ȘCOALĂ INCLUZIVĂ – COMUNITATE INCLUZIVĂ

Stoi Anca, Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani

Educație incluzivă
Integrarea elevilor care provin din familiile de migranți în ţările europene, ridică o problemă
aparte: este o sarcină complexă şi de lungă durată, care se adresează atât școlii cât și autorităților.
Toţi cei care se declară în favoarea migraţiei trebuie să se implice activ, să depună efort pentru
încurajarea unei integrări reuşite a migranţilor care trăiesc deja în ţările lor adoptive, precum şi a
noilor elevi migranţi. Una din categoriile aflate foarte aproape de elevii migranţi este cea a
profesorilor, instructorilor, consilierilor şi a altor membri ai personalului didactic, care au contact
nemijlocit cu ei, în cadrul vieţii lor profesionale cotidiene.
Conform raportului Parlamentului European şi al Consiliului Europei, un rol important al
educaţiei îl constituie întărirea coeziunii sociale şi facilitarea accesului persoanelor la o viaţă
profesională activă. Instructorii, profesorii, consilierii școlari şi personalul didactic pot juca rolul
unei punţi de legătură între lumea migranţilor sau a minorităţilor etnice şi lumea ţării gazdă, a
majorităţii, însă acest rol solicită competenţe speciale de predare dintr-o perspectivă multiculturală.
Pentru a stimula empatia şi înţelegerea situaţiei migrantului, este necesar ca profesorii şi
instructorii să intre în "rolul" unui migrant. Este de asemenea un lucru binecunoscut că învăţarea
unei limbi străine reprezintă nu doar o altă modalitate sau posibilitate de a participa la comunicare,
ci şi un proces de dobândire de cunoştinţe referitoare la alte culturi şi la viaţa, istoria şi tradiţiile
unei alte societăţi. Elevii trebuie să aibă posibilitatea de a învăţa “comunicarea interculturală”, adică
abilitatea a două persoane provenite din culturi diferite de a se înţelege. Prin procesul de învăţare a
unei limbi străine, o persoană are acces într-o lume cu totul nouă şi necunoscută. Elevii se pot
familiariza cu marile bogăţii spirituale ale naţiunii sau culturii respective, dar limba în sine, luată ca
atare, nu oferă în mod implicit toate aceste informaţii. De aceea, învăţarea unei limbi străine trebuie
conectată îndeaproape cu educaţia despre cultura, viaţa şi poporul care o vorbeşte zilnic ca limbă
maternă. Prin urmare, în procesul de învăţare este importantă dobândirea de competenţe nu doar
lingvistice, pragmatice şi funcţionale, ci şi sociolingvistice.
Evoluţia fenomenului de migrație – cauze și efecte
Criza economică severă a dus la migrația populației, pusă în situația de a părăsi țara natală
pentru a clădi „un rost” printre străini, lucru lesne de înțeles în cazul în care locurile de muncă din
țară sunt limitate, prost plătite, neatrăgătoare. Mulți părinți nu au curajul să își ia copiii cu ei,
neștiind ce îi așteaptă. Cifrele sunt îngrijorătoare, iar statisticile arată că elevii rămași acasă în grija
rudelor sau vecinilor au mari probleme de ordin social sau psihologic. Randamentul lor școlar este
tot mai scăzut, iar problemele de comportament sunt tot mai frecvente și mai grave.
În cel mai fericit caz părinții vin să își ia copiii cu ei, după ce depășesc perioada de adaptare
și încep să prindă rădăcini. Familiile se reunesc, iar copiii sunt integrați în sistemul de educație al
țării adoptive.
Integrarea elevilor migranți în școlile de masă
 Probleme legate de integrare și adaptare la cerințele educaționale;
 Forme de educație;
 Alegerea corectă a școlii, nivelului la care elevul poate face față;
 Evaluarea competențelor și echivalarea cunoștințelor;
 Evaluarea competențelor de comunicare în limba țării adoptive;
 Comunicarea eficientă familie – școală pentru o integrare optimă și adaptare la
cerințele școlii;

1
  Sprijin primit din partea școlii pentru integrare: ore de pregătire lingvistică,
profesor de sprijin pentru perioada de adaptare (dacă sistemul de educație permite).

