!

Data viitoare o să mă comport altfel!

3. Copilul timid

 „Povestea perstisorului curcubeu” – poveste;

În marele ocean trăia odată un peşte curcubeu. Era cel mai frumos peşte şi era foarte mândru de
asta. Solzii lui străluceau şi aveau toate culorile curcubeului: roşu, albastru, verde, portocaliu,
mov, galben. De aceea i se spunea peştele curcubeu.
Peştele curcubeu este foarte mândru de solzii lui. Ceilalţi peşti se învârteau în jurul lui şi se
minunau de cât de frumos este.
Într-o zi peştişorul albastru s-a apropiat de el
- Bună, pe mine mă cheamă peştişorul albastru, pe tine cum te cheamă?
- Pe mine mă cheamă peştişorul curcubeu.
- Ce haine frumoase ai! Îmi dai şi mie un solz din hăinuţa ta că îţi dau şi eu unul din
hăinuţa mea? Îmi plac foarte mult culorile pe care le porţi tu! Eu am doar o singură
culoare şi mi-aş dori să port şi eu o amintire de la tine.
- Cum să îşi stric eu frumuseţe de haină! Nu pot!
Peştele curcubeu s-a întors cu spatele şi a dat să plece.
- Stai nu pleca! Vrei să fim prieteni şi să ne jucăm împreună? Uite îţi ofer eu o amintire,
un solz din hăinuţa mea!
- Cum să port eu un asemenea solz lipsit de culoare în haina mea strălucitoare? Tu nu vezi
că nu se potriveşte? Păstrează-l că nu am nevoie! Eu nu mă joc cu peşti care au haine
atât de ponosite şi de lipsite de culoare.
Peştişorul curcubeu i-a întors spatele şi a plecat mândru să înoate în altă parte.
Peştişorul albastru era foarte trist că peştişorul curcubeu nu îi primise darul şi nici nu dorise să se
joace cu el.
 - Nu-i nimic, o să merg în altă parte să caut alţi peştişori cu care să mă joc şi pe care să
mi-i fac prieteni.
Peştişorul albastru a mers la un grup de peştişori plaţi care înotau puţin mai departe şi i-a întrebat
dacă doresc să se joace cu el. Peştişorii plaţi i-au povestit că ei au dorit să se joace cu peştişorul
curcubeu dar că el nu a acceptat deoarece nu-i place să se joace cu peştişori care arată atât de
ciudat. Ei l-au primit cu drag pe peştişorul albastru în jocul lor şi au început să se joace împreună.
Pe zi ce trecea, peştişorul curcubeu se simţea din ce în ce mai trist. Nimeni nu mai venea să-l
întrebe dacă vrea să se mai joace sau să împartă solzi. Ceilalţi peşti se jucau şi înotau bucuroşi cât
era ziua de lungă.
Într-o zi peştişorul curcubeu în timp ce plângea că este singur şi că nu are nici un prieten
întâlneşte caracatiţa cea înţeleaptă. Atunci i-a venit ideea că ar putea să ceară ajutorul caracatiţei.
- Doamnă caracatiţă sunt foarte trist şi am nevoie de ajutor. Nu am nici un prieten şi nici
un peştişor nu mai doreşte să se joace cu mine.
Peştişorul curcubeu îi povesteşte ce s-a întâmplat cu câteva zile în urmă, cum a refuzat să împartă
cu peştişorii din solzii lui strălucitori.
- Dragă peştişorului, cheia prieteniei constă tocmai în acest lucru: să împarţi cu ceilalţi din
lucrurile tale şi să accepţi că ceilalţi sunt diferiţi de tine iar diferenţa nu însemnă că sunt
mai răi sau mai buni ci că fiecare este frumos şi bun în felul său.
- Doriţi să spuneţi că dacă voi împărţi cu ceilalţi din solzii mei voi avea şi eu prieteni?
- Exact. Cum te simţi când cineva împarte cu tine ceva de la el?
- Sunt fericit.
- La fel se simte şi celălalt când tu îi oferi ceva de la tine.
- Şi acum hai să găsim ceva frumos la ceilalţi. Vezi tu, tu te-ai născut cu solzii foarte
frumoşi şi strălucitori. Alţi peşti chiar dacă nu au hăinuţa atât de frumoasă ca a ta cu
siguranţă că au alte lucruri care pot să îşi placă la ei. Fiecare este frumos în felul lui.
Pentru mama lor fiecare dintre ei este cel mai frumos. Hai să descoperi la prietenii tăi
lucruri care îţi plac:
- Peştişorul albastru are ochii frumoşi
- Super, spune caracatiţa
- Peştişorii plaţi au aripioarele puternice şi graţioase în acelaşi timp.
- Acum hai să le spunem ce îţi place la ei şi să îţi faci prieteni.
Peştişorul curcubeu a plecat către grupul de peştişori care se jucau veseli puţin mai departe. A
pus în aplicare toate sfaturile înţelepte pe care le primise de la caracatiţă şi în plus le-a oferit
peştişorilor câte un solz din frumoasa sa hăinuţa. Când a venit seara a plecat fericit acasă că
si-a făcut mulţi prieteni.

Exemple de activităţi care pot fi folosite după citirea poveştii, pe parcursul întregii zile
pentru a facilita dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale:

 Discutaţi cu copiii despre emoţiile pe care peştişorul curcubeu le-a trăit de-a lungul
povestirii
 Solicitaţi copiilor să vă răspundă la următoarele întrebări:
- Cum se simţea peştişorul curcubeu când se uita la solzii săi coloraţi şi strălucitori?
- De ce îşi dorea peştişorul albastru un solz de la peştişorul curcubeu?
- Cum credeţi că s-a simţit peştişorul albastru şi peştişorii plaţi când peştişorul curcubeu a
refuzat să se joace cu ei şi să împartă din solzii lui strălucitori?
- De ce se simţea peştişorul curcubeu singur şi trist?
 - De ce se simţea peştişorul curcubeu fericit la finalul poveştii?
- Cum s-au simţit ceilalţi peştişori când peştişorul curcubeu a împărţit cu ei din solzii săi
coloraţi şi strălucitori?
 Solicitaţi copiilor să povestească despre momente din viaţa lor în care s-au simţit ca şi
peştişorul curcubeu (Nu au dorit să împartă ceva cu ceilalţi copii – de ex. jucării, mâncare,
cărţi etc.)
- Cum credeţi că v-aţi fi simţit dacă peştele curcubeu nu ar fi împărţit solzii lui strălucitori
cu voi?
 Discutaţi cu copiii despre dificultatea pe care o resimţim câteodată în a împărţi cu ceilalţi
lucrurile personale.
- Ce puteţi să faceţi atunci când simţiţi că vă este greu să împărţiţi jucăriile cu care vă
jucaţi? (de exemplu copiii pot solicita copilului care cere jucăria să aştepte jucăria pe care
o va primi peste 5 min.)
- Ce a făcut peştele curcubeu atunci când i-a fost greu să împartă solzii cu ceilalţi peştişori?
(A solicitat ajutorul caracatiţei înţelepte!)
 Explicaţi copiilor că atunci când au momente în care simt că le este greu să împartă să
procedeze precum peştişorul curcubeu şi să ceară ajutorul educatoarei sau unui alt prieten.
 Discutaţi cu copiii despre importanţa prieteniei
- Ce înseamnă să fii un bun prieten? (să cer permisiunea de a mă jucă cu o jucărie care nu
este a mea, să folosesc cuvinte potrivite, să aştept rândul pentru a mă juca cu o jucărie de
la grădiniţă , să ofer ajutorul atunci când mi se cere etc.)
 Creaţi împreună cu copiii un poster în care să ilustraţi toate comportamentele care
descriu ce însemnă să fii un bun prieten peştişor. Posterul se poate decora cu peştişorii
decupaţi.
 Faceţi referire la poster de fiecare dată când un copil manifestă un comportament
dintre cele ilustrate pe poster.
 Declaraţi o zi ca fiind Ziua Prieteniei pentru a oferi copiilor oportunitatea de a
folosi abilităţile de bun prieten pe parcursul întregii zile. Faceţi referire la posterul cu
prietenia pentru a le reaminti copiilor comportamentele care descriu ce însemnă să fii un bun
prieten.

Activităţi pentru generalizarea experienţei de învăţare

Reamintiţi copiilor
 cum s-au simţit ceilalţi peştişori când peştişorul curcubeu a refuzat să împartă cu ei din
solzii săi coloraţi (s-au simţit supăraţi şi l-au ignorat pe peştişorul curcubeu)
 cum s-a simţit peştişorul curcubeu când ceilalţi peştişori l-au ignorat şi nu au mai dorit să
se joace cu el (s-a simţit, trist şi singur)
 care sunt comportamentele pe care peştişorul a învăţat să le facă pentru a fi un bun prieten

Aria de activităţi artistico-plastice

Solicitaţi copiilor să îşi reamintească ce a împărţit peştişorul curcubeu cu ceilalţi peşti (solzi)
Copiii vor face împreună peştişorul curcubeu. Pe o formă mare de peşte toţi copiii vor lipi solzi
coloraţi pe care îi vor decupa şi decora în prealabil . Copiii vor folosi şi împărţi materiale comune
(hârtie, lipici, instrumente de tăiat etc.). Pe măsură ce copiii lucrează şi împart materialele
comune educatoarea laudă faptul că sunt prieteni foarte buni pentru că lucrează împreună şi
împart materialele comune. După ce copiii termină de decorat solzii fiecare vine şi îşi lipeşte
solzii lucraţi pe forma mare de peşte.
Aria de jocuri de construcţii
Copiii au ca temă să construiască din cuburi un ocean ca cel în care locuiesc peştişorul curcubeu
şi prietenii săi.
Explicaţi copiilor că vor merge să “pescuiască” în marele ocean un prieten. În interiorul
construcţiei care reprezintă oceanul sunt puse poze ale copiilor din grupă care sunt lipite pe bucăţi
de metal (de ex. Bucăţi tăiate din cutiile de suc). Folosind o undiţă cu magnet copiii merg la
pescuit un prieten. După ce ei prind în undiţă un prieten, el trebuie să facă ceva special împreună
cu prietenul ales.
Ajutaţi copiii să identifice o alternativă de activitate pe care să o desfăşoare împreună cu prietenul
ales, reamintind comportamentele listate pe posterul cu comportamente de “Bun prieten”.
La sfârşitul zilei oferiţi copiilor oportunitatea de a împărtăşi celorlalţi copii lucrurile speciale pe
care le-au făcut ei cu prietenii lor.

