INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN – OLT CASA CORPULUI DIDACTIC - OLT

Nr. .........../................................. Nr. .........../..............................

Inspector școlar de matematică Avizat,

Avizat,

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV RESPONSABIL COMISIE METODICĂ

Nr. .........../........................... Profesor: SIMONA GUȘATU

Director: profesor, VIRGINIA GHIRĂ Avizat,

SUBIECTE REZOLVATE DIN PROGRAMA

DE DEFINITIVAT LA MATEMATICĂ

AUTOR,

PROFESOR: OANCEA CĂTĂLINA ILEANA

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV

-AUXILIAR CURRICULAR-

-2016-
1
 MATEMATICĂ

Programa
pentru
examenul de definitivare
în învăţământ

2
Prezentare generală

Programa pentru perfecţionarea prin grade didactice a profesorilor de

matematică urmăreşte:
• continuarea pregătirii profesionale a profesorilor de matematică prin
formarea unei viziuni unitare asupra matematicii ca ştiinţă, prin înţelegerea
principiilor care stau la baza procesului de formare a noţiunilor matematice;
această pregătire are ca implicaţie directă abordarea competentă a
conţinutului programelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar;
• perfecţionarea pregătirii metodice a profesorului de matematică în scopul
sporirii eficienţei lecţiei de matematică, încât aceasta să fie clară şi atractivă
pentru elevi din punct de vedere metodic, corectă din punct de vedere
ştiinţific.

Evaluarea prin examenul de definitivare în învăţământ are ca scop să

certifice dobândirea de către candidat a următoarelor competenţe generale:

1. Cunoaşterea noţiunilor matematice necesare predării în învăţământul

preuniversitar, a contextului matematic superior în care acestea pot fi
conceptualizate şi a conexiunilor dintre ele.
2. Operarea cu noţiunile şi metodele specifice proiectării şi dezvoltării de
curriculum
3. Utilizarea unor metode şi tehnici de lucru pentru analiza strategică a
problemelor.
4. Aplicarea adecvată la situaţii concrete a unor tehnici de lucru specifice
matematicii.

3
Aceasta presupune formarea următoarelor competenţe specifice:
1.
- identificarea, definirea, aplicarea noţiunilor cuprinse în lista de conţinuturi
a prezentei programe (definiţii, teoreme, condiţii de aplicare)
- identificarea legăturilor între noţiuni
- caracterizarea cadrului matematic conceptual care unifică aceste noţiuni,
cu deschidere către matematica superioară
2.- Utilizarea în contexte adecvate a terminologiei specifice noului
Curriculum Naţional pentru învăţământul preuniversitar
- orientarea activităţii didactice în scopul atingerii obiectivelor vizate de
curriculum-ul şcolar pentru învăţământul obligatoriu, respectiv în scopul
formării competenţelor prevăzute de curriculum-ul pentru învăţământul
liceal
- organizarea activităţilor didactice în consens cu sugestiile metodologice
oferite de programele şcolare în uz
3.Cunoaşterea unor
- metode de raţionament: euristic, inductiv, deductiv
- metode de lucru: generalizare, particularizare, estimare, raportare la
repere, schimbarea metricii
4.
Cunoaşterea unor tehnici specifice matematicii:
- tehnica exprimării echivalente a unor proprietăţi
- tehnici de comparare şi ordonare
- tehnica transferului de proprietăţi pe modele structural comparabile
(analogie, morfism)
- tehnica analizei cantitative (măsurare directă sau indirectă)
- tehnica analizei calitative (determinare de proprietăţi)
- tehnici de identificare a invarianţilor
4
- tehnici de utilizare a transformărilor (izomorfism, transformări
geometrice)

Programele pentru examenele de definitivare în învăţământ, respectiv

pentru obţinerea gradului didactic II1

A. Pentru profesori absolvenţi ai Universităţii

Algebră (cu elemente de logică matematică, teoria mulţimilor şi

aritmetică)

Propoziţii. Operatori logici.

Predicate. Propoziţii universale şi existenţiale. Metoda reducerii la absurd.
Mulţimi. Operaţii cu mulţimi.
Relaţii binare.*Relaţii de echivalenţă şi mulţime cât. Relaţii de ordine.
Funcţii. Compunerea funcţiilor. Funcţii injective, surjective, bijective.
Funcţii inversabile. Numere cardinale. Operaţii. Mulţimi finite şi mulţimi
infinite. Mulţimi numărabile şi nenumărabile. *Puterea continuului.
Numere naturale. *Axiomele lui Peano. *Construcţia mulţimii numerelor
întregi. Teorema împărţirii cu rest. Divizibilitate. Criterii de divizibilitate.
Numere prime. *Teorema fundamentală a aritmeticii. Algoritmul lui Euclid
pentru aflarea c.m.m.d.c. a două numere întregi. C.m.m.d.c. ,c.m.m.m.c.;
proprietăţi. Ecuaţia diofantică ax + by = c. Lege de compoziţie internă.
Asociativitate, comutativitate, element neutru, elemente simetrizabile.
Grup, subgrup, morfism de grupuri. Subgrupurile grupului aditiv al
numerelor întregi. *Teorema lui Lagrange.

5
Grupuri ciclice. Ordinul unui element într-un grup. Grupuri de permutări.
*Cicli şi transpoziţii. *Descompunerea unei permutări în produs de cicli şi
respectiv transpoziţii. *Signatura unei permutări.

Inel, subinel, morfisme de inele. Grupul unităţilor unui inel. Domenii de

integritate.*Ideal într-un inel. *Ideal principal. *Inele principale. *Inel
factor. Inelul claselor de resturi modulo m .* Indicatorul lui Euler. Mica
teoremă a lui Fermat şi teorema lui Euler. Lema

Notă. Temele marcate cu * şi subliniate constituie conţinuturi

obligatorii numai pentru gradul didactic II. Toate celelalte teme sunt
obligatorii atât pentru definitivat cât şi pentru gradul didactic II.
Inelul polinoamelor de una sau mai multe nedeterminate cu coeficienţi într-
un inel. Funcţii polinomiale. Polinoame ireductibile. Polinoame simetrice.
*Teorema fundamentală a polinoamelor simetrice. Relaţiile lui Viete.

Corp, subcorp. *Corpul fracţiilor unui domeniu de integritate. Corpul

numerelor raţionale. Corpul numerelor complexe. *Corpuri algebrice
închise. Teorema fundamentală a algebrei.
Spaţii vectoriale, subspaţii. Dependenţă şi independenţă liniară. Baza unui
spaţiu liniar. Dimensiune. Aplicaţii liniare. Matricea asociată unei aplicaţii
liniare. *Algebra matricelor pătratice peste un inel. Determinanţi. Proprietăţi
ale determinanţilor. Matrice inversabilă. Sisteme de ecuaţii liniare. Soluţiile
sistemelor de ecuaţii liniare. Teorema lui Cramer. Teorema lui Rouche.
Teorema Kronecker-Capelli. *Metoda eliminării a lui Gauss.

Elemente de programare liniară.

