CAPITOLUL 4

OBLIGAŢIA FISCALĂ
ŞI CREANŢA FISCALĂ
ÎN ROMÂNIA
 CUPRINS
4.1. OBLIGAŢIA FISCALĂ ŞI CREANŢA FISCALĂ ÎN
ROMÂNIA.TITLUL DE CREANŢĂ FISCALĂ ......................3
4.2. STINGEREA OBLIGAŢIEI FISCALE ÎN ROMÂNIA...........19

4.3. RĂSPUNDEREA ÎN DOMENIUL FISCAL ÎN ROMÂNIA....35

4.4. EXECUTAREA SILITĂ A CREANŢELOR FISCALE

ÎN ROMÂNIA ...................................................................41

2
 4.1. OBLIGAŢIA FISCALĂ ŞI CREANŢA
FISCALĂ. TITLUL DE CREANŢĂ FISCALĂ

4.1.1. Obligaţia fiscală şi creanţa fiscală –

aspecte conceptuale......................................4

4.1.2. Titlul de creanţă fiscală..........................14

3
 4.1.1. Obligaţia fiscală şi creanţa fiscală -
aspecte conceptuale
Conţinutul fundamental al raportului juridic fiscal îl
constituie obligaţia fiscală, stabilită unilateral de către
stat asupra debitorului (plătitorului sau contribuabilului),
de a plăti în contul bugetului general consolidat
(BGC) al statului o anumită sumă de bani, în
cuantumul şi la termenul stabilite de lege.

Obligaţia fiscală de plată constă în îndatorirea unor

persoane fizice sau/și juridice de a plăti la termenele
legale impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte
sume datorate bugetului general consolidat al statului.

4
Conform Codului de procedură fiscală, conceptul de
obligaţie fiscală este mai larg, incluzând şi
următoarele obligaţii ale contribuabilului:
-de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz,
impozitele(i), taxele (t) şi contribuţiile sociale (cs) datorate;
-de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile
impozitele, taxele şi contribuţiile sociale datorate;
-de a plăti penalităţi de întârziere aferente impozitelor, taxelor
şi contribuțiilor sociale (ca obligaţii de plată accesorii);
-de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele
contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi
contribuţiile sociale care se realizează prin stopaj la
sursă.
5
Obligaţia fiscală de plată ia naştere:
– prin realizarea de către contribuabili a veniturilor
impozabile;
– prin deţinerea de către contribuabili de bunuri impozabile;
– prin beneficierea de către contribuabili de anumite servicii
efectuate de instituţiile sau organele de stat specializate.

Trăsăturile obligaţiei fiscale sunt următoarele trei:

– Obligația fiscală este o obligaţie juridică;
– Obligația fiscală este o obligaţie legală;
– Obligația fiscală este o obligaţie ce îmbracă formă
bănească.

6
Modificarea obligaţiei fiscale are loc în anumite
condiţii exprese stabilite prin lege, care se referă la:
– modificarea elementelor în raport cu ceea ce a
determinat şi individualizat obligaţia fiscală;

– modificarea termenelor de plată;

– modificarea situaţiei juridice a plătitorilor sau a

contribuabililor;

– modificarea actelor normative care reglementează

impozitele, taxele sau contribuţiile sociale obligatorii.

7
Faptele săvârşite în scopul sustragerii de la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale atrag sancţiuni de
evaziune fiscală.

Faptele considerate infracţiuni de evaziune fiscală

sunt următoarele:
– ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
– omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele
contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor
comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
– evidenţierea în actele contabile sau în alte documente
legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale,
ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;

8
– alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile,
memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice
fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
– executarea de evidenţe contabile duble;
– sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare,
fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă
ori inexactă cu privire la sediile principale sau secundare
ale persoanelor verificate;
– substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către
debitor ori de către terţe persoane a bunurilor
sechestrate.

9
Dacă obligaţia fiscală nu a fost îndeplinită de către
debitor, calitatea de debitor o preia, după caz:
– moştenitorul care a acceptat succesiunea;
– cel care preia drepturile şi obligaţiile debitorului supus
divizării, fuziunii sau reorganizării judiciare;
– persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în
conformitate cu prevederile legale referitoare la
insolvență și faliment;
– persoana care îşi asumă obligaţia de plată a
debitorului printr-un angajament de plată sau un alt act
încheiat în formă autentică;
– alte persoane, în condiţiile legii.