Aria literară
Copiii vor confecţiona o carte despre peştele curcubeu şi despre ce însemnă să fii un bun prieten.
Ca materiale copiii pot folosi forme de peşti de diferite culori pe care să le lipească şi imagini cu
comportamente care descriu ce însemnă să fii un bun prieten
In dreptul fiecărei forme de peşte este scris “ sunt un bun prieten când.......” iar fiecare copil va
lipi o imagine care ilustrează un comportament de prietenie

Pot să mă joc cu
jucăria ta ?

Cer permisiunea pentru a mă juca cu jucăriile colegilor mei

Aştept să-mi vină rândul pentru a mă juca

Împart jucăriile cu prietenii mei

- Discutaţi cu copiii despre câte lucruri poate să facă un bun prieten. Listaţi toate ideile pe care
copiii le împărtăşesc.
- Solicitaţi copiilor să povestească despre ce fac prietenii lor şi îi fac pe ie să se simtă speciali
Ajutaţi copiii să îşi noteze aceste idei în carte, în dreptul fiecărui peştişor. Ca variantă copiii pot
desena sau decora paginile cărţii. Când au terminat toate paginile se capsează şi se confecţionează
cartea. Cartea se citeşte în grupul mare şi se pune într-un loc accesibil astfel încât copiii să mai
poată citi povestea peştişorului curcubeu, de-a lungul întregului an.

4. Copilul marginalizat

 „Dorinta mea este...” – joc;

Obiective:
- Să accepte schimbarea unei stări de moment cu o stare de bine care dezamorsează si
înlocuieşte ceva cu altceva, încurajează şi înveseleşte ambele părţi inplicat în joc.
- Să denumească starea pe care o simte la un moment dat şi-l împiedica să se manifeste ca
în alte zile.
- Să empateze cu cei în suferinţă intervenind în situaţii de criză emoţională cu tact.
- Să identifice activitatea care poate să-l scoată din starea încordată în care se află sau pe
care a trăit-o cândva, formulând o dorinţă reală, imediată si eficientă in care să creadă şi
care să producă o schimbare emoţională.
- Să conştientizeze efectele comportamentului său asupra clasei, dar şi asupra lui.
- Să anticipeze starea pe care o va avea după ce dorinţa îi va fi îndeplinită.
Materiale:
Îngeraşul iubitor, pocalul auriu, 6-7 norişoricu sfturi pe sfoară, coroniţe, norişor.
Scenariul:
Acest joc se organizează ăn situaţii de viaţă colectivă sau personală în care domină o stare
tensionată de agresivitate, teamă, respingere sau izolare.
Se identifică copilul/grupul de copii, situaţia reală, vizibil deranjantă, perturbatoare, o trăire într-
un moment al zilei.
Se stabileşte cauza comportamentului.
În funcţie de cauya stării tensionate/modificate a copilului în acel moment, liderul creează o
situaţie provocatoare pentru a a atrage copilul/copiii în joc.Un ingeraş numit Îngeraşul iubitor
aduce copiilor un pocal auriu plin cu o licoare din care vor gusta acei copii care au o dorinţă pe
care nimeni nu o cunoaşte şi doresc să le fie îndeplinită pentru a a vea un comportament normal
şi o stare de bine.
Liderul prezintă modul de desfăşurare a jocului.
Tot liderul îşi exprimă verbal o dorinţă invocand aceeasi stare ca a copilului observat şi solicită şi
alţi copii care trăiesc o stare incomodă să se alăture pentru a se juca jocul „Dorinţa mea este...”.
Grupul se aşează în cerc şi pe rând îşi dezvăluie dorinţa de a-şi schimba comportamentul pentru a
nu mai acţiona ăntr-un anumit mod dăunător sănătăţii lui şi a celorlalţi.
Exemplu:Liderul îşi mărturiseşte dorinţa îngeraşului.
Starea emoţionala
„Sunt îngrijorată că nu voi reuşi să termin costumaţiile pentru dansul pregătit de ziua grădiniţei.”
Soluţiile îngeraşului
Îngeraşul trece pe la fiecare copil cu pocalul auriu.Stropul de licoare pe care copiii o savurează îi
va ajuta să găsească cele mai originale idei pentru îndepărtarea îngrijorării prin îndeplinirea reală
a dorinţei într-un mod saul altul propus de ei, pe care cel în cauză îl alege.
Plimabare printre norişori
Îngerşul iubitor invita copilul îngrijorat la o plimbare printre norişori si hotărăsc împreună soluţia
sau soluţiile pe care urmează să le pună în aplicare.Îngeraşul îi va înmâna un norişor pe care se
află prezentată starea modificată pe care o va avea după ce dorinţa îi va fi îndeplinită.
Împărtăşirea cu ceilalţi
Cei doi revin în cerc şi prezintă norişorii cu soluţia sau soluţiile alese şi modificarea
comportamentului copilului, răsplătesc pe cei care le-au propus cu câte un îngeraş sau cu un
pocal auriu şi coroniţa norişor o păstrează pe cap.
Finalul jocului
La final se evaluează rezultatele.Copiii care au cele mai multe pocale sai îngeraşi vor primi laude
pentru soluţiile lor, iar cei care au avut curajul să-şi prezinte stările tensionate care îi împiedicau
să fie veseli şi implicaţi în joc, vor primi diploma sa coroniţa de învingător.
Jocul se încheie cu activităţile practice pe care le-au descoperit în joc.

5. Implicarea in jocurile celorlalti

 Poveste;

Obiectiv: să identifice modalităţi adecvate de implicare în jocul celorlalţi copii

Materiale necesare: povestea de mai jos
Desfăşurarea activităţii: educatoarea va aşeza copiii în cerc şi le va citi următoarea poveste:
Ursuleţul Tedi avea a ieşit într-o zi afară şi a văzut nişte prieteni care se jucau de-a bucătarii. A
mers la ei şi le-a spus „Vreau şi eu să fiu un bucătar!”. Ei însă nu l-au băgat în seamă şi şi-au
continuat jocul. Atunci Tedi s-a gândit: „Poate că deja sunt prea mulţi bucătari în bucătăria
aceasta, poate că au nevoie de un client pentru care să facă de mâncare!” Le-a spus prietenilor săi
această idee, iar aceştia au fost foarte bucuroşi să afle că în sfârşit, le-a venit un client!

A doua zi Tedi a vrut din nou să se joace cu prietenii lui, dar a ajuns mai târziu afară deoarece
prietenii se jucau deja de-a cavalerii. Ei nu l-au băgat în seamă, pentru că erau prea preocupaţi să
o salveze pe prinţesă. Atunci Tedi a vrut să fie balaurul care o răpise pe prinţesă, însă fraţii lui din
nou nu au vrut să îl primească în jocul lor. Atunci Tedi s-a gândit că ar putea încerca să se joace
altceva, era clar că fraţii lui nu mai au nevoie de un partener de joacă în plus. Aşa că a început să
deseneze ceva, iar ziua următoare, fraţii lui l-au chemat să fie balaur în jocul de-a balaurii.

Recomandări: educatoarea va relua povstea punctând modul în care s-a comportat Tedi:

- Ce se jucau prietenii lui Tedi prima oară?

- Ce i-au răspuns lui Tedi?
- Ce a făcut Tedi atunci?
- A fost o ideea bună?
- Ce s-au jucat a doua zi prietenii lui Tedi?
- Cum a încercat Tedi să intre în jocul prietenilor a doua zi?
- A reuşit el?
- Ce a făcut atnci Tedi?
Pornind de la această povestioară, educatoarea încurajează o discuţie cu copiii despre cum
să răspundă la situaţiile în care sunt respinşi de către ceilalţi copii. Accentul trebuie pus pe
modul în care ei încearcă să intre în joc (repetarea formulelor de început „Vreau şi eu să mă joc
cu voi aş putea fi....”) şi pe interpretarea constructivă a respingerii – pe ceilalţi copii nu îi
interesează ceea ce vreau eu să mă joc, asta nu înseamnă că nu mă plac, sau că sunt plictisitor.

 Poveste ( implicarea in jocul celorlalti copii);

Obiective:
-să identifice modalităţi adecvate de implicare în jocul celorlalţi copii
-să identifice emoţiile personajelor
-să identifice consecinţele sociale ale comportamentelor neadecvate
Materiale necesare: povestea descrisă mai jos
Desfăşurarea activităţii: educatoarea va aşeza copiii în cerc şi le va citi următoarea poveste:
Bruni este coleg în grupa mijlocie la grădiniţă cu Tedi şi Coco. El este unic şi special ca şi
ceilalţi copii; el poate să fugă mult, face glume frumoase şi toţi ursuleţii râd. Cu toate acestea el
este trist deoarece de cele mai multe ori când începe să se joace cu colegii lui ajunge să se certe
sau să se bată. El vrea să fie ca ceilalţi copii şi vrea să se joace cu ei, dar de cele mai multe ori
este furios şi ajunge să se bată. El numai aşa ştie să se joace; aşa a învăţat el. Asta nu înseamnă că
Bruni este rău. Când se comportă aşa copiii se supără pe el şi îl alungă din jocul lor. Apoi Bruni
devine şi mai furios şi aruncă jucăriile pe jos. El nu ştie alt mod de a a se comporta atunci când
ceva nu-i place sau lucrurile nu se întâmplă aşa cum ar dori el. Lui Tedi îi lace să se joace cu
Bruni atunci când nu este furios. Într-o zi Tedi şi Bruni se jucau de-a soldaţii. La un moment dat
Tedi se loveşte Bruni, iar Bruni îi spune:
- De ce te împingi în mine? Vrei să îmi arăţi că tu eşti mai puternic? Şi ridică mâna să-l lovească.
- Scuză-mă, spuse Tedi, m-am împiedecat.
- Credeam că ai făcut-o intenţionat....
- Bruni, dar ţie nu ţi s-a întâmplat niciodată să faci ceva din greşeală?
- Ba da, spuse Bruni.
- Păi vezi? Şi eu tot din greşeală m-am împiedecat. Mie îmi place foarte mult să mă joc cu tine,
iar daca ceva mă supără îţi spun în cuvinte nu ridic mana să te lovesc pentru că te doare. Şi pe
mine mă doare.
Bruni s-a bucurat foarte mult că Tedi a vorbit aşa frumos cu el şi nu l-a alungat ca şi ceilalţi copii
şi s-a gândit că de aici înainte va spune în cuvinte ceea ce-l supără.

