PROIECT EDUCAŢIONAL PENTRU EDUCAŢIE

INTERCULTURALĂ

Tradiții și obiceiuri populare

Argument: Proiectul este inițiat din necesitatea cunoașterii obiceiurilor, a muzicii și

dansurilor specifice fiecărei culturi precum și a cultivării toleranței între etnii știut fiind
faptul că Romania este un model al interculturalității și a conviețuirii pașnice între toate
culturile.
Durată: două  săptămâni
Grup - țintă: elevii claselor primare
Scopul proiectului: Educarea și formarea interculturală a copiilor.
Obiectivele proiectului:
- familiarizarea cu modul de derulare a unei corespondențe cu copiii din altă localitate
- pregătirea copiilor în sensul dezvoltării personale și a inserției în comunitate
- necesitatea cunoașterii valorilor culturale ale diferitelor etnii
- satisfacerea unor nevoi comunitare specifice educației.
 
Activități:
Acțiunea se va desfășura la nivelul tuturor claselor din învățământul primar și va
demara cu un schimb de lucrări ale copiilor. Tema proiectului va fi aprofundată întâi în
cadrul activităților instructiv-educative din școală. Li se vor transmite copiilor cunoștințe
 despre apartenența la o anumită etnie, despre obiceiurile și valorile culturale specifice
propriei etnii, despre necesitatea cunoașterii valorilor altor culturi și a înțelegerii și
respectării acestora. Se vor organiza activități de cultivare a toleranței față de cei de altă
cultură și religie. Vor avea loc schimburi de lucrări între copii, iar evaluarea parțiala a
activității va avea loc în ,,Săptămâna diversității" și va consta într-un spectacol susținut
de către clasele participante la proiect unde vor fi invitați și reprezentanți ai comunității
locale aparținând diferitelor etnii.
Inventar de activităţi:
  Joc de rol - De-a bucătarii - prepararea unor produse specifice bucătăriei diferitelor minorități;
  Educaţie fizică - Dans românesc și dans țigănesc;
  Educaţie muzicală - Audiție de cântece populare specifice etniilor;
  Educaţie artistico-plastică - Desen Prietenul meu;
  Educaţie morală - Expozitie Din cufărul bunicii.
Resurse umane: elevi; profesori; părinți; reprezentanți ai comunității locale.
Resurse spațiale: localul școlii, localul Căminului cultural.
Rezultate așteptate: Dezvoltarea la elevi a unor competențe de comunicare și
formarea lor în spiritul interculturalității.
Evaluarea proiectului: Activitate comună între formațiile reprezentative ale claselor
participante, desfășurată sub genericul Am legat o prietenie și care va avea ca acțiuni:
  Șezătoare Diferiți, dar asemănători
  Parada costumelor populare;
  Dansuri populare aparținând etniilor implicate în proiect.
Argument
Nucleul conceptului de educaţie interculturală, îl constituie : dialogul culturilor,
înţelegerea dintre culturi, valoarea şi originalitatea fiecărei culturi, înţelegerea dintre
comunităţi. (Lorcerie, 2002).
Educaţia interculturală promovează atitudini tolerante, deschise, de acceptare
şi înţelegere firească a raportului ,,eu-celălalt” şi a noţiunii de străin, recunoaşterea şi
respectarea diferenţelor culturale prin valorificarea pozitivă a relaţiilor de egalitate între
oameni şi nu prin aplicarea polarităţii superior-inferior. De asemenea presupune
promovarea unor politici şcolare care să permită egalizarea şanselor în educaţie şi a
unor strategii de valorificare a diferenţelor culturale pentru a le transforma în resurse
pedagogice.
Şcolile îşi bazează activitatea în mare parte pe principiul conform căruia toţi
suntem egali. Acum educaţia interculturală cere şcolii să ia în considerare şi să
respecte diferenţele interculturale dintre indivizi.
 Elevii sunt materialul cel mai uşor de prelucrat, dacă dascălul nu are prejudecăţi,
dacă există pasiune, convingere, dragoste şi o preocupare permanentă de a scoate în
evidenţă tot ce are mai valoros un grup etnic.
Educaţia interculturală este una din dimensiunile educaţiei integrale. Criterii de
succes în realizarea educaţiei interculturale în şcoală sunt:
  asigurarea unei balanţe între diferitele finalităţi majore ale educaţiei (scopuri culturale, profesionale de
calificare , sociale, de dezvoltare profesională);
  asigurarea de oportunităţi pentru comunicare şi cooperare, chiar între grupuri diferenţiate;