6
Geometrie
Geometria euclidiană plană şi în spaţiu.
Relaţii de incidenţă. Poziţii relative ale punctelor, dreptelor şi planelor.
Relaţii de ordine. Segment, triunghi, semidreaptă, semiplan, unghi, poligon.
Relaţii de egalitate şi de congruenţă. Compararea segmentelor şi operaţii cu
segmente.
Congruenţa triunghiurilor. Compararea unghiurilor şi operaţii cu unghiuri.
Inegalităţi
relative la laturile şi unghiurile unui triunghi.
Axioma de paralelism. Suma măsurilor unghiurilor într-un triunghi.
Patrulatere: paralelogram, dreptunghi, romb, pătrat, trapez. Linii importante
într-un
triunghi şi concurenţa lor.
Axiome de continuitate: măsura segmentelor şi a unghiurilor. Distanţa dintre
două puncte.
Teorema lui Thales. Asemănarea triunghiurilor. Relaţii metrice într-un
triunghi. Calcularea lungimii medianelor, a bisectoarelor şi a înălţimilor unui
triunghi. Teorema lui Menelaus şi teorema lui Ceva.
Cercul. Cerc înscris sau circumscris unui triunghi. Coarde, arce şi unghiuri
în cerc. Puterea unui punct faţă de un cerc: axă radicală. Poligoane înscrise
sau circumscrise unui cerc. Lungimea cercului şi lungimea arcului de cerc.
Aria suprafeţelor poligonale plane. Aria discului şi a sectorului circular.
Vectori în plan şi în spaţiu; adunarea lor şi înmulţirea cu numere reale.
Repere carteziene pe dreaptă şi în plan. *Schimbarea reperelor carteziene şi
orientarea dreptei şi a planului. *Produsul scalar a doi vectori şi repere
ortonormate.
Izometrii în plan: simetrii, translaţii şi rotaţii. *Descompunerea unei
izometrii în produs de simetrii. Grupul izometriilor planului. Omotetii în
plan. Inversiuni în plan.

7
Locuri geometrice şi probleme de construcţii geometrice. Construcţia
poligoanelor regulate.
Funcţii trigonometrice, formule fundamentale, funcţii trigonometrice
inverse. Identităţi. Ecuaţii şi sisteme de ecuaţii trigonometrice, reprezentarea
trigonometrică a numerelor complexe. Aplicaţiile trigonometriei în
geometrie.
Drepte paralele, dreaptă paralelă cu un plan, plane paralele. Drepte
perpendiculare, dreaptă perpendiculară pe un plan. Teorema celor trei
perpendiculare, plane perpendiculare. Proiecţii. Unghiul a două drepte,
unghiul unei drepte cu un plan, unghiul a două plane. Distanţa de la un plan
la o dreaptă şi de la un punct la un plan. Perpendiculara comună a două
drepte şi distanţa dintre două drepte. Suprafeţe poliedrale: prisme şi
piramide.*Principiul lui Cavalieri. Sfera. Intersecţia unei sfere cu o dreaptă,
cu un plan şi cu o sferă. Suprafeţe cilindrice şi conice. Cilindrul şi conul
circular drept. Aria şi volumul prismei, piramidei şi trunchiului de piramidă.
Aria şi volumul cilindrului, conului, trunchiului de con, sferei şi calotei
sferice.
Reprezentări analitice ale dreptei în plan.
Ecuaţia carteziană redusă a cercului, elipsei, hiperbolei şi parabolei.

Analiză matematică

Corpul numerelor reale, schiţa construcţiei unui model.

*Elemente de topologie a dreptei reale. Dreapte reală încheiată. Şiruri şi serii
de numere reale. Convergenţă. Criterii de convergenţă: al comparaţiei, *al
raportului, al rădăcinii. Funcţii reale de o variabilă reală. Limite.
Continuitate. Funcţii continue pe intervale. *Continuitate uniformă.
Proprietatea lui Darboux.

8
Derivabilitate. Proprietăţi ale funcţiilor derivabile. Teorema lui Rolle.
Teorema lui Lagrange. Teorema lui Cauchy. Derivate de ordin superior.
Teoremele lui L'Hospital. *Formula lui Taylor. Studiul funcţiilor cu ajutorul
derivatelor. Aplicaţii ale noţiunii de derivată în algebră, geometrie,
mecanică, fizică şi economie. Integrala Riemann, integrabilitate, criterii.
Teoreme de medie. Primitive: teorema de existenţă a primitivelor funcţiilor
continue. Formula Leibniz-Newton. Metode de calcul a integralelor.
Aplicaţii ale calculului integral în geometrie.

Elemente de teorie a probabilităţilor şi statistică

(conform programei şcolare în uz)

Date statistice. Reprezentarea grafică a datelor statistice: diagrame circulare,

diagrame prin benzi, histograme. Eşantionare. Frecvenţa. Medii. Dispersia.
Operaţii cu evenimente. Evenimente aleatoare egal probabile. Probabilitatea
unui eveniment. Variabile aleatoare. Probabilităţi condiţionate.
Scheme clasice de probabilitate (Poisson şi Bernoulli).

Elemente de teoria grafurilor, de teoria jocurilor şi combinatorică

(conform programei şcolare în uz)

Graf, graf arbore. Distanţă, drumuri, lungimea unui drum.

Sisteme de reguli ce generează un joc. Noncontradincţia regulilor. Jocuri
finite, strategii de optimizare.
Probleme de numărare. Permutări, aranjamente, combinări. Binomul lui
Newton.

9
B. Pentru profesori absolvenţi ai institutelor pedagogice şi ai secţiei de
trei ani ai Universităţii

Algebră (cu elemente de logică matematică, teoria mulţimilor şi

aritmetică)

Propoziţii. Operatori logici.

Predicate. Propoziţii universale şi existenţiale. Metoda reducerii la absurd.
Mulţimi. Operaţii cu mulţimi.
Relaţii binare. *Relaţii de echivalenţă şi mulţime cât. Relaţii de ordine.
Funcţii. Compunerea funcţiilor. Funcţii injective, surjective, bijective.
Funcţii inversabile. Numere cardinale. Operaţii. Mulţimi finite şi mulţimi
infinite. Mulţimi numărabile şi nenumărabile. *Puterea continuului.
Numere naturale. *Axiomele lui Peano. Inducţia matematică. *Construcţia
mulţimii numerelor întregi. Teorema împărţirii cu rest. Divizibilitatea în
mulţimea numerelor întregi. C.m.m.d.c. şi c.m.m.m.c.; proprietăţi.
Algoritmul lui Euclid. Rezolvarea unor ecuaţii diofantice de tipul ax+ by=c.
Lege de compoziţie internă. Asociativitate, comutativitate, element neutru,
elemente simetrizabile.

Grup, subgrup, morfism de grupuri. *Grupuri ciclice. Inel, subinel,

morfisme de inele. Reguli de calcul într-un inel. Elemente inversabile
într-un inel. Inelul claselor de resturi modulo n.

10
Domenii de integritate. *Corpul fracţiilor unui domeniu de integritate.
Corpul numerelor raţionale. Corpul numerelor complexe. Corpul
claselor de resturi modulo un număr prim. Inelul polinoamelor de o
nedeterminată cu coeficienţi într-un inel. Funcţii polinomiale.
Polinoame ireductibile. *Aritmetica polinoamelor cu coeficienţi într-un
corp. Ecuaţii algebrice. Rădăcinile unui polinom. Rădăcini multiple.
Polinoame simetrice. *Teorema fundamentală a polinoamelor simetrice.
Relaţiile lui Viete. Teorema fundamentală a algebrei.
Spaţii vectoriale. Dependenţă şi independenţă liniară. Baza şi dimensiune.
Aplicaţii liniare. Matricea asociată unei aplicaţii liniare. *Algebra
matricelor. Determinantul unei matrice pătratice. Proprietăţile
determinanţilor. Matrice inversabilă. Sisteme de ecuaţii liniare. Soluţiile
sistemelor de ecuaţii liniare. Teorema lui Cramer. Teorema lui Rouche.
Teorema Kronecker-Capelli. *Metoda eliminării a lui Gauss.

Geometrie

Geometria euclidiană plană şi în spaţiu.

Relaţii de incidenţă. Poziţii relative ale punctelor, dreptelor şi planelor.
Relaţii de ordine. Segment, triunghi, mulţime convexă, semidreaptă,
semiplan, unghi,
poligon.
Relaţii de egalitate şi de congruenţă. Compararea segmentelor şi operaţii cu
segmente. Congruenţa triunghiurilor şi a poligoanelor. Compararea
unghiurilor şi operaţii cu
unghiuri. Teorema unghiului exterior. Inegalităţi relative la laturile şi
unghiurile unui triunghi. Triunghiuri dreptunghice şi congruenţa lor. Axioma
de paralelism. Suma unghiurilor într-un triunghi.

