3

LICHEFIEREA GAZELOR

3.1 Metode de lichefiere a gazelor

a) Clasificarea gazelor în funcţie de starea termodinamică la

parametrii mediului ambiant, faţă de starea la parametrii critici
La starea termodinamică determinată de temperatura şi presiunea mediului
ambiant, Tatm şi patm , gazele, corespunzător proprietăţilor termodinamice
din punctul critic, se pot afla în una din următoarele situaţii:
1 - gazele care au temperatura critică mai mare decât cea a mediului
ambiant, Tcr  Tatm , de exemplu fluidele frigorifice precum butan şi
propan;
2 - gazele care au temperatura critică mai mică decât cea a mediului
ambiant, Tcr  Tatm , de exemplu fluidele criogenice, printre care azot,
oxigen, metan.
Pentru a ilustra cele două cazuri, în figura 3.1 sunt prezentate, sub aspect
calitativ, în diagrama T  s , o serie de stări termodinamice pentru propan,
iar în figura 3.2 pentru metan. Propanul are următoarele caracteristici
termodinamice: temperatura critică Tcr  369,95 K, respectiv tcr  96,8 0C;
presiunea critică pcr  42,463 bar; temperatura de vaporizare (condensare),
la presiunea atmosferică, patm = 760 mmHg (1,013 bar), Tv  230,55K sau
tv  - 42,6 0C. Metanul se caracterizează prin: temperatura critică
Tcr  190,65 K, respectiv tcr  - 82,5 0C; presiunea critică pcr  46,287 bar;
temperatura de vaporizare (condensare), la presiunea atmosferică, patm =
760 mmHg (1,013 bar), Tv  111,45K sau tv  - 161,7 0C.

b) Analiza termodinamică a metodelor de lichefiere a gazelor

În funcţie de starea termodinamică a unei substanţe, la parametrii mediului
ambiant, faţă de starea la parametrii critici, lichefierea gazelor se
realizează:

85
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

1 – fără dificultăţi, de exemplu printr-o comprimare izotermă, o răcire

izobară sau alte transformări prin care gazul ajunge în stare lichidă, dacă
Tcr  Tatm ;
2 – printr-o succesiune de transformări termodinamice (schimb de căldură,
comprimare, destindere, schimbarea stării de agregare), dacă Tcr  Tatm .
Pentru a stabili posibilităţile teoretice de lichefiere a unui gaz, caracterizat
prin Tcr  Tatm , se consideră o diagramă T  s (fig. 3.3), în care sunt
prezentate o serie de transformări termodinamice prin care gazul se
lichefiază. Gazul se află în starea 1, la temperatura şi presiunea mediului
ambiant. Studiul acestor situaţii pune în evidenţă faptul că lichefierea unui
gaz, la care Tcr  Tatm , poate fi efectuată teoretic prin două moduri
(fig.3.3):
- prin răcire izobară de la temperatura Tatm până la cea de condensare,
corespunzătoare presiunii patm , procesul 1 - 2", urmată de condensare, 2" -
2';
- prin destindere, procedeu care presupune o succesiune de transformări şi
anume:
- comprimarea izotermă a gazului (însoţită de evacuarea căldurii la
temperatura Tatm ), procesul 1 - 3, urmată de o destindere, care poate
fi izentropă 3 - 2';
- comprimarea izotermă până la o presiune intermediară p4 , 1 – 4,
continuată cu o răcire izobară, (procesul 4 - 5) şi o destindere (5 – 2').
Majoritatea procedeelor industriale de lichefiere au la bază metoda
comprimării prealabile, urmată de o răcire izobară, utilizând ca agenţi de
răcire fie o parte din gazul lichefiat, fie agenţii frigorifici ai unei instalaţii
ajutătoare.
Lichefierea gazului prin răcire izobară se realizează cu o instalaţie
frigorifică în care se consumă energie.
La lichefierea prin destindere se consumă energie în procesul de
comprimare izotermă, în prima variantă, iar în cazul al doilea se consumă
energie atât la comprimarea prealabilă a gazului cât şi în instalaţia
frigorifică.
Teoretic, dacă se consideră toate transformările reversibile, consumul de
energie necesar lichefierii gazului este acelaşi, indiferent de metoda
folosită, deoarece, pentru toate cazurile prezentate, starea iniţială şi cea
finală sunt identice. Practic, au loc procese ireversibile, ceea ce impune
evaluarea performanţelor energetice ale procedeelor adoptate şi optimizarea
derulării acestora.

86
LICHEFIEREA GAZELOR

p cr

tm
pa
cr
Tcr
•
Tatm A

Tv

X=
1
0
X=

Fig. 3.1 Stări termodinamice ale unei substanţe,

la care Tcr > Tatm (de exemplu propan).

T
tm
pa

p cr

Tatm
cr
B
Tcr

Tv

Fig. 3.2 Stări termodinamice ale unei substanţe,

la care Tcr < Tatm (de exemplu metan).

87
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

p3 p cr
p4

tm
pa
3 4
Tatm
1
cr
Tcr
5

Tv 2'’
2'

Fig. 3.3 Metode de lichefiere a unei substanţe la care Tcr < Tatm.

3.2 Laminarea; efectul Joule-Thomson

Laminarea are loc la curgerea continuă a unui curent de gaze sau vapori
printr-o zonă în care secţiunea se micşorează (pori, tuburi de diametre mici,
robinete). În acest proces, care decurge în condiţii adiabate, are loc
scăderea bruscă a presiunii, fără să se producă lucru mecanic în exterior.
Este un fenomen ireversibil, în care entropia creşte. Laminarea este însoţită
de anumite efecte termice. Pe de o parte, în instalaţiile industriale, astfel de
procese sunt folosite pentru răcirea, până la lichefiere, a gazelor. Pe de altă
parte, când se utilizează metoda reducerii secţiunii de curgere pentru
realizarea unor destinderi (când se folosesc ventile de laminare) sau pentru
reglarea debitelor (cu ajutorul unor vane, şubere, supape), trebuie să se ţină
seama de efectele termice care însoţesc laminarea.
Se scrie expresia matematică a principiului întâi al termodinamicii pentru
sisteme deschise:

88
LICHEFIEREA GAZELOR

w22  w12
 g z2  z1   h2  h1  q12  lt12 (3.2.1)
2
Pentru sistemul considerat, deoarece w1  w2 , z1  z2 , q12  0 şi lt12  0 ,
rezultă:
h1  h2 (3.2.2)
Entalpia gazului se menţine cantitativ constantă, dar are loc o scădere a
calităţii acesteia, deoarece h2 se află la presiunea p2  p1 . Rezultă că
laminarea este o transformare ireversibilă, se disipă căldura, fără să se
producă lucru mecanic. Dacă se ţine seama de relaţia (3.2.2), se poate scrie:
dh  0 (3.2.3)
Laminarea o transformare în care entalpia se menţine constantă (proces
izentalpic).
Efectul termic al laminării a fost constat experimental de James Prescot
Joule şi studiat teoretic de William Thomson (lord Kelvin). Efectul Joule-
Thomson exprimă variaţia temperaturii cu presiunea, la entalpie constantă.
Se defineşte coeficientul Joule - Thomson,  , prin relaţia:

 T 
μ J - T    (3.2.4)
  p h
În relaţia (1.7.41) se pune condiţia (3.2.3) şi se obţine:

  v  
c p dT  v  T   dp  0 (3.2.5)
   T  p 

Ca urmare, coeficientul Joule – Thomson are expresia:

 v    v 
T    v   
 T p 2
T  T 
 J T   (3.2.6)
cp cp  T 
 
 p

Relaţia (3.2.6) exprimă aşa numitul efect diferenţial Joule – Thomson al

laminării. Pentru un gaz perfect se observă că:
 J T  0 (3.2.7)

89
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

Apariţia unui efect termic cu ocazia trecerii gazului printr-o zonă în care
secţiunea se micşorează, dintr-un domeniu de presiune înaltă într-unul cu
presiune mai joasă, se petrece numai când gazul are o comportare diferită
de cea a gazului perfect. Pentru o variaţie finită de presiune, variaţia
temperaturii se calculează cu relaţia:
 v 
T    v
  T p
T h  T2  T1 h  pp2 dp (3.2.8)
1 cp

care exprimă efectul integral Joule – Thomson.

Efectul Joule – Thomson la gazele reale constă fie în creşterea temperaturii,
fie în scăderea temperaturii gazelor, funcţie de semnul numărătorului
expresiei (3.2.8). Într-un proces de laminare, întotdeauna presiunea scade şi
se disting următoarele situaţii:

 v  v  T 
a)    , deci    0 şi  J T  0 (3.2.9)
 T p T   p h

ceea ce înseamnă scăderea temperaturii, deci domeniu util în criogenie;

 v  v  T 
b)    , deci    0 şi  J T  0 (3.2.10)
 T p T   p h

caz în care temperatura gazului creşte;

 v  v  T 
c)    , deci    0 şi μ J T  0 (3.2.11)
 T p T   p h

adică, în urma laminării, nu se modifică temperatura gazului; gazul se

comportă ca un gaz perfect.
În cursul laminării, variaţia elementară de entropie are expresia:

 s  v
    (3.2.12)
  p h T

iar variaţia finită de entropie se determină din relaţia:

v
 s h  s2  s1 h   pp 2
dp (3.2.13)
1 T

90
LICHEFIEREA GAZELOR

Curba de
inversiune
T
Tinv.max m n
 0
a c
b
 0 h = const.

Tinv.min
0 p
Fig.
Fig 6.2 3.4 Reprezentarea,
Reprezentarea, subcalitativ,
sub aspect aspect calitativ,
într-o
într-o diagramă p-T, a curbelor izentalpe şi a
diagramă
curbei de inversiune.
p - T, a curbelor izentalpe şi a curbei de inversiune

Reprezentarea, sub aspect calitativ, pentru un gaz real, într-o diagramă

T  p , a curbelor de entalpie constantă (fig. 3.4), permite evidenţierea
efectelor termice ale laminării. Se numeşte inversiune modificarea sensului
de variaţie a temperaturii (a lui dT ) ca urmare a laminării. Linia întreruptă
din figura 3.4, care uneşte punctele de temperatură maximă de pe izentalpe,
este curba de inversiune sau curba Boyle. Această curbă reprezintă stările
pentru care gazul real se comportă ca un gaz perfect, stări pentru care
  0 . În stânga curbei de inversiune, coeficientul Joule – Thomson este
pozitiv, μ J T  0 . Scăderea presiunii, între două stări de aceeaşi entalpie,
în stânga curbei Boyle, este însoţită de scăderea temperaturii. Laminarea
între stările a şi b are ca efect răcirea gazului. În dreapta curbei de
inversiune, laminarea de la c la a are ca urmare încălzirea gazului,
coeficientul Joule – Thomson este negativ, μ J T  0 (fig.3.4). Dacă un
gaz, într-o stare iniţială, se află la o anumită temperatură şi presiune, prin
laminare se răceşte sau se încălzeşte în funcţie de poziţia acestei stări
iniţiale faţă de curba de inversiune.
Presiunea în orice punct de pe curba de inversiune (fig. 3.4) se numeşte
presiune de inversiune. Se constată din figura 3.4 că fiecărei presiuni de
inversiune îi corespund două temperaturi de inversiune. Punctele în care
curba Boyle intersectează ordonata din figura 3.4 corespund unei valori
maxime a temperaturii de inversiune Tinv. max , respectiv unei valori minime,
Tinv. min . Se observă că, dacă temperatura la care se află gazul este

91
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

superioară temperaturii maxime de inversiune, în urma laminării

temperatura gazului creşte (transformarea n  m din figura 3.4). Pentru o
serie de substanţe, ca de exemplu CO 2 , N 2 , aer, metan, temperatura
maximă de inversiune este mult mai ridicată decât temperatura mediului
ambiant şi deci efectul Joule – Thomson de răcire se realizează, ca urmare a
laminării, când acestea se află în stări de presiuni şi temperaturi frecvent
utilizate în tehnică. În cazul hidrogenului şi heliului, temperaturile maxime
de inversiune sunt mai mici decât temperatura mediului ambiant şi de aceea
scăderea temperaturii prin laminare se realizează numai dacă în prealabil
este răcit gazul. Pentru gazul van der Waals, temperaturile maxime şi
minime de inversiune sunt:
2a 2a 8a
Tinv. max  şi Tinv. min  , iar temperatura critică Tcr  .
bR 9bR 27bR
Tinv. max
Rezultă următoarele relaţii între aceste temperaturi:  6,75 ;
Tcr
Tinv. min
 0,75 .
Tcr
2
2a  v  b 
b  
RT  v 
μ J -T  2
(3.2.14)
2a  v  b 
1  
RTv  v 

T1  T2 h  T1  3 T13  3a  p1  p2   3b p12  p22  (3.2.15)

2

Pentru gazul van der Waals, cu relaţia (3.2.14) se calculează coeficientul

Joule-Thomson, iar cu relaţia (3.2.15) scăderea de temperatură la laminare.
O altă metodă de evaluare a variaţiei de temperatură la o laminare este
citirea directă pe o diagramă calorică (T-s sau log p-h), specifică gazului
studiat.

