 METODOLOGIA ȘTIINȚIFICĂ

 IPOTEZA CERCETĂRII

Lect. univ. dr.

PREDOIU ALEXANDRA
 CURS 2

 METODOLOGIA CERCETĂRII

 METODA
ȘTIINȚIFICĂ

 IPOTEZA DE CERCETARE
 METODOLOGIA CERCETĂRII

Se definește ca fiind știința despre

metode sau studiul teoretic al aplicării
metodelor științifice – descrierea, explicarea și
justificarea utilizării acestora.

În sens larg, metodologia se referă la

principiile generale, regulile, valorile sau
ideologiile, care stau la baza procesului
cunoașterii.
 METODOLOGIA CERCETĂRII

Metodologia poate fi înțeleasă și ca fiind

un ansamblu de metode, tehnici și procedee
utilizate în cadrul unei cercetări reale, practice.

Poate cuprinde diferiții pași ce sunt

adoptați, în general, de către un cercetător în
studierea problemei de cercetare, împreună cu
logica alegerii acestora.
 De ce a fost realizat un anumit tip de cercetare?
 Cum a fost definită problema cercetării?
 În ce mod a fost formulată ipoteza?
 Ce tip de date au fost colectate?
 Prin ce metodă?
 De ce a fost adoptată o anumită tehnică de
prelucrare a datelor?
 O serie de alte întrebări similare ...

RĂSPUNSUL
METODOLOGIA CERCETĂRII
 Pentru o cercetare de succes, trebuie înțelese și
respectate elementele de construcție (cărămizile)
ale unei metodologii și anume:

Acțiuni

Metode Operații

Metodologie

Procedee
Tehnici
 METODA se compune dintr-o serie de procedee
diferențiate, care trebuie să fie standardizate
(stabilite în așa manieră încât să poată fi aplicate
întotdeauna în mod identic, indiferent de
particularitățile cercetătorului care le utilizează);

PROCEDEUL reprezintă maniera de acţiune,

de utilizare a instrumentelor de investigare, care nu
sunt altceva decât uneltele materiale (foaie de observaţie,
fişă de înregistrare, ghid de interviu, test creion-hârtie
sau aparat) pe care le utilizează cercetătorul pentru
cunoaşterea ştiinţifică a fenomenelor socio-umane.
 EXEMPLU
În cazul metodei anchetei – procedee:
ancheta pe bază de chestionar, ancheta pe
bază de interviu sau test sociometric.

TEHNICILE cuprind o serie de operaţii specifice,

care sunt utilizate de-a lungul cercetării, în principal
pentru culegerea, înregistrarea şi prelucrarea
datelor, operații care pot fi efectuate manual sau cu
ajutorul unor instrumente electronice.
 METODA ȘTIINȚIFICĂ

Termenul metodă provine din limba greacă, unde

“methodos” înseamnă cale, drum, mod de expunere şi
reunește ansamblul demersurilor prin care
cercetătorul reuşeşte să investigheze un anumit
fenomen, să producă un obiect sau să provoace
conştient modificări în realitatea materială.
 Definiții:

Reprezintă un set de proceduri pe care

METODA

cercetătorii le adoptă, în vederea obținerii

de cunoștințe despre lumea
înconjurătoare.

Putem defini metoda și ca fiind un mod

METODA

sistematic de cercetare, ce cuprinde un

sistem de norme şi principii de
cunoaştere şi transformare a realităţii
obiective.
 Etapele cercetării
1. Identificarea problemei de cercetare - stabilirea ariei de
interes și identificarea unui subiect de cercetare relevant
pentru domeniul în cauză;
2. Documentarea bibliografică - o analiză a literaturii este
adesea necesară ca o introducere preliminară în subiectul
cercetării, care se efectuează înaintea oricărui studiu
(revizuirea literaturii de specialitate);
3. Formularea ipotezei - presupunere cu privire la relaţiile
dintre fenomene, la legăturile lor cauzale, la mecanismele
sau structurile lor;
4. Stabilirea design-ului cercetării - delimitarea unui plan
de cercetare, ce include și selectarea metodelor științifice
adecvate, ce vor fi utilizate pentru a găsi răspuns la
întrebarea/ problema de cercetare;
 Etapele cercetării

5. Colectarea datelor - în urma unui experiment sau

colectarea de date prin intermediul altor metode
științifice;
6. Analiza și interpretarea rezultatelor - datele colectate
sunt analizate, eventual prelucrate prin intermediul
diferitelor proceduri statistice și apoi interpretate;
7. Formularea concluziilor - care să confirme sau să
infirme ipoteza și de asemenea, redactarea implicațiilor
pe care le pot avea descoperirile asupra teoriei existente
în domeniu.
Sistemul metodelor de cercetare utilizate
în majoritatea ştiinţelor sunt:

metoda studiului bibliografic

metoda observaţiei

metoda anchetei

metoda experimentală

metoda statistico-matematică
 IPOTEZA CERCETĂRII

 Cercetarea științifică este, în general, un

proces de verificare a ipotezelor. Acest
proces presupune că, cercetătorul își pune
întrebări, referitoare la o anumită realitate și
are anumite așteptări, în legătură cu răspunsul
posibil la aceste întrebări.
  IPOTEZA

Definiții:
 Ipoteza reprezintă o explicație provizorie a unor
incertitudini, cu privire la anumite legături între
fenomene.