11
Patrulatere: paralelogram, dreptunghi, romb, pătrat, trapez. Linii importante
într-un triunghi şi concurenţa lor.
Axiome de continuitate: măsura segmentelor şi a unghiurilor. Distanţa dintre
două puncte.
Teorema lui Thales. Asemănarea triunghiurilor şi a poligoanelor. Relaţii
metrice într-un triunghi. Calcularea lungimii medianelor, bisectoarelor şi a
înălţimilor unui triunghi. Teorema lui Menelaus şi teorema lui Ceva.
Cercul. Cerc înscris sau circumscris unui triunghi. Coarde, arce şi unghiuri
în cerc. Puterea unui punct faţă de un cerc: axă radicală. Poligoane înscrise
sau circumscrise unui cerc. Lungimile cercului şi lungimea arcului de cerc.
Aria suprafeţelor poligonale plane. Aria discului şi aria sectorului circular.
Vectori în plan, adunarea lor şi înmulţirea cu numere reale. Repere
carteziene pe dreaptă şi în plan. *Schimbarea reperelor carteziene şi
orientarea dreptei şi a planului. Produsul scalar a doi vectori şi repere
ortonormate.

Izometrii în plan: simetrii, translaţii şi rotaţii. *Descompunerea unei

izometrii în produs de simetrii. Grupul izometriilor planului euclidian.
Omotetii în plan. Inversiuni în plan.
Locuri geometrice şi probleme de construcţii geometrice. Probleme de
coliniaritate şi de concurenţă.
Funcţii trigonometrice, formule fundamentale, funcţii trigonometrice
inverse. Identităţi. Ecuaţii şi sisteme de ecuaţii trigonometrice, reprezentarea
trigonometrică a numerelor complexe. Aplicaţiile trigonometriei în
geometrie. Reprezentări analitice ale dreptei în plan.
Drepte paralele, dreaptă paralelă cu un plan, plane paralele. Drepte
perpendiculare, dreaptă perpendiculară pe un plan. Teorema celor trei
perpendiculare, plane perpendiculare. Proiecţii. Unghiul a două drepte,
unghiul unei drepte cu un plan, unghiul a două plane. Distanţa de la un plan

12
la o dreaptă şi de la un punct la un plan. Perpendiculara comună a două
drepte şi distanţa dintre două drepte. Suprafeţe poliedrale: prisme şi
piramide. *Principiul lui Cavalieri. Sfera. Intersecţia unei sfere cu o dreaptă,
cu un plan şi cu o sferă. Suprafeţe cilindrice şi conice. Cilindrul şi conul
circular drept. Aria şi volumul prismei, piramidei şi trunchiului de piramidă.
Aria şi volumul cilindrului, conului, trunchiului de con, sferei şi calotei
sferice.
Ecuaţia carteziană redusă a cercului, elipsei, hiperbolei şi parabolei.
*Clasificarea metrică a conicelor. Interpretarea conicelor ca secţiuni.

Analiză matematică
(conform programei şcolare în uz)

Corpul numerelor reale, schiţa construcţiei unui model.

*Elemente de topologie a dreptei reale. Dreapta reală încheiată. Şiruri de
numere reale. Convergenţă. Criterii de convergenţă: al comparaţiei, *al
raportului, al rădăcinii.
Funcţii reale de o variabilă reală. Limite. Continuitate. Funcţii continue pe
intervale. *Proprietatea lui Darboux.
Derivabilitate. Proprietăţi ale funcţiilor derivabile. Teorema lui Rolle.
Teorema lui Lagrange. Teorema lui Cauchy. Derivate de ordin superior.
Teoremele lui L'Hospital. Studiul funcţiilor cu ajutorul derivatelor. Aplicaţii
ale noţiunii de derivată în geometrie, mecanică, fizică şi economie.
Integrala Riemann. Teoreme de medie. Primitive: *teorema de existenţă a
primitivelor funcţiilor continue. Formula Leibniz-Newton. Metode de calcul
a integralelor. Aplicaţii ale calculului integral în geometrie.

Elemente de teorie a probabilităţilor şi statistică

13
(conform programei şcolare în uz)

Date statistice. Reprezentarea grafică a datelor statistice: diagrame circulare,

diagrame prin benzi, histograme. Eşantionare. Frecvenţa. Medii. Dispersia.

Operaţii cu evenimente. Evenimente aleatoare egal probabile. Probabilitatea

unui eveniment. Variabile aleatoare. Probabilităţi condiţionate.
Scheme clasice de probabilitate (Poisson şi Bernoulli).

Metodica predării matematicii

Tratarea metodică a Curriculum-ului şcolar porneşte de la asimilarea

componentelor acestuia şi va avea în vedere: locul şi rolul fiecărei noţiuni în
conţinuturile curriculare, obiectivele cadru şi de referinţă vizate, respectiv
competenţele generale şi specifice formate la elevi ca urmare a studierii
temei, descrierea aspectelor teoretice şi/sau didactice mai dificile, metode
specifice pentru depăşirea acestora, modalităţi de fixare a cunoştinţelor,
modalităţi de evaluare, posibile conexiuni în cadrul şi înafara ariei
curriculare.

Ca teme specifice se pot evidenţia:

• Tipuri de raţionament: euristic, inductiv, deductiv, reducere la absurd
• Rolul exemplelor şi contraexemplelor în predare-învăţare
• Tipuri de probleme şi metode de rezolvare
• Probleme cu conţinut practic sau interdisciplinar
• Metode de dezvoltare a creativităţii specifice matematicii
• Problematizarea. Rolul problemelor în învăţarea matematicii.
• Învăţarea prin descoperire
• Modalităţi de sporire a motivaţiei pentru învăţarea matematicii

14
• Activitatea suplimentară pentru elevii dotaţi
• Activitatea diferenţiată şi de recuperare pentru elevii cu dificultăţi de
învăţare
Evaluarea prin inspecţie în scopul dobândirii gradelor didactice va urmări să
certifice dacă profesorul dispune de următoarele competenţe:
•planificarea activităţii didactice astfel încât să asigure progresul în
învăţare a elevilor prin:
1. identificarea clară a obiectivelor şi a conţinuturilor lecţiei, adecvate
nivelului elevilor;
2. stabilirea de activităţi pentru întreaga clasă, respectiv individuale şi de
grup, care să genereze motivarea elevilor;
3. stabilirea în cadrul activităţilor de învăţare a unor cerinţe clare, adecvate
nivelului de vârstă şi posibilităţilor elevilor, în concordanţă cu programele
şcolare;
4. identificarea elevilor care au dificultăţi în învăţare şi aplicarea unor
metode speciale de stimulare şi motivare a lor;
5. identificarea elevilor cu aptitudini speciale şi implicarea lor în activităţi
de învăţare adecvate ritmului propriu;
6. realizarea unei structuri clare a lecţiei, asigurarea unei succesiuni
coerente a lecţiilor pe termen mediu şi lung, construite astfel încât să asigure
motivarea elevilor;
7. utilizarea efectivă a informaţiilor obţinute în urma evaluării elevilor în
activitatea de predare şi în proiectarea în succesiune a lecţiilor;
8. identificarea unor activităţi care să contribuie la dezvoltarea personală,
socială şi culturală a elevului;

• organizarea şi monitorizarea clasei astfel încât să se asigure o bună

desfăşurare a procesului de predare-învăţare

15
1. folosirea unor tehnici de utilizare eficientă a timpului de predare-învăţare
prin implicarea efectivă în activităţi didactice a cât mai multor elevi pe
parcursul unei ore;
2. monitorizarea activităţii în clasă astfel încât să genereze un climat propice
învăţării;
3. impunerea unor standarde de comportament pentru elevi, prin intermediul
unei relaţionări pozitive şi productive;
4. folosirea unor metode care să activizeze clasa prin:

- stimularea curiozităţii intelectuale, comunicarea atractivă, menţinerea

unui nivel ridicat de motivaţie
- adecvarea metodelor şi a conţinutului la specificul clasei de elevi
- structurarea informaţiilor, inclusiv sublinierea elementelor esenţiale, a
obiectivelor urmărite, semnalarea legăturilor, a punctelor-cheie, evidenţierea
progresivităţii
- prezentarea clară a conţinutului în câteva idei-cheie, folosind un
vocabular adecvat şi exemplificări elocvente
- utilizarea unor demonstraţii şi a unor explicaţii clare
- adresarea către elevi a unor întrebări/sarcini pertinente, care să asigure
participarea în lecţie a acestora
- urmărirea erorilor elevilor şi a conceptelor formate greşit, în scopul
corectării acestora
- urmărirea susţinută a activităţii elevilor, analiza răspunsurilor lor şi
abordarea constructivă a a acestora pentru a asigura progresul în învăţare
- crearea unor situaţii de învăţare care să permită elevilor să-şi
consolidezze cunoştinţele şi să-şi maximizeze disponibilităţile atât în
privinţa activităţilor din clasă cât şi în privinţa temei pentru acasă, care să
susţină şi să dezvolte achiziţiile dobândite la lecţia de zi

16
- formularea de întrebări care să solicite capacităţi cognitive de diferite
niveluri (nu doar memorial şi aplicare imediată); acordarea unui timp de
răspuns de minimum 3 sec.
- formarea la elev a competenţei de a apela rapid informaţii necesare,
recurgând la diferite surse
- utilizarea unor situaţii de învăţare pentru a contribui la sporirea calităţii
educaţiei în general, a formării unor valori şi atitudini
- stabilirea unor standarde de atins de către toţi elevii clasei, indiferent de
diferenţele dintre ei
- stimularea elevilor către o înţelegere globală a fenomenelor şi către
relaţionarea cunoştinţelor cu contextul cotidian
- selectarea cu responsabilitate a manualelor şi a altor resurse didactice
care să permită atingerea optimă a obiectivelor propuse
5. evaluarea critică proprie a activităţii în scopul îmbunătăţirii eficienţei
acesteia.

17
Bibliografie orientativă

1. LOGICĂ MATEMATICĂ ŞI ARITMETICĂ

Becheanu, M., Dincă, A., Ion, D., Niţă, C., Pudrea, I., Radu, N., Ştefănescu
C., Algebră pentru perfecţionarea profesorilor, E.D.P. Bucureşti, 1983.
Enescu, G., Introducere în logica matematică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1965. Reghiş, M., Elemente de teoria mulţimilor şi de logică matematică,
Ed. Facla,
Bucureşti, 1981
Cucurezeanu, I., Probleme de aritmetică cu aplicaţii în tehnica de calcul,
E.D.P. Bucureşti, 1981.
Radu, M. Brânzei, D., Fundamentele aritmeticii şi geometriei, Ed.
Academiei,
Bucureşti, 1983.
Vonogradov, I.M., Bazele teoriei numerelor, Ed. Academiei, Bucureşti,
1954.

2. ALGEBRĂ
Dragomir, P., Dragomir, A., Structuri algebrice, Ed. Facla, Timişoara,
1975. Galbură, G., Algebră, E.D.P. Bucureşti, 1972.
Ion, D., Radu, N., Algebră, E.D.P. Bucureşti, 1981.
Kostrâkin, A., Introduction a l'Algebre, Ed. Mir, Moscova, 1981. Kuroş,
A., Cours de l'Algebre superieure, Ed. Mir, Moscova, 1973. Năstăsescu,
C., Niţă, C., Vraicu, C., Bazele algebrei, vol I, Ed. Academiei, Bucureşti,
1986.
Pic, G., Purdea, I., Tratat de algebră, vol. I şi II, Ed. Academiei, Bucureşti,
1977, 1982.
Radu, N. şi colab. Algebră pentru perfecţionarea profesorilor, E.D.P.

18
Bucureşti, 1983.

3. GEOMETRIE
Brânzei, D., Onofraş, E., Aniţa, S., Bazele raţionamentului geometric, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1983.
Brânzei, D., Aniţa, S., Cocea, C., Planul şi spaţiul euclidian, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1986.
Gheorghiev, Gh., Miron, R., Papuc, D., Geometrie analitică şi diferenţială,
E.D.P. Bucureşti, 1968.
Hadamard, J., Lecţii de geometrie elementară, vol. I şi II, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1960.
Miron, R., Geometrie elementară, E.D.P. Bucureşti, 1968.
Miron, R., Introducere vectorială în geometria analitică plană, E.D.P.
Bucureşti, 1970.
Miron, R., Papuc, D., (coordonatori) Manual de geometrie pentru
perfecţionare, E.D.P. Bucureşti, 1963.
Miron, R., Geometrie analitică, E.D.P. Bucureşti, 1976.
Moise, E., Geometrie elementară dintr-un punct de vedere superior,
E.D.P. Bucureşti, 1980.
Nicolescu, L., Bosckoff, V., Probleme practice de geometrie, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1990.
Mihăileanu, N., Complemente de geometrie sintetică, E.D.P. Bucureşti,
1965. Mihăileanu, N., Utilizarea numerelor complexe în geometrie, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 1968.
Mihăilescu, C., Geometria elementelor remarcabile, Ed. Tehnică,
Bucureşti,
1957.
Smaranda D., Transformări geometrice, Ed. Academiei, Bucureşti, 1988.

19
Ţiţeica, G., Culegere de probleme de geometrie, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1965.
Vrânceanu, Gh., Hanganu, T., Teleman, K., Geometrie elementară din
punct de vedere modern, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1976.
Haimovici, A., Grupuri de transformări, , E.D.P. Bucureşti, 1963.
Udrişte, C., Radu, C., Dicu, I., Mălincioiu, O., Probleme de algebră,
geometrie şi ecuaţii diferenţiale , E.D.P. Bucureşti, 1981.
Chiriţă, S., Probleme de matematici superioare, E.D.P. Bucureşti, 1989.
Radu, C., Drăguşin, C., Drăguşin, L., Aplicaţii de algebră, geometrie şi
matematici speciale, E.D.P. Bucureşti, 1991.
Stoka, M. I., Culegere de probleme de geometrie analitică şi elemente de
algebră liniară.
Pop, I., Neagu, Gh., Algebră liniară şi geometrie analitică în plan şi în
spaţiu, Ed. Plumb, Bacău, 1996.
Neagu, Gh., Metode de rezolvare a problemelor de matematică şcolară
evidenţiate prin exemple, Ed. Plumb, Bacău, 1997.
Sâmboan, G., Fundamente de matematică, E.D.P. Bucureşti, 1974.

4. ANALIZĂ MATEMATICĂ
Nicolescu, M., Dinculeanu, N., Marcus, S., Analiza matematică, E.D.P.
Bucureşti, 1980.
Gheorghiu, N., Precupanu, T., Analiza matematică, E.D.P. Bucureşti, 1979.
Precupanu, T., Bazele analizei matematice, Editura Universităţii "Al. I.
Cuza",
Iaşi, 1993.
Sburlan, S., Principiile fundamentale ale matematicii moderne. Lecţii de
analiză matematică (colecţia "Biblioteca profesorului de matematică"), Ed.
Academiei Române, Bucureşti, 1991.
Sireţchi, S., Calculul diferenţial şi integral, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
20
Bucureşti, 1985.
Teodorescu, N., Olariu, V., Ecuaţii diferenţiale şi cu derivate parţiale, Ed.
Tehnică, 1978.
Haimovici, A., Ecuaţii diferenţiale şi integrale, E.D.P. Bucureşti, 1965.
Aramă, L., Morozan, T., Probleme de calcul diferenţial şi integral, Ed.
Tehnică, 1978.
Popa, C., Hiriş, V., Megan, M., Introducere în analiza matematică prin
exerciţii şi probleme
Konnerth, O., Greşeli tipice în învăţarea analizei matematice, Ed. Dacia,
1982. Donciu, N., Flondor, D., Analiza matematică. Culegere de
probleme, Ed. All,
1993.

