SIGHIŞOARA

ELEVI: Miron Antonia, Chiosa Rareş, Şerban Iulia

 ORASUL SIGHIŞOARA

Sighișoara (în maghiară Segesvár, în latină Saxoburgum / Castrum

Sex) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România,
format din localitățile componente Angofa, Aurel Vlaicu, Rora,
Sighișoara (reședința), Șoromiclea, Venchi și Viilor, și din
satul Hetiur. Municipiul are o populație de 28.102 locuitori.

Centrul istoric a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din

județul Mureș, de asemenea, centrul istoric este inclus
în patrimoniul mondial UNESCO.

Sighişoara este situată în centrul ţării, pe râul Târnava Mare, în

sud-estul judeţului Mureş fiind un important nod rutier şi de cale
ferată. Aparţine Regiunii de dezvoltare ADR Centru.
Coordonatele geografice ale localităţii sunt: 24°46’40”
longitudine estică şi 46°12’40” latitudine nordică.

ISTORIE
Undeva lângă Sighișoara se găsea postul de pază militară
romană Sandava. Localitatea a fost întemeiată de coloniștii
germani (de fapt, franconi din regiunea Rinului de nord), care
fuseseră invitați să se așeze în Transilvania de către regele
Ungariei Géza al II-lea pentru a apăra granițele de est. În această
perioadă istorică oamenii de etnie germană au fost
denumiți saxoni, dar coloniștii germani adevărați, cunoscuți ca
"sașii din Transilvania", nu au nici o legătură cu saxonii din nord-
estul sau sud-estul Germaniei. Acești coloniști primesc în
folosință fundus regius (pământ crăiesc) și se bucură de drepturi și
privilegii deosebite. [4]

Cronicarul sighișorean Georg Krauss (sau Georgius Krauss, sau

Georg Kraus) (1607-1679) menționează că în anul 1191 locul unde
acum se află Sighișoara era locuit[5], dar prima atestare
documentară a așezării este din anul 1280 sub numele de Castrum
Sex. În anul 1298 este menționată denumirea
germană Schespurch (mai târziu "Schäßburg"). Localitatea este
menționată în anul 1367 ca „civitas” (oraș). Numele românesc al
orașului este atestat în scris din anul 1435. Forma „Sighișoara” a
pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui
„Segesvár”.

În decursul anilor, cetatea Sighișoara nu a fost scutită de

vicisitudini, prima fiind marea năvălire tătară din 1241, pe când
cetatea încă nu era fortificată. Construcția zidului cetății, care are o
lungime de 950 m, a început în 1350. Înălțimea inițială a fost de 4
m, dar în secolul al XV-lea a fost înălțat cu încă 3-4 m. A avut 14
turnuri (care aparțineau fiecare câte unei bresle) și 4 bastioane. În
prezent mai există 9 turnuri și trei bastioane, dintre care cel mai
reprezentativ este Turnul cu Ceas (Turnul Orelor).
Între anii 1431 și 1435, Vlad Dracul a stat la Sighișoara, așteptând
momentul prielnic de a urca pe tronul Țării Românești. Totodată
stăpânea aceste regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg,
regele Ungariei. Se pare că în această perioadă (în 1431) s-a născut
la Sighișoara Vlad Țepeș.

În anul 1514, când războiul țărănesc a lui Gheorghe Doja, se

răspândește în aproape întreaga Transilvanie, țăranii din jurul
Sighișoarei se strâng în jurul unui anumit Ioan Secuiul (nume
românizat).[6]

În anul 1600 cetatea este atacată de trupele conduse de Mihai

Viteazul și mai târziu este atacată și prădată de trupele conduse de
generalul Basta, dar oamenii scapă cu viață din cauza plății unei
răscumpărări de 50.000 de florini, „bani împrumutați”, cum
menționează cronicarul Krauss. Mai târziu, în anul 1603 cetatea
este atacată de Moise Székely cu trupele turcești, în anul 1605 este
atacată de trupele condusă de Ștefan Bocskai și în anul 1662 este
atacată de trupele conduse de Ioan Kemény. În Sighișoara este ales
principe al Transilvaniei Gheorghe Rákóczi I în anul 1630 (1
decembrie), Francisc Rhédei în anul 1657 (2 noiembrie) și Acațiu
Barcsay în anul 1658 (7 octombrie).

