ECHIPAMENT

ELECTRIC ȘI
ELECTRONIC AL
AUTOMOBILELOR
Tema 1 – Echipament eleсtric auto.
Scopul: Generalităţi. Descărcarea şi încărcarea acumulatoarelor acide cu plăci de plumb. Caracteristicile de
funcţionare ale bateriilor de acumulatoare cu plumb. Construcţia bateriei de acumulatoare cu plumb.
Alternatoare. Scheme de conectare ale excitaţiei alternatoarelor. Construcţia alternatoarelor. Relee regulatoare
de tensiune. Relee regulatoare de tensiune cu contacte vibratoare .

Lect. Univ. Ababii Nicolai

Bateriile de acumulatoare
Generalităţi
Bateriile de acumulatoare sunt pile electrice reversibile, care au proprietatea de a înmagazina energia electrică
prin transformarea ei în energie chimică şi reciproc. Bateriile de acumulatoare, numite pe scurt baterii sau
acumulatoare, sunt formate din elemente (celule) de acumulatoare care pot fi conectate în serie (pentru
mărirea tensiunii), în paralel (pentru mărirea intensităţii) sau mixt (pentru mărirea tensiunii şi intensităţii).
Bateriile utilizate pe automobile servesc ca sursă de energie electrică, fiind conectate în paralel cu dinamurile
sau alternatoarele.
Bateriile de acumulatoare îndeplinesc următoarele funcţii:
alimentează demarorul şi sistemul de aprindere la pornire
şi alimentează restul receptoarelor şi consumatorilor
electrici când motorul nu funcţionează; de asemenea, ele
preiau vârfurile de sarcină, când puterea cerută de consu-
matori depăşeşte puterea pe care o poate da generatorul,
având rolul unui rezervor de energie electrică care
alimentează pentru scurt timp receptoarele electrice
ajutând generatorul în condiţii grele de lucru.
În afara de acestea, acumulatoarele de pe automobile contribuie la menţinerea
unei tensiuni constante a instalaţiei electrice, la variaţia vitezei şi sarcinii
generatorului.
Bateriile pentru automobile trebuie să aibă o rezistenţă internă, volum şi greutate
specifică (raportată la capacitate) cât mai mică şi o durată de funcţionare cât mai
mare. Cea mai largă răspândire o au acumulatoarele acide cu plăci de plumb.
Mărimea curentului depinde de un număr semnificativ
de factori. În primul rând, acest lucru este înțeles ca
design, materialele utilizate și dimensiunile acestora. Cu
cât aria electrozilor este mai mare, cu atât pot rezista
mai mult curent. Acest principiu este utilizat pentru
conectarea în paralel a celulelor de același tip în baterii.
Acest lucru se face dacă este necesar să creșteți valoarea
curentului care merge la încărcare. Dar, în același timp,
este necesar să creșteți puterea sursei de energie.
 Descărcarea şi încărcarea acumulatoarelor acide cu plăci de plumb
Acumulatoarele acide sunt formate dintr-o cuvă în care se introduc grupurile de plăci
(electrozi) pozitive şi negative executate din grătare de plumb umplute cu materie (pastă)
activă şi electrolitul format din soluţie de acid sulfuric în apă distilată. În stare iniţială, plăcile
pozitive au pasta activă formată din peroxid de plumb (PbO2), iar cele negative din plumb
spongios (Pb). Bateriile neformate trebuie umplute cu electrolit şi puse imediat la încărcare
pentru formare electrochimicii şi omogenizare.
Conexiune paralelă
Mărimea curentului depinde de un număr semnificativ de
factori. În primul rând, acest lucru este înțeles ca design,
materialele utilizate și dimensiunile acestora. Cu cât aria
electrozilor este mai mare, cu atât pot rezista mai mult
curent. Acest principiu este utilizat pentru conectarea în
paralel a celulelor de același tip în baterii. Acest lucru se
face dacă este necesar să creșteți valoarea curentului care
merge la încărcare. Dar, în același timp, este necesar să
creșteți puterea sursei de energie.
Conexiune serial
Dacă luăm în considerare băncile care alcătuiesc bateriile de stocare, atunci
trebuie spus că acestea sunt, de regulă, în același caz. Acest tip de conexiune este
utilizat pentru a obține tensiuni mai mari cu pierderi mai mici.
Puteți vedea aplicarea acestui design prin dezasamblarea bateriilor auto, care
sunt plumb acid. Merită să spunem că acest tip este utilizat nu numai în
dispozitivul unei baterii auto, ci este pur și simplu cel mai probabil mod de a afla
cum funcționează acest tip de conexiune. În acest caz, trebuie să se asigure că nu
există contact metalic, ci că există o conexiune galvanică fiabilă prin electrolit. Dar
acest lucru trebuie înțeles doar în raport cu acest tip. În alte cazuri, sarcina de
conectare atribuită va fi implementată diferit.
Procesul de descărcare (fig.3.1) se produce dacă la bornele exterioare ale elementului respectiv
al celor două grupuri de plăci se racordează o rezistenţă (bec). În interiorul elementului ia