10
Plătitorul obligaţiei fiscale este debitorul sau
persoana care în numele debitorului, conform
legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi
de a plăti impozite, taxe, contribuţii sociale,
amenzi şi alte sume datorate bugetului general
consolidat al statului.
Pentru obligațiile de plată restante ale
debitorului declarat insolvabil răspund
solidar cu acesta următoarele persoane:

11
• Persoanele fizice sau juridice care în cei 3
ani anteriori declarării insolvabilității cu rea
credinţă au dobândit active de la debitor;
• Administratorii, asociaţii sau acţionarii şi
orice alte persoane care au provocat
insolvabilitatea persoanei juridice debitoare
prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea
credinţă a bunurilor mobile şi imobile
proprietatea acesteia.

12
Creanţa fiscală reprezintă un drept patrimonial al
statului sau al contribuabilului care rezultă din
raporturile de drept material fiscal, constând în:

– dreptul statului de percepere a impozitelor,

taxelor, contribuţiilor sociale şi a altor sume
care constituie venituri ale bugetului general
consolidat (BGC) al statului, dreptul
contribuabililor la rambursarea TVA, precum și la
restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale
obligatorii plătite și nedatorate -care sunt creanţe
fiscale principale;

– dreptul la perceperea penalităţilor de întârziere-

care sunt creanţe fiscale accesorii.
13
 4.1.2. Titlul de creanţă fiscală
Titlul de creanţă fiscală este actul prin care se
stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, care
este întocmit de către organele competente sau de
către persoanele îndreptăţite, potrivit legii.

Trăsăturile specifice ale titlului de creanţă fiscală sunt:

-este act juridic declarativ şi nu constitutiv de drepturi şi

obligaţii;

–are forţă de titlu executoriu şi poate fi atacat pe cale

administrativă şi pe cale judiciară.

14
Formele titlurilor de creanţă fiscală sunt următoarele:
– decizia de impunere;
– declaraţia fiscală;
– decizia de impunere privind obligaţiile fiscale
suplimentare stabilite de inspecţia fiscală;
– declaraţia vamală;
– documentul de plată sau actul pe care s-au anulat
timbrele fiscale mobile;
– actul încheiat între părţi;
– procesul-verbal de constatare şi sancţionare
contravenţională;

15
-ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul
hotărârii instanţei judecătoreşti;

-actul prin care se constată şi se individualizează

suma de plată (procesul-verbal privind calculul
penalităţilor de întârziere);

-hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă;

-decizia sau dispoziţia de soluţionare a contestaţiei;

-alte documente administrative fiscale prin care se

constată şi se individualizează creanţele fiscale.

16
În funcţie de scopul principal pentru
care sunt întocmite, titlurile de
creanţă fiscală sunt explicite şi
implicite.
–Titlurile de creanţă fiscală
explicite se întocmesc exclusiv în
scopul de a constata şi
individualiza un venit datorat
bugetului general consolidat
(BGC) al statului de un anumit
plătitor sau contribuabil-persoană
fizică sau persoană juridică;
17
– Titlurile de creanţă fiscală implicite au, în
principal, o altă destinaţie, dar pentru a facilita
încasarea veniturilor fiscale sunt, în acelaşi
timp, şi titluri de creanţă fiscală, precum:
• statele de plată a salariilor;
• chitanţele;
• bilanţul contabil;
• înscrisurile prin care instanţele judecătoreşti,
notariatele publice şi alte instituţii de stat care
realizează servicii supuse taxării stabilesc
taxele de timbru şi alte obligaţii fiscale.

18
 4.2. STINGEREA OBLIGAŢIEI FISCALE
ÎN ROMÂNIA
4.2.1. Definirea stingerii obligației fiscale și termenele
stingerii obligațiilor fiscale în România...............20
4.2.2. Modalitățile de stingere a obligațiilor fiscale

în România...............................................................23

4.2.2.1. Stingerea obligaţiilor fiscale prin plată...............23

4.2.2.2. Stingerea obligaţiilor fiscale prin compensare...27

4.2.2.3. Stingerea obligaţiilor fiscale prin scădere...........30

4.2.2.4. Stingerea obligaţiilor fiscale prin anulare...........32

4.2.2.5. Stingerea obligaţiilor fiscale prin prescripţie......34

19
4.2.1. Definirea stingerii obligației fiscale și termenele
stingerii obligațiilor fiscale în România
Obligaţia fiscală se stinge în momentul în care
relaţia juridică decurgând din aceasta între plătitor
şi stat nu mai există, iar dreptul de creanţă al
statului asupra contribuabililor încetează.

