Sunteți pe pagina 1din 7

CASA

CORPULUI
DIDACTIC
SATU MARE

PROIECT EDUCAŢIONAL „Biblioteca: fereastră deschisă spre nenumărate vieţi”

Grup ţintă:
Proiectul se adresează şcolarilor mici, elevilor de gimnaziu, liceenilor, cu vârste cuprinse între 6 şi 19
ani de la orice unitate de învăţământ preuniversitar. Echipaje formate din minimum 10 elevi şi tineri cu
vârste cuprinse între 6 – 19 ani, coordonaţi de minimum un cadru didactic/ bibliotecar. Coordonatorul/
coordonatorii proiectului pot fi bibliotecari/ profesori documentarişti/ profesori de limba şi literatura
română/ profesori pentru învăţământul primar/ alte cadre didactice care activează/ colaborează în/ cu
structura infodocumentară a instituţiei de învăţământ din care provin elevii; bibliotecari din bibliotecile
publice. Este proiectat pentru a se derula la nivel national, cu participarea a minimum 15 judeţe.
Beneficiarii direcți și indirecți:
Beneficiari direcţi: copii, elevi şi tineri cu vârste cuprinse între 6 – 19 ani cuprinşi în învăţământul
preuniversitar în clasele 0 – XII.
Beneficiari indirecţi: cadre didactice, bibliotecari/ documentarişti, echipa managerială şi părinţii
elevilor din comunitatea locală.
Durata proiectului:
12 luni: noiembrie 2015 – octombrie 2016
ACTIVITĂŢI
ACTIVITATEA 1
Denumirea: Lansarea proiectului şi expoziţia „Vieţile din biblioteca mea”
Perioada şi locul de desfăşurare: noiembrie - decembrie 2015, Casa Corpului Didactic Satu Mare,
bibliotecile şi Casele Corpului Didactic din ţară, partenere în proiect, desemnaţi coordonatori judeţeni.
Numărul de participanţi: 150 persoane
Descrierea activităţii: Lansarea proiectului. Prezentarea obiectivelor, acţiunilor, rezultatelor
proiectului. Expoziţie de produse ale proiectului din ediţia anterioară: creaţii plastice/ filmuleţe de
prezentare, joc de rol realizate de elevi cu genericul „Vieţile din biblioteca mea”. Semnarea
acordurilor.
Participanţi: reprezantanţii şcolilor care doresc să participe la proiect.
ACTIVITATEA 2
Denumirea: Biblioateliere de creaţie şi de documentare.
Perioada şi locul de desfăşurare: Permanent în Bibliotecile şcolare/ centrele de documentare şi
informare care funcţionează în şcolile partenere, biblioteci publice.
Numărul de participanţi: 400 participanţi
Descrierea activităţii: Elevii selectaţi în echipa de proiect din fiecare şcoală participă la atelierele de
creaţie organizate în structurile infodocumentare, îndrumaţi de profesori şi bibliotecari în vederea
realizării volumelor cu creaţiile proprii şi a portofoliilor cu informaţii despre personalitatea tutelară a
şcolii sau la realizarea/ confecţionarea produselor de lectură pe care le vor înscrie în concurs; redacţii
pentru realizarea revistelor şcolare; ateliere de lucru la care să participe scriitori/ specialişti din mass-
media.
ACTIVITATEA 3
Denumirea: Biblioteca – fereastra deschisă spre nenumărate vieţi – titlul blogului/ site-ului
proiectului. Stabilirea responsabilităţilor pentru coordonarea secţiunilor:
- Produse documentare;
- Să scriem şi să vorbim corect;