În anul 1646, 2.000 de locuitori mor din cauza ciumei, iar în 1709
numărul victimelor este de 4.000.[7]. În anul 1676 orașul este
aproape distrus de un puternic incendiu (624 de case, 7 turnuri de
aparare, Biserica Manastirii,). În anul 1788 este din nou
conflagrație.

Între 1703-1711, are loc mișcarea anti-habsburgică din Ungaria și

Transilvania. Curuții (anti-habsburgicii) - conduși în regiunea
Târnavelor de Vasile Neagu și Bucur Câmpeanu - au atacat cetatea
Sighișoara care era văzută ca fiind de partea lobonților
(apărătorii imperiului habsburgic). După lupte grele, curuții își dau
seama că nu pot ocupa cetatea, și se retrag.

În anul 1849 orașul este ocupat de trupele conduse de generarul

Forró și mai târziu din nou este ocupat de trupele conduse de Józef
Bem.

Prin bătălia între trupele țariste intervenționiste și armata

revoluționară ungară de pe câmpia dintre Sighișoara
și Albești din 31 iulie 1849, Sighișoara a intrat în istoria luptelor
revoluționare din sec. al XIX-lea. În această bătălie a murit, printre
alții, poetul maghiar Sándor Petőfi.

În perioada interbelică, Sighișoara a fost reședința județului

Târnava Mare.
 RELIEFUL
Relieful Sighişoarei, parte din vechea platformă a Mării Panonice,
existentă cu sute de milenii în urmă, este tăiat în terase de curgere
fără astâmpăr a apelor Târnavei şi ale afluenţilor săi.
Micromorfologia îi conferă Sighişoarei rolul de poziţie cheie
pe Valea Târnavei Mari, ea fiind un punct de intersecţie al
principalelor drumuri prin care mai ales înaintea dezvoltării
mijloacelor de transport, erai obligat să treci, fapt care explică
importanţa strategică a vechii cetăţi, iar tranzitul comercial a
contribuit la ridicarea sa economică.
În valea largă a Târnavei Mari, pe un teren accidentat de forma
unei căldări, se ridică Dealul Cetăţii de pe care coboară oraşul,
întinzându-se dinspre nord-vest spre sud-est. Dealul Cetăţii (425
m) încoronat de Cetatea Medievală este înconjurat de alte dealuri
mai înalte, aşezate ca un imens amfiteatru natural: spre nord,
Dealul Gării (528 m); spre vest Hula Daneşului şi Dealul Stejăriş
(524 m); spre sud Lunca Poştei, care urcă spre Dealul din Mijloc
(511 – 603 m), iar spre est, Dealul Brădet (524 m).
Dispoziţia vetrei oraşului se face pe câteva nivele de altitudine
– între 350m pe lunca Târnavei Mari şi 475m pe Dealul din Mijloc.
Diferenţa de înălţime în zona oraşului, de la nivelul Târnavei, este
de aproximativ 110 m, astfel că Dealul Cetăţii domină întreaga
vale din amonte a Târnavei Mari.
 CLIMA
Prin poziţia sa geografică, Sighişoara se încadrează în tipul
climatic al Podişului Transilvaniei, aparţinând sectorului cu climă
temperat – continental moderată, prezentând câteva particularităţi,
în funcţie de aspectul deluros al regiunii şi de culoarul mai coborât
al Târnavei Mari, care influenţează asupra regimului termic şi al
precipitaţiilor, conducând la inversiuni de temperatură, frecvenţa
ceţurilor şi a curenţilor pe culoar.
Temperatura medie anuală este de 8,2°C, valoare ce indică un
potenţial termic redus şi care scoate în evidenţă climatul destul de
răcoros.
Precipitaţiile medii anuale se înscriu între 650-700 mm/an.
Lunile cele mai ploioase fiind mai-iunie (în medie 90-100
mm/mp), iar cele mai secetoase, noiembrie-decembrie (20-30
mm/mp). Ploile torenţiale nu au un caracter prea accentuat.
 FAUNA ŞI FLORA
În strânsă dependenţă de relief, clima şi sol, în această zonă s-a
format o vegetaţiei aparţinând ca şi tip pădurilor de foioase. O
climă propice, în general umedă, favorizează o puternică
dezvoltare a vegetaţiei naturale.
Fondul forestier al municipiului Sighişoara se întinde pe 4985
ha din care 2% sunt răşinoase, 35% fag, 32% gorun-stejar, 28%
diverse (carpen, arţar, paltin, frasin, alun, tei), iar 3% esenţe moi
(plop, salcie, arin, mai rar mesteacăn), în luncile râurilor, inundate
periodic, cu o umiditate ridicată.
Amatorii de curiozităţi botanice pot întâlni în regiunea
Sighişoarei arbori şi plante mai puţin obişnuite. Pe platoul Stejăriş
se găsesc stejari falnici – declaraţi monumente ale naturii – care,
după părerea oamenilor de ştiinţă, ar fi ultimii reprezentanţi ai
pădurii “românilor şi pecenegilor” (silva blachorum et bissenorum)
de care aminteşte diploma acordată saşilor de regele Andrei al II-
lea al Ungariei în anul 1224. Oricum, la un stejar răsturnat de vânt
s-au numărat peste 700 cerculeţe, ceea ce indică o respectabila
vârstă. Tot în jurul oraşului au fost aclimatizaţi arbori originari din
Extremul Orient. Astfel, un arbore mai rar ca Ginkgo-biloba,
considerat ca fiind originar din China de vest, a găsit condiţii
climatice prielnice şi aici. O orhidee, Cypripedium calceolus,
numită de localnici Papucul doamnei, creşte în pădurile din valea
Târnavei Mari între Sighişoara şi comuna Daneş. Tot în apropierea
oraşului se găsesc tufe de migdal pitic, o specie de conifere cu
frunze căzătoare, “larice”, care creşte obişnuit la altitudini de peste
1000 m, dar care se simte bine şi pe Hula Daneşului, la o altitudine
de 500 m. În sfârşit, vara stârneşte curiozitatea o specie de viorele
albe, care contrastează plăcut cu cele obişnuite.
Fauna, bogată în vânat cu păr, oferă mari satisfacţii
vânătorilor, care se laudă, pe drept, cu trofee premiate la expoziţii
internaţionale (căpriori, cerbi, mistreţi, lupi, urşi), iar colecţionarii
de fluturi găsesc aici o specie rară, fluturele de sidef (Argynius
laodice).

