1.

Impozitele și taxele percepute în România – Codul fiscal (Legea

227/2015)
Scopul şi sfera de cuprindere a Codului fiscal
Impozitele şi taxele reglementate de Codul fiscal sunt următoarele:
a) impozitul pe profit;
b) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
c) impozitul pe venit;
d) impozitul pe veniturile obţinute în România de nerezidenţi ;
e) impozitul pe reprezentanţe;
f) taxa pe valoarea adăugată;
g) accizele;
h) impozitele şi taxele locale;
i) impozitul pe construcţii.

Contribuţiile sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal sunt următoarele:

a) contribuţiile de asigurări sociale,
b) contribuţia de asigurări sociale de sănătate
c) contribuţia asiguratorie pentru muncă

Principiile fiscalităţii în România

 Neutralitatea măsurilor fiscale - asigurând prin nivelul impunerii condiţii egale
investitorilor, capitalului străin şi român
 Certitudinea impunerii - termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis
stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv, aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina
fiscală ce le revine
 Justeţea impunerii - sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită în funcţie de
mărimea veniturilor sau a proprietăţii acestuia
 Eficienţa impunerii - asigură niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un
exerciţiu bugetar la altul prin menţinerea randamentului impozitului, taxelor şi
contribuţiilor
 Predictibilitatea impunerii - asigură stabilitatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor
obligatorii

2. Administrarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale obligatorii

în România – Codul de procedură fiscală
Codul de procedură fiscală aprobat prin lege (Legea 207/2015) stabileşte următoarele:
1. Principiile generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale şi în aplicarea
legislaţiei fiscale;
2. Raportul juridic fiscal şi raportul sarcinii fiscale;
3. Proceduri generale;
4. Înregistrarea fiscală;
5. Stabilirea creanţelor fiscale;
6. Colectarea creanţelor fiscale;
7. Soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale;
8.Soluţionarea litigiilor fiscale privind acordurile şi convenţiile de evitare/eliminare a
dublei impuneri;

1
9. Aspecte internaţionale-cooperarea administrativă în domeniul fiscal (inclusiv, schimbul
de informaţii);
10. Sancţiuni
11. Controlul fiscal-formele controlului fiscal:
(i) inspecţia fiscală;
(ii) controlul inopinat;
(iii) controlul antifraudă;
(iv) verificarea situaţiei fiscale personale;
(v) verificarea documentară.

3. Evitarea impozitării și evaziunea fiscală în context internațional

Evaziunea fiscală se defineşte prin nerespectarea sau încălcarea intenţionată a legii fiscale.
Fapta de evaziune fi sca lă reprezi ntă o infracţi une în cele mai multe jurisdicţii.

Formele evaziunii fiscale recunoscute la nivel international

Omisiunea - a declara venituri impozabile, care poate fi folosită deoarece inspecţiile fiscale
sunt procese mai complicate ce necesită timp şi resurse ale administratţiei fiscale
Simulatia {Disimularea) - contribuabilul deghizează o operaţiune impozabilă veritabilă sub
forma unei operaţiuni false care nu este impozabilă sau este supusă unei impozitări mai
reduse.

Evitarea impozitării şi diminuarea impozitării. Diminuarea impozitării presupune acţiuni

mai uşor de acceptat ca fiind fireşti: nu mai lucrez în noiembrie ca să nu câştig în decembrie
un venit care să mă propulseze într-o categorie mai mare de impozit progresiv. Diminuarea
impozitării prin planificare fiscală este în general acceptată ca fiind legală. Problema este
aceea că în multe cazuri, admini straţiile fiscale reclamă acest comportament drept planificare
fiscală agresivă ş i chiar dăunătoare (BEPS Harmfull practices) faţă de care se impun reguli
anti-abuz fiscal.