Recomandări: educatoarea va relua împreună cu copiii povestea accentuând aspectele de mai

jos:
„Câteodată toţi ne comportăm ca şi Bruni. Haideţi să vedem de ce s-a comportat el aşa.
Cum se comportă Bruni?
De ce credeţi că se comportă aşa?
Voi când v-aţi comportat ca şi Bruni?
Ce făceau colegii lui atunci când Bruni îi lovea sau le strica jocul?
Vouă v-ar plăcea să nu se mai joace cineva cu voi?
Ce pueţi face dacă cineva încearcă să vă lovească (ex. Să-i spunem în cuvinte: Stop! Mă dore!
Nu-mi place)
Cum se simţea Bruni apoi?
Cum se jucau Bruni şi Tedi?
Cum credeţi că se simţeau ei?
Ce a făcut Tedi?
La ce s-a gândit Bruni când Tedi s-a lovit de el?
Ce i-a spus Tedi?
Ce a învăţat Bruni?

6. Solicitarea ajutorului

 „Cum sa fim prieteni” – poveste;

“Pisicuţa Pufi s-a trezit într-o dimineaţă şi a pornit la plimbare hotărâtă să-şi găsească ceva de
mâncare. Deodată, a văzut un măr roşu mare, exact aşa cum îi plăcea ei. ,,Cu mărul ăsta o să mă
satur sigur şi o să-l pot mânca singură pe tot’, şi-a spus ea.
S-a tot învârtit în jurul pomului încercând să-şi dea seama cum ar putea să ajungă la măr. Era
chiar aproape de vârful pomului şi nu avea curaj să se caţere până acolo.
- Of! a exclamat ea. O să fie tare greu, dar nu merg să cer ajutor nimănui.
S-a căţărat în copac hotărâtă să ajungă în vârful pomului, dar nicicum nu părea să poată să urce
atât de sus.
- Ei, na! Nu pot să cred. Sunt aşa de aproape şi nu reuşesc ! a bombănit ea.
Puşu, motanul, tocmai a trecut pe acolo. Auzindu-i bombănelile, a întrebat-o :
Ai nevoie de ajutor? (comportament prietenos: oferă ajutor)
- Hmmm ! a spus Pufi. Nu am nevoie de ajutorul nimănui, cu atât mai puţin de la un motan bleg
ca tine. (comportament neprietenos : îi spune motanului că este ,,bleg’’).
- Eu am vrut doar să te ajut, a răspuns Puşu. Sunt mai mare şi mai puternic decât tine. Eu mă pot
căţăra cu uşurinţă până în vârf.
- Nu am nevoie de niciun ajutor. Am să-l culeg singură şi am să-l mănânc tot singură!
(comportament neprietenos: nu vrea să împartă).
- Bine, cum vrei! A spus Puşu şi a pornit mai departe.
- S-a făcut după-amiază şi oricât ar fi încercat Pufi nu a reuşit să ajungă la măr. Tocmai când tot
încerca ea să-şi culeagă mărul, au trecut pe acolo Alfi şi Ami, cei doi câini.
- Ai nevoie de ajutor să ajungi la mărul acela ? a întrebat Alfi. (comportament prietenos :
oferirea ajutorului).
- Eu n-am nevoie de ajutorul vostru. Nici de-al unui motan bleg, nici de-al unor câini. Auzi, să
primesc ajutor de la unii care stau pe lângă stăpâni şi se gudură pe lână ei. (comportament
neprietenos ; îi jigneşte pe Ami şi pe Alfi).
- Cum vrei, a spus Ami. Şi amândoi au pornit mai departe, lăsând-o pe Pufi să se chinuie în
continuare să culeagă mărul.
Încăpăţânată, Pufi a sărit hotărâtă pe ultima cracă, a înaintat încet, încet şi a prins mărul. L-a cules
fericită şi şi-a spus : ,,Am reuşit !’’ Dar cum a vrut să coboare şi-a dat seama că nu mai poate.
Dacă încerca să coboare, ar fi scăpat mărul dintre lăbuţe. Mai mult, dacă ar fi dat drumul mărului,
tot n-ar fi putut coborî: îi era fică de înălţime.
- Ah, nu se poate! Eram atât de aproape şi e deja seară, toate animalele dorm deja şi nimeni nu
mă mai poate ajuta. Dacă Puşu, Alfi şi Ami ar fi aici sigur m-ar ajuta.
Toată noaptea şi-a petrecut-o în copac. Imediat ce s-a făcut dimineaţă, Ami şi Alfi au ieşit ca de
obicei la plimbare.
- Bună dimineaţa ! a strigat Pufi din vârful copacului (comportament prietenos : salută). Vă rog
să mă ajutaţi. (comportament prietenos : cere ajutor).
Dar unde eşti ? a întrebat Ami.
Sunt aici sus, în copac şi nu pot coborî.
- Ha ! ha ! a râs Alfi. Parcă nu aveai nevoie de ajutorul nostru pentru că vroiai să mănânci mărul
numai tu.
- Da, ştiu ! Dar uite ce mi s-a întâmplat ! Am nevoie de ajutorul vostru. Îmi pare rău că am fost
aşa de rea cu voi. (comportament prietenos : îşi cere scuze).
- Alfi, mergi te rog şi cheamă-l pe Puşu, i-a spus Ami. Noi doi nu ne putem căţăra în copac.
În scurt timp, Alfi s-a întors cu Puşu. Motanul s-a căţărat repede în copac. A luat mărul şi l-a
aruncat lui Alfi care l-a prins cu îndemânare. (comportament prietenos : cooperează).
Urcă-te pe spatele meu ! a spus Puşu. Te ajut să cobori. (comportament prietenos :oferirea
ajutorului).
După ce au coborât, Pufi a spus :
- Mulţumesc că m-aţi ajutat. (comportament prietenos : mulţumeşte). Haideţi să împărţim mărul
acesta. (comportament prietenos : împarte mărul).
- Am o idee şi mai bună. Haide să adunăm mai multe mere împreună. (comportament
prietenos : colaborează).
Împreună, cei patru prieteni au reuşit să adune multe mere. Apoi, s-au aşezat şi au mâncat cu
poftă merele culese. De atunci, Pufi a învăţat să împartă şi să-şi ajute noii prieteni. »

 Poveste ;

Obiectiv -Să ceară ajutorul atunci când are nevoie şi să ofere ajutorul;
Materiale necesare: un animal sau o păpuşă de jucărie, alte jucării;
Desfăşurarea activităţii: Educatoarea va citi copiilor următoarea poveste.

Într-o zi, ursuleţul Bruni se plimba prin pădure. El avea un loc preferat în care îi plăcea să
meargă, într-o poieniţă prin care trecea un pârâiaş. Acolo se scălda, prindea peşti şi stătea toată
ziua tolănit la soare. În acea zi, în timp se mergea prin pădure a auzit dintr-o dată o veveriţă care
plângea şi spunea „Vai picioruşul meu, cine o să mă găsească aici în pădure şi cum o să mă mai
caţăr acum după alune!”. El a mers repede să o găsească şi să-i dea o mână de ajutor.
- Ce s-a întâmplat, veveriţă? spuse Bruni
- Am picat din copac şi cred că mi-am rupt piciorul. Mă doare foarte tare şi abia pot să mă mişc.
Te rog ajută-mă să ajung acasă!
- Sigur veveriţă, stai mai întâi să îţi spăl rana ca să nu se infecteze, iar apoi să îţi leg piciorul ca să
strea fix să nu te mai doară. Apoi Bruni i-a făcut un pat din frunze şi i-a adus ceva de mâcare.
- Eşti foarte curajoasă, spuse Bruni. De cât timp stai aici în iarbă? Păi cred că de câteva ore bune,
spuse veveriţa. Ce bine că am găsit un prieten aşa ca tine care să mă ajute! Îţi mulţumesc, acum
mă simt mult mai bine!
Apoi Bruni a dus veveriţa la copacul ei în care avea căsuţa. De atunci Bruni şi veveriţa sunt
prieteni foarte buni, iar Bruni o vizitează ori de câte ori merge în pădure la locul lui preferat.

Recomandări: educatoarea va relua cu copiii povestea accentuând următoarelel aspecte:

Ce a auzit Bruni în pădure?
Ce a făcut el?
Cum credeţi că s-a simţit veveriţa atunci când a fost ajutată? De ce?
Cum credeţi că s-a simţit Bruni atunci când a ajutat-o pe veveriţă? De ce?
Cum vă simţiţi atunci când ajutaţi pe cineva?
Cum vă simţiţi atunci când cineva vă ajută?
Educatoarea va împărţi apoi copii în perechi şi fiecare pereche va primi câte o jucărie; ea le va
spune copiilor că jucăria a păţit ceea ce a păţit personaj şi ei acum trebuie să aibă grijă de ea.
Educatoarea va ghida jocul copiilor amintindu-le pas cu pas ceea ce făcea Bruni. Ea îi va lăuda
pentru modul în care îi acordă copiii ajutor.

 „Naufragiatii” si „Amprentele” – joc;

Obiectiv: Să coopereze cu ceilalţi în rezolvarea unei sarcini;

Materiale necesare: imagini cu animale (se pot decupa din reviste sau cărţi) care sunt tăiate în
patru, similar unor piese de puzzle, o tablă sau o coală de hârtie mai mare;
Desfăşurarea activităţii:

Etapa I Educatoarea le va citi copiilor următoarea poveste:

„Erau o dată nişte prieteni care se jucau mult împreună. Ei au hotărât într-o zi să facă o călătorie
cu vaporul pe mare. Au împrumutat o barcă, au cumpărat de mâncare şi au pornit călătoria. Erau
toţi foarte bucuroşi că vor petrece o vacanţă pe mare. Ei se distrau foarte bine; în fiecare zi
înnotau în apă, prindeau peşti, iar seara ascultau poveştile cu balene şi sirene pe care le spuneau
marinarii. Într-o zi cerul se înnoră dintr-o dată, iar vântul începuse să sufle din ce în ce mai tare.
Valuri mari loveau corabia şi copiii se simţeau din ce în ce mai speriaţi. La un moment dat a venit
un val aşa de mare încât corabia s-a răsturnat în apă. Copiii au înnotat repede ca să se salveze şi
au ajuns pe o insulă. Erau însă foarte trişti deoarece corabia fusese făcută bucăţele de apa mării şi
vântul cel năprasnic. Deoarece le era foame au hotărât să caute ceva de mâncare pe insulă. În
timp ce se plimbau ei, au dat de un vrăjitor care era stăpânul insulei. Acesta i-a întrebat ce caută
pe insula lui, iar copiii i-au spus tot ce păţiseră ei. Vrăjitoruluiui i s-a făcut milă de copii şi le-a
zis că îi ajută dacă vor trece cu bine prin câteva încercări, adică să găsească animalele pe care le
pierduse în pădure. Şi pentru fiecare animal găsit copiii vor primi câte o bucată de barcă.”

