CURSUL 2

REGLEMENTAREA PROFESIEI CONTABILE

2.1 Profesia contabilă - o profesie reglementată

Reglementarea profesiei contabile a apărut ca o necesitate resimţită de toţi partenerii sociali
implicaţi direct sau indirect şi de beneficiarii serviciilor profesiei contabile.
Reglementarea intră în sarcina organismelor profesionale care au o responsabilitate specifică
faţă de interesul public şi un rol esenţial, regăsite în cele trei obiective/comandamente fundamentale,
şi anume: educaţia, etica şi calitatea.
Obiectivul/comandamentul fundamental referitor la educaţie se concretizează/realizează prin
asigurarea unei dezvoltări profesionale continue a membrilor organismelor profesionale.
Cel de-al doilea obiectiv/comandament fundamental, cel referitor la etică, se
concretizează/realizează prin “vegherea” asupra comportamentului deontologic al membrilor
organismelor profesionale, iar obiectivul referitor la calitate se realizează prin certificarea calității
serviciilor oferite de membrii organismelor profesionale.
Reglementarea profesiei contabile este un mijloc eficace de asigurare a calității. Necesitatea
garantării calității decurge din cel puțin două situații:
- situația în care beneficiarul serviciilor contabile nu are cunoștințe de specialitate şi nu le
poate aprecia/evalua din punct de vedere al corectitudinii; reglementarea poate oferi certificarea
beneficiarului că furnizorul de servicii contabile dispune de calificările necesare şi că respectă
standardele profesionale adecvate activităţii desfăşurate; astfel, beneficiarul este încredințat că
primeşte servicii de calitate;
- situaţia în care terţe părţi (altele decât furnizorul şi beneficiarul) utilizează rezultatele
serviciilor contabile; reglementarea poate oferi asigurarea că rezultatele serviciilor contabile sunt
astfel realizate încât să răspundă şi nevoilor de informare ale acestor terţe părţi.
În general, o profesie este definită şi judecată prin cunoştinţele, aptitudinile, atitudinea şi etica
celor implicaţi; reglementarea profesiei este un răspuns precis la nevoia de standarde sigure, care să
fie îndeplinite de membrii acelei profesii.
Necesitatea şi natura reglementării unei profesii depind de mai mulţi factori, cei mai
importanţi fiind consideraţi: profesia însăşi, condiţiile mediului de afaceri şi calitatea serviciilor
furnizate de membrii profesiei respective.
Din punct de vedere al ariei de acoperire, reglementarea profesiei contabile acoperă
următoarele domenii:
- cerinţele de acces şi certificarea sau autorizarea;
- cerinţele referitoare la educaţia continuă;
- monitorizarea comportamentului profesioniştilor contabili;
1
 - standardele profesionale şi etice pe care profesioniştii contabili trebuie să le respecte;
- sistemele şi procedurile disciplinare în cazul în care profesioniştii contabili nu îndeplinesc
cerinţele impuse.
Pentru a răspunde interesului public, reglementarea însăşi trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- să fie proporţională;
- să fie transparentă;
- să nu fie o piedică în calea competiţiei;
- să nu fie discriminatorie;
- să fie precisă;
- să fie segmentată în funcţie de ţinta sa;
- să fie implementată consecvent şi just;
- să fie supusă unei examinări periodice.
În ceea ce priveşte modalitatea de implementare, reglementarea poate fi implementată prin
trei modalităţi, şi anume:
- autoreglementarea (în sensul că organismul profesional îşi reglementează singur profesia, ca
urmare a faptului că acest organism este recunoscut de guvern);
- reglementarea externă (în sensul că profesia este reglementată de guvern şi nu de
organismul profesional);
- coreglementarea (în sensul existenţei unei situaţii mixte de reglementare rezultate din
combinarea celorlalte două modalităţi).
Oricare ar fi modul de implementare, organismele profesionale trebuie să aibă un rol
hotărâtor în reglementarea profesiei, ele fiind cel mai bine poziţionate pentru apărarea interesului
public. La rândul lor, guvernele trebuie să se asigure că reglementarea respectivă îşi atinge obiectivul
referitor la interesul public implicând cel mai mic cost posibil. În practică, chiar şi în cazul
reglementării externe, guvernul interacţionează explicit sau implicit cu organismul profesional.
Aşadar, organismele profesionale şi guvernele ţărilor au interese şi obiective comune, iar
îndeplinirea acestora presupune existenţa unui dialog constant între ele.
La nivel european, profesia contabilă este reglementată de Directiva 2005/36/CE, cu privire
la recunoaşterea calificărilor profesionale, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/55/UE.
Profesionistul contabil este considerat specialistul care a absolvit într-un stat membru cel mai
înalt nivel de pregătire şi formare cerut în ţara respectivă pentru activitatea de profesionist contabil şi
care are acces fără restricţii la toate serviciile şi activităţile componente ale profesiei contabile,
inclusiv, odată autorizat, la activităţile de audit statutar.
Dată fiind importanţa activităţii de audit statutar, ca ultimă activitate de verificare a
informaţiilor conţinute în situaţiile financiare ale unei entităţi, exigenţele suplimentare în ceea ce
2
priveşte această activitate, ca şi condiţiile de autorizare a celor care doresc să presteze servicii de
audit statutar, au impus o reglementare specială distinctă, asigurată la nivel european prin Directiva
2006/43/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/56/UE.
Directiva 2014/56/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de
modificare a Directivei 2006/43/CE privind auditul legal al situațiilor financiare anuale și al
situațiilor financiare consolidate justifică (printre altele) necesitatea adoptării ei, astfel:
“Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului stipulează condițiile de
autorizare și de înregistrare a persoanelor care efectuează audituri statutare, normele aplicabile
persoanelor respective în ceea ce privește independența, obiectivitatea și etica profesională, precum
și cadrul pentru supravegherea lor publică. Cu toate acestea, este necesară continuarea armonizării
acestor norme la nivelul Uniunii pentru a permite o transparență și predictibilitate sporite a
cerințelor aplicabile acestor persoane și pentru a îmbunătăți independența și obiectivitatea
activității lor. Este, de asemenea, important să crească nivelul minim de convergență în ceea ce
privește standardele de audit pe baza cărora se efectuează audituri statutare. În plus, pentru a
îmbunătăți protecția investitorilor, este important să fie consolidate măsurile de supraveghere
publică a auditorilor statutari și a firmelor de audit, sporind independența autorităților de
supraveghere publică din Uniune și conferind acestora competențe adecvate, inclusiv competențe de
investigare și competența de a impune sancțiuni pentru a identifica, descuraja și preveni încălcarea
prevederilor aplicabile în contextul prestării de servicii de audit de către auditorii statutari și
firmele de audit”.

