Cercetarea ştiinţifică reprezinta formularea şi testarea sistematică a unor enunţuri şi

sisteme de enunţuri; formularea de ipoteze, construirea de sisteme teoretice şi confruntarea

acestora cu experienţa, prin observaţie şi experiment

Metodologia cercetării are ca fundament sistemul de metode, procedee, tehnici, reguli,

postulate, principii şi instrumente precum şi know-how-ul afarent angajate

Metodologia de cercetare are preponderent caracter normativ şi este constituită din principii
teoretice (concepţia teoretică a disciplinei), metode şi tehnici de culegere a datelor (suportul
informaţionalfaptic), metode şi tehnici de tratare a datelor (dimensiunea prelucrării cantitative),
procedee logice de analiză şi generalizare (construcţia şi sistematizarea teoriei) si componenta pentru
punerea in aplicarea a acestora (know-how).

Prin metodologie, cecetătorii desemnează ,,ştiinţa efectuării cercetării”. Metodologia

anchetei psihosociale în opinia profesorului I. Mărginean, cuprinde ,,o serie de principii şi reguli
de desfăşurare a investigaţiilor, instrumentarul de lucru pentru culegerea şi analiza datelor,
criterii de certificare a calităţii rezultatelor, strategiile explicaţiei şi construcţiei teoretice,
integrarea teoriilor particulare în teorii mai generale, precum şi trecerea la reflecţia filosofică. ” 1
Unul dintre conceptele fundamentale metodologiei cercetării psihosociale este cel de
metodă. Metoda este ,,modul de cercetare, sistemul de reguli şi principii de cunoaştere şi de
transformare a realităţii obiective. ”2 Metodele pot fi clasificate în :
- metode experimentale (experimentul psihologic, sociologic)
- metode cvasiexperimentale (ancheta, sondajul de opinie, biografia socială)
- metode de observaţie (observaţia, studiul documentelor sociale)
În funcţie de locul ocupat în procesul investigaţiei empirice, metodele pot fi :
- de culegere a informaţiilor (ancheta, studiul de teren, ș.a.m.d.)
- de prelucrare a informaţiilor (metode cantitative vs. metode calitative)
- de interpretare a datelor cercetării (metode interpretatve, comparative, etc.)3
Tehnica desemnează ,,ansamblul de prescripţii metodologice (reguli, procedee) pentru o
acţiune eficientă atât în sfera producţiei materiale, cât şi în sfera producţiei spirituale (tehnici de
cunoaştere, de calcul/creaţie), precum şi în cadrul altor acţiuni umane (tehnici de luptă,
sportive).”4

1
Mărginean, Ion, 2004, Proiectarea cercetării sociologice, Bucureşti: Polirom, p.53
2
Chelcea, Septimiu, 2004, Metode şi tehnici de cercetare sociologică, Bucureşti: Economică, p.60
3
Idem, p.61
4
Chelcea, Septimiu, 2004, Metode şi tehnici de cercetare sociologică, Bucureşti: Economică, p.61
 Procedeul este ,,maniera de acţiune, de utilizare a instrumentelor de investigare”. Aşadar,
în cercetarea noastră metoda este studiul de caz, iar tehnica e redată de interviu, procedeul îl
reprezintă modul de aplicare, acesta fiind administrarea de către operatorul de anchetă cu ajutorul
instrumentului de investigare, ghidul de interviu.5 “Definim interviul de cercetare ca o tehnică de
obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, a informaţiilor verbale de la indivizi şi grupuri umane în
vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea ştiinţifică a fenomenelor socioumane.”

Sisteme, modele metodologiceclasice (Churchman şi Mitroff): 1. Sistemul formal

deductiv (Leibnitz), bazat pe reflexii teoretice exploratorii şi construcţii logico-matematice
(formale) elaborate prin respectarea unor principii logice ale domeniului de referinţă. 2. Sistemul
consensual - inductiv (Locke): culegerea de opinii şi judecăţi ale specialiştilor în domeniu pentru
formalizarea unei problematici necesare generării de date şi informaţii. 3. Sistemul reprezentării
sintetice (Kant): construcţia şi operarea pe două modele alternative concurente dintre care ar
trebui ales cel mai potrivit. 4.Modelul dialectic - conflictual (Hegel): dezbateri menite a lămuri
caracteristicile şi natura unei probleme. 5. Modelul pragmatic interdisciplinar (Singer şi
Churchman): construcţii sintetice cu caracter interdisciplinar şi holistic prin care se poate ajunge
la clarificari