Recomandări: Educatoarea va recapitula împreună cu copiii povestea adresându-le întrebări

legate de fapte şi cum se simţeau copiii în acele momente (ex. Ce făceau copiii toată ziua pe mare
? Şi cum se simţeau ei?).
Etapa II Educatoarea îi va întreba dacă vor să îi ajute pe copii să primească o nouă barcă. Pentru
asta va fi necesar să se împartă în grupe de cîte doi. Copiii vor fi împărţiţi astfel încât să nu se
nimerească doi prieteni în aceeaşi echipă pentru ca ei să înveţe să coopereze şi cu ceilalaţi copii
de la grădiniţă. Apoi fiecare grupă va primi câte 4 piese reprezentând imaginea unui animal şi li
se va spune că dacă ei vor întregi imaginile vor primi câte o bucată de barcă. Educatoarea va pune
accent pe cooperarea dintre copiii (ex. Dacă veţi lucra împreună şi vă veţi ajuta va fi mai uşor şi
veţi termina mai repede). Ea va acorda sprijinul necesar fiecărei echipe şi îi va lăuda atunci când
va trece pe la ei (ex. Ce frumos lucraţi împreună!). După ce au terimat toţi copiii de făcut puzzle-
ul, fiecare echipă âşi va arăta imaginea în faţa grupului şi va spune numele animalului care îl
reprezintă. După ce îi va rosti numele educatoarea va desena o bucată de barcă pe o tablă sau pe o
hârtie. În final ea va lăuda copiii pentru că i-au ajutat pe naufragiaţi să-şi recupereza barca şi să
plece de pe insulă.
  „Amprentele”

Obiectiv: Să coopereze cu ceilalţi în rezolvarea unei sarcini

Materiale necesare: foi, acuarele

Descrierea activităţii: copiii vor fi împărţiţi pe grupe de câte 3. Educatoarea le va spune că azi
fiecare echipă va realiza o planşă care se numeşte „Amprentele mele”. Pe planşă trebuie să-şi
picteze mâinile lor, respectiv să-şi pună amprentele colorate pe coala de hârtie. În acest timp
educatoarea le va arăta cum se face pentru a se asigura că fiecare a înţeles. Pentru realizarea
planşei copiii trebuie să-şi împartă între ei culorile şi să aibă acces pe rând la planşă.

Recomandări: educatoarea supraveghează activitatea grupurilor şi intervine acolo unde apar

conflicte pentru a media situaţia, explicând astfel copiiilor pornind de la o situaţie concretă ce
putem face atunci când avem ceva de împărţit, în acest caz, culorile. De asemenea, va lăuda
fiecare grup pentru modul în care lucrează împreună. La sfârşit toate planşele vor fi afişate pe un
panou.
 Poveste ( solicitarea ajutorului adultului);

Obiective: Să ceară ajutorul adultului când au nevoie;

Materiale necesare: povestea de mai jos
Desfăşurarea activităţii: copiii vor fi aşezaţi în cerc şi li se va citi următoarea poveste:

Ţupi este la grădiniţă şi se joacă singur cu maşinuţele. La un moment dat el ar vrea să se joace cu
nişte colegi de-ai lui. Aşa să se uită în jur şi îi vede pe Urechilă şi Dodo
jucându-se cu cuburile. Ei vor construi un zid mare.Ţupi ar vea să se joace şi el cu ei aşa că
merge la colegii lui şi le spune:
- Pot să mă joc cu voi?
- Poţi, dar din păcate nu mai este loc. Nu mai prea ai ce să faci, spuseră ei.
Ţupi s-a înfuriat când a auzit asta! El îşi dorea foarte mult să se joace şi atunci a mers şi a dat cu
piciorul în soldaţii colegilor! În acel moment toate jucăriile s-ai împrăştiat! Colegii lui Ţupi s-au
supărat foarte tare că nu au reuşit să termine jocul şi i-ai spus lui Ţupi: du-te de aici, nu mai eşti
prietenul nostru, nu vrem să ne mai jucăm cu tine! Acum Ţupi stătea singur şi se uita la ceilalţi
cum se joacă. Îi păreau rău că lovise cu picorul jucăriile celorlalţi.

Recomandări: educatoarea va relua cu copiii povestea ţinând cont de următoarele aspecte:

Ce îşi dorea Ţupi să facă?
Cum a procedat el?
Ce i-au spus Dodo şi Urechilă?
Cum credeţi că s-a simţit Ţupi atunci? (consecinţe emoţionale)
Cum s-au simţit colegii lui când Ţupi le-a stricat jocul?
A fost bună ideea lui?
Ce putea el să facă?
În concluzie, copiii trebuie să înveţe cu atunci când nu ştiu cum să rezolve o situaţie este
important să apeleze la ajutorul adultului.
  Poveste ( solicitarea ajutorului);

Obiective:
-Să identifice emoţiile personajelor
-Să denumească situaţii când ar putea să ceară ajutorul
-Să denumească situaţii în care ar putea să ajute un coleg
-Să denumească modalităţi prin care ar putea să ajute un coleg atunci când are nevoie

Materiale necesare: povestea de mai jos:

Desfăşurarea activităţii: educatoarea va aşeza copiii în cerc şi le va citi următoarea poveste:

Într-o zi Ţupi a mers prin pădure să caute o văcuţă care să i dea puţin lapte. Lui Ţupi îi plăcea
foarte mult laptele deoarece gustos şi are multe vitamine. Tot mergând el prin pădure a zărit o
văcuţă care mânca iarbă p marginea unui pârâiaş.
-Bună ziua, văcuţă, spuse Ţupi! Chiar pe tine te căutam!
-Poate ziua ta e bună iepuraşule, dar eu sunt tare tristă!
-De ce , văcuţă?
-Nu-mi mai spunne văcuţă că nici măcar nu sunt o văcuţă adevărată...
-Dar atunci ce eşti?
-Nici eu nu mai ştiu! O văcuţă adevărată ar trebuie să dea lapte! Eu nu am lapte deloc. Când am
fost mai mică am zis că voi creşte şi atunci voi avea şi eu lapte ca şi celelalt văcuţe. Dar iată că
am crescut şi degeaba...Toate văcuţele din pădure au lapte numai eu nu am...Nu sunt bună la
nimic
-Hm, văd că eşti foarte tristă, spuse Ţupi. Şi Ce faci toată ziua?
-Păi ajut şi eu un om sărac, el pune iarba într-o căruţă, iar eu trag căruţa până la el acasă.
-Asta e o muncă grea. Cum rezişti? Nu te doare spatele?
-Nu mă doare, a avut mai multe văcuţe omul acesta , dar nici una nu a rezitat.
-Deci eşti singura văcuţă din pădure care poate să facă asta?
-Da, cam aşa ceva
-Da asta e minunat, spuse Ţupi! Îţi dai seama că ăsta e darul tău special?
-Cum adică darul meu special?
-Văcuţele sunt toate diferite şi specile în felul lor. Fiecare are ceva unic! Unele dau lapte, altele
trag căruţe, altele dau carne bună. Nici una nu e la fel. Iar darul tău special este să ajuţi oamenii
să tragă căruţe cu iarbă. Înţelegi acum?
-Şi eu care eram atât de supărată că nu pot da lapte....nici nu m-am gândit că aş avea ceva
special...
-Toţi avem ceva special! Important este să aflăm şi să nu ne uităm la ce fac ceilalţi ci la ce putem
face noi!
-Mulţumesc mult iepuraşule pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ai spus! Mi-au fost de mare
ajutor! Acum mă simt bucuroasă! De aici înainte am să încerc să ajut cât mai multţi oameni dacă
tot am acest dar!
-O zi bună, iepuraşule!
-O zi buna, văcuţă!

Recomandări: povestea va fi reluată ţinând cont de următoarele întrebări:

Cu cine s-a întâlnit Ţupi în pădure?
Cum se simţea văcuţa? De ce?
Ce i-a spus Ţupi?
Cum s-a simţit apoi văcuţa?
Credeţi că Ţupi a ajutat-o pe văcuţă? De ce?
Atunci când ajuţi pe cineva înseamnă că eşti bun. A fost Ţupi bun cu văcuţa??
Cum ne simţim atunci când suntem buni cu cineva?
Cum ne sinţim când cineva e drăguţ cu noi?
Putem să fim drăguţi cu cineva pe care nu cunoaştem?
Putem să fim buni cu cineva de care nu ne place?

7. Modificarea comportamentelor agresive - Ajutor pentru copilul agresat.

 „Ochiul magic care vindeca”- joc;

Obiective:
- Să înţeleagă comportamentele care le afectează starea emoţională în cursul unei zile.
- Să trăiască sentimentul de mulţumire că poate oferi : ajutor, prijin, protecţie pentru cei
furioşi, neliniştiţi, agresivi, încăpăţânaţi, cei care încalcă regulile clasei sau regulamentul
şcolar.
- Să-şi autoregleze comportamentele negative prin exerciţiu.
- Să trăiască bucuria reuşitei.
Materiale: masca „Ochiul magic”;
Scenariul
Se confecţionează o mască cu un ochi magic în ea.
Se familiarizează copiii cu masca precizându-le ce simbolizează acel ochi şi de ce se numeşte
magic.Copiii vor afla că cel ce poartă masca va ajuta pe acei colegi care au avut în cursul zilei un
comportament agresiv, deranjant pentru ceilalţi.
Printr-un simplu contact cu Ochiul Magic intenţiile negative ale unor copii, vor fi transformate in
comportamente pozitive.
Copilul care optează pentru acest exerciţiu de ajutor va transmite partenerilor de joc, intenţia de a
le citi gândurile cu ajutorul Ochiului Magic, de a detecta orice intenţie care afectează colegii şi a-i
ajuta să se schimbe:unii să se liniştească, alţii să respecte regulile clasei.
Copilul va simula o magie.Închide ochii şi va rămâne treaz ochiul magic.În şoaptă va rosti
următoarele formule magice în faţa grupei:”Magia te schimbă!Eşti un învingător!
Magia continuă.Copilul se apropie de fiecare jucător 5 secunde şi rosteşte una sau mai multe
formule de liniştire.”Gândul rău a fost îndepărtat.Eşti un copil cu gânduri bune.Eşti prietenul
meu! Sau Eşti un învingător!”
Copiii rostec în cor: „Ochiul magic vindecă!”
Copilul care poartă masca cu ochiul magic va alege un coleg care a manifestat un comportament
deranjant si-l va interoga: „Este adevărat că astăzi ai dărâmat frumoasa construcţie a colegilor
Maria, Ana şi Ioana?Denumeşte fapta prin care ai tranformat bucuria colegilo în tristeţe si chiar
în furie!”
Acesta defineşte comportamentul si rosteşte formula: „Ochiul magic mă vindecă!”
Copiii înţeleg comportamentul care a afectat starea emoţională a grupului de la construcţii şi
repeta în cor formula:”Ochiul magic îl vindecă!”
Jocul se continuă, fiind solicitaţi, nu obligaţi, alţi copii care doresc să joace un rol misterios.
Jocul se încheie cu întrebarea adresată liderilor: „Ce bine aţi făcut voi cu ajutorul măştii?Cum vă
simţiţi?”
Copiii pot face şi alte magii purtând masca misterioasă; se liniştesc şi pot citi gândurile colegilor,
gânduri care se vor transforma din gânduri rău intenţionate, în gânduri bine intenţionate.
Performanţă
Ori de câte ori simt că sunt pregătiţi să facă rea îşi vor frâna impulsurile mergând la mască,
privind-o şi rostind formula de succes: „Ochiul magic mă vindecă!”
Copiii care ajung să-şi autoregleye comportamentele negative vor primi ca recompensă o mască
pentru acasă spre folosire cu alţi parteneri: fraţi, prieteni de joacă şi chiar părinţi.

