Universitatea Politehnica din Bucuresti Facultatea de Chimie Aplicata si Stiinta Materialelor

Combinatii complexe ale metalelor folosite ca agenti de sporire a contrastului in MRI

Student: Roibu Anca, an II, gr. 1125A

Bucuresti 2010

Cuprins

1. Introducere.3 2. Relaxivitatea compusilor complecsi ai GdIII...6 3. Toxicitatatea compusilor complecsi ai GdIII :Stabilitatea termodinamica si inertie cinetica..6 4. Agenti de contrast inteligenti8 5. Agenti de contrast tinta9 6. Bibliografie11

1.Introducere Inca de la inceputul anilor 90 imagistica prin rezonanta magnetica ( MRI) ,una dintre cele mai multe puternice tehnici de diagnoza medicala, a inceput sa se dezvolte foarte mult. n 2001, in jur de 40 milioane de examinari MRI au fost dirijate n lume. Imagistica prin rezonan magnetic (MRI) sau imagistica prin rezonan magnetic nuclear (NMRI), este tehnica cea mai frecvent utilizata n radiologie pentru a vizualiza detaliat structura interna.MRI ofera un contrast mult mai mare ntre esuturilor moi ale corpului dect o tomografie computerizat (CT) , ceea ce o face deosebit de util in neurologie , ortopedie , cardiologie i oncologie . Spre deosebire de CT, nu folosete radiaii ionizante ,ci un puternic camp magnetic pentru a alinia momentul magnetic al atomilor de hidrogen din apa din organism. Imagistica prin rezonan magnetic este o tehnologie relativ nou. Prima imagine MR a fost publicata n 1973 i prima imagine cu sectiunea unui soarece in viata a fost publicat n ianuarie 1974. Primele studii efectuate pe oameni au fost publicate n 1977. Corpul este compus n mare parte din molecule de ap . Fiecare molecula de apa are doi nuclei sau 2 protoni de hidrogen. Atunci cnd o persoan patrunde n interiorul cmpului magnetic puternic al scanerului, momentele magnetice ale unora din acesti protoni se aliniaza cu direcia campului. O imagine poate fi construit, deoarece protoni din diferite esuturi revin la starea lor de echilibru in ritmuri diferite, diferen care poate fi detectata. Prin schimbarea parametrilor pe scanner acest efect este utilizat pentru a crea un contrast ntre tipuri de esut diferite din corp . Contrastul imaginilor este o functie a trei factori principali : densitatea protonului, si timpii de relaxare a spinilor protonului longitudinali (T1 ) si transversali (T2). Variatia densitatii de protoni ntre testuri diferite este relativ mica, astfel imaginile bazate doar pe diferenta densitatii de protoni trebuie s aib contrastul srac. Timpii de relaxare a spinului de proton difer substantial de la un tesut la altul, de aceea T1- sau T2-imaginile importante afiseaz un contrast bun si furnizeaz informatie de diagnostic valoroas . La inceput, MRI au fost considerate metode de diagnosticare noninvazive care puteau sa produca imagini de calitate superioara
3

fara utilizarea unui agent de contrast. Oricum, s-a realizat rapid ca amplificarea contrastului prin substante paramagnetice poate sa fie foarte folositoare, iar acum folosirea agentilor de contrast a devenit o parte integrant a MRI pentru multe aplicatii( Figura 1) . In zilele noastre, aproximativ 30-40% din toate imaginile medicale MR sunt obtinute prin folosirea unui contrast. Este de asteptat cresterea substantiala acestui numar odata cu dezvoltarea unor noi agenti si unor noi aplicatii . Agentii de contrast lucreaza prin micsorarea timpilor de relaxare al protonilor T1 si/sau T2 in tesutul tinta . In practica MRI ,agentii T1 sunt preferati intrucat un contrast pozitiv este mai usor de detectat decat unul negativ. Combinatiile complexe ale gadoliniului(III) ,care apartin familiei de agenti T1 , sunt de departe cele mai utilizate in practica medicala. Alegerea Gd(III) se explica prin cei 7 electroni neimperecheati ,care il fac ionul metalic paramagnetic cel mai stabil si prin relaxarea electronica relativ lenta. Ionul liber Gd3+ nu poate fi injectat in sange pentru ca produce toxicitate in mai multe feluri. Gd3+ are tendinta de a forma complecsi hidroxo si sa precipite la Ph-ul fiziologic;de asemenea se poate lega de gruparile donoare ale proteinelor,sa inlocuiasca alti ioni metalici in enzime. Pentru a elimina toxicitatea, Gd 3+ este complexat cu liganzi polidentati corespunzatori, in special poli(amino carboxili). Poli(amino carboxilii) asigura o inalta stabilitate termodinamica si inertie cinetica in conditiile fiziologice. In consecinta ,complexul gadoliniului ramane intact cat timp sta in corp si este excretat inaintea oricarei disocieri intamplatoare in metal liber si ligand.Primul complex de acest fel aprobat ca agent de contrast MRI a fost [Gd(DTPA)(H2O)]2 in 1988. Acesta a fost urmat imediat de [Gd(DOTA)(H2O)] si mai tarziu de derivati ai acestora (Schema 1). Alaturi de complecsii Gd(III), un compus al manganului , MnIIDPDP,a fost aprobat pentru a fi folosit in aplicatii medicale ( DPDP=N,N -dipiridoxiletilendiamina-N,N-diacetat 5,5-difosfat). Mn II DPDP este un compus chelat slab care disociaza in vivo pentru a da MnII liber, care este inglobat de hepatocite . Complexarea MnII de liganzi faciliteaza o eliberare mai inceata a ionului.