Succesul cercetarilor empirice asupra comportamentului uman individual sau de grup

presupune luarea în considerare a trei principii metodologice. Dupa S. Chelcea (2001), aceste
principii sunt: (1) principiul unitatii teoretic-empiric, (2) principiul unitatii întelegere
(comprehensiune) - explicatie, si (3) principiul unitatii cantitativ-calitativ.
Conform principiului unitatii teoretic-empiric, în cercetarea stiintifica cunostintele
teoretice ghideaza activitatea empirica, activitatea de cercetare concreta; pe de alta parte, datele
obtinute prin activitatea de cercetare confera valoare de adevar teoriilor.
Principiul unitatii întelegere-explicatie pune în discutie relatia dintre subiectul si
obiectul cunoasterii stiintifice. Cu alte cuvinte, a întelege de ce apare sau se desfasoara un anumit
comportament nu este acelasi lucru cu a-l explica. Putem întelege intuitiv cauzele care duc la
aparitia unor fenomene sociale, dar aceste acte de întelegere nu garanteaza obiectivitatea
concluziilor noastre. Explicarea unui fapt social presupune descrierea si definirea unor
argumente concrete care sa justifice aparitia si dezvoltarea unor fenomene sociale. Asadar,
explicatia stiintifica presupune o analiza de profunzime a comportamentului uman, si nu doar o
simpla intuitie.
Principiul unitatii cantitativ-calitativ impune utilizarea convergenta a metodelor
statistice, specific cantitative, si a celor cazuistice, specific calitative.

Modelul unui ciclu de cercetare, dupa Beaugrand (1993) presupune cinci pasi: (1)
enuntarea problemei de cercetare; (2) formularea planului de cercetare; (3) culegerea de
informatii; (4) analiza si interpretarea informatiilor culese; (5) reformularea enunturilor teoretice
initiale în functie de rezultatele obtinute la sfîrsitul activitatii.

Enuntarea problemei de cercetare-  general, o problema apare ca urmare a unui gol de

informatie. Aceasta lipsa de informatie este primul pas în formularea temei, a problemei de care
ne vom ocupa. Precizarea clara a obiectivelor cercetarii se face însa doar ca urmare a unei
activitati de documentare. Activitatea de documentare precizeaza ce studii si informatii mai
5
Chelcea, Septimiu, op.cit., p. 61
exista despre tema respectiva. De asemenea, tot prin documentare ne putem fixa modalitatile de
abordare a problemei, metodele etc.
in aceasta etapa, observatia nestructurata (de tip calitativ) ne poate fi de folos, pentru ca
permite obtinerea unui inventar complet a tuturor posibilitatilor sub forma de întrebari. La finalul
acestei etape se pot formula ipotezele de cercetare, si anume ipotezele teoretice.

Formularea planului de cercetare presupune traducerea ipotezelor teoretice în ipoteze

empirice, fixarea locului cercetarii si a grupului de cercetat, alegerea metodelor, verificarea
oportunitatii utilizarii acestora si operationalizarea conceptelor.

În cercetarea de tip cantitativ, aceasta operationalizare este absolut necesara, deoarece

ea permite definirea cu acuratete a variabilelor utilizate. Exemplu de operationalizare: conceptul
de "responsabilitate" include urmatoarele trasaturi: stabilitate în actiune, constanta
comportamentala, fidelitate, capacitate de concentrare.

Culegerea de informatii se face prin diferite metode, cantitative sau calitative, si

utilizînd diverse tipuri de design.

Analiza si interpretarea informatiilor culese conduce la generalizari empirice si se

poate face la diferite nivele precum comparatie de medii sau procente, comparare de abateri,
teste statistice

Interpretarea reprezinta confruntarea relatiilor dintre variabile, relatii presupuse prin

ipoteza. În unele cazuri, ipoteza poate fi o simpla descriere de regularitati, iar din punct de
vedere al calculului statistic, o simpla comparare de medie sau procente; alteori ipoteza
presupune o inferenta, explicarea cauzala a unor fenomene, iar rezultatele sunt obtinute în urma
unui studiu corelational sau de regresie. Interpretarea obliga la confruntarea rezultatelor cu
ipoteza initiala.