ECONOMIA
La sfârşitul anilor ‘80, municipiul Sighişoara era beneficiarul unui
profil industrial complex în care ponderea era deţinută de ramurile
textile şi confecţii textile, construcţii de maşini şi prelucrarea
metalelor, sticlă şi faianţă, articole pentru menaj, produse
alimentare, materiale de construcţii, exploatarea şi prelucrarea
lemnului, pielărie, blănărie, încălţăminte, etc.

Majoritatea unităţilor erau profilate pe industria uşoară, mai ales

textilă (65% pondere valorică din produsele sighişorene), orientare
fixată de o anumită tradiţie locală (vechile bresle ale ţesătorilor şi
croitorilor), precum şi de materia primă abundentă pentru
produsele ceramice.

Liberalizarea preţurilor la materiile prime şi energie, lipsa

fondurilor pentru retehnologizarea şi modernizarea liniilor de
producţie care să asigure prezenţa pe piaţă în condiţii de eficienţă
şi productivitate, incapacitatea de a face faţă presiunii
competitivităţii, au avut ca rezultat diminuarea drastică a activităţii,
ba chiar dispariţia unor unităţi reprezentative pentru industria
sighişoreană. Cea mai afectată a fost industria textilă. Importul de
ţesături de pe pieţele asiatice la preţuri autohtone, calitatea slabă a
lânii româneşti, lipsa utilajelor performante, mai ales la partea de
finisare, au fost obstacole de netrecut. Ţesătoriile de bumbac,
mătase şi întreprinderea de stofe şi-au încetat activitatea.
Industrie şi ocuparea forţei de muncă.

În prezent, principalele activităţi economice sunt în industria

textilă (ţesătorii şi croitorii), industria ceramică (porţelan, faianţă),
construcţii, producţie alimentară, prelucrarea lemnului şi turism.
Majoritatea societăţilor comerciale sighişorene sunt cu capital
privat, iar în ceea ce priveşte investitorii străini, aceştia sunt în
principal alvețieni, coreeni, germani şi italieni. Cea mai mare
pondere în economia locală, ca număr de firme, o au întreprinderile
mici şi mijlocii.

Numărul persoanelor beneficiare de indemnizație de șomaj în anul

2019 a fost de 131, ponderea şomerilor în populaţia stabilă la
sfârşitul anului 2019 a fost 2,71%.
 ŞTIAŢI CĂ…?