• încasarea veniturilor fiscale = stingerea

obligaţiei fiscale = încetarea creanţei fiscale.

Creanţele fiscale principale sunt scadente la

expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau
de alte legi care le reglementează.

20
Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi
pentru obligaţiile fiscale accesorii, termenul de
plată se stabileşte în funcţie de data comunicării
acestora:

– dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul

1-15 din lună, termenul de plată este până la
data de 5 a lunii următoare;

– dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul

16-30/31 din lună, termenul de plată este până
la data de 20 a lunii următoare.

21
Pentru obligaţiile fiscale eşalonate sau amânate
la plată, precum şi pentru accesoriile acestora,
termenul de plată se stabileşte prin documentul de
acordare a înlesnirii.
Pentru creanţele fiscale administrate de
Ministerul Finanțelor Publice (MFP), care nu au
prevăzute termenele de plată, acestea se
stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor
publice.
Pentru creanţele fiscale ale bugetelor locale,
care nu au prevăzute termenele de plată,
acestea se stabilesc prin ordin comun al
ministrului administraţiei şi internelor şi al
ministrului finanţelor publice.
22
 4.2.2.Modalitățile de stingere a obligațiilor
fiscale în România
4.2.2.1. Stingerea obligaţiilor fiscale
prin plată
Plata obligaţiei fiscale este cea mai simplă cale de
stingere a acesteia, respectiv de încetare a creanţei
fiscale.

Plata obligaţiei fiscale se poate face:

– în numerar;

– prin decontare bancară;

– prin aplicarea şi anularea de timbre fiscale mobile.

23
Plata în numerar
– se utilizează de regulă de către persoanele fizice;
– se efectuează prin casieriile publice, agenţiile CEC
BANK, oficiile poștale sau prin mandat poştal;
– dovada plăţii este chitanţa eliberată de unitatea
încasatoare sau de oficiul poştal;
– momentul stingerii obligaţiilor fiscale coincide cu
data depunerii sumei de bani;
– data plăţii este data înscrisă pe documentul de
plată sau data poştei înscrisă pe mandatul poştal.

24
Plata prin decontare bancară
– se utilizează, de regulă, de către persoanele
juridice;
– se realizează prin instrumentele de decontare
specifice (ordin de plată, cec) depuse de
plătitori la băncile la care aceştia au deschise
conturile;
– dovada plăţii este copia după instrumentul de
decontare;
– data plăţii este data la care banca debitează
contul debitorului.
25
Plata prin aplicarea şi anularea de timbre
fiscale mobile
– se face anticipat prestării serviciului sau în
momentul primirii, ori al eliberării actului
pentru care se datorează taxa;
– dovada plăţii este marca timbrului fiscal
aplicată şi anulată pe actul eliberat;
– data plăţii este data înregistrării la organul
competent a documentului sau a actului
pentru care s-au depus şi anulat timbrele
fiscale mobile.

26
 4.2.2.2. Stingerea obligaţiilor fiscale
prin compensare
Compensarea este modalitatea specifică de
stingere a obligaţiilor fiscale ce intervine în situaţia
în care acelaşi contribuabil, persoană fizică sau
juridică, are, pe de o parte, obligaţii de plată la
buget, iar pe de altă parte are de primit sume
plătite în plus, de rambursat (în cazul TVA) sau
de restituit de la bugetul general consolidat al
statului.
• Compensarea se face de către organul fiscal
competent, la cererea debitorului sau înainte de
restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite
acestuia.
27
Cererea de compensare
– se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială
contribuabilul îşi are domiciliul fiscal;
– cuprinde suma şi natura creanţelor fiscale ce fac
obiectul compensării;
– este însoţită de documentele justificative.

Debitorul (contribuabilul) va fi înştiinţat în scris

despre măsura compensării luată de organul fiscal
competent, în termen de 7 zile.