naştere un curent electric având sensul de la plăcile negative la plăcile pozitive prin dizolvarea
acidului sulfuric în apă distilată, moleculele acidului sulfuric (H2S04) se disociaza, respectiv se
descompun în ioni de hidrogen (H2) încărcaţi cu sarcini pozitive şi ioni de radical acid (SO4
încărcaţi cu sarcini negative. La trecerea curentului electric - în sensul indicat mai sus - ionii
pozitivi de hidrogen (H2) sunt transportaţi la placa pozitivă, unde intră în combinaţie cu
peroxidul de plumb şi acidul sulfuric, iar ionii negativi de radical acid (SO4) sunt transportaţi la
placa negativă, unde reacţionează cu plumbul metalic.
Procesul de descărcare este un proces în care la ambii
electrozi atât pasta activă cât şi acidul sulfuric se
consumă. Ca urmare, concentraţia electrolitului scade,
tensiunea electrică pe element scade, iar rezistenţa
electrică interioară creşte. Procesul de sulfatare a
plăcilor (acoperirea lor cu sulfat de plumb cristalin rău
conducator de electricitate), este cu atât mai intens cu
cât elementul este mai descărcat şi invers. Limita
inferioară de descărcare pe element este de 1,75 V.
Procesul de încărcare (fig.3.2) are loc dacă la bornele elementului se aplică o tensiune electrică
de polaritate corespunzătoare. La trecerea curentului electric prin electrolit, de la plăcile
pozitive la cele negative, soluţia de acid sulfuric disociată se descompune în ioni pozitivi de
hidrogen (H2) care sunt atraşi de placa negativă în ioni negativi de radicalul acid (SO4) care se
deplasează la placa pozitivă. În timpul procesului de încărcare are loc transformarea apei şi a
sulfatului de plumb (substanţă dăunătoare) în: plumb, care se depune pe plăcile negative;
peroxid de plumb, care se depune pe plăcile pozitive şi acid sulfuric care face să crească
densitatea electrolitului; substanţele rezultate în urma procesului de încărcare regenerează atât
materia activă de pe plăci cât şi densitatea electrolitului. Concentraţia electrolitului creşte,
tensiunea electrică pe element creşte, iar rezistenţa electrică interioară devine minima.
Valoarea nominală a tensiunii unui element de
acumulator cu plumb este de 2 V, astfel că bateria de
6 V cuprinde trei elemente, iar o baterie de 12 V
cuprinde şase elemente conectate în serie.
Acumulatoarele cu plumb prezintă avantaje, în special
datorită faptului că au o rezistenţă interioară scăzuta,
ceea ce face să fie utilizate la pornirea electrică a
motoarelor; în schimb, ele au şi o serie de dezavan-
taje, întrucât prezintă o rezistenţă mecanică scăzută şi
o durată de viaţă relativ mică.
Caracteristicile de funcţionare ale bateriilor de acumulatoare cu plumb
Caracteristicile principale de funcţionare ale bateriilor sunt:
• Tensiunea electromotoare în gol Uo, exprimată în volţi, este tensiunea la bornele elementului
când prin aceasta nu trece curent (de încărcare sau descărcare). Ea depinde de masa pastei
active, densitatea electrolitului  (g/cm3) la temperatura de 15°C. Bateriile de acumulatoare
pentru automobile, la care în general  este cuprins între 1,12 şi 1,29 (g/cm3) au o tensiune în
gol cuprinsă între 1,96 şi 2,13 V.
• Tensiunea la bornele elementelor bateriei Ub este variabilă datorită căderilor de tensiune pe
rezistenţele interioare R, ale acestora. Rezistenţa interioară a unui element este foarte mică
fiind formată din rezistenţa electrolitului (circa 50%), separatorilor (20%) şi plăcilor (30%).
• Caracteristicile de descărcare şi încărcare ale acumulatorului la curent constant. Aceste
caracteristici arată valoarea tensiunii electromotoare la borne în funcţie de timp, pentru un
curent constant. Valorile curenţilor de încărcare, respectiv de descărcare, se stabilesc în
funcţie de capacitatea acumulatorului. În situaţia când nu se indică valoarea curentului de
încărcare, acesta se ia egal cu Ii =0,05C20b [A], iar temperatura cuprinsă între 15 şi 40°C.
Descărcarea este norma1ă dacă se face 1a aceiaşi curenţi şi temperaturi ca 1a încărcare.
• Caracteristica de descărcare (fig.3.3.a) se determină sub curent constant, cu acumulatorul
comp1et încărcat, având tensiunea e1ectromotoare Uo = 2,12 V (pe element). Scade la început
rapid la 1,95-2 V, apoi lent la 1,8 V, unde se menţine aproape constant, în timp ce densitatea 
scade practic linear în funcţie de timp. La sfârşit, când acumulatorul este descărcat, tensiunea
la borne scade brusc la 1,7 V şi apoi spre zero.
- Caracteristica de încărcare (fig.3.3.b) se
determină în mod asemănător. Tensiunea la
borne Ub, care iniţial are o valoare apropiată de
tensiunea electromotoare U0 = 1,96 V, creşte la
început rapid la 2-2,2 V, apoi lent până la 2,3 V.
La sfârşitul încărcării tensiunea la borne creşte