5. TEORIA PROBABILITĂŢILOR
Reischer, C., Sâmboan, G., Teodorescu, R., Teoria probabilităţilor, E.D.P.
Bucureşti, 1967.
Onicescu, O., Teoria probabilităţilor şi aplicaţii, E.D.P. Bucureşti, 1963.
Mihăilă, N., Introducere în teoria probabilităţilor şi statistică
matematică, E.D.P. Bucureşti, 1965.
Iosifescu, M., Mihoc, G., Teodorescu, R., Teoria probabilităţilor şi
statistică matematică, Ed. Tehnică, 1966.
Ciucu, G., Craiu, V., Săcuiu, I., Culegere de probleme de teoria
probabilităţilor, Ed. Tehnică, 1967.

6. METODICA PREDĂRII MATEMATICII

Curriculum naţional pentru învăţământul obligatoriu. Cadru de referinţă,
Consiliul Naţional pentru Curriculum, Editura Corint, Bucureşti, 1998
Curriculum naţional. Programe şcolare pentru învăţământul primar,
Consiliul Naţional pentru Curriculum, Editura Corint, Bucureşti, 1998
21
Curriculum naţional. Planul-cadru de învăţământ pentru învăţământul
preuniversitar, MEN, CNC, Editura Trithemius, Bucureşti, 1998 Curriculum
naţional. Programe şcolare pentru clasele a V-a - a VlII-a, Consiliul
Naţional pentru Curriculum, Tipografia Cicero, Bucureşti, 1999, volumul 4
Curriculum naţional. Programe şcolare pentru clasele a IX-a, Consiliul
Naţional pentru Curriculum, Tipografia Cicero, Bucureşti, 1999, volumul 2
Curriculum naţional. Planuri-cadru de învăţământ pentru învăţământul
preuniversitar, MEN, CNC, Editura Corint, Bucureşti, 1999 Anastasiei, M.,
Metodica predării matematicii, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi,
1983.
Banea, H., Despre problemele didactice de matematică, Gazeta
matematică (pentru profesori), nr. 3/1980, p.99-103.
Banea, H., În legătură cu noţiunea de model în învăţarea matematicii,
Gazeta matematică (pentru profesori), nr. 1/1981, p.3-7, nr. 3-7, nr. 2-
3/1981, p. 51-56.
* * * Caiete de pedagogie modernă, nr. 3, E.D.P. Bucureşti, 1971.
* * * Caiete de pedagogie modernă, nr. 6, E.D.P. Bucureşti, 1977.
Căliman, T., Învăţământ, inteligenţă, problematizare, E.D.P. Bucureşti,
1975. Oxon, W., Învăţământ problematizat în şcoala contemporană,
E.D.P.
Bucureşti, 1978.
Polya, G., Matematica şi raţionamentele plauzibile, vol. I şi II. Editura
Ştiinţifică, 1962.
Polya, G., Descoperirea în matematică, E.D.P. Bucureşti, 1971.
Polya, G., Cum rezolvăm o problemă, Editura Ştiinţifică, 1965.
Radu, V., Popescu, O., Metodica predării geometriei în gimnaziu, E.D.P.
Bucureşti, 1983.
Rus, I., Varga, D., Metodica predării matematicii, E.D.P. Bucureşti, 1983.
Rusu, E., Problematizare şi probleme de matematică şcolară, E.D.P.
22
Bucureşti, 1978.
Tameş, V., Probleme de metodica predării matematicii, Iaşi, 1982.
Revista de pedagogie
Gazeta matematică (pentru profesori)
Brânzei, D., Brânzei, R., Metodica predării matematicii, Ed. Paralela 45,
2000 Rus, I., Varna, D., Metodica predării matematicii, EDP, Bucureşti,
1983

23
INELE SI CORPURI

Def.: Se numeste INEL un triplet (A,+,) in care A este o multime nevida, iar
‘+’ si ‘’ desemneaza doua operatii pe A, numite prin extensie de limbaj
‘adunare’ si ‘inmultire’, operatii care satisfac urmatoarele trei axiome:

1) cuplul (A,+) este un grup abelian

2) cuplul (A,) este un semigrup

3) inmultirea este distributiva fata de adunare

Daca in loc de axioma 2 apare axioma:

) cuplul (A,) este un monoid atunci tripletul (A,+,) se numeste INEL CU

ELEMENT-UNITATE.

Daca, in plus, un inel satisface si axioma:

4) inmultirea este comutativa atunci acesta se numeste INEL COMUTATIV.

Exemple:

1) inel cu element-unitate, comutativ. Elementul nul este numarul

intreg 0, iar elementul unitate este numarul intreg 1.

2) este un inel fara element-unitate, comutativ. Elementul nul este

numarul intreg par 0.

3) , , , sunt inele cu element-unitate

(polinomul cst.1), comutative, cu element nul (polinomul cst 0).

24
Def.: Intr-un inel (A,+,) cu element-unitate, grupul al elementelor
inversabile din monoidul (A,) se numeste GRUPUL ELEMENTELOR
INVERSABILE (GRUPUL UNITATILOR) din inelul A.

Exemple:

1) In inelul avem

2) In inelul avem

3) In inelul avem

4) In inelul avem:

DIVIZORI AI LUI ZERO, REGULI DE CALCUL

Def.: Fie (A,+,) un inel.

1) spunem ca un element este DIVIZOR AL LUI ZERO LA

STANGA (respectiv LA DREAPTA) daca cu (respectiv
cu )

Elementul se numeste DIVIZOR AL LUI ZERO daca este divizor

al lui zero la stanga sau divizor al lui zero la dreapta.

2) spunem ca inelul A are divizori ai lui zero daca A contine cel putin un
divizor al lui zero, in caz contrar, spunem ca A nu are divizori ai lui zero sau
ca A este un INEL INTEGRU.
Def.: Un inel cu element-unitate, comutativ si fara divizori ai lui zero se
numeste DOMENIU DE INTEGRITATE.

25
Exemple:

1) Inelul ( ,+,) are divizori ai lui zero

2) inelele sunt domenii de integritate, nefiind patrat

perfect

PROPOZITIE: Intr-un inel A urmatoarele afirmatii sunt echivalente:

1) A nu are divizori ai lui zero (A este integru)

2)

3)

PROPOZITIE: In orice inel A au loc egalitatile:

1) (se spune ca zero este absorbant)

2) (regula semnelor la inmultire)

3) (inmultirea este distributiva fata de

scadere)

PROPOZITIE: Daca A este un inel cu elementul-unitate, urmatoarele

afirmatii sunt echivalente:

1) Inelul A are cel putin 2 elemente

2) 01

PROPOZITIE: Fie A un inel cu element-unitate si 01. Atunci:

1) Elementul nul 0 nu este inversabil, adica

2) Daca atunci si

26
PROPOZITIE: Fie A un inel cu element-unitate. Daca elementul este
inversabil, atunci x nu este divizor al lui zero (daca x este divizor al lui zero,
atunci x este neinversabil).

CORPURI, EXEMPLE

Def.: Se numeste CORP un triplet (K,+,) in care K este o multime cu cel

putin 2 elemente, iar ‘+’ si ‘‘ doua operatii pe K (numite adunare, respectiv
inmultire), satisfacand urmatoarele axiome:

1) (K,+) este un grup abelian, cu element neutru 0

2) (K,) este un grup, cu elementul neutru 1

3) Inmultirea este distributiva fata de adunare

Grupul (K,+) se numeste GRUPUL ADITIV al corpului, iar grupul (K,) se

numeste GRUPUL MULTIPLICATIV AL ELEMENTELOR NULE ale
corpului.

