DEFINIREA DREPTULUI IN ANTICHITATE

Aparitia statului si a dreptului a determinat formarea primelor concepte despre

justitie si teoretizarea acestora prin viziunea diferitilor autori. Alaturi de Roma,
Grecia Antica a cunoscut societatea sclavagista cu cea mai mare dezvoltare spirituala
si materiala si, astfel, ne-au fost transmise conceptele care au stat la baza gandirii
politice si juridice. Vechii greci nu au reusit sa faca distinctia intre drept, morala si
religie, insa acestia au reusit sa elaboreze primele principii ale justitiei, acestea fiind
adevarate izvoare de inspiratie pentru autorii de mai tarziu si pentru cercetatorii
fenomenului juridic.

PLATON

Unul dintre marii filosofi ai antichitatii, a transmis conceptia sa despre justitie si

a definit dreptul prin raportare la scopul sau. Platon si-a expus conceptiile politice in
lucrari precum “Republica”, “Omul de stat” si “Legile”.
Discipol al lui Socrate, Platon a incercat sa-i continue opera filosofica, in special
in planul moralitatii si al justului. In conceptia sa, un rol important in modelarea
societatii il detine etica, adica o varianta a moralei religioase. Aceasta modelare a
societatii, insa, nu poate fi realizata de catre oricine si prin orice mijloace: va fi
nevoie de o clasa dominanta, a filosofilor, care sa ii ghideze pe ceilalti. De asemena,
subliniaza rolul juristului in societate si il evidentiaza pe acesta ca o persoana care nu
are doar rolul si capacitatea de a aplica legea, ci mai ales de a promova valorile,
principiile dreptului, echitatea, dreptatea.
Platon considera ca justitia inseamna a da fiecaruia ce este al sau si, prin
aceasta, a face bine. Se observa in opera lui Platon ca justitia este confundata cu
morala, dar aceasta idee este des intalnita in Grecia Antica.
Numai prin educatie poate fi instaurata dreptatea in stat, iar organizarea statului
se va realiza prin considerarea binelui si a adevarului (interdependenta intre
drept/justitie-bine-educatie).
Statul este o dictatura a legilor, dar a legilor ce educa, dictatura unui drept
legitim si, deci, dreptul inseamna a-l face pe cel nedrept, drept prin virtute.

ARISTOTEL

Aristotel si-a impus conceptiile sale politice in lucrari precum “Etica nihomatica”,
“Politica”, “Constitutiile”. Aceasta a fost unul dintre cei care au reusit sa faca analiza
in ansamblu a societatii si a valorilor sale prin lucrari de anvergura care au studiat in
detaliu domenii distincte ale acesteia, precum cel moral, economic, politic, cultural,
juridic sau filosofic.
Opera sa a avut ca scop cercetarea binelui uman si transmiterea sa in societatea
greaca, iar conceptul de “bine” se va implementa in mod diferit asupra cetatii, pe de
o parte, si asupra individului, pe de alta parte. Totusi, la fel ca si Platon, Aristotel a
studiat fenomenul dreptului din perspectiva justului si a moralei. De aceea, binele
determina existenta dreptului si totodata a moralei.
In conceptia sa, justitia este o virtute universala. Prin aceasta virtute individul se
particularizeaza fata de ceilalti pentru ca, apeland la justitie, el reuseste sa inglobeze
toate insusirile pe care le poate avea societatea. Dar, nu mai putin adevarat este ca
prin “virtute” Aristotel nu a identificat termenul de morala, ci apreciaza ca, desi
morala este o virtute de baza a cetatii, ea nu poate fi mai mult decat un concept
tangent cu cel de dreptate. Astfel, nu poate exista drept fara moralitate, dar aceasta
nu inseamna ca morala este identica cu dreptul.
Distinctia intre justitia comutativa si justitia distributiva consta in obiectul de
reglementare al acestora, in sensul ca prima defineste raporturile dintre membrii
cetatii, considerati in ansamblul lor, pe cat cea de-a doua ramura defineste
raporturile ce se stabilesc intre particulari.
Justitia nu mai este confundata cu morala, ci are caracteristicile sale proprii care
o incadreaza ca parte a moralei, aceasta din urma fiind intregul. De aceea, nici legea
morala nu este identica cu legea justa, ci se diferentiaza atat in scopul lor, cat si in
sensul pe care il au.

Temenul “dikaion” cunoste valente diferite la cei doi autori. Desi exprima atat
notiunea dreptului cat si a justitiei in opera lui Platon, Aristotel face distinctia intre
just (echilibrul dintre membrii cetatii) si drept ( raporturile dintre cetateni).

DEFINIREA DREPTULUI IN ANTICHITATE

Aparitia statului si a dreptului a determinat formarea primelor concepte despre

justitie si teoretizarea acestora prin viziunea diferitilor autori.

PLATON
-defineste dreptul prin raportare la scopul
sau: de a da fiecaruia ce este al sau, adica de
a face bine; confunda dreptul cu morala;
-educatia reprezinta baza dreptului, iar statul
este o dictatura a legilor care educa;
-”dikaion”= drept si just in acelasi timp.
ARISTOTEL
-defineste justita ca virtute universala;
- face distinctie intre justitia comutativa si
justitia distributiva, dupa obiectul de
reglementare: raporturile dintre membrii
cetatii si, respectiv, raporturile dintre
particulari.
”dikaion”=drept(raporturi intre cetateni)
diferit de just(echilibrul intre membrii cetatii)