3.3 Destinderea izentropă

Destinderea izentropă este transformarea adiabată reversibilă în care

entropia este constantă şi scade presiunea gazului:
ds  0 (3.3.1)

92
LICHEFIEREA GAZELOR

Din ecuaţia combinată a principiilor întâi şi al doilea ale termodinamicii:

du  q  pdv  Tds  pdv (3.3.2)
rezultă că, în cazul izentropei:
du   pdv  l (3.3.3)
În destinderea izentropă a unui gaz, odată cu efectuarea unui lucru mecanic
exterior, se micşorează energia internă, ceea ce duce la scăderea
temperaturii gazului. Pentru a se obţine o relaţie matematică între mărimile
termodinamice se utilizează relaţia (1.7.48) care , în cazul izentropei,
devine:
dT   v 
cp   dp  0 (3.3.4)
T   T  p

Analog cu laminarea gazului, pentru a se exprima variaţia temperaturii cu

presiunea, la entropie constantă, se notează:

 T 
μ s    (3.3.5)
  p s
Coeficientul μ s se numeşte efectul termic diferenţial la entropie constantă.
Dacă se ţine seama de relaţia (3.3.4), atunci expresia (3.3.5) se scrie:

T v
s    (3.3.6)
cp   T p

Relaţia (3.3.6) indică faptul că, efectul termic elementar, la entropie

constantă, este întotdeauna pozitiv, independent de starea iniţială a
gazului. Într-o destindere izentropă întotdeauna scade temperatura
gazului.
μs  0 (3.3.7)
Aceeaşi relaţie arată că μ s este cu atât mai mare cu cât temperatura gazului
este mai ridicată, volumul specific v are o valoare mai mare, deci presiunea
mai scăzută. Ca şi în cazul coeficientului Joule-Thomson, în mod practic
μ s se măsoară prin numărul de grade, care exprimă variaţia de temperatură,
la o variaţie egală cu unitatea de presiune (1 bar). Efectul termic integral, la
destinderea izentropă între două presiuni p1 şi p2 , se calculează cu relaţia:

T  v 
T s  pp 2
μ sdp 
p2
p   dp (3.3.8)
1 1 c p  T  p

93
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

Din comparaţia efectului termic elementar izentalp (Joule-Thomson) şi cel

izentrop, între aceleaşi limite de presiuni, p1 şi p2 , se obţine:

 v 
T   v
μ J T  T  p  v  T 
  1     (3.3.9)
μs  v   T  v  p
T 
 T  p

Din analiza relaţiei (3.3.9), rezultă că:

- pentru un gaz dat, întotdeauna μ J T  μ s , adică scăderea de temperatură
în cazul destinerii izentalpe este mai mică decât la cea izentropă;
- raportul dintre coeficienţi tinde spre valoarea 1, adică au valori apropiate,
fie la creşterea presiunii şi scăderea temperaturii, fie în zona punctului
critic.
De menţionat însă că la destinderea izentalpă nu se produce lucru mecanic,
iar realizarea scăderii temperaturii depinde de starea iniţială a gazului.
Destindere reală a gazului are loc ireversibil. Se poate considera că acest
proces ireversibil este o transformare politropă (fig. 3.5), în care se produce
lucru mecanic. Efectul termic realizat între aceleaşi limite de presiuni, p1 şi
p2 , este mai mic în cazul destinderii reale ireversibile (asimilată cu
politropa):
T  pol  T s
p2 p2
p1
(3.3.10)
p1

Pe baza acestor observaţii se poate defini un randament al procesului de

răcire, exprimat prin relaţia:

h  pol h1  h2 pol

R   (3.3.11)
h s h1  h2
Acesta se mai numeşte randament politropic al destinderii în maşina
detentoare. Valoarea randamentului η R este de 60...90 % şi depinde de
tehnologia de fabricaţie a detentorului.

3.4 Expansiunea izotermă

Procese prin expansiune izotermă a gazelor sunt folosite în criogenie, de

obicei în scopul menţinerii la valori constante a temperaturii unor mase
lichefiate, depozitate sau aflate în recipienţi transportabili.

94
LICHEFIEREA GAZELOR

p1
p2

1
T1

(ΔT)h

(ΔT)pol

(ΔT)ad
T2h
2h

T2pol
2h

T2ad
2ad

Fig. 3.5 Reprezentarea în diagramă T-s a destinderii adiabate,

politrope şi a laminării gazelor.

Expresia matematică a principiului al doilea al termodinamicii este:

q  Tds (3.4.1)
Pentru a calcula căldura schimbată într-o transformare izotermă reversibilă
se utilizează relaţia (3.4.1) şi se ţine seama de expresia (1.7.34).

p  s  p  v 
q12T  T p 2   dp  T p 2   dp (3.4.2)
1
 p T 1  T 
p

 v 
Derivata parţială   se calculează folosindu-se ecuaţia de stare a
 T  p
gazului. Pentru un gaz perfect, când se aplică ecuaţia de stare (1.5.1) pentru
aflarea expresiei acestei derivate, se obţine:
 v  R
   (3.4.3)
 T  p p

95
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

Rezultă, în acest caz, căldura consumată în destinderea izotermă de la

presiunea p1 , la presiunea p2 :
p
q12T  RT ln 1 (3.4.4)
p2
În scopul menţinerii constante a temperaturii scăzute a unei mase de gaz
lichefiat, are loc un proces de vaporizare izobar-izoterm, în care căldura
primită de gaz (prin transfer termic de la mediul exterior) este utilizată
pentru vaporizarea unei părţi din masa de lichid.
Gazul lichefiat se află în starea termodinamică de la saturaţie. În aceste
condiţii, căldura schimbată de o masă de 1 kg de substanţă este r , căldura
latentă specifică de vaporizare (paragraful 1.10).

20T  30T 1/ 2

r  4190 (3.4.5)
M
Pentru majoritatea substanţelor folosite în criogenie, r poate fi calculată cu
ajutorul relaţiei aproximative (3.4.5)

3.5 Procesele ciclice de obţinere a temperaturilor criogenice în

câmp magnetic constant

a) Ciclul Carnot reversibil inversat

Ciclul Carnot reversibil inversat conţine două adiabate şi două izoterme şi
este parcurs în sens invers orar. În figura 3.6 este reprezentat un ciclu
Carnot inversat; prin consumarea din exterior a unui lucru mecanic Lc ,
gazul absoarbe de la sursa rece căldura Qsr şi cedează sursei calde căldura
Qsc . În acest caz, agentul de lucru parcurge cele două izoterme şi două
adiabate astfel: 1-2, destindere adiabată, care determină răcirea agentului de
la T1 la T2 ; 2-3, destindere izotermă la temperatura T2 a sursei reci, cu
primirea căldurii Qsr ; 3-4, comprimare adiabată ce conduce la creşterea
temperaturii agentului termic de la T2 la T1 ; 4-1, comprimare izotermă la
temperatura T1 a sursei calde, cu cedarea căldurii Qsc . Ciclul Carnot
reversibil inversat are drept indicator energetic o altă mărime în locul
randamentului şi anume eficienţa ciclului. Eficienţa ciclului ε este raportul
dintre efectul util şi lucrul mecanic consumat. Valorile parametrului
caracteristic ε sunt în general supraunitare, nu sunt randamente şi
reprezintă eficienţa de utilizare a lucrului mecanic, în vederea obţinerii
efectului util al ciclului care poate fi Qsc sau Qsr .