Sighisoara este printre putinele orase-cetate locuite din Europa si

singurul conservat in cea mai mare parte,dar si locuit din romania.
Sighisoara are o imagine aparte si datorita faptului cade secole, in
acest burg medieval au conventuit in buna intelegere romani,
maghiari, sasi si alte nationalitati, care s-au ajutat reciproc, dand
nastere unei comunitati multiculturale.
Principalul obiectiv al orasului sighisoara este cetatea medieval,
adlata oe un deal din centrul orasului
Turnul cu ceas este, practic, simbolul Sighişoarei și unul dintre
cele mai interesante obiective turistice din Mureş. Ridicat în
secolul XIV, acesta este cel mai impunător turn al Cetăţii, vizibil
din aproape orice colţ al oraşului mureşean. Scopul său era acela
de a apăra poarta principală a Cetăţii, servind totodată ca şi sediu al
Primăriei până în anul 1556.
Legenda spune că ceasul din turn nu rămâne în urmă niciodată,
astfel că sighişorenii şi turiştii care vizitează Cetatea îşi fixează
ceasurile după ora arătă de orologiul din turn. Acoperişul este unul
piramidal, cu o înălţime de 34 de metri, având deasupra sa două
cupole în formă de bulb, învelite cu tablă de cupru. Acoperişul
turnului cu ceas se încheie cu un mic glob de aur, iar deasupra
acestuia a fost amenajat un stâlp meteorologic cu un cocoş în vârf,
al cărui rol este de a se roti la bătaia vântului. Dealtfel, în cazul în
care cocoşul are faţa îndreptată spre apus, localnicii au garanţia că
o ploaie va urma în scurt timp.
Ceasul a fost construit în Elveţia, o ţară cunoscută pentru ceasurile
sale, fiind atestat în anul 1648. Acesta este decorat cu o serie de
figurine cu o înălţime de 0,80 metri, care simbolizează cele şapte
zile ale săptămânii, fiind operele sculptorului Johann Kirschel,
realizate din lemn de tei. Între ele, amintim Zeiţa Dreptăţii,
Toboşarul, Justiţia, Răsăritul Soarelui… practic simboluri ale
conduitei de zi cu zi din timpurile cele mai vechi. Turnul a fost
modernizat cu un motor electric în 1964, fără a se diminua efectul
arhaic al ceasului. Cei doi îngeraşi, care reprezinta Ziua şi
Noaptea, oferă un “dans” al vieţii şi al timpului: la ora 6.00 poate fi
zărit îngeraşul ce reprezintă Ziua, în timp ce de la ora 18.00 Ziua
se ascunde şi face loc Nopţii, adică îngeraşului cu două lumânări
aprinse în mâini. Al doilea cadran, care este îndreptat spre
Sighişoara, adică spre Oraşul de Jos, are figurinele care reprezinta
zilele săptămânii, instalate pe o roată. Acestea se mişcă la miezul
nopţii, marcând astfel schimbarea zilei.

Figurinele din turn semnalează faptul că urmează o nouă zi, fiind

un simbol al speranţei pentru vremurile mai bune ce au să vină.

Cu o înălţime de 64 de metri şi având încă patru turnuleţe

secundare, turnul cu ceas a avut parte de o istorie zbuciumată. În
1676 acesta a fost incendiat, reparaţiile durând aproape un an,
moment în care a primit actuala sa formă. Din 1898, turnul
deserveşte oraşul ca şi muzeu al sighişoarei, titlu care îi conferă
statutul de simbol al Cetăţii şi principal punct de atracţie pentru
vizitatori.

Una dintre legendele legate de Turnul cu ceas din Sighișoara este

cea a Globului de aur din vârful turnului.

Se povesteşte că după multă trudă, sighişorenii şi-au văzut în

sfârşit turnul gata, au dat jos schelele, dar parcă turnului îi lipsea
ceva, parcă îi mai trebuia ceva să fie cu adevărat gata. După multe
frământări şi încercări şi-au pus în plan să pună în vârf ceva. Nu de
alta, dar aflaseră că undeva, într-un ţinut îndepărtat sălăjluia un
uriaş ce făcea globuri de aur. Au trimis aşadar după el şi l-au rugat
să le facă şi lor un asemenea glob. Zis şi făcut, uriaşul aşeză în
vârful turnului un frumos glob de aur, dar îi avertiză ca globul va
rămâne acolo, doar până când va apărea un om suficient de înalt şi
îl va atinge cu mâna. Atunci lui îi va aparţine globul de aur, şi va
trebui să fie lăsat să plece în voie.