brusc la 2,7-2,8 V, reacţiile chimice normale iau
sfârşit şi dacă se continuă încărcarea, trecerea
curentului provoacă reacţii electrochimice
secundare care consuma inutil energie şi
produc descompunerea apei sub forma de bule
de gaz (fierberea electrolitului).
• Capacitate a bateriilor de acumulatoare C reprezintă cantitatea de sarcini electrice măsurata
convenţional prin produsul dintre curentul (de descărcare Id sau încărcare Ii), în amperi şi
timpul t, în ore, într-un regim anume determinat.
Ci = Ii·ti [Ah], (3.1)
Cd = Id·td [Ah] (3.2)
Capacitatea bateriilor depinde de cantitatea de masa activă a plăcilor şi de numărul lor.
• Capacitatea nominală C20h reprezintă produsul între va1orile standard ale curentului, în
amperi, şi timpului, în ore. Capacitatea nominală C20h se obţine pentru un curent constant
Id=0,05C20h, care trebuie să descarce bateria în timpu1 td=20 h până 1a tensiunea de 1,75 V
pe element, la temperatura de referinţă a e1ectrolitului de 25°C.
• Curentul de încărcare reprezintă curentu1 pe care o baterie nouă încărcată în prea1abil
poate să-l absoarbă după ce a fost descărcată timp de 5 h cu un curent I=0,1· C20h [A].
• Randamentul bateriei de acumulatoare reprezintă raportu1 dintre cantitatea de e1ectricitate
cedată în timpu1 descărcării faţă de cea primita în timpu1 încărcării.
• Durata de funcţionare a acumulatorului este limitată de distrugerea progresivă a plăcilor
pozitive şi de grosimea mică a plăcilor, care sunt mai puţin rezistente decât plăcile negative.
Durata de funcţionare se defineşte prin numărul de cicluri încărcare-descărcare până la care
capacitatea scade la 60-70% din cea nominală. Ea ajunge la circa 250 pentru plăcile pozitive şi
circa 300 cicluri pentru plăcile negative.
Construcţia bateriei de acumulatoare cu plumb
• Bateria de acumulatoare este formată din bacul sau monoblocul 7 (fig.3.4), executat din
ebonită, amestecuri bituminoase, materiale plastice şi compartimentat prin pereţi despărţitori
etanşi, formând trei sau şase secţii sau elemenţi, fiecare element constituind un acumulator
având o tensiune nominală medie de 2 V. Legarea elemenţilor se face în serie. Fiecare element
este format dintr-un semibloc de plăci pozitive şi un semibloc de plăci negative care se
montează intercalat.
• Alveolele grătarului se umplu cu o masă poroasă activă. Pasta activă negativă este formată din
plumb spongios iar pasta pozitivă - din oxizi de plumb.
Formarea plăcilor constă dintr-un proces electrochimic de
încărcare în băi cu soluţii de acid sulfuric, în care se obţine
bioxid de plumb 1a plăcile pozitive şi plumb spongios la
plăcile negative. Curentul de încărcare pentru formare este de
0,75 -1,5 A cu o durată de 40-50 ore.
• Plăcile de aceeaişi polarite, prin intermediul urechilor se sudează la pieptenele, format din
pivotul bornei 6 şi puntea 5.
• În cadrul blocului de plăci, plăcile pozitive se izolează de ce1e negative prin intermediul unor
plăci separatoare cu nervuri verticale, poroase şi subţiri 3 din materiale sintetice.
• Partea superioară a corpu1ui elementu1ui este acoperită cu un capac din ebonită prevăzut
cu două orificii latera1e pentru bornele 12 şi 14 şi un orificiu central filetat 9, cu buşon cu
orificiu de aerisire şi garnitura de etanşare, pentru umplerea şi controlul nivelului
electrolitului. Orificiile laterale sunt prevăzute cu bucşe speciale de plumb 11, de care se su-
dează pivotul semiblocului de plăci şi puntea de legătură 13, a e1emenţilor bateriei de
acumulatoare.
• Capacele 8 ale elemenţilor şi punţilor de legătură se acoperă cu mastic special, rezistent la
acţiunea acidului şi care asigură o bună etanşare a secţiilor bateriei şi protejează punţile de
legătură împotriva deteriorarii, corodarii sau scurtcircuitării. Fundul bacului este prevăzut cu
nervuri, pe care se sprijină plăcile.
• Bornele au forma tronconica, sunt normalizate ca dimensiuni şi sunt marcate din turnare cu
semnele plus şi minus. Diametrul bornei pozitive este mai mare (17,4 mm) decât al celei
negative (15,8 mm).
• Bateria de acumu1atoare se umple cu o cantitate de 3,8-5 1 electrolit, în funcţie de
capacitatea acesteia. Densitatea electrolitului bateriei complet încărcate 1a temperatura de
+25°C trebuie să fie de 1,28 g/cm3 iarna şi 1,22 g/cm3 vara.
 Alternatoare
• Alternatoarele pentru automobile sunt generatoare sincrone prevăzute cu
redresoare statice, care folosesc de obicei diode cu siliciu, şi ca urmare nu mai
necesită colectoare cu lamele ca în cazul dinamurilor. Ele au rolul de a alimenta
cu curent electric consumatorii, cât şi a încărca bateria de acumulatoare.
Reprezentarea convenţională a alternatoarelor este arătată în fig.3.5.