Reformularea enunturilor teoretice initiale se face evaluînd întregul studiu; se

stabileste în ce masura metodele alese au corespuns ipotezei, care au fost sursele de eroare si în
ce domeniu pot fi generalizate rezultatele obtinute.

Fiind etapa în care se pot propune revizuiri teoretice ale unor modele existente, ea
presupune încorporarea datelor de cercetare în teoriile existente, anularea informatiilor
neconcludente (gresite) si formularea unor noi probleme de cercetare (noi ipoteze)

În sfîrsit, dupa toate aceste etape mai urmeaza si etapa de publicare a rezultatelor
obtinute, care încheie un ciclu de cercetare si care presupune o expunere la judecata comunitatii
stiintifice, judecata care se aplica atît cercetatorului, cît si institutiei la care este afiliat. Acest
ciclu de cercetare este specific cercetarii cantitative.

Ipotezele sunt specifice cercetarilor cantitative; formularea lor se face dupa ce au

fost definite scopurile cercetarii si conceptele cu care vom lucra. Exista o serie de motive
pentru care ipotezele sunt necesare: (1) necesitatea determinarii si delimitarii domeniului
de cercetare, si (2) o ipoteza ghideaza colectarea datelor, analiza si interpretarea lor.
 În cele mai multe cazuri, ipotezele se refera la verificarea unor relatii care se
stabilesc între doua variabile, ceea ce ne permite sa spunem ca ipoteza respectiva contine o
posibila solutie la problema aflata în studiu.

În stiintele sociale, ipoteza este reflectarea într-o forma specifica a realitatii

obiective, un enunt cu caracteristici de probabilitate despre sensul, interconditionarea si
cauzalitatea evenimentelor si comportamentelor umane.

Ipotezele trebuie sa fie testabile, specifice si precise, sa contina formulari clare, sa

numeasca variabile si sa descrie relatiile care se stabilesc între ele.

Potrivit lui S. Chelcea (2001), ipotezele trebuie sa îndeplineasca 10 conditii pentru a

fi valide: generalitatea, complexitatea, specificitatea, determinarea, falsificabilitatea, testabil
itatea, predictivitatea, comunicabilitatea, reproductibilitatea si utilitatea.

In Etapele formularii ipotezelor Sunt definite trei etape (dupa Charboneau): (1)
formularea ipotezelor generale; (2) formularea ipotezelor de cercetare si (3) formularea
ipotezelor statistice. Aceste etape corespund celor trei tipuri de ipoteze definite în cercetare:
ipotezele generale, de cercetare si statistice.

La Formularea ipotezelor generale Se pot formula una-doua ipoteze cu grad de

generalitate mare. Ele pot fi privite ca niste ipoteze de lucru, niste formulari preliminare ale
scopurilor cercetarii. Ipotezele de lucru sunt admise atunci cînd nu exista suficiente
informatii pentru o formulare clara si precisa

Ipotezele generale ghideaza demersul de documentare si permite alegerea unor

scopuri, a unor tinte.

2Optiunea pentru o strategie de verificare a enuntului general obliga la formularea

unor ipoteze cu un grad mai mare de concretete adica ipotezele de cercetare. Ipoteza de
cercetare este mult mai concreta si respecta regulile logicii formale; de asemenea, ea
precizeaza activitatile care se vor efectua în cadrul cercetarii.

Pentru a fi corecte, ipotezele de cercetare trebuie sa fie: operationale, riguroase, sa

presupuna un grad de originalitate si sa fie verificabile.

Prin formularea ipotezelor statistice se stabilesc masuri cantitative ale

comportamentelor de masurat. Aceste evaluari cantitative permit cuantificarea reactiilor
comportamentale si stabilirea relatiilor între stimul si reactie. De asemenea, ele ne permit si
sa aflam daca evaluarile facute corespund unor realitati si sunt tipice.

Pentru a formula aceste ipoteze, mai întîi decidem care criteriu îl folosim pentru a
stabili gradul de valabilitate al unei ipoteze de cercetare.