96
LICHEFIEREA GAZELOR

Ciclul Carnot reversibil inversat este utilizat drept comparaţie pentru toate
ciclurile inversate. Conform principiului I al termodinamicii:

Qsc  Qsr  Lc (3.5.1)

În cazul instalaţiilor frigorifice se urmăreşte menţinerea unei temperaturi

scăzute într-un anumit spaţiu, prin extragerea continuă a căldurii Qsr din
acesta. Cu ajutorul lucrului mecanic consumat (primit din exterior), nivelul
de temperatură al căldurii este ridicat până la temperatura mediului ambiant
şi căldura este cedată acestuia. Pentru aprecierea performanţei
termodinamice a ciclului unei instalaţii frigorifice se foloseşte noţiunea de
eficienţă frigorifică. Eficienţa frigorifică este raportul dintre căldura
transportată de la sursa rece şi lucrul mecanic consumat în acest scop.
Qsr Qsr
εf   (3.5.2)
Lc Qsc  Qsr

La o instalaţie frigorifică ce funcţionează după un ciclu Carnot inversat,

eficienţa frigorifică este maximă şi se calculeză funcţie de temperaturile T1
şi T2 ale celor două surse de căldură.

T2 1  ηc 1
ε f,C    1 (3.5.3)
T1  T2 ηc ηc

în care η c este randamentul ciclului Carnot reversibil direct.

1
Q sc

4
T1
Lc
2

Q sr T2
3

v
Fig. 3.6 Ciclul Carnot reversibil inversat.
Fig. 4.5 Ciclul Carnot reversibil inversat

97
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

b) Exemple de cicluri frigorifice

- Ciclul Brayton-Joule este alcătuit din două izobare şi două izentrope; are
loc în câmp magnetic constant, în regim staţionar, fără schimbare de fază.
Agentul de lucru este aerul. Lucrând în intervalul de presiuni 7...21 bar, se
pot realiza temperaturi de cca –45 0C.
- Ciclul Stirling este bazat pe două izocore şi două izoterme şi are loc în
câmp magnetic constant, în regim staţionar, fără schimbare de fază. Acest
ciclu este utilizat frecvent la lichefierea gazelor. Maşina Philips, de
lichefiere a aerului, funcţionează pe baza ciclului Stirling.

3.6 Analiza termodinamică a ciclului teoretic de funcţionare

a unei instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de vapori

Teoretic, o instalaţie frigorifică funcţionează după ciclul frigorific, care are

la bază ciclul Carnot inversat (paragraful 3.5). Agentul frigorific preia
căldura de un sistem aflat la temperatură coborâtă, o transportă la cel de
temperatură mai ridicată şi consumă în acest scop lucru mecanic.
a) Ipoteze de studiu
- transformările termodinamice sunt reversibile;
- încălzirea, răcirea şi schimbările de fază au loc izobar;
- comprimarea este adiabată;
- randamentul tuturor aparatelor termice este unitar.
b) Descrierea instalaţiei şi reprezentarea ciclului teoretic în diagramele
T  s şi log p  h
Schema de principiu a unei instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică
de vapori, într-o treaptă, cu ventil de laminare, este prezentată în figura 3.7.
Agentul frigorific preia căldura, de la mediul care este urmează a fi răcit, în
vaporizatorul V (fig. 3.8). În separatorul S sunt admişi vapori saturaţi
umezi, apoi lichidul saturat este evacuat spre vaporizator, preia căldură de
la mediul care este răcit, se formează vapori saturaţi, care sunt dirijaţi
înapoi în separator. Vaporii saturaţi uscaţi din separator sunt evacuaţi spre
compresor. În compresorul frigorific, Cf, antrenat de un motor electric
(ME) sau o maşină termică, sunt comprimaţi vaporii de agent frigorific. La
evacuarea din Cf, vaporii supraîncălziţi sunt îndreptaţi spre un răcitor-
condensator, RC, unde are loc răcirea vaporilor supra-încălziţi de agent
frigorific, condensarea lor şi subrăcirea lichidului. În cazul studiat,
instalaţia cu o treaptă de comprimare, ca agent de răcire la RC se utilizează
apa de răcire. Agentul frigorific, evacuat din RC în stare lichidă, este
laminat în ventilul de laminare VL. Ca urmare a laminării, o dată cu

98
LICHEFIEREA GAZELOR

scăderea presiunii are loc şi scăderea temperaturii şi agentul frigorific este

evacuat în stare de vapori saturaţi umezi, la o temperatură coborâtă. Ciclul
teoretic de funcţionare al unei instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică
de vapori într-o treaptă, cu ventil de laminare este reprezentat în diagrama
T  s (fig.3.9) şi în diagrama p  h (fig.3.10). În instalaţie evoluează o
masă m  1kg de agent frigorific, conform transformărilor termodinamice
următoare: 1-2, comprimare izentropă, adică adiabată reversibilă, de la
presiunea p1 la presiunea p2 ; se consumă lucrul mecanic lCf , în
compresorul frigorific Cf; 2-3-4-5, răcire, condensare şi subrăcire în RC,
procese care decurg izobar, iar schimbarea de fază (condensarea) şi
izoterm; agentul frigorific cedează căldura qsc sursei calde, care este apa
de răcire; 5-6, destindere izentalpă (laminare, cu efect Joule-Thomson de
scădere a temperaturii), presiunea scade de la p2 la p1 , în ventilul de
laminare VL; 6-1, vaporizare, în vaporizatorul V, proces izobar-izoterm, în
cursul căruia agentul frigorific preia căldura qsr de la sursa rece, adică
mediul care trebuie răcit.

qsc RC

Apa de racire
lC f
5 2
3,4 ME
Cf

VL 1

Mediul
V racit
qsr

Fig. 3.7 Schema unei instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de vapori, într-o
treaptă, cu ventil de laminare.