Fig.3.5. Moduri de reprezentare a alternatoarelor: D+ sau B+ borna pozitivă; D- borna negativă; DF sau DF(67) borna de excitaţie;
Bx înfăşurarea de excitaţie a rotorului; f înfăşurările trifazate ale statorului; D1,2,3 diode de putere pozitive; D4,5,6 diode de putere
negative
• Alternatoarele au o construcţie şi întreţinere mai simplă, mai robustă, defectele sunt mai
puţin frecvente şi au o durată de viaţă mai mare decât a dinamurilor. În comparaţie cu
dinamurile de aeeeaşi putere, alternatoarele sunt mai scurte şi au diametre mai mari.
• Dezavantajele alternatoarelor constă în numărul relativ mare de diode redresoare (6-9 bucăţi)
şi prin faptul că pot fi scoase din funcţiune în cazul străpungerii prin suprasolicitare, în situaţia
conectării greşite.
• În general, alternatoarele pentru automobile se construiesc cu indusul în stator şi inductorul
în rotor. Inductorul poate fi cu excitaţie electromagnetică sau cu magnet permanent. La
construcţiile cu magneţi permanenţi (executaţi din aliaje dure şi casante), datorită absenţei
înfăşurării de excitaţie şi a inelelor colectoare apar dificultăţi legate de reglarea tensiunii.
• La rândul lor, alternatoarele cu ecitaţie electromagnetică se împart
în alternatoare cu inele colectoare şi fără inele colectoare. Soluţia
alternatoarelor cu excitaţie electromagnetică fără inele colectoare,
cu două întrefieruri cu înfăşurările inductorului plasate în stator,
alături de cele ale indusului este neeconamică.
• În ceea ce priveşte inelele colectoare, de abicei se uti1izează tipul radial, dar în anumite cazuri,
pentru protejarea colectorului împotriva pătrunderii prafului se utilizează inele de tipul frontal.
În general, numărul de inele colectoare sunt două şi mai rar cu trei, aceasta în situaţia când
excitaţia este fracţionată.
• În prezent, construcţia cea mai răspândită este cea a alternatoarelor cu excitaţie
electromagnetică cu două inele colectoare, având polii inductorului sub forma de gheare. La
acest tip, înfăşurarea de excitaţie se compune dintr-o singură bobină aşezată concentric pe
miezul rotorului, ceea ce permite o construcţie simplă şi economică. Datorită polilor în formă
de gheare şi a suprafeţelor trapezoidale ale tălpilor acestora se obţine o formă convenabilă a
curbelor tensiunilor electromotoare induse de alternator, cât mai aprapiate de forma sinu-
soidală.
• În ceea ce priveşte înfăşurările trifazate ale statorului acestea pot fi legate în stea (fig.3.6.a) sau
triunghi (fig.3.6.b). Legarea în stea se foloseşte, în general, la alternatoarele de mică şi medie -
putere pentru autoturisme şi autocamioane, pe când legarea în triunghi la alternatoarele de
putere şi intensitate mare în special pentru autobuze.