2.2 Profesia contabilă între reglementare şi interesul public

Profesia contabilă este o profesie liberală, iar organismele profesionale sunt organisme de
reglementare care garantează servirea interesului public. În cazul organismelor profesionale cu
atribuţii de autorizare a auditorilor statutari şi care se autoreglementează, activitatea de audit şi
implicit auditorii statutari trebuie să facă obiectul unui sistem de supraveghere publică.
Supravegherea publică a fost introdusă prima dată în SUA, prin legea Sarbanes-Oxley, şi
preluată ulterior la nivelul UE prin Directiva 2006/43/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva
2014/56/UE.
Supravegherea publică, în spiritul şi litera Directivei 2006/43/CE, constă în implementarea
unui sistem eficient de supraveghere publică a auditorilor statutari şi a firmelor de audit.
În atribuțiile de supraveghere publică a auditorilor statutari și a firmelor de audit intră
autorizarea și înregistrarea auditorilor statutari și a firmelor de audit, adoptarea standardelor privind
etica profesională și sistemul intern de control de calitate al firmelor de audit, formarea profesională
continuă, precum și sistemele de asigurare a calității, investigațiile și sancțiunile stabilite pentru
auditorii statutari și firmele de audit. Pentru a îmbunătăți transparența procedurilor de supraveghere a
3
auditorilor și pentru a permite asumarea într-o mai mare măsură a responsabilității, fiecare stat
membru ar trebui să desemneze o autoritate unică responsabilă cu supravegherea publică a
auditorilor statutari și a firmelor de audit. Independența acestor autorități de supraveghere publică
față de profesia de auditor este o condiție prealabilă esențială pentru integritatea, eficiența și
funcționarea în bune condiții a procedurilor de supraveghere publică a auditorilor statutari și a
firmelor de audit. În consecință, autoritățile de supraveghere publică ar trebui să fie conduse de
nepracticieni, iar statele membre ar trebui să instituie proceduri independente și transparente de
selecție a acestor persoane.
Conform Directivei 2014/56/UE a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a
Directivei 2006/43/CE privind auditul legal al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare
consolidate, «nepractician» înseamnă orice persoană fizică care, pe durata implicării sale în
guvernanța sistemului de supraveghere publică și în perioada de trei ani imediat precedentă
implicării respective, nu a efectuat audituri statutare, nu a deținut drepturi de vot într-o firmă de
audit, nu a fost membru al organismului administrativ, de conducere sau de supraveghere al unei
firme de audit și nu a fost angajată de o firmă de audit sau asociată într-un alt mod cu aceasta.
Pentru a-și îndeplini în mod eficient atribuțiile, autoritățile de supraveghere publică ar trebui
să fie împuternicite cu suficiente competențe. În plus, acestea ar trebui să dispună de resurse umane
și financiare suficiente pentru a- și îndeplini atribuțiile.
Supravegherea adecvată a auditorilor statutari și a firmelor de audit care participă la activități
transfrontaliere sau care fac parte din rețele necesită schimbul de informații între autoritățile de
supraveghere publică ale statelor membre. Informațiile schimbate astfel fac obiectul secretului
profesional, la care sunt obligate persoanele angajate sau angajate anterior de autoritățile competente.
Obligația păstrării secretului profesional se aplică, de asemenea, oricărei persoane căreia autoritățile
competente i-au delegat atribuții.