Sunteți pe pagina 1din 3

Viața Medievală

O întrebare care m-a măcinat foarte mult timp a fost cum reușeau înainte oamenii să
trăiască fără toate aceste lucruri „importante” care ne-au schimbat atât de mult viața de azi
sau cum găseau răspunsurile la întrebări fără ajutorul binecunoscutului site ,,Google’’.
Ei bine, cu ajutorul filmului ,,Numele Trandafirul” am reușit să mă lămuresc cu privire la
câteva aspecte care nu-mi dădeau pace seara înainte de culcare.
Viața în lumea medievală era cu siguranță una brutală, dar fără îndoială interesantă.
În primul rând condițiile în care trăiau oamenii de-a lungul acelor epoci erau foarte diferite
de cele cu care suntem noi obișnuiți.
Uitându-mă la acest film am observat foarte multe aspecte referitoare la felul cum își
trăiau oamenii viața, unde și cum locuiau, religia și obiceiurile acestora.
Un aspect cu care aș vrea să încep această prezentare, pe care de altfel îl consider și cel
mai important este religia. Religia în acele timpuri era considerată un mod de conducere,
fiind influențată în special de persoanele de rang înalt care erau obsedate în a deține
puterea și care au transformat-o într-o instituție autoritară. Cu ajutorul filmului am extras
câteva detalii destul de interesante cum ar fi faptul că biserica și-a pus amprenta atât de
mult pe oameni, încât aceștia puteau fi influențați să respecte reguli și să prevină orice
revolte.
Înainte să mai intru în alte detalii religioase aș vrea să descriu puțin felul cum erau
organizate așezările din acele timpuri.
Locul unde se aflau toate construcțiile de tip castel, biserică, fierării, etc. era denumit
abație. De asemenea abația era condusă de către un șef al călugărilor zis și abat. Abația
era situată pe un teren mai înalt față de locul unde se aflau locuințele țăranilor. Aceștia
primeau mâncare printr-o poartă, iar fiecare lua cât putea. Pe lângă condițiile precare în
care trăiau sătenii, acestora le era ,,impus’’ să doneze bisericii fel și fel de ofrande pentru a
avea un loc cât mai bun în rai.

Toate clădirile de importanță mare erau construite din cărămidă cu un aspect asemănător
al unui castel.
Una din principalele construcții era biserica. Biserica era construită asemănător celei din
zilele de astăzi. Vitraliile erau prezente pe toate geamurie, iar cupola bisericii se înălța
câțiva zeci de metri. Pe lângă toate acestea în bisericile medievale se găseau biblioteci
unde calugării citeau, pictau ș.a.m.d. Acestea erau considerate locuri sacre unde puțini
călugări aveau acces la toate cărțile, deoarece unele cărți sau documente conțineau
secrete care ar fi putut schimba gândirea oamenilor asupra credinței lor.
Camerele în care dormeau călugării erau mici, înguste și friguroase. În plus aceste
locuri erau foarte întunecate nu exista lumină decât cea a soarelui și cea de la lumânare.
Acum că am vorbit despre clădiri, e timpul să vorbim puțin și despre cum arătau oamenii
la vremea respectivă.
Călugării erau îmbrăcați în robe lungi și negre, de asemenea acestora le era interzis să
râdă, deoarece umorul era considerat mâna Necuratului.

În vremea aceea femeile se credeau a fi ,,inferioare și amare ca moartea’’. Acestea


puteau fi condamnate sub pretextul vrăjitoriei, astfel ajungând să fie arse pe rug.
O altă instituție importantă este Inchiziția, care se ocupa cu combaterea publică a
ereziei(sistem de gândire sau credințe contrare unui sistem dominant) comisă de creștini
botezați. Unul dintre grupurile investigate pentru acest tip de crimă erau franciscanii, grup
din care făceau parte atât personajul principal al filmului și cât maestrul său.

Profețiile jucau o altă parte importantă în perioada medievală, deoarece oamenii


credeau aceste povești sau legende, care în realitate nu se adevereau. Oamenii se opreau
din muncă zile la rând pentru a se ruga în speranța ca profeția să se schimbe.
Un alt obicei care mi-a atras atenția a fost sărutul dintre doi călugări când s-au întâlnit.
Din păcate nu prea am găsit răspunsuri la această întrebare, bănuiesc că era un gest de
curtoazie la acea vreme, însă promit că voi mai face cercetări despre acest subiect.
Modul de viață al țăranilor era de asemenea foarte complicat. Majoritatea acestora
trăiau în case dărăpănate. Aceste construcții nu aveau multe camere, iar gradul de sărăcie
îi determinau să trăiască mulți sub același acoperiș.
Un factor fundamental era igiena. Mulți poate nu o consideră importantă, dar aceasta a
jucat un rol foarte determinant în dezvoltarea bolilor care au provacat moartea a multor
oameni, de la cei de rang înalt, până la țărani.
Hrana era o altă mare problema pentru țărani. Ea le era oferită pe o poartă, iar aceștia
trebuiau să se bată la propriu pentru a obține o cantitate cât mai mare. În majoritatea
timpului fetele tinere le făceau călugărilor ,,pe plac’’ pentru a primi mâncare sau alte bunuri.
Îmbrăcămintea țăranilor era simplă, nu aveau foarte multe piese vestimentare, fiind
alcătuită din tunică, glugă, ciorapi, robă, iar majoritatea erau rupte.
Bineînțeles că aceștia erau nevoiți să plătească și dări. Acestea erau colectate de
către călugări și erau folosite în scopurile abației.
În încheiere am putea vorbi despre muzica medievală care este ascultată și în zilele de
astăzi. Muzica medievală cuprinde muzica sacră și seculară a Europei de Vest în Evul
Mediu, de la aproximativ secolele VI până la XV. Este prima și cea mai lungă eră a muzicii
clasice occidentale și urmată de muzica renascentistă; cele două epoci cuprind ceea ce
muzicologii numesc muzică timpurie. Muzica medievală o include pe cea liturgică folosită
pentru biserică și muzica laică, adică cea nereligioasă. Cântarea gregoriană a fost
interpretată de călugări în timpul Liturghiei catolice. Liturghia este o reconstituire a ultimei
cine a lui Hristos , menită să asigure o legătură spirituală între om și Dumnezeu. O parte din
această conexiune a fost stabilită prin muzică. Muzica liturgică o regăsim și pe parcusul
filmului.
În concluzie, Epoca Medievală este o perioadă istorică care poate fi recunoscută ca
piatra de temelie a lumii în care trăim astăzi.

S-ar putea să vă placă și