INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN – OLT CASA CORPULUI DIDACTIC - OLT

Nr. .........../................................. Nr. .........../..............................

Inspector școlar de matematică Avizat,

Avizat,

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV RESPONSABIL COMISIE

METODICĂ

Nr. .........../........................... Profesor: SIMONA GUȘATU

Director: profesor, VIRGINIA GHIRĂ Avizat,

SUBIECTE REZOLVATE DIN PROGRAMA

DE TITULARIZARE LA MATEMATICĂ

AUTOR,

PROFESOR: OANCEA CĂTĂLINA ILEANA

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV

-AUXILIAR CURRICULAR-

-2016-
 CONCURSUL PENTRU

OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/

CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/
REZERVATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL
PREUNIVERSITAR

PROGRAMA

PENTRU

DISCIPLINA

MATEMATICĂ

2
 A. NOTĂ DE PREZENTARE

Programa pentru disciplina Matematică se adresează absolvenţilor

învăţământului superior de specialitate şi profesorilor care se prezintă la Concursul
pentru ocuparea posturilor didactice/ catedrelor declarate vacante/ rezervate în
unităţile de învăţământ preuniversitar.

Programa pentru concurs este elaborată luând în considerare şi programele

şcolare în vigoare din învăţământul preuniversitar, respectiv programele pentru
evaluările şi examenele naţionale la disciplina Matematică.

Programa este în concordanţă cu profilul absolventului de învăţământ

superior care urmează să fie încadrat în învăţământul preuniversitar, competenţele
şi conţinuturile din programă fiind stabilite în conformitate cu abordarea
curriculară sistemică a activităţilor didactice. Din această perspectivă, aspectele
fundamentale vizate prin această programă sunt:

 cunoaşterea conţinuturilor ştiinţifice fundamentale şi a conexiunilor pe care

Matematica le are cu alte discipline studiate în învăţământul preuniversitar;
 aplicarea conceptelor de bază şi a principiilor didacticii generale şi ale
metodicii predării matematicii în gimnaziu şi în liceu în contexte
educaţionale specifice.

B. COMPETENŢE ALE PROFESORULUI DE MATEMATICĂ

Pe lângă conţinuturile ştiinţifice de specialitate şi cele de metodica predării

matematicii, programa vizează competenţe pe care profesorul de matematică
trebuie să şi le formeze, să le dezvolte şi să le probeze pe parcursul desfăşurării
activităţii didactice. Aceste competenţe sunt:
 cunoaşterea conţinuturilor ştiinţifice de specialitate, probată prin:

3
  identificarea unor date, relaţii matematice şi corelarea lor în
funcţie de contextul în care au fost definite;
 prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural,
contextual cuprinse în enunţuri matematice;
 utilizarea algoritmilor şi a conceptelor matematice pentru
caracterizarea locală sau globală a unei situaţii concrete;
 exprimarea caracteristicilor matematice, cantitative sau
calitative, ale unei situaţii concrete şi a algoritmilor de
prelucrare a acestora;
 analizarea şi interpretarea caracteristicilor matematice ale unei
situaţii-problemă;
 modelarea matematică a unor situaţii variate, prin integrarea
cunoştinţelor din diferite domenii;
 aplicarea principiilor didacticii matematicii şi a cunoştinţelor de metodica
predării matematicii, probate prin:
 capacitatea de proiectare a unui demers didactic pentru ciclul
gimnazial sau liceal;
 adecvarea strategiilor didactice la conţinuturi şi la competenţele
vizate, prin construirea unor demersuri didactice interactive,
stimulative, participative;
 asigurarea concordanţei între strategii de evaluare, competenţe,
conţinuturi şi instrumente de evaluare.

C. TEMATICA ŞTIINŢIFICĂ PENTRU DISCIPLINA MATEMATICĂ

Algebră (cu elemente de logică matematică, teoria mulţimilor,

aritmetică, teoria probabilităţilor şi statistică)
Propoziţii. Operatori logici. Predicate. Cuantificator universal şi
cuantificator existenţial.

4
 Mulţimi. Mulţimi de numere (N, Z, Q, R, C). Operaţii cu mulţimi. Principiul
includerii şi excluderii. Relaţii binare. Relaţii de ordine. Relaţii de echivalenţă,
clase de echivalenţă. Numere cardinale, operaţii. Mulţimi finite şi mulţimi infinite.
Mulţimi numărabile şi mulţimi nenumărabile. Metoda inducţiei matematice.
Funcţii. Funcţii injective, surjective, bijective. Compunerea funcţiilor.
Funcţii inversabile, inversa unei funcţii. Funcţii reale de variabilă reală monotone,
periodice, pare, impare. Operaţii cu funcţii reale.
Şiruri. Şiruri recurente. Progresii aritmetice şi progresii geometrice.
Numere naturale şi numere întregi. Teorema împărţirii cu rest. Divizibilitate.
Criterii de divizibilitate. Numere prime. Teorema fundamentală a aritmeticii.
C.m.m.d.c., c.m.m.m.c a două sau mai multor numere întregi. Algoritmul lui
Euclid pentru determinarea c.m.m.d.c. a două numere întregi. Ecuaţii diofantice:
ax + by = c; x2 + y2 = z2.
Probleme de numărare. Permutări, aranjamente, combinări. Binomul lui
Newton.
Evenimente aleatoare, operaţii cu evenimente. Probabilitatea unui eveniment
în cazul evenimentelor elementare egal probabile (cazul finit). Probabilităţi
condiţionate. Evenimente independente. Scheme clasice de probabilitate (Poisson
şi Bernoulli). Variabile aleatoare.
Radicalul de ordinul n dintr-un număr real. Puteri cu exponent raţional şi
puteri cu exponent real. Funcţia exponenţială şi funcţia logaritmică.
Numere complexe. Forma algebrică, modulul şi conjugatul unui număr
complex. Forma trigonometrică a unui număr complex. Operaţii cu numere
complexe. Formula lui Moivre. Rădăcinile de ordinul n ale unui număr
complex. Ecuaţii binome. Interpretări geometrice ale operaţiilor cu numere
complexe. Aplicaţii în geometrie ale numerelor complexe.
Lege de compoziţie. Asociativitate, comutativitate, element neutru, elemente
simetrizabile. Monoid, grup, subgrup. Morfism de grupuri, izomorfism de grupuri.
Teorema lui Lagrange. Grup ciclic. Ordinul unui element într-un grup. Teorema

5
lui Cauchy. Grup de permutări. Descompunerea unei permutări în produs de cicli
disjuncţi. Transpoziţie. Signatura unei permutări.
Inel unitar, subinel, divizori ai lui zero. Morfism de inele, izomorfism de
inele. Grupul unităţilor unui inel. Inel integru. Caracteristica unui inel. Inelul
claselor de resturi modulo n. Indicatorul lui Euler. Mica teoremă a lui Fermat,
teorema lui Euler, teorema lui Wilson. Lema chineză a resturilor. Corp, subcorp.
Morfism de corpuri, izomorfism de corpuri.
Inelul polinoamelor de o nedeterminată, cu coeficienţi într-un inel
comutativ. Gradul unui polinom. Funcţie polinomială. Polinoame simetrice,
teorema fundamentală a polinoamelor simetrice. Teorema împărţirii cu rest pentru
polinoame cu coeficienţi într-un corp comutativ. Divizibilitate, asociere în
divizibilitate, c.m.m.d.c. şi c.m.m.m.c. a două sau mai multor polinoame,
algoritmul lui Euclid pentru aflarea c.m.m.d.c. a două polinoame. Rădăcinile unui
polinom cu coeficienţi într-un corp comutativ. Teorema lui Bézout. Teorema
fundamentală a algebrei. Rădăcini multiple. Derivata formală a unui polinom.
Formula lui Taylor pentru polinoame cu coeficienţi într-un corp de caracteristică
zero. Teorema de caracterizare a rădăcinilor multiple pentru un polinom cu
coeficienţi într-un corp de caracteristică zero. Relaţiile lui Viète. Sumele lui
Newton. Polinoame cu coeficienţi întregi, raţionali, reali, complecşi. Polinoame
ireductibile.
Spaţiu vectorial, subspaţiu. Dependenţă liniară, independenţă liniară, sistem
de generatori. Bază a unui spaţiu vectorial. Aplicaţie liniară. Matrice cu elemente
într-un inel comutativ. Operaţii cu matrice. Transpusa unei matrice. Determinantul
de ordin n. Proprietăţi ale determinanţilor. Determinantul produsului a două
matrice. Matrice inversabilă, inversa unei matrice. Rangul unei matrice cu
elemente într-un corp comutativ. Matricea asociată unei aplicaţii liniare.
Sisteme de ecuaţii liniare. Teorema lui Cramer. Teorema Kronecker-Capelli.
Sisteme omogene. Metoda lui Gauss de rezolvare a sistemelor de ecuaţii liniare.
Date statistice. Reprezentarea grafică a datelor statistice. Eşantionare.
Frecvenţă. Medii. Dispersie.