Satu Mare, str. 1 Decembrie 1918, nr. 6, cod 440010


Telefon: 0361-801065, Fax: 0361-801064
email: ccdsatumare@yahoo.com web: http://ccd.satmar.ro
- Reguli de documentare şi informare;
- Am citit – vă recomand; fragmente literare (cu respectarea dreptului de autor şi copyright);
- Mesaje motivaţionale pentru lectură şi creaţie literară.
Perioada şi locul de desfăşurare: Se convoacă în luna ianuarie şedinţa de echipă, cu toţi
coordonatorii din şcoli pentru stabilirea responsabilităţilor. Lunar şi permanent, pe parcursul
întregului proiect, la fiecare şcoală participantă sau la Biblioteca Judeţeană Satu Mare, la Biblioteca
Casei Corpului Didactic Satu Mare, la celelalte biblioteci partenere, în cabinetele de informatică din
şcoli, la sediul colectivelor de redacţie se derulează atelierele de creaţie.
Numărul de participanţi: 400 persoane.
Descrierea activităţii: Coordonatorii din bibliotecile şi unităţile de învăţământ partenere au
responsabilitatea ca minimum o dată pe lună să posteze materiale şi să verifice materialele postate.
Materialele destinate postării sunt realizate de elevi şi cadre didactice, dar nu pot fi postate decât de
către cadrele didactice coordonatoare, pe baza unui cod primit de la realizatorii site-ului.
ACTIVITATEA 4
Denumirea: Excursie documentară
Perioada şi locul de desfasurare: luna aprilie (Şcoala altfel): 2-3 zile; Bibliotecile partenere din alte
judeţe: Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj-Napoca, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba
Iulia, Biblioteca Judeţeană „Astra” Sibiu, Biblioteca Universitară „Lucian Blaga” Sibiu, Casele
Corpului Didactic partenere în proiect şi şcoli din alte judeţe.
Numărul de participanţi: 50 participanţi, elevi şi cadre didactice. Participarea nu este asigurată
financiar de organizatori, ci de către participanţi.
Descrierea activităţii: Elevii vizitează câteva dintre bibliotecile publice reprezentative din
Transilvania, prilej cu care se familiarizează cu serviciile şi spaţiile pe care le pot oferi acestea
publicului cititor: baze de date accesibile online, colecţiile de la secţiile de împrumut pentru copii,
împrumut pentru adulţi, ludoteca, secţiile de artă, sălile de lectură sau colecţiile de carte veche şi de
patrimoniu. Primesc explicaţii cu privire la sistemul de aranjare şi descriere a publicaţiilor în vederea
întocmirii cataloagelor de bibliotecă. O altă secvenţă cuprinsă în periplul prin bibliotecile vizitate
prevede identificarea în cataloagele online ale bibliotecilor respective a operelor şi volumelor
biografice/ critice realizate/ dedicate părinţilor spirituali ai şcolilor din care provin în vederea
întocmirii miniproiectului de cercetare. Totodată elevii participanţi prezintă creaţiile lor.
Modalităţi de evaluare: portofoliile realizate, selecţiile bibliografice, competenţele dobândite în
utilizarea serviciilor oferite de bibliotecă, independenţa acestora în documentare.
ACTIVITATEA 5 – activitatea principală
Denumirea: Concurs online de proiecte de microcercetare documentară/ creaţii literare/ eseu/
comunicări metodico-ştiinţifice/ reviste şcolare/ afişe de reclamă pentru recomandarea de lectură cu
privire la un titlu de carte/ ilustraţii.
Numărul de participanţi: 200 participanţi
Descrierea activităţii:
Aceasta constă în promovarea unui concurs online structurat pe mai multe secţiuni, găzduit pe
un site/ blog al proiectului sau pe site-ul instituţiei organizatoare – Casa Corpului Didactic Satu Mare.
Secţiuni:
I. Concurs online de creaţii literare individuale cu tematica “Biblioteca sufletului meu”.
Pot participa elevi din clasele III – XII. Creaţiile pot aparţine oricărui gen literar, oricărei specii
literare, fiind obligatorie doar tema propusă. Un elev poate participa cu maximum 2 creaţii. Sunt
admişi maximum 4 elevi dintr-un echipaj provenit de la aceeaşi şcoală. Jurizarea şi premierea se face
pe grupe de vârstă: învăţământ primar/ gimnazial/ liceal.
Perioada şi locul de desfăşurare: luna aprilie; Casa Corpului Didactic Satu Mare.
II. Comunicări metodico-ştiinţifice pentru profesori şi bibliotecari cu tema “Triada carte –
bibliotecă – lectură în secolul al XXI-lea”.
La această secţiune pot participa coordonatorii sau membrii echipajelor din şcolile participante
la proiect. Aceştia pot participa cu maximum 2 lucrări şi cu maximum 3 participanţi/ echipaj (şcoală).
Perioada şi locul de desfăşurare: luna aprilie; Casa Corpului Didactic Satu Mare.
III. Proiect de microcercetare care să demonstreze că noile tehnologii nu distrug lectura şi
informarea, ci o sprijină, realizate de un echipaj consituit din minimum 4 membri elevi care provin din
aceeaşi şcoală, fiecare dintre ei având sarcini clar definite de către coordonator şi precizate: cuprinde
2
selecţii bibliografice pe o tematică la alegere realizate inclusiv prin consultarea cataloagelor online ale
bibliotecilor partenere (un autor de scrieri literare sau nonliterare/ patronul spiritual al şcolii/ excursii
tematice virtuale/ cetăţenie democratică – drepturile copiilor, practici democratice/ eveniment sau
proces istoric; creaţii artistice/ ilustraţii grafice/ în acuarelă/ creion colorat; eseu argumentativ care să
motiveze alegerea temei; reclama proiectului).
Perioada şi locul de desfăşurare: luna mai; Casa Corpului Didactic Satu Mare.
IV. Concurs de reviste şcolare cu ISSN, realizate de colective redacţionale formate din elevi
coordonaţi de cadrele didactice (minimum 60% dintre membrii colectivului de redacţie să fie elevi şi
minimum 60% din articole să fie realizate de elevi). Participă doar revistele care până la data
concursului au obţinut codul ISSN şi au minimum un număr publicat (acesta poate fi cel înscris în
concurs, cu condiţia să fi fost publicat cu minimum o lună înaintea demarării perioadei de înscriere în
concurs).
Perioada şi locul de desfăşurare: luna mai; Casa Corpului Didactic Satu Mare.
V. Concurs de afişe de reclamă pentru recomandarea de lectură cu privire la un titlu de carte
(tehnica la alegere, cu condiţia să se poată expune sub formă de afiş şi să fie originale, realizate de
elevi – individual sau în echipă – maximum 4 elevi/ echipă).
Perioada şi locul de desfăşurare: luna mai; Casa Corpului Didactic Satu Mare.
VI. Concurs de ilustraţii: creaţiile literare vor fi expuse pe site/ blog, putând fi lecturate de
elevii din echipajele participante, care pot crea ilustraţii la alegere pentru creaţiile premiate.
Perioada şi locul de desfăşurare: luna mai; Casa Corpului Didactic Satu Mare.
Modalităţi de evaluare: numărul de participanţi, materialele prezentate, creşterea indicatorilor de
evaluare a serviciilor de împrumut la bibliotecile/ CDI din şcoli.