4. Evaziunea fiscală și infracțiuni economice în România

Legea evaziunii fiscale din România, instituie măsuri de prevenire şi combatere a

infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea.
Astfel, legea indică două categorii de infracțiuni și anume:

A. Faptele penale din domeniul financiar-fiscal prevăzute de Legea evaziunii

fiscale nr. 241/2005:
- fapta contribuabilului care, cu intentie, nu reface documentele de evidenţă contabilă
distruse, în termenul înscris în documentele de control, deşi acesta putea să o facă
(constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă);
- refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, după ce a
fost somata de 3 ori, documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul
împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale (constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă);
- împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile
prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor
financiare, fiscale sau vamale (constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani sau cu amendă);

2
 - reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor
reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă (constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă);
- punerea în circulatie, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor
tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special (constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi);
- tipărirea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare
tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate (constituie
infractiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 12 ani şi interzicerea unor
drepturi);
- stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau
contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de
rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate
bugetului general consolidat (constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de
la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi);
- asocierea in vederea savarsirii faptei descrise mai susConstituie infractiune si se
pedepseste cu inchisoare de la 5 ani la 15 ani si interzicerea unor drepturi); Tentativa
se pedepseşte.

B. Infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea evaziunii fiscale nr.

241/2005:
Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la
8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de
la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, următoarele fapte:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte
documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care
nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor
de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de
stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin
nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile
principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe
persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură
fiscală şi ale Codului de procedură penală.

5. Organizarea și funcționarea ANAF – atribuții

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), denumită în continuare Agenția, este

organizată şi funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale,
instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice,
finanțată din bugetul de stat.

3
Agenția (ANAF) asigură administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor şi a altor venituri
bugetare date prin lege în competența sa, asigură aplicarea politicii şi reglementărilor în
domeniul vamal şi exercitarea atribuțiilor de autoritate vamală, precum şi controlul operativ
şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca
efect evaziunea fiscală şi frauda fiscală şi vamală.
Principii, funcții şi atribuții ANAF
La baza activității Agenției ANAF stau următoarele principii:
a) eficiența activității;
b) transparența activității, în condițiile legii;
c) tratament egal şi nediscriminatoriu în aplicarea legislației fiscale şi vamale;
d) respectul față de contribuabili;
e) coerența, stabilitatea şi predictibilitatea.
Agenția ANAF îndeplineşte următoarele funcții:
a) de strategie şi management;
b) de gestiune a contribuabililor şi a impozitelor, taxelor, contribuțiilor şi a celorlalte
venituri
bugetare date în competența sa, conform legii;
c) de inspecție fiscală şi de verificare fiscală;
d) de colectare a veniturilor statului;
e) de asigurare de servicii pentru contribuabili;
f) de control operativ şi inopinat;
g) de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale şi a fraudei fiscale şi vamale;
h) de suport tehnic de specialitate acordat procurorului în efectuarea urmăririi penale;
i) de supraveghere vamală şi fiscală;
j) de control vamal;
k) de coordonare, îndrumare şi control al aplicării reglementărilor legale în domeniul de
activitate, precum şi al funcționării structurilor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea
sa;
l) de suport, respectiv de management al resurselor umane, financiare şi materiale, de
susținere a activităților specifice prin intermediul tehnologiei informațiilor şi comunicațiilor,
de reprezentare juridică, de audit public intern, precum şi de comunicare internă şi externă;
m) de cooperare internațională.
Atribuții generale:
1. contribuie în domeniul său de activitate la implementarea programului de guvernare
2. urmăreşte realizarea unui management eficient şi coerent al administrării fiscale;
3. organizează, îndrumă, coordonează şi controlează activitatea structurilor
subordonate;
4. asigură managementul riscurilor interne şi externe ale organizației;
5. asigură managementul resurselor umane, la nivelul Agenției;
Atributii in domeniul fiscal:
1. asigură înregistrarea contribuabililor, gestionarea registrului contribuabililor, a dosarului
fiscal al contribuabililor şi a cazierului fiscal, precum şi a altor evidenţe, prin structuri proprii
şi subordonate;
2. organizează şi administrează evidenta impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi a altor
venituri bugetare, potrivit legii, declarate şi plătite de către contribuabili;
3. efectuează inspecţia fiscală şi verificarea fiscală şi emite acte administrative fiscale, în
conditiile Codului de procedură fiscală;