99
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

De la ventilul de
laminare
Spre compresor

Vapori
saturati uscati
S

qsr

Lichid V Mediul
saturat racit

Fig. 3.8 Schema vaporizatorului unei instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de

vapori, într-o treaptă, cu ventil de laminare.

cr
p2
qsc 2
4
3
5
p1
6 1
qsr

Fig. 3.9 Reprezentarea în diagrama T  s a ciclului teoretic de funcţionare

a unei instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de vapori, într-o treaptă,
cu ventil de laminare.

100
LICHEFIEREA GAZELOR

log p

cr qsc

p2 5 4 2
3

p1 6 1
qsr

h5=h6 h

Fig. 3.10 Reprezentarea în diagrama p  h a ciclului teoretic de funcţionare

a unei instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de vapori, într-o treaptă,
cu ventil de laminare.

c) Căldura schimbată de agentul frigorific cu mediul care trebuie răcit se

obţine din expesia:
qsr  h1 h6 (3.6.1)

Fluxul termic preluat de la mediul care trebuie răcit, considerând că


evoluează un debit masic maf de agent frigorific:
 
Q sr  m af h1  h6  (3.6.2)

Temperatura agentului frigorific în starea 1 este aceeaşi cu cea din starea 6

şi trebuie să fie mai mare cu cca 50C faţă de cea a mediului care este răcit
(notat cu indicele mr).
taf ,1  taf ,6  tmr  5 (3.6.3)

101
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

taf ,1  taf ,6 sunt temperaturile la saturaţie ale agentului frigorific,

corespunzătoare presiunii de vaporizare, p1 . Din relaţia (3.6.2) rezultă că,

pentru a obţine un flux de răcire Q sr , este necesar un debit masic de agent
frigorific:

 Qsr
m af  (3.6.4)
h1  h6

d) Căldura schimbată de agentul frigorific cu mediul aflat la temperatură

mai ridicată:
qsc  h5  h2 (3.6.5)
Este o căldură cedată, deci conform convenţiei de semne, negativă.
Modulul acesteia va avea o valoare numerică pozitivă:
qsc  h2  h5 (3.6.6)

Fluxul termic cedat de agentul frigorific sursei calde, în acest caz, apa de
răcire, se calculează cu relaţia:
 
Qsc  maf h2  h5  (3.6.7)

Temperaturile t3  t4 sunt temperaturile de saturaţie, corespunzătoare

presiunii p1 . Din ecuaţia de bilanţ termic, aplicată la răcitor-condensator,
 
Qsc  mar Δtar c p, ar (3.6.8)

se poate obţine debitul masic de apă de răcire, m ar , necesar în instalaţie:


Q sc
m ar  (3.6.9)
Δtar c p , ar

Diferenţa de temperatură Δtar se referă la apa de răcire şi are valori

condiţionate de sistemul de alimentare cu apă de răcire.
e) Lucrul mecanic consumat teoretic de compresorul frigorific:
lt ,Cf  h1  h2 (3.6.10)

Lucrul mecanic este negativ, deoarece este consumat. Valoarea pozitivă

este:

102
LICHEFIEREA GAZELOR

lt ,Cf  h2  h1 (3.6.11)

Puterea teoretică necesară antrenării compresoruluise obţine din relaţia:


Pt ,Cf  m af h2  h1  (3.6.12)

f) Eficienţa frigorifică:
qsr h h
εf   1 6 (3.6.13)
lt ,Cf h2  h1

Creşterea eficienţei frigorifice se realizează prin creşterea căldurii preluate

de agentul frigorific de la mediul răcit. Aceasta implică scăderea presiunii
p1 , la evacuarea din ventilul de laminare, respectiv intrarea în compresor.
Dacă se realizează subrăcirea agentului frigorific, adică scade temperatura
t5 , la ieşirea din condensator, atunci se obţine creşterea qsr şi a ε f . Practic,
aceasta înseamnă că suprafaţa de schimb de căldură a condensatorului să
fie mai mare. Pentru o subrăcire mai accentuată se montează în instalaţie un
subrăcitor, înaintea ventilului de laminare. De asemenea, scăderea lucrului
mecanic consumat de compresorul frigorific are ca efect mărirea eficienţei
frigorifice. Puterea efectivă consumată de compresor este mai mare decât
cea teoretică, din cauza proceselor ireversibile care au loc în comprimarea
reală:
Pt ,Cf
Pef ,Cf  (3.6.14)
ηi ηm

ε f ,ef  ε f (3.6.15)

Cum puterea efectivă a compresorului este mai mare decât cea toretică,
înseamnă că eficienţa frigorifică efectivă este mai mică decât cea teoretică.
Instalaţia descrisă se utilizează pentru lichefierea gazelor care au puncte de
vaporizare la temperaturi apropiate de cea a mediului ambiant, la presiuni
mai mari decât cea a mediului ambiant (de exemplu propan şi butan). La
instalaţiile cu mai multe trepte de comprimare, raportul p2 / p1 dintre
presiunea finală şi cea iniţială nu poate fi mărit oricât, aceste valori fiind
limitate de punctul triplu şi de punctul critic al agentului frigorific. De
asemenea, nu se recomandă scăderea presiunii de vaporizare p2 sub o
anumită limită (0,1 bar), deoarece dimensiunile cilindrilor compresoarelor
pentru joasă presiune devin neeconomic de mari, ca urmare a creşterii
volumului specific al vaporilor. În plus, pericolul pătrunderii aerului prin

103
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

neetanşeităţi impune luarea unor măsuri de siguranţă. Limita de variaţie a

raportului presiunilor este p2 / p1 = 100...110, ceea ce corespunde la o
diferenţă de temperatură t1  t2  100...120 0C. La o temperatură de
condensare de t2  +30...+40 0C, rezultă cea mai scăzută temperatură de
vaporizare care poate fi obţinută t1  -70... - 80 0C. Ca urmare, aceasta este
limita utilizării instalaţiilor cu comprimare mecanică de vapori, în trei
trepte de comprimare, cu un singur fluid de lucru. Pentru obţinerea de
temperaturi de vaporizare mai scăzute se utilizează instalaţiile în cascadă.