Fig.3.6. Legarea în stea şi triunghi a înfăşurorilor trifazate ale

statorului alternatorului
Scheme de conectare ale excitaţiei alternatoarelor
• Schemele de conectare a înfăşurării excitaţiei a alternatoare1or trebuie să asigure
întreruperea alimentării excitaţiei în timpul opririi motorului şi să permită alimentarea de 1a
baterie a excitaţiei în timpul mersului, direct sau prin intermediul unei rezistenţe, bec, diode
redresoare sau releu.
În fig.3.7.a este prezentată schema de separare a excitaţiei
alternatorului, .de baterie prin intermediul comutatorului
cheii de contact K. Acest sistem simplu şi economic se
aplică la autovehiculele R-12, DACIA-1300, etc. El prezintă
dezavantajul că în cazul în care se uită contactul, în timp ce
motorul este oprit, acesta conduce la descărcarea bateriei
prin regulatorul de tensiune RT cu un curent egal cu
curentul total de excitaţie.

Fig.3.7. Scheme de conectare ale înfăşurării de excitaţie ale alternatoarelor

• În fig.3.7.b este prezentată schema de conectare cu releu conjunctor-disjunctor pentru
excitaţie, RCD. Releul conjunctor-disjunctor acţionează numai asupra excitaţiei şi este
alimentat de la una din înfăşurările indusului. Cât timp este conectat comutatorul cheii de
contact, alimentarea înfăşurării de excitaţie de la baterie se face prin intermediul rezistenţei
de amorsare sau becului de control LC.
În fig.3.7.c este prezentată schema alimentării înfăşurării de excitaţie
prin trei diode auxiliare sau de autoexcitaţie D 7, 8, 9 conectate la
înfăşurările de curent alternativ. Alimentarea excitaţiei la pornire se
face prin becul de control LC sau rezistenţa de amorsare. Avantajul
schemei constă în eliminarea releului conjunctor-disjunctor pentru
excitaţie şi deficienţele legate de prezenţa contactelor acestuia.
În fig.3.7.d este prezentată schema de separare a excitaţiei printr-o
diodă de separare D conectată între alternator şi baterie, având în
paralel o rezistenţă de morsare. Dioda de separare este de putere
mare trebuind să suporte întregul curent a1 alternatorului. Schema
prezintă avantajul că protejează indusul în cazul defectării diodelor din
punte.
În fig.3.7.e înfăşurarea de excitaţie a releului de indicare încărcare
baterie RB, este alimentat de la borna neutră a alternatorului şi
întrerupe circuitul de alimentare al becului de semnalizare LC îndată ce
tensiunea alternatorului depăşeşte o anumită valoare.
Fig.3.7. Scheme de conectare ale înfăşurării de excitaţie ale alternatoarelor
Construcţia alternatoarelor
• Se prezintă alternatorul tip 1111 care echipeaza autoturismele ARO şi DACIA-1300.
• Alternatorul este un generator sincron de curent trifazat, cu excitaţie electromagnetică, Se
caracterizează prin următorii parametri funcţionali: puterea maximă 500 W, tensiunea
nominală 14 V, turaţia iniţială de debitare 950 rot/min, valoarea curentului maxim debitat în
regim stabilizat 36 A, turaţia maximă în regim continuu 10 000 rot/min, limitele temperaturii
ambiante -40°C la + 80°C.
• Este format din următoarele subansamble (fig.3.8):
Statorul 1 este confecţionat dintr-un pachet de tole de
oţel electrotehnic de formă inelară, izolate cu lac şi
îmbinate prin sudura. În interior sunt practicate 36
crestături, în care se introduce înfăşurarea trifazată.
Fiecare fază este formată din 12 bobine a câte 12 spire
fiecare. Începuturile de fază se racordează la grupul de
redresare 6, 7 şi 8, iar sfârşiturile se leagă împreuna şi se
izolează, şi formează centrul stelei (punctul) neutru, care
rămâne nefolosit.
• Rotorul 12 creează câmpul electromagnetic inductor prin intermediul celor şase perechi de
poli 13 în formă de gheară şi înfăşurarea de excitaţie fixată pe o bucşă de oţel şi alimentată
prin cele două inele colectoare radiale 11, confecţionate din cupru, izolate între ele, cât şi
faţă de arborele rotorului, cu ajutorul masei plastice; arborele rotorului se sprijină în
scuturile 4 şi 10 prin intermediul a doi rulmenţi cu bile. La capătul anterior al arborelui se
fixează, prin presare, ventilatorul 2 şi fulia de antrenare 3, fiind asigurate cu o pană
semirotundă şi o piuliţă cu şaibă.
Periile confecţionate din grafit sunt fixate într-
un suport din material plastic; prin intermediul
se alimentează înfăşurarea de excitaţie a
rotorului; una din perii este legată la masă, iar
cealaltă perie se racordează la borna de
excitaţie "DF". Apăsarea periilor pe cele două
inele colectoare se realizează cu ajutorul a două
arcuri elicoidale, prevăzute în interior cu un
conductor multifilar.
 • Scuturile 4 şi 10, confecţionate din aliaj de aluminiu, servesc pentru sprijinirea arborelui
rotorului; în scutul posterior 10 se montează suportul periilor şi grupul de şase diode
redresoare 6, 7 şi 8. În corpul scutului 10 sunt practicate orificii pentru aerisire, iar pentru
acces la perii, 1a partea superioară, este prevăzut cu capacul 9 din material plastic. Scutul
anterior 4 este prevăzut cu doi umeri cu orificii pentru fixarea alternatorului de motor.
Grupul de redresare al curentului alternativ în curent continuu este format din şase diode
semiconductoare, cu siliciu, legate în punte: trei diode au corpul de polaritate pozitivă (RA
220 în roşu) şi trei diode au corpul de polaritate negativă ( RA 220 în negru) sunt presate în
radiatoarele 8 şi respediv 6;
radiatoarele sunt confecţionate din aliaj de aluminiu
şi sunt prevăzute cu aripioare de răcire şi cu cele
două orificii pentru cele două şuruburi de fixare ale
radiatoarelor între e1e, cât şi de scutul posterior 10.
Şurubul cu diametrul de 6 mm formează borna
pozitivă a alternatorului şi este marcată cu simbo1ul
"B+" sau "D+". Această bornă se racordează la borna
,,+’’ a bateriei. Şurubul cu diametrul de 5 mm
formează borna negativă a alternataru1ui, este
marcată cu simbolul "D-" şi se racordează 1a "masa"
autoturismului.
Relee regulatoare de tensiune
Generalităţi
• Funcţionarea generatoarelor, împreună cu bateriile de acumulatoare şi cu consumatorii
electrici ai autovehiculelor, impune respectarea anumitor condiţii privind asigurarea unei
tensiuni constante, limitarea creşterii curenţilor peste o anumită valoare cât şi asigurarea
unei conectări/deconectări automate a generatorului de baterie.
• Deoarece tensiunea livrată de generatoare depinde atât de turaţie cât şi de sarcină, este
necesar ca alături de generator să se introducă un releu regulator de tensiune. El are rolul de
a menţine tensiunea generatorului la o valoare practic constantă. Asigurarea unei tensiuni
constante în anumite limite este necesară pentru a nu se supraîncărca bateriile de
acumulatoare. Variaţiile mari ale tensiunii de alimentare sunt dăunătoare consumatorilor şi
în special becurilor cu filament incandescent.
• Releele regulatoare pentru alternatoare sunt mai simple decât relee1e pentru dinamuri,
deoarece ele cuprind de obicei numai elementele regulatoare de tensiune. Condiţiile de
funcţionare ale acestora sunt mai grele decât în cazul dinamurilor, deoarece circuitele de
excitaţie ale alternatoarelor sunt mai inductive.
• Alternatoarele, prin construcţia lor, au proprietatea de autolimitare a curentului, în sensul că
ele prezintă o caracteristică I = f(n), pentru U = constant, cu palier în domeniul sarcinii
maxime (fig.3.9).
Datorită prezenţei punţii redresoare,
alternatoarele nu mai au nevoie de relee
conjunctor-disjunctor (de conectare-
deconectare automată a generatorului de
baterie), decât cel mult pentru deconectarea
circuitului de excitaţie la pornire.