4
4. aplică măsurile prevăzute de lege în cazul neconfonnării contribuabililor în îndeplinirea
obligaţiilor de înregistrare fiscală, declarative şi de plată;
5. elaborează modelul şi conţinutul formularelor utilizate pentru administrarea fiscală,
precum şi instrucţiunile de completare a acestora;

Atributii in domeniul vamal:

3. efectuează inspecţia fiscală şi verificarea fiscală şi emite acte administrative fiscale, în
conditiile Codului de procedură fiscală;
4. aplică măsurile prevăzute de lege în cazul neconfonnării contribuabililor în îndeplinirea
obligaţiilor de înregistrare fiscală, declarative şi de plată;
5. elaborează modelul şi conţinutul formularelor utilizate pentru administrarea fiscală,
precum şi instrucţiunile de completare a acestora;

6. Structura ANTIfraudă – ANAF – atribuții

Agenția Națională de Administrare Fiscală se reorganizează ca urmare a fuziunii prin

absorbție şi preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor şi prin preluarea activității
Gărzii Financiare, instituție publică care se desființează.
În cadrul Agenției se înființează Direcția generală antifraudă fiscală, structură fără
personalitate juridică, cu atribuții de prevenire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune
fiscală şi fraudă fiscală şi vamală.
În cadrul structurii centrale a Direcției generale antifraudă fiscală funcționează pe
lângă structurile de prevenire şi control Direcția de combatere a fraudelor, care acordă
suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca
obiect infracțiuni economicofinanciare
Funcțiile utilizate de Direcția generală antifraudă fiscală în realizarea atribuțiilor
stabilite de lege sunt funcții publice specifice de inspector antifraudă şi funcții publice
generale.
Numirea personalului antifraudă se face pe bază de concurs sau examen.
Ocuparea funcțiilor publice în cadrul structurii antifraudă se face cu respectarea
următoarelor condiții minime:
a) absolvirea de studii universitare de licență cu diplomă, respectiv studii superioare, juridice
sau economice, de lungă durată, cu diplomă de licență ori echivalentă;
b) promovarea evaluărilor psihologice complexe
c) promovarea evaluărilor de integritate

Funcțiile publice de execuție specifice utilizate în cadrul Agenției, pentru birourile vamale de
frontieră şi de interior, sunt următoarele:
a) funcții publice de execuție din clasa I: inspector vamal;
b) funcții publice de execuție din clasa a II‐a: agent vamal;
c) funcții publice de execuție din clasa a III‐a: controlor vamal.
Funcțiile publice specifice de conducere sunt:
a) şef birou vamal;
b) şef adjunct birou vamal;
c) şef de tură.