Daca, in plus, este satisfacuta si axioma:

4) Inmultirea este comutativa, atunci tripletul (K,+,) se numeste CORP

COMUTATIV

Def.: Se numeste CORP un inel (K,+,) cu element-unitate, in care

(echivalent spus, avand cel putin 2 elemente) si in care orice element nenul
este inversabil (echivalent spus, ).

Exemple: (Q,+,); (R,+,); (C,+,) sunt corpuri comutative.

PROPOZITIE: Inelul ( ,+,) al claselor de resturi modulo-n este corp daca

si numai daca n este numar prim.

27
Def.: Un polinom nenul se numeste POLINOM UNITAR (MONIC)
daca are coeficientul termenului de grad maxim egal cu 1.

Def.:

1) Un numar complex x se numeste INTREG ALGEBRIC daca este radacina

a unui polinom unitar cu coeficienti intregi, adica daca verifica o ecuatie de

forma:

2) Un numar complex x se numeste NUMAR ALGEBRIC daca este radacina

a unui polinom nenul cu coeficienti rationali, adica daca verifica o ecuatie de

forma:
Exemple:

1) x verifica - intreg algebric.

2) x verifica - numar algebric.

Obs.: Orice intreg algebric este un numar algebric.

Teorema: Tripletul este un inel comutativ cu element-unitate, numit

INELUL INTREGILOR ALGEBRICI.

Teorema: Tripletul este un corp comutativ, numit CORPUL

NUMERELOR ALGEBRICE.

LEGATURA DINTRE CORPURI SI INELE INTEGRE, CORPUL

FRACTIILOR UNUI DOMENIU DE INTEGRITATE

PROPOZITIE: Orice corp este un inel integru, adica fara divizori ai lui zero.

Consecinta: Caracteristica unui corp este 0 sau un numar prim.

28
PROPOZITIE: Fie A un inel finit cu element-unitate si . Urmatoarele
afirmatii sunt echivalente:

1) A este un corp

2) A este un inel integru

Expresiile formale de tipul cu se numesc FRACTII PESTE A

sau FRACTII CU NUMARATORUL SI NUMITORUL DIN A:

PROPOZITIE: Cu notatiile de mai inainte, tripletul (K,+,) este un corp

comutativ care include inelul A, numit CORPUL FRACTIILOR LUI A.

Exemplu: Corpul de fractii al domeniului de integritate este corpul .

SUBINELE SI SUBCORPURI

Def.: Fie (A,+,) un inel si B o submultime nevida a lui A. Spunem ca B este

un SUBINEL al lui A daca B este o parte stabila fata de operatiile din A si
impreuna cu operatiile induse este un inel.

Obs.: Daca (A,+,) este un inel iar B  A, rezulta ca B este un subinel al lui A
daca si numai daca sunt indeplinite conditiile:

1) (B,+) este subgrup al grupului (A,+)

2) (B, ) este subsemigrup al semigrupului (A, )

Exemple:

1) este un subinel al lui (Z[i],+,).

2) (3Z,+,) este un subinel al lui

3) ( ,+,) este un subinel al lui ( ,+,).

29
4) orice inel A are cel putin doua subinele si anume si A, numite subinele
IMPROPRII; orice alt subinel (daca exista) se numeste PROPRIU.
Def.: Fie A un inel cu elementul-unitate , iar B un subinel al lui A. Spunem
ca B este SUBINEL UNITAR al lui A, daca B are element-unitate si
acesta coincide cu cel din A, adica .

Obs.: Daca A este un inel cu element-unitate, iar , rezulta ca B este un

subinel unitar al lui A daca si numai daca sunt indeplinite conditiile:

1)(B,+) este un subgrup al grupului (A,+).

2)(B,) este un submonoid unitar al monoidului (A, ).

Exemple:

1) este un subinel unitar al lui

2) este un subinel neunitar al lui

Teorema: Fie (A,+,) un inel (respectiv un inel cu element-unitate) iar B o

submultime nevida a lui A. Urmatoarele afirmatii sunt echivalente:

1) B este un subinel (respectiv un subinel unitar) al lui A

2) - respectiv: si

Def.: Fie (K,+,) un corp si L o submultime nevida a lui K. Spunem ca L este

un SUBCORP al lui K daca L este o parte stabila fata de operatiile din K si
relativ la operatiile induse este un corp.

Exemple:

1) este un subcorp al lui

2) Corpul patratic este subcorp al lui iar cand este si

subcorp al lui

30
Obs.: Fie un corp si . Atunci, L este subcorp al lui K daca si
numai daca sunt indeplinite conditiile:

1) este subgrup al grupului

2) este subgrup al grupului unde am notat

Teorema: Fie un corp si L o submultime nevida a lui K. Urmatoarele

afirmatii sunt echivalente:

1) este subgrup al lui

2) si

Obs.: Daca L este un subgrup al unui corp K, atunci L este subinel unitar al
lui K.

PROPOZITIE: Fie A un domeniu de integritate si L un corp care in include pe

A ca subinel. Atunci L include corpul de fractii K al lui A. Echivalent spus,
corpul de fractii al unui domeniu de integritate este cel mai mic corp ce
contine inelul respectiv.

MORFISME SI IZOMORFISME DE INELE SI CORPURI

Def.:

1) Fie si doua inele. O aplicatie cu proprietatile:

a)

b)

se numeste MORFISM DE INELE.

31
2) Un morfism de inele de la un inel la el insusi se numeste ENDOMORFISM
al inelului respectiv.

Exemplu:

Fie un numar intreg. Se numeste MORFISMUL CANONIC aplicatia:

, daca este morfism de inele

Def.: Fie si doua inele cu element-unitate. Un morfism de

inele cu proprietatea, se numeste MORFISM UNITAR DE
INELE (1, respectiv , reprezinta elementul unitate din A, respectiv ).

Exemplu: Daca este un inel cu element-unitate 1, functia

este un morfism unitar de inele.

PROPOZITIE: Fie un morfism de inele. Atunci:

1) Multimea este un ideal bilateral al inelului A, numit

NUCLEUL morfismului .

2) este injectiv daca si numai daca

Def.:

1) Fie si doua corpuri. Un morfism unitar de inele

se numeste MORFISM DE CORPURI

2) Un morfism de corpuri de la un corp la el insusi se numeste

ENDOMORFISM al acelui corp

Exemplu: este un morfism de corpuri, numit

MORFISMUL-INCLUZIUNE.

PROPOZITIE: Orice morfism de corpuri este injectiv.

Def.:

32
 1) Fie si doua inele. O aplicatie se numeste
IZOMORFISM DE INELE daca este morfism de inele inversabil (adica
functie inversabila si functia inversa -1:A’A este de asemenea morfism de
inele).

2) Un izomorfism de inele de la un inel la sine insusi se numeste

AUTOMORFISM al acelui inel.

3) Daca intre doua inele A si exista (cel putin) un izomorfism de inele

spunem ca inelele sunt IZOMORFE si se scrie

Exemple: este un automorfism al inelului .

PROPOZITIE: Fie un izomorfism de inele. Daca unul din inelele A

sau are element-unitate, atunci si celalalt inel are element-unitate, iar
izomorfismul este un morfism unitar de inele.

Def.:

1) Fie si doua corpuri. Un izomorfism de inele se numeste

IZOMORFISM DE CORPURI

2) Un izomorfism de la un corp la el insusi se numeste

AUTOMORFISM al acelui corp

3) Daca intre doua corpuri si exista un izomorfism, spunem ca ele sunt

IZOMORFE si scriem

Teorema: Fie un morfism de inele (respectiv de corpuri, cand

sunt corpuri). Urmatoarele afirmatii sunt echivalente:

1) este izomorfism de inele (respectiv de corpuri).