3.7 Lichefierea prin răcire

Metoda de lichefiere a gazelor prin răcire este utilizată pentru obţinerea

azotului lichid, a metanului lichid ş. a. Metoda constă în montarea în serie a
unor instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de vapori, denumite
trepte. Fiecare treaptă este un ciclu frigorific alcătuit din procesele simple
de comprimare, condensare, laminare sau destindere izentropă şi vaporizare
(paragraful 3.6); fluidele de lucru sunt diferiţi agenţi frigorifici sau
criogenici. Procedeul se mai numeşte lichefiere în cascadă. La instalaţiile
în cascadă, prin mărirea numărului de cicluri frigorifice şi deci al fluidelor
de lucru, temperatura produsă poate fi coborâtă în domeniul aplicaţiilor
criogenice. Pentru prima treaptă se utilizează frecvent ca fluide de lucru
amoniac sau propan, pentru treapta a doua, etan sau etilenă, la treapta a
treia metan, iar la a patra, azot. Fiecare instalaţie poate să aibă mai multe
trepte de comprimare. Procedeul de lichefiere în cascadă este combinat cu
procese de destindere izentropă sau izentalpă şi de prerăcire a gazului care
este lichefiat. Metoda de producere a frigului prin procedeul în cascadă este
utilizată pentru a obţine temperaturi sub 200 K (-73,15 0C). Acest procedeu
este utilizat pentru lichefierea unor gaze sau amestecuri de gaze, ale căror
puncte critice se situează deasupra lui 63 K (-213,15 0C), deoarece lipsesc
substanţele care să asigure, în stare lichidă, realizarea unor intervale de
temperatură mai scăzute. Procesul de răcire decurge izobar, la presiunea p
= 1 bar. Lichefierea gazului natural se realizează într-o cascadă ternară
(fig. 3.11). Fluidele de lucru sunt: în treapta I - propan, în a II – a, etan, iar
în a III –a, metan. În figura 3.12 sunt reprezentate, în diagrama T-s, cele trei
cicluri ale cascadei.
Instalaţia pentru lichefierea azotului (fig. 3.13) cuprinde patru cicluri,
respectiv patru fluide de lucru: NH3 -amoniac, C2H4 - etilena, CH4 - metan
şi N2 - azot. În cadrul fiecărui ciclu, comprimarea are loc în două trepte, din
cauza raportului mare de comprimare al fiecărui fluid. Legătura între cicluri

104
LICHEFIEREA GAZELOR

se realizează prin schimbătoare de căldură cu rol dublu: vaporizator pentru

un ciclu şi condensator pentru următorul ciclu. Pentru lichefierea gazelor
precum neon, hidrogen şi heliu, care au o temperatură de vaporizare, la
presiune atmosferică, mai coborâtă, se utilizează cascada multiplă. Aceasta
cuprinde cascada cu patru trepte, asemănătoare cu cea pentru azot, la care
se adaugă alte sisteme, bazate în general pe efectul Joule – Thomson, la
care fluidele de lucru sunt hidrogenul şi heliul. Altă substanţă care în mod
obişnuit se află în stare de gaz şi care poate fi obţinut într-o formă non –
gazoasă este dioxidul de carbon (CO2). Forma solidă care se obţine este
denumită "gheaţă uscată" sau "zăpadă carbonică" şi se utilizează o cascadă
ternară.

Apa de racire sau aer

•
Q4

Propan P3
• •
Q’3 Q3

Gaz natural

Gaz
Etan P2
la 237K
(~ - 360C) • •
Q’2 Q2

Gaz lichefiat
la 190K
Metan P1
(~ – 830C)
•
Q1
Gaz lichefiat pentru
stocare la
120K (~ - 1530C)

Fig. 3.11 Cascada ternară pentru lichefierea metanului.

105
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

cr
• •
Q4

V
V
•
Q3
V

V
V

V
•
Q2

V
•
Q1

Fig. 3.12 Reprezentarea în diagrama T-s a transformărilor termodinamice care au loc

în cascada ternară de lichefiere a metanului prin răcire izobară.

3.8 Scheme de principiu ale unor instalaţii industriale de

lichefiere prin procedeul în cascadă

Atunci când există zăcăminte ce conţin cantităţi mari de gaze naturale, iar
utilizatorii se află la distanţă mare, încât nu este posibil transportul prin
conducte, se recurge la lichefierea gazelor naturale. Legea gazelor
cuprinde, în capitolul X, prevederi generale privind gazul petrolier lichefiat
(GPL), gazul natural comprimat pentru vehicule (GNCV) şi gazul natural
lichefiat (GNL). În limba engleză corespund denumirile: liquefied
petroleum gas (LPG), liquefied natural gas (LNG).
Prima instalaţie criogenică industrială datează din 1895. A fost realizată de
Carl von Linde pentru a lichefia aerul, în scopul obţinerii de oxigen lichid.
În figura 3.14 se prezintă schema simplificată a primei instalaţii industriale
fixe (amplasată pe sol), de lichefiere a gazelor naturale, în vederea
transportului lor prin tancuri maritime, realizată în 1964, în Algeria.
Elementele numerotate, din figura 3.14, se referă la: 1- schimbător de
căldură cu apă de mare; 2 – instalaţie pentru uscarea şi epurarea gazelor; 3
– vaporizator propan; 4 – separator, unde sunt evacuate hidrocarburile

106
LICHEFIEREA GAZELOR

12 bar
Amoniac
(NH3)
1 bar
21 bar

Etilena (C2H4)
1 bar
21 bar

Metan (CH4)
1 bar
21 bar

Azot (N2)

Fig. 3.13 Cascada cu patru trepte, pentru lichefierea azotului.

grele; 5 – vaporizator etilenă; 6 – vaporizator metan; 7 – expandor la

presiunea atmosferică; 8 – depozit (tanc) de gaz natural lichefiat; 9 –
compresor propan; 10 – compresor etilenă, 11 – compresor metan; 12 –
generator electric; 13 – instalaţia de turbină cu gaze (compresor, camera de
ardere şi turbină cu gaze); 14 – generator de abur; 15 – turbine cu abur. Se
observă pe schemă că gazul livrat staţiei de lichefiere este în primul rând
uscat şi epurat. Turbocompresoarele folosite în fiecare treaptă, pentru
comprimarea gazului, sunt antrenate de turbine cu abur. Aburul este produs
într-un generator de abur. Prin vaporizarea unui procent mic din gazul
natural lichefiat, depozitat în tanc, se menţine temperatura de –161,7 0C.
Metanul astfel vaporizat este dirijat la camera de ardere a unei instalaţii de
turbină cu gaze. Gazele de ardere produse se destind într-o turbină cu gaze.
La evacuarea din turbina cu gaze, gazele de ardere sunt dirijate la
generatorul de abur. Puterea totală folosită pentru exploatarea acestei
instalaţii de lichefiere este de 66 MW.
Întotdeauna procedeul de lichefiere a gazului natural prin metoda răcirii, în
instalaţii industriale, se finalizează cu o destindere (de exemplu laminare),
astfel încât să se realizeze o răcire suplimentară a gazului.

107
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

13 12
Recuperare - condensat
H2O - vapori G
14
~
15 9 15 10 15 11

1 1
Propan
Etilen
Metan

Gaz
combustibil
1

7
2
8
3 5 6
1

G.N. intrare
-350C -970C -1510C -161,50C
+350C
4

Fig. 3.14 Schema simplificată a instalaţiei fixe (în Algeria) pentru lichefierea
metanului.