Fig.3.9. Curba curentului debitat de alternator în regim termic stabilizat şi tensiunea constatntă de 14 V
Relee regulatoare de tensiune cu contacte vibratoare
• Releele regulatoare cu contacte vibratoare pentru alternatoare sunt
releele regulatoare cu un singur element de tensiune (electromagnet) cu
două trepte de funcţionare, respectiv două perechi de contacte, pentru a
putea funcţiona într-o gamă largă de turaţii şi curenţi.
• Regulatorul de tensiune tip 1410 care echipează autoturismele DACIA-
1300, ARO-240, etc. (fig.3.10.a şi fig.3.11.a) are drept componente
principale: electromagnetul cu miezul magnetic şi înfăşurarea de tensiune
(denumită înfăşurare de excitaţie) 1, armătura mobilă cu contactele
mobile şi arcul 2, suporturile cu contacte fixe 3.
• În afară de rezistenţa de reglaj Rr conectată între borna principală ,,+’’sau
,,D+’’ şi borna de excitaţie ,,DF’’, releul mai cuprinde o rezistenţă de
stingere Rs, conectată în paralel cu înfăşurarea de excitaţie, care are rolul
de a micşora supratensiunile ce apar datorită variaţiei curentului de
excitaţie în momentul deschiderii contactelor.

Fig.3.10. Scheme electrice cu relee regulatoare de tensiune cu contacte vibratoare

 În serie cu înfăşurarea de tensiune a releului, se introduce rezistenţa de compensare termică
RCT, cu coeficient de temperatură al rezistivităţii negative, pentru a se obţine compensarea
influenţei temperaturii asupra reglării. Între contactul fix (de masă 3) al treptei a doua şi masă,
se conectează rezistenţa de protecţie Rp, sub forma unui fir calibrat, care are rol de protecţie în
cazu1 unei conectări greşite. Releul 1410 este de tipul cu arcuri lamelare şi armătura mobilă
îndoită la 900 în formă de L. Poziţia celor două contacte fixe se poate regla precis cu ajutorul
unor şuruburi de reg1aj 4 (fig.3.11.a), iar tensiunea arcurilor se poate modifica cu ajutorul unui
suport reglabil sub forma de camă 5. În fig.3.11.b este prezentată schema legăturilor electrice
1a autoturismele DACIA-1300.

Fig.3.11. Schema regulatorului de tensiune 1410 (a) şi schema legăturilor electrice la autoturism (b): A – alternator; B – baterie de
acumulatoare; K – comutator cu cheie de contact; D – demaror; RT – regulator de tensiune; V – voltmetru termic
 • Releele regulatoare fabricate de firme1e FIAT, ca de exemplu releul tip P.P-380, (fig.3.10.b)
sunt de tipul cu arc elicoidal cu armătură mobilă lamelară. Aceste relee nu au rezistenţă de
absorbţie Rs şi rezistenţă de protecţie Rp, în schimb sunt prevăzute cu o înfăşurare auxiliară
,,S’’ conectată în circuitul de excitaţie, respectiv în serie cu rezistenţa de reglaj Rr. Ea are rolul
de a diminua gradul de scânteiere între perechea superioară de contacte, respectiv
micşorarea uzurii acestora cât şi atenuarea paraziţilor radiofonici.
• Firma BOSCH fabrica relee pentru alternatoare atât în construcţie normală cât şi în
construcţie antiparazitată (fig.3.11.c). Releele sunt de tipul cu arcuri lamelare şi armătură
mobilă îndoită în formă de L, reglările efectuându-se prin îndoirea suporţilor pentru contacte,
respectiv pentru arc. La construcţia antiparazitată se utilizează condensatoarele C1, C2 şi C3 şi
rezistenţa R1.