2) este bijectiv.

33
Exemplu: este un automorfism al corpului .

PROPOZITIE: Fie un morfism de inele (respectiv de corpuri).

Atunci:

1) Pentru orice subinel (subcorp) B al lui A, multimea este un

subinel (respectiv subcorp) al lui in particular multimea este
un subinel (subcorp) al lui

2) Daca este morfism injectiv, A este izomorf cu un subinel ( respectiv

subcorp) al lui B

Consecinta:

Daca este un morfism de corpuri, corpul K este izomorf cu un

subcorp al corpului

Teorema fundamentala de izomorfism la inele: Fie un morfism de

inele. Atunci:

1) Exista un izomorfism canonic de inele

2) Daca este un morfism surjectiv,

INELE DE MATRICI PATRATICE

PROPOZITIE: Fie A un inel comutativ cu element-unitate in care .

Atunci:

1) Tripletul este un inel cu element-unitate, numit INELUL

MATRICELOR PATRATICE DE ORDIN N PESTE INELUL A

2) Pentru , inelul este necomutativ si are divizori ai lui zero

34
PROPOZITIE: Matricea este inversabila in inelul daca si
numai daca este un element inversabil in inelul A. Altfel spus, grupul

elementelor inversabile din inelul este:

Def.: Grupul multiplicativ al matricilor inversabile peste inelul A se

numeste GRUPUL LINIAR DE ORDINUL N PESTE INELUL A si se

noteaza Asadar

Consecinta: Pentru un corp comutativ K avem:

Exemplu: Matricea X este inversabila, intrucat

INELE DE POLINOAME

Obs.: Pentru orice avem inegalitatile:

1)

2)

PROPOZITIE: Multimea , inzestrata cu operatiile de adunare si inmultire

a polinoamelor este un inel comutativ cu element-unitate, numit INELUL
POLINOAMELOR PESTE INELUL A.

Obs.: Inelul A este un subinel unitar al inelului de polinoame

PROPOZITIE: Inelul este domeniu de integritate daca si numai daca

inelul A este domeniu de integritate si in acest caz avem relatia gradelor la
inmultire:

35
PROPOZITIE:

1) Daca A este un domeniu de integritate, avem egalitatea care

exprima faptul ca polinoamele inversabile din inelul sunt exact
elementele inversabile din A

2) In caz particular, daca corp comutativ, avem egalitate

care arata ca polinoamele inversabile din sunt constantele nenule din K,
adica polinoamele de grad zero
Exemplu:

1)

2)

Def.: Daca A este un domeniu de integritate, corpul functiilor domeniului de

integritate se numeste CORPUL FRACTIILOR RATIONALE peste
inelul A si se noteaza

Fractiile rationale peste A sunt de forma:

Def.: Fie A un inel comutativ cu element-unitate si iar

un polinom.

1) Daca atunci elementul A se numeste

VALOAREA POLINOMULUI F IN PUNCTUL X.

2) Daca spunem ca se anuleaza in punctul x sau ca x este o

radacina a polinomului in inelul A.

36
3) Functia deci functia care asociaza fiecarui
valoarea polinomului in punctul x se numeste FUNCTIA
POLINOMIALA asociata polinomului

Obs.: Daca doua polinoame sunt egale, atunci si functiile lor polinomiale sunt

egale, adica:

Lema: Fie A un domeniu de integritate si un polinom de grad cel mult

n. Daca are (cel putin) n+1 radacini distincte in inelul A, atunci  este
polinomul nul.

PROPOZITIE: Fie doua polinoame de grad cel mult n astfel incat

Daca A este un domeniu de integritate cu mai mult de n elemente (in
particular, A poate fi infinit atunci ).

Def.: Fie (corp comutativ) doua polinoame.

1) Spunem ca g divide  sau ca  se divide cu g, daca

Scriem (citim g divide  sau citim  se divide cu g).

2) Spunem ca  si g sunt asociate in divizibilitate daca se divid reciproc, adica

3) Spunem ca polinoamele f si g au cel mai mare divizor comun (c.m.m.d.c)

daca exista polinomul satisfacand conditiile:

i) d este divizor comun pentru  si g, adica

ii) Orice alt divizor comun pentru  si g il divide pe d, adica cu

si

37
Notam cu c.m.m.d.c. al polinoamelor  si g. Scriem

a.i. Observam ca…

PROPOZITIE: Doua polinoame sunt asociate daca si numai daca difera

printr-un factor inversabil (polinom de gradul zero).

Teorema impartirii cu rest:

Fie cu Exista atunci alte doua polinoame cu

proprietatile:

1)

2)

Polinoamele se numesc deimpartit, impartitor, cat respectiv rest,

remarcam ca impartitorul trebuie sa fie nenul.

Teorema lui Bezout, teorema restului: Fie Atunci:

1) Restul impartirii polinomului  prin X-x este (x)

2) x este radacina pentru  daca si numai daca  se divide cu (X-x)

Obs.: 1) Daca

2) Daca , atunci

Lema: Fie polinoame legate prin relatia Daca exista

atunci exista si avem:

Teorema: Fie Atunci:

i) sirul de impartiri cu rest (1) este finit, adica exista a.i.

38
ii) exista c.m.m.d.c. al polinoamelor  si g si acesta este ultimul rest nenul,

adica cand (Cand k=1 inseamna ca prima impartire se face

exact si atunci

Obs.: Oricare doua polinoame care reprezinta c.m.m.d.c. a doua polinoame

fixate, sunt asociate in divizibilitate.

Def.: Daca spunem ca polinoamele  si g sunt relativ prime sau

prime intre ele.

Obs.: Exista echivalenta:

PROPOZITIE: Fie astfel incat iar Atunci

Def.:

1) Un polimon nenul si neinversabil (echivalent spus, neasociat cu 0

sau 1 sau totuna, de grad ) se numeste IREDUCTIBIL IN INELUL K[X]
sau IREDUCTIBIL PESTE CORPUL K daca, abstractie facand de asocieri,
singurii sai divizori in K[x] sunt 1 si p. Aceasta inseamna ca:

2) Un polinom nenul si neinversabil care nu este ireductibil se mai numeste

REDUCTIBIL in

Exemplu: In orice inel polinoamele de gradul1 sunt ireductibile.

Lema: Fie un polinom ireductibil si un polinom oarecare.

Daca p nu divide , atunci

PROPOZITIE: Fie un polinom nenul si neinversabil. Urmatoarele

afirmatii sunt echivalente:

1) p este ireductibil in
39
2)

(Asadar, un polinom este ireductibil daca si numai daca ori de cate ori divide
un produs, rezulta ca divide unul din factori).

Teorema: Orice polinom nenul si neinversabil din se descompune in

mod unic intr-un produs finit de polinoame ireductibile din Unicitatea
este inteleasa abstractie facand de asocieri si de ordinea factorilor.

PROPOZITIE: In inelul singurele polinoame ireductibile sunt cele de

gradul 1.

Consecinta: Orice polinom nenul si neinversabil se descompune in

mod unic in factori liniari in inelul

PROPOZITIE: Fie un polinom de grad

i) O conditie necesara ca polinomul p sa fie ireductibil in este ca el sa nu

aiba radacini in corpul K

ii) Daca grad conditia necesara de la i) este si suficienta, deci p este

ireductibil daca si numai daca nu are radacini in K.

Exemplu: Polinomul este ireductibil, intrucat este de grad 2 si

nu are radacini in corpul

PROPOZITIE: Polinoamele ireductibile din inelul sunt polinoamele de

gradul 1 si polinoamele de gradul 2 care nu au radacini in corpul

Consecinta: Orice polinom nenul si neinversabil, se descompune in

mod unic in inelul intr-un produs de factori liniari sau factori de gradul
2 fara radacini reale.