6
 Graf, graf arbore. Distanţă, drumuri, lungimea unui drum.

Geometrie şi trigonometrie
Poziţii relative ale punctelor, dreptelor şi planelor.
Segment, triunghi, semidreaptă, semiplan, unghi, poligon, poligon convex.
Distanţa dintre două puncte. Lungimea unui segment, măsura unui unghi.
Congruenţa segmentelor, a unghiurilor şi a triunghiurilor. Inegalităţi relative la
laturile şi unghiurile unui triunghi.
Drepte paralele în plan, axioma de paralelism, perechi de unghiuri
congruente formate de o secantă cu două drepte paralele. Suma măsurilor
unghiurilor într-un triunghi. Patrulatere: paralelogram, dreptunghi, romb, pătrat,
trapez. Linii importante într-un triunghi (mediane, înălţimi, mediatoare, bisectoare)
şi concurenţa lor.
Teorema lui Thales. Asemănarea triunghiurilor. Relaţii metrice într-un
triunghi. Calcularea lungimii medianelor, a bisectoarelor şi a înălţimilor unui
triunghi. Teorema lui Menelaus şi teorema lui Ceva.
Cercul. Cercul înscris şi cercul circumscris unui triunghi. Coarde, arce şi
unghiuri în cerc. Puterea unui punct faţă de un cerc, axă radicală a două cercuri.
Poligoane înscrise sau circumscrise unui cerc, poligoane regulate. Lungimea
cercului şi lungimea arcului de cerc.
Aria suprafeţelor poligonale plane. Aria discului şi aria sectorului circular.
Drepte paralele în spaţiu, dreaptă paralelă cu un plan, plane paralele.
Unghiul a două drepte, drepte perpendiculare. Dreaptă perpendiculară pe un plan,
teorema celor trei perpendiculare, plane perpendiculare. Proiecţii. Unghiul unei
drepte cu un plan, unghiul a două plane. Distanţa de la un punct la un plan.
Perpendiculara comună a două drepte necoplanare, distanţa dintre două drepte.
Corpuri poliedrale: prisma, piramida, trunchiul de piramidă. Corpuri de
rotaţie: sfera, cilindrul circular drept, conul circular drept, trunchiul de con circular
drept. Secţiuni cu un plan. Arii şi volume.

7
 Vectori în plan şi în spaţiu. Operaţii cu vectori: adunarea, înmulţirea cu
numere reale, produsul scalar şi produsul vectorial. Vectori de poziţie. Repere
carteziene pe dreaptă, în plan şi în spaţiu. Ecuaţii ale dreptelor în plan şi în spaţiu.
Ecuaţii ale planului.
Condiţii de coliniaritate, paralelism şi perpendicularitate în plan şi în spaţiu,
condiţii de coplanaritate. Determinarea unghiurilor dintre drepte, plane, drepte şi
plane. Distanţa de la un punct la o dreaptă în plan şi în spaţiu. Distanţa de la un
punct la un plan. Aria unui triunghi. Volumul unui tetraedru.
Ecuaţiile cercului. Ecuaţia carteziană redusă a elipsei, a hiperbolei, a
parabolei. Tangente la cerc, elipsă, hiperbolă, parabolă.
Funcţii trigonometrice, formule fundamentale, funcţii trigonometrice
inverse. Ecuaţii trigonometrice şi sisteme de ecuaţii trigonometrice. Aplicaţii ale
trigonometriei în geometrie.
Locuri geometrice.

Analiză matematică
Mulţimea numerelor reale: structura de ordine, axioma lui Cantor. Mulţimi
mărginite şi mulţimi nemărginite. Vecinătăţi. Puncte interioare, aderente, de
acumulare. Mulţimi deschise, închise, compacte. Dreapta reală încheiată.
Şiruri de numere reale. Subşir. Limita unui şir. Convergenţa şirurilor
monotone şi mărginite. Convergenţa şirurilor Cauchy. Operaţii cu şiruri care
au limită, cazuri de nedeterminare. Criterii de existenţă a limitei: criteriul
cleştelui, criteriul majorării, criteriul raportului. Lema Stolz-Cesarò, criteriul
rădăcinii. Trecerea la limită în inegalităţi. Şiruri remarcabile: şiruri cu limita
e, şirul sumelor parţiale ale seriei armonice generalizate.
Funcţii reale de o variabilă reală. Funcţii mărginite. Funcţii convexe, funcţii
concave.
Limite de funcţii, definiţii echivalente. Operaţii cu limite de funcţii, cazuri
de nedeterminare.

8
 Continuitate. Puncte de discontinuitate. Operaţii cu funcţii continue. Funcţii
continue pe intervale. Teorema lui Weierstrass. Proprietatea lui Darboux.
Discontinuităţi ale funcţiilor monotone şi discontinuităţi ale funcţiilor cu
proprietatea lui Darboux. Continuitate uniformă.
Derivabilitate. Operaţii cu funcţii derivabile. Proprietăţi ale funcţiilor
derivabile, derivata funcţiei inverse. Derivate de ordin superior. Puncte de
extrem local. Tangenta la graficul unei funcţii într-un punct, puncte de
inflexiune, puncte de întoarcere, puncte unghiulare. Teorema lui Fermat.
Teorema lui Rolle. Teorema lui Lagrange. Teorema lui Cauchy. Teorema lui
Darboux. Studiul monotoniei şi al convexităţii cu ajutorul derivatelor.
Teoremele lui l'Hospital. Formula lui Taylor cu restul lui Lagrange.
Dezvoltarea în serie Taylor pentru funcţiile sin x, cos x, ln(1 + x), (1 + x)a, ex.
Integrabilitate Riemann, criteriul lui Darboux. Integrarea funcţiilor
monotone şi a funcţiilor continue. Teorema de medie. Primitive, teorema de
existenţă a primitivelor funcţiilor continue. Formula Leibniz-Newton. Metode de
calcul al integralelor. Aplicaţii ale calculului integral în geometrie.
Rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale cu variabile separabile, a ecuaţiilor
diferenţiale liniare de ordinul I şi a ecuaţiilor diferenţiale de ordinul al II-lea cu
coeficienţi constanţi.

D. BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE PENTRU TEMATICA ŞTIINŢIFICĂ

DISCIPLINA MATEMATICĂ

*** Manuale şcolare alternative aprobate pentru disciplina Matematică,

conform Catalogului manualelor şcolare valabile în învăţământul
preuniversitar, www.edu.ro

1. Becheanu M., Dincă A., Ion I., Niţă C., Purdea I., Radu N., Ştefănescu C.:
Algebră pentru perfecţionarea profesorilor, EDP, Bucureşti, 1983

9
2. Brânzei D., Onofraş E., Aniţa S.: Bazele raţionamentului geometric, Editura
Academiei, Bucureşti, 1983
3. Brânzei D., Zanoschi A.: Geometrie, probleme cu vectori, Editura Paralela
45, Piteşti, 2003
4. Colojoară I.: Analiză matematică, EDP, Bucureşti, 1983
5. Miron R., Brânzei D.: Fundamentele aritmeticii şi geometriei, Editura
Academiei, Bucureşti, 1983
6. Miron R., Papuc D. (coord.): Geometrie pentru perfecţionarea profesorilor,
EDP, Bucureşti, 1983
7. Năstăsescu C., Niţă C., Vraciu C.: Bazele algebrei, vol. I, Editura
Academiei, Bucureşti, 1986
8. Nicolescu M., Dinculeanu N., Marcus S.: Analiza matematică, EDP,
Bucureşti, 1980
9. Nicolescu L., Boskoff V.: Probleme practice de geometrie, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1990
10.Nicula V.: Numere complexe, Editura Scorpion, Bucureşti, 1993
11.Panaitopol L., Gica Al.: Elemente de teoria numerelor, Editura Universităţii
din Bucureşti, 2001
12.Panaitopol L., Şerbănescu D.: Probleme de teoria numerelor şi
combinatorică, Editura Gil, Zalău, 2002
13.Popa E.: Analiză matematică. Culegere de probleme, Editura Gil, Zalău,
2005
14.Singer Mihaela, Voica C., Neagu Mihaela: Statistică şi probabilităţi – curs
introductiv pentru elevi, studenţi şi profesori, Editura Sigma, Bucureşti,
2003
15.Tomescu I.: Probleme de combinatorică şi teoria grafurilor, EDP,
Bucureşti, 1981
16.Ţiţeica G.: Culegere de probleme de geometrie, Editura Tehnică, Bucureşti,
1965.

10
 E. TEMATICA PENTRU METODICA PREDĂRII MATEMATICII

I. Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii didactice

1. Componentele curriculumului naţional: planuri-cadru, programe
şcolare, manuale şcolare şi auxiliare curriculare; alţi termeni de referinţă ai
curriculumului naţional: cadru de referinţă, competenţe generale,
competenţe specifice etc.
2. Proiectarea activităţii didactice: planificarea calendaristică,
proiectarea unei unităţi de învăţare.
3. Proiectarea curriculumului la decizia şcolii (aprofundare/ extindere/
opţional ca disciplină nouă): structură, condiţionări, modalităţi de adecvare
la grupuri ţintă diferite.
II. Strategii didactice utilizate în procesul de predare-învăţare-evaluare la
Matematică
1.Metode didactice specifice matematicii, metode de învăţare centrate pe
elev.
2.Forme de organizare a activităţii didactice (frontal, individual, grup):
clasificare, caracterizare.
3.Mijloace de învăţământ (tipuri, caracterizare, funcţii didactice); integrarea
lor în procesul de predare-învăţare-evaluare.
III. Evaluarea procesului instructiv-educativ, a progresului şi a rezultatelor
şcolare; valorizarea activităţii elevului
1. Evaluarea: obiective, funcţii, tipuri de evaluări; calităţi ale
instrumentelor de evaluare: validitate, fidelitate, obiectivitate şi
aplicabilitate.
2. Metode de evaluare: tradiţionale, alternative; erori de evaluare şi
modalităţi de minimizare a lor.
3. Tipologia itemilor: definiţie, clasificări, caracteristici, reguli de
proiectare.

11
F. BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE PENTRU METODICA PREDĂRII
MATEMATICII

*** Ghid de evaluare pentru matematică, SNEE, Editura ProGnosis, Bucureşti,

2000

*** Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de matematică primar –

gimnaziu, Editura SC Aramis Print, Bucureşti, 2001

*** Ghid metodologic aria curriculară Matematică şi Ştiinţe ale naturii –

liceu, Editura SC Aramis Print, Bucureşti, 2002

*** Curriculum naţional. Programe şcolare în vigoare pentru matematică,

www.edu.ro

*** Planurile-cadru în vigoare pentru matematică, www.edu.ro

1. Brânzei D., Brânzei Rodica: Metodica predării matematicii,

Editura Paralela 45, Piteşti, 2000
2. Catană Aurelia, Săvuică M., Stănăşilă O.: Metodica predării
analizei matematice, EDP, Bucureşti, 1983
3. Cristea S.: Fundamentele pedagogiei, Editura Polirom, Iaşi,
2010
4. Cucoş C.: Psihopedagogie pentru examenele de definitivare
şi grade didactice, Editura Polirom, Iaşi, 2009
5. Dragomir Mariana: Managementul activităţii didactice,
Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2003
6. Pânişoară O.: Comunicarea eficientă. Metode de interacţiune
eficientă, Editura Polirom, Iaşi, 2003
7. Polya G.: Descoperirea în matematică, EDP, Bucureşti, 1971
8. Savu I. ş. a.: Ghidul profesorului de matematică – Concursul
pentru ocuparea posturilor didactice - 2004, Editura Sigma, Bucureşti, 2004

12
9. Singer Mihaela, Voica C.: Învăţarea matematicii. Elemente
de didactică aplicată pentru clasa a VIII-a, Editura Sigma, Bucureşti, 2002
1. Mulțimea numerelor complexe

I. 1. Construcţia mulţimii numerelor complexe. Operaţii cu numere

complexe.
Definiţia I. 1. 1. O pereche ordonată de numere reale

(a, b) = z se numeşte număr complex iar mulţimea C = {(a, b) / a, b ∈

R} se numeşte mulţimea numerelor complexe.

Observaţia I. 1. 1. Două numere complexe (a, b) şi (c, d) sunt egale (a,

b) = (c, d), dacă şi numai dacă a = c şi b = d.

În mulţimea numerelor complexe se definesc două legi de compoziţie.

Definiţia I. 1. 2. Pentru numerele complexe z = (a, b) şi z’ = (c, d) se

definesc z + z’ = (a, b) + (c, d) = (a+c, c+d) (adunarea) şi z ∙ z’ = (a, b)∙
(c, d) = (ac – bd, ad + bc) (înmulţirea).

Rezultă imediat că operaţiile sunt legi de compoziţie, adică pentru orice

z, z’ ∈ C rezultă că z + z’ ∈ C şi z ∙ z’ ∈ C.

Teorema I. 1. 1. Mulţimea numerelor complexe, înzestrată cu cele două

legi de compoziţie are următoarele proprietăţi:

A. 1. Oricare ar fi z, z’, z’’ ∈ C rezultă că (z + z’) + z’’ = z + (z’ + z’’)

(asociativitatea);

A. 2. Există (0, 0) = 0 ∈ C astfel încât z + 0 = 0 + z = z pentru orice z

∈ C (elementul 0 = (0, 0) se numeşte element neutru);

A. 3. Oricare ar fi z ∈ C, există (-z) ∈ C astfel încât z + (-z) = (-z) +

z = 0 (elementul (-z) se numeşte opusul lui z şi dacă z = (a, b) atunci (-z)
= (-a, -b));

13
A. 4. Oricare ar fi z, z’ ∈ C rezultă că z + z’ = z’ + z (comutativitatea);

I. 1. Oricare ar fi z, z’, z’’ ∈ C rezultă că (z ∙ z’) ∙ z’’ = z ∙ (z’ ∙ z’’)

(asociativitatea);

I. 2. Există un element (1, 0) = 1 (element neutru) astfel încât pentru

orice z ∈ C rezultă z ∙ 1 = 1 ∙ z = z;

I. 3. Pentru orice z ∈ C, z ¿ 0, există z-1 ∈ C astfel încât z ∙ z-1 = z-1

1
∙ -1
z = 1 şi în acest caz z se numeşte inversul lui z şi se notează cu z .

Prin calcul se poate deduce că dacă z = (a, b) atunci

a −b
2
, 2 2
2
z = ( a +b a + b ).
-1

I. 4. Oricare ar fi z, z’ ∈ C rezultă că

z ∙ z’ = z’ ∙ z (comutativitatea);

D. 1. Oricare ar fi z, z’, ∈ C rezultă că z ∙ (z’ + z’’) = z ∙ z’ + z ∙ z’’

(distributivitatea înmulţirii faţă de adunare).

Verificarea propoziţiilor A. 1. – A. 4., I. 1. – I. 4. şi D. 1. se poate face

prin calcul direct, ţinând cont de definiţiile celor două operaţii.

Observaţia I. 1. 2. Mulţimea C împreună cu adunarea formează grup

abelian iar împreună cu adunarea şi înmulţirea formează corp comutativ.

Definiţia I. 1. 3. Pentru orice numere complexe z şi z’ numărul z – z’ = z

+ (-z’) se numeşte diferenţa numerelor complexe z şi z’. Pentru orice z,

1
≠ ∙ ∙
z’ ∈ C, z’ 0, numărul z : z’ = z (z’)-1 = z z , se numeşte câtul

numerelor complexe z şi z’. Pentru un număr n ∈ N* - {1} se defineşte

14
numărul zn = z ∙ z ∙ . . . ∙ z produsul a n termeni egali. Pentru n = 1, z 1 = z

1
iar pentru z ¿ 0, z0 = 1 şi z-n = zn .

Elementul (0, 1) se va numi unitate imaginară şi se va nota cu i iar (1, 0)

se va numi unitate reală.

I. 2. Forma algebrică a numerelor complexe

Fie C0 = { (x, 0) / x ∈ R} o submulţime a numerelor complexe. Cele
două operaţii induse se efectuează astfel:

(x, 0) + (y, 0) = (x + y, 0) şi (x, 0) ∙ (y, 0) = (xy, 0); deci adunarea şi

înmulţirea în mulţimea C0 se execută după aceleaşi reguli ca adunarea şi
înmulţirea în mulţimea numerelor reale R.

Rezultă astfel că C0 este un subcorp al lui C iar aplicaţia f : R → C0,

f(x) = (x, 0) este izomorfism de corpuri. Acest fapt permite identificarea
lui R cu C0 şi deci „scufundarea” lui R în C.

Astfel, perechea (x, 0) se notează cu x şi, în particular,

(0, 0) = 0, (1, 0) = 1.

Cum z = (x, y) = (x, 0) + (0, y) = (x, 0) + (y, 0) ∙ (0, 1) rezultă că z = x +

yi, care reprezintă forma algebrică a numărului complex z.

Numărul x = Re (z) se numeşte partea reală a lui z, iar y = Im (z) se

numeşte partea imaginară.
Definiţia I. 2. 1. Un număr z ∈ C, z ¿ 0 pentru care

Re (z) = 0 se numeşte pur imaginar.

Ţinând cont că i2 = (0, 1) ∙ (0, 1) =

(-1, 0) rezultă că i2 = -1, adică mulţimea C este aceea în care ecuaţia z 2 +

1 = 0 are soluţii.

15
I. 3. Reprezentarea geometrică a numerelor complexe
Fie P un plan raportat la un sistem de axe de coordonate rectangulare
xOy. Fiecărui număr complex z = (x, y) îi corespunde un punct M ∈ P
de abscisă x şi ordonată y.

Punctul M se numeşte imaginea geometrică a numărului complex z = (x,

y) care, la rândul său, poartă numele de afixul punctului M.

Se construieşte astfel o bijecţie

f:P → C unde f (M) = zM = (xM, yM) ∈ C, ( ∀ )M ∈ P, fapt

pentru care mulţimea C poate fi identificată cu planul considerat.

Punctele planului se vor numi tot numere complexe şi planul însuşi, în

care se reprezintă numerele complexe, se va numi plan complex.
Numerele reale sunt reprezentate prin punctele axei Ox, numită, de
aceea, axă reală, iar numerele complexe pur imaginare, adică cele de
forma (0, y) sunt reprezentate pe axa Oy care se va numi axă imaginară.

I. 4. Coordonate polare în plan. Forma trigonometrică a unui număr

complex.
Fie M (z) un punct din planul complex, unde z ∈ C*

(C* = C – {0}).

16
 Punctul M(z) este complet determinat dacă se cunosc distanţa r = MO şi
măsura φ a unghiului format de semiaxa pozitivă Ox şi semidreapta (OM
,φ ∈ (-π,π].

Din figura 1 se poate deduce că r = MO = |z| este chiar modulul

numărului z şi se numeşte rază polară.

Unghiul φ, unic determinat în (-π, π], poartă denumirea de argument

polar al

lui z şi se notează φ = arg z.

Numerele r şi φ, unde r > 0 şi φ ∈ [0,2π), poartă numele de coordonate

polare ale punctului M şi vom scrie M(r, φ).

Din figura 1, pentru z = (x, y) ¿

(0, 0), coordonatele carteziene sunt:

x = r cosφ şi y = r sinφ (4.1.).

Trecerea de la coordonate carteziene la coordonate polare se obţine

cu formulele:

y y y Π
φ=arg z =
{{{{
arctg ,x>0,y∈R¿ Π+arctg ,x<0,y>0¿−Π+arctg ,x<0,y<0¿ ,x=0,y>0 ¿
x x x 2
r= √ x2 + y 2 (4. 2.)

17
 Conform relaţiilor (4. 1.) afixul z al punctului M de coordonate polare (r,
φ) se poate scrie astfel:

z = r (cosφ + i sinφ) (4. 3.)

Această reprezentare poartă denumirea de formă trigonometrică a numărului

complex z.

I.5. Operaţii cu numere mplexe efectuate vectorial

Oricărui punct z = (x, y) îi corespunde în mod biunivoc un vector din plan

având punctul de aplicaţii în originea planului şi vârful în z, numit vector de
poziţie. Deoarece corespondenţa dintre puncte şi vectorii lor de poziţie este
biunivocă, rezultă că orice număr complex poate fi reprezentat printr-un
vector. Aşadar, operaţiile cu numere complexe revin, din punct de vedere
geometric, la operaţiile cunoscute cu vectori.

Bijecţia care se stabileşte între punctele unui plan şi mulţimea numerelor

complexe permite tratarea unei probleme de geometrie plană cu ajutorul
numerelor complexe.

∈ P atunci B( z ) este simetricul lui A faţă de origine. De

Dacă A(z)

asemenea, punctul D(- z ) este simetricul lui A faţă de axa Oy, iar distanţa de

la O la A este OA = |z|

18
 Fie M (z1) şi N (z2) două puncte din planul complex P.

Punctul S(z1 + z2) este cel de-al patrulea vârf, opus lui O, al
paralelogramului cu celelalte trei vârfuri în M, O şi N. Acesta are afixul
egal cu suma afixelor punctelor M şi N (deci este imaginea geometrică a
sumei numerelor complexe z1 + z2).

Acest fapt se deduce având în vedere că (OM’) = (N’S’) şi Δ

OM’M = Δ NS’’S, unde M’ = pr OxM, N’ = prOxN, S’ = prOxS iar S =
prSS`N.

Punctul D are afixul z1 + (-z2) = z1 – z2, deci este imaginea geometrică a

diferenţei numerelor complexe z1 şi z2.

Observaţia I. 5. 1. În mulţimea numerelor complexe se poate defini şi

înmulţirea cu un număr real astfel:

a ∙ (x, y) = (ax, ay)

19
Această operaţie poate fi însă privită ca un caz particular al înmulţirii
numerelor complexe dacă identificăm a = (a, 0) deci a ∙ (x, y) = (a, 0) ∙ (x,
y) = (ax, ay).

Deci, structura de bază în C este cea de corp şi nu de spaţiu vectorial

complex. Prin aceasta apare o deosebire esenţială între R 2, în care se
exploatează doar structura de spaţiu vectorial real în C, chiar dacă
coincide ca mulţime cu R2 în care structura de corp este cea de bază.

Interpretarea geometrică a produsului a două numere complexe şi, în

acelaşi timp, o metodă de construcţie a acesteia, este ilustrată în fig.4.

Fiind date z 1 şi z2 cu φ1 = arg z1 şi φ2 = arg z2, construind punctul

M(z) astfel încât triunghiurile cu vârfurile în 0, 1, z 1, respectiv O, z2, z să

| z | | z1 |
=
fie asemenea, rezultă relaţia: | z2 | 1 deci | z | = |z 1 | . | z 2 | , adică

punctul M reprezintă imaginea produsului z1 ∙ z2.

z
Din construcţia produsului rezultă şi modul de construcţie a câtului z2

= z1 .

20
Astfel, fiind date z şi z2, construind punctul de afix z1, astfel încât
triunghiurile cu vârfurile în O, z2, z şi 0, 1, z1 să fie asemenea, rezultă

| z | | z1 | |z|
= | z1 | =
| z2 | 1 adică | z 2 | şi deci z este câtul numerelor z şi z .
1 2

Pentru un număr complex nenul z, construcţia lui 1/z se face în felul

următor:

Dacă |z|< 1 , atunci se duce perpendiculara în z pe semidreapta d

cu originea în O, care trece prin z şi se notează cu z1 unul din punctele de
intersecţie ale acestei drepte cu cercul unitate. Tangenta în z 1 la cercul
unitate intersectează semidreapta d în W. Punctul 1/z este simetricul lui
W faţă de axa reală.

Dacă |z| > 1 , se intersectează construcţia descrisă anterior.

Dacă |z|= 1 , atunci 1/z este simetricul lui z faţă de axa reală.

1 1
| |=| W |=
Construcţia lui 1/z se bazează pe relaţiile: z | z | care pe figură

1
revine la asemănarea triunghiurilor Oz1z şi Oz1W şi pe relaţia arg z =

21
 1
- arg z (cu excepţia numerelor negative unde are loc egalitatea arg z =
arg z) care pe figură înseamnă că 1/z este simetricul faţă de axa reală al
punctului W.

I. 6. Distanţa euclidiană
Pentru z1, z2 ∈ C, z1 = (x1, y1), z2 = (x2, y2) calculul direct arată că

| z 1 − z 2| = √ ( x1 − x2 )2 + ( y 1 − y 2 )2 . De aici rezultă că | z1 − z2| reprezintă

distanţa euclidiană între punctele z1 şi z2 ale planului.

Observaţia I. 6. 1. Mulţimea punctelor z pentru care | z − z 0| = r, z0 ∈

C fixat, r ∈ R, r > 0 reprezintă mulţimea punctelor cercului cu

centrul în z0 şi raza r.

Arg (z1 – z2) este, prin definiţie, unghiul pe care îl formează vectorul z 1 –
z2 cu sensul pozitiv al axei reale.

Din fig. 3 se vede că arg (z1 – z2) este unghiul format de vectorul cu
originea în z2 şi vârful în z1 cu sensul pozitiv al axei reale.

Aplicaţia definită pe C x C cu valori în R+, prin care fiecărei perechi (z1,

z2) de numere complexe îi corespunde numărul real nenegativ | z1 − z2|

este o metrică deoarece ea verifică următoarele proprietăţi:

1) | z1 − z2| = 0 ⇔ z1 = z2

2) | z1 − z2| = | z2 − z1|

3) | z1 − z2| < | z 1 − z3| + | z 3 − z 2|

22
Mulţimea C împreună cu această metrică devine astfel un spaţiu metric.

Observaţia I. 6. 2. Din definiţia metricii în C rezultă că ea coincide cu

metrica uzuală care se introduce în R2. Deci, din punctul de vedere al
structurilor tipologice care se imprimă în C, respectiv în R 2, nu există
nici o deosebire între R2 şi C.

Vecinătăţile de bază ale punctelor din C sunt discuri deschise cu centrele

în aceste puncte şi raze pozitive.

Dacă z0 ∈ C atunci discul cu centrul în z0 şi raza r > 0 este mulţimea

V(z0, r) = {z C / | z – z 0| < r} iar discul închis, corespunzător, este
mulţimea

V (z0, r) = {z C / | z – z0| < r}.

23
 2. ŞIRURI DE NUMERE REALE

Definiţie
Se numeşte şir de numere reale orice funcţie x : N { A ¿ k → R, unde
Ak ={0,1,2 , … k /kϵN } sau Ak =∅ .

Numărul real x (n) se notează cu x n şi se numeşte termenul general de rang n al

şirului x . Şirul x va fi notat cu ( x n) n.

Exemplu
Progresiile aritmetice şi progresiile geometrice

PROGRESII ARITMETICE PROGRESII GEOMETRICE

DEFINIŢIE DEFINIŢIE

Se numeşte progresie aritmetică un şir Se numeşte progresie geometrică un

de numere reale (a n)n ≥1 în care fiecare şir de numere reale (b n)n ≥1 în care
termen al şirului, începând de la al II– fiecare termen al şirului, începând de la
lea, se obţine din termenul precedent al II–lea, se obţine din termenul precedent
prin adunarea unei constante, notată cu prin înmulţirea cu o constantă, notată cu q,

24
 r, numită raţia progresiei aritmetice. numită raţia progresiei geometrice.

a n+1=a n+ r , ∀ n ≥ 1
b n+1=b n ∙ q , ∀ n ≥1

∙
NOTAŢIE: ∙ (a n)n ≥1 ∙∙
NOTAŢIE: ∙∙ (b n)n ≥1

a n=a1 +r ( n−1 ) , ∀ n ≥1
b n=b1 ∙ qn−1 , ∀ n ≥1
( formula termenului general)
( formula termenului general)
Definiţie
Două şiruri de numere reale ( x n) n şi ( y n )n sunt egale dacă x n= y n , ∀ nϵN .

Definiţie
Se numeşte subşir al şirului x : N → R orice compunere x ◦k , a lui x cu un şir strict
crescător de numere naturale k : N → N .

¿◦k ¿ ( n ) =x ( k ( n ) )=x ( k n ) =x k , ∀ nϵN .

n

Exemplu
nπ
Pentru şirul ( x n) n cu termenul general x n=cos 2 ( ) n∈ N
, subşirul x 2 n=cos ( nπ )=(−1)n, iar

(2 n+1) π π
subşirul x 2 n+1=cos ( 2 ) ( )
=cos nπ + =0 .
2

Definiţia cu vecinătăţi a limitei unui şir, şiruri convergente

Definiţie
Spunem că l ∈ Ŕ este limita unui şir de numere reale ( x n) n dacă orice vecinătate a
lui l conţine toţi termenii şirului, exceptând ( eventual) un număr finit de termeni.
Formulare echivalentă: l ∈ Ŕ este limita unui şir de numere reale ( x n) n dacă în
afara oricărei vecinătăţi a lui l se află cel mult un număr finit de termeni ai şirului.

25
Notaţie
lim x n=l sau x n → l
n→∞

Definiţie
Un şir de numere reale ( x n) n care are limita finită l ∈ R se numeşte şir convergent.
Un şir de numere reale care nu este convergent se numeşte şir divergent.
Un şir este divergent în una din următoarele situaţii:
1) nu are limită; sau
2) are limită infinită (+∞ sau -∞).

Şiruri remarcabile

1) Şirul puterilor cu exponent real (n α )n ∈N , αϵR

¿

α lim nα Natura şirului

n→∞
α <0 0 convergent
α =0 1 convergent
α >0 ∞ divergent

2) Şirul exponenţial cu baza q (q ¿¿ n)n∈ N , qϵR ¿

¿

q lim q n Natura şirului

n→∞
q <−1 nu există divergent
q=−1 nu există divergent
qϵ (−1; 1) 0 convergent
q=1 1 convergent
q >1 ∞ divergent

Teoremă
Orice şir convergent de numere reale este mărginit.

Corolar
26
Orice şir nemărginit de numere reale este divergent.

Proprietăţile limitei unui şir

1) Dacă un şir are limită, aceasta este unică.

2) Prin schimbarea ordinii termenilor unui şir care are limită, se obţine un şir care
are aceeaşi limită cu şirul dat.
3) Prin adăugarea/ înlăturarea unui număr finit de termeni dintr-un şir care ale
limită, se obţine un alt şir, dar cu aceeaşi limită.
4) Limita unui şir convergent având termeni pozitivi este pozitivă. ( analog pentru
un şir cu termeni negativi)
5) Dacă şirul x n → lϵR şi l>0, atunci există un rang n0 ϵ N astfel încât x n >0 , ∀ n≥ n0.
¿

6) Limita unui şir strict crescător este mai mare decât termenii şirului. ( analog
pentru un şir strict descrescător).
7) Dacă x n → lϵR, atunci ¿ x n∨→∨l∨¿.
8) Dacă un şir are limită ( finită sau infinită), atunci orice subşir al său va avea
aceeaşi limită.
9) Un şir este divergent dacă conţine două subşiruri convergente cu limite
diferite.
10) Teorema Bolzano-Weiwerstrass
Din orice şir mărginit se poate extrage un subşir convergent.
11) Consecinţă
Dacă toate subşirurile unui şir sunt convergente la acelaşi număr, atunci şirul dat
este convergent la acel număr.
12) Dacă un şir este reuniunea a două sau mai multe subşiruri care au aceeaşi
limită, atunci şirul are aceeaşi limită.
Alte criterii pentru existenţa limitei unui şir
1. Criteriul majorării
Teoremă
1) Criteriul majorării pentru şiruri convergente

27
Dacă există lϵR şi şirul (∝n) n astfel încât ¿ x n−l∨≤ ∝n , ∀ n ∈ N şi ∝n → 0, atunci x n → l.

2) Criteriul majorării pentru şiruri divergente

a) Dacă există şirul (∝n) n astfel încât x n ≤ ∝n , ∀ n ∈ N şi ∝n →−∞, atunci x n →−∞.
b) Dacă există şirul (∝n) n astfel încât x n ≥ ∝n , ∀ n ∈ N şi ∝n → ∞ , atunci x n → ∞ .

2. Trecerea la limită în inegalităţi.

Teorema „cleştelui” ( a „celor doi jandarmi”)

Teoremă (Trecerea la limită în inegalităţi)

Fie ( x n) n şi ( y n )n două şiruri care au limită ( finită sau infinită).
Dacă x n ≤ y n , ∀ nϵN ( sau ∀ n ≥ n0 ϵN , n0 fixat, atunci
lim x n ≤ lim y n.
n→∞ n →∞

Teorema „cleştelui” ( a „celor doi jandarmi”)

Fie ( x n) n , ( y n )n şi ( z n )n trei şiruri de numere reale care îndeplinesc simultan
condiţiile:
1. x n ≤ y n ≤ z n , ∀ nϵN ( sau ∀ n ≥ n0 ϵN , n0 fixat
2. nlim
→∞
x n=lim z n=l Atunci şirul ( y n )n are limită şi lim y n=l .
n→∞ n→∞

Limita şirurilor monotone. Proprietatea lui Weierstrass

Teoremă ( limita şirurilor monotone nemărginite)

1. Orice şir crescător şi nemărginit superior de numere reale are limita ∞ .
2. Orice şir crescător şi nemărginit inferior de numere reale are limita −∞ .

Proprietatea lui Weierstrass

Orice şir monoton şi mărginit de numere reale este convergent.

n
1
Şirul remarcabil e n= 1+ ( n) nϵ N
¿

28
Proprietăţi
1. (e ¿¿ n)n ∈N ¿ este strict crescător şi mărginit , 2 ≤ en ≤3 , ∀ n ϵ N .
¿
¿

2 .Conform Proprietăţii lui Weiwerstrass, şirul (e ¿¿ n)n ∈N ¿este convergent. Notăm

¿

cu e limita sa.
e ∈ R ¿, e ≅ 2,71.

3. Limite remarcabile ( 1∞)

xn
1
( ) → e;
a) Dacă x n → ∞ , atunci 1+ xn
xn
1
b) Dacă x →−∞, atunci (1+ x ) → e ;
n
n

1
c) Dacă x n → 0, atunci ( 1+ x n ) x → e.
n

3. FUNCŢII DERIVABILE

29
Definiţia derivatei unei funcţii într-un punct

Fie f:E → R unde E este un interval sau o reuniune de intervale din R

f ( x )−f ( x0 )
lim
1. Se spune că funcţia f are derivată în x 0 ∈ E dacă limita
x−x 0
x → x0

există în R=R∪{−∞,+∞ }
'
În acest caz această limită se notează cu f ( x 0 ) şi se numeşte derivata

funcţiei f în x 0

f ' ( x0)= lim f ( xx)−f

−x
(x ) 0

Deci x → x0 0

f ( x )−f ( x0 )
lim
2. Se spune că funcţia f este derivată în x 0 ∈ E dacă limita
x−x 0
x → x0

există în R
(există şi este finită)
'
În acest caz această limită se notează cu f ( x 0 ) , adică

f ' ( x0)= lim f ( xx)−f

−x
(x ) 0

x → x0 0

3. Se spune că funcţia f este derivată pe un interval I dacă este derivabilă în

fiecare punct al intervalului I.

OBS.

1. Funcţia f are derivată în x0 ⇔ f are derivate laterale în x0 şi

' ' '
f s ( x o )=f d ( x 0 ) =f ( x 0 )

30
 f ( x ) −f ( x 0 ) f ( x ) −f ( x 0 )
¿ ¿
( x− x 0 există în ℜ ; x− x 0

există în ℜ )

TABEL CU DERIVATELE FUNCŢIILOR

ELEMENTARE

DERIVATA DOMENIUL DE FUNCŢIA

DERIVATA
FUNCŢIA
DERIVABILITATE COMPUSĂ

c( constan 0 ℜ

tă)
x 1 ℜ u u'

nx n−1 n
n⋅u n−1⋅u'
n
x ℜ u ( n ∈ ℵ)
( n∈ Ν ¿ )
αxα −1 uα ( α ∈ ℜ, u≻0 ) α⋅uα −1⋅u'
α
x Df ' ⊇ ( 0 ;∞ )

( α ∈ ℜ¿ )

(
1
n n
√ x=x
)
1 1 ℜ
¿
1 u'
− ( u≠0 ) − 2
x x2 u u

√x 1 ( 0;∞ ) √ u ( u≻0 ) u
'

2√x 2 √u

ex ex ℜ eu e u⋅u '

a x , 0≺a≠1 a x ln a ℜ au au⋅u'⋅ln a

31
 ln x 1 ( 0;∞ ) ln u u
'

x u
loga x 1 ( 0;∞ ) log a u u'
x ln a u ln a
'
cos x ℜ sin u cos u ¿u
sin x
cos x - sin x ℜ cos u - sin u
'
¿u

1 cos x ¿ 0
'
tg u (cos u
tg x cos 2 x cos 2 u
u ¿0 )
ctg x 1 sin x ¿ 0 ctg u (sin u
'

2
−
- sin x sin 2 u
u ¿0 )
arcsin x 1 (-1;1) arcsin u u'
√1−x 2 √1−u 2
(|u|≤1 )
arccos x - (-1;1) arccos u u'
−
√1−u2
1 (|u|≤1 )
√1−x 2
arctg x 1 ℜ arctg u u'
1+x 2 1+u 2

arcctg x 1 ℜ arcctg u u'

−
- 1+ x 2 1+u 2

Derivate laterale; continuitatea unei funcții derivabile

Fie I un interval, sau o reuniune de intervale și f : I →R .

Definiții:

32
1) Dacă x 0 ∈ [ I ∩( −∞ , x 0 ) ]
’ spunem că funcția f are derivată la stânga în x 0

f ( x)−f ( x 0 ) not '

lim ¿ x→x0 ¿ ¿ = f s ( x 0 )¿
x−x 0
dcă există și este finită sau infinită x<x ¿
0 ;

'
2) Dacă f s ( x 0 ) este finită spunem că funcția f este derivabilă la stânga în

punctul x 0 ;

3) Dacă x 0 ∈ [ I ∩ ( x0 ,∞ ) ]
’ spunem că funcția f are derivată la dreapta în x 0

f ( x)−f ( x 0 ) not '

lim ¿ x→ x0 ¿ ¿ = f d ( x 0 )¿
x−x 0
dcă există și este finită sau infinită x>x ¿
0 ;

'
4) Dacă f d (x 0 ) este finită spunem că funcția f este derivabilă la dreapta în

punctul x 0 .

'
Teorema 1) f are derivată în x 0 ⇔ există f s ( x 0 ) ,

not
' ' '
f d (x 0 ) și f s( x0 ) = f d (x 0 ) = f ' (x 0 ) ;

' '
2) f este derivabilă în x 0 ⇔ există, sunt finite și egale f s ( x 0 ) și f d (x 0 ) ,
not
' ' '
iar f s ( x 0 ) = f d (x 0 ) = = f (x 0 ) .

3) Orice funcție f : I →R , derivabilă

în x 0 , x 0 ∈ I ' , este continuă în punctul x 0 .

Observații:

1) Reciproca teoremei 3 nu este adevărată;

2) O funcție care nu este continuă într-un punct nu

poate fi derivabilă în acel punct;

33
 3) Există funcții continue într-un punct, care să nu fie derivabile în acel punct.

Interpretarea geometrică a derivatei unei funcții

într-un punct

Dacă x 0 ∈ I=( a , b ) , f : I →R continuă în x 0 ,

se pot obține cazurile:

' '
a) f s ( x 0 ) ¿ f d (x 0 ) și cel puțin o derivată este finită,

atunci punctul M( x 0 ,f( x 0 )) este punct unghiular al Gf ;

' '
b) f s ( x 0 ) ¿ f d (x 0 ) și sunt infinite, atunci punctul

M( x 0 ,f( x 0 )) este punct de întoarcere al Gf ;

' '
c) f s ( x 0 ) = f d (x 0 )=±∞ , atunci punctul

M( x 0 ,f( x 0 )) este punct de inflexiune al Gf .

PROPRIETĂŢI GENERALE ALE FUNCŢIILOR DERIVABILE

Teorema lui Fermat. Dacă funcţia f : ( a ;b ) →R este derivabilă pe ( a;b ) , iar

x 0 este un punct de extrem local al funcţiei f, atunci f ' ( x 0 ) =0 .

Observaţie: Afirmaţia reciprocă nu este adevărată. Dacă f : ( a ;b ) →R

este derivabilă pe ( a;b ) şi f ( x 0 ) =0 , încă nu rezultă că x 0 este un punct

'

de extrem local al funcţiei f.

34
Teorema lui Rolle. Dacă funcţia f : [ a ;b ] → R (a<b) este continuă pe [ a;b ] ,

este derivabilă pe ( a;b ) şi f ( a )=f ( b ) , atunci există cel puţin un punct

c∈ ( a ;b ) , astfel încît f ' ( c )=0

Interpretarea geometrică. Dacă segmentul determinat de punctele ( a ; f ( a ) )

şi ( b ; f ( b ) ) este paralel cu Ox, atunci ∃c∈ ( a;b ) , încît în punctul ( c ;f ( c ) )

există tangentă la graficul funcţiei derivabile f şi este paralelă cu Ox.

Consecinţa 1. Între două zerouri ale unei funcţii derivabile pe un interval

se află cel puţin un zerou al derivatei acestei funcţii.

Consecinţa 2. Între două zerouri consecutive ale derivatei unei funcţii

derivabile pe un interval se află cel mult un zerou al acestei funcţii.

Teorema lui Lagrange. Dacă funcţia f : [ a ;b ] → R este continuă pe [ a;b ]

şi derivabilă pe ( a;b ) , atunci există cel puţin un punct c∈ ( a ;b ) , astfel încît

f ( b )−f ( a )=f ' ( c )⋅( b−a ) - formula lui Lagrange sau formula creşterilor finite.
c1 O c2 b x
Interpretarea geometrică. Fie punctele A ( a ; f ( a ) ) şi B ( b ; f ( b ) ) , atunci

f ( b )−f ( a )
m AB=
dreapta AB are panta b−a . În condiţiile teoremei lui

Lagrange există cel puţin un punct C ( c ; f ( c ) ) al graficului funcţiei f în care

'
tangenta la graficul funcţiei f este paralelă cu dreapta AB, adică f ( c )=m AB .

35
Teorema lui Cauchy. Dacă funcţiile f , g : [ a ;b ] →R sunt continue pe [ a;b ] ,
'
derivabile pe ( a;b ) şi g ( x )≠0 , ∀ x∈ ( a ;b ) , atunci g ( a )≠g ( b ) şi există
'
f ( b )−f ( a ) f ( c )
=
c∈ ( a ;b ) , astfel încît g ( b )−g ( a ) g ' ( c ) .

Teorema lui Darboux. Dacă f : I →R este o funcţie derivabilă pe intervalul I ,

atunci derivata sa f ' are proprietatea lui Darboux, adică funcţia f' nu poate
trece de la o valoare la alta fără a trece prin toate valorile intermediare.

Consecinţă. Dacă funcţia f : I →R este derivabilă pe intervalul I şi

f ' ( x )≠0 , ∀ x ∈ I , atunci f ' are un semn constant pe I.

0
Regula lui lHospital pentru cazul exceptat 0 . Fie I un interval de numere

reale, un punct x0 ∈ I şi funcţiile f , g : I ¿ { x0 ¿ }→R . Dacă: 1)

lim f ( x ) = lim g ( x ) =0
x→x0 x→ x 0
; 2) funcţiile f şi g sunt derivabile pe I ¿{ x 0¿ } , 3) există o

vecinătate V a punctului x 0 , astfel încît g' ( x )≠0 , ∀ x ∈V ∩I , 4) există limita

f ' (x ) f (x)
lim ' lim
x→x0 g ( x ) x→x0 g (x )
(finită sau infinită) , atunci există limita şi
'
f (x) f ( x)
lim =lim '
x→ x0 g (x ) x→ x 0 g ( x )
.

∞
Regula lui lHospital pentru cazul exceptat ∞ . Fie I un interval de numere

reale, un punct x0 ∈ I şi funcţiile f , g : I ¿ { x0 ¿ }→R . Dacă: 1)

lim f ( x ) =lim g ( x ) =∞
x→ x0 x→ x 0
; 2) funcţiile f şi g sunt derivabile pe I ¿{ x 0¿ } , 3) există o

vecinătate V a punctului x 0 , astfel încît g' ( x )≠0 , ∀ x ∈V ∩I , 4) există limita

36
 f ' (x ) f (x)
lim '
lim
x→x0 g ( x ) x→x0 g (x )
(finită sau infinită) , atunci există limita şi

f (x) f ' ( x)
lim =lim '
x→ x0 g (x ) x→ x 0 g ( x )
.

Programa de specialitate la matematică

1. Clasa a V-a

COMPETENŢE GENERALE ŞI COMPETENŢE SPECIFICE

COMPETENŢE GENERALE

37
1. Identificarea unor date şi relaţii matematice şi corelarea lor în funcţie de

contextul în care au fost definite.

2. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural, contextual

cuprinse in enunţuri matematice.

3. Utilizarea algoritmilor şi a conceptelor matematice pentru

caracterizarea locală sau globală a unei situaţii concrete.

4. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative ale

unei situaţii concrete şi a algoritmilor de prelucrare a acestora.

5. Analiza si prelucrarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii –

problemă.

6. Modelarea matematică a unor contexte problematice variate, prin

integrarea cunoştinţelor din diferite domenii.

Corelaţii între competenţele generale ale matematicii şi

competenţele specifice asociate în învăţământul gimnazial

38
Nr. crt COMPETENŢE
GENERALE COMPETENŢE SPECIFICE

Identificarea 1.1 Identificarea caracteristicilor numerelor

1. unor date şi naturale şi a formei de scriere a
relaţii unui număr natural în contexte variate
matematice şi 1.2 Identificarea în limbajul cotidian sau în
corelarea lor în enunţuri matematice a unor
funcţie de noţiuni specifice teoriei mulţimilor
contextul în 1.3 Identificarea în limbajul cotidian sau în
care au fost probleme a fracţiilor ordinare şi
definite a fracţiilor zecimale
1.4 Identificarea unor elemente de geometrie şi a
unor unităţi de măsură în
diferite contexte
2.1 Utilizarea operaţiilor aritmetice şi a
2. Prelucrarea proprietăţilor acestora în calcule cu numere
datelor de tip naturale
cantitativ, 2.2 Evidenţierea, prin exemple, a relaţiilor de

calitativ, apartenenţă sau de incluziune

structural, 2.3 Reprezentarea pe axa numerelor a fracţiilor

contextual ordinare şi a fracţiilor zecimale

cuprinse în 2.4 Caracterizarea prin descriere şi desen a unei
enunţuri configuraţii geometrice date
matematice
3.1 Selectarea şi utilizarea de algoritmi pentru

3. Utilizarea efectuarea operaţiilor cu numere naturale şi

algoritmilor şi pentru divizibilitatea cu 10, 2 şi 5
conceptelor 3.2 Selectarea şi utilizarea unor modalităţi
matematice adecvate de reprezentare a mulţimilor şi a
pentru operaţiilor cu mulţimi
caracterizarea 3.3 Alegerea formei de reprezentare a unui număr

locală sau raţional pozitiv şi utilizarea de algoritmi

globală a unei pentru optimizarea calculului cu fracţii
39
situaţii zecimale
 2. Clasa a VI-a
COMPETENŢE GENERALE ŞI COMPETENŢE SPECIFICE

COMPETENŢE GENERALE

7. Identificarea unor date şi relaţii matematice şi

corelarea lor în funcţie de contextul în care au fost
definite
8. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ,
structural, contextual cuprinse in enunţuri matematice
9. Utilizarea algoritmilor si a conceptelor matematice
pentru caracterizarea locală sau globală a unei situaţii
concrete
10. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative
sau calitative ale unei situaţii concrete şi a
algoritmilor de prelucrare a acestora
11. Analiza şi prelucrarea caracteristicilor matematice ale
unei situaţii – problemă
12. Modelarea matematică a unor contexte problematice
variate, prin integrarea cunoştinţelor din diferite
domenii

Corelaţii între competenţele generale ale matematicii şi

40
competenţele specifice asociate în învăţământul gimnazial

41
Nr.
crt COMPETENŢE
COMPETENŢE SPECIFICE
GENERALE

Identificarea unor 1.1 Identificarea în exemple, în exerciţii sau în probleme a

1. date şi relaţii noţiunilor: divizor, multiplu, numere prime, numere compuse,

c.m.m.d.c, c.m.m.m.c
matematice şi
1.2 Recunoaşterea fracţiilor echivalente, a fracţiilor ireductibile şi a
corelarea lor în formelor de scriere a unui număr raţional
funcţie de 1.3 Identificarea rapoartelor, proporţiilor şi a mărimilor direct sau
contextul în care invers proporţionale în enunţuri diverse
au fost definite 1.4 Identificarea caracteristicilor numerelor întregi în contexte
variate
1.5 Recunoaşterea şi descrierea unor figuri geometrice plane în
configuraţii date
1.6 Identificarea triunghiurilor în c onfiguraţii geometrice date
1.7 Recunoaşterea şi descrierea unor elemente de geometrie plană în
configuraţii geometrice date
1.8 Recunoaşterea şi descrierea unor proprietăţi ale triunghiurilor în
configuraţii geometrice date
2.5 Aplicarea criteriilor de divizibilitate (cu 10, 2, 5, 3, 9) pentru
descompunerea numerelor naturale în produs de puteri de
2. Prelucrarea
numere prime
datelor de tip
2.6 Aplicarea regulilor de calcul cu numere raţionale pozitive
cantitativ,
pentru rezolvarea ecuaţiilor de tipul: x ± a = b; x  a = b; x :
calitativ,
a = b, (a ≠ 0); ax ± b = c , unde a,b şi c sunt numere
structural,
raţionale pozitive
contextual 2.7 Reprezentarea unor date sub formă de tabele sau de diagrame
cuprinse în statistice în vederea înregistrării, prelucrării şi prezentării

enunţuri acestora

matematice 2.8 Utilizarea operaţiilor cu numere întregi şi a proprietăţilor

acestora în rezolvarea ecuaţiilor şi a inecuaţiilor
2.9 Stabilirea coliniarităţii unor puncte şi verificarea faptului că
două unghiuri sunt adiacente, complementare sau suplementare
2.10 Stabilirea congruenţei triunghiurilor oarecare

2.11 Utilizarea instrumentelor geometrice (riglă, echer, raportor,

compas) pentru a desena figuri geometrice plane descrise în
contexte matematice date
2.12 Calcularea unor lungimi de segmente şi a unor măsuri de
unghiuri utilizând metode adecvate
3.5 Utilizarea algoritmilor pentru determinarea c.m.m.d.c,
c.m.m.m.c a două sau mai multor numere naturale
3. Utilizarea
3.6 Utilizarea proprietăţilor operaţiilor în efectuarea calculelor cu
algoritmilor şi
numere raţionale pozitive
conceptelor 42
3.7 Alegerea metodei adecvate de rezolvare a problemelor în care
matematice pentru intervin rapoarte, proporţii şi mărimi direct sau invers
 3. Clasa a VII-a

COMPETENŢE GENERALE ŞI COMPETENŢE SPECIFICE

COMPETENŢE GENERALE

13. Identificarea unor date şi relaţii matematice şi corelarea lor în funcţie de

contextul în care au fost definite

14. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural, contextual cuprinse

in enunţuri matematice

15. Utilizarea algoritmilor şi a conceptelor matematice pentru caracterizarea

locală sau globală a unei situaţii concrete

16. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative ale unei

situaţii concrete şi a algoritmilor de prelucrare a acestora

17. Analiza si prelucrarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii –

problemă

18. Modelarea matematică a unor contexte problematice variate, prin integrarea

cunoştinţelor din diferite domenii

43
 Corelaţii între competenţele generale ale matematicii şi

competenţele specifice asociate în învăţământul gimnazial

44
Nr
. COMPETENŢE
crt GENERALE COMPETENŢE SPECIFICE

Identificarea unor 1.1 Identificarea caracteristicilor numerelor raţionale şi a formelor de scriere

1. date şi relaţii a acestora în contexte variate

1.2 Identificarea caracteristicilor numerelor reale şi a formelor de scriere a
matematice şi
acestora în contexte variate
corelarea lor în 1.3 Identificarea unor reguli de calcul numeric sau algebric pentru
funcţie de simplificarea unor calcule
contextul în care 1.4 Identificarea unor corespondenţe între diferite reprezentări ale aceloraşi
au fost definite date
1.5 Recunoaşterea şi descrierea patrulaterelor în configuraţii geometrice date
1.6 Identificarea perechilor de triunghiuri asemenea în configuraţii geometrice
date
1.7 Recunoaşterea şi descrierea elementelor unui triunghi dreptunghic într-o
configuraţie geometrică dată
1.8 Recunoaşterea şi descrierea elementelor unui cerc, într-o configuraţie
geometrică dată
2.1 Aplicarea regulilor de calcul cu numere raţionale, a estimărilor şi a
aproximărilor pentru rezolvarea unor ecuaţii
2. Prelucrarea
2.2 Aplicarea regulilor de calcul cu numere reale, a estimărilor şi a
datelor de tip aproximărilor pentru rezolvarea unor ecuaţii
cantitativ, 2.3 Utilizarea operaţiilor cu numere reale şi a proprietăţilor acestora în

calitativ, rezolvarea unor ecuaţii şi a unor inecuaţii

2.4 Reprezentarea unor date sub formă de grafice, tabele sau diagrame
structural,
statistice în vederea înregistrării, prelucrării şi prezentării acestora
contextual
2.5 Identificarea patrulaterelor particulare utilizând proprietăţi precizate
cuprinse în 2.6 Stabilirea relaţiei de asemănare între două triunghiuri prin metode
enunţuri diferite

matematice 2.7 Aplicarea relaţiilor metrice într-un triunghi dreptunghic pentru

determinarea unor elemente ale acestuia
2.8 Calcularea unor lungimi de segmente şi a unor măsuri de unghiuri
utilizând metode adecvate în configuraţii care conţin un cerc
3.1 Utilizarea proprietăţilor operaţiilor în efectuarea calculelor cu numere
raţionale
3. Utilizarea
3.2 Utilizarea proprietăţilor operaţiilor în efectuarea calculelor cu numere
algoritmilor şi reale
conceptelor 3.3 Aplicarea regulilor de calcul şi folosirea parantezelor în efectuarea
matematice operaţiilor cu numere reale

pentru 3.4 Alegerea metodei adecvate de rezolvare a problemelor în care intervin

45
 dependenţe funcţionale sau calculul probabilităţilor
3.5 Utilizarea proprietăţilor calitative şi metrice ale patrulaterelor în
caracterizarea
rezolvarea unor probleme
locală sau globală 3.6 Utilizarea noţiunii de paralelism pentru caracterizarea locală a unei
a unei situaţii configuraţii geometrice date
concrete 3.7 Deducerea relaţiilor metrice într-un triunghi dreptunghic
3.8 Utilizarea informaţiilor oferite de o configuraţie geometrică pentru
deducerea unor proprietăţi ale cercului

46
 4.1 Caracterizarea mulţimilor de numere şi a relaţiilor dintre acestea
utilizând limbajul logicii matematice şi teoria mulţimilor
4. Exprimarea
4.2 Caracterizarea mulţimilor de numere şi a relaţiilor dintre acestea
caracteristicilor utilizând limbajul logicii matematice şi teoria mulţimilor
matematice 4.3 Redactarea rezolvării ecuaţiilor şi a inecuaţiilor studiate în mulţimea
cantitative sau numerelor reale

calitative ale unei 4.4 Caracterizarea şi descrierea unor elemente geometrice într-un sistem de
axe ortogonale
situaţii concrete şi
4.5 Exprimarea prin reprezentări geometrice a noţiunilor legate de
a algoritmilor de patrulatere
prelucrare a 4.6 Exprimarea proprietăţilor figurilor geometrice (segmente, triunghiuri,
acestora trapeze) în limbaj matematic
4.7 Exprimarea, în limbaj matematic, a perpendicularităţii a două drepte prin
relaţii metrice
4.8 Exprimarea proprietăţilor elementelor unui cerc în limbaj matematic
5.1 Determinarea regulilor eficiente de calcul în efectuarea operaţiilor cu
numere raţionale
5. Analiza şi
5.2 Determinarea regulilor de calcul eficiente în efectuarea operaţiilor cu
interpretarea numere reale
caracteristicilor 5.3 Obţinerea unor inegalităţi echivalente prin operare în ambii membri:
matematice ale 1) a  a,a  R;

unei situaţi 2) a  b şi b  a  a = b , a, b  R;

problemă 3) a  b şi b  c  a  c , a, b, c  R

4) a  b şi c R  a ± c  b ± c

5) a  b şi c > 0  ac  bc şi a : c  b : c , a, b R

6) a  b şi c < 0  ac  bc şi a : c  b : c , a, b R
5.4 Analizarea unor situaţii practice cu ajutorul elementelor de organizare a
datelor
5.5 Alegerea reprezentărilor geometrice adecvate în vederea optimizării
calculelor de lungimi de segmente, de măsuri de unghiuri şi de arii
5.6 Interpretarea asemănării triunghiurilor în corelaţie cu proprietăţi
calitative şi/ sau metrice
5.7 Interpretarea perpendicularităţii în relaţie cu rezolvarea triunghiului
dreptunghic
5.8 Deducerea unor proprietăţi ale cercului şi ale poligoanelor regulate
folosind reprezentări geometrice şi noţiuni studiate
6.1 Interpretarea matematică a unor probleme practice prin utilizarea
operaţiilor cu numere raţionale şi a ordinii efectuării operaţiilor
6. Modelarea
6.2 Interpretarea matematică a unor probleme practice prin utilizarea
matematică a unor operaţiilor cu numere reale şi a ordinii efectuării operaţiilor
contexte 6.3 Transpunerea unei situaţii-problemă în limbajul ecuaţiilor şi/sau al

47
 inecuaţiilor, rezolvarea problemei obţinute şi interpretarea rezultatului
6.4 Transpunerea unei relaţii dintr-o formă de scriere în alta (text, formulă,
problematice
diagramă, grafic)
variate, prin 6.5 Interpretarea informaţiilor deduse din reprezentări geometrice în corelaţie
integrarea cu anumite situaţii practice
cunoştinţelor din 6.6 Aplicarea asemănării triunghiurilor în rezolvarea unor probleme

diferite domenii matematice sau practice

6.7 Transpunerea rezultatelor obţinute prin rezolvarea unor triunghiuri
dreptunghice la situaţii-probleme date
6.8 Interpretarea informaţiilor conţinute în probleme practice legate de cerc
şi de poligoane regulate

48
 4. Clasa a VIII-a

COMPETENŢE GENERALE ŞI COMPETENŢE SPECIFICE

COMPETENŢE GENERALE

1. Identificarea unor date şi relaţii matematice şi corelarea lor în

funcţie de contextul în care au fost definite

2. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural, contextual

cuprinse in enunţuri matematice

3. Utilizarea algoritmilor şi a conceptelor matematice pentru

caracterizarea locală sau globală a unei situaţii concrete

4. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative

ale unei situaţii concrete şi a algoritmilor de prelucrare a acestora

5. Analiza si prelucrarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii

– problemă

49
6. Modelarea matematică a unor contexte problematice variate, prin

integrarea cunoştinţelor din diferite domenii

Corelaţii între competenţele generale ale matematicii şi

competenţele specifice asociate în învăţământul gimnazial

clasa a VIII – a

COMPETENŢE COMPETENŢE SPECIFICE

GENERALE
1.Identificarea 1. Identificarea în exemple, în exerciţii sau în probleme a
unor date şi numerelor reale şi a formulelor de calcul prescurtat
relaţii 2. Recunoaşterea unor corespondenţe care sunt funcţii
matematice şi 3. Recunoaşterea şi descrierea unor proprietăţi ale unor
corelarea lor în figure geometrice plane în configuraţii date în spaţiu
funcţie de sau
contextul în pe desfăşurări ale acestora
care au fost 4. Identificarea unor elemente ale figurilor geometrice
definite plane în configuraţii geometrice spaţiale date

2. Prelucrarea 1. Utilizarea în exerciţii a definiţiei intervalelor de

datelor de tip numere reale şi reprezentarea acestora pe axa
cantitativ, numerelor
calitativ, 2. Utilizarea valorilor unor funcţii în rezolvarea unor
structural, ecuaţii şi a unor inecuaţii
contextual 3. Folosirea instrumentelor geometrice adecvate pentru
cuprinse în reprezentarea, prin desen, în plan, a corpurilor

50
enunţuri geometrice
matematice 4. Calcularea ariilor şi volumelor corpurilor geometrice
studiate

3. Utilizarea 1. Alegerea formei de reprezentare a unui număr real

algoritmilor şi şi utilizarea de algoritmi pentru optimizarea calculului
a conceptelor cu numere reale
matematice 2. Reprezentarea în diverse moduri a unor
pentru corespondenţe
caracterizarea şi/ sau a unor funcţii în scopul caracterizării acestora
locală sau 3. Utilizarea proprietăţilor referitoare la drepte şi
globală a unghiuri
unei situaţii în spaţiu pentru analizarea poziţiilor relative ale
concrete acestora
4. Clasificarea corpurilor geometrice după anumite
criterii date sau alese
4. Exprimarea 1. Folosirea terminologiei aferente noţiunii de număr real
caracteristicilor (semn, modul, opus, invers, parte întreagă, parte
matematice fracţionară) în contexte variate
cantitative sau 2. Exprimarea prin reprezentări grafice a unor noţiuni de
calitative ale geometrie plană
unei situaţii 3. Exprimarea prin reprezentări geometrice a noţiunilor
concrete şi a legate de drepte şi unghiuri în plan şi în spaţiu
algoritmilor de 4. Exprimarea proprietăţilor figurilor şi corpurilor
prelucrare a geometrice în limbaj matematic (axiome, teoremă
acestora directă, teoremă reciprocă, ipoteză, concluzie,
demonstraţie)

5. Analiza şi 1. Deducerea şi aplicarea formulelor de calcul prescurtat

interpretarea pentru optimizarea unor calcule
caracteristicilor 2. Determinarea soluţiilor unor ecuaţii, inecuaţii sau
matematice Sisteme de ecuaţii
ale unei situaţii 3. Alegerea reprezentărilor geometrice adecvate în
problemă vederea optimizării descrierii configuraţiilor spaţiale şi

51
 în vederea optimizării calculelor de lungimi de
segmente şi de măsuri de unghiuri
4. Analizarea şi interpretarea condiţiilor necesare pentru
Ca o configuraţie geometrică să verifice anumite
cerinţe
6. Modelarea 1. Rezolvarea unor situaţii problemă utilizând rapoarte
matematică a de
unor contexte numere reale reprezentate prin litere; interpretarea
problematice rezultatului
variate, prin 2. Identificarea unor probleme care se rezolvă cu ajutorul
integrarea ecuaţiilor, inecuaţiilor sau a sistemelor de ecuaţii,
cunoştinţelor rezolvarea acestora şi interpretarea rezultatului
din diferite obţinut
Domenii 3. Interpretarea reprezentărilor geometrice şi a unor
Informaţii conţinute în acestea în corelaţie cu
determinarea unor lungimi de segmente şi a unor
măsuri de unghiuri
4. Transpunerea unei situaţii problemă în limbaj
geometric,
rezolvarea problemei obţinute şi interpretarea
rezultatului

52