8. Stabilirea regulilor

 Poveste;

« Căţeluşa Ami îi vizitează pe copiii de la grădiniţă »

Într-o zi, Ami s-a gândit să le facă o vizită prietenilor ei, copiii de la grădiniţă. Când a ajuns acolo
Ami a salutat, dar nimeni nu a băgat de seamă faptul că a venit. Toţi copiii vorbeau tare şi strigau
unii la alţii. Zgomotul acoperea totul şi nimeni nu se putea înţelege cu nimeni. Ami se
gândi : ,,Cum să se audă unii pe alţii şi să se înţeleagă dacă strigă aşa de tare ?’’
Ami a încercat să le spună ceva, dar nu a reuşit. Atunci s-a gândit să ia fluierul de pe masă şi a
suflat tare de tot. Toţi copiii au întors capul către ea.
În sfârşit ! spuse Ami. Acum ne putem auzi.
Ami, ce bine că ai venit ! au zis copiii bucuroşi.
Şi eu mă bucur să vă văd din nou. Am venit de ceva vreme, dar voi nu m-aţi auzit, pentru că era
zgomot prea mare.
Ne pare rău, au spus copiii.
- Vă propun un joc. De acum încolo atunci când sunteţi la grădiniţă să vorbiţi încet. Aşa sigur o
să auziţi ce spune fiecare. (Regula : vorbiţi încet).
- Dar nici nu a terminat bine să le spună să vorbească mai încet, că a început să se uite cu mai
multă atenţie la felul în care arăta sala. Toate jucăriile copiilor erau împrăştiate pe jos, cutiile cu
jucării erau răsturnate şi ei călcau peste ele. Nici nu şi-au dat seama când jucăriile au început să
se strice din cauza neatenţiei lor. Văzând cât de dezordonaţi şi de neatenţi sunt, Ami le-a spus :
- Dacă vreţi să nu vi se strice jucăriile va trebui să aveţi grijă de ele. După ce terminaţi să vă
jucaţi puneţi toate jucăriile la locul lor. (Regula: adunaţi jucăriile)
Copiii au ascultat de Ami şi s-au apucat să strângă jucăriile.
- Bravo ! a spus Ami. Sunt mândră de voi toţi pentru că aţi reuşit să adunaţi jucăriile atât de
repede.
După ce au terminat cu adunatul jucăriilor copiii s-au aşezat la măsuţe pentru ca doamna
educatoare să le citească o poveste. Numai că toţi copiii erau ocupaţi să vorbească unii cu alţii.
Ami s-a gândit un pic şi apoi le-a spus :
- Atunci când altcineva vorbeşte este important să fiţi ochi şi urechi. (Regula: ascultaţi atunci
când vorbeşte altcineva). Altfel doamna educatoare nu o să vă mai citească povestea. Dacă vreţi
să o întrebaţi ceva, atunci ridicaţi mâna (Regula: ridicaţi mâna când vreţi să spuneţi ceva).
Doamna educatoare le-a citit povestea, în timp ce copiii au stat cuminţi să o asculte. După aceea,
copiii au întrebat-o pe Ami :
Vii cu noi la teatru de păpuşi ?
Da, mi-ar plăcea tare mult să vin cu voi.
Atunci când ar fi trebuit să facă rândul pentru a pleca la teatru de păpuşi, în loc să stea ordonaţi la
rând, copiii au început să se împingă şi să alerge pentru a vedea cine ajunge mai repede. Câţiva
copii au căzut şi s-au lovit. Văzând ce se întâmplă, Ami le-a atras atenţia :
- Dacă alergaţi, vă puteţi lovi. De aceea trebuie să mergem încet, ca să nu ne lovim. (Regula :
mergem încet).
Atât copiilor, cât şi lui Ami le-a plăcut foarte mult teatrul de păpuşi. La sfârşit, Ami şi copiii au
mers fiecare către casă şi s-au înţeles să se mai întâlnească şi în altă zi.

 Copacul faptelor bune - joc ;

Obiectiv: să împartă cu doi trei copii de la grupă;

Materiale: acuarele, carton mare;
Procedură:
Se va desena un trunchi de copac pe un carton mare.
Copiii vor picta împreună pentru a-l face maro.
Apoi copiii vor fi împărţiţi câte doi. Vor fi lăsaţi să decide cine va fi primul.
Cel care pictează va primi vopsea maro, o pensulă şi va trebui să picteze palma şi degetele
celuilalt copil.
Copilul pictat va trebui să-şi lase amprenta în vârful trunchiului.
Se vor inversa rolurile şi se va repeta.
Fiecare copil va primi o foaie în formă de frunză pe care va trebui să deseneze ceva pentru
partenerul lui. Coordonatorul îi va ajuta să scrie ceva pozitiv.
Fiecare frunză va fi agăţată în copac.
Fiecare copil va prezenta ce a desenat.
In discuţiile cu copiii se va pune accent pe cum s-au simţit copiii când au lucrat împreună, cum
s-au simţit când au ofeit şi când au primit ceva de la colegii lor.

9. Interactiunea pozitiva si de rezolvare adecvata a conflictelor

 Formula iertarii - joc ;

Obiective :
- Să recunoască greselile din timpul unei zile care au provocat stări emoţionale negative
colegilor ;
- Să trăiască o diversitate de stări : îşi învinge teama, acţionează verbal şi emoţional cu
curaj, trăieşte bucuria împăcării şi sentimentul impăcării prin limbaj nonverbal.
Scenariul
La sfârşitul fiecărei zile copiii vor exersa Iertarea.
Copiii care au greşit faţă de colegi, educatoare, adulţi, părinţi, se vor aşeza faţă în faţă cu mâna
dreaptă pe umărul stâng al partenerului si partenerul invers si vor rosti pe rând : « Te iert – iartă-
mă », « Iartă-mă – te iert ».
La început este sfială sau mândrie, apoi curaj, urmează bucuria iertării si totul se încheie cu
prietenie prin îmbrăţişare.
Acesta este Buchetul emoţional al sentimentelor trăite în acest joc.
Descoperă tu altele
Succes !
De reţinut
Copiii pot confecţiona sau construi din lego sau orice alt joc de construcţie un buchet de flori, pot
chiar desena o felicitare cu flori însoţită de cuvântul magic « Iartă-mă ! »

 « Detectivul Tupi » - poveste ;

Obiective:
-Să dea exemple de modalităţi adecvate de rezolvare a confictelor
-Să identifice emoţiile personajelor
-Să identifice consecintele emoţionale şi sociale ale comportamentelor personajelor
Materiale: povestea de mai jos
Desfăşurarea activităţii:
Într-o zi Ţupi se plimba prin pădure. Deoarece auzise zgomote lângă un copac merse să vadă ce
se întâmplă. Acolo erau doi copii care trăgeau de o maşină.
- Hei, ce faceţi voi aici? spuse Ţupi.
- Copiii se opriră şi se uitară la Ţupi.
- Păi eu vreu să mă joc cu maşina, e a meeea!
- Ba nu, e a mea!
- Staţi, spuneţi pe rând, zise Ţupi. Mai întâi tu: Cum te simţi acum când tragi de maşina asta?
- Mă simt furios, spuse copilul.
Acum tu.
- Eu sunt şi mai furios. Eu am găsit maşina!!! Vreau numai eu să mă joc!
Să înţeleg că vă doriţi amândoi să vă jucaţi cu ea, spuse Ţupi
- Da, da, răspunseră ei.
- Păi acum vă place dacă sunteţi amândoi furioşi?
- Nu spuseră ei.
- Şi ce credeţi că se va întâmpl dacă veţi continua să trageţi de ea?
- Păi s-ar putea rupe, ne-am putea lovi.
Asta nu sună prea bine, aşa-i? Atunci haideţi să vedem câte soluţii putem găsi împreună: să ne
jucăm împreună, pe rând.....(copiii vor încerca să găsească cât mai multe soluţii)

Recomandări: povestea va fi reluată ţinând cont de următorele aspecte:

Ce a văzut Ţupi?
Cum se simţeau copiii?
Cum i-a ajutat pe cei doi copii?
Cum credeţi că se simt acum copiii?
Credeţi că se vor mai juca ei împreună? De ce?
Concluziile finale vor accentua paşii rezolvării unui conflict: exprimaea sentimentelor şi găsirea
de soluţii (ex. Deci să ţinem minte ce ne-a învăţat Ţupi azi-atunci când avem un conflict cu
cineva să spunem în cuvinte se simţim şi să căutăm soluţii împreună).