a)

b)

Figura 1. Imagini obtinute prin angiografie prin rezonanta magnetica ,folosind GdIII . Prima imagine arata artere si a fost obtinuta imediat dupa injectarea agentului de contrast.Dupa 30 de secunde scanarea se repeta pentru a obtine imaginile arterelor si venelor. a)imaginea arterelor b)imaginea arterelor si venelor

2.Relaxivitatea compusilor complecsi ai GdIII

Eficienta chelatului Gd(III) ca agent de contrast in MRI este masurata prin abilitatea de a creste ritmul de relaxare a protonilor de apa. Sporirea ritmului de relaxare a protonului paramagnetic indusa de chelat Gd(III) se numeste relaxivitatea protonului (r1) (Ecuatia (1).Avand in vedere preponderenta agentilor T1 ,notiunea de relaxivitate se refera in general la relaxarea longitudinala.

Rata de relaxare observata a protonului ,1/T1obs ,este suma contributiei diamagnetice ,1/T1d , si a sporirii ratei de relaxare paramagnetice,1/T1p ,cea din urma fiind linear proportionala cu concentratie speciei paramagnetice,[Gd]. In ecuatia (1) concentratia este de obicei data in mmol L-1 , astfel unitatea de masura a relaxivitatii protonului,r1, este mM-1s-1.

3.Toxicitatatea compusilor complecsi ai GdIII :Stabilitatea termodinamica si inertie cinetica Complecsii Gadolinului(III) sunt administrati intravenos si distribuiti prin spatiile extracelulare si intravasculare. Dozele obisnuite ale complecsilor cu greutate moleculara mica sunt de 0.1-0.3 mmol kg-1 din greutatea corpului, cu o concentratie de Gd(III) a solutiei injectate de 0.5M. Concentratia mare impune o solubilitate mare a agentului si poate reprezenta o osmolaritate ridicata comparativ cu sangele. Oricum, chiar si aceasta osmolaritatate relativ ridicata este mult mai mica decat agentii de contrast ionici X-ray deci argumentul pentru o o osmolaritate scazuta reprezinta doar un principiu general(agentii trebuie sa fie cat mai aproapiati de fiziologic) . Agentii din noua generatie sunt preponderent neutri. Pe langa solubilitatea in apa ridicata si o osmolaritate scazuta complecsii gadoliniului trebuie sa ramana intacti in corp si sa nu disocieze in ionul metelului
6

liber si ligand,ambele toxice. Astfel,cel mai important criteriu pentru sigutanta aplicatiilor in vivo include stabilitate termodinamica si inertie cinetica. Pentru ca legatura chimica din complecsii lantanidelor este predominant de natura ionica,se formeaza chelati stabili numai cu liganzi mutidentati.Liganzii folositi in practica sunt octadentati si toti sunt coordinati de ionul metalic(Schema 1).

4.Agenti de contrast inteligenti De cativa ani, s-a depus mult efort pentru dezvoltarea agentilor de contrast paramagnetici care ca se raporteaza la mediul biochimic.Principala caracteristica a noii clase de medicamente,numita agenti de contrast inteligenti ,este ca relaxivitatea protonului depinde de unele variabile ale tesutului dat. Diferenta de relaxivitate a agentului pentru diferite valori ai parametrilor biochimici poate fi de ajuns pentru a fi detectata in imaginile MR. De asemenea este cunoscut faptul ca in prezenta unei patologii ,parametri fiziologici pot fi alterati.De aceea cele mai importante variabile biochimice care pot fi monitorizate sunt pH-ul, temperatura,presiunea partiala a oxigenului,concentratia de enzime si a ionilor de metal.