Organul fiscal poate efectua compensarea din

oficiu dacă se constată existenţa unor creanţe
fiscale reciproce.
28
Compensarea creanţelor debitorului (contribuabilului)
se face cu obligaţii fiscale datorate aceluiaşi
buget, iar diferenţa rămasă se compensează cu
obligaţiile datorate altor bugete, în următoarea
ordine:
– bugetul de stat;
– fondul de risc pentru garanţii de stat, pentru împrumuturi
externe;
– bugetul asigurărilor sociale de stat;
– bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate;
– bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Sumele plătite în plus pot fi restituite de către

organele fiscale competente, la cererea debitorului
(contribuabilului) sau din oficiu.
29
 4.2.2.3. Stingerea obligaţiilor fiscale
prin scădere
Stingerea obligaţiilor fiscale prin scăderea
debitului contribuabilului este o modalitate
aplicabilă în caz de insolvabilitate sau de
dispariţie a debitorului.
Procedura de insolvabilitate – conform legii;
• declararea stării de insolvabilitate se face de
către organele de executare silită care întocmesc
un proces-verbal de constatare a insolvabilităţii;
• dacă insolvabilitatea debitorului persistă până la
împlinirea termenului de prescripţie, se
procedează la scăderea definitivă a creanţei
fiscale nerealizate.
30
Dispariţia debitorului persoană fizică impune
organelor de executare silită să facă cercetări pentru
a-l găsi şi pentru a constata existenţa unor bunuri
sau venituri ale acestuia.

Dispariţia debitorului persoană juridică determină

transferul obligaţiilor acestuia (inclusiv fiscale) către
persoanele care au preluat drepturile şi obligaţiile
debitorului.

31
 4.2.2.4. Stingerea obligaţiilor fiscale
prin anulare
Anularea reprezintă o modalitate specifică de
stingere a obligaţiilor fiscale care se realizează prin:
– acte normative cu caracter general (amnistia
fiscală–prin care unele categorii de
contribuabili sunt absolvite de la plata unor
sume de bani restante faţă de bugetul public);
– decizii ale organelor fiscale competente (numai
pentru anumite obligaţii fiscale şi numai la
cererea debitorilor).

32
În situaţii deosebite (calamităţi naturale sau stare
de necesitate), Guvernul poate aproba anularea
unor obligaţii fiscale.
Obligaţiile fiscale restante aflate în sold la data de
31 decembrie a anului, mai mici de 10 lei, se
anulează.
În cazul în care cheltuielile de executare silită,
exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt
mai mari decât obligaţiile fiscale supuse
executării silite, conducătorul organului de
executare silită poate aproba anularea debitelor
respective.

33
 4.2.2.5. Stingerea obligaţiilor fiscale
prin prescripţie
Prescripţia se aplică după trecerea unei anumite
perioade de timp de la termenul la care obligaţia
fiscală este exigibilă.
• Termenele de prescripţie sunt:
– speciale – reglementate de actele normative speciale
prin care sunt instituite impozitele, taxele și contribuțiile
sociale obligatorii;
– generale – prevăzute în reglementările legale cu
aplicabilitate generală privind prescripţia extinctivă.
Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţiile
fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia
cazului în care legea dispune altfel.
34
 4.3. Răspunderea în domeniul fiscal
Răspunderea în domeniul fiscal are drept scop
întărirea caracterului obligatoriu al achitării
obligaţiilor fiscale.
Răspunderea în domeniul fiscal este:
- administrativă;
- disciplinară;
- materială;
- penală.
35
1.Răspunderea administrativă poate fi atrasă şi
concretizată în materie de obligaţii fiscale sub
formă de amenzi contravenţionale şi majorări
de întârziere.
• Contravenţiile

– sunt fapte şi omisiuni cu grad de

periculozitate socială mai redus decât
infracţiunile;
– se constată printr-un proces-verbal
încheiat de agenţii constatatori.
36
Sancţiunile pentru contravenţii pot fi
principale și/sau complementare.
Sancțiunile principale sunt: avertismentul,
amenda contravenţională, prestarea unei activităţi
în folosul comunităţii.
Sancțiunile complementare sunt: confiscarea
bunurilor, suspendarea sau anularea autorizaţiei de
exercitare a unei activităţi, închiderea unităţii
economice, blocarea contului bancar, suspendarea
activităţii, retragerea licenţei etc.