Note:
1. Fiecare şcoală participantă la proiect are obligaţia să se înscrie cu un echipaj format din minimum
10 elevi participanţi, coordonaţi de un cadru didactic/ bibliotecar şi să participe în concurs la minimum
3 secţiuni: secţiunea I, secţiunea a II-a obligatoriu, iar a treia oricare altă secţiune la alegere dintre cele
şase secţiuni propuse.
2. Proiect de microcercetare care să demonstreze că noile tehnologii nu distrug lectura şi informarea, ci
o sprijină, realizate de un echipaj consituit din minimum 4 membri elevi care provin din aceeaşi şcoală,
fiecare dintre ei având sarcini clar definite de către coordonator şi precizate
2. Excepţie de la prevederea 1 fac echipajele formate din elevi care frecventează învăţământul primar,
care pot participa la oricare dintre aceste secţiuni ale concursului, în funcţie de nivelul de vârstă al
elevilor, dacă produsele lor sunt selectate pentru a participa la concurs, însă este obligatoriu ca şi
aceste echipaje să fie formare din minimum 10 elevi şi să participe obligatoriu la activitatea din proiect
denumită “Ştafeta poveştilor” şi la minimum o secţiune din concursul online.
3. Creaţiile de orice natură trebuie să fie originale, să nu conţină elemente de plagiat, să nu fie premiate
la alte concursuri sau publicate în medii publice. Obligaţia de a verifica originalitatea le aparţine
coordonatorilor proiectului şi celor care coordonează echipa participantă. Nerespectarea acestor
prevederi atrage eliminarea din concurs.
4. Fiecare concurent va semna anterior un acord de confidenţialitate şi un acord de publicare.
5. Textul se realizează în format Microsoft Office Word, respectând carcateristici tehnice prestabilite,
publicate în regulamentul concursului şi se postează pe site în format PDF.
6. Creaţiile plastice realizate manual şi nu în format electronic, se scanează şi se inserează sub formă
de imagine în documentul Moffice Word.
7. Proiectul se transmite în format PDF.