Metodologia specifică cuprinde probleme de adaptare: lingvistice, sociale, psihologice,

educaționale:
a. Factori în legătură cu elevul:
 starea de sănătate
 nivelul de inteligenţă generală/emoţională/şcolară
 disponibilităţile aptitudinale pentru diferite domenii
 motivaţia învăţării; optimum motivaţional; modalităţi de realizare a optimum-ului
motivaţional/afectiv/volitiv
 formele de memorie şi de atenţie la care apelează în învăţare
 caracteristicile memoriei, atenţiei, voinţei
 trăirile afective avute în legătură cu actul de învăţare  ritmul de lucru şi timpul necesar pentru
învăţare
 deprinderile de muncă intelectuală şi stilul de învăţare
 atitudinile faţă de învăţare/cadru didactic/colegi
 imaginea de sine  nivelul de pregătire
 experienţele anterioare (cognitive/afective, de acţiune)
 metacogniţia
 zona proximei dezvoltări
 nişa de dezvoltare (experienţele de învăţare oferite de mediul familial prin obiectele puse la
dispoziţie, activităţile sugerate sau impuse, reacţiile manifestate la comportamentele elevului,
performanţele cerute, modalităţile de motivare, etc.)
Cele trei faze ale tranziţiei William Bridges (2006) evidenţiază diferenţa dintre schimbare
(externă) şi tranziţie, un proces intern care permite persoanei să înţeleagă schimbarea. El propune
trei faze ale tranziţiei: durerea (doliul), senzaţia de vid şi noul început - trei faze recunoscute de
milenii de popoarele tradiţionale care ritualizau toate schimbările importante din viaţă ca rituri de
trecere.
Tannenbaum şi Hanna (1985) sugerează faze foarte similare când vorbesc despre "agăţare -
detaşare - mers înainte". Înţelegerea faptului că tranziţia culturală este un proces treptat ne permite
să considerăm rezistenţa la schimbare ca făcând parte dintr-un fenomen mult mai larg, Aplicaţie -
Lucrând în grup, dați exemple de activităţi care considerați că pot duce la dezvoltarea abilităţilor de
învăţare pe tot parcursul vieţii a elevilor şi care integrează educaţia formală, informală şi
nonformală permiţându-ne de asemenea să o gestionăm, pentru noi înşine şi pentru alţii, cu mai
multă empatie.
Renunţarea/agăţarea: ne este tulburat acel ceva care dă sens vieţii noastre, identitatea ne
este ameninţată şi ne opunem. Încercăm să ne agăţăm de lumea cu care eram familiarizaţi înainte,
dar când acest lucru devine imposibil, renunţăm. Lumea pare de neînţeles şi ne retragem din ea.
Zona neutră/detaşarea: ne detaşăm, nu ne mai agăţăm de structurile sau identitatea noastră
anterioară. Ne situăm între viaţa noastră de dinainte şi cea care va urma, nu ne aflăm nici în una,
nici în cealaltă.
Noile începuturi/viaţa merge înainte: se stabilesc treptat structuri noi şi un nou sentiment al
sinelui. Se construieşte o nouă identitate, care compune elemente ale identităţii anterioare.
Integrarea elevilor migranţi poate fi o provocare pentru întreg sistemul educaţional. Şcolile
trebuie să îi consilieze pe cei nou-veniţi, să se străduiască să le dezvolte atât competenţele
lingvistice cât şi cele de comunicare.
Primul obiectiv în învăţarea unei limbi străine îl constituie competenţa comunicativă. Cei
care se limitează numai la competenţa lingvistică sunt, cu toate acestea, în număr foarte mare.
Abilitatea lingvistică este uneori suficientă pentru oferirea de informaţii simple. Nu este însă
2
suficientă pentru comunicare. Comunicarea nu înseamnă numai ştiinţa de a folosi structurile