Activitatea 1
Obiective:
-Să dea exemple de modalităţi adecvate de rezolvare a confictelor
-Să identifice emoţiile personajelor
-Să identifice consecintele emoţionale ale comportamentelor personajelor

Materiale necesare: povestea de mai jos

Desfăşurarea activităţii: li se citeşte copiilor următoarea poveste:
Ţupi, Dodo şi Urechilă se joacă de-a poliţiştii. Ei pretind acum că se află într-un elicopter şi
urmăresc nişte hoţi. Ţupi este pilotul.
Ţupi: - Uite un hoţ după copaci! Să mergem după el!
Dodo: - Ţupi, este rândul meu să fiu pilotul!
Ţupi îl ignoră pe Dodo şi continuă să conducă elicopterul.
Urechilă: - Nu, este rândul meu acum, eu niciodată nu ajung să fiu pilotul!
Ţupi: - Uite, se trage asupra noastră! Feriţi-vă!
Urehilă: - Eu sunt pilotul acum!
Ţupi îl ignoră pe Dodo şi continuă să urmărească hoţii.
Dodo către Urechilă: - Tu nu poţi fi încă pilotul! Ţupi este încă pilot.
Ţupi: - Poţi să fi copilot. Pe elicoptere sunt totdeauna doi piloţi.
Urechilă se aşează lângă Ţupi şi începe să piloteze şi el elicopterul.

Recomandări: educatoarea va relua povestea împreună cu copiii ţinând cont de următoarele

repere:
Cum se jucau Ţupi, Dodo şi Urechilă?
Cum credeţi că se simţeau ei?
Apoi a vrut Dood să fie pilot. Ce a făcut Ţupi?
Apoi a zis Urechilă că vrea să fie pilot. Ce a făcut Ţupi?
Ce credeţi că s-ar fi întâmplat dacă Ţupi nu l-ar fi lăsat pe Urechilă să fie copilot?
Cum s-ar fi simţit ei atunci?
S-ar mai fi jucat ei împreună?
Dacă nu cerea Urechilă să fie pilot credeţi că Ţupi l-ar fi lăsat?
Concluziile finale trebuie să accentueze faptul că e important să ceri ceea ce doreşti pentru a
obţine. Ceilalţi nu au de unde să şti ce vrei tu să faci. Tu trebuie să le spui. Apoi dacă vrei să te
joci împreună cu alţi copii trebuie să-i lăsăm şi pe ceilalţi să facă ceea ce doresc nu numai noi.
Altfel jocul se va termina şi ne vom certa.

Activitatea 2
Obiective:
-Să dea exemple de modalităţi adecvate de rezolvare a confictelor
-Să identifice emoţiile personajelor
-Să identifice consecintele emoţionale ale comportamentelor personajelor

Materiale necesare: povestea de mai jos

Desfăşurarea activităţii: li se citeşte copiilor următoarea poveste:
Într-o zi Ţupi şi Urechilă găsesc o minge în curtea grădiniţei şi vor să se joace cu ea. Însă era o
singură minge cu care să se joace şi ei erau doi iepuraşi. Şi Ţupi şi Urechilă doreau să aibă
mingea numai pentru ei, deoarece era o minge frumoasă, nouă şi colorată.
E mingea mea! spune Ţupi şi îl loveşte pe Urechilă.
Ba nu, e a mea, eu am văzut-o primul! Spuse furios Urechilă?
Poate, dar eu am pus prima lăbuţa pe ea, deci e migea mea, a meeeeeeeeea!”
Ba nnnuuu, e a mea, spune Urechilă.
Atras de gălăgia pe care o făceau cei doi iepuraşi, Dodo vine să vadă ce se întâmplă. În timp ce
Ţupi şi Urechilă se bat pentru minge, aceasta le scapă dintre lăbuţe şi se rostogoleşte. Dodo o
prinde şi fuge fericit să se joace. Acum Ţupi şi Urechilă sunt tristi pentru că au rămas amândoi
fără minge.

Recomandări: educatoarea reia cu copiii povestea şi discută următoarele aspecte:

Ce au făcut cei doi prieteni?
Ce puteau face ca să nu se certe?
Ce s-a întâmplat dacă s-au certat?
Cum credeţi că se simt ei acum?
Educatoarea va încerca să găsească împreună cu copiii cât mai multe soluţii de rezolvare a
conflictului şi va lăuda copiii pentru efortul depus.

Important
Pentru generalizarea experinţei în situaţiile în care copiii vor avea un conflict similar cu cel
descris în poveste, educatoarea va aminti copiilor consecinţele suferite de cei doi iepuraşi,
precum şi soluţiile identificate la grupă.În situaţiile în care copiii vor avea la grupă dificultăţi în a
negocia,educatoarea le va aminti copiilor această poveste şi modul în care Ţupi a procedat,
acordându-le ajutorul necesar.

 Poveste (interactiunea pozitiva) ;

Obiective:
-Să denumească situaţii când ar putea să ceară ajutorul;
-Să denumească situaţii în care ar putea să ajute un coleg;

Materiale necesare: povestea de mai jos

Descrierea activităţii: educatoarea va citi copiilor poveatea următoare, iar apoi va discuta
împreună cu ei comportamentul personajelor.

Iepurica Riki este una din colegele lui Ţupi. Ea isi petrece ca mai mare parte a timpului la
gradinita stand aproape de educatoarea sa, sau jucându-se singură. Riki nu prea vorbeste cu
colegii ei iar acestia, la randul lor, rar i se adreseaza. De fapt, Riki are multe calitati şi ştie multe
jocuri. Stie ce sa faca cu jucariile si ustensilele insă este rar întrebată de vreun coleg sacă vrea să
se joace cu el. Riki şi-ar dori foarte mult să se joace cu ceilalţi copii, dar nu şrie cum să facă. Ea
are nevoie de ajutorul colegilor, însă nu are curajul să spună nimic. Într-o zi, Ţupi, a văzut-o pe
Riki cum construia o căsuţă. Atunci a mers la ea şi i-a zis:
-Ce căsuţă frumoasă faci! Vrei să te ajut şi eu?
-Da, a spus încet Riki.
În timp ce construiau ei căsuţa Riki se gândea că Ţupi este un coleg bun pentru că a ajutat-o să se
împrietenească şi acum se simţea bucuroasă că are şi ea cu cine să se joace. A doua zi, Riki a
devenit mai curajoasă şi a mers ea la Ţupi să-l întrebe dacă poate să o ajute să construiască un
pom de Crăciun. De atunci Riki era mai bucuroasă la grădiniţă şi încet-încet a început să-şi facă
şi alţi prieteni. Ea se bucura foarte mult pentru că Ţupi a ajutat-o la început deoarece era puţin
speriată.

Recomandări: educatoarea va discuta cu copiii povestea ţinând cont de urmăroarele aspecte:

- Cum credeţi că se simţea Riki atunci când stătea singură?
- Cum v-aţi simţi voi dacă nu aţi avea prieteni?
- Vi s-a întâmplat vreodată să vă simţiţi ca şi Riki? (se subliniază faptul că toţi oamenii, chiar şi
cei mari se simt câteodată speriaţi într-un loc cu mai multe persoane)
- Ce a făcut Ţupi?
- Cum credeţi că s-a simţit atunci Riki?
- La ce s-a gândit ea?
- Ce a făcut a doua zi?
- V-ar plăcea să aveţi un coleg de grădiniţă ca Ţupi?

 « Jocul de-a detectivii »

Obiectiv: să dea exemple de modalităţi de rezolvare a conflictelor;

Materiale necesare: povestea de mai jos;
Desfăşurarea activităţii: li se citeşte copiilor următoarea poveste:

Ţupi, Dodo şi Urechilă se joacă de-a poliţiştii. Ei pretind acum că se află într-un elicopter şi
urmăresc nişte hoţi. Ţupi este pilotul.
Ţupi: - Uite un hoţ după copaci! Să mergem după el!
Dodo: - Ţupi, este rândul meu să fiu pilotul!
Ţupi îl ignoră pe Dodo şi continuă să conducă elicopterul.
Urechilă: - Nu, este rândul meu acum, eu niciodată nu ajung să fiu pilotul!
Ţupi: - Uite, se trage asupra noastră! Feriţi-vă!
Urehilă: - Eu sunt pilotul acum!
Ţupi îl ignoră pe Dodo şi continuă să urmărească hoţii.
Dodo către Urechilă: - Tu nu poţi fi încă pilotul! Ţupi este încă pilot.
Ţupi: - Poţi să fi copilot. Pe elicoptere sunt totdeauna doi piloţi.
Urechilă se aşează lângă Ţupi şi începe să piloteze şi el elicopterul.
Recomandări: educatoarea va relua povestea împreună cu copiii ţinând cont de următoarele
repere:
Cum se jucau Ţupi, Dodo şi Urechilă?
Cum credeţi că se simţeau ei?
Apoi a vrut Dood să fie pilot. Ce a făcut Ţupi?
Apoi a zis Urechilă că vrea să fie pilot. Ce a făcut Ţupi?
Ce credeţi că s-ar fi întâmplat dacă Ţupi nu l-ar fi lăsat pe Urechilă să fie copilot?
Cum s-ar fi simţit ei atunci?
S-ar mai fi jucat ei împreună?
Dacă nu cerea Urechilă să fie pilot credeţi că Ţupi l-ar fi lăsat?

Concluziile finale trebuie să accentueze faptul că e important să ceri ceea ce doreşti pentru a
obţine. Ceilalţi nu au de unde să ştie ce vrei tu să faci. Tu trebuie să le spui. Apoi dacă vrei să te
joci împreună cu alţi copii, trebuie să-i lăsăm şi pe ceilalţi să facă ceea ce doresc nu numai noi.
Altfel jocul se va termina şi ne vom certa.

 Poveste;

Obiectiv: să dea exemple de modalităţi de rezolvare a conflictelor

Materiale necesare: povestea de mai jos
Desfăşurarea activităţii: li se citeşte copiilor următoarea poveste:

Într-o zi Ţupi şi Urechilă găsesc o minge în curtea grădiniţei şi vor să se joace cu ea. Însă era o
singură minge cu care să se joace şi ei erau doi iepuraşi. Şi Ţupi şi Urechilă doreau să aibă
mingea numai pentru ei, deoarece era o minge frumoasă, nouă şi colorată.
- E mingea mea! spune Ţupi şi îl loveşte pe Urechilă.
- Ba nu, e a mea, eu am văzut-o primul! Spuse furios Urechilă?
- Poate, dar eu am pus prima lăbuţa pe ea, deci e migea mea, a meeeeeeeeea!”
- Ba nnnuuu, e a mea, spune Urechilă.
Atras de gălăgia pe care o făceau cei doi iepuraşi, Dodo vine să vadă ce se întâmplă. În timp ce
Ţupi şi Urechilă se bat pentru minge, aceasta le scapă dintre lăbuţe şi se rostogoleşte. Dodo o
prinde şi fuge fericit să se joace. Acum Ţupi şi Urechilă sunt tristi pentru că au rămas amândoi
fără minge.