40
Def.: Un polinom se numeste POLINOM PRIMITIV daca
c.m.m.d.c. al tuturor coeficientilor sai este egal cu 1.

PROPOZITIE:

1) Orice polinom se scrie sub forma unde iar

este un polinom primitiv

2) Orice polinom se scrie sub forma = rg, unde iar

este un polinom primitiv.
Obs.: Daca este un polinom ireductibil, atunci in mod necesar f este
un polinom primitiv.

Obs.: Fie un polinom primitiv si Daca atunci

Def.: Daca iar este un numar prim

fixat, polinomul (unde este clasa de

resturi modulo-p a numarului intreg a) se numeste POLINOMUL REDUS
MODULO-P AL LUI F.

Lema lui GAUSS: Fie doua polinoame primitive. Atunci

polinomul-produs este de asemenea un polinom primitiv.

Teorema lui Gauss: Daca este un polinom ireductibil in inelul

atunci  este ireductibil si in inelul

COROLAR: Fie un polinom primitiv. Atunci  este ireductibil in

daca si numai daca este ireductibil in

41
Criteriul de ireductibilitate al lui Einstein:

Fie un polinom cu proprietatea ca exista un

numar prim astfel incat p divide toti coeficientii dar nu

divide termenul liber Atunci  este ireductibil in inelul deci si in

inelul

Obs.: Un polinom de grad are in corpul K cel mult ‘n’ radacini,

nu neaparat distincte.

PROPOZITIE: (cand ): Fie un polinom de

gradul n. Urmatoarele afirmatii sunt echivalente:

1) Polinomul  se descompune in inelul intr-un produs de factori liniari,

nu neaparat distincti

2) Radacinile polinomului  in corpul K sunt presupuse nu

neaparat distincte.

3) Exista egalitatea

PROPOZITIE: Fie un polinom de grad

n, care are in corpul K radacinile nu neaparat distincte. Atunci au

loc egalitatile:

42
 Aceste inegalitati se numesc formulele lui Viète.

PROPOZITIE: Fie un polinom de grad n, care are in corpul K

radacinile multiple respectiv de ordin cu

. Atunci, descompunerea lui  in factori ireductibili in inelul

K[x] este unde este coeficientul

dominant al polinomului .

CORPUL NUMERELOR COMPLEXE

1. Construcţia mulţimii numerelor complexe. Operaţii cu numere

complexe.

Definiţia I. 1. 1. O pereche ordonată de numere reale

(a, b) = z se numeşte număr complex iar mulţimea C = {(a, b) / a, b  R} se

numeşte mulţimea numerelor complexe.

43
Observaţia I. 1. 1. Două numere complexe (a, b) şi (c, d) sunt egale (a, b) =
(c, d), dacă şi numai dacă a = c şi b = d.

În mulţimea numerelor complexe se definesc două legi de compoziţie.

Definiţia I. 1. 2. Pentru numerele complexe z = (a, b) şi z’ = (c, d) se definesc

z + z’ = (a, b) + (c, d) = (a+c, c+d) (adunarea) şi z ∙ z’ = (a, b) ∙ (c, d) = (ac –
bd, ad + bc) (înmulţirea).

Rezultă imediat că operaţiile sunt legi de compoziţie, adică pentru orice z, z’

 C rezultă că z + z’  C şi z ∙ z’  C.

Teorema I. 1. 1. Mulţimea numerelor complexe, înzestrată cu cele două legi

de compoziţie are următoarele proprietăţi:

A. 1. Oricare ar fi z, z’, z’’  C rezultă că (z + z’) + z’’ = z + (z’ + z’’)

(asociativitatea);

A. 2. Există (0, 0) = 0  C astfel încât z + 0 = 0 + z = z pentru orice z  C

(elementul 0 = (0, 0) se numeşte element neutru);

A. 3. Oricare ar fi z  C, există (-z)  C astfel încât z + (-z) = (-z) + z = 0

(elementul (-z) se numeşte opusul lui z şi dacă z = (a, b) atunci (-z) = (-a, -b));

A. 4. Oricare ar fi z, z’  C rezultă că z + z’ = z’ + z (comutativitatea);

I. 1. Oricare ar fi z, z’, z’’  C rezultă că (z ∙ z’) ∙ z’’ = z ∙ (z’ ∙ z’’)

(asociativitatea);

I. 2. Există un element (1, 0) = 1 (element neutru) astfel încât pentru orice

z  C rezultă z ∙ 1 = 1 ∙ z = z;

44
I. 3. Pentru orice z  C, z  0, există z-1  C astfel încât z ∙ z-1 = z-1 ∙ z = 1 şi
1
în acest caz z-1 se numeşte inversul lui z şi se notează cu . Prin calcul se
z
a b
poate deduce că dacă z = (a, b) atunci z-1 = ( , 2 ).
a  b a  b2
2 2

I. 4. Oricare ar fi z, z’  C rezultă că

z ∙ z’ = z’ ∙ z (comutativitatea);

D. 1. Oricare ar fi z, z’,  C rezultă că z ∙ (z’ + z’’) = z ∙ z’ + z ∙ z’’

(distributivitatea înmulţirii faţă de adunare).

Verificarea propoziţiilor A. 1. – A. 4., I. 1. – I. 4. şi D. 1. se poate face prin

calcul direct, ţinând cont de definiţiile celor două operaţii.

Observaţia I. 1. 2. Mulţimea C împreună cu adunarea formează grup abelian

iar împreună cu adunarea şi înmulţirea formează corp comutativ.

Definiţia I. 1. 3. Pentru orice numere complexe z şi z’ numărul z – z’ = z + (-

z’) se numeşte diferenţa numerelor complexe z şi z’. Pentru orice z, z’  C,
1
z’≠ 0, numărul z : z’ = z ∙ (z’)-1 = z ∙ , se numeşte câtul numerelor complexe
z

z şi z’. Pentru un număr n  N* - {1} se defineşte numărul zn = z ∙ z ∙ . . . ∙ z

produsul a n termeni egali. Pentru n = 1, z1 = z iar pentru z  0, z0 = 1 şi z-n =
1
.
zn

Elementul (0, 1) se va numi unitate imaginară şi se va nota cu i iar (1, 0) se va

numi unitate reală.

I. 2. Forma algebrică a numerelor complexe

Fie C0 = { (x, 0) / x  R} o submulţime a numerelor complexe. Cele două
operaţii induse se efectuează astfel:

45
(x, 0) + (y, 0) = (x + y, 0) şi (x, 0) ∙ (y, 0) = (xy, 0); deci adunarea şi
înmulţirea în mulţimea C0 se execută după aceleaşi reguli ca adunarea şi
înmulţirea în mulţimea numerelor reale R.

Rezultă astfel că C0 este un subcorp al lui C iar aplicaţia f : R  C0, f(x) =

(x, 0) este izomorfism de corpuri. Acest fapt permite identificarea lui R cu C 0
şi deci „scufundarea” lui R în C.

Astfel, perechea (x, 0) se notează cu x şi, în particular,

(0, 0) = 0, (1, 0) = 1.

Cum z = (x, y) = (x, 0) + (0, y) = (x, 0) + (y, 0) ∙ (0, 1) rezultă că z = x + yi,

care reprezintă forma algebrică a numărului complex z.

Numărul x = Re (z) se numeşte partea reală a lui z, iar y = Im (z) se numeşte

partea imaginară.
Definiţia I. 2. 1. Un număr z  C, z  0 pentru care

Re (z) = 0 se numeşte pur imaginar.

Ţinând cont că i2 = (0, 1) ∙ (0, 1) =

(-1, 0) rezultă că i2 = -1, adică mulţimea C este aceea în care ecuaţia z2 + 1 = 0

are soluţii.

46