Procedeul în cascadă de lichefiere a gazelor se apreciază că este avantajos

din punct de vedere economic; nu este însă un procedeu utilizat pe scară
largă din cauza complexităţii instalaţiilor (sunt necesare mai multe cicluri şi
mai multe fluide frigorifice).

3.9 Lichefierea prin destindere

Lichefierea unui gaz prin metoda destinderii este un procedeu utilizat

atunci când gazul prezintă caracteristici termodinamice care îl situează în
cazul Tcr  Tatm (paragraful 3.1). În figura 3.15. este prezentată, în
diagrama T  s , o succesiune de transformări termodinamice prin care un
gaz este lichefiat prin metoda destinderii. Se consideră un gaz, metanul,
aflat în starea 1 la temperatura şi presiunea mediului exterior, T1  Tatm ;
p1  patm . Dacă se ţine seama de parametrii critici ai metanului, se scrie:

108
LICHEFIEREA GAZELOR

T1  Tatm  Tcr şi p1  patm  pcr . Gazul este supus unor transformări,

reprezentate în figura 3.15:
1 – 2, comprimare izentropă (adiabată reversibilă), până la o presiune
superioară celei critice, p2  pcr ;
2 – 3, răcire izobară, alcătuită din 2 – 2atm, răcirea până la temperatura
mediului ambiant, care poate fi realizată folosind apă de răcire şi 2 atm – 3,
răcirea până la temperatura critică, mai mică decât cea a mediului ambiant,
unde agentul termodinamic rece este un fluid frigorific şi/sau un fluid
criogenic;
3 – 4, destinderea, care poate fi: 3 – 4s , izentropă sau 3 – 4h laminare
(izentalpă). În punctul 4, gazul are o temperatură coborâtă şi se poate afla
în starea de vapori saturaţi umezi (amestec de lichid şi vapori). Astfel, prin
procedeul descris, se obţine gaz lichefiat. În urma destinderii adiabate, într-
un detentor, se produce lucru mecanic. Laminarea are loc într-un ventil de
laminare şi nu se produce lucru mecanic ( paragraful 3.2 şi 3.3).

T
p2

2
r
pc

p1=patm

2a
T1=T2a=Tatm
3 cr 1
Tcr

4s
4h
h=
co
n
sta
s=constant

nt

Fig. 3. 15 Lichefierea prin destindere.

109
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

3.10 Scheme de principiu ale unor instalaţii industriale

de lichefiere prin destindere

Procedeul de lichefiere a unui gaz bazat pe ciclul teoretic de lichefiere prin

destindere, cu o laminare, a fost propus de Hampson. Acest procedeu a
fost perfecţionat de Linde, care a introdus un schimbător de căldură
regenerativ. Procedeul Linde are două variante, refritoare la destindere:
- cu o laminare;
- cu două laminări ale gazului (o laminare de la p  pcr , până la p cr , urmat
de o a doua laminare până, la p  pcr .
Aplicarea procedeului Linde se face în scopul lichefierii aerului. În figura
3.16 este prezentată schema simplificată a instalaţiei de lichefiere Linde, cu
o laminare. Notaţiile, aferente utilajelor componente ale instalaţiei de
lichefiere Linde, au semnificaţia: a - compresor polietajat; b – schimbător
de căldură (răcitor de gaz); c – schimbător de căldură regenerativ
(schimbător de căldură regenerativ creat de Linde); d – ventil (robinet) de
laminare; e – separator de faze, lichid – gaz; f – robinet. Figura 3.17
conţine reprezentarea, în diagrama T  s , a procesului de lichefiere, cu o
laminare, după procedeul Linde, în care se observă comprimarea în trei
trepte. Transformările termodinamice (fig. 3.17) care au loc în cadrul
acestui precedeu sunt: 1 – 2, comprimare aşa zis “izotermă”, alcătuită de
fapt din 3 trepte, fiecare treaptă cuprinde o comprimare adiabată, urmată de
o răcire izobară; 2 – 3, răcire izobară; 3 – 4, laminare (destindere
izentalpă); 6 - 1, încălzire izobară.
În diferite puncte ale ciclului, stările termodinamice ale fluidului sunt: 4 –
vapori saturaţi umezi; 5 – lichid saturat; 6 – vapori saturaţi uscaţi. Se
consideră că evolueză m  1 kg de gaz, din care se obţine fracţia de y kg
de lichid, care este separat şi evacuat din circuit. Ca urmare, se adaugă în
sistem y kg de gaz.
Coeficientul teoretic de lichefiere, yt , este raportul dintre masa de gaz
lichefiat realizat şi masa de gaz care evoluează în proces. Pentru calculul
acestui coeficient se efectuează un bilanţul termoenergetic între limitele M
– M ( fig. 3.16 şi 3.17).
1 h2  y  h5  1  y   h1 (3.10.1)
Rezultă:
h1  h2
y (3.10.2)
h1  h5

110
LICHEFIEREA GAZELOR

1
2'
b a
lucrul mecanic
consumat
1

2 m=1 kg gaz
M 7
y kg gaz

c 3
(1-y) kg gaz
d
4
6

M y kg lichid
5 lichid

Fig. 3.16 Schema simplificată a instalaţiei de lichefiere Linde, cu o laminare.

Se notează q2 căldura consumată pentru obţinerea fracţiunii yt de gaz

lichefiat:
q2  yt h1  h5  (3.10.3)

Ţinând seama de ecuaţia (3.10.2), se obţine:

q2  h1  h2 (3.10.4)
Adică variaţia de entalpie în secţiunea caldă a schimbătorului de căldură în
contracurent exprimă chiar căldura q2 , necesară obţinerii cantităţii yt de
gaz lichefiat, pe unitatea de gaz comprimat.
În procesul real de lichefiere au loc procese ireversibile în schimbătorul de
căldură, în compresor şi celelalte utilaje componente, ca de exemplu:
- aport de căldură de la mediul exterior către sistem;
- disipări în compresor ş.a.

111
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

r
pc
2'

tm
az

pa
gg
1k
0
2 y kg gaz
1,7
kg
=1
m

az
g
3 cr

kg
Tcr

y)
(1-
0
X=

5 y kg lichid 4 6 X=
(1-y) kg gaz 1

Fig. 3.17 Reprezentarea în diagrama T-s a procesului de lichefiere, cu o laminare, după

procedeul Linde.