Recomandări: educatoarea reia cu copiii povestea şi discută următoarele aspecte:

Ce au făcut cei doi prieteni?
Ce puteau face ca să nu se certe?
Ce s-a întâmplat dacă s-au certat?
Cum credeţi că se simt ei acum?
Educatoarea va încerca să găsească împreună cu copiii cât mai multe soluţii de rezolvare a
conflictului şi va lăuda copiii pentru efortul depus. În situaţiile în care copiii vor avea un conflict
similar cu cel descris în poveste, educatoarea va aminti copiilor consecinţele suferite de cei doi
iepuraşi, precum şi soluţiile identificate la grupă.

 „Detectivul Ţupi” – poveste;

Obiectiv:
-să dea exemple de modalităţi de rezolvare a conflictelor
-să numescă paşii de rezolvare a unui conflict
Materiale: povestea de mai jos
Desfăşurarea activităţii:

Într-o zi Ţupi se plimba prin pădure. Deoarece auzise zgomote lângă un copac merse să vadă ce
se întâmplă. Acolo erau doi copii care trăgeau de o maşină.
- Hei, ce faceţi voi aici? spuse Ţupi.
- Copiii se opriră şi se uitară la Ţupi.
- Păi eu vreu să mă joc cu maşina, e a meeea!
- Ba nu, e a mea!
- Staţi, spuneţi pe rând, zise Ţupi. Mai întâi tu: Cum te simţi acum când tragi de maşina asta?
- Mă simt furios, spuse copilul.
Acum tu.
- Eu sunt şi mai furios. Eu am găsit maşina!!! Vreau numai eu să mă joc!
Să înţeleg că vă doriţi amândoi să vă jucaţi cu ea, spuse Ţupi
- Da, da, răspunseră ei.
- Păi acum vă place dacă sunteţi amândoi furioşi?
- Nu spuseră ei.
- Şi ce credeţi că se va întâmpla dacă veţi continua să trageţi de ea?
- Păi s-ar putea rupe, ne-am putea lovi.
Asta nu sună prea bine, aşa-i? Atunci haideţi să vedem câte soluţii putem găsi împreună: să ne
jucăm împreună, pe rând.....(copiii vor încerca să găsească cât mai multe soluţii)

Recomandări: povestea va fi reluată ţinând con de următorele aspecte:

Ce a văzut Ţupi?
Cum se simţeau copiii?
Cum i-a ajutat pe cei doi copii?
Cum credeţi că se simt acum copiii?
Credeţi că se vor mai juca ei împreună? De ce?
Concluziile finale vor accentua paşii rezolvării unui conflict:
exprimaea sentimentelor
găsirea de soluţii
(ex. Deci să ţinem minte ce ne-a învăţat Ţupi azi-atunci când avem un conflict cu cineva să
spunem în cuvinte se simţim şi să căutăm soluţii împreună).

 „Detectivul Ţupi” – poveste;

Obiectiv:
-să dea exemple de modalităţi de rezolvare a conflictelor
-să numescă paşii de rezolvare a unui conflict
Materiale: o poveste
Desfăşurarea activităţii:

Într-o zi Ţupi era în curtea grădiniţei şi se juca în nisip. Afară era cald şi soare şi abia aştepta să
meargă în pădure să se scalde. În timp ce se juca el, au deodată nişte ţipete. Când se uită în jur să
vadă ce se întâmplă observă doi copii care erau gata să se ia la bătaie. Ţupi făcu o săritură şi
ajunse lângă ei.
- Ce faceţi voi aici, întrebă el.
- Lasă-ne în pace, vreu ă âl bat, uite ce mi-a făcut cu desenul meu.
- Opriţivă-vă, s-ar puta să vă loviţi şi o să vă doare, zise Ţupi şi îi despărţiră. Văd că sunteţi
amândoi foarte furioşi. Povesteţi-mi pe rând ce s-a întâmplat.
- Păi, eu i-am arătat desenul şi el a tras de el şi l-s rupt.
- Nu-i adevărat, tu ai tras de el, spuse celălalt copil.
- Tu cum te simţi acum că nu mai ai desen, întrebă Ţupi?
- Mă simt trist şi furios
- Şi eu mă simt furios, am vrut doar să-ţi văd desenul.
- Acum desenul este rupt. Ce credeţi că puteţi face?
- Păi am putea să-l lipim
- Sau aş putea ă te ajut să faci altul, sau să fcem fiecare câte unul.
- Bun, văd că aţi găsit mai multe soluţii. Care vă place cel mai mult, întrebă Ţupi?
- Cred că să facen unul împreună!
E o idee foarte bună. Sunteţi nişte prieteni buni.
Recomandări: poveste va fi reluată ţinând cont de următoarele repere:
Ce a făcut Ţupi?
Cum i-a ajutat pe cei doi copii să rezolve conflictul?
Cum se simţeau cei doi copii? De ce?
Ce credeţi că s-ar fi putut întâmpla dacă nu îi ajuta Ţupi?
Concluziile finale vor accentua paşii rezolvării conflictului: exprimarea sentimentelor şi găsirea
de soluţii. În momentul în care vor apărea conflicte la grupă, educatoarea va reaminti copiilor
modul în care i-a învăţat Ţupi să procedeze. Pentru a fi uşor acesibili aceşti paşi se poate afişa un
desen cu cele două etape:

I. EXPRIMAREA EMOŢIEI

II. GĂSIREA DE SOLUŢII

Obiectiv:
-să dea exemple de modalităţi de rezolvare a conflictelor
-să numescă paşii de rezolvare a unui conflict
Materiale: povestea de mai jos
Desfăşurarea activităţii: copiii vor fi aşezaţi în cerc şi li se va citi următoarea poveste:

Azi este ziua lui Dodo. El împlineşte 4 ani şi a adus la grădiniţă prăjitură ca să sărbătorească
împreună cu colegii. Toţi copiii sunt bucuroşi. Ţupi şi Urechilă mănâncă prăjitură împreună dintr-
o farfurie. La un moment dat mai rămâne o singură bucată. Amândoi îşi doresc să mănânce acea
bucată deoarece este foarte bună. Ce pot să facă ei (li se cer copiilor sugestii).

Recomandări:
Cum credeţi că se simt dacă...(soluţiile găsit de copii)?
Educatoarea va lăuda copiii pentru modul în care i-au ajutat pe Ţupi şi Urechilă să rezolve
situaţia fără a ajunge la un conflict.

 Poveste;

Obiectiv:
-să dea exemple de modalităţi de rezolvare a conflictelor
-să numescă paşii de rezolvare a unui conflict

Materiale necesare: povestea de mai jos

Desfăşurarea activităţii:

Erau o dată trei ursuleţi prieteni: Bruni, Tedi şi Cici. Ei trăiau într-o pădure mare şi frumoasă.
Într-o zi ei s-au gândit să-şi facă provozii de miere de albine deoarece se apropia iarna cea
friguroasă. După ce au adunat ei miere au găsit o scorbură numai potrivită pentru a fi depozit de
miere. Într-o zi frguroasă se treziseră, iar Bruni spuse:
- Mi-e atât de foame încât aş putea mânca un depozit întreg cu miere!
Deoarece în căsuţa lor nu mai aveai miere s-au hotărât să plece srpe copacul unde şi-au făcut
privizii. Ajungând ei cam pe la jumătatea drumului se opriră îngroziţi: un bulgăre uriaş le bloca
drumul spre scorbura în care se aflau proviziile. Şi ce credţi că au făcut ei atunci? Fiecare s-a
comportat altfel. Cici a zis: „Nu suport să văd zidul ăsta mare de zăpadă în faţa ochilor! Nu ar
trebui să fie aici! Eu trebuie să mănând acum!! În timp ce vorbea aşa ea lovea cu pumnul
bulgărele de zăpadă până ce începură să o doară mâinile. Tedi era trist şi se gândea: „Este
groaznic că bulgărelel este aici! N-o să ajung niciodată la mierea aia! Probabil că voi rămâne aici
şi voi muri de foame!” El a început să plângă şi s-a trântit în zăpadă. În acest timp Bruni ăşi
spunea: „Hmmm, cam mare peretele ăsta! Mi-ar plăcea să nu fie aici pentru că mi-e foame şi aş
vrea să mănânc!
Nu-mi convine, dar peretele tot n-o să dispară, aşa că mai bine mă gândeasc ce să facem ca să îl
dăm la o parte! Câte soluţii credeţi că poate să găsească Bruni? (li se cere şi copiilor să găsească
variante)
Să aşteptăm până soarele va topi zăpada
Să săpăm o groapă pe sub perete
Să săpăm o gaură prin perete
Să ne căţărăm pe bulgăre
Să încercăm să ocolim peretele
Să căutăm miere în altă parte
În timp ce se gândea la soluţii, Bruni a le-a zis celorlalţi: „Dacă veţi continua să vă smiorcăiţi sau
să daţi cu pumnii în bulgăre tot nu o să rezolvaţi problema! Mai bine ajutaţi-mă să găsim
soluţii!”. După ce s-au gândit ei au hotărât să sape un tunel pentru a ajunge la miere. Deorece toţi
trei săpau, au făcut repede tunelul. După au terminat de mâncat, Bruni le-a zis: „Data viitoare să
vă amintiţi că nici furia, nici supărarea nu ajută să obţii ceea ce îţi doresşti, ci trebuie să cauţi cât
mai multe soluţii!”
(adaptare după povestea „Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa”, Virginia Waters)
Recomandări: discuţia cu copiii vizează identificarea reacţiilor emoţionale şi comportamentale
atunci când ne întâlnim cu o situaţie conflictuală şi alegerea comportamentelor adecvate de
rezolvare a conflictului:
- Ce au făcut cei trei ursuleţi?
- Cum s-a comportat şi cum s-a simţit fiecare atunci când a văzut bulgărele de zăpadă?
- Care ursuleţ credeţi că a procedat cel mai bine? De ce?

 „Jocul de-a detectivii”- joc;

Obiectiv:
-să dea exemple de modalităţi de rezolvare a conflictelor
-să numescă paşii de rezolvare a unui conflict
Materiale necesare: imaginile şi situaţiile de mai jos
Desfăşurarea activităţii: educatoarea va aşeza copiii în cerc şi le va spune că azi sunt iarăşi
detectivi împreună cu ursuleţul Bruni şi vor avea de rezolvat o serie de cazuri. Educatoarea le va
prezenta pe rând fiecare caz, împreună cu poza aferentă, povestioare care îl însoţeşte urmate de
concluziile finale.