lexicale şi gramaticale ale unei limbi. Pentru a comunica, este la fel de esenţială înţelegerea
atitudinilor, a sistemului de valori, a comportamentului, a punctelor de vedere, a întregului context
cultural al persoanei cu care vorbeşti. Fiecare trebuie să poată descifra corect mesajul celeilalte
persoane şi să ştie cum să se poziţioneze în relaţie cu ea atunci când se referă la propriul său context
cultural. Pentru a comunica, este necesar să avem înţelegere reciprocă şi nu doar un schimb şi o
interacţiune la nivel lingvistic. Succesul comunicării interculturale nu stă numai în nivelul de
competenţă lingvistică. În lipsa competenţei interculturale, cea mai simplă comunicare va deveni
uneori imposibilă.
b. Factori în legătură cu profesorul:
 competenţa ştiinţifică
 competenţe didactice în legătură cu proiectarea/ predarea/ evaluarea
 competenţe de comunicare
 capacitatea de a influenţa
 competenţa de a folosi autoritatea şi persuasiunea în folosul elevului
 competenţe manageriale
 cultura predării
 strategiile de instruire utilizate
 stilul educaţional caracteristic; flexibilitatea stilului
 respectul pentru elev
 modul în care îmbină exigenţa cu afecţiunea
 empatia, etosul pedagogic
 diverse trăsături de personalitate
 formele de perfecţionare parcurse
Rolul profesorului în contextul creat de reformele educaţionale care se desfăşoară atât în
România, cât şi în multe alte ţări, context al globalizării şi integrării regionale sau mondiale, este
important. Au fost acceptate câteva caracteristici dezirabile ale profesorilor, ţinând cont de
compeţentele specifice profesiunii didactice:
 Profesorii competenţi sunt devotaţi elevilor şi învăţării realizate de aceştia: îi tratează în
mod echitabil, înţeleg modul în care elevii se dezvoltă şi învaţă, sunt conştienţi de influenţa
contextului şi a culturii asupra comportamentului, încurajează menţinerea stimei de sine,
responsabilitatea şi respectul elevilor pentru diferenţele individuale, culturale, religioase şi rasiale.
 Profesorii competenţi cunosc disciplinele pe care le predau şi modul în care să predea
acele discipline elevilor: cunoaşterea în profunzime a disciplinei, dezvoltă capacităţi analitice şi
critice cu privire la acele cunoştinţe, înţeleg unde pot să apară dificultăţi şi adaptează stilul de
predare în mod corespunzător, creează trasee multiple pentru parcurgerea temelor specifice
disciplinei, fiind adepţii învăţării elevilor prin formularea unor idei personale.
 Profesorii competenţi sunt responsabili pentru managementul şi monitorizarea modului în
care elevii învaţă: crează, menţin şi modifică spaţiul pentru a capta şi susţine interesul elevilor,
utilizează eficient resursele temporale, invită alţi adulţi să participe la activităţile de predare
organizată, sunt adepţii negocierii unor reguli liber acceptate de interacţiune socială între elevi,
elevi-profesori, ştiu să motiveze elevii pentru a învăţa, evaluează obiectiv progresul fiecărui elev.
 Profesorii competenţi se gândesc sistematic la modul în care predau şi învaţă din propria
experientă; inspiră elevilor: curiozitate, toleranţă, onestitate, respect faţă de diversitate; extrag din
cunoaşterea dezvoltării umane subiecte de instruire şi educaţie, sunt angajaţi în învăţarea continuă şi
îi încurajează pe elevi să aibă o perspectivă asemănătoare, aprofundează cunoaşterea, îşi îndreaptă
judecăţile, adaptează predarea la noile descoperiri.