ACTIVITATEA 6
Denumirea: „Ştafeta poveştilor”.
Perioada şi locul de desfăşurare: 1 iunie, la Biblioteca Judeţeană Satu Mare.
Numărul de participanţi: 300 persoane
Descrierea activităţii: Unităţile de învăţământ partenere realizează cu elevii din clasele 0-IV care s-au
înscris, un volum care să cuprindă creaţiile literare, ilustraţii ale elevilor, orice alte produse inspirate
din lecturile realizate de elevi (machete, ilustraţii, afişe) pe care le reunesc în “Cufarul cu poveşti” sau
într-un volum realizat cu orice tehnică, pe care le transmit simbolic (în original) de la o şcoală la alta în
3
cadru festiv. Se organizează o festivitate care cuprinde un program artistic (specacole, joc de rol) sau
de animaţie de lectură. La final elevii schimbă daruri constând în produse de lectură (semne de carte,
origami, cărţi poştale, mesaje motivaţionale). Simbolic, „Ştafeta poveştilor” va circula şi între şcolile
din judeţele partenere, sub forma unui volum care să cuprindă imagini şi gânduri despre carte şi
lectură”.
Modalităţi de evaluare: volumul şi calitatea lucrărilor; numărul de participanţi; semnalarea în presă;
lucrările premiate.
ACTIVITATEA 7:
Denumirea: Jurizarea lucrărilor.
Perioada şi locul de desfăşurare: mai-iunie pe etape şi secţiuni/ activităţi, la fiecare şcoală
participantă, Biblioteca Casei Corpului Didactic, Biblioteca Judeţeană Satu Mare, Biblioteca Judeţeană
„Lucian Blaga” Alba Iulia, Biblioteca Judeţeană „Astra” Sibiu, Biblioteca Universitară „Lucian Blaga”
Sibiu, Casele Corpului Didactic partenere în proiect.
Numărul de participanţi: 1000 persoane.
Descrierea activităţii: Unităţile de învăţământ partenere realizează un juriu format din 4 elevi şi un
cadru didactic – coordonatorul proiectului în şcoală (desemnaţi de coordonatorul cadru didactic, dar
care trebuie sa aibă vârste diferite şi să nu provină din aceeaşi clasă) care realizează jurizarea
lucrărilor, în conformitate cu regulamentul stabilit pentru această activitate şi cu borderoul unic de
jurizare. Punctajele acrodate de aceşti elevi constituie 30% din nota finală.
Casele Corpului Didactic, bibliotecile judeţene/ universitare partenere stabilesc reprezentanţi pentru
juriu, care trebuie să fie constituit din 5 membri pentru fiecare secţiune, specialişti (scriitori, jurnalişti
etc.) şi reprezentanţi ai coordonatorilor care acordă un punctaj ce constituie 30% din nota finală.
La Casa Corpului Didactic Satu Mare se formează un juriu format din câte 5 membri pentru fiecare
secţiune, specialişti (scriitori, jurnalişti, artişti etc.) şi reprezentanţi ai coordonatorilor (CCD SM, ISJ
SM şi Biblioteca Judeţeană Satu Mare) care stabilesc criteriile de jurizare de comun acord şi al căror
punctaj constituie 40% din nota finală.
Nota finală se calculează la Casa Corpului Didactic Sat Mare de către o comisie constituită din
reprezentanţii şcolilor partenere.
Produsele rezultate din activitatea “Ştafeta poveştilor” se jurizează de către juriul constituit la Casa
Coprului Didactic Satu Mare.
Lucrările metodico-ştiinţifice sunt jurizate de către un juriu format din 5 membrii: cadre didactice şi
specialişti, pe baza unui regulament şi a unor criterii stabilite de la lansarea concursului.
Notă:
Criteriile de evaluare pentru fiecare secţiune sunt aduse la cunoştinţa publicului odată cu lansarea
concursului, pe site.
Modalităţi de evaluare: volumul şi calitatea lucrărilor; numărul de participanţi.
ACTIVITATEA 8:
Denumirea: „Împliniri şi perspective”: expoziţie cu produsele proiectului realizată la Biblioteca
Judeţeană Satu Mare în cadrul manifestării naţionale „Nocturna bibliotecilor”, dar şi expunerea
produselor premiate la bibliotecile partenere din alte judeţe. Prezentarea rezultatelor şi a impactului
proiectului.
Perioada şi locul de desfăşurare: expoziţii iulie - septembrie; „Nocturna bibliotecilor” - septembrie,
Biblioteca Judeţeană Satu Mare, alte biblioteci partenere, CCD – coordonatori judeţeni.
Numărul de participanţi: 1500 participanţi.
Descrierea activităţii: Se realizează expoziţii cu produse realizate în cadrul activităţii „Ştafeta
poeştilor” şi de afişe/ reclame alte produse care pot fi expuse de la concurs la biblioteci şi CCD
partenere. Coordonatorii de la CCD şi ISJ, în colaborare cu coordonatorii judeţeni, precum şi
reprezentanţii echipajelor premiate din şcoli prezintă rezultatele şi impactul proiectului asupra elevilor,
a comunităţii.
Modalităţi de evaluare: participanţi, exponate, semnalarea în presă.
ACTIVITATEA 9:
Denumirea: Publicarea unui volum în format electronic care să cuprindă produsele proiectului.
Perioada şi locul de desfăşurare: septembrie - octombrie, Casa Corpului Didactic.
Numărul de participanţi: 20 participanţi.