Cazul I
Andrei şi Marius se joacă împreună cu maşinuţele care este jocul lor preferat. Ei au construit un
garaj, iar acum vor să pună toate maşinile acolo. Deoarece Andrei ar vrea să le pună numai el în
garaj îi smulge lui Marius o maşină din mână. Marius este furios şi nu mai vrea să se mai joace cu
Andrei. Acum Andrei este trist pentru că a rămas fără pritenul lui.
Educatoarea va relua cu copiii povestea ţinând cont de următoarele aspecte:
Ce făceau cei doi prieteni?
Cum se simţeau ei atunci când se jucau împreună ?
Ce a făcut Andrei?
De ce credeţi că a făcut el asta?
Cum s-a simţit Marius când Andrei i-a luat jucăria din mână?
Ce a făcut apoi Marius?
Cum se simte acum Andrei?
Ce putea Andrei să facă ca să nu se supere Marius?
Ce poate să facă acum Andrei ca Marius să îl ierte şi să se mai joace cu el?
Cazul II:
Ioana şi Bianca construiesc împreună un castel pentru prinţesele lor. Ele sunt bucuroase deoarece
castelul lor este frumos. La un moment dat Bianca a vrut să râdă cu Ioana şi i-a zis Ioana-banana.
Ioana însă s-a supărat şi a dat cu piciorul în castel, care s-a dărâmat. Acum amândouă fete sunt
supărate deoarece nu mai au castel pentru prinţesele lor.

Educatoarea va relua cu copiii povestea ţinând cont de următoarele aspecte:

Ce făceau cei doi prieteni?
Cum se simţeau ei atunci când se jucau împreună ?
Ce a făcut Andrei?
De ce credeţi că a făcut el asta?
Cum s-a simţit Marius când Andrei i-a luat jucăria din mână?
Ce a făcut apoi Marius?
Cum se simte acum Andrei?
Ce putea Andrei să facă ca să nu se supere Marius?
Ce poate să facă acum Andrei ca Marius să îl ierte şi să se mai joace cu el?

 « Micul iepuras alb » - poveste;

A fost odată o familie de iepuri care aveau o mulţime de copii de diferite culori: unul negru, altul
gri, unul roşu, altul maro. Printre ei era şi unul mai mic care era alb ca zăpada. Era atât de alb că
strălucea ca zăpada într-o zi însorită de iarnă. Această familie de iepuri trăia cu alte familii.
Deseori se întâmpla ca micuţul iepure alb să fie alungat de fraţii şi surorile sale şi chiar de
prieteni deoarece el era cu totul alb. Pentru că era diferit la culoare, nimeni nu se juca cu el. Din
acest motiv, adesea el se simţea singur şi respins de ceilalţi. Acest lucru îl făcea să se simtă
foarte trist deoarece nu avea cu cine să se joace. Uneori ceilalţi râdeau şi făceau glume pe seama
lui deoarece era mai mic decât ceilalţi. Toate cuvintele şi comportamentele rele pe care ceilalţi le
făceau la adresa lui îi răneau inima lui mică.

Când venea seara şi soarele mergea să se culce, micul iepuraş alb nu putea să adoarmă deoarece
se gândea la fraţii şi surorile care l-au necăjit toată ziua. L-au muşcat de urechile lui mici, l-au
pişcat de lăbuţe, l-au pleznit peste codiţă, l-au apucat de gâtul lui mic. Se simţea rănit de toate
aceste lucruri pe care i le făceau fraţii lui. Se simţea rănit deoarece nu ştia ce să facă în aceste
situaţii. Micuţul iepuraş visa să trăiască în armonie, visa la o viaţă mai bună în care fiecare sa se
poarte frumos cu ceilalţi.
Intr-o dimineaţă micul iepuraş alb s-a săturat de această joacă dureroasă şi s-a hotărât să plece de
acasă în inima pădurii. Se gândea că, în timp ce se va plimba prin pădure, va întâlni pe cineva
care ar putea să-l ajute şi să-l înveţe cum să trăiască în pace cu ceilalţi fraţi şi cum să scape de
suferinţa şi furia pe care o adunase de atâtea zile. După ce a mers el o vreme prin pădure, a trecut
pe lângă vizuina unei vulpi. El ştia că vulpea era isteaţă şi s-a decis să-i ceară un sfat.
- Bună ziua d-nă vulpe. Eu sunt micul iepuraş alb şi doresc să trăiesc în pace. Ştiu că dumneata
eşti isteaţă şi ştii multe, ai putea să-mi spui ce aş putea să fac?”
După ce ascultă povestirea micului iepuraş alb, vulpea i-a spus:
- Cred că este un lucru foarte bun faptul că tu te gândeşti să trăieşti în pace şi să găseşti soluţii
la problemele cu care te întâlneşti. Când eram copil, nu eram aşa isteaţă cum sunt acum. În
timp am învăţat să fiu calmă. Acum, când sunt într-o ceartă cu cineva, când cineva mă răneşte
sau nu ştiu ce să fac, RESPIR ADÂNC şi îmi imaginez o lumină albastră care mă învăluie şi
care mă ajută să îmi recapăt calmul. DOAR CÂND SUNT CALMĂ POT SĂ VORBESC
FĂRĂ SĂ MĂ CERT PENTRU A REZOLVA UN CONFLICT.
Fericit de sfatul primit despre modul în care poate să trăiască în pace, micuţul iepuraş i-a
mulţumit vulpii isteţe şi a plecat mai departe în pădure. Zâmbind, vulpea cea isteaţă a strigat după
micuţul iepuraş:
- Adu-ţi aminte! Pentru a rămâne calm trebuie să respiri adânc de trei ori. Astfel te vei
descotorosi de suferinţă şi vei fi mai fericit. Poţi să tragi aerul pe nas şi să îl laşi să iasă pe
gură, dragul mei prieten alb.
Puţin mai departe micuţul iepuraş alb a întâlnit-o pe d-na bufniţă. El auzise despre ea. Toate
animalele din pădure spuneau că este foarte drăguţă şi bună. El s-a hotărât să-i ceară un sfat.
- Bună ziua d-na bufnită! Eu sunt iepuraşul alb şi doresc să trăiesc în pace. Ai putea să-mi dai un
sfat căci am auzit că tu nu te cerţi niciodată.
- O, ştii, uneori mă mai cert şi eu. Dar de obicei încerc să rezolv problema discutând cu cealaltă
persoană. Îmi iau timp să înţeleg care este problema, să aflu cum ne simţim noi şi ce putem
schimba sau îmbunătăţi.
Împreună găsim soluţii pentru a încheia un conflict. Apoi găsim cea mai bună soluţie care se
potriveşte pentru noi cel mai bine!
- Asta înseamnă să trăieşti în pace ?
- Da, asta înseamnă. Acum ai o noua imagine despre ce înseamnă să trăieşti în pace.
Reaminteşte-ţi: poţi vorbi să găseşti o soluţie, şi să ştii că funcţionează.
Micul iepuraş i-a mulţumit d-nei bufniţă şi a plecat în drumul lui. El era foarte fericit că a învăţat
un nou truc. După un timp el s-a ciocnit de un leu tânăr. Aceasta era cunoscut ca fiind un bun
ascultător.
- Bună ziua domnule leu… Eu sunt iepuraşul alb şi îmi doresc să trăiesc în pace. Puteţi să mă
ajutaţi ?
Tânărul leu de uită la el şi îi spune:
- Cu ochii mei de leu pot vedea lucruri care sunt invizibile. Ştiu mai multe moduri în care poţi
trăi în pace aşa că ascultă: în trecut am ţinut în mine toate lucrurile care mă supărau şi nu le-
am spus la nimeni. Eram adesea foarte furios şi supărat. Credeam că nu trebuie să spun la
nimeni ceea ce gândesc. Astăzi, după cum vezi, pot să spun ce gândesc, ce doresc, cum mă
simt. Acum îi întreb pe oameni cum văd ei lucrurile, ce doresc ei şi cum se simt! În acest
mod eu pot trăi în pace.
Micul iepuraş alb a mulţumit leului şi a mers acasă. Când a ajuns aproape de casă s-a întâlnit cu
unii dintre fraţii lui care au început să-l necăjească, să-i spună lucruri urâte, să facă glume
răutăcioase pe seama lui, deoarece este mai mic şi diferit la culoare.
Micul iepuraş alb a respirat profund de trei ori şi şi-a imaginat o lumină albastră în jurul
lui. Rămânând calm, el a putut să fie lucid şi să vorbească cu fraţii săi mai mici.
I-a întrebat de ce fac acele lucruri şi le-a spus că ceea ce ei spun şi fac îl fac să se simtă trist. El
le-a spus fraţilor săi cum i-ar plăcea să fie tratat. Împreună ei au găsit o soluţie astfel ca toată
lumea să fie fericită. (se pot întreba copiii la ce soluţii cred ei că s-au gândit personajele din
poveste sau se poate solicita copiilor să ilustreze soluţiile, să le deseneze).
Când conflictul a fost stins micul iepuraş a mers acasă. El le-a spus părinţilor săi despre aventura
pe care a avut-o şi cum a reuşit el să rămână calm, urmând sfaturile date de d-na vulpe, cum a
reuşit să vorbească in cuvinte liniştitoare ca şi d-na bufniţă şi cum să ţină cont de el şi de ceilalţi
pentru a trăi în pace aşa cum l-a învăţat d-nul leu. Părinţii săi l-au ascultat cu atenţie şi l-au
felicitat pentru toate lucrurile noi învăţate apoi i-au spus să meargă la culcare.
Noaptea micul iepuraş a avut un vis minunat deoarece acum el trăia într-o lume unde era un pic
mai multă pace.

Întrebări
Solicitaţi copiilor să spună ce au înţeles din poveste. (Solicitaţi de la fiecare copil un singur
răspuns pentru fiecare întrebare, adăugaţi alte aspecte importante şi simplificaţi răspunsurile,
lăudaţi copiii pentru că au ascultat povestea)

Începeţi prin a istorisi povestea cronologic:

-V-a plăcut povestea despre micul iepuraş care dorea să trăiască în pace?
-Cine doreşte să-mi spună povestea? Mulţumesc!
-Vă amintiţi ce animale a întâlnit el?
-Aşa este! A întâlnit o vulpe, o bufniţă şi un leu.
 -Vă amintiţi ce l-au învăţat acestea ?

(Arătaţi posterul cu animale pe măsură ce copiii povestesc)

D-na Vulpe: respiră adânc pentru a te calma.
Dna Bufniţă: Vorbeşte astfel încât să calmezi discuţiile.
Domnul Leu : ţine cont de tine şi pe ceilalţi pentru a trăi în pace.
Legaţi aceste întrebări de ceea ce simt copiii legat de comportamentul agresiv.