3
  Profesorii competenţi sunt membrii ai unor comunităţi care învaţă: contribuie la
eficacitatea şi eficienţa şcolii, cunosc resursele comunităţii care pot fi contactate pentru a acţiona în
beneficiul elevilor, găsesc modalităţi de a lucra colaborativ şi creativ cu părinţii.
Profesor eficient este acela care îi valorizează pe toţi elevii din clasă, care le acordă şanse
egale, care stabileşte obiective operaţionale pentru toţi şi pentru fiecare şi care le atinge în cea mai
mare măsură posibilă. Un profesor eficient, de succes, facilitează progresul şcolar al tuturor elevilor
unei clase. Nu trebuie uitat că atitudinile şi aşteptările profesorului faţă de elevi sunt fundamentale
pentru reuşita acestora. Pentru copii, profesorii de succes sunt cei care au atitudine profesională
dezirabilă; au o atitudine pozitivă faţă de responsabilităţi şi muncă, faţă de elevi, îşi extind rolul şi
peste programul şcolii. Ca profesor trebuie să simţi plăcerea de a lucra cu copiii, o anumită
afecţiune pentru aceştia însoţită însă şi de o detaşare profesională.
Roluri principale ale unui profesor:
 furnizor de informaţie;
 model de comportament;
 creator de situaţii de învăţare;
 consilier şi orientator;
 evaluator şi terapeut;
 organizator şi conducător.
Profesorul care pune elevul în centrul procesului didactic este interesat de valori, atitudini şi
competenţe şi nu de cunoştinţe factuale şi teoretice; învaţă elevul să realizeze schimb de experienţă
profesională şi culturală cu ceilalţi, să gândească în interacţiune cu ceilalţi şi cu viaţa însăşi.
Interesat de pregătirea elevului pentru viaţă, profesorul propune elevului abordarea integrală şi în
interacţiune a obiectelor/fenomenelor/proceselor, îl ajută să-şi formeze o concepţie clară, dinamică
asupra realităţii, o cultură a învăţării formative; îi furnizează instrumente de autocunoaştere şi
autoevaluare, îi oferă posibilităţi pentru autocunoaştere şi autoevaluare.
c. Factori în legătură cu mediul școlar și colectivul de elevi
 interacţiunile cognitive/afective/de comunicare
 prezenţa şi ponderea între cooperare şi competiţie/climatul
 omogenitatea
Odată ce elevii au abordat elementele şi structurile ţării a cărei limbă o studiază, ei încearcă
să "dea sens" informaţiei pe care o primesc (inclusiv datelor de ordin lingvistic), comparând-o mai
întâi cu ceea ce ştiu deja, adică recurgând la baza de cunoştinţe şi experienţe pe care le au
referitoare la cultura propriei ţări. Întrucât cele două ţări sunt diferite, "încercarea elevilor de a
înţelege" riscă să se sfârşească în eşec dacă nu au ajutor la îndemână.
Primele două principii fundamentale ale pedagogiei interculturale sunt, aşadar:
 Interacţiunea cu personaje reale
 Învăţarea bazată pe sarcini de studiu (exerciţii, teme)
Elevul trebuie implicat mai mult decât oricând în procesul de învăţare. Elevii trebuie să fie
conştienţi de obiective (ţeluri) şi să fie capabili să facă faţă unei situaţii interculturale noi.
Celelalte două principii fundamentale ale pedagogiei interculturale sunt:
 Educaţia centrată pe elev - autonomia elevilor în procesul de educaţie
 Noul rol al instructorului care rezultă de aici
d. Succesul și insuccesul școlar al copiilor migranți
Migrarea către altă țară are un impact major asupra parcursului educațional al copiilor.
Elevii migranți se pot confrunta în unele cazuri cu o serie de obstacole. Dificultăţile şi
impedimentele nu apar doar atunci când ţara de destinaţie are o cultură marcant diferită de aceea a
ţării de origine. Copiii migranţi sunt nevoiți să se adapteze unui mediu străin, unde oamenii,
obiceiurile, limba şi societatea sunt diferite faţă de mediul primar. Acest proces de adaptare poate să
fie compus din succese și insuccese mai ales în plan educațional.
Factorii ce influențează succesul și insuccesul școlar sunt:
4
 - Mediul social-cultural deteriorat - cauzele generate de organizarea şcolară, programe
încărcate, orare incorect întocmite, lipsa de pregătire şi experienţă a profesorilor, lipsa lor de tact,
rutina, dezinteresul, defectele caracteriale şi temperamentale, erorile de evaluare.
- Mediul familial - atitudinea indiferentă, neglijentă sau ostilă a părinţilor faţă de şcoală,
evenimentele stresante în viața de familie.
- Grupul extrafamilial - mediul prietenilor ostili şcolii influenţează negativ atitudinile faţă
de obligaţiile şcolare.
În cazul elevilor migranți ne putem confrunta cu două tipuri de insucces școlar:
- Cognitiv – materializat prin imposibilitatea de a se putea adapta în timp util la sistemul
educațional al țării gazdă.
- Necognitiv - inadaptarea elevului la exigențele ambianței școlare Pentru a facilita
integrarea în sistemul educațional, la nivelul școlii trebuie să se realizeze programe de intervenție
personalizată pentru acești copii.

BIBLIOGRAFIE
1. Luca, C., Foca, L., Gulei, A., Brebuleț, S., (2012)– Remigrația copiilor români, Iași;
2. Luca, C., Pivniceru, M., (2012)– Metodologie de asistență psihosocială a copiilor
remigrați, Editura Sedcom Libris, Iași;
3. Mareș, T., Ivan, S., (2013) - Egalitatea de șanse în educație, dezvoltarea personală și
integrare socială, Editura Universitară, București;
4. https://ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/project-result-content/fbcf03e6-3b63-
450c-95ad-a3c8b5923d3f/Course%20content_RO.pdf