   asigurarea de şanse egale de educaţie;
  reflectarea diverselor realităţi specifice societăţilor multiculturale prin toate tipurile de curriculum;
  prezentarea informaţiilor din cât mai multe perspective, pentru a stimula conştiinţa diversităţii şi a unităţii
prin diversitate.
Toţi copiii trebuie să înveţe să trăiască şi să interacţioneze pozitiv în această lume
diversă.
Şcoala îşi propune în primul rând să sprijine capacităţile individuale ale fiecărui
elev şi să-i întărească încrederea în forţele proprii. Toţi copiii au aceleaşi drepturi şi
obligaţii. Noi suntem de la început cât se poate de sinceri când părinţii îşi înscriu copiii
aici. Încercăm să-i convingem pe părinţi că această convieţuire a culturilor şi tradiţiilor
diferite reprezintă un ajutor pentru dezvoltarea personală a copilului şi le explicăm în
acelaşi timp romilor, că nu există nici un fel de discriminare pozitivă în instituţia noastră.
Copiii lor trebuie să înveţe la fel de mult ca ceilalţi, să-şi facă temele şi să vină la şcoală.
Perspectiva interculturală de concepere a educaţiei poate să conducă la
atenuarea conflictelor şi la eradicarea violenţei în şcoală, prin formarea unor
comportamente precum (cf. Walker, 1992, p.8):
    aptitudinea de a comunica (a asculta şi a vorbi);
    cooperarea şi instaurarea în sânul unui grup cum ar fi grupul de clasă, de joacă;
    respectul de sine şi al altora, toleranţa faţă de opiniile diferite;
    luarea de decizii în chip democratic;
    acceptarea responsabilităţii altora şi a propriei persoane;
    soluţionarea problemelor interpersonal, etc.
Şcoala, în materie de educaţie interculturală trebuie să-şi propună să realizeze un
process de integrare prin fructificarea preachiziţiilor culturale pe care le posedă elevii.
Astfel, atunci când am ştiut că va veni cineva nou în clasă de etnie rromă, am
pregătit copiii cu ambientul cultural al acestuia (din ce regiune vine, care sunt trăsăturile
limbii, religiei, culturii lui etc.).
Vom prezenta câteva atitudini care au facilitat o bună primire:
    noul venit a putut să resimtă sentimentul că a fost aprobat;
    am recurs la o atitudine de curtoazie, prin vorbe şi fapte, în vederea integrării optime în noul colectiv;
    am creat momente de comunicare între elevi astfel încât aceştia să împărtăşească sentimente şi
experienţe; munca în echipe a fost o strtegie demnă de a fi reţinută;
    elevul nou venit a primit sarcini didactice ca şi ceilalţi elevi şi a fost introdus progresiv în normele şi
regulamentul de funcţionare internă a clasei.
Problema comunicării interculturale în învăţământ conduce în mod firesc la
soluţionarea unor probleme cum ar fi: cum percepe profesorul diferenţa culturală, cum
îşi adaptează stilul comunicativ la profilul cultural al elevului, care sunt pericolele folosirii
unor stereotipuri de categorisire a alterităţii în educaţie, ce posibilităţi are profesorul de
a înţelege şi a valorifica potenţialurile culturale diferite ale elevilor, care este aportul
dascălului, elevilor, părinţilor la dezamorsarea unor neînţelegeri interculturale etc.
Educaţia este purtătoare prin ea însăşi a unui etos eminamente spiritual. Ea nu
numai că facilitează individului accesul la zestrea culturală, dar se converteşte în
instanţă cultural sui-generis. ,,Educaţia este producătoare de cultură (şi nu numai
reproductivă).
Abordarea interculturală în educaţie constituie o nouă manieră de concepere şi
implementare a curriculumurilor şcolare şi o nouă atitudine relaţionare între profesori,
elevi şi părinţi .
Perspectiva interculturală deschide noi piste de manifestare a diversităţii şi
diferenţelor. Abordarea interculturală nu se reduce la o prezentare cumulativă a unor
cunoştinţe despre valorile altora, ci înseamnă cultivarea unor atitudini de respect şi de
deschidere faţă de diversitate. Această atitudine se naşte printr-o permanentă
comunicare cu alţii şi printr-o decentrare atentă şi optimă faţă de propriile norme
culturale.
Bibliografie:
  Băran-Pescaru, A., Educaţia interculturală, Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008
  Călin, M., Filosofia educaţiei, Antologie, Editura Aramis, Bucureşti, 2001