5
 Funcțiile publice specifice utilizate în cadrul Agenției pentru Direcția generală
antifraudă fiscal sunt următoarele:
a) funcții de execuție din clasa I: inspector antifraudă;
b) funcții publice de conducere: inspector general antifraudă, inspector general adjunct
antifraudă, inspector şef antifraudă
În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, personalul Agenției are dreptul:
a) să efectueze controale în toate spaţiile în care se produc, se depozitează sau se
comercializează bunuri şi servicii ori se desfăşoară activităţi care cad sub incidenţa actelor
normative naţionale, cu privire la prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi
fapte care sunt interzise de acestea;
b) să verifice, în condiţiile legii, respectarea reglementărilor legale privind circulaţia
mărfurilor pe drumurile publice, pe căi ferate şi fluviale, în porturi, gări, autogări,
aeroporturi, interiorul zonelor libere, în vecinătatea unităţilor vamale, antrepozite, precum
şi în alte locuri în care se desfăşoară activităţi economice;
c) să verifice legalitatea activităţilor desfăşurate, existenţa şi autenticitatea documentelor
justificative în activităţile de producţie şi prestări de servicii ori pe timpul transportului,
depozitării şi comercializării bunurilor şi să aplice sigilii pentru asigurarea integrităţii
bunurilor;
d) să dispună măsuri, în condiţiile legislaţiei fiscale, cu privire la confiscarea, în condiţiile
legii, a bunurilor a căror fabricaţie, depozitare, transport sau desfacere este ilicită, precum
şi a veniturilor realizate din activităţi comerciale ori prestări de servicii nelegale
e) să legitimeze şi să stabilească identitatea administratorilor entităţilor controlate, precum
şi a oricăror persoane implicate în săvârşirea faptelor de fraudă şi evaziune fiscală şi
vamală constatate şi să solicite acestora explicații scrise, după caz;
f) să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit competenţelor
prevăzute de lege;
g) să oprească mijloacele de transport, în condiţiile legii, pentru verificarea documentelor de
însoţire a bunurilor şi persoanelor transportate;
h) în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu să poarte uniformă , să păstreze, să folosească
şi să.facă uz de armamentul ş i mijloacele de apărare din dotare, în condiţiile legii;
i) să efectueze verificări necesare prevenirii şi descoperirii faptelor de fraudă şi evaziune
fiscală şi vamală;

7. Dubla impunere juridică internațională

Dubla impunere a fost definită, în general, ca perceperea de impozite comparabile în

două sau mai multe state de la acelaşi contribuabil pentru aceeaşi activitate şi pentru perioade
Identice.
Dubla impunere internaţională este de fapt o dublă impunere juridică în sensul că
acelaşi contribuabil este impozitat de două ori pentru acelaşi venit sau bază impozabilă.

8. Metode de evitare/eliminare a dublei impuneri internaționale

9. Caracterizarea metodelor de evitare a dublei impuneri

6
 1) Metoda deducerii este cea mai veche în eliminarea dublei impuneri şi constă în a
recunoaşte impozitele plătite într-un alt stat (statul sursă) drept cheltuieli deductibile
în scopul stabilirii bazei de impozitare interne
Ex: Din venitul de 100 unităţi monetare obţinut din statul sursă se scade impozitul din
statul sursă de 30%, astfel încât rezultă un venit net de 70 unităţi monetare, care este
apoi impozitat cu o cotă de 30%, rezultând un impozit de 21 unităţi monetare în statul
de rezidenţă;
2) Metoda scutirii venitul mondial, incluzând impozitele plătite în statul sursă, este
impozabil, dar venitul obţinut şi impozitat în statul sursă este scutit de impozit în
statul de rezidenţă, astfel că venitul obţinut din alte state este supus impozitării
conform regulilor din statul sursă realizându-se astfel neutralitatea importului de
capital în acea ţară.
Ex: asupra venitului de 100 unităţi monetare din statul sursă se aplică impozitul din
statul sursă de 30% rezultand un venit net de 70 unităţi monetare, care apoi este scutit
de Ia impozitare în statul de rezidenţă (O unităţi monetare);
Scutirea înseamnă că statul de rezidenţa recunoaşte competenţa de impozitare a statului sursă
şi se abţine de la a impozita acelaşi venit. Această metodă este eficientă şi simplă, atât pentru
contribuabil, cât şi pentru administraţia fiscală, întrucât nu necesită inf01maţi sau necesită
foarte puţine informaţii referitoare la activităţile desfăşurate într-un alt stat.
Dubla neimpozitare. Există în plan internaţional o tendinţă în a susţine că deşi convenţiile
de
evitare a dublei impuneri sunt destinate să elimine dubla impunere, acestea nu sunt destinate
să elimine dubla neimpozitare a veniturilor. Este adevărat că unul dintre scopurile principale
ale tratatelor fiscale era acela de a preveni dubla impunere, astfel încât s-ar putea susţine că
acestea sunt lipsite de relevanţă atunci când unul dintre state nu impozitează.
Cota efectivă. Cu ocazia scutirii, statul de rezidenţă îşi rezervă dreptul de a lua în calcul
venitul scutit în scopul stabilirii cotei efective de impozitare aplicabilă venitului pe care este
competent să îl impoziteze, asigurând astfel, aplicarea cotelor progresive şi a impozitării în
funcţie de capacitatea contributivă. În cadrul acestui sistem, numit cota efectivă sau rezerva
progresivă, impozitul efectiv este stabilit pe baza regulii de trei simpla: I= VI*ITNT, Unde
- I este impozitul efectiv
- VI este venitul intern ( din statul de rezidenţă)
- IT este cota de impunere asupra impozitul teoretic care s-ar fi aplicat totalului venitului
intern şi scutit
- VT este totalul dintre venitul intern şi cel scutit
3) Metoda creditarii - venitul de 100 unităţi monetare din statul sursă este supus
impozitării în statul sursa la un procent de 30% rezultând un venit net de 70 unităţi monetare;
venitul brut de 100 unităţi monetare este apoi supus impozitării în statul de rezidenţă,