 În cercetarea ştiinţifică ea ţine locul unei soluţii sau

al unui răspuns, la întrebarea din problema supusă
cercetării. Așadar, ipoteza este o presupunere cu
privire la relaţiile dintre fenomene, la legăturile
lor cauzale, la mecanismele sau structurile lor
(Niculescu, 2002).
  Ipoteza, de regulă, se exprimă printr-un
raţionament deductiv, de forma: „dacă A, atunci B” şi
se enunţă pe baza faptelor, datelor şi legilor
cunoscute.

Exemplu:

 Utilizarea unui program optim de tratament destinat

recuperării coxartrozei neoperate va duce la
ameliorarea atât a stabilității articulare, cât și a
mobilității.
 Alte exemple:

 Există diferențe semnificative, sub raport statistic,

între rezultatele înregistrate la începutul cercetării, de
către pacienții care au suferit o ruptură de menisc și
rezultatele obținute la sfârșitul perioadei de cercetare,
după efectuarea unui program kinetic adecvat, în ceea
ce privește mobilitatea articulară.

 Aplicarea metodică și organizată/ corectă a

metodelor și mijloacelor specifice kinetoterapiei, duce
la eficientizarea recuperării pacienților care au suferit
o entorsă de gradul II.
 Un cercetător este interesat să afle dacă există o legătură
între oboseala resimțită de sportivi și accidentările ce apar în
timpul competițiilor. Așadar, având în vedere efectele oboselii,
cunoscute din observații directe sau studii experimentale
(diminuarea concentrării atenției, reducerea vigilenței,
diminuarea capacității de coordonare a mișcărilor etc), una
dintre ipotezele ce se poate genera este:

Numărul accidentărilor este mai mare după un număr

mai mare de ore de antrenamente intense (înaintea
competiției), pe fondul acumulării de oboseală, comparativ
cu situația unor antrenamente intense mai scurte.

(numeroase alte variabile ce trebuie luate în considerare: vârstă,

experiență competițională, ramură de sport etc).
 Demersul științific
urmează apoi calea unui
proces complex, descris sub
forma așa-numitei
„piramide experimentale”,
care de fapt, reprezintă un
model intuitiv al fazelor
oricărei cercetări.
 Cadrul conceptual este performanța umană în
activitatea sportivă; fenomenul cercetat este oboseala;
comportamentul poate fi analizat prin manifestări
riscante, erori numeroase și repetate etc; măsurarea
implică modalitățile concrete de cuantificare și
înregistrare; modelul cercetării poate fi unul longitudinal
(număr de accidentări, pe o perioadă îndelungată, în mai
multe ramuri de sport etc); inferența statistică impune
aplicarea procedurilor statistice adecvate, care să permită
formularea concluziei cu privire la ipoteza cercetării.

Procesul de cercetare culminează cu interpretarea

rezultatelor și reunirea aspectelor relevante, legate de
toate nivelurile piramidei, reprezentând secțiunea
Discuții/Concluzii a unui raport de cercetare.
 Important:

 Ipoteza trebuie formulată numai în cazul unei

cercetări de tip experiment sau cvasiexperiment (studii
evaluative, predictive). Ipoteza trebuie formulată, decât
atunci când poate fi testată (cu ajutorul testelor
statistice de semnificație (spre exemplu, testul t), care
verifică faptul că diferenţele sunt (sau nu sunt)
întâmplătoare.
 În cazul studiilor descriptive sau explicative nu se
obișnuiește să existe ipoteze ale cercetării.
 Însă, se pot contura întrebări ale cercetării.
 Literatura de specialitate (Curtis și Drennan, 2013;
Kumar, 2014) prezintă de asemenea, ca practică des
întâlnită, formularea întrebărilor cercetării.
Autorii susțin că se poate efectua un studiu perfect
valabil, fără a construi nicio ipoteză, ci doar a pune
întrebări pentru a putea găsi cât mai multe variante de
răspuns, la o anumită problemă (ce urmează a fi testate
în cadrul studiilor ulterioare) sau un răspuns foarte bine
documentat.

De exemplu:
 În cadrul unui studiu (Predoiu et al., 2018), cercetătorii au
fost interesați să afle răspunsul la întrebarea: Ce abilități
intelectuale sunt importante pentru a deveni lider
informal – în echipa de handbal?
  IPOTEZA DE NUL
 În timp ce ipoteza de cercetare afirmă că există o
relație (asociere, legătură, diferență etc) între
variabila independentă și cea dependentă, ipoteza
de nul sau ipoteza nulă presupune că NU există o
legătură între variabile, iar rezultatele cercetării nu
provin din acţiunea variabilei independente, ci din
cauze întâmplătoare.

