Sunteți pe pagina 1din 5

PROGRAMA DE OPŢIONAL

“EMOȚII ȘI SENTIMENTE”

ARIA CURRICULARĂ
DEZVOLTAREA SOCIO-EMOȚIONALĂ
AN ȘCOLAR: 2023- 2024
Nivel I, GRUPA MIJLOCIE
PROGRAMA PENTRU OPȚIONAL

Denumirea opționalului: ,,Emoții și sentimente”


Aria curriculară: Dezvoltarea socio-emoțională
Grupa: mijlocie ,,C,, Inimioarele
Durata opționalului: 1 an școlar 2023- 2024
Număr activități pe săptămână : o activitate
Nivel de vârstă: nivelul I
Autorul: prof. CIORĂȘTEANU Mariana
Unitatea de învățământ: Grădinița cu P.P.nr.18, Focșani

Argument
Întreaga dezvoltare umană este influențată de procesul de socializare, respectiv de integrare socială și de
identitate a persoanei. Asupra copilului se exercită influențe, mai întâi în cadrul familiei și apoi în grădiniță,
într-un mod mai organizat și mai sistematic. Cercetările din domeniul psihologiei dezvoltării copilului au
dovedit faptul că nu este suficient să dezvoltăm abilităţile intelectuale ale copiilor și că abilităţile de a-şi
conştientiza trăirile emoţionale, de a le gestiona în mod adecvat sau de a-şi face prieteni sunt cel puţin la fel de
importante ca şi abilităţile intelectuale (inclusiv pentru reuşita la şcoală).
Experiențele din grădiniţă constituie cea dintâi şcoală a emoţiilor oricărui copil, întrucât acum are loc
primul nivel de adaptare socială şi se creează cadrul prielnic pentru ca cei mici să înveţe să recunoască atât
emoţiile proprii, modalităţi de răspuns la emoţiile celor din jur, importanţa autocontrolului în gestionarea
propriilor emoţii.
Iniţiativa abordării unei programe de activităţi opţionale dedicată domeniului dezvoltării socio -
emoţionale a preşcolarilor izvorăşte din necesitatea dezvoltării capacităţii copiilor de a-şi percepe şi exprima
emoţiile, de a înţelege şi răspunde emoţiilor celorlalţi, precum şi dezvoltarea conceptului de sine care
influenţează procesul de învăţare şi conduită a acestuia.
Curriculum pentru învăţământul preşcolar pune accent pe dezvoltarea globală a preşcolarului care
accentuează importanţa domeniilor de dezvoltare respectiv: dezvoltarea fizică, sănătate şi igienă personală,
dezvoltarea socio-emoţională, dezvoltarea limbajului şi a comunicării, dezvoltarea cognitivă, capacităţi şi
atitudini de învăţare, în contextul în care pregătirea preşcolarilor trebuie să aibă în vedere nu doar competenţe
academice ci în aceeaşi măsură capacităţi ce ţin de dezvoltarea competenţelor socioemoţionale ale acestora.
Organizarea şi desfăşurarea unor activităţi specifice acestui domeniu pot conduce la adaptarea cu succes a
copilului în grădiniţă/şcoală şi viaţă socială. Activităţile acestui opţional îşi propun, prin abordarea unor
conţinuturi atractive, educarea valorilor comportamentale şi a atitudinilor, dezvoltarea socio-emoţională
concretizată în capacitatea copiilor de a-şi percepe şi exprima emoţiile, de a înţelege şi a răspunde emoţiilor
celorlalţi, dezvoltarea conceptului de sine, a abilităţilor de interacţiune cu ceilalţi copii şi adulţi, acceptarea şi
respectarea diversităţii.

Scopul programului: sprijinirea preșcolarilor pentru a-și dezvolta abilitățile sociale și emoționale

Obiective cadru:

Formarea şi consolidarea abilităţilor specifice dezvoltării emoţionale prin recunoașterea, exprimarea,


înţelegerea, reglarea/ autoreglarea emoţiilor;
Dezvoltarea expresivității emoționale;
Dobândirea unor cunoştinţe, comportamente şi atitudini necesare dezvoltării competențelor sociale ;
Formarea și consolidarea abilităților de interacțiune cu adulții și copiii de vârste apropiate prin
adoptarea unor comportamente prosociale, proactive, de cooperare și de acceptare.
Exemple de comportament:
Să se prezinte pe sine, precizând câteva trăsături personale referitoare la identitatea personală-familie;
Să recunoască emoțiile de bază denumindu-le (bucurie, tristețe, frică, furie), dar și emoții complexe ;
Să identifice emoțiile proprii sau ale altor persoane în diverse situații;
Să recunoască emoțiile asociate unui context specific ;
Să recunoască emoțiile pe baza indicilor nonverbali: expresia facială și postura;
Să respecte norme necesare integrării în viața socială, manifestând un comportament adecvat cerințelor
grupului;
Să manifeste atitudini tolerante și empatie față de persoane din jur;
Să descrie comportamente prezentate în situații concrete precizând consecințe pozitive și negative ale
acestora asupra sa și a celorlalți;
Să manifeste pentru cei din jur stări afective pozitive, manifestând prietenie, toleranță, armonie,
concomitent cu învățarea autocontrolului;
Să manifeste încredere, sinceritate, curaj în raport cu sine și cu ceilalți;
Să folosească strategii de autoreglare emoțională;
Să utilizeze formulele verbale de inițiere a unei conversații cu un alt copil ;
Să manifeste comportamente adecvate de integrare în jocuri inițiate de alți copii;
Să aprecieze propriul comportament în raport cu persoane, personaje și situații cunoscute;
Să numească modalități eficiente de soluționare a conflictelor.

Conținuturi:

Cunoașterea de sine a copilului (trăsături și calități personale, preferințe, opinii, valori personale);
Autocunoaștere și atitudine pozitivă față de sine și față de ceilalți;
Recunoașterea emoțiilor;
Exprimarea adecvată a emoțiilor în cadrul interacțiunii copilului cu adulții și copiii cunoscuți;
Abilități personale de comunicare și negociere;
Respectarea regulilor;
Acceptarea și respectarea diversității;
Dezvoltarea comportamentelor prosociale;
Dezvoltarea controlului emoțional;
Dezvoltarea expresivității emoționale;
Dezvoltarea abilităților de interacțiune cu copiii de vârstă apropiată;
Comunicare eficientă și capacitatea de gestionare a emoțiilor.

Planificarea activităților
Nr.Crt Competențe specifice Tema Mijloc de realizare
.
1. Inițierea și menținerea unei relații „Prima zi de grădiniță a lui Țupa- Povestirea educatoarei
Țupa”
2. Socializare, cunoaștere reciprocă „Jocul numelor” Joc-exercițiu
3. Conştientizarea, exprimarea şi „Roata emoțiilor” Joc-exercițiu
etichetarea corectă a emoţiilor
4. Abilităţi de acceptare şi întelegere „Mă plac cum sunt- te plac cum Memorizare
a perspectivei altora ești !”
5. Cooperarea în joc, „Să construim Joc-exercițiu
comportamentele prosociale împreună ! ”
6. Cooperarea în joc, „Cursa cu obstacole” Joc motric
comportamentele prosociale
7. Inițierea și menținerea unei relații „Florile prieteniei ” Joc-exercițiu
8. Recunoașterea și etichetarea „Parada sentimentelor ” Joc-exercițiu
emoțiilor
9. Inițierea și menținerea unei relații „Să fim prieteni ! ” Povestirea educatoarei
10. Socializare, cunoaștere reciprocă, „Lângă mine...” Joc-exercițiu
consolidarea încrederii în partener
11. Conștientizarea, exprimarea și
denumirea corectă a emoțiilor „Albumul cu emoții” Joc-exercițiu
12. Inițierea și menținerea unei relații „Micii reporteri” Joc-exercițiu

13. Recunoaşterea emoţiilor, „Ne jucăm cu emoțiile” Joc-exercițiu


etichetarea corectă a emoţiilor
14. Socializare, intercunoaștere „Am căzut în fântână!” Joc - exercițiu
15 Cooperarea în joc,
comportamentele prosociale,
reglarea emoțională și „Așa da – așa nu !” Joc - exercițiu
comportamentală
16. Inițierea și menținerea unei relații „Nu face asta !” Lectură educatoarei
17. Recunoaşterea emoţiilor proprii „Arată cum te simți !” Joc - exercițiu
18. Recunoaşterea emoţiilor celorlalţi „Spune cum te simți” Joc - exercițiu
19. Inițierea și menținerea unei „Ghemul magic” Joc - exercițiu
relații
20. Cooperarea în joc, „Palmele grupului” Activitate artistico-
comportamentele prosociale plastică
21. Recunoaşterea emoţiilor celorlalţi „De vorba cu personajele din Joc de rol
povești”
22. Reglarea emoţională „Nu te supără!” Convorbire
23. Recunoașterea, conștientizarea și “Cubul emoțiilor ” Joc - exercițiu
exprimarea emoțiilor
24. Conștientizarea emoțiilor “Călătorie în Împărăția Emoțiilor” Povestirea educatoarei

Modalități de evaluare:
Aprecieri verbale ale activității proprii (autoevaluare) și a celorlalți, convorbiri, observarea sistematică a
comportamentului copiilor, fișe de lucru, realizarea de proiecte în grup, expoziții cu lucrări și fotografii,
concursuri, lecție deschisă, minidramatizare, aprecierea rezultatelor prin acordarea de premii.

Resurse procedurale și materiale:


Resurse procedurale: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, observația, probematizarea,
povestirea, algoritmizarea, descrierea, munca în grup, jocul, aprecierea verbală.
Resurse materiale: imagini, cd-uri cu povești, cântece, cărți, texte, pliante, creioane colorate, fișe,
reviste, seturi de ilustrații.

Bibliografie:
1. Revista „Învăţământul preşcolar” Nr.2/2007
2. „Curriculum pentru educație timpurie”, Bucureşti 2019
3. C.Brad, M.Tudoran, ,,Melc, melc, codobelc...”, Editura Şcoala Vremii Arad, 2009
4. E.Vasilescu „ Literatura pentru copii”, Editura Bucuresti, 1998
5. I.O. Pânișoară, ,,Emoțiile de la teorie la poezie,, Ed.DPH.

S-ar putea să vă placă și