10.Prețurile de transfer – principiu și utilitate

Problematica preţurilor de transfer are la bază principiul preţului de piaţă, numit şi al

concurenţei depline sau a proximităţii sau principiul lungimii braţului
Principiul preţului de piaţă se referă la condiţiile economice de piaţă care ar trebui să fie
aceleaşi atât pentru societăţile afiliate grupurilor cât şi societăţilor neafiliate
Prețurile de transfer sunt prețurile la care se derulează tranzacțiile între companiile care sunt
părți ale aceluiași grup

7
Utilitate:
Preţurile de transfer au în vedere determinarea nivelului la care părţi independente/ neafiliate
ar tranzacţiona bunuri, servicii sau diverse finanţări, comparativ cu condiţiile specifice şi
sinergiile pe care le folosesc societăţile multinaţionale

11.Dosarul prețurilor de transfer – conținut

Dosarul preţurilor de transfer = documentul prin care fiecare societate care desfăşoară
tranzacţii cu personae afiliate trebuie să justifice valoarea preţurilor tranzacţiilor respective şi
să demonstreze respectarea preţului pieţei .

Structura unui dosar de preţuri de transfer:

A. Informaţii despre grup:
I. structura organizatorică a grupului, legală şi operaţională, inclusiv participaţiile, istoricul şi
datele financiare referitoare la acesta;
2. descrierea generală a activităţii grupului, strategia de afaceri, inclusiv schimbările din
strategia de afaceri faţă de anul fiscal precedent;
3. descrierea şi implementarea aplicării metodologiei preţurilor de transfer în cadrul grupului,
dacă este cazul;
4. prezentarea generală a tranzacţiilor între persoane afiliate, din Uniunea Europeană:
a. modul de tranzacţionare;
b. modul de facturare;
c. contravaloarea tranzacţiilor;
5. descrierea generală a funcţiilor şi riscurilor asumate de persoanele afiliate, inclusiv
schimbările intervenite în acest sens faţă de anul precedent;
6. prezentarea deţinătorilor de active necorporale, din cadrul grupului (patent, nume, know-
how etc.) şi redevenţele plătite sau primite;
7. prezentarea acordurilor de preţ în avans încheiate de către contribuabil sau de către alte
societăţi din cadrul grupului, în legătură cu acesta, cu excepţia celor emise de Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală.
B. Informaţii despre contribuabil:
1. prezentarea detaliată a tranzacţiilor cu persoanele afiliate:
a. modul de tranzacţion are;
b. modul de facturare;
c. contravaloarea tranzacţiilor;
2. prezentarea analizei comparative:
a. caracteristicile bunurilor sau serviciilor;
b. analiza funcţională (funcţii, riscuri, mijloace fixe utilizate etc.);
c. termenii contractuali;
d. circumstanţele economice;
e. strategii de afaceri specifice;
f. infom1aţii cu privire la tranzacţii comparabile externe sau interne;
3. prezentarea persoanelor afiliate şi a sediilor permanente ale acestora implicate În
aceste tranzacţii sau Înţelegeri;
4. descrierea metodei de calcul al preţurilor de transfer şi argumentarea criteriilor
de selecţie a acesteia:
a. în cazul în care nu se folosesc metode tradiţionale de determinare a preţurilor de
transfer se va justifica această opţiune;