5.Agenti de contrast -tinta Agentii de contrast-tinta sunt capabili sa recunoasca moleculeletinta.Anticorpii,sau alte molecule specifice tesutului, pot fi combinate cu probe paramagnetice pentru a furniza agenti MRI specifici bolii. De exemplu, dezvoltarea unei tumorii ar putea fi monitorizata prin trimiterea de receptori pe suprafata tumorala. Pricipala dificultate in aceasta procedura consta in livrarea unei suficiente cantitati de substanta paramagnetica in locatia tinta, data fiind sensibilitatea scazuta a tehnicii . In cazul receptorilor-tinta exista constrangeri biologice limitative. Aceste constrangeri sunt concentratia mica de receptori(10-9-10-13 mol/g) si implicatiile biologice ale saturarii cu receptori. Limitarile sunt reduse fie prin marirea relaxivitatii agentului de contrast,fie prin atasarea a mai multi centri paramagnetici moleculelor tinta. Concentratia minima detectabila a agentului variaza intre 5* 10-7 mol/g pentru masa moleculara scazuta Gd(HPDO3A)(H2O) (r1= 3.7mM-1 s-1) si 1.9* 10-10 mol/g, pentru generatia a sasea , Gd(DTPA)-dendrimer (r1=5.800mM-1s-1 per dendrimer) sau 1.6*10-11 mol/g pentru particulele de oxid de fier superparamagnetice (r2=72.000mM-1s-1 per particula ). In ciuda dificultatilor s-au dezvoltat cateva strategii de utilizare a agentilor de contrast-tinta. Anticorpii monoclonali pot sa se dezvolte impotriva unei varietati de receptori si aceasta reprezinta o arie importanta in terapiile targeting sau medicamentele de diagnostic. Afinitatea anticorpului,care adesea limiteaza numarul de probe paramagnetice care pot fi atasate lantului polipeptidic, poate fi retinuta dupa identificare. In studiile recente, Curtet a reusit sa conjuge cate 24-28 [Gd(DTPA)]2 sau [Gd(DOTA)] unitati per anticorp care retin 80-85% din imunitate. Anticorpii monoclonali au fost incarcati ,de asemenea,cu particule mari ,cu scopul de a garanta o relaxivitate ridicata. De exemplu, Anderson a localizat receptorii v3 folosind nanoparticule de Gd(DTPA)perfluorocarbon biotinilata cuplate la anticorpi monoclonali biotinilati anti- v3 prin intermediul avidinului. Un dezavantaj important in a folosi anticorpi pentru a livra centrul paramagnetic ,este acumularea lenta ale acestor specii cu masa moleculara mare pe locul-tinta,care poate dura saptamani. De aceea, se cauta in continuare specii cu o masa moleculara mica care sa fie capabile de a gasi locul-tinta . Printre numeroasele posibilitati imaginate, exista una interesanta propusa de Lemieux. El exploateaza faptul ca suprafata celulelor tumorale prezinta glicozilare anormala. Ca o consecinta , expresia acidului sialic a fost corelata cu forma maligna si metastatica a catorva tipuri de cancer. Modul lor de abordare se bazeaza pe toleranta substatului arificial(nenatural) la enzime care permite transformarea
9

metabolica a N-levulinoylmannosamine peracetilate. Rezistenta neobisnuita pe suprafetele celulelor, a gruparii cetonice introdusa in acest scop furnizeaza o tinta chimica unica pentru gruparile amino sau hidrazide a probelor de agent de contrast paramagnetic (Gd(DTPA)) (Schema 20. Folosind Eu(DTPA) in loc de compusul analog al gadoliniului ,ei urmaresc sa cuantifice prin fluorescenta agentul de contrast legat de celulele tumorale.Aceasta ar corespunde unei concentratii de 1020nM care va permite dezvoltarea MRI asupra celulelor canceroase- tinta.

10

Bibliografie

Comprehensive Coordination Chemistry II From biology to nanotechnology,

Second Edition, J.A. McCleverty, University of Bristol, UK, T.J. Meyer, Los Alamos National Laboratory, Los Alamos, USA, 2003

http://en.wikipedia.org/wiki/Magnetic_resonance_imaging

11