Ca urmare, coeficientul real de lichefiere este mai mic decât cel teoretic,
y r  yt .
În figura 3.18 este prezentat flux tehnologic al unei instalaţii pentru
lichefierea metanului. Reperele din figura 3.18 se referă la: C - compresor;
R - răcitor de gaz; T - turbină; S – separator de faze; VL - ventil de
laminare; SCV - schimbător de căldură (vaporizator de propan); SCR -
schimbător de căldură regenerativ, cu circulaţia fluidelor în contracurent;
circuitele din această figură au fost reprezentate astfel:

circuit la p = 1 bar

circuit la p = 13,8 bar

circuit la p = 69 bar

112
LICHEFIEREA GAZELOR

Fig. 3.18 Fluxul tehnologic al unei instalaţii de lichefiere a metanului.

113
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

69 bar
destindere
adiabata comprimare

13,8 bar alimentare

racire macanica
(propan) gaz recirculat

1 bar
produs lichid

Fig. 3.19 Reprezentarea în diagrama p-h a ciclului de lichefiere a metanului.

Reprezentarea grafică, în diagrama p  h , a acestui ciclu de lichefiere, se

află în figura 3.19.
Ciclul cuprinde procesele de răcire: destindere izentropă, laminare, răcire
izobară. Metanul este comprimat la cca 70 bar, răcit în schimbătorul de
căldură principal până la cca 155 K, supus unei laminări, apoi sunt separate
fazele, lichidă, care este evacuată din sistem, respectiv gazoasă, care este
reintrodusă în circuitul de lichefiere.
De menţionat următoarele obsrvaţii:
- Sistemul de lichefiere prin destindere este mai puţin complex decât cel în
“cascadă”;
- Necesită un număr mai mic de schimbătoare de căldură;
- Se utilizează un singur agent termodinamic de răcire;
- Cheltuielile de investiţie la sistemul lichefiere prin destindere sunt mai
reduse decât cel în “cascadă”;
- Dacă, în cazul sistemului de lichefiere prin destindere, expansiunea
adiabatică a fluidului de lucru are loc într-o turbină, se poate produce lucru
mecanic;
- Cheltuielile de exploatare la sistemul lichefiere prin destindere sunt mai
mari decât cel în “cascadă”;
- Consumul de energie este mai mare la sistemul lichefiere prin destindere,
comparativ cu cel în “cascadă”.

114
LICHEFIEREA GAZELOR

3.11 Rezumat

La starea termodinamică determinată de temperatura şi presiunea mediului

ambiant, gazele se pot afla în una din următoarele situaţii: gazele care au
temperatura critică mai mare decât cea a mediului ambiant, de exemplu
fluidele frigorifice precum butan şi propan; gazele care au temperatura
critică mai mică decât cea a mediului ambiant, de exemplu fluidele,
denumite criogenice, printre care azot, oxigen, metan. În funcţie de starea
termodinamică a unei substanţe, la parametrii mediului ambiant, faţă de
starea la parametrii critici, lichefierea gazelor se realizează: fără dificultăţi,
de exemplu printr-o comprimare izotermă, o răcire izobară sau alte
transformări prin care gazul ajunge în stare lichidă, dacă Tcr  Tatm ; printr-
o succesiune de transformări termodinamice (schimb de căldură,
comprimare, destindere, schimbarea stării de agregare), dacă Tcr  Tatm .
Laminarea este o transformare în care entalpia se menţine constantă (proces
izentalpic). Efectul termic al laminării a fost constat experimental de James
Prescot Joule şi studiat teoretic de William Thomson (lord Kelvin). Efectul
Joule-Thomson exprimă variaţia temperaturii cu presiunea, la entalpie
constantă; în cursul laminării, temperatura creşte, scade sau rămâne
constantă. Destinderea izentropă este transformarea adiabată reversibilă în
care entropia este constantă şi scade presiunea gazului. În destinderea
izentropă a unui gaz, odată cu efectuarea unui lucru mecanic exterior, se
micşorează energia internă, ceea ce duce la scăderea temperaturii gazului.
Procese prin expansiune izotermă a gazelor sunt folosite în criogenie, de
obicei în scopul menţinerii la valori constante a temperaturii unor mase
lichefiate, depozitate sau aflate în recipienţi transportabili.
În cadrul proceselor ciclice de obţinere a temperaturilor criogenice în câmp
magnetic constant, ciclul Carnot reversibil inversat este utilizat drept
comparaţie pentru toate ciclurile inversate; conţine două adiabate şi două
izoterme şi este parcurs în sens invers orar. Pentru aprecierea performanţei
termodinamice a ciclului unei instalaţii frigorifice se foloseşte noţiunea de
eficienţă frigorifică, definită ca raportul dintre căldura transportată de la
sursa rece şi lucrul mecanic consumat în acest scop. Alte exemple de cicluri
frigorifice, care au loc în câmp magnetic constant, în regim staţionar, fără
schimbare de fază, sunt Brayton-Joule, alcătuit din două izobare şi două
izentrope şî Stirling, bazat pe două izocore şi două izoterme; maşina
Philips, de lichefiere a aerului, funcţionează pe baza ciclului Stirling.
În continuare se prezintă analiza termodinamică a ciclului teoretic de
funcţionare a unei instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de vapori.
Metoda de lichefiere a gazelor prin răcire este utilizată pentru obţinerea

115
 TRANSPORTUL ŞI ÎNMAGAZINAREA GAZELOR LICHEFIATE

azotului lichid, a metanului lichid ş. a. Metoda constă în montarea în serie a

unor instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de vapori, denumite
trepte. Fiecare treaptă este un ciclu alcătuit din procesele simple de
comprimare, condensare, laminare sau destindere izentropă şi vaporizare.
Procedeul se mai numeşte lichefiere în cascadă. Pentru prima treaptă se
utilizează frecvent ca fluide de lucru amoniac sau propan, pentru treapta a
doua, etan sau etilenă, la treapta a treia metan, iar la a patra, azot. În fiecare
instalaţie, comprimarea se poate desfăsura în 2 - 3 etape, care cuprind
comprimarea propriu-zisă, urmată de răcire izobară. Lichefierea gazului
natural se realizează într-o cascadă ternară. Instalaţia pentru lichefierea
azotului cuprinde patru trepte. Paragraful următor conţine aspecte privind
instalaţii industriale de lichefiere prin procedeul în cascadă. Lichefierea
unui gaz prin metoda destinderii este un procedeu utilizat, în general, atunci
când gazul prezintă caracteristici termodinamice care îl situează în cazul
Tcr  Tatm . Procedeul de lichefiere a unui gaz bazat pe ciclul teoretic de
lichefiere prin destindere, cu o laminare, a fost propus de Hampson şi
ulterior perfecţionat de Linde, care a introdus un schimbător de căldură
regenerativ. Procedeul Linde are două variante, referitoare la destindere (cu
una sau două laminări ale gazului). Aplicarea procedeului Linde se face în
scopul lichefierii industriale a aerului. În final este prezentată schematic o
instalaţie pentru lichefierea prin destindere a metanului.

116