8
b. în toate cazurile în care nu se aplică metoda de comparare a preţurilor se va
justifica această opţiune;
5. descrierea altor condiţii considerate ca fiind relevante pentru contribuabil.
Părţile implicate

12.Dosarul prețurilor de transfer – metode de stabilire a prețurilor de

transfer

METODA COMPARĂRII PREŢURILOR

- compararea preţurilor stabilite pentru transferul bunurilor sau serviciilor
- preţul aferent unei tranzacţii intre persoane afiliate este comparat cu preţul aferent
unei tranzacţii intre terti
- poate fi folosita mai ales in cazurile in care bunurile sau serviciile care fac obiectul
tranzactiilor în cadrul unui grup multinational sunt de asemenea obiectul tranzactiilor
intre persoane independente.
In vederea aplicarii metodei compararii pretului, este necesar ca una dintre urmatoarele doua
conditii sa fie îndeplinita:
(i) nici una dintre diferentele intre tranzactiile comparate sau intre companiile care
iau parte la aceste tranzactii nu ar putea avea un efect material asupra preţului
tranzactiei pe o piata deschisa.
(ii) se pot efectua ajustari cu un grad ridicat de acurateţe pentru a elimina efectele
unor astfel de diferenţe.
METODA COST PLUS
- se aplică în special în cazul activităților de productie și prestări de servicii.
- Pentru a putea aplica această metodă este necesar să existe informații contabile cu
privire la costurile de producție sau costurile cu prestarea serviciilor și veniturile din
vânzarea produselor finite sau prestarea serviciilor.
- presupune compararea marjelor brute peste costuri obținute de către o entitate în
relație cu părțile sale afiliate cu marjele brute din tranzacții necontrolate.
METODA PREȚULUI DE REVÂNZARE
- folosită în cazul activităților de revânzare
- toate aspectele dezbătute în cadrul metodei cost plus sunt aplicabile și în cazul
metodei prețului de revânzare.
METODA MARJEI NETE
- se pot distinge două ”submetode” ce pot fi desprinse din metoda marjei nete, astfel:
a)Comerț – metoda marjei nete pentru testarea activităților de comerț
b)Producție și servicii – metoda marjei nete pentru testarea activităților de producție și
servicii
METODA ÎMPĂRȚIRII PROFITULUI
- utilizată în general în cazul în care activitățile desfășurate de părțile participante la
tranzacție sunt interconectate în așa măsură încât ele nu pot fi evaluate separat.
- este foarte rar aplicată în practică.

13.Erodarea bazei de impozitare și transferul profitului

Expresia „erodarea bazei de impozitare şi transferul profitului ,, se referă la strategiile de

planificare fiscală ale agenţilor economici contribuabili, ce exploatează lipsurile şi
nepotrivirile din reglementările fiscale pentru a muta sau a transfera în mod artificial profitul

9
în locaţii (numite paradisuri fiscale) cu rate de impozitare reduse sau fără rate de impozitare
şi cu activităţi economice reduse sau fără activităţi economice. Această temă. ocupă în ultimii
ani agenda preocupărilor privind fiscalitatea globală şi implementarea Proiectului BEPS, din
punct de vedere al mizelor, aşteptărilor şi provocărilor induse.