37
Majorările de întârziere
– se datorează de către debitor pentru
neachitarea la termenul de scadenţă a
obligaţiilor fiscale de plată;
– nu se datorează pentru sumele datorate cu
titlu de amenzi, dobânzi şi penalităţi de
întârziere;
– se calculează pentru fiecare zi de întârziere
(0,1% din suma datorată), începând cu ziua
imediat următoare termenului de scadenţă şi
până la data achitării sumei datorate inclusiv.

38
2.Răspunderea disciplinară
– revine persoanelor fizice angajate, atunci când nu îşi
îndeplinesc obligaţiile de serviciu privind calculul şi plata
la termen a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale;
– se stabileşte de către conducerea angajatorului.

3.Răspunderea materială
– poate fi atrasă pentru anumiţi angajaţi în cadrul
raporturilor de muncă dintre aceştia şi angajator, în
cazul în care acesta din urmă a fost obligat la plata de
majorări de întârziere din vina angajatului;
– se concretizează prin decizii de imputare emise de
conducerea angajatorului.

39
4.Răspunderea penală intervine în cazul
neîndeplinirii obligaţiilor fiscale, atunci când
încălcarea normelor privind impozitele, taxele și
contribuțiile sociale întrunesc elementele
constitutive ale vreuneia dintre infracţiunile
prevăzute de Codul penal sau de alte legi
speciale.
Infracţiunile în materie fiscală
– sunt expres prevăzute de Legea privind prevenirea
şi combaterea evaziunii fiscale;
– sunt pedepsite cu închisoare de la 2 la 8 ani şi cu
interzicerea unor drepturi, precum și cu amenzi
penale.
40
4.4. EXECUTAREA SILITĂ A CREANŢELOR FISCALE
ÎN ROMÂNIA

4.4.1. Aspecte generale privind executarea silită...42

4.4.2. Executarea silită prin poprire..........................50

4.4.3. Executarea silită asupra bunurilor mobile.....52

4.4.4. Executarea silită a bunurilor imobile.............54

4.4.5. Valorificarea bunurilor sechestrate................55

41
 4.4.1. Aspecte generale
privind executarea silită
Executarea silită este o procedură extraordinară
de realizare a creanţelor fiscale.
Condiţiile de declanşare a procedurii executării silite
sunt următoarele:
– existenţa unui titlu de creanţă fiscală devenit titlu
executoriu;
– creanţa fiscală să fie exigibilă;
– plătitorul să fi fost înştiinţat cu privire la suma de bani
datorată şi la termenul de plată.

42
• Înştiinţarea de plată
– este actul premergător executării silite;
– notifică debitorului suma de plată datorată.

• Somaţia
– este primul act de executare silită;
– cuprinde datele de identificare ale debitorului,
data emiterii, semnătura şi ştampila organului
de executare silită, cuantumul debitului,
termenul de plată şi consecinţele nerespectării
acestuia.
43
Organele de executare silită sunt organele
fiscale care administrează creanţele fiscale.
Organele de executare silită au dreptul:
– să intre în orice incintă de afaceri a debitorului
persoană juridică şi să analizeze evidenţa contabilă
a debitorului;
– să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri
sau valori ale debitorului persoană fizică şi să
cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează
bunurile;
– să solicite şi să cerceteze orice document sau element
material care poate constitui o probă în determinarea
bunurilor proprietate a debitorului.

44
Organele de executare silită pot dispune măsuri
asiguratorii sub forma popririi asiguratorii şi a
sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile
şi / sau imobile proprietate a debitorului şi asupra
veniturilor acestuia.
Organele de executare silită pot solicita
constituirea unei garanţii în anumite situaţii.
Organele de executare silită încep executarea
silită numai în temeiul unui titlu executoriu.

45
Venituri ce nu pot fi supuse urmăririi silite:
– alocaţiile de stat pentru copii;
– alocaţiile de întreţinere pentru minorii cu dizabilităţi;
– indemnizaţiile de naştere;
– ajutorul social;
– ajutoarele acordate în caz de deces;
– soldele acordate militarilor în termen;
– bursele de orice fel acordate elevilor şi studenţilor;
– alte venituri prevăzute expres de lege.