4
Descrierea activităţii: Se realizează un volum în format electronic, pentru care se solicită cod ISBN,
cu produse realizate în cadrul proiectului şi cu lucrările premiate la fiecare secţiune a concursului
online.
Modalităţi de evaluare: calitatea volumului şi nr. de exemplare.
ACTIVITATEA 10:
Denumirea: Gala de premiere a lucrărilor. Lansarea volumului în format electronic.
Perioada şi locul de desfăşurare: finalul lunii octombrie desemnată „Luna internaţinală a
bibliotecilor şcolare”, CCD/ ISJ SM.
Numărul de participanţi: 300 participanţi
Descrierea activităţii: Se acordă premii constând în cărţi şi diplome pentru lucrările premiate, pe
secţiuni. Gala debutează cu prezentarea unor aspecte din derularea proiectului, „Împliniri şi
perspective”, un moment artistic la care să participe reprezentanţi ai şcolilor, continuă cu prezentarea
unor fragmente din creaţiile premiate şi cu prezentarea volumului care cuprinde aceste.
Modalităţi de evaluare: numărul de participanţi, numărul de lucrări premiate.

Diagrama Gantt a activităților


ACTIVITATEA
NOV.

DEC.

IAN.

FEBR.

MART.

APR.

MAI

IUN.

IUL.

AUG.

SEPT.

OCT.
ACTIVITATEA 1
ACTIVITATEA 2
ACTIVITATEA 3
ACTIVITATEA 4
ACTIVITATEA 5
ACTIVITATEA 6
ACTIVITATEA 7
ACTIVITATEA 8
ACTIVITATEA 9
ACTIVITATEA 10

Parteneri implicaţi în proiect:


1. Casa Corpului Didactic Satu Mare
Satu Mare: str. 1 Decembrie 1918, nr. 6, cod 440010
Telefon: 0361-801065, Fax: 0361-801064
email: ccdsatumare@yahoo.com
web: http://ccd.satmar.ro
- Monitorizează derularea activităţilor din program, consiliază echipa de proiect, redactează proiectul
şi rapoartele finale pentru activităţi/ proiect, stabileşte graficul de derulare a activităţilor din proiect,
programează aceste acţiuni, organizează activităţi de analiză şi dezbatere cu echipa de proiect.
- Iniţiator şi coordonator de proiect.
2. Inspectoratul Şcolar Judeţean
Satu Mare: str. 1 Decembrie 1918, nr. 6, cod 440010
Telefon: 0261 712175, Fax: 0261 713441
Email: isjsm@satmar.ro
Web: www.satmar.ro
- Monitorizează derularea activităţilor din program, consiliază echipa de proiect, redactează proiectul
şi rapoartele finale pentru activităţi/ proiect, stabileşte graficul de derulare a activităţilor din proiect,
programează aceste acţiuni, organizează activităţi de analiză şi dezbatere cu echipa de proiect.
- Iniţiator şi coordonator de proiect.
3. Biblioteca Judeţeană Satu Mare
440006 Satu Mare, Strada Decebal nr.2
Telefon : +40-261-711199, Fax: +40-261-715861