14.Acțiuni/măsuri în cadrul proiectului BEPS

În anul 2015, sub Proiectul OCDE/G20 BEPS, peste 60 de ţări au formulat 15 acţiuni menite
să împiedice evaziunea fiscală şi să îmbunătătească coerenţa fiscală internaţională şi să
asigure o mai mare transparenţă a mediului fiscal.
ACŢIUNEA 1 - Abordarea provocărilor fiscale ale economiei digitale - propune opţiuni
tehnice pentru a face faţă provocărilor fiscale ale economiei digitale
ACŢIUNEA 2 - Neutralizarea efectelor aranjamentelor hibride - ajută în prevenirea
dublei ne-impozitări eliminând beneficiile fiscale ale aranjamentelor nepotrivite
ACTIUNEA 3 - Proiectarea regulilor eficiente ,.Pentru controlul companiilor străine -
oferă recomandări pentru stabilirea de reguli eficiente de control fiscal al companiilor străine
ACŢIUNEA 4 - Limitarea erodării bazei impozabile prin limitarea deductibilităţii
cheltuieloli cu dobânzile şi alte plăţi financiare - facilitează convergenţa regulilor naţionale
În domeniul deductibilităţii cheltuielilor cu dobânzile.
ACŢIUNEA 5 - Contracararea practicilor fiscale dăunătoare, luând în considerare
transparenţa informaţiilor şi substanţa economică a tranzacţiilor. - stabileşte un
standard minim bazat pe o metodologie acceptată pentru evaluarea existenţei activităţilor
substanţiale în regimurile preferenţiale.
ACŢIUNEA 6 - Prevenirea utilizării abuzive a tratatelor fiscale - include un standard
minim pentru prevenirea abuzului asupra tratelor fiscale.
ACTIUNEA 7 - Prevenirea utilizării abuzive a statutului de sediu permanent - include
schimbări în definiţia sediului permanent din Articolul 5 a Convenţiei Fiscale Model a
OCDE.
ACŢIUNILE 8-9-10 - Alinierea efectelor preţurilor de transfer cu crearea de valoare
economică.
Acţiunea 8 este setată pe problemele preţurilor de transfer legate de tranzacţiile controlate ce
implică bunuri intangibile.
Prin Acţiunea 9, alocaţiile contractuale pentru risc sunt respectate doar când acestea sunt
susţinute de decizii actuale şi în aşa fel se exercită control asupra riscurilor.
Acţiunea 10 se focusează asupra domeniilor cu riscuri mari, fiind abordate tranzactiile de
mărfuri trans-frontaliere precum şi serviciile intra-grup
ACŢIUNEA 11 - Măsurarea şi monitorizarea BEPS - evaluează metodologiile disponibile
la moment şi concluzionează ce limitări semnificative reduc analiza economică a impactului
BEPS
ACŢIUNEA 12 - Reguli de publicare/raportare obligatorie - oferă îndmmări şi bune
practici pentru ţările fără reguli de publicare obligatorie

ACTIUNEA 13 - Indrumare pentru documentaţia preturilor de transfer şi a raportării

CbC- solicită companiilor multinaţionale să ofere administraţii/or fiscale informaţii despre
operaţiuniile lor globale şi politicile lor de preţuri de transfer într-un fişier care va fi
disponibil pentru toate administraţiile fiscale relevante.
ACŢIUNEA 14 - Eficientizarea mecanismelor de rezolvare a disputelor - standard minim
privind rezolvarea disputelor legate de tratatele fiscale.

10
ACŢIUNEA 15 - Dezvoltarea unui instrument multilateral pentru modificarea
tratatelor fiscale bilaterale Acţiunea explorează fezabilitatea tehnică a unui instrument
multilateral pentru a implementa măsurile BEPS şi a modifica tratatele fiscal bilaterale.

11