Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Grupa2, anul1
1. Prin ce este remarcată evouția dreptului în Grecia Antica?
În Grecia antică, evoluţia dreptului este marcată îndeosebi de operele iui Platon şi Aristotel, care au
avut influenţe şi în Roma antică.
La Platon, definiţia dreptului este corelată cu noţiunea de justiţie şi cu rolul juristului în societate.
Termenu dikaion, care vine din limba creacă care desemnează atât termenul de drept, cât şi cel de
justiţie.
Regimul constituţional just este acela unde oamenii sunt subordonaţi curajului şi raţiunii.
La Aristotel, justiţia este o virtute universală, care include toate virtuţile. Justitia este clasificată în
justiţie distributivă şi justiţie comutativă.
Justiţia distributivă priveşte raporturile dintre membrii cetăţii şi are drept scop principal distribuirea
bunurilor, a onorurilor, a sarcinilor publice, iar pe de altă parte, respectarea proporţiei, a egalităţii
între schimburi.
Justiţia comutativă priveşte relaţiile dintre particulari, fiecare trebuie să primească nici mai mult, nici
mai puţin decât cere buna cumpătare.
In gândirea lui Platon, termenul «dikaion» se referă la justiție și dreptate. Astfel, just înseamnă echilibrul
realizat între membrii cetătii, este vorba despre un just politic instaurat între oamenii liberi ai cetăţii,
între care se împart onorurile şi bunurile. Sensul de drept se regăseşte numai în ceea ce priveşte
raporturile dintre cetăţeni.
12. Definiți izvoarele dreptului după Platon.
Metoda lui Platon de a descoperi legile se pare că este fondată pe natură, Platon pune în centrul
concepţiei sale tot ce vine din lumea exterioară, iar singurul care are rolul de legiuitor este filosoful,
idee susţinută atât în Republica, cât şi în Legi. De altfel, se acordă o mare atenţie educării viitorilor
legiuitori, în sensul că un filosof trebuie să aibă studii de matematică, de dialectică, pentru a putea
vedea ideile.
În concepţia lui Aristotel, sunt două mari surse ale dreptului, dreptul natural şi legile scrise ale
statului.
Iniţial, Platon este împotriva legii scrise, demonstrând că este plină de defecte. Legea scrisă
afectează justiţia înseşi, deoarece aceasta nu poate fi dată cetăţenilor în baza formulelor scrise; de
fapt, orice lege scrisă se dovedeşte injustă cu ocazia aplicării ei.
Platon subliniază că legile nu vin de la popor, ele vin de sus, prin intermediul filosofului, care devine
legiuitor şi care dictează ansambluri de legi. Legile trebuie precedate de un preambul, iar poporul va
participa, de fapt, prin intermediul legilor la justiţia propusă de filosofi. Dar, nu trebuie uitat că legile
nu sunt altceva decât o copie proastă a justiţiei perfecte. Cetăţenii sunt supuşi legii, se cere, de fapt,
o strictă obedienţă faţă de lege. La fel, judecătorii trebuie să aplice cu stricteţe legile scrise.
Interesant este faptul că prinţul este scutit de supunerea faţă de lege (Princeps legibus solutus est).
Aristotel admite că legile pot lua naştere şi datorită cutumei, jurisprudenţei sau emanând direct de
la popor, de unde rezultă că legea scrisă, emisă de stat nu mai are aceeaşi autoritate ca până atunci.