Variabilele reprezintă calități, proprietăți

sau caracteristici ale persoanelor, obiectelor sau
situațiilor, care pot varia (se pot modifica).
 O variabilă independentă este un stimul sau o
activitate, care este manipulată de către cercetător
pentru a produce un efect asupra variabilei
dependente. Variabila independentă se mai
numește și variabila experimentală sau variabila
tratament.
 Variabila dependentă reprezintă rezultatul sau
răspunsul, pe care cercetătorul dorește să îl prezică
sau să îl explice.

 Utilizarea unui program optim de tratament destinat

recuperării coxartrozei neoperate va duce la ameliorarea atât
a stabilității articulare, cât și a mobilității.

VI = PROGRAMUL VD = AMELIORAREA
 Ipoteza de nul susține că variabila independentă
sau tratamentul nu are niciun efect asupra celei
dependente (nicio schimbare, nicio diferență, nu se
întâmplă nimic), de aici și denumirea ipoteza de nul
(notată convențional H0, H provine de la ipoteză și 0
indicând zero efect, efect nul).

 Respingerea ipotezei nule va conduce la validarea

ipotezei de cercetare (notată cu H1 și cunoscută de
asemenea, sub denumirea de ipoteză alternativă) care
prezice că variabila independentă (tratamentul) va
avea un efect asupra variabilei dependente.
 Acest lucru se face cu ajutorul testelor de
semnificaţie (spre exemplu, testul t), care verifică
faptul că diferenţele sunt (sau nu sunt) întâmplătoare.

 Efectuarea unui test de semnificație (cunoscută şi sub

numele de testarea ipotezelor) este o metodă
folosită pentru a testa o presupunere în care credem,
referitoare la o întreagă populație, prin folosirea
datelor obținute dintr-un eșantion.
 De exemplu:
Dacă dorim să investigăm dacă există vreo legătură
între nivelul de pregătire fizică și eficiența/rapiditatea
procesului de recuperare, în cazul unor pacienți (jucători
de baschet), vom aduce în discuție:

H1: „Ca urmare a procesului de pregătire a sportivilor

există diferențe semnificative între nivelul de pregătire
fizică şi eficiența recuperării după o accidentare”.
H0: „Ca urmare a procesului de pregătire a sportivilor
nu există diferențe semnificative între nivelul de
pregătire fizică şi eficiența recuperării după o
accidentare”.
➢ Ipoteza de nul nu trebuie formulată și nici
introdusă în cadrul unui raport de cercetare (articol
științific, lucrare de licență, disertație, teză de doctorat
etc), însă se va ține cont de confirmarea sau
infirmarea acesteia în cadrul analizei statistice.

➢ Decizia statistică ia în considerare respingerea sau

acceptarea ipotezei de nul, pentru a se accepta (sau
respinge) ipoteza de cercetare, însă cercetătorul nu
este obligat să scrie în raportul de cercetare “se
respinge ipoteza de nul”. Se va raporta că efectul
variabilei independente (variabila tratament) este
semnificativ din punct de vedere statistic sau nu
este.
 EXERCIȚIU

 Citiți fiecare dintre ideile de proiect de cercetare (de

mai jos) în domeniul activităților motrice și încercați
să identificați variabila independentă (VI) și variabila
dependentă (VD) pentru fiecare studiu, marcându-le,
eventual, cu o culoare diferită.

Amintiți-vă, că VI este ceea ce doriți să manipulați

sau să schimbați (intervenția, tratamentul etc), iar VD
este ceea ce veți măsura (efectul, reacția, rezultatul etc).
 IDENTIFICAȚI VI ȘI VD

 Există diferențe semnificative, sub raport statistic, între

rezultatele înregistrate la începutul cercetării, de către
pacienții care au suferit o fractură de humerus și
rezultatele obținute la sfârșitul perioadei de cercetare, după
efectuarea unui program kinetic adecvat, în ceea ce
privește mobilitatea articulară.
 Aplicarea sistematică și corectă a metodelor și
mijloacelor specifice kinetoterapiei, duce la eficientizarea
recuperării pacienților care au suferit o entorsă de gradul
II, la nivelul gleznei.
 IDENTIFICAȚI VI ȘI VD

 Utilizarea unui program optim de tratament destinat

recuperării după un traumatism (disjuncție acromio-
claviculară) va duce la ameliorarea nivelului mobilității
articulare.

 Există o diferență semnificativă, sub raport statistic, între

rezultatele înregistrate de către pacienții care au suferit o
luxație la nivelul gleznei și au efectuat programul kinetic
A și pacienții care au realizat programul de recuperare B,
ambele vizând ameliorarea mobilității articulare.
La revedere, pe săptămâna viitoare.....