5
e-mail: bibliotecasatumare@yahoo.com
www.bibliotecasatumare.ro
- Monitorizează derularea activităţilor din program, consiliază echipa de proiect, redactează proiectul
şi rapoartele finale pentru activităţi/ proiect, stabileşte graficul de derulare a activităţilor din proiect,
programează aceste acţiuni, organizează activităţi de analiză şi dezbatere cu echipa de proiect.
- Iniţiator şi coordonator de proiect.
4. Biblioteca Judeţeană „Astra” din Sibiu
Str. G. Baritiu, nr. 5, 7
cod 550178, Sibiu, România
Tel. +40 269 210551, +40 269 215775, +40 369-561731, Fax: +40 269 215775
e-mail: bjastrasibiu@yahoo.com
http://www.bjastrasibiu.ro
- Monitorizează derularea activităţilor din program, consiliază echipa de proiect, redactează proiectul
şi rapoartele finale pentru activităţi/ proiect, stabileşte graficul de derulare a activităţilor din proiect,
programează aceste acţiuni, organizează activităţi de analiză şi dezbatere cu echipa de proiect. Iniţiere
în informare şi documentare. Familiarizarea elevilor cu sursele de informare şi documentare. Acces la
cataloage online.
- Partener. Iniţiator şi coordonator de proiect pentru judeţul Sibiu.
5. Biblioteca Universitară „Lucian Blaga” din Sibiu
str. Lucian Blaga nr. 2A, Sibiu
E-mail: bcu@ulbsibiu.ro; http://bcu.ulbsibiu.ro
Telefon: 0040-269-446077 si 211056 - Fax: 0040-269-441010
Partener.
Iniţiere în informare şi documentare. Familiarizarea elevilor cu sursele de informare şi documentare.
Acces la cataloage online.
6. Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”, Alba Iulia
Str. Camil Velican, nr. 22
Tel. +[40] 258/ 811 443, Fax: 0258/ 817 204
e-mail: bjalba@gmail.com, http://www.bjalba.ro/index.php
- Monitorizează derularea activităţilor din program, consiliază echipa de proiect, redactează proiectul
şi rapoartele finale pentru activităţi/ proiect, stabileşte graficul de derulare a activităţilor din proiect,
programează aceste acţiuni, organizează activităţi de analiză şi dezbatere cu echipa de proiect.Iniţiere
în informare şi documentare. Familiarizarea elevilor cu sursele de informare şi documentare.
Partener. Iniţiator şi coordonator de proiect pentru judeţul Alba.
7. Biblioteca Municipală „Zaharia Boiu” Sighişoara.
Str. Hermann Oberth nr. 22
Tel. 0265/771032
E-mail: bibl_zboiu@yahoo.com
- Monitorizează derularea activităţilor din program, consiliază echipa de proiect, redactează proiectul
şi rapoartele finale pentru activităţi/ proiect, stabileşte graficul de derulare a activităţilor din proiect,
programează aceste acţiuni, organizează activităţi de analiză şi dezbatere cu echipa de proiect.Iniţiere
în informare şi documentare. Familiarizarea elevilor cu sursele de informare şi documentare.
Partener. Iniţiator şi coordonator de proiect pentru judeţul Mureş.
8. Casa Corpului Didactic din diferite judeţe ale ţării.
- Monitorizează derularea activităţilor din program, consiliază echipa de proiect, redactează proiectul
şi rapoartele finale pentru activităţi/ proiect, stabileşte graficul de derulare a activităţilor din proiect,
programează aceste acţiuni, organizează activităţi de analiză şi dezbatere cu echipa de proiect.Iniţiere
în informare şi documentare. Familiarizarea elevilor cu sursele de informare şi documentare.
Partener. Iniţiator şi coordonator de proiect pentru judeţele pe care le reprezintă.
9. “Informaţia zilei”, “Gazeta de Nord-Vest”, TV1 Satu Mare, Nord-Vest TV, ITV.
Parteneri media.
10. Unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţ şi din ţară (minimum 15 judeţe).

Coordonator: Director unitate:


Bibliotecar documentarist, prof. Dumitru Camelia Prof. dr. Ioan Viman
6
7

S-ar putea să vă placă și