46
Bunuri exceptate de la executarea silită:
– bunuri strict necesare uzului personal sau
casnic al debitorului şi familiei sale;
– obiectele de cult religios;
– alimentele necesare debitorului şi familiei sale;
– combustibilul necesar debitorului şi familiei sale
pentru încălzit şi pentru prepararea hranei;
– spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa;
– obiectele necesare persoanelor cu dizabilități
sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
– altele, prevăzute expres de lege.

47
Executarea silită se poate suspenda sau întrerupe,
ori poate înceta.
Executarea silită se suspendă:
– când suspendarea a fost dispusă de o instanţă
judecătorească sau de către creditor;
– la data comunicării aprobării înlesnirii de plată;
– în cazul în care debitorul are aprobarea organului
de executare silită să efectueze plata integrală a
creanţelor fiscale din veniturile bunului imobil
sechestrat sau din alte venituri ale sale pe timp de
cel mult 6 luni.

48
Executarea silită se întrerupe în cazurile
expres prevăzute de lege.
Executarea silită încetează în cazul în care:
– s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute
în titlul executoriu, inclusiv obligaţiile de plată
accesorii;
– a fost desfiinţat titlul executoriu;
– în alte cazuri prevăzute de lege.

49
 4.4.2. Executarea silită prin poprire

Poprirea se realizează prin interceptarea sau

preluarea unora dintre sumele de bani pe care
debitorii bugetului general consolidat (BGC) al
statului le au de primit de la terţe persoane, până
la acoperirea creanţei fiscale restante.
Sunt supuse executării silite prin poprire orice
sume de bani urmăribile reprezentând venituri şi
disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de
valoare sau alte bunuri necorporale.

50
Nu sunt supuse executării silite prin poprire
sumele de bani reprezentând credite
nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii
sau organizaţii internaţionale.
Procedura executării silite prin poprire începe cu
înfiinţarea popririi decisă de organul de
executare silită printr-o adresă trimisă terţului
poprit, însoţită de somaţia şi titlul executoriu
trimise debitorului.
Executarea silită prin poprire se poate întinde
concomitent asupra mai multor conturi
bancare, ori asupra mai multor terţi popriţi.

51
 4.4.3. Executarea silită a
bunurilor mobile
Executarea silită a bunurilor mobile se face prin
sechestrarea şi valorificarea acestora.
Procedura urmăririi silite a bunurilor mobile
cuprinde:
– trimiterea somaţiei de plată;
– identificarea bunurilor mobile ce vor fi
sechestrate;
– aplicarea sechestrului;
– valorificarea bunurilor sechestrate şi recuperarea
creanţei fiscale.
52
Aplicarea sechestrului se face de către
organul de executare silită, care încheie
un proces-verbal în acest scop;
• bunurile mobile sechestrate pot fi
lăsate în custodia debitorului, a
creditorului sau a unei alte persoane;
• odată cu aplicarea sechestrului,
organul de executare silită face şi
evaluarea bunurilor mobile sechestrate.
53
Valorificarea bunurilor mobile
sechestrate se face prin:
• vânzare în regim de consignaţie;
• vânzare directă către un
cumpărător;
• licitaţie publică;
• în alte modalităţi admise de lege.
54
 4.4.4. Executarea silită
a bunurilor imobile
Procedura executării silite a bunurilor imobile cuprinde:
– comunicarea somaţiei de plată;
– identificarea şi evaluarea bunurilor imobile urmăribile, cu
consultarea unor experţi de specialitate;
– aplicarea sechestrului de către executorul fiscal, cu
încheierea unui proces-verbal de sechestru;
– valorificarea şi recuperarea creanţei fiscale restante prin
vânzare la licitaţie publică, vânzare directă sau alte
modalităţi admise de lege.

55
 4.4.5. Valorificarea bunurilor sechestrate
Dacă în termen de 15 zile de la data încheierii
procesului-verbal de sechestru creanţa fiscală nu este
stinsă, organul de executare silită va proceda la
valorificarea bunurilor sechestrate.
Modalităţile de valorificare a bunurilor sechestrate
sunt următoarele:
– înţelegerea părţilor;
– vânzarea în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
– vânzarea directă a ambelor categorii de bunuri;
– vânzarea la licitaţie publică a ambelor categorii de bunuri;
– altele admise de lege pentru ambele categorii de bunuri.

56