Evolutia Drepturilor Umane

Conceptul drepturilor umane a apărut cu mii de ani in urma, încă dinaintea

civilizațiilor avansate. Insa, forma acestora era rudimentară. Pe parcursul istoriei, au parte
de imbunatatiri prin intermediul religiilor, ideologiilor, influentate de legi, avand totodata
rădăcini în psihologie si filosofie.

Inițial, mergând pe teoria evoluției omului din primate, grupurile inițiale de oameni
care supraviețuiau împreună, aveau scopul comun de a se proteja de sălbăticie, a face rost
de hrană, a-și găsi adăpost și a se înmulți. Așadar, pentru ca acestea să fie posibile, evident,
a fost necesar ca omul să dezvolte instinctul de a fi social. Astfel, printre toate caracteristicile
omului, empatia, nevoia unui fel de a păstra grupul în siguranță, și instinctul protecției au
încurajat indirect formarea unor anumite drepturi ale omului. Acestea erau foarte simple, dar,
în general, se rezumă în acestea: hrană pentru toți membrii ai grupului, spațiu în adăpost,
protecția de la sălbăticie, fie de animale, fie de condițiile aspre, și îngrijirea membrilor
grupului care au fost răniți sau îmbolnăviți. Evident, consecința încălcării acestor drepturi ar
fi pedeapsa, deseori prin intermediul violenței, exilul din grup, sau în cazuri extreme,
omorârea vinovatului. Deși foarte simple, aceste reguli au evoluat pe parcursul istoriei, odată
cu inteligența umană, și cu apariția altor nevoi umane.

Una dintre primele forme ale egalității, o componentă esențială a drepturilor omului,
este regăsită în Stoicism. O scurtă definiție a stoicismului este următoarea: În secolul III î.Hr,
Stoicismul, o filosofie greacă, a fost creată de către Zenon din Citium, aceasta constând în
îndurarea durerii și a împrejurărilor nefericite fără a exprima emoții sau a te plânge. Este una
dintre primele filosofii care încurajau egalitatea între femei și bărbați, acestea fiind chiar
chemate să învețe împreună cu bărbații. În mod similar, studenții ai stoicismului susțineau
respectul față de femei și copii, și unii dintre ei considerau chiar și sclavii a fi egali. Evident,
fără egalitatea între bărbați, femei, sclavi și copii, ar fi foarte dificilă stabilirea drepturilor
omului, așadar stoicismul a fost o componentă esențială în stabilirea lor.

Asemănător, drepturile omului sunt dezvoltate și încurajate prin religii, de exemplu

Creștinismul. Creștinismul proclamă iubirea față de cei apropiați, dar și de cei străini, toți
fiind uniți sub Dumnezeu. Învățăturile lui Isus Hristos, figură controversată, născută între anii
șase - patru î.Hr. Acesta a fost un revoluționar, deoarece, în deosebire față de o mare parte
a bărbaților din acea vreme, privea femeile ca fiind egale cu bărbații, tratându-le astfel.
Totodată, Isus era susținător avid al egalității dintre toate ființele umane, indiferent de neam,
sex sau statut financiar. Motivul fiind faptul că toți suntem fii ai lui Dumnezeu, așadar suntem
egali în ochii acestuia. Prin extensie, asta însemna că un om nu poate fi mai presus față de
altul, decât prin fapte. Această gândire a promovat iarăși egalitatea și tratarea lipsită de
discriminare a oamenilor. Stabilind una dintre cele mai proeminente schimbări în modul în
care omul își trata apropiatul, Creștinismul a fost un pas uriaș în direcția tratamentului egal al
tuturor și stabilirea unui mod mai modern de gândire.
 Cum drepturile omului au fost dezvoltate prin filosofie, acestea au rădăcini și în lege,
mai specific, una dintre primele exemple ale egalității dintre indivizi și autoritate este Magna
Carta. Magna Charta Libertatum, expresie în latină, însemnând Marea Cartă a Libertăților,
este un document emis în Anglia, în anul 1215, în timpul domniei regelui Ioan Fără de Țară.
În ansamblu, Magna Carta, odată semnată de rege, ar asigura anumite drepturi cetățenilor
de rând, protejându-i pe aceștia de abuzul de putere al monarhului sau de reprezentanții
acestuia. La șase ianuarie 1215, nobilii cer regelui să semneze documentul, iar acesta le
spune să-i ofere timp până la sărbătorile de Paște pentru a-și lua decizia. Între timp, ambele
tabere își trimit emisarii cu scopul de a obține ajutorul Papei, acesta fiind de fapt adevăratul
suveran al Angliei. Papa ia decizia de a sprijini regele și îndrumă clericii englezi să refuze
răsculaților sprijinul. Deși clerul englez nu respinge direct ordinul papal, acesta evită punerea
în aplicare a acestuia, în timp ce unii clerici se aliază cu nobilii. La 27 aprilie, nobilii revin la
data stabilită de rege și prezintă iarăși cererile lor. Regele realizează că, odată cu semnarea
acestui document, rolul său devine unul decorativ, fiind supus unor legi ce nu-i permit control
cumplit și îl previn de a-și exercita autoritatea în orice mod dorește, lipsit de consecințe.
Astfel, refuză semnarea documentului. Scurt după, castelul din Northampton este atacat de
către confederați, aceștia ocupând și Bedfordul. La zece iunie, confederații, după negocieri
intense cu notabilitățile orașului, pun stăpânire pe Londra. La 15 iunie 1215, regele, fiind
rămas fără sprijin, semnează și aplică Marele Sigiliu pe Carta la districtul Runnymede, din
comitatul Surrey. Copii ale documentului sunt trimise în întreaga Anglie, astfel stabilind noile
legi și drepturi ale cetățenilor de rând. Astfel, aici se observă mișcarea către protejarea
drepturilor oamenilor de rând, prin stabilirea legilor ce previn abuzul puterii monarhului,
oferindu-le acestora siguranță.

În secolul XVIII-lea, apare Declarația de Independență, ceea ce anunță separarea a 13

Colonii Britanice Americane de Nord de Marea Britanie. Acest document explică motivul
pentru care "unanim", prin votul a 12 colonii, mai puțin New York care s-a retras din vot, au
luat decizia de a fi independente de Marea Britanie, afirmând: "aceste colonii unite sunt, și
au dreptul să fie, State libere și Independente." Astfel, în data de doi august 1776,
aproximativ o lună după ce Congresul Continental aprobase Declarația de Independență, 56
din cei 58 de delegați au semnat documentul, cu excepția lui John Dickinson și Robert R.
Livingston. În acest document, este stabilită ideea drepturilor individului din naștere, ce nu
pot fi încălcate. Pasajul respectiv citează: "Considerăm că aceste adevăruri sunt evidente de
la sine, că toți oamenii sunt creați egali, că sunt înzestrați de către Creatorul lor cu anumite
Drepturi inalienabile, printre care se numără Viața, Libertatea și căutarea Fericirii." Astfel,
este născut conceptul drepturilor înzestrate din naștere, pavând fundația recunoașterii
drepturilor fundamentale ale omului și protejarea acestora, fapt ce inspiră asemenea
dezvoltări și mișcări pentru libertate, egalitate și dreptate în întreaga lume.

Revoluția Franceză, desfășurată în anii 1789-1799, a avut un impact semnificativ

asupra evoluției drepturilor omului. Această perioadă tumultoasă a fost marcată de
înlăturarea vechiului regim monarhic și instaurarea unui regim democratic, fundamentat pe
principiile libertății, egalității și fraternității. Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului,
adoptată în 1789, a reprezentat un moment crucial, evidențiind drepturile fundamentale ale
indivizilor și afirmând egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii. Această declarație a contribuit
la modelarea conștiinței colective privind importanța și necesitatea respectării drepturilor
omului. Drepturile la libertate, proprietate și securitate personală au fost recunoscute ca fiind
inalienabile, marcând o schimbare semnificativă în percepția asupra drepturilor individuale.
Totodată, revoluția a pus bazele unor reforme sociale și politice extinse, inclusiv abolirea
privilegiilor nobililor și înlăturarea discriminării sociale. În acest mod, Revoluția Franceză a
deschis calea pentru dezvoltarea ulterioară a conceptului de drepturi omului, influențând
evoluția gândirii și legislației privind drepturile fundamentale la nivel global.

În secolul al XIX-lea, o mișcare semnificativă a luat amploare pentru a pune capăt

practicii inumane a sclaviei, redefinind conceptul de demnitate și drepturi umane, indiferent
de culoarea pielii. Această epocă a fost marcată de lideri remarcabili precum Frederick
Douglass și Harriet Tubman, ale căror voci puternice au călăuzit lupta pentru libertate și
egalitate. Aboliționismul nu a fost doar o bătălie pentru eliberarea fizică a celor subjugati, ci
și pentru a le recunoaște deplin cetățenia și drepturile fundamentale care le-au fost negată
atâta vreme. În 1863, Proclamația de Emancipare a reprezentat un punct de cotitură,
anunțând oficial emanciparea sclavilor din statele sudice. Mișcările sociale puternice, cum a
fost și cea pentru drepturile civile, au continuat să consolideze principiile aboliționismului.
Această perioadă crucială a fost nu doar despre eliberare, ci și despre modelarea unei
conștiințe colective care să recunoască pe deplin egalitatea și drepturile intrinseci ale
fiecărui individ. Înfruntând prejudecățile și instaurând un climat de schimbare, aboliționismul
a pus bazele pentru evoluția ulterioară a drepturilor omului și a luptei continue pentru o
societate mai justă și egalitară.

Urmările distructive ale celui de-al Doilea Război Mondial au stârnit conștiința
internațională și necesitatea unei abordări comune privind respectarea drepturilor
fundamentale ale omului. În acest context, Declarația Universală a Drepturilor Omului
(DUDH) a fost adoptată în 1948 de către Organizația Națiunilor Unite (ONU), reprezentând un
efort colectiv de a stabili standarde internaționale pentru protejarea demnității umane.
DUDH, compusă din 30 de articole, recunoaște drepturi precum libertatea, egalitatea, și
dreptul la viață și securitate.

A doua jumătate a secolului al XX-lea a adus o amplificare a angajamentului global

față de drepturile omului prin încheierea unor tratate internaționale semnificative. Pactul
Internațional privind Drepturile Civile și Politice (PIDCP) a fost adoptat în 1966,
concentrându-se pe drepturile individuale și civile, în timp ce Pactul Internațional privind
Drepturile Economice, Sociale și Culturale (PIDESC) din același an a acordat atenție
aspectelor economice, sociale și culturale. Aceste acorduri au fost completate de crearea
unor instituții precum Comisia și Curtea Interamericană a Drepturilor Omului, consolidând
cadrul juridic global pentru protejarea drepturilor omului.

În ziua de azi, drepturile omului sunt mai ample și complexe ca niciodată. Deși unele
părți ale lumii încă duc lipsa unui sistem judiciar destul de avansat și eficient pentru a le
asigura siguranța cetățenilor, există și extreme opuse, unde drepturile omului au devenit o
formă de a căuta atenție și a instiga certuri și neintelegeri, fiind folosite în moduri incorecte
sau înșelătoare. De exemplu, când vine vorba de sporturile femeilor și bărbaților. Există o
diviziune, deoarece diferențele biologice pot reprezenta un pericol pentru participanții
sporturilor sau pot crea anumite dezavantaje. Dar, în unele țări, precum SUA, prin schimbarea
pronumelui, poți obliga organizatorii evenimentelor sportive să îți ofere dreptul de a participa,
deoarece este dreptul tău de a te identifica ca orice vrei să fii. Astfel, unii bărbați, purtând
pronume feminine, sau fiind transitionați după dezvoltarea naturală masculină, pot participa
la sporturile femeilor, folosindu-și avantajul biologic pentru a domina sportul respectiv. Un
exemplu este un campion de înot din Ivy League numit Lisa Thomas. Aceasta și-a anunțat
tranziția în anul 2019. Odată ce a început să participe la concursuri de înot, nesurprinzător, a
câștigat și a stabilit 3 recorduri școlare și 2 naționale. Evident, aceasta are capacități
sportive superioare, deoarece participa la sport după ce, biologic, corpul său s-a dezvoltat
masculin, cu testosteron, masă musculară și densitate osoasă specifice unui bărbat. Astfel,
aceasta abuzează sistemul pentru a obține un avantaj asupra competiției sale, care nu
beneficiază de aceleași capacități biologice. Acesta este unul din multe exemple ale
abuzului de drepturi omului care au loc în ziua de azi. Astfel, am ajuns într-o eră în care este
foarte important să analizăm cât de departe vrem să ducem aceste drepturi și dacă
avansarea lor continuă rămâne un beneficiu sau doar cauzează alte probleme.

În final, evoluția drepturilor omului reflectă o călătorie complexă, marcată de influențe

diverse precum filosofia, religia, legislația și mișcările sociale. De la rădăcinile simple în
necesitățile primordiale ale supraviețuirii la concepte mai avansate de egalitate și libertate,
parcursul acestor idei ilustrează adaptabilitatea societății umane. Filosofia stoică,
Creștinismul, Magna Carta și Revoluția Franceză au contribuit la modelarea conștiinței
colective, iar mișcările ulterioare pentru abolirea sclaviei și drepturile civile au consolidat
principiile de emancipare și egalitate. În contrast cu trecutul, în era modernă, drepturile
omului au devenit un intermediu prin care putem abuza de acestea pentru a obține avantaje
în diverse domenii, fie sporturi, situații legale, platforme social media, etc. Astfel, evoluția
drepturilor omului este una complexă, cu rădăcini în întreaga istorie umană.

https://www.amnesty.nl/a-brief-history-of-human-rights - Cronologia evenimentelor si ajutor

cu ideile principale.

https://www.britannica.com/topic/Declaration-of-Independence - Declaratia independentei.

*Wikipedia - Aprofundare a cunoștințelor:

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_Francez%C4%83 - Revolutia franceza

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Magna_Charta_Libertatum - Magna Carta
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pactul_interna%C8%9Bional_pentru_drepturile_civile_%C
8%99i_politice - PIDCP
4. https://en.wikipedia.org/wiki/Abolitionism - Abolitionismul, sfarsitul sclaviei. +
Cunostiinte generale.
5. https://www.nbcnews.com/nbc-out/out-news/ivy-league-swimming-champion-beco
mes-target-transphobic-rhetoric-rcna9074 - drepturile umane în ziua de azi. +
cunostiinte generale