Fig.3.11. Schema regulatorului de tensiune 1410 (a) şi schema legăturilor electrice la autoturism (b): A – alternator; B – baterie de
acumulatoare; K – comutator cu cheie de contact; D – demaror; RT – regulator de tensiune; V – voltmetru termic
Alte firme, ca de exemplu firma DELCO-REMY, construiesc relee regulatoare cu mai mu1te
elemente (fig.4.12.a), în sensul că în afara regulatorului de tensiune RT acestea mai conţin un
releu conjunctor-disjunctor C-D, care stabileşte legătura între baterie şi circuitul de excitaţie al
alternatorului. Înfăşurarea acestui releu este alimentată de la o fază a înfăşurărilor
alternatorului. Înfăşurarea de excitaţie este pusă în legătură cu bateria, pentru amorsare,
numai când alternatorul depăşeşte o anumită tensiune, respectiv turaţie.
Firma PRESTOLYTE construieşte relee regulatoare cu mai multe trepte (fig.3.12.b) la care
conjunctorul-disjunctor C-D protejează alternatorul împotriva unor conectări greşite la baterie.
Astfel conjunctorul-disjunctor închide legătura între
alternator şi baterie numai în situaţia când polaritatea
bateriei coincide cu polaritatea alternatorului şi dacă
tensiunea alternatorului este mai mare decât tensiunea
bateriei. Amorsarea alternatorului se face prin intermediul
becului de control LC.
În mod obişnuit releele electrice trebuie să funcţioneze fară
defecţiuni întreaga perioada prevăzută. În anumite cazuri,
se realizează curăţirea contactelor şi reglarea releului după
minimum 500 h, respectiv 20 000-30 000 km.
Fig.3.12. Scheme electrice de relee regulatoare de tensiune
cu mai multe elemente
Instalaţia de aprindere
• Instalaţia de aprindere cuprinde aparatele, dispozitivele şi accesoriile care au drept scop
producerea şi declanşarea scânteilor, la momente strict determinate, necesare aprinderii
amestecului carburant în interiorul cilindrilor motoarelor cu carburator.
• Tensiunea aplicată între electrozii bujiei aflaţi în camera de ardere a motoarelor, cât şi
energia scânteii trebuie să fie suficient de mari pentru a putea asigura producerea arcului
eledric şi aprinderea amestecului carburant la toate regimurile şi condiţiile de funcţionare a
motorului; durata de formare a scânteilor trebuie să fie scurtă, aparatele şi elementele din
cadrul instalaţiei de aprindere trebuie să prezinte siguranţă în funcţtionare în condiţii de
solicitări mecanice, chimice, termice şi electrice ridicate, să aibă greutate mică, gabarit redus
şi preţ de cost scăzut, să permită o reglare uşoară şi întreţinere cât mai simplă.
Se utilizează trei sisteme de aprindere şi anume: sisteme
de aprindere de la baterie, cu magnetou şi sisteme de
aprindere speciale. Toate sistemele de aprindere au în
componenţa lor o sursă de energie, un ruptor generator
de înaltă tensiune şi un distribuitor.
Sistemele de aprindere cu magnetou se utilizează la
motociclete, motorete şi unele motoare stabile.
Factorii externi care influenţează tensiunea de străpungere
• Asupra tensiunii de străpungere a spaţiilor dintre eleetrozii bujiei acţionează o serie de factori
externi, dintre care cei mai importanţi sunt: presiunea şi temperatura gazelor din interiorul
cilindrului, distanţa între electrozii bujiei, valoarea raportului de compresiune, unghiul de
avans la aprindere, compoziţia amestecului carburant, energia scânteii, turaţia şi sarcina
motorului.
• Tensiunea Ustrăpungere necesară străpungerii spaţiu1ui dintre e1ectlrozii bujiei creşte odata cu
creşterea presiunii p (mm coloană Hg) şi distanţei dintre electrozi d (în cm) şi scade odată cu
creşterea temperaturii T (în grade Kelvin), conform re1aţiei:
• [kV] (3.1)
• Din ce1e arătate mai sus rezu1tă că dimensionarea instalaţiilor de aprindere trebuie făcută
pentru tensiunea de străpungere maximă, respectiv pentru condiţii1e de pornire.
Din ce1e arătate mai sus rezu1tă că dimensionarea
instalaţiilor de aprindere trebuie făcută pentru tensiunea
de străpungere maximă, respectiv pentru condiţii1e de
pornire.
Odata cu creşterea raportului de compresiune şi
introducerea supraalimentării 1a une1e construcţii
Ustrăpungere creşte ca urmare a creşterii presiunii în cilindru
(fig. 3.13). Fig.3.13. Curbele de variaţie a tensiunii secundare în funcţie de variaţia: a. raportului de compresiune ; b. unghiul de avans ; c. coeficientul de avans de aer 
• În ceea ce priveşte influenţa unghiului de avans asupra valorii Ustrăungere se constată că pe
măsura creşterii unghiu1ui de avans 1a aprindere, Ustrăungere scade, şi invers (fig.3.13, b).
Aceasta se explică prin faptul că la unghiuri mici de avans scânteia este produsă într-un mediu
cu presiune mai mare, care determină creşterea Ustrăungere.
• Influenţa compoziţiei amestecului carburant  asupra variaţiei tensiunii de străpungere este
mică. Valoarea minimă a Ustrăungere se obţine pentru 0,8 <  < 0,9 (fig.3.13..c). Amestecurile
carburante bogate ( < 0,8), cât şi cele sărace ( > 0,9), determină micşorarea temperaturii
gazelor de ardere, fapt care influenţează asupra creşterii Ustrăungere.
• Energia scânteii necesară ridicării temperaturii locale peste temperatura de
autoaprindere pentru declanşarea reacţiei chimice de ardere este cuprinsă între 1-5 mJ. La
pornire, energia necesară declanşării arderii este mult mai mare decât la funcţionarea
normală (fig.3.14).
Instalaţiile de aprindere clasice dau energii ale scânteii între 20 şi 50 mJ,
insuficiente pentru porniri rapide ale motorului. Pentru compensarea căderilor de
tensiune din timpul pornirii, la unele instalaţii de aprindere de la baterie se
utilizează rezistenţele adiţionale, care se scurtcircuitează la pornire, iar la cele cu
magnetou se utilizează acceleratoare de pornire.
Odata cu creşterea sarcinii şi puterii motorului, creşte şi presiunea la sfârşitul
cursei de compresiune, iar ca urmare Ustrăungere trebuie să crească.
Fig.3.14. Timpul de pornire în funcţie de energia scânteii
Caracteristicile de funcţionare ale instalaţiilor de aprindere de la baterie
• În funcţionarea instalaţiei de aprindere de la baterie se evidenţiază trei etape mai importante: a. creşterea
curentului primar din momentul închiderii contactelor pâna în momentul deschiderii lor; b. întreruperea
curentului primar şi creşterea tensiunii secundare; c. străpungerea de către scânteie a spaţiului dintre electrozii
bujiei şi procesele de descărcare electrică prin scânteie.
• Pentru studiul funcţionării instalaţiei de aprindere de la baterie se stabileşte circuitul echivalent din fig.3.15 în
care s-au folosit notaţiile: U - tensiunea la bornele bateriei de acumulatoare; RS1 - rezistenţa suplimentară de
pornire din circuitul primar; RWl - rezistenţa proprie a înfăşurării primare; C1 - capacitatea condensatorului din
circuitul primar; L1 inductivitatea proprie a înfăşurării primare; W1 - numărul de spire din primar; L2 -
inductivitatea proprie a înfăşurării secundare; M inductivitatea mutuală între primar şi secundar; W2 - numărul de
spire din secundar; Rw2 - rezistenţa proprie a înfăşurării primare; Ra2 – rezistenţa de antiparazitare; Rs2 - rezistenţa
suplimentară de şuntare legată în paralel cu bujia, echivalenta cu rezistenţele introduse prin afumarea bujiei; C2 -
capacitatea proprie a înfăşurării secundare şi a cablajului de înaltă tensiune; R1 = RWl + Rs1. Pentru simplificare se
neglijează inductivitatea mutuală M dintre primar şi secundar.

Fig.3.15. Circuitul echivalent al instalaţiei de aprindere de la

baterie
• Mărirea curentu1ui I1 şi a tensiunii de alimentare Ub, cât şi micşorarea excesivă a rezistenţei
R1 exercită pe de o parte o influenţă pozitiva asupra creşterii curentului de rupere Ir şi
tensiunii din secundar U2 iar pe de altă parte exercită o influenţă negativă, facilitând apariţia
scânteilor la contacte, respectiv distrugerea (arderea) acestora, cât şi creşterea gradului de
încălzire a bobinei de inducţie. Disiparea unei părţi din energia disponibilă prin arcul electric
între contacte face ca tensiunea secundară U2 să scadă şi respectiv să înrăutăţească
aprinderea. Din aceste considerente va1orile I1, Ub şi R1 nu pot depăşi anumite limite datorită
uzurii (oxidării, arderii) contacte1or şi pierderilor e1ectrice. La instalaţiile obişnuite, valoarea
curentului din primar are valori limitate cuprinse între 2 şi 4,5 A. Valorile mai mari fiind
pentru instalaţiile de aprindere de 6 V, iar ce1e mai mici pentru instalaţiile de 12 şi 24 V.
• Micşorarea valorii inductivităţii L1 a înfăşurării primare a bobinei influenţează pozitiv asupra
vitezei creşterii mai rapide a curentului din primar. Reducerea inductivităţii L1 nu se poate
face prea mult, respectiv sub valoarea optimă, de 1a care în jos apar scăderi însemnate ale
energiei magnetice Wm înmagazinată în bobina în timpu1 închiderii contactelor, fapt ce ar
influenţa negativ asupra tensiunii de străpungere din secundar.

L1  Ir2
Wm  (3.2)
2
• Creşterea turaţiei nm, cât şi a numărului de cilindri Z ai motorului determină o scădere
importantă a timpului relativ de închidere a contactelor şi deci a valorii curentu1ui de
rupere Ir.
• Cu cât timpu1 de închidere este mai mic, cu atât scade curentu1 de rupere, e1 neavând
timpul suficient pentru a ajunge 1a valoarea necesară optimă, influenţând astfe1 negativ
asupra tensiunii din secundar, şi invers.
• La turaţii mari, datorită creşterii forţelor centrifuge, 1ame1a elastică a contactu1ui mobil
nu mai poate urmări profilu1 camei şi apar salturi ale contactului mobil faţă de contactu1
fix. Contactele ramân astfe1 deschise mai mult timp, ceea ce determină micşorarea
timpului de închidere al contactelor. De aceea, turaţia maximă de funcţionare a ruptorului
trebuie să fie mai mică decât turaţia 1a care începe scăderea timpului de închidere al
contactelor.
• Timpu1 de închidere al contacte1or în funcţie de constanta de timp a înfăşurării primare T1
se a1ege ţinând seama de prezenţa pierderilor, după relaţia:

ti  0,25  0,75  Ti (3.3)

Metode de îmbunătăţire a parametrilor şi caracteristicilor de
funcţionare a